Tulpina. Literal, butucul sau buturuga rădăcinii. Acelaşi cuvânt este tradus tulpină în Iov 14,8; Isaia 40,24.

Un Vlăstar. Capitolul anterior prezintă un tablou al judecăţii cuprinzând-o atât pe Asiria, cât şi pe Iuda. Copacul frumos şi înfloritor al lui Iuda va fi tăiat şi doborât din cauza nelegiuirii. Tabloul seamănă cu acela din Daniel 4,10-26, unde Nebucadneţar şi împărăţia lui sunt asemănaţi cu un copac falnic doborât prin judecata divină, fiind lăsat doar butucul copacului. Domnul avusese planuri mari pentru naţiunea ebraică la înfiinţarea ei iniţială. Planul Său fusese ca ea să fie un mesager al luminii şi adevărului pentru lume până ce influenţa ei crescândă va cuprinde pământul şi va aduce viaţă şi pace tuturor oamenilor. Dar, din cauza neascultării, naţiunea urma să fie smerită şi luată în captivitate. Pentru o discuţie despre planurile lui Dumnezeu pentru Israel, vezi p. 25-38.

Cu toate acestea, prin sămânţa lui David se va ivi un Împărat şi va realiza ceea ce David şi urmaşii săi la tronul lui Iuda nu reuşiseră să realizeze până aici. După ce naţiunea va fi tăiată şi doborâtă, şi, ca să spunem aşa, va rămâne numai un butuc, se va ivi din rădăcinile aparent lipsite de viaţă un Lăstar care va creşte şi va înflori (vezi Isaia 4,2; 53,2; Apocalips 5,5; 22,16). El va deveni un pom al dreptăţii şi, în cele din urmă, va umple întreg pământul, împărtăşind pace şi bucurie întregii omeniri. Tabloul înfăţişează viitoarea epocă de aur a bucuriei şi splendorii, când tot pământul se va bucura în dreptate, iar vrăjmaşii binelui şi ai păcii vor fi smeriţi cu desăvârşire pentru totdeauna. Isaia se reîntoarce iarăşi şi iarăşi la scena aceasta (vezi cap. 35,6-10; 65,17-25; 66,22.23). Isus este înfăţişat ca Vlăstarul cel drept (Odrasla) şi în Ieremia 23,5.6; 33,15-17; Zaharia 3,8; 6,12.13. În ce priveşte dubla natură a făgăduinţei făcută lui David, vezi comentariul la Deuteronom 18,15.

Duhul Domnului. Natura lui Mesia şi a misiunii Sale este clar schiţată în versetele 1-5 (vezi Isaia 61,1-3; Matei 3,16.17; Ioan 1,33; vezi comentariul la Luca 4,18-21).

De înţelepciune şi de pricepere. Cu privire la ebr. chokmah, înţelepciune, binah, pricepere, şi deosebirea dintre ele, vezi comentariul la Proverbe 1,2. Cu privire la creşterea lui Isus în înţelepciune, vezi comentariul la Luca 2,52; comp. Isaia 50,4. În ce priveşte înţelepciunea dată lui Hristos la conducerea misiunii Sale, vezi comentariul la Marcu 1,35; 3,13. Înţelepciunea cea mai înaltă vine numai de la Dumnezeu (vezi Psalmi 111,10). Nimeni nu poate să-L înveţe pe Dumnezeu înţelepciunea (Iov 38,4-41; Isaia 40,13.14), deoarece El este atotînţelept, El cunoaşte totul, înţelege totul, şi ia totul în consideraţie – trecut, prezent şi viitor – atunci când zice sau face ceva.

Cunoştinţă. Ebr. da’ath (vezi comentariul la Proverbe 1,2; comp. Iov 28,28; Psalmi 111,10; Proverbe 1,7; Eclesiastul 12,13). Învăţându-i pe oameni temerea de Domnul, nebunia căilor nelegiuirii şi înţelepciunea dreptăţii, Isus a dovedit fără discuţie că El era Mesia (vezi Matei 13,54; Ioan 7,15; vezi comentariul la Marcu 6,2).

Plăcerea [KJV: Îl va face cu o înţelegere ageră]. Ebr. ruach, aici literal îl va inspira, în înţelesul că îl va stimula. El se desfată făcând voia Domnului. Gândul lui este gândul lui Dumnezeu (vezi Ioan 10,30; 14,10). Isus a descoperit că era divin, şi a exemplificat dreptatea lui Dumnezeu înaintea oamenilor; de fapt, acesta a fost unul dintre motivele pentru care a venit pe pământ (vezi comentariul la Matei 1,23; Luca 2,49).

După înfăţişare. Fiinţele omeneşti sunt înclinate să judece după aparenţe, dar sfatul lui Hristos a fost: Nu judecaţi după înfăţişare, ci judecaţi după dreptate (Ioan 7,24; vezi comentariul la 1Samuel 16,7). Se spune despre Isus că îi cunoştea pe toţi şi că ştia ce este în om (Ioan 2,24.25). Fiecare creştin ar trebui să evite să judece după înfăţişare, şi să mustre după cele auzite. Cât de mulţi creştini, altminteri exemplari, îşi formează păreri pripite cu privire la fraţii lor creştini şi îi critică pe baza spuselor altora!

Cu dreptate. Judecătorii erau corupţi, trăgând foloase de pe urma săracilor şi nenorociţilor, iar bogaţii le asupreau pe văduve şi pe orfani (Isaia 1,23; 10,1.2; Ieremia 5,28; Amos 2,6; 4,1; 5,10, 11; 8,4-6; Zaharia 7,10). Spiritul lui Mesia cel făgăduit era în contrast izbitor cu spiritul timpului. Dreptatea, echitatea, mila şi preocuparea plină de simpatie faţă de nevoile celor săraci şi călcaţi în picioare sunt principiile prezentate stăruitor ca fiind caracteristicile domnitorului ideal (vezi Psalmi 72,2.3.12-14).

Va hotărî. Ebr. yakach, a trage la socoteală sau a hotărî.

Va lovi pământul. Isaia Îl zugrăveşte pe Mesia întorcându-Se pe pământ pentru a-Şi supune vrăjmaşii şi a-Şi lua împărăţia (vezi Daniel 2,43.44; Apocalips 19,11-21; comp. Apocalips 12,5; 14,14-20). Atunci îi va lovi pe cârmuitorii nedrepţi ai pământului. Când Hristos Îşi va aşeza împărăţia, El va sfărâma şi va nimici toate împărăţiile pământului (Daniel 2,44) şi le va cârmui cu un toiag de fier, şi le va zdrobi ca pe nişte vase de lut (Apocalips 2,17; comp. Psalmi 2,8.9). În Apocalips 1,16 o sabie ascuţită cu două tăişuri este descrisă ca ieşind din gura lui Hristos, iar în 2Tesaloniceni 2,8 El este descris ca nimicindu-l pe Antihrist cu suflarea gurii Sale (vezi şi Osea 6,5). După cum Hristos a creat toate prin cuvântul gurii Sale (Psalmi 33,6.9; Ioan 1,1-3), tot aşa El va nimici tot ce este rău.

Brâul coapselor. Mesia este înfăţişat îmbrăcat în veşmintele dreptăţii. Imaginea implică o privire strictă la dreptate şi adevăr, integritate şi credincioşie. Mesia urmează să fie dreptatea întruchipată. În contrast, despre Antihrist se spune să lucrează cu toate amăgirile nelegiuirii [nedreptăţii - KJV] (2Tesaloniceni 2,10). Urmaşii lui Hristos trebuie să poarte acelaşi veşmânt al dreptăţii ca şi El (vezi comentariul la Matei 22,11.12; comp. Isaia 61,10; Apocalips 3,18).

Mijlocului. Literal, şale, partea aceea a corpului dintre coastele cele mai de jos, sau false, şi oasele şoldurilor. În contrast, cuvântul tradus coapse se referă la şolduri şi partea inferioară a spatelui.

Lupul. Împărăţia lui Mesia va cunoaşte o schimbare în regnul animal ca şi în fiinţele omeneşti. Vărsarea de sânge şi cruzimea nu vor mai fi. Instinctele fundamentale ale lumii animale vor fi pe deplin transformate. Legea împărăţiei lui Dumnezeu va fi legea vieţii şi a iubirii. Nici moarte, nici boală, nici durere nu vor mai fi cunoscute acolo sub nici o formă.

Va mânca paie. Pe pământul înnoit nu vor fi animale carnivore. Toate făpturile vor trăi în condiţii de desăvârşită prietenie între ele şi cu omul.

Pruncul de ţâţă. După cum puii animalelor nu vor avea teamă de făpturile care, în lumea aceasta, sunt vrăjmaşii lor de moarte, tot aşa pe noul pământ copilaşii nu vor avea nimic de ce să se teamă. Vrăjmăşia şi teama, atât între animale, cât şi între oameni, vor fi cu totul străine de pământul înnoit.

Basilicul. Ebr. siph’oni, un şarpe otrăvitor, o năpârcă.

Muntele Meu cel sfânt. Adică, împărăţia lui Hristos, care va umple întreg pământul (Daniel 2,35). El va fi sfânt deoarece Dumnezeu este sfânt şi pentru că locuitorii lui se vor împărtăşi de natura lui. Nu va fi nici un rău şi nici o pagubă, deoarece interesele unuia nu vor fi în conflict cu cele ale altuia. Binele fiecăruia va fi binele tuturor. Egoismul va face parte din trecut. Unicul gând al omului va fi de a face bine semenului său şi de a trăi pentru slava lui Dumnezeu.

Pământul va fi plin. Vezi Habacuc 2,14. Un singur puls al armoniei va bate în întreg vastul univers (GC 678).

Vlăstarul lui Isai. Vezi comentariul la v.1.

Neamurile. Aceasta este o profeţie cu privire la Hristos şi la ducerea Evangheliei în toată lumea (vezi p. 28-30). În toată lumea Mesia va fi prezentat înaintea oamenilor ca mijloc de mântuire din păcat. Solii lui Hristos vor sta în picioare înaintea oamenilor, ca reprezentanţi ai Săi, arătând la El ca un steag care va călăuzi popoarele pământului pe calea luminii şi fericirii.

Locuinţă [KJV: Odihnă]. Ebr. nuach, loc de odihnă, sau locuinţe (RSV). Vezi Ioan 14,2.3. Aceia care Îl găsesc pe Hristos, găsesc pace şi odihnă, o pace pe care lumea nu o poate da şi pe care nelegiuiţii niciodată nu o pot cunoaşte. Cea mai fericită experienţă posibilă pentru om este să aibă parte de odihna pe care o oferă Hristos, odihnă faţă de griji şi faţă de poverile păcatului (vezi comentariul la Matei 11,28). Astfel omul poate obţine în lumea aceasta o scurtă şi fericită pregustare a păcii şi odihnei glorioase a lumii veşnice.

A doua oară. Adică, în contrast cu întâia oară, eliberarea iniţială din Egipt. Evreii priveau mereu cu bucurie înapoi către slobozirea din robia Egiptului şi intrarea lor în Ţara Făgăduinţei. Acum va avea loc o altă eliberare, din captivitatea babiloniană. Dumnezeu plănuise ca la întoarcerea iudeilor din captivitate, după ce vor fi învăţat lecţia pe care El dorea să o înveţe, ei să se alinieze imediat planului Său glorios pentru ei ca naţiune. Astfel, omenirea va fi pregătită în curând pentru venirea lui Mesia şi vestirea Evangheliei (vezi p. 29). Dar Israel, a dat din nou greş, iar eliberarea făgăduită aici va fi realizată la sfârşitul lumii, când Dumnezeu Îşi va întinde mâna ca să-Şi elibereze poporul din lumea aceasta rea şi să-l ducă în Canaanul ceresc (vezi comentariul la Apocalips 18,4).

Israel… Iuda. Cât priveşte naţiunile literale Israel şi Iuda, împlinirea literală a făgăduinţei făcute aici a avut loc cu prilejul reîntoarcerii din captivitatea babiloniană. Totuşi, eşecul lor de a trăi potrivit cu măreţele privilegii acordate lor la reîntoarcerea din captivitate a făcut ca lepădarea lor ca naţiune să fie inevitabilă (vezi comentariul la v. 11). De aceea, în principiu, făgăduinţa aceasta urmează să se împlinească cu Israelul spiritual, biserica (vezi p. 35, 36). De aceea, cuvintele acestea vizează marea lucrare de eliberare din păcat desfăşurându-se astăzi pretutindeni pe pământ. Pretutindeni, bărbaţi şi femei stau ca nişte steaguri sau faruri luminoase, călăuzind bărbaţi şi femei pe calea luminii şi a adevărului. Lucrarea ai cărei martori suntem este împlinirea profeţiei lui Isaia, şi este o garanţie a unor lucruri viitoare şi mai mari (vezi comentariul la Apocalips 18,4).

Patru capete. Sulul 1QIsa de la Marea Moartă omite cuvântul patru.

Pizma lui Efraim. Istoria poporului lui Dumnezeu este plină de gelozie, invidie, ceartă, dezbinare şi război. Viziunea lui Isaia în ce priveşte lumea viitoare nu ar fi fost desăvârşită sau completă dacă nu ar fi cuprins şi o tămăduire a vechilor răni şi o împăcare între Israel şi Iuda. Înainte de distrugerea finală a regalului nordic, Ezechia a depus eforturi serioase pentru a introduce un spirit de împăcare, invitându-i pe membrii seminţiilor nordice să vină la Ierusalim pentru celebrarea Paştelui naţional (2Cronici 30).

Filistenilor. Popoarele menţionate aici erau vrăjmaşii tradiţionali ai lui Israel. Profeţia avea condiţia ca Israel să-I fie credincios lui Dumnezeu (vezi Ieremia 18,7-10). Ca urmare a eşecului persistent al lui Israel de a conlucra cu Dumnezeu, el a pierdut binecuvântările Sale, iar El nu a putut să-i supună vrăjmaşii aşa cum ar fi dorit (vezi p. 31). În principiu, totuşi, făgăduinţa aceasta va fi împlinită pentru biserica de astăzi, deoarece Dumnezeu îi va înfrânge pe toţi vrăjmaşii ei (vezi Daniel 7,18; 12,1; Apocalips 19,2; vezi comentariul la Deuteronom 18,15). Aşezarea împărăţiei lui Mesia va însemna înfrângerea deplină a tuturor vrăjmaşilor Lui. Când Hristos vine, împărăţia pe care

o stabileşte El (vezi Matei 25,31) va sfărâma şi va nimici toate acele împărăţii şi ea însăşi va dăinui veşnic (Daniel 2,44).

Limba mării Egiptului. Adică, ceea ce este cunoscut acum sub numele de Canalul de Suez – un braţ al Mării Roşii – ale cărui ape vor fi din nou secate, mai degrabă figurat decât literal, pentru a permite o altă eliberare miraculoasă şi glorioasă din Egipt.

Râul. Ebr. hannahar, folosit de obicei în Vechiul Testament cu privire la Eufrat (vezi Geneza 15,18; vezi comentariul la Geneza 24,10). Eufratul va fi secat pentru a pregăti calea de eliberare din Babilon. Cele două naţiuni ale antichităţii care au asuprit cel mai greu poporul evreu au fost Egiptul şi Babilonul, iar ambele puteri au fost lovite de mâna Domnului pentru eliberarea poporului Său. Egiptul a fost lovit pe timpul exodului, când Domnul a secat apele Mării Roşii. Babilonul a fost lovit aproape de sfârşitul celor 70 de ani de captivitate (care erau încă în viitor pe vremea lui Isaia), când Eufratul a fost abătut din albia lui de Cir pentru ca să poată cuceri cetatea Babilonului (vezi Isaia 44,27.28; vezi comentariul la Ieremia 51,36). Chiar după cucerirea din partea sa a cetăţii Babilonului (vezi comentariul la Ezra 1,1), Cir a emis decretul său prin care îngăduia evreilor să părăsească Babilonul, să se înapoieze în Iudeea şi să rezidească Templul (2Cronici 36,22.23; Ezra 1,1-6). Aşa cum Dumnezeu i-a eliberat pe evrei de sub egipteni, şi mai târziu de sub babilonieni, tot aşa Îşi va elibera întreg poporul credincios la sfârşitul timpului.

Un drum. Aşa cum Dumnezeu Şi-a condus în siguranţă poporul prin pustia aceea mare şi înfricoşată (Deuteronom 1,19), şi o mie de ani mai târziu i-a adus înapoi din Babilon (vezi Isaia 19,23-25; 35,8), tot aşa El Îşi va conduce cu bine poporul rămăşiţei prin marele timp de strâmtorare prezis de Daniel (vezi comentariul la Daniel 12,1; comp. Ieremia 30,7).

Asiria. Adică Mesopotamia, patria Asiriei. Pe timpul lui Isaia, Babilonul era o provincie a Asiriei (vezi Vol. II, p. 61-63; vezi comentariul la Ezra 6,22).

Cum a fost. Puterea miraculoasă pe care Dumnezeu a arătat-o în ţara Egiptului şi la Marea Roşie dăinuia în memoria poporului lui Dumnezeu, a cărui minte se întorcea întotdeauna la aceste evenimente dramatice ce dovedeau că Dumnezeul lor era adevăratul Dumnezeu şi că ei erau poporul Lui.

Regatul lui Iuda în timpul lui IsaiaCOMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1 AA 223

1-5 DA 56; PK 695

2, 3 AA 224

4 DA 103; Ed 182; 3T 444

6 EW 18; GC 676; 1T 68

9 DA 828; Ev 456; GC 676; PK 371; 1T 36; 6T 131; 8T 47

10 PK 695

10-12 PK 376

11 EW 70, 74, 86; 6T 133; 7T 172; 9T 51