1 În al douăzeci şi treilea an al lui Ioas, fiul lui Ahazia, împăratul lui Iuda, a început să domnească peste Israel la Samaria Ioahaz, fiul lui Iehu. A domnit şaptesprezece ani.

Ioahaz. Raportul despre moartea lui Iehu si ridicarea pe tron a lui Ioahaz se află în capitolul 10,35. dar raportul despre domnia lui Ioahaz nu apare decât în acest loc din cauza faptului că domniile sunt aranjate, în general, în cărţile Regilor pentru a corespunde cu ordinea suirii domnitorilor pe tron.

Se pare că la numai câteva zile după ce Iehu a început să domnească în Israel, Atalia a luat tronul lui Iuda. Apoi, în al şaptelea an al lui Iehu, copilul Ioas a început lunga lui domnie de 40 de ani în Iuda. Aceasta este evident pentru că aceste trei domnii apar în Regi în ordinea de mai sus: Iehu, Atalia, Ioas. Apoi Ioahaz din Israel, şi Ioas, urmaşul lui care au venit ambii la tron în timpul vieţii lui Ioas din Iuda, vine raportul următor. După aceasta, istorisirea se întoarce la Iuda spre a raporta domnia lui Amaţia care a urmat lui Ioas.

2 El a făcut ce este rău înaintea Domnului; a săvârşit aceleaşi păcate ca Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască, şi nu s-a abătut de la ele.

Verset ce nu a fost comentat.

3 Domnul S-a aprins de mânie împotriva lui Israel şi i-a dat în mâinile lui Hazael, împăratul Siriei, şi în mâinile lui Ben-Hadad, fiul lui Hazael, tot timpul cât au trăit împăraţii aceştia.

Domnul S-a aprins de mânie. Mânia omenească este iraţională, crudă şi răzbunătoare. Mânia lui Dumnezeu este o emoţie mult diferită. În descrierea caracterului Său oamenilor, Dumnezeu este limitat la limbajul omenesc. Din necesitate, El trebuie să îngăduie scriitorilor Bibliei să folosească expresii care se apropie cel mai mult ideii divine chiar dacă aceste expresii pot foarte sărăcăcios să conţină acea ideea. Mânie este folosită aici pentru a descrie răspunsul lui Dumnezeu faţă de păcat. A înţelege cuvântul mânie când este aplicat la Dumnezeu, spre a încorpora toate elementele răspunsului omenesc la provocare, este a contraveni limbajului biblic. Prin cercetare, noi nu putem descoperi pe Dumnezeu (Iov 11,7). În parte, din cauza nepotrivirii limbajului omenesc, Dumnezeu, la timpul oportun (Galateni 4,4), a făcut auzit şi vizibil gândul Său în viaţa lui Isus. Omul nu avea decât o concepţie obscură despre cum arată Dumnezeu. În Hristos, Dumnezeu a prezentat lumii o demonstraţie despre caracterul Lui. Isus a declarat: Cel ce M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl (Ioan 14,9). Pentru a obţine o mai desăvârşită înţelegere despre natura mâniei lui Dumnezeu, este necesar a se studia reacţiile lui Isus faţă de situaţiile care ar fi putut pe drept să dea naştere la o astfel de emoţie. Observă comportamentul Lui la curăţirea templului (Ioan 2,13-17), o prezentare a indignării, autorităţii şi a puterii. Priveşte-L cum mustră pe farisei (Matei 23), cu lacrimi în glasul Lui (ST 13). Ia seama la plânsul Lui dureros pentru iudei recalcitranţi (Luca 19,41; DA 575, 587). Apoi aminteşte-ţi că El a fost Acela care a condus destinele lui Israel în zilele lui Ioahaz. Nenorocirile din partea Siriei au fost îngăduite din iubire şi în speranţa că disciplinarea lor ar putea readuce pe israeliţii cei îndărătnici la raţiune şi la Dumnezeu.

În mâinile lui Hazael. Mâna ocrotitoare a lui Dumnezeu a fost retrasă de la Israel, şi lui Hazael i s-a îngăduit să aibă succes în războaiele lui contra lui Ioahaz. Această situaţie a continuat nu numai în timpul zilelor lui Hazael, ci şi în parte din domnia fiului său, Ben-Hadad al III-lea.

4 Ioahaz s-a rugat Domnului. Domnul l-a ascultat, căci a văzut apăsarea sub care ţinea împăratul Siriei pe Israel,

L-a ascultat. Domnul este un Dumnezeu al îndurării şi al bunătăţii. El este întotdeauna binevoitor să ierte când păcătoşii se pocăiesc şi se întorc la El. Când Ioahaz s-a întors la Dumnezeu, Domnul în bunătatea Lui a condus in aşa fel evenimentele spre a dărui lui Israel eliberarea.

5 şi Domnul a dat un izbăvitor lui Israel. Copiii lui Israel au scăpat din mâinile sirienilor şi au locuit în corturile lor ca mai înainte.

Un izbăvitor. Probabil că referirea este la Adad-nirari III, care a stăpânit Asiria în conformitate cu Canonul Eponym Asirian, sau lista limmu (vezi p. 55 şi 155), cam din 810-782 a.Hr. În al cincilea an al domniei lui, 806 Adad-nirari III, spune despre o mare campanie la Mediterană în cursul căreia regele Siriei a devenit vasalul lui şi a fost obligat să plătească un tribut greu. Zdrobirea Siriei sub călcâiul asirian avea să pună capăt năvălirilor siriene contra lui Israel.

Corturile lor. Casele sau căminele lor (vezi 1 regi 8,66).

6 Dar nu s-au abătut de la păcatele casei lui Ieroboam, care făcuse pe Israel să păcătuiască; s-au dedat şi ei la ele, şi chiar idolul Astarteii stătea încă în picioare la Samaria.

Idolul Astarteei (engl. grove). Ebraicul ’asherah. Evident Iehu îngăduise să rămână acest simbol păgân în Samaria. ’Asherah-ul era un pom sacru, simbolul principiului productivităţii în natură, o proeminentă caracteristică în cutele fertilităţii orientale (vezi despre Ex. 34,13).

7 Din tot poporul lui Ioahaz, Domnul nu-i lăsase decât cincizeci de călăreţi, zece care şi zece mii de pedeştri; căci împăratul Siriei îi prăpădise şi-i făcuse ca pulberea pe care o calci în picioare.

Cincizeci de călăreţi. După raportul asirian, Ahab avea 2000 de cară şi 10.000 de pedestraşi în timpul luptei de la Qarqar. Ca rezultat al unei serii de încleştări dezastruoase cu Siria, Israel a pierdut practic, toate carele şi cavaleria lor. Aceasta era practic egal cu completa dezamăgire şi l-a făcut pe Israel fără apărare aproape în întregime.

Ca pulberea. O figură de stil, ceea ce înseamnă extrema cruzime a Siriei. Pentru cruzimea aceasta, de a treiera Galaadul cu treierătoarea de fier (Amos 1,3), profetul Amos a profetizat ceva mai târziu judecata lui Dumnezeu asupra Damascului (Amos 1,4.5).

8 Celelalte fapte ale lui Ioahaz, tot ce a făcut el şi isprăvile lui nu sunt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel?

Verset ce nu a fost comentat.

9 Ioahaz a adormit cu părinţii săi, şi l-au îngropat la Samaria. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Ioas.

Ioas. Acest Ioas din Israel, uneori este numit (în engl. KJV n.n.) Ioahaz (v. 10, 25; cap. 14,8-17). Faptul că el s-a născut în timpul domniei lui Ioas din Iuda, sugerează că el se poate să fi fost numit cu numele acestui domn, şi dacă este aşa, aceasta ar indica o perioadă de strânsă prietenie între cele două naţiuni.

10 În al treizeci şi şaptelea an al lui Ioas, împăratul lui Iuda, a început să domnească peste Israel la Samaria Ioas, fiul lui Ioahaz. A domnit şaisprezece ani.

Al treizeci şi şaptelea an. Pentru socotirea domniei lui Ioahaz, vezi p. 148.

Ioas… Ioahaz. Deosebirea aceasta nu se observă în pronunţare, de aceea trebuie avut grijă aspre a se evita confundarea celor doi împărati cu acelaşi nume.

11 El a făcut ce este rău înaintea Domnului; nu s-a abătut de la niciunul din păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască, şi s-a dedat la ele ca şi el.

Verset ce nu a fost comentat.

12 Celelalte fapte ale lui Ioas, tot ce a făcut el, isprăvile lui şi războiul pe care l-a avut cu Amaţia, împăratul lui Iuda, nu sunt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel?

Celelalte fapte. Formula obişnuită de încheiere a raportului despre domnia unui împărat se află în versetele 12 şi 13. Un raport formal despre Ioas din Israel se află în versetele 10 şi 13. Acest Ioas este amintit din nou în v. 25 (ca Jehoash în engl.), dar într-o secţiune care se ocupă în primul rând cu asupririle Siriei în timpul domniei atât a lui Ioahaz, cât şi a lui Ioas din Israel (v. 22-25), precum şi în cap. 14,8-14 într-o secţiune care se ocupă cu domnia lui Amaţia din Iuda. Cu toate acestea, secţiunea aceasta de la urmă este urmată de o altă formulă de încheiere a domniei aceluiaşi Ioas (cap. 14,15.16), practic aceleaşi cuvinte ca în cap. 13,12.13.

13 Ioas a adormit cu părinţii săi. Şi pe scaunul lui de domnie s-a suit Ieroboam. Ioas a fost îngropat la Samaria cu împăraţii lui Israel.

Pe scaunul lui de domnie s-a suit. Această declaraţie diferă de formula stereotipă, în locul lui a domnit fiul său Ieroboam (cap. 14,16). Talmudul (Seder Olam) şi învăţatul iudeu Kimchi sugerează implicaţia că Ioas a asociat pe fiul său Ieroboam la domnia lui pe tron.

14 Elisei s-a îmbolnăvit de o boală de care a murit. Ioas, împăratul lui Israel, s-a coborât la el, a plâns pe faţa lui şi a zis: „Părinte, părinte! Carul lui Israel şi călărimea lui.”

A plâns. Se pare că moartea lui Elisei a avut loc încă pe când Ioas din Israel era în viaţă. Evident că Ioas a recunoscut în bătrânul profet un ajutor şi sfetnic de valoare, şi a înţeles că moartea omului lui Dumnezeu era o pierdere tragică pentru Israel.

Părinte. Un titlu de respect. În acelaşi timp, vârstnicul profet a fost într-adevăr un părinte amabil, înţelept şi înţelegător. Ori de câte ori regele se afla în dificultate, el putea merge la profet pentru călăuzire şi întărire. Ioas era departe de a fi drept, cu toate acestea el era atras spre Elisei şi a recunoscut în el pe adevăratul slujitor al lui Dumnezeu.

Carul lui Israel. Declaraţia aceasta sugerează că Ioas dimpotrivă, a fost adus să recunoască faptul că profetul şi Dumnezeul lui însemnau mai mult pentru Israel decât orice număr de cai şi care. Pe vremea aceea, Israel era lipsit de cea mai mare parte a cailor şi carelor lui (v. 7). Prezenţa lui Elisei a simbolizat pentru Israel prezenţa Domnului. Prin slujba lui, profetul se străduia să-l facă pe rege şi pe popor să înţeleagă că naţiunea avea să găsească numai în Iehova adevărata ei apărare şi tărie.

15 Elisei i-a zis: „Ia un arc şi săgeţi!” Şi a luat un arc şi nişte săgeţi!

Ia un arc şi săgeţi. Acţiuni simbolice imprimă adevărul mai puternic decât declaraţiile abstracte. Valoarea ajutoarelor vizuale ca învăţătură este de mult recunoscută. Astfel de procedee au fost folosite de Dumnezeu din vremurile primare. Acţiunea prezentă aduce cu sine un element adiţional de valoroasă instrucţiune. Însuşi regele lua parte la ea. Participarea lui a imprimat de îndată prezicerea asupra minţii lui şi a adus în inima lui învăţătura că, succesul lui în viitor depindea de gradul în care el va lucra în armonie cu directivele divine.

16 Apoi Elisei a zis împăratului lui Israel: „Încordează arcul cu mâna ta.” Şi după ce l-a încordat cu mâna lui, Elisei şi-a pus mâinile pe mâinile împăratului

Şi-a pus mâinile pe mâinile împăratului. Probabil pentru a-i imprima împăratului ideea că,dacă el va face cum l-a instruit Domnul, Dumnezeu avea să fie cu el spre a-l călăuzi şi întări şi spre a-i da succes.

17 şi a zis: „Deschide fereastra dinspre răsărit.” Şi a deschis-o. Elisei a zis: „Trage.” Şi a tras. Elisei a zis: „Aceasta este o săgeată de izbăvire din partea Domnului, o săgeată de izbăvire împotriva sirienilor: vei bate pe sirieni la Afec până îi vei nimici.”

Dinspre răsărit. Spre răsărit era Galaadul, atunci deţinut de Siria. Regele trebuia să-şi îndrepte eforturile lui spre răsărit, spre a aduce eliberare cetăţilor de dincolo de Iordan care se găseau atunci sub stăpânirea siriană.

Izbăvire din partea Domnului. Când împăratul a tras cu săgeata spre răsărit ca răspuns la porunca solului lui Dumnezeu, Elisei, sub inspiraţie divină, a prezis viitoarea biruinţă a lui Israel asupra forţelor Damascului.

Afec. Mai multe oraşe mult depărtate unul de altul au purtat acest nume (vezi cele despre 1 Samuel 4,1). Acesta despre care este vorba aici probabil că este oraşul aşezat cam la 5 km. răsărit de Marea Galileii, pe drumul care leagă valea Iordanului cu Damasc. Acesta se pare să fi fost Afec-ul unde sirienii au suferit o înfrângere dezastruoasă prin mâna lui Ahab (1 Regi 20,26-34), şi unde Ahab le-a arătat o blândeţe iraţională. Această aşezare este numită acum Fiq.

18 Elisei a mai zis: „Ia săgeţi.” Şi a luat. Elisei a zis împăratului lui Israel: „Loveşte în pământ!” Şi a lovit de trei ori, apoi s-a oprit.

Loveşte în pământ. Încă un act simbolic spre a indica faptul că victoria asupra Siriei nu avea să fie uşoară. Eliberarea completă nu avea să vină decât ca rezultat al unui efort îndelungat şi susţinut. Regele era pus la încercare.

S-a oprit. Ioas s-a oprit prea repede. Lui i se spusese să lovească pământul dar el trebuia să hotărască de câte ori îl va lovi. Aceasta avea să hotărască rezultatele atinse. Dacă era agresiv şi hotărât, stăruind în sarcina lui până ce fiecare obiectiv avea să fie atins, el putea să câştige o victorie asupra vrăjmaşului lui atât de completă, încât Siria niciodată n-ar mai fi fost o ameninţare pentru Israel.

19 Omul lui Dumnezeu s-a mâniat pe el şi a zis: „Trebuia să loveşti de cinci sau şase ori: atunci ai fi bătut pe sirieni până i-ai fi nimicit, acum îi vei bate numai de trei ori.”

De cinci sau şase ori. Victoria totală avea să solicite un efort mult mai mare decât până ce naţiunea ar fi fost ea însăşi sleită şi n-ar mai fi fost în situaţia de a se ridica din nou ca ameninţare pentru Israel şi vecinii ei. Lecţia pentru Ioas este o lecţie pentru toţi. Rezultatele în lucrarea Domnului sunt direct proporţionale cu efortul depus. Domnul cheamă pentru un efort serios, stăruitor şi continuu. Lucrarea rămâne în urmă pentru că lucrătorii din via Domnului obosesc prea repede. Dacă fiecare lucrător şi-ar face toată datoria care-i revine în câştigarea de suflete, rezultatele ar fi de zece ori mai mari decât sunt astăzi. Dumnezeu poate atinge biruinţe ale harului prin servii Săi, numai dacă ei se predau Lui în deplină consacrare şi lucrează cu un zel şi energie neprecupeţite.

20 Elisei a murit şi a fost îngropat. În anul următor, au intrat în ţară nişte cete de moabiţi.

Elisei a murit. Elisei n-a avut prilejul de a călători la cer cu un car de foc. Soarta lui a fost de a suferi de o boală care ii pricinuia dureri şi, în cele din urmă, să moară. Mulţi dintre copiii consacraţi ai lui Dumnezeu au fost chemaţi să treacă prin lungi ceasuri de boală şi suferinţă. Motivul poate să nu fie întotdeauna lămurit, dar în aceste momente de încercare se poate afla mângâiere în cunoştinţa că Dumnezeu lucrează toate lucrurile spre bine, chiar şi suferinţele din partea vrăjmaşilor (Romani 8,28). Lui Satana trebuie să i se îngăduie să necăjească, pentru a nu putea aduce învinuirea că lui nu i s-a ocazia potrivită cu fiecare suflet. Principiul acesta este lămurit ilustrat în experienţa lui Iov (cap. 1 şi 2). El este verificat în continuare în vieţile bărbaţilor evlavioşi, care, în ciuda evlaviei lor, au suferit mult rău şi durere. Cel care se află în suferinţă face bine dacă în momente de încercare cântăreşte experienţele acestor bărbaţi demni: (1) Să mediteze la evlaviosul Elisei care a fost unealta de vindecare a altora în bolile lor, readucând la viaţă din moarte, alungând

a. o boală mortală. (2) Să privească la Ioan Botezătorul lâncezind în închisoare şi decapitat fără ruşine din cauza nechibzuinţei unui rege desfrânat. (3) Să asculte la rugăciunea lui Pavel pentru îndepărtarea ţepuşului din trupul lui, solul Satanei şi la răspunsul negativ (2 Corinteni 12,7-10).

b. (4) Să ia în considerare soarta ucenicilor care toţi au avut parte de moarte violentă, afară de Ioan, dar chiar şi el a îndurat tortură şi exil. (5) Să privească la Isus, Exemplul suprem, care, cu toate că era Fiul lui Dumnezeu, a suferit cum nici un fiu al neamului omenesc nu avea să sufere şi care a declarat: Slujitorul nu este mai mare decât stăpânul lui (Ioan 15,20).

În boala lui finală, Elisei nu s-a plâns şi nu şi-a pierdut credinţa în Dumnezeu. El ştia că prezenţa Domnului era întotdeauna aproape şi că îngerii se aflau continuu alături de el. După cum a trăit, aşa a şi murit, cu încredere, speranţă şi credinţă până la sfârşit.

Moabiţii. Moab se afla la est de Iordanul inferior şi Marea Moartă (vezi despre cap. 3,4). Ioram şi Iosafat câştigaseră într-o măsură biruinţă asupra moabiţilor (cap. 3,24) dar vrăjmaşul recâştigase acum şi făcea expediţii de prădare în teritoriile lui Israel.

În anul următor. Evident anul care începea primăvara (vezi pag. 109 orig.) cu luna lui Nisan, aproximativ cu aprilie al nostru. Acesta era anotimpul natural pentru campanii militare, pentru că sezonul ploilor era trecut şi recoltele din Palestina era coapte. În felul acesta, oştile invadatoare puteau să părăsească ţara şi să care cu ele noi stocuri de cereale.

21 Şi, pe când îngropau un om, iată că au zărit una din aceste cete şi au aruncat pe omul acela în mormântul lui Elisei. Omul s-a atins de oasele lui Elisei şi a înviat şi s-a sculat pe picioare.

A înviat. Întâmplarea aceasta probabil că a avut un efect puternic asupra acelora care au fost martiri la această minune şi asupra celor cărora le-a fost povestită mai târziu. Acesta era un timp de necaz şi nenorocire. Moabiţii făceau incursiuni în ţară şi răpeau recoltele cele noi. Era un timp când oamenii puteau să se întrebe. Unde este Dumnezeul lui Elisei? Unde sunt minunile din trecut? Învierea cadavrului făcea dovada că Dumnezeul lui Israel nu era mort. El era gata să facă minuni chiar şi acum. Dacă oamenii ar fi luat aminte la soliile profetului plecat, Dumnezeu ar fi dat încă o dată biruinţă asupra invadatorului şi ar fi restabilit siguranţa ţării.

22 Hazael, împăratul Siriei, asuprise pe Israel tot timpul vieţii lui Ioahaz.

Verset ce nu a fost comentat.

23 Dar Domnul S-a îndurat de ei şi a avut milă de ei, Şi-a întors faţa spre ei din pricina legământului Său cu Avraam, Isaac şi Iacov, n-a vrut să-i nimicească, şi până acum nu i-a lepădat de la faţa Lui.

S-a îndurat de ei. Dumnezeu păstrează un raport precis al tuturor naţiunilor spre a vedea dacă ele vor aduce la îndeplinire destinul divin planificat pentru ele. Lor le este acordată o perioadă de încercare la sfârşitul căreia, dacă ele n-au ajuns la înălţimea privilegiilor dăruite lor, ele sunt îndepărtate. Israel încă nu ajunsese la sfârşitul timpului lor de punere la probă. Încă nu era prea târziu spre a îndrepta greşelile trecutului şi să împlinească scopul original, pe care Dumnezeu l-a intenţionat când El a chemat pe Aaron, Isaac şi Iacov.

Şi indivizii sunt puşi la probă spre a se vedea dacă vor aduce la îndeplinire scopul divin pentru care au fost creaţi. Fiecărui om Dumnezeu i-a prevăzut un loc specific în planul Lui. Omul are succes într-adevăr numai dacă el aduce la îndeplinire cu credincioşie acest scop fixat de Cer. Mulţi s-au îndepărtat mult de tiparul original, şi ca şi Israel din vechime, s-au îndreptat spre nenorocire.

Îndurarea lui Dumnezeu încă este prelungită, dar zilele sunt cruciale. Într-o bună zi, şi încă în curând, focul va încerca lucrarea fiecărui om, spre a se vedea ce fel este (1 Corinteni 3,13). Atunci, fiecare om va fi răsplătit după faptele lui (2 Corinteni 5,10; Apocalips 22,12).

Până acum. Israel a rezistat, până aici, oricărui efort al Domnului de a-i aduce la pocăinţă. Dar Dumnezeu a continuat să fie îndurător şi le-a dat orice ocazie să se întoarcă de la nelegiuirea lor pentru ca naţiunea să nu piară.

24 Hazael, împăratul Siriei, a murit, şi în locul lui a domnit fiul său Ben-Hadad.

Ben-Hadad III. Primul rege cu acest nume a fost un contemporan a lui Asa (1 Regi 15,18), iar al doilea, un contemporan al lui Ahab şi Iosafat (1 Regi 20,1.34). în inscripţia regelui asirian Adad-nirari III, Ben-Hadad apare sub numele de Mari, un titlu arameic care înseamnă domnul meu.

25 Ioas, fiul lui Ioahaz, a luat înapoi din mâinile lui Ben-Hadad, fiul lui Hazael, cetăţile luate de Hazael de la Ioahaz, tatăl său, în timpul războiului. Ioas l-a bătut de trei ori şi a luat înapoi cetăţile lui Israel.

A luat înapoi. Elisei prezisese această victorie a lui Ioas (v. 17). Dacă regele lui Israel s-ar fi încrezut în Dumnezeu şi şi-ar fi extins victoriile sale, el ar fi dat Siriei o lovitură zdrobitoare şi poate chiar mortală (v. 19).

COMENTARIILE LUI E. G. WHITE

14, 15 – 17 PK 261 18, 19 PK 262 22 PK 254