1 Când a voit Domnul să ridice pe Ilie la cer într-un vârtej de vânt, Ilie pleca din Ghilgal cu Elisei.

Să ridice pe Ilie. Domnul îi dăduse lui Ilie o descoperire a faptului că El îl va lua la cer, dar, fără ca el să ştie acest fapt, a mai fost descoperit şi lui Elisei şi fiilor profeţilor (vezi PK 225, 226). Înălţarea lui Ilie a avut loc după ce Ioram începuse domnia lui în Iuda (2Cronici 21:5,12).

Ilie pleca... cu Elisei. În mod literal, Ilie şi Elisei au plecat. Elisei era cel care însoţea pe Ilie. De pe vremea când a fost chemat, se pare că Elisei a fost prezent în mod continuu cu Ilie, pentru că el a mers după Ilie (1Regi 19:21). Tânărul profet era obişnuit să îndeplinească astfel de slujbe zilnice pentru stăpânul său, precum turnarea de apă pe mâinile lui (1Regi 3:11), şi, făcând toate acele slujbe de amabilă şi personală slujire, precum un fiu poate să facă pentru un tată mai în vârstă.

Ghilgal. Probabil că nu Ghilgal din valea Iordanului, aproape de Ierihom, unde Israel a tăbărât după trecerea Iordanului şi unde Iosua a ridicat cele 12 pietre (Iosua 4:19,20). Comentatorii au scos în evidenţă două dificultăţi în această identificare: (1) ordinea în care sunt amintite cele trei centre ale şcolilor, Ghilgal, Betel, Ierihon (2Regi 2:1-4); comp. cu PK 225); (2) expresia s-au pogorât fiind folosită spre a descrie călătoria de la Ghilgal la Betel (2Regi 2:2). Cuvântul ebraic yarad yarad, din care este tradusă expresia, înseamnă a coborî şi nu este cuvântul care ar fi fost folosit în mod normal spre a descrie o călătorie de la Ghilgal, din valea Iordanului, de la o altitudine de circa 213 m sub nivelul mării, la Betel, la circa 900 m deasupra nivelului mării. Era un Ghilgal aproape de câmpia de lângă stejarii lui More (Deuteronom 11:30), care era lângă Sihem (Geneza 12,6). Acest Ghilgal a fost identificat cu satul modern Jiljilia yarad, din nordul Samariei, la 11,8 km nord-vest de Betel şi s-a sugerat ca localizare posibilă a Ghilgalului din această naraţiune.

2 Ilie a zis lui Elisei: „Rămâi aici, te rog, căci Domnul mă trimite până la Betel.” Elisei a răspuns: „Viu este Domnul şi viu este sufletul tău că nu te voi părăsi.” Şi s-au coborât la Betel.

Rămâi aici. Ilie ştia că el ajunsese la sfârşitul carierei lui pământeşti. Pentru Elisei, fiecare invitaţie de a rămâne şi a lăsa pe stăpânul său să meargă singur înainte era o punere la probă a scopului şi credincioşiei lui. Se va întoarce el acum înapoi de la lucrarea la care fusese chemat ca urmaş al lui Ilie, mergând înapoi la plug, sau va fi credincios chemării ca profet, continuând lucrarea de reformă atât de nobil şi de eficient începută de Ilie?

Mă trimite. Înainte de înălţarea lui Ilie, el trebuia să mai viziteze încă o dată şcolile profeţilor, spre a avertiza şi a întări pe cei care aveau să poarte răspunderi în lucrarea Domnului. Este semnificativ faptul că două dintre aceste centre importante de instruire spirituală erau aşezate în locuri unde se stabiliseră altare pentru falsa închinare care ajunsese atât de puternic fortificată în ţară. Aceste două şcoli erau la Ghilgal şi Betel (vezi cele despre v. 1) şi a treia şcoală era la Ierihon. Tinerii instruiţi în aceste şcoli trebuiau să aducă la îndeplinire în orice parte a ţării, lucrarea de instruire a poporului în căile lui Dumnezeu şi să combată influenţa idolatriei, căreia i de dăduse un sprijin atât de puternic de către Ahab şi Izabela. Ca rezultat al acestor eforturi serioase şi unite, au fost puse în acţiune influenţe puternice spre bine, iar cauza idolatriei a primit o lovitură hotărâtoare. Israel, care din cauza răutăţii lui, părea copt pentru nimicire, a fost salvat pentru un timp de pericolele care ameninţau să aducă naţiunea la ruină.

Viu este Domnul. Aceste cuvinte serioase au fost spuse de trei ani, la Ghilgal, la Betel (v. 4) şi la Ierihon (v. 6). Ele descoperă scopul hotărât al lui Elisei de a nu-şi părăsi încrederea, ci să continue până la capăt, împreună cu învăţătorul său, Ilie, în lucrarea la care fusese chemat. Tânărul fusese chemat de Dumnezeu să urmeze pe profetul mai vârstnic şi să primească de la el o instruire care trebuia să-l pregătească pentru grelele răspunderi pe care în curând urma să le poarte singur. Atâta timp cât era ocazia pentru slujire, Elisei a refuzat să părăsească pe învăţătorul său. El avea să fie un slujitor adevărat şi încrezător.

3 Fiii prorocilor, care erau la Betel, au ieşit la Elisei şi i-au zis: „Ştii că Domnul răpeşte astăzi pe stăpânul tău deasupra capului tău?” Şi el a răspuns: „Ştiu şi eu, dar tăceţi.”

Fii proorocilor. Numai cu câţiva ani mai înainte, Ilie crezuse că în Israel numai el singur a rămas credincios lui Dumnezeu, dar el a primit asigurarea divină că Domnul avea nu mai puţin de 7000 în Israel, care nu-şi plecaseră genunchiul înaintea lui Baal (1Regi 19:18). Mulţi dintre aceşti fii credincioşi ai lui Dumnezeu s-au unit cu şcolile profeţilor, pentru a se putea pregăti pentru o parte din aceeaşi lucrare de reformă la care fuseseră chemaţi Ilie şi Elisei. Multe şcoli ajunseseră la decădere în timpul apostaziei lui Israel, dar au fost restabilite de Ilie (PK 224). Acum Ilie găsea în toată naţiunea dovezi de credinţă şi curaj în Domnul şi inima lui se bucura văzând puternica lucrare pe care el o vedea că este continuată în şcoli.

Ştii? Faptul că Ilie urma să fie mutat în acea zi fusese descoperit nu numai profetului, însuşi, ci şi lui Elisei şi fiilor profeţilor (vezi cele despre v. 1). Când un om are o descoperire de la Dumnezeu, nu este o indicaţie că acea descoperire nu a mai fost dată şi altcuiva.

Deasupra capului tău. Era în general recunoscut că Ilie deţinea poziţia de conducere în lucrarea de reformă a Domnului, care se aducea la îndeplinire atunci în Israel. Ucenicii din şcolile profeţilor recunoşteau acest fapt, şi tot aşa şi Elisei. Dumnezeu continuă să facă lucrarea Sa pe pământ, prin conducătorii aleşi de EL. Adevăratul popor al lui Dumnezeu recunoaşte pe aceşti conducători aleşi pe cale divină şi urmează conducerii lor, fără invidie şi critică.

4 Ilie i-a zis: „Eliseie, rămâi aici, te rog, căci Domnul mă trimite la Ierihon.” El a răspuns: „Viu este Domnul şi viu este sufletul tău, că nu te voi părăsi!” Şi au ajuns la Ierihon.

La Ierihon. De la Ghilgal din sudul Samariei (vezi cele despre v. 1), Ilie şi Elisei au călătorit spre est şi sud, spre Betel, şi, acum, ei continuă călătoria lor în aceeaşi direcţie generală, spre Ierihon, care se afla cam la 21 km dincolo de Betel.

5 Fiii prorocilor, care erau la Ierihon, s-au apropiat de Elisei şi i-au zis: „Ştii că Domnul răpeşte azi pe stăpânul tău deasupra capului tău?” Şi el a răspuns: „Ştiu şi eu; dar tăceţi.”

Fiii profeţilor. Centrele lucrări lui Dumnezeu sunt situate în locuri strategice. Întemeierea unei şcoli a profeţilor la Ierihon n-a fost la întâmplare. Ierihonul se afla pe un drum de seamă pe care treceau mulţi călători din regiunile de peste Iordan. La oaza din Ierihon, ei puteau să se oprească pentru odihnă şi reînviorare. Aici ei puteau veni în contact cu ucenicii de la şcolile profeţilor şi să primească de la ei, solii de speranţă şi de încredere în Domnul, care Dumnezeu dorea să fie duse tuturor oamenilor de pretutindeni.

6 Ilie i-a zis: „Rămâi aici, te rog, căci Domnul mă trimite la Iordan.” El a răspuns: „Viu este Domnul şi viu este sufletul tău, că nu te voi părăsi.” Şi amândoi şi-au văzut de drum.

La Iordan. La râul Iordan, cei doi bărbaţi erau numai la vreo 16 km depărtare de muntele Nebo şi Pisga, adică în faţa Ierihonului (Deuteronom 34:1). Astfel că în aceeaşi regiune unde a murit Moise şi de unde a fost luat la cer, urma să fie transferat Ilie, cel mai mare dintre profeţi, de la Moise încoace.

7 Cincizeci de inşi dintre fiii prorocilor au sosit şi s-au oprit la o depărtare oarecare în faţa lor, şi ei amândoi s-au oprit pe malul Iordanului.

Cincizeci de oameni. Aceasta constituie o indicaţie despre mărimea unei şcoli a profeţilor. Limbajul textului înseamnă că aceştia nu era toţi, ci numai o parte din cei care urmau la şcoala din Ierihon.

S-au oprit la o depărtare. Aceşti fii ai profeţilor ştiau că Ilie avea să fie luat de la ei şi înălţat la cer, şi că aceasta avea să fie ultima oară când ei vedeau pe iubitul lor conducător. Astfel că ei s-au oprit într-un loc favorabil, probabil pe înălţimile abrupte din spatele cetăţii, de unde puteau să aibă un câmp vizual al întregului curs al râului şi al ţărmului de dincolo, până la mulţi kilometri depărtare.

Pe malul Iordanului. Sub observaţia celor cincizeci de oameni care au ocupat poziţia lor, pe locul ales, Ilie şi Elisei au ajuns la Iordan. Aceasta era cam la 8 km, la cel mai apropiat cot, de Ierihon.

8 Atunci Ilie şi-a luat mantaua, a făcut-o sul şi a lovit cu ea apele, care s-au despărţit într-o parte şi într-alta, şi au trecut amândoi pe uscat.

Şi-a luat mantaua. Mantaua lui Ilie devenise semnul slujbei sale profetice. Făcând-o sul, a lovit apele Iordanului, după cum şi Moise lovise apele Nilului, cu toiagul său (Exod. 7:20). Rezultatul a fost o despărţire miraculoasă a Iordanului care a făcut o cale pe care slujitorii lui Dumnezeu au trecut dincolo, pe pământ uscat. Aceasta este o comparaţie vădită cu despărţirea apelor la Marea Roşie, pe vreme Exodului (Exod. 14.21) şi cu oprirea Iordanului, pe timpul lui Iosua (Iosua 3:13-17). Acelaşi Dumnezeu care, prin puterea Sa, a scos pe Israel din Egipt şi l-a adus în Ţara Făgăduinţei, mai era cu ei, gata să Se descopere pe Sine, puterea Sa şi iubitoarea Sa purtare de grijă pentru poporul Său, în caz de nevoie.

9 După ce au trecut, Ilie a zis lui Elisei: „Cere ce vrei să-ţi fac, înainte ca să fiu răpit de la tine.” Elisei a răspuns: „Te rog să vină peste mine o îndoită măsură din duhul tău!”

Cere. Când Ilie era gata să-şi ia rămas bun de la credinciosul său slujitor şi ucenic, el a dat lui Elisei privilegiul de a cere după dorinţa inimii lui, oricare ar fi fost aceasta. Elisei ar fi putut cere o favoare vremelnică sau materială – bogăţie, renume, înţelepciune, onoare şi glorie lumească, un loc printre marii conducători ai pământului sau o viaţă uşoară şi plăcută, în contrast cu viaţa aspră şi de lipsuri a lui Ilie. Dar el n-a cerut nimic din toate acestea. Ceea ce el dorea cel mai mult era să ducă mai departe aceeaşi lucrare pe care o dusese Ilie, în acelaşi spirit şi putere. Pentru a face aceasta, el avea să aibă nevoie de acelaşi har şi acelaşi ajutor al Duhului lui Dumnezeu.

O îndoită măsură. Cererea lui Elisei ne aduce aminte de cererea lui Solomon. El nu cere avantaje lumeşti, poziţie sau câştig, ci cere puterea spirituală necesară pentru a se achita corect de solemnele răspunderi la care fusese chemat. Cerând o îndoită măsură a duhului lui Ilie, Elisei nu cerea dubla putere a lui Ilie. El nu cerea mai mult decât îi fusese dat lui Ilie. Expresia ebraică folosită este aceeaşi ca cea din Deuteronom 12:17, care înseamnă proporţia proprietăţii tatălui care trebuia să fie dată fiului celui mai mare. În felul acesta, cererea lui Elisei era numai ca el să poată fi tratat ca fiul cel mai mare, de profetul care pleca, şi ca el să poată primi o dublă măsură a duhului lui Ilie, în comparaţie cu aceea care avea să fie dată oricăror alţi fii ai profeţilor. Ceea ce cerea el era o recunoaştere a dreptului de naştere spiritual, ca el să poată fi privit ca întâiul născut spiritual al bătrânului profet, pentru ca astfel să poată continua lucrarea începută de Ilie.

10 Ilie a zis: „Greu lucru ceri. Dar dacă mă vei vedea când voi fi răpit de la tine, aşa ţi se va întâmpla; dacă nu, nu ţi se va întâmpla aşa.”

Greu lucru ceri. Nu greu pentru Domnul, ci greu să-l acorde, pentru Ilie. Un profet nu era chemat să-şi numească succesorul. Numai Dumnezeu poate alege pe acei care vor duce mai departe slujba profetică. Ilie ştia prea bine că nu era de competenţa lui să numească pe acela care avea să ducă mai departe lucrarea la care el însuşi fusese chemat de Domnul. Din această cauză, era imposibil pentru el, fără inspiraţie divină, să spună dacă cererea îi va fi sau nu îndeplinită.

Când voi fi răpit. Cuvintele când sunt (engl. I am) nu există în textul ebraic şi ar fi mai bine să fie omise. Sensul este dacă mă vezi când sunt luat. Dacă Elisei va fi martor ocular al transferării lui Ilie, atunci el va şti că Domnul a văzut potrivit ca cererea lui să fie împlinită.

11 Pe când mergeau ei vorbind, iată că un car de foc şi nişte cai de foc i-au despărţit pe unul de altul, şi Ilie s-a înălţat la cer într-un vârtej de vânt.

Pe când mergeau ei. În mod literal, ei umblau umblând. Adică, ei mergeau mereu înainte, discutând în timp ce mergeau. Încotro mergeau, nu ne este spus, poate că spre vreo înălţime a munţilor din apropierea locului unde Moise a fost înviat din morţi şi luat la cer.

Un car de foc. Carele Domnului, evident că erau îngerii (vezi Psalmul 68:17). Îngerii sunt solii lui Dumnezeu, trimişi să îndeplinească o slujbă pentru cei ce vor moşteni mântuirea (Evrei 1:14). Solii cereşti şi agenţii divini sunt reprezentaţi în diferite forme, privirii omeneşti, în vedenii profetice. Zaharia a văzut cai de diferite culori (Zaharia 1:8) care sunt declaraţi a fi soli pe care i-a trimis Domnul să cutreiere pământul (Zaharia 1:10). El a văzut cai şi care (Zaharia 6:1-3), interpretaţi a fi vânturi (spirite) ale cerurilor care ies din locul în care stăteau înaintea Domnului întregului pământ (Zaharia 6:5). Ezechiel a văzut fiinţe vii, arătate ca având înfăţişarea de cărbuni de foc aprinşi cu mişcările lor comparaţi cu lumina fulgerului (Ezechiel 1:13,14).

Caii şi carele sunt adesea folosite în Biblie ca simboluri ale puterii, maiestăţii şi slavei cu care Domnul nimiceşte pe oponenţii Lui şi ocroteşte şi salvează pe cei ce sunt ai Lui. Habacuc reprezintă astfel puterea lui Dumnezeu: ai încălecat pe caii Tăi şi Te-ai suit în carul Tău de biruinţă (Habacuc 3,8). Făcând o descriere a venirii Domnului, Isaia vorbeşte despre venirea Sa ca fiind în carele Lui... ca un vârtej (Isaia 66:15). Când slujitorul lui Elisei a fost cuprins de groază din cauza marii oştiri a sirienilor, cu caii şi carele lor (2Regi 6:14,15), Elisei s-a rugat ca ochii lui să fie deschişi după care tânărul a văzut muntele plin de cai şi de care de foc împrejurul lui Elisei (2Regi 6:17).

Ilie a fost un simbol al sfinţilor care trăiesc în zilele de pe urmă care vor fi transferaţi fără să vadă moartea. La schimbarea la faţă, unde lui Petru, Ioan şi Iacov li s-a dat o vedenie anticipatoare a celei de-a doua veniri a lui Hristos, în slava şi puterea Sa (Luca 9:28–32; vezi DA 421, 422), Ilie a apărut ca reprezentant al sfinţilor care vor fi transferaţi la venirea lui Isus, iar Moise, ca reprezentant al drepţilor care mor şi vor fi înviaţi din mormintele lor, spre a însoţi pe Mântuitorul lor în ceruri.

Într-un vârtej de vânt. Teribila putere a furtunii prezintă minţii omului o reprezentare a înspăimântătoarei maiestăţi şi puteri a lui Dumnezeu. Domnul a răspuns lui Iov din mijlocul furtunii (Iov 38:1), prezentându-i un tablou despre insondabila înţelepciune şi putere a lui Dumnezeu (vezi şi Isaia 66:15; Na. 1:3). Ilie a făcut o mare lucrare şi a primit o răsplată măreaţă. În singurătate şi descurajare, în durere şi suferinţă, în pustiu sau pe înălţimile munţilor, Ilie a purtat mai departe sarcina lui cea grea de a da mărturie pentru Dumnezeu, într-o vreme când împăratul şi poporul au întors spatele lui Iehova. Dar Dumnezeu n-a îngăduit ca slujitorul Său să moară de mâna celor ce căutau viaţa lui şi n-a îngăduit nici ca el să încheie lucrarea lui în descurajare şi ruşine. După cum Ilie a onorat pe Dumnezeu, tot aşa Domnul îl va onora acum pe el, neîngăduind ca el să intre în mormânt, ci luându-l direct în slava şi pacea cerului.

12 Elisei se uita şi striga: „Părinte! Părinte! Carul lui Israel şi călărimea lui!” Şi nu l-a mai văzut. Apucându-şi hainele, le-a sfâşiat în două bucăţi

Elisei se uita. (În engleză, l-a văzut.) În felul acesta a fost împlinit semnul dat de Ilie (v. 10). Elisei ştia acum că va avea o dublă măsură a duhului lui Ilie, lucru cerut de el, şi că în faţa lui era o mare lucrare de făcut.

Părinte. Elisei privea pe vârstnicul profet ca pe un părinte spiritual. Ca fiu şi moştenitor, tânărul profet trebuia acum să preia răspunderile celui mai în vârstă. Lucrarea începută atât de nobil de Ilie avea să fie dusă de aici înainte de Elisei.

Carul lui Israel. Cuvintele au fost inspirate de felul uimitor în care a fost luat Ilie la cer, dar ele exprimă înţelegerea de către profet a faptului că adevărata apărare a lui Israel nu constă în puterea pământească, nu în oştiri, călăreţi şi care, ci în tăria şi puterea lui Dumnezeu. Un singur înger trimis de Dumnezeu să păzească pe copii Săi poate face mai mult decât cele mai puternice oştiri ale pământului.

Nu l-a mai văzut. Elisei a văzut pe învăţătorul său luat la cer, dar odată plecat, Elisei nu avea să-l mai vadă. Lui Elisei nu-i va mai fi îngăduit să-l vadă pe Ilie decât la înviere, când morţii credincioşi sunt înviaţi din mormintele lor. Tot aşa va fi şi cu ucenicii care L-au văzut pe Isus înălţându-Se la cer şi un nor L-a ascuns din ochii lor (Fapte 1:9). La a doua venire, lor le va fi din nou îngăduit să-L vadă (Fapte 1:11). Chiar dacă suntem despărţiţi de cei dragi ai noştri pentru un timp şi în această lume de acum nu-i mai vedem, vine ceasul când îi vom vedea din nou – fericitul ceas când niciodată nu ne vom mai despărţi.

Le-a sfâşiat. Sfâşierea hainelor era, de obicei, un semn de adâncă durere şi descurajare (Numeri 14:6; 2Samuel 13:19; 2Cronici 34:27; Ezra 9:3; Iov 1:20; 2:12). În acest caz, totuşi, probabil că sfâşierea hainelor lui Elisei n-a fost un indiciu al marii lui dureri, cât a faptului că, de aici înainte nu mai avea nevoie de vechea sa îmbrăcăminte – el avea să poarte mantaua lui Ilie (2Regi 2:13).

13 şi a ridicat mantaua, căreia îi dăduse drumul Ilie. Apoi s-a întors şi s-a oprit pe malul Iordanului;

Mantaua lui Ilie. Mantaua era semnul slujbei profetice a lui Ilie. Când Ilie l-a desemnat prima dată pe Elisei ca succesor al lui, el şi-a aruncat mantaua asupra lui (1Regi 19:19). Acum mantaua era lăsată pentru Elisei ca un testament din partea vârstnicului profet şi ca indicaţie că acum el trebuia să preia răspunderile conducerii care până aici au fost purtate de Ilie. Întorcându-se la popor cu acest semn de autoritate, el avea să fie recunoscut ca urmaş al lui Ilie.

Pe malul Iordanului. Iordanul era şi o barieră, dar şi o ocazie. Pentru individul obişnuit, el era

o barieră. Pentru slujitorul lui Dumnezeu, el s-a dovedit a fi o ocazie de a manifesta puterea lui Dumnezeu. Elisei s-a oprit pe malul Iordanului, dar n-a ezitat mult.

14 a luat mantaua, căreia îi dăduse Ilie drumul, şi a lovit apele cu ea şi a zis: „Unde este acum Domnul Dumnezeul lui Ilie?” Şi a lovit apele, care s-au despărţit într-o parte şi în alta, şi Elisei a trecut.

Unde este acum Domnul, Dumnezeul lui Ilie? Întrebarea nu pare a fi fost o întrebare a îndoielii sau a credinţei nedesăvârşite. Elisei, prin lovirea apelor cu mantaua lui Ilie, s-a dovedit a fi un bărbat al credinţei şi acţiunii. După cum puterea lui Dumnezeu se odihnise asupra predecesorului său, tot aşa Elisei avea încredere că ea se va odihni acum şi asupra lui. Ceea ce Dumnezeu făcuse pentru Ilie, Elisei se aştepta ca Dumnezeu să facă pentru el. Chestiunea probabil că era în natura unei rugăciuni şi chemări a lui Dumnezeu, de a Se descoperi pe Sine, mai degrabă decât la natura unei întrebări spre a se vedea ce va face sau ce nu va face Dumnezeu.

Elisei a trecut. Elisei a chemat pe Dumnezeu prin credinţă şi Domnul a onorat credinţa lui. Dumnezeu a făcut multe minuni ale harului Său pentru acei ai Săi care au mers înainte în credinţă şi ca răspuns la chemarea divină. Dificultăţile nu sunt bariere, ci ocazii pentru bărbaţii curajului şi ai credinţei.

15 Fiii prorocilor care erau în faţa Ierihonului, când l-au văzut, au zis: „Duhul lui Ilie a venit peste Elisei.” Şi i-au ieşit înainte şi s-au închinat până la pământ înaintea lui.

Când l-au văzut. Elisei era supravegheat. Ochii fiilor proorocilor care erau la Ierihon erau asupra lui. Dacă n-ar fi reuşit, ei ar fi fost martori ai nereuşitei lui. Dar, având succes, ei au fost martori la succesul lui. Credinţa lui Elisei a inspirat credinţă, iar biruinţa lui a dus la multe biruinţe în lungul şi-n latul ţării.

Duhul lui Ilie. Minunea lui Ilie a fost repetată de Elisei şi a fost acceptată ca dovadă că ceea ce Dumnezeu a făcut prin bătrânul profet, El are să facă şi prin succesorul Său. Când un conducător, care a purtat grele răspunderi spirituale, trebuie să încheie lucrările lui, Dumnezeu dă ajutor şi tărie altuia care este ales ca succesor. Lucrarea lui Dumnezeu este mai mare decât oricare om. Ea nu trebuie să înceteze când o persoană termină lucrările lui, ci să meargă înainte, din biruinţă în biruinţă, când mâini succesoare preiau însărcinările din mâinile predecesoarelor lor. Acelaşi Duh care a călăuzit şi întărit pe Ilie, avea să dea înţelepciune şi tărie succesorului lui. Multe fapte puternice aveau să fie îndeplinite de tânărul care avea credinţa şi curajul de a călca pe urmele învăţătorului lui.

Vezi o hartă a călătoriilor lui Elisei după înălţarea lui Ilie

16 Ei i-au zis: „Iată că între slujitorii tăi sunt cincizeci de oameni viteji; vrei să se ducă să caute pe stăpânul tău? Poate că Duhul Domnului l-a dus şi l-a aruncat pe vreun munte sau în vreo vale.” El a răspuns: „Nu-i trimiteţi.”

Vrei să se ducă? Fii proorocilor văzuseră pe Ilie plecând împreună cu Elisei şi au fost martori oculari ai întoarcerii de unul singur a lui Elisei, îmbrăcat cu mantaua lui Ilie. Înainte de aceasta, ei au avut o descoperire din partea Domnului, că Ilie avea să fie luat de la ei. Probabil că Dumnezeu nu le-a descoperit felul exact în care avea să fie luat Ilie, şi poate că lor nu li s-a îngăduit să fie martori la toate amănuntele înălţării, cel puţin nu aşa de lămurit cum a fost pentru Elisei. Dar probabil că Elisei le-a spus ce s-a întâmplat şi aceasta trebuia să fie suficient pentru ei. Poate că ei n-au înţeles şi au crezut că se putea ca trupul lui Ilie să fi fost pus undeva, pe înălţimea muntoasă izolată sau în vreo vale din regiunea de peste Iordan.

17 Dar ei au stăruit multă vreme de el. Şi el a zis: „Trimiteţi-i.” Au trimis pe cei cincizeci de oameni, care au căutat pe Ilie trei zile şi nu l-au găsit.

Ei au stăruit ... de el. Fiii proorocilor au insistat în planul lor. Ei au stăruit atât de mult încât, în cele din urmă, lui Elisei i-a venit greu să mai refuze cererea lor. Sunt cazuri când stăruinţa este o virtute, dar sunt şi cazuri când ea este slăbiciune şi nebunie. Niciodată nu este înţelept şi drept să se stăruie în greşeală. Când Elisei a descoperit faptele, tinerii ar fi trebuit să le primească şi să fie mulţumiţi.

Şi el a zis: Trimiteţi-i. Când cineva insistă pentru planul lui, sunt cazuri când chiar un profet al Domnului sau Însuşi Dumnezeu nu va mai spune nu. Nu cu plăcere, ci în silă şi împotriva raţiunii lui celei mai bune, în cele din urmă, Elisei şi-a dat consimţământul. Prin propria lor cercetare, despre care Elisei ştia că avea să fie zadarnică, fii profeţilor aveau să afle pentru ei înşişi faptele în cauză. Cu mult mai bine ar fi fost să accepte acele fapte care le-au fost descoperite de Elisei.

Nu l-au găsit. Ei au căutat timp de trei zile, numai pentru a descoperi cât de greşiţi au fost şi cât de adevărat era cuvântul lui Elisei. Există căi uşoare pe care se ajunge la cunoştinţă şi înţelepciune, dar sunt şi căi grele. Niciodată nu ţine de înţelepciune sau prudenţă a refuza mărturia faptelor sau a merge împotriva sfatului unui profet al lui Dumnezeu.

18 Când s-au întors la Elisei, care era la Ierihon, el le-a zis: „Nu v-am spus să nu vă duceţi?”

Nu v-am spus. Trebuie să fi fost o grupă de tineri cu feţele pline de ruşine cei care s-au întors la Elisei, cu ştirea eşecului căutărilor lor. Atât cât spune raportul, Elisei nu le-a reproşat, ci doar le-a amintit de sfatul lui neluat în seamă de ei.

19 Oamenii din cetate au zis lui Elisei: „Iată, aşezarea cetăţii este bună, după cum vede domnul meu; dar apele sunt rele, şi ţara este stearpă.”

Din cetate. Adică Ierihon. După înălţarea lui Ilie, Elisei a rămas pentru o perioadă de timp la Ierihon, unde, într-o plăcută şi fertilă oază, fusese întemeiată una dintre şcolile profeţilor.

Este bună. Comparată cu regiunea dezolantă din jur, situaţia din Ierihon era într-adevăr plăcută. Aici era Pustia Iudeii, un deşert uscat şi gol, cu un soare care bătea asupra unui pământ sterp şi cenuşiu. Pe vremea intrării în Canaan, izvoare dătătoare de viaţă au întreţinut un loc verde, într-o parte a dezolantei văi. Existau pădurici de palmieri şi smochini, arbuşti aromatici şi câmpuri cu grâne. Ierihonul fusese un loc plăcut. Dar blestemul pronunţat de Iosua (Iosua 6:26) a lăsat mare parte din regiune, pustie.

Apele sunt rele. Apele Ierihonului, altădată atât de sănătoase şi reînviorătoare, deveniseră alterate şi stricate, iar ca rezultat, valea, altădată plăcută, a devenit stearpă şi nefertilă.

20 El a zis: „Aduceţi-mi un blid nou şi puneţi sare în el.” Şi i-au adus.

Puneţi sare în el. Elisei a cerut un vas nou, care nu mai fusese folosit niciodată şi sare, mijloace prin care apa urma să fie făcută curată şi sănătoasă. Probabil că sarea a fost cerută pentru că era de obicei folosită ca mijloc de conservare, spre a preveni putrefacţia şi descompunerea. În sare nu era nici o virtute ca mijloc de reface a izvorului care nu era curat; ea nu era decât un simbol al puterii curăţitoare şi de refacere care purcede de la Domnul, care avea să redea apelor, puterea lor dătătoare de viaţă de mai înainte.

21 Apoi s-a dus la izvorul apelor şi a aruncat sare în el şi a zis: „Aşa vorbeşte Domnul: „Vindec apele acestea; nu va mai veni din ele nici moarte, nici sterpiciune.”

În el. Acţionând în Numele Domnului, Elisei a aruncat sare în izvor. Prin această acţiune simbolică, a reprezentat înaintea poporului lucrarea pe care Domnul avea s-o facă prin curăţirea izvorului. Sarea, pentru a fi eficientă, trebuie să fie amestecată şi întru totul dizolvată în ceea ce trebuia să fie conservat. De aceea, sarea a fost aruncată în izvor, pentru a putea pătrunde şi face infuzie cu fiecare părticică ce fusese stricată. Aceasta ilustrează că credinciosul care este asemuit cu sarea (Matei 5:13), trebuie să vină în contact personal cu aceia la care doreşte să ajungă cu Evanghelia.

Vindec. Nu trebuie lăsată nici o îndoială în mintea oamenilor în ceea ce priveşte modul în care au fost vindecate apele. Aceasta nu a fost magia vreunui om, ci puterea miraculoasă a lui Dumnezeu.

22 Şi apele au fost vindecate până în ziua aceasta, după cuvântul pe care-l rostise Domnul.

Până în ziua aceasta. Refacerea efectuată atunci a fost permanentă. Un izvor numit ’Ain es-Sulţan, cunoscut şi ca Fântâna lui Elisei, încă mai aprovizionează cu apă abundentă, regiunea. În decursul tuturor anilor de la minunea lui Elisei, izvorul de la Ierihon a continuat să curgă, revărsându-şi apele vindecătoare şi susţinătoare de viaţă, făcând din acea parte a văii, o oază plăcută şi frumoasă. După cum Domnul, în mila Sa, a fost binevoitor să vindece izvorul de la Ierihon, tot aşa El este gata să vindece inimile şi vieţile oamenilor de bolile lor spirituale. După cum izvorul a fost refăcut, tot aşa putea fi refăcut şi Israel, dacă naţiunea ar fi acceptat lucrarea slujitorului ales al lui Dumnezeu. După cum apele de la Ierihon au continuat să curgă, ducând cu ele viaţă şi binecuvântare pentru regiunile din jur, tot aşa, din Israel putea să curgă ca un curent de viaţă spirituală şi de vindecare, aducând pace şi binecuvântările Cerului, tuturor popoarelor pământului.

Otrava păcatului este încă la lucru în inimile oamenilor. Izvoare de ură şi de amărăciune curg din ele în lume, când ar putea fi iubire şi bucurie. Puterile vindecătoare ale Evangheliei lui Hristos sunt necesare peste tot, pentru ca ele să poată face o infuzie de viaţă nouă şi putere în inimile oamenilor. În sufletul omenesc trebuie să vină viaţa Cerului pentru ca, astfel, curentul stricăciunii să poată fi oprit. Hristos a venit în lume să îndulcească vieţile oamenilor şi să reverse curent dătător de viaţă şi curăţie, de har şi putere spirituală. Inima care este transformată prin iubirea lui Dumnezeu, devine un curent de viaţă şi bucurie, de pace şi frumuseţe pentru lume. Oriunde ar curge acest curent, lumea devine mai bună şi un loc mai fericit pentru a trăi, o oază plăcută în mijlocul deşertului, disperării şi durerii. Astăzi, Hristos este lumina şi viaţa oamenilor şi binecuvântările Sale se revarsă asupra tuturor popoarelor pământului, din inimile acelora care au fost schimbaţi prin atingerea iubirii şi harului Său. Biserica lui Dumnezeu trebuie să fie pentru lume, o fântână care curăţă, revitalizează inimile şi reface speranţa, dreptatea şi bucuria în regiunile care au pierdut legătura cu Cerul.

23 De acolo s-a suit la Betel. Şi pe când mergea pe drum, nişte băieţaşi au ieşit din cetate şi şi-au bătut joc de el. Ei îi ziceau: „Suie-te, pleşuvule! Suie-te, pleşuvule!”

La Betel. Elisei se întorcea pe acelaşi drum pe care numai cu puţin timp în urmă, îl parcursese împreună cu Ilie. Acum, bătrânul profet era plecat, dar lucrarea pe care el o începuse în chip atât de minunat era dusă mai departe. Şcolile profeţilor, întemeiate de Samuel şi reînfiinţate de Ilie, după ce căzuse într-o stare de prăbuşire, au continuat să funcţioneze, instruind pe tineri pentru lucrarea Domnului. Atât Ilie, cât şi Elisei, au văzut importanţa acestor şcoli ca o puternică mişcare înainte a lucrării lui Dumnezeu. Fără bărbaţi care să fie bine pregătiţi pentru lucrarea de reformă, aceasta avea să fie mereu handicapată şi se putea aştepta de la ea doar puţine progrese. Astfel că Elisei a făcut prima lui lucrare spre a întări şi încuraja aceste şcoli, pentru ca ele să poată avea un rol efectiv în marea lucrare de întemeiere a dreptei împărăţii a lui Dumnezeu în inima fiilor oamenilor de pe pământ.

Şi-au bătut joc de el. Elisei era un profet al păcii, cu o solie de pace. Lucrarea lui era una de a aduce viaţă şi bucurie poporului Israel. Când el a început această importantă misiune a sa, un număr de tineri au ieşit din cetatea Betel să-şi bată joc de el şi să ia în râs lucrarea lui de trimis al lui Dumnezeu.

Suie-te, pleşuvule. Înălţarea lui Ilie fusese unul dintre cele mai solemne evenimente. Dumnezeu a luat pe servul Său credincios la Sine, fără să-l lase să guste moartea. Tinerii din Betel auziseră de transferarea lui Ilie şi ei au făcut din această ocazie, subiect de zeflemea şi batjocură. Ilie era plecat şi acum, ei s-au legat de Elisei, cerându-i în mod batjocoritor să se înalţe şi el şi să plece din mijlocul lor. Tinerii erau inspiraţi de Satana, care căuta să facă tot ce se poate pentru a contracara solemnul eveniment care avusese loc şi care nu putea decât să lase o adâncă impresie asupra poporului ţării. Când Elisei şi-a început lucrarea, Satana a căutat să zădărnicească planurile şi scopurile lui Dumnezeu. Dacă bătaia de joc a acestor tineri ar fi fost lăsată să treacă neobservată, lucrarea pe care Dumnezeu avea de gând s-o facă prin Elisei avea să fie mult întârziată, iar victoria ar fi fost câştigată pentru cauza celui rău. Ocazia cerea o acţiune grabnică şi hotărâtoare.

24 El s-a întors să-i privească şi i-a blestemat în Numele Domnului. Atunci au ieşit doi urşi din pădure şi au sfâşiat patruzeci şi doi din aceşti copii.

I-a blestemat. De la natură, Elisei era un bărbat al amabilităţii. Dar în lucrarea lui Dumnezeu există limite chiar şi în ce priveşte amabilitatea. Onoarea Numelui lui Dumnezeu trebuie păstrată şi faptele Sale solemne nu trebuie făcute subiect de glumă şi bătaie de joc de către mulţimea lipsită de evlavie. Un profet al lui Dumnezeu trebuie respectat şi autoritatea lui trebuie menţinută. Fermitatea, hotărârea şi acţiunea decisivă sunt semne de conducere la acei pe care Dumnezeu îi cheamă să poarte răspunderi pentru El. Acesta nu era un timp pentru slăbiciune şi nehotărâre. Întorcându-se spre mulţimea necioplită şi nelegiuită de tineri, Elisei, sub inspiraţia Cerului, a pronunţat asupra lor blestemul lui Dumnezeu.

Patruzeci şi doi. Judecata care a urmat venea de la Dumnezeu. Severitatea pedepsei era după măsura seriozităţii chestiunii în cauză. Era mare nevoie de un exemplu elocvent, spre a împiedica creşterea lipsei de credinţă şi spre a arăta poporului ce lucru teribil este ca cineva să-şi bată joc de lucrarea lui Dumnezeu sau să dispreţuiască pe servii aleşi de Cer. Bărbaţii sfinţi ai lui Dumnezeu trebuie trataţi cu respect şi reverenţă, pentru că ei sunt chemaţi să lucreze şi să vorbească în numele Domnului. Ei sunt aici ca reprezentanţi ai lui Dumnezeu şi prin dispreţuirea lor, oamenii Îl dispreţuiesc pe Dumnezeu. Dumnezeu ţine socoteală de tratamentul pe care ei îl acordă slujitorilor Săi aleşi. Teribila judecată care s-a abătut asupra tinerilor batjocoritori de la Betel dovedeşte cât de înspăimântător este să-ţi baţi joc de sfinţenie sau să arăţi lipsă de respect faţă de solii lui Dumnezeu.

25 De acolo s-a dus pe muntele Carmel, de unde s-a întors la Samaria.

Pe Muntele Carmel. Începându-şi lucrarea, Elisei se pare că mai întâi a făcut o inspecţie generală a ţării, căutând cale locuri în care lucrase Ilie şi unde se putea face lucrarea în continuare. Muntele Carmel păstra amintiri sfinte. Acolo era locul unde a fost câştigată victoria din cariera profetică a lui Ilie. Adesea glasul lui se înălţase în mustrare netemătoare, condamnând păcătoşenia împăratului şi a poporului şi chemându-i să se întoarcă de la cele rele şi să umble în căile Domnului. Acea lucrare n-a fost fără efect. Fără îndoială că Elisei a cugetat la acele zile agitate, în timp ce vizita scena acestei biruinţe de altădată şi el a fost inspirat din nou să depună toată inima şi spiritul său în lucrarea de împăcare încredinţată Lui. Mai târziu, în lucrarea lui, se pare că Elisei şi-a stabilit reşedinţa pe Muntele Carmel (cap. 4:23-25).

La Samaria. Samaria era capitala Regatului de Nord şi, acum, Elisei a pornit spre acest centru important. Mai târziu, el avea să depună mărturie pentru Cer înaintea conducătorilor ţării. Lumina care i-a fost dată era pentru împărat, cât şi pentru popor şi el a luat cu îndrăzneală asupra sa, răspunderile în cel mai important centru al naţiunii.

COMENTARII ELLEN G. WHITE

1–12Ed 151

1–25PK 225–237

2 Ed 59; PK 225, 226

6–9PK 226

6–15Ed 59

9 GW 116

9–11PK 227

10, 11 PK 342

11 Ed 151; EW 162; SR 206

12–15PK 228

19–21PK 230

21 PK 233

22 PK 231

23, 24 EW 248; PK 236; 5T 44