1 În al nouălea an al domniei lui Zedechia, în a zecea zi a lunii a zecea, Nebucadnețar, împăratul Babilonului, a venit cu toată oștirea lui împotriva Ierusalimului; a tăbărât înaintea lui și a ridicat întărituri de jur împrejur.

Al nouălea an. Vezi Ieremia 39,1; 52,4: Al nouălea an al lui Zedechia, după socoteala iudaică din toamnă în toamnă, era 589/88 î.e.n. Luna a zecea a anului iudaic corespunde cam cu ianuarie a noastră. În ziua în care a început asediul Ierusalimului, Domnul a descoperit acest fapt lui Ezechiel în Babilonia (Ezechiel 24,1-14).

A zecea zi a lunii a zecea din 588 î.e.n. poate fi datată cu acurateţe rezonabilă la 15 ianuarie prin calendarul babilonian, deşi socotirea iudaică a acestei luni ar putea să difere (vezi p. 98 şi p. 120 şi ultimul articol de la pag. 123.

Împotriva Ierusalimului. Nu a fost asediat numai Ierusalimul, ci părţi din oştire au fost trimise împotriva tuturor celorlalte cetăţi ale lui Iuda (Ieremia 34,7).

Întărituri. Lucrări de asediu, care cuprindeau metereze de pământ înclinate de pe care berbecii puteau să atace porţiunile superioare şi mai slabe ale zidurilor şi turnuri mobile, spre a duce pe atacatori la nivelul apărătorilor de pe zidurile cetăţii.


2 Cetatea a fost împresurată până la al unsprezecelea an al împăratului Zedechia.

Împresurată. Pentru amănuntele teribilului asediu, vezi Ieremia 37,38.39.


3 În ziua a noua a lunii a patra, era mare foamete în cetate și nu era pâine pentru poporul țării.

Luna a patra. Numărul lunii lipseşte în ebraică, dar el este corect completat în Ieremia 52,6. Luna a patra este aproximativ iulie a noastră. În anul al 11-lea a lui Zedechia, a noua zi a lunii a patra era, probabil, 19 iulie 586 (vezi despre v. 1).

Era mare foamete. Pe vremea aceasta, foametea a ajuns aşa de grozavă, încât apărarea nu mai era posibilă. Mamele îşi mâncau copiii în situaţie extremă şi pielea celor care sufereau devenea neagră şi uscată ((Plângeri 2,11.12.19.20; 4,3-10; 5,10). Domnul a avertizat pe poporul Său că rezultatul fărădelegii avea să fie astfel de situaţii teribile (Levitic 26,29; Deuteronom 28,53-57; Ieremia 14,12-16; 15,2; 27,8.13; Ezechiel 4,16.17; 5,10,12).


4 Atunci s-a făcut o spărtură în cetate; și toți oamenii de război au fugit noaptea, pe drumul porții dintre cele două ziduri de lângă grădina împăratului, pe când haldeii înconjurau cetatea. Fugarii au apucat pe drumul care duce în câmpie.

O spărtură. A putut fi câştigată o intrare printr-o breşă în zidul cetăţii, făcută prin loviturile de berbeci.

Oamenii de război au fugit. Verbul au fugit de aici lipseşte în ebraică, dar este în textul paralel din Ieremia 39,4: 52,7).

Dintre cele două ziduri. Probabil că fuga a fost efectuată în josul văii Tyropoeon, pe lângă lacul Siloamului, care era lângă grădina împăratului (Neemia 3,15) aproape de joncţiunea văilor Siloam şi Chedron. Un al doilea zid fusese construit la sud şi sud-vest de vechiul zid pentru protecţia lacului Siloam (vezi 2 Cronici 32,4.5; Isaia 22,9-11) şi probabil că fuga a avut loc între zidul acesta şi vechiul zid al Siloamului. Aceasta avea să ducă la valea Chedron şi de aici spre Araba şi Iordan (vezi harta de la pag. 625.).


5 Dar oștirea haldeilor a urmărit pe împărat și l-a ajuns în câmpiile Ierihonului, și toată oștirea lui s-a risipit de la el.

L-au ajuns. Prinderea lui Zecheia de către babilonieni a fost precisă (Ieremia 38,23; Ezech. 12,13).


6 Au prins pe împărat și l-au suit la împăratul Babilonului, la Ribla; și s-a rostit o hotărâre împotriva lui.

La Ribla. În vremea aceasta Nebucadneţar făcea pregătiri pentru asediul Tirului care avea să dureze 13 ani. Ribla, la 16 km sud de Cades în câmpia Coele-Siria, reprezenta un cartier general convenabil, de unde să conducă ambele operaţiuni. Şi Neco a făcut din Ribla cartierul lui general pe vremea campaniei lui prin Siria spre Carchemiş (cap. 23,33).

A rostit hotărâre. El a dat o hotărâre (Ieremia 39,5; 52,9), ceea ce arată că Nebucadneţar a fost cel care a acţionat ca judecător şi a dat sentinţa. În cazul acesta, învinuirea era revolta – călcarea jurământului solemn pe care-l făcuse Zedechia (2 Regi 24,20). Nebucadneţar care ajunsese să cunoască pe Dumnezeul evreilor, a cerut lui Zedechia să jure supunere printr-un jurământ în Numele lui Dumnezeu (2 Cronici 36,13).


7 Fiii lui Zedechia au fost înjunghiați în fața lui; apoi lui Zedechia i-au scos ochii, l-au legat cu lanțuri de aramă și l-au dus la Babilon.

Fiii au fost junghiaţi. În străduinţa lui Ieremia de a întoarce pe Zedechia de pe calea revoltei, profetul a avertizat pe rege că, dacă nu va face pace cu babilonienii, soţiile şi copiii lui vor cădea în mâinile inamicului (Ieremia 38,23).

I-au scos ochii. Compară pedeapsa aplicată de filisteni lui Samson care a fost orbit şi legat cu lanţuri de aramă (Judecători 16,21). Ieremia a avertizat în repetate rânduri pe Zedechia că, dacă va stărui în rebeliune, avea să fie luat la Babilon (Ieremia 32,4.5; 34,3; 38,23). Ezechia a prezis că ,deşi va fi dus la Babilon, el nu avea să-l vadă (Ezechiel 12,13).


8 În ziua a șaptea a lunii a cincea – era în anul al nouăsprezecelea al domniei lui Nebucadnețar, împăratul Babilonului – a venit Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, slujitorul împăratului Babilonului, și a intrat în Ierusalim.

Al nouăsprezecelea an. Sincronizarea aceasta fixează în mod definitiv data pentru sfârşitul istoriei lui Iuda, deoarece anii lui Nebucadneţar sunt astronomic stabiliţi (vezi p. 152 orig.). Sincronizarea celui de-al 11-lea an al lui Zedechia şi ultimul an (v. 2) cu anul al 19-lea al lui Nebucadneţar concordă cu Ieremia 32,1, unde anul al 10-lea al lui Zedechia este sincronizat cu al 18-lea al lui Nebucadneţar.


9 A ars Casa Domnului, casa împăratului și toate casele Ierusalimului; a pus foc tuturor caselor care aveau vreo însemnătate oarecare.

A ars casa. Actul acesta a pus capăt templului lui Solomon. La templu s-a mai adăugat palatul şi uimitoarea prezentare din Ierusalim cărora li s-a pus foc. Cetatea a ajuns un loc al ruinei şi al pustiirii – o uimitoare prezentare a nimicirii pe care o lasă păcatul în urma lui. Conflagraţia n-a venit fără avertizare (Ieremia 21,10; 32,29; 34,2; 8,10; 38,18.23).


10 Toată oștirea haldeilor, care era cu căpetenia străjerilor, a dărâmat zidurile dimprejurul Ierusalimului.

A dărâmat. Zidurile erau parţial încă în ruină, un secol şi jumătate mai târziu (Neemia 1,1-3). Aceasta era la mai mult de 70 de ani după întoarcerea din robia babiloniană în primul an al lui Cir (2 Cron. 36,22.23; Ezra 1,1-11).


11 Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, a luat robi pe cei ce mai rămăseseră în cetate din popor, pe cei ce fugiseră la împăratul Babilonului și pe cealaltă mulțime.

Cei ce fugiseră. Aceştia erau oamenii care dezertaseră mai înainte la babilonieni, în timpul asediului. Ieremia a îndemnat la supunere de repetate ori (Ieremia 27,12; 38,2-4.17-23) şi el însuşi a fost acuzat pe nedrept de plecare la babilonieni (Ieremia 37,13.14).

Cei ce mai rămăseseră. În acest verset se disting trei clase de oameni: (1) cei rămaşi în Ierusalim; (2) cei care au dezertat la babilonieni şi (3) mulţimea care era în ţară, afară din Ierusalim. Conform cu textul următor, totuşi nu toţi din ultima clasă au fost luaţi la Babilon.


12 Însă căpetenia străjerilor a lăsat ca vieri și lucrători de pământ câțiva din cei mai săraci din țară.

Săracii. Vezi 2 Regi 24,14; Ieremia 39,10; 40,7; 52,16. Numai o rămăşiţă a celor săraci a fost lăsată în ţară şi li s-au dat ogoare pentru cultivat. S-a sperat că ei se puteau dovedi a fi un nucleu de iudei loiali Babilonului.


13 Haldeii au sfărâmat stâlpii de aramă din Casa Domnului, temeliile, marea de aramă care era în Casa Domnului și au dus arama în Babilon.

Stâlpii de aramă. Cele mai valoroase comori ale templului fuseseră luate mai înainte la Babilon (Daniel 1,2; 2 Cronici 36,7; 2 Regi 24,13; 2 Cronici 36,10; Ieremia 28,3), dar au mai rămas unele lucrări masive de aramă făcute de Hiram pentru templul lui Solomon, precum cei doi stâlpi aşezaţi la intrarea templului (1 Regi 7,15-21) marea de bronz (1 Regi 7,23-26) şi temeliile de aramă (1 Regi 7,27.28).


14 Au luat cenușarele, lopețile, mucările, ceștile și toate uneltele de aramă cu care se făcea slujba.

Ceştile. Vezi 1 Regi 7,45.


15 Căpetenia străjerilor a mai luat și tigăile pentru cărbuni și lighenele, tot ce era de aur și tot ce era de argint.

De aur. Atacurile lui Nebucadneţar asupra Ierusalimului în timpul domniilor lui Ioiachim şi Ioiachin lăsaseră un număr de obiecte de valoare atât în templu, cât şi în palat (Ieremia 27,18-22) dar acum acestea au fost luate.


16 Cei doi stâlpi, marea și temeliile, pe care le făcuse Solomon pentru Casa Domnului, toate uneltele acestea de aramă aveau o greutate necunoscută.
17 Înălțimea unui stâlp era de optsprezece coți, și deasupra avea un acoperiș de aramă, a cărui înălțime era de trei coți; împrejurul acoperișului era o împletitură în chip de rețea și rodii, toate de aramă; tot așa avea și al doilea stâlp cu împletitura în chip de rețea.

Înălţimea. Un raport complet despre aceşti stâlpi este dat în 1 Regi 7,15-21; 2 Cronici 3,15-17; Ieremia 52,21-23.


18 Căpetenia străjerilor a luat pe marele preot Seraia, pe Țefania, al doilea preot, și pe cei trei păzitori ai pragului.

Căpetenia. Nabuzaradan (v. 8, 11, 20). El pare că a fost un om de caracter şi judecată sănătoasă (Ieremia 40,2-5). Căpetenia a ales un număr de indivizi pentru pedepsire exemplară. Seraia. Tatăl lui Iehoţadac (1 Cronici 6,14.15) care a fost dus în robie, şi un strămoş al lui

Ezra (Ezra 7,1).

Ţefania. Un preot de rang înalt, probabil reprezentantul marelui preot (vezi Ieremia 21,1; 29,25.29; 37,3).


19 Și din cetate a luat un dregător care avea sub porunca lui pe oamenii de război, cinci oameni care făceau parte din sfetnicii împăratului și care au fost găsiți în cetate, pe logofătul căpeteniei oștirii, însărcinat să scrie la oaste pe poporul țării, și șaizeci de oameni din poporul țării, care se aflau în cetate.

Un dregător. Probabil ofiţerul regal care comanda garda.

Într-un almanah babilonian de la curte din anul 570 care numeşte pe slujbaşii principali ai împărăţiei, Nebuzaradan apare ca Nabu-zeri-iddinam. Titlul lui arhaic puilar-şef este echivalent cu termenul ebraic măcelar-şef, ceea ce îl distinge ca lord cancelar.

Cinci oameni. Evident sfetnici regali şi ca atare, în mare măsură răspunzători pentru politica

ce a adus naţiunea în starea actuală.

Logofătul căpetenie. Un slujbaş important în conducerea generală.

Şaizeci ce oameni. Probabil bărbaţi care s-au distins ca instigatori ai rebeliunii.


20 Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, i-a luat și i-a dus la împăratul Babilonului, la Ribla.
21 Împăratul Babilonului i-a lovit și i-a omorât la Ribla, în țara Hamatului. Astfel a fost dus în robie Iuda, departe de țara lui.

A fost dus. Ducerea în Babilon nu a avut loc într-un singur an. Încă din 605, al treilea an al lui Ioiachim, au fost luaţi robi un număr de evrei (Daniel 1,1-7). Alte captivităţi au avut loc în 598, al şaptelea an al lui Nebucadneţar (Ieremia 52,28); în 597 al optulea an al lui Nebucadneţar (2 Regi 24,12-16); în 587, al 18-lea an al lui Nebucadneţar (Ieremia 52,29); în 586 al 19-lea an al lui Nebucadneţar, robia cea mare (2 Regi 25,8-11; Ieremia 52,12.15); şi iarăşi în 582, al 23-lea an al lui Nebucadneţar (Ieremia 52,30).


22 Și Nebucadnețar, împăratul Babilonului, a pus pe poporul care mai rămăsese și pe care-l lăsase în țara lui Iuda, sub porunca lui Ghedalia, fiul lui Ahicam, fiul lui Șafan.

Poporul. Vezi Ieremia 40 la 44 pentru un raport complet. Ca administrator înţelept, Nebucadneţar a dat o consideraţie atentă poporului care a rămas, făcând aranjamente potrivite pentru ei.

Ghedalia. Nebucadneţar a numit diplomat un iudeu, să fie guvernator al ţării sub administraţie babiloniană. Ghedalia se trăgea dintr-o familie de rang înalt. Ahicam, tatăl său, fusese un slujbaş de încredere sub Iosia (cap. 22,12) şi avea influenţă suficientă la Ioiachim, spre a obţine cruţarea de la moarte a lui Ieremia (Ieremia 26,24). Evident că Ghedalia susţinea aceeaşi politică de moderaţie ca Ieremia. La Lachiş, a fost descoperită o imprimare care spunea: Aparţinând lui Ghedaliahu, care este peste casă (Ieremia 40,9).


23 Când au auzit toate căpeteniile oștilor, ei și oamenii lor, că împăratul Babilonului a pus dregător pe Ghedalia, s-au dus la Ghedalia la Mițpa, și anume: Ismael, fiul lui Netania, Iohanan, fiul lui Careah, Seraia, fiul lui Tanhumet, din Netofa, și Iaazania, fiul unui maacatit, ei și oamenii lor.

Toate căpeteniile. Mulţi din aceşti bărbaţi fugiseră cu regele şi s-au împrăştiat prin ţară (v. 4, 5). Acum au ieşit din ascunzătoare şi au pornit spre Ghedalia (Ieremia 40,7,8).

Miţpa. O cetate a lui Beniamin aproape de Rama (Iosua 18,25.26; 1 Regi 15,22). Locul exact nu este cunoscut, unii localizând-o cam la 5 mile (8 km) nord de Ierusalim (ca şi pe harta colorată Westminster din faţă, pag. 385 orig.), alţii la 7,5 mile (12 km) nord. Ultima identificare este folosită în acest comentariu la Tell-en Naşbeh ca şi în hărţile desenate pentru el. Aşezarea aceasta este atribuită lui Atarat, pe harta colorată a Palestinei centrale (F5) din vol. 1 faţă cu pag. 961. Aici au fost adunate seminţiile, uneori pentru sfătuiri în ultima parte a Judecătorilor (Judecători 20,1-3; 21,1.5.8). Aici a adunat Samuel seminţiile şi aici a judecat el pe Israel (1 Samuel 7,5-17). Tot aici a fost ales rege Saul (1 Samuel 10,17-25). Aşa a fortificat aşezarea ca apărare împotriva seminţiilor nordice (1 Regi 15,22; 2 Cronici 16,6). Cu un astfel de fundal, şi aşa aproape de Ierusalim, Miţpa avea să fie o aşezare potrivită pentru cartierul general al noii administraţii.

Ismael. Nepotul lui Elişama (v. 25) secretar regal (Ieremia 36,12.20) şi de sânge regal (2 Regi 25,25; Ieremia 36,12; 41,1). Naşterea lui regală aplică probabil atitudinea lui faţă de Ghedalia.

Iohanan. Vezi Ieremia 40,8. Mai târziu Iohanan a avertizat pe Ghedalia de trădarea intenţionată a lui Ismael şi s-a oferit să-l ucidă pe Ismael, dar nu i s-a îngăduit să facă aşa de către Ghedalia (Ieremia 40,13-16). Mai târziu, Iohanan s-a întors împotriva lui Ismael şi a devenit conducătorul unui grup de iudei care au fugit în Egipt, obligându-l pe Ieremia să-i însoţească (Ieremia 41,14.15; 42,1.2; 43,2-7).

Iaazania. La Tell-en Naşbeh a fost găsită o pecete pe care scrie Aparţinând lui Iaazaniahu, slujitor al regelui.


24 Ghedalia le-a jurat, lor și oamenilor lor, și le-a zis: „Să nu vă temeți de nimic din partea slujitorilor haldeilor; rămâneți în țară, slujiți împăratului Babilonului și veți duce-o bine.”

Slujiţi împăratului. Fugarii s-au refugiat în ţările învecinate ale lui Moab, Amon şi Edom (vezi Ieremia 40,11) şi fără îndoială că ei continuau să fie neîncrezători faţă de Babilon. Acum Ghedalia le promite solemn imunitate, dacă aveau să-i accepte pe haldei ca stăpâni ai lor. El i-a invitat să se întoarcă şi să se stabilească, spre a avea parte de roadele ţării (Ieremia 40,9-12).


25 Dar în luna a șaptea, Ismael, fiul lui Netania, fiul lui Elișama, din neamul împărătesc, a venit, însoțit de zece oameni, și au lovit de moarte pe Ghedalia, ca și pe iudeii și haldeii care erau cu el la Mițpa.

În luna a şaptea. Poate la două luni după nimicirea Ierusalimului (v. 8-12) posibil un an mai târziu (PK 460).

Au lovit… pe Ghedalia. Ismael a fost angajat de Baalis, regele Amon-ului să-l ucidă pe Ghedalia. (Ieremia 40,14). Asasinarea putea fi înlăturată dacă Ghedalia ar fi fost mai vigilent şi dacă ar fi ţinut seamă de avertizarea ce i-a fost adusă de Iohanan (Ieremia 40,13-16). Ghedalia a fost ucis prin trădare după ce el a ospătat pe Ismael şi oamenii lui la o masă prietenească (Ieremia 41,1-3).


26 Atunci tot poporul, de la cel mai mic până la cel mai mare, și căpeteniile oștilor, s-au sculat și au plecat în Egipt, pentru că le era frică de haldei.

Au plecat în Egipt. Pentru amănunte mai multe, vezi Ieremia 41 la 43. Ieremia a sfătuit puternic contra fugii în Egipt, dar în zadar. Iohanan s-a întors, pe cât se pare împotriva lui Ismael, forţându-l să fugă la Amon (Ieremia 41,15) şi împreună cu Iaazania şi-au asumat conducerea unui grup de evrei care au fugit în Egipt, obligând pe Ieremia să-i însoţească.


27 În al treizeci și șaptelea an al robiei lui Ioiachin, împăratul lui Iuda, în a douăzeci și șaptea zi a lunii a douăsprezecea, Evil-Merodac, împăratul Babilonului, în cel dintâi an al domniei lui, a înălțat capul lui Ioiachin, împăratul lui Iuda, și l-a scos din temniță,

Al treizeci şi şaptelea an. Vezi pag. 161 orig. Luna a douăsprezecea. La sfârşitul anului babilonian, în primăvară, exact înainte de festivităţile anului nou, avea să fie un timp potrivit pentru eliberarea prizonierilor politici. Evil-Merodac. Numit Amel-Marduc în istoria laică. El a fost fiul şi urmaşul lui Nebucadneţar, şi a venit la tron timpuriu, în octombrie 562 î.Hr. şi a domnit până în august 560 î.Hr. În cel dintâi an al domniei lui. Literal în anul când el a fost (sau a devenit) rege. Despre interpretarea acestei propoziţii, vezi pag. 161. A înălţat capul. Adică, Evil-Merodac l-a eliberat din închisoare pe Ioiachim (comp. cu Geneza 40,13.20).


28 i-a vorbit cu bunătate și a pus scaunul lui de domnie mai presus de scaunul de domnie al împăraților care erau cu el la Babilon.

Mai presus de scaunul de domnie. El i-a dat întâietate peste alţi regi robi, care se aflau în Babilon.


29 I-a schimbat hainele de temniță, și Ioiachin a mâncat întotdeauna la masa lui, în tot timpul vieții lui.

A mâncat. Adică, el a primit întreţinere din punga regală, cum a fost cazul celor 450 de profeţi ai lui Baal şi a celor 400 de profeţi ai Astarteei, care mâncau la masa Izabelei (1 Regi 18,19).


30 Împăratul i-a îngrijit necurmat de hrana de toate zilele, în tot timpul vieții lui.

Îngrijit necurmat. Mai multe tăbliţe cuneiforme din anul 592, cu înregistrarea plăţilor raţiilor de ulei, orz etc., robilor şi meşteşugarilor din interiorul şi din jurul Babilonului, cuprind numele de Yaukin (Ioiachim), rege al lui Iuda, şi a cinci din copiii lui. Aceasta arată că el mai era în libertate în 592. Mai târziu, el a fost întemniţat din motive necunoscute, unde a rămas până ce l-a eliberat Merodac-Baladan. Începând din acel timp şi până la moartea lui, Ioiachim a obţinut încă o dată întreţinerea sa din punga regală, trăind în pace şi confort în ţara captivităţii lui. Scriitorul cărţii Regilor îşi încheie cartea sa cu un tablou al unui fost rege al lui Iuda, care, după o lungă şi plictisitoare captivitate, îşi încheie viaţa în confort şi cinste relativă. Sub regim de suferinţă extremă, sămânţa lui David, cel puţin, nu a fost întru totul lepădată.

ELLEN WHITE COMENTEAZĂ

1-26 PK, p. 452-463 4, 5 PK, p. 458 7, 18-20 PK, p. 459

1 PK, p. 452 22, 25, 26 PK, p. 460