1 Când a auzit împăratul Ezechia lucrul acesta, şi-a sfâşiat hainele, s-a acoperit cu un sac şi s-a dus în Casa Domnului.

Şi-a sfâşiat hainele. Aşa şi-a exprimat Ezechia suferinţa la perspectivele unui asediu teribil care înfrunta Ierusalimul. În orice clipă, Ierusalimul se putea aştepta să suporte atacul asirian. Cuvintele trimişilor lui Sanherib nu erau ameninţări fără rost. Reliefuri din palatele de la Ninive şi Chorsabad, descoperă cruzimile teribile ale Asiriei împotriva aşezărilor luate prin asediu. Orori de nedescris se aflau în faţă dacă asediul Ierusalimului urma să înceapă serios. În durerea lui adâncă, regele s-a îmbrăcat în sac şi s-a dus la templu spre a prezenta cauza înaintea Domnului.

2 A trimis pe Eliachim, căpetenia casei împăratului, pe Şebna, logofătul, şi pe preoţii cei mai bătrâni, acoperiţi cu saci, la prorocul Isaia, fiul lui Amoţ.

Preoţii. Ezechia a trimis pe emisarii lui îmbrăcaţi în veşminte de jale, la Isaia astfel ca şi profetul să se poată uni cu el în mijlocire serioasă înaintea Domnului. După 2 Cronici 32,20, atât regele, cât şi profetul s-au rugat cu toată seriozitatea înaintea lui Dumnezeu. Aceasta este prima referire din (cartea n.n.) Regi la profetul Isaia, a cărui vedenie de la Dumnezeu a venit în anul în care a murit regele Ozia (Isaia 6,1). Lucrarea acestui puternic profet a fost continuată de-a lungul domniilor lui Ozia, Iotam, Ahaz şi Ezechia (Isaia 1,1). Aşa că Isaia avusese o lungă perioadă de slujire înainte de a fi prezentat în raportul regilor. Rapoartele istorice păstrate în Regi sunt de obicei scurte şi multe subiecte sunt omise. Cărţi ca Isaia, Ieremia şi Ezechiel descoperă multe amănunte de mare interes şi importanţă, care nu se află în cartea Regilor.

3 Şi i-au zis: „Aşa vorbeşte Ezechia: „Ziua aceasta este o zi de necaz, de pedeapsă şi de ocară; căci copiii sunt aproape să iasă din pântecele mamei, şi nu este putere pentru naştere.

Zi de necaz. De mulţi ani, Isaia prezisese un timp ca acesta. Aceasta a fost una din cele mai mari crize pe care Iuda să le fi înfruntat vreodată şi, fără intervenţie divină, situaţia putea foarte bine să aducă naţiunea la nimicirea ei finală.

Nu este putere pentru naştere. O remarcabilă figură de vorbire care accentuează teribila strâmtorare. Mare parte din Iuda căzuse deja înaintea puterii asiriene, şi acum invadatorii ameninţau capitala.

4 Poate că Domnul Dumnezeul tău a auzit toate cuvintele lui Rabşache, pe care l-a trimis împăratul Asiriei, stăpânul său, să batjocorească pe Dumnezeul cel Viu, şi poate că Domnul Dumnezeul tău îl va pedepsi pentru cuvintele pe care le-a auzit. Înalţă, dar, o rugăciune pentru ceilalţi care au mai rămas.”

Dumnezeul tău a auzit. Trimisul asirian a reproşat şi înjosit pe marele Dumnezeu al cerului, punându-L pe aceeaşi treaptă cu dumnezeii neamurilor din jur. Era vorba de onoarea lui Dumnezeu şi, de dragul Numelui Lui, era de aşteptat să intervină în favoarea lui Iuda.

Dumnezeul cel viu. Pentru alte exemple ale acestui titlu, vezi de pildă Deuteronom 5,26; Iosua 3,10; 1 Samuel. 17,26; Psalmul. 42,2; 84,2; Ieremia 10,10; 23,36; Daniel 6,26; Osea 1,10. Expresia arată pe Iehova ca Unul în care viaţa este originală, neîmprumutată şi nederivată.

Care au mai rămas. Israel pierise, cea mai mare parte din Iuda pierise. Ultima rămăşiţă din Ierusalim se afla în pericol de a fi repede curăţată.

5 Slujitorii împăratului Ezechia s-au dus, dar, la Isaia.

Verset ce nu a fost comentat.

6 Şi Isaia le-a zis: „Iată ce să spuneţi stăpânului vostru: „Aşa vorbeşte Domnul: „Nu te speria de cuvintele pe care le-ai auzit şi prin care M-au batjocorit slujitorii împăratului Asiriei.

Nu te speria. Numai cu puţin timp mai înainte, Ezechia a sfătuit pe poporul lui chiar cu aceleaşi cuvinte (2 Cronici 32,7). Acum acelaşi sfat vine la el de la Dumnezeu. Tendinţa omenească este a se teme în timp de criză, dar Domnul, în îndurarea Lui, trimite solii de încurajare (vezi Numeri 14,9; Iosua 1,6.7.9.18; Isaia 43,1.5; Luca 12,32).

7 Voi pune în el un duh care îl va face ca, la auzul unei veşti pe care o va primi, să se întoarcă în ţara lui; şi-l voi face să cadă ucis de sabie în ţara lui.”

o va primi, să se întoarcă în ţara lui, şi-l voi face să cadă ucis de sabie în ţara lui."

Trimite un suflu (în engl.). În mod literal, voi pune în el un duh. Sensul acestui pasaj nu este clar. Poate că vrea să transmită ideea că Dumnezeu va pune în Sanherib un duh de teamă şi de frică, un impuls care avea să-l abată de la gândurile lui de cucerire, şi-l va trimite acasă în totală teroare şi groază. Poate că prezicerea este intenţionat vagă, Domnul se poate ca nu a dorit ca, de data aceasta, să descopere amănunte.

Să cadă ucis de sabie. Vezi cele de la v. 37.

8 Rabşache, plecând, a găsit pe împăratul Asiriei luptând împotriva Libnei, căci aflase de plecarea lui din Lachis.

Libna. Probabil că este identificată cu Tell-eş-Şâfi, o aşezare la vreo 15 km nord de Lachiş şi la 36 km sud-vest de Ierusalim.

9 Atunci împăratul Asiriei a primit o veste cu privire la Tirhaca, împăratul Etiopiei. I s-a spus: „Iată că acela a pornit cu război împotriva ta.” Şi împăratul Asiriei a trimis soli din nou lui Ezechia, zicând:

Tirhaca, împăratul Etiopiei. Tirhaca, ortografiat uneori Taharca, a ajuns rege al Egiptului cam prin anul 690 î.e.n. El era un etiopian (nubian) care a ocupat tronul cu fratele său Şabataca, care a stăpânit Egiptul cam de la 700 la 684. După moartea lui Şabataca, Tirhaca a domnit singur până în 664. El a aparţinut dinastiei a 25-a, când Egiptul a fost stăpânit de o serie de regi etiopieni. Cu privire la sincronismul lui Tirhaca cu campania împotriva Ierusalimului, vezi cele despre cap. 18,19.

A trimis soli. Sanherib a sperat să realizeze capitularea lui Ezechia înainte ca egiptenii să atace.

10 „Aşa să vorbiţi lui Ezechia, împăratul lui Iuda: „Să nu te înşele Dumnezeul tău în care te încrezi, zicând: „Ierusalimul nu va fi dat în mâinile împăratului Asiriei.”

Să nu te înşele. Solia precedentă a fost pentru popor, ca Ezechia să nu-i înşele (cap. 18,29). Dar poporul nu a răspuns. Acum solia era către rege a cărui încredere în Dumnezeu, Sanherib încerca să o submineze.

11 Iată, ai auzit ce au făcut împăraţii Asiriei tuturor ţărilor şi cum le-au nimicit; şi tu, să fii izbăvit?!

Tuturor ţărilor. Asiria se afla la culmea cariei ei militare. Tiglat Pileser, cucerise Babilonul şi sa făcut pe sine rege al acelei ţări, Salmanasar a nimicit naţiunea lui Salmanasar, Sargon devastase ţări în toate părţile, iar acum Sanherib mergea pe urmele lui Sargon.

Le-au nimicit. Sanherib încerca să umple de groază inima lui Ezechia prezentând înaintea lui teribila pedeapsă de care s-au împărtăşit acei care au îndrăznit să se opună armelor asiriene. Supunându-se acum, el putea cel puţin să spere pentru o măsură de clemenţă.

12 Dumnezeii neamurilor pe care le-au nimicit părinţii mei au izbăvit ei pe Gozan, Haran, Reţef şi pe fiii lui Eden din Telasar?

Părinţii mei. Pentru o lungă perioadă în trecut, strămoşii lui Sanherib au avut peste tot succes deplin în război; dumnezeii naţiunilor fiind neputincioşi să le reziste. Locurile amintite în acest verset sunt toate în vecinătatea anticului Haran, căminul lui Avraam din nordul Mesopotamiei, care căzuseră de mult timp sub stăpânirea asiriană.

Gozan. Acesta era un oraş pe Kabur-ul nordic, cam la 100 km la răsărit de Haran. În Gozan au fost aşezaţi exilaţi din Samaria (cap. 17,6). În anul 808, campania anului a fost împotriva acestui oraş. Aşezarea Gozan este cunoscută acum ca Teel Halaf.

Haran. Vechiul cămin al lui Avraam, după ce a părăsit Ur-ul (vezi cele despre Geneza 11,31). Este menţionat ca ajungând sub stăpânire asiriană timpuriu, sub domnia lui Adadnirari I 1305-1273.

Reţef. Asirianul Raşappa. Probabil că modernul Ruşâfe, nord-est de Palmyra. Este amintit în inscripţiile lui Adadrirari III 810-782.

Eden. Această aşezare este menţionată cu Haran în Ezech. 27,23 şi la casa lui Eden se referă Amos 1,5. Unii au identificat Eden-ul cu ţara din cotitura Eufratului sud-vest de Haran şi sudest de Carchemiş. La el se referă adesea inscripţiile asiriene sub numele de Bit-Adini.

Telasar. Probabil Til-aşurri, sau muntele lui Asur, în Siria nordică, în cotitura Eufratului, onorat prin numele zeului asirian.

13 Unde este împăratul Hamatului, împăratul Arpadului şi împăratul cetăţii Sefarvaimului, Henei şi Ivei?”

Hamatului. Pentru identificarea localităţilor, la care se face referire în acest verset vezi cele despre cap. 18,34. În acea referire se scoate în evidenţă neputinţa zeilor acelor oraşe. Acum, adresându-se lui Ezechia, accentul este pus asupra faptului că regii acelor oraşe nu mai există.

14 Ezechia a luat scrisoarea din mâna solilor şi a citit-o. Apoi s-a suit la Casa Domnului şi a întins-o înaintea Domnului,

A luat scrisoarea. Probabil că solii asirieni au prezentat mesajul lor atât verbal, cât şi în scris

– verbal trimişilor lui Ezechia, deoarece probabil că Ezechia însuşi nu avea să iasă să-i vadă, şi în

scris aşa fel încât scrisoarea însăşi să poată fi predată regelui. A întins-o. Ca şi cum mesajul era adresat atât Dumnezeului lui Israel, cât şi regelui.

15 căruia i-a făcut următoarea rugăciune: „Doamne Dumnezeul lui Israel care şezi pe heruvimi! Tu eşti singurul Dumnezeu al tuturor împărăţiilor pământului! Tu ai făcut cerurile şi pământul.

Între heruvimi. Aceasta se referă la sfânta Şekina, miraculoasa slavă care a simbolizat prezenţa lui Dumnezeu şi care apărea deasupra capacului milei între cei doi heruvimi (vezi Exod 25,22; 29,43; Levitic 16,2; 1 Samuel 4,4).

Tu eşti singurul. În rugăciunea lui, Ezechia a recunoscut pe Dumnezeu ca singurul Dumnezeu, Domnul cerurilor şi al pământului, pe care Sanherib L-a dispreţuit cu îndrăzneală. Acesta a fost un protest împotriva scrisorii lui Sanherib, în care el a tratat pe Iehova ca pe unul dintre mulţii neînsemnaţi zei din Asia de vest, care s-au dovedit neputincioşi înaintea asirienilor.

16 Doamne, pleacă-Ţi urechea şi ascultă! Doamne, deschide-Ţi ochii şi priveşte. Auzi cuvintele lui Sanherib, care a trimis pe Rabşache să batjocorească pe Dumnezeul cel Viu.

Ascultă… şi priveşte. Ezechia era gelos pentru onoarea Dumnezeului său şi socotea că, în dreptatea faţă de El Însuşi nu putea decât să se răzbune asupra arogantului rege păgân.

17 Da, Doamne, este adevărat că împăraţii Asiriei au nimicit neamurile şi le-au pustiit ţările

Verset ce nu a fost comentat.

18 şi că au aruncat în foc pe dumnezeii lor; dar ei nu erau dumnezei, ci erau lucrări făcute de mâna omului, erau lemn şi piatră; şi i-au nimicit.

Nu erau dumnezei. Faptul că atât naţiunile, cât şi zeii lor au fost nimiciţi de puterea asiriană, nu era ceva ciudat, pentru că aceşti zei nu erau dumnezei, ci numai chipuri făcute de mâinile oamenilor, contrastul între Iehova şi dumnezeii cei falşi alcătuieşte o importantă parte a învăţăturii celei de a doua jumătăţi a cărţii lui Isaia (vezi Isaia 41,24; 44,8-10).

19 Acum, Doamne Dumnezeul nostru, izbăveşte-ne din mâna lui Sanherib, ca să ştie toate împărăţiile pământului că numai Tu eşti Dumnezeu, Doamne!”

Tu eşti Dumnezeu, Doamne. În mod literal, Tu singur, Iehova, eşti Dumnezeu. Prezenta împrejurare critică a oferit o remarcabilă ocazie pentru Dumnezeu să-Şi manifeste prezenţa şi puterea înaintea naţiunilor pământului. Faima puterii Asiriei se răspândise peste tot pământul. Salvând Ierusalimul de Sanherib, Asiria avea să fie umilită şi naţiunile aveau să ştie că Iehova era suveran.

20 Atunci Isaia, fiul lui Amoţ, a trimis să spună lui Ezechia: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel: „Am auzit rugăciunea pe care Mi-ai făcut-o cu privire la Sanherib, împăratul Asiriei.

Am auzit. Ezechia n-a fost lăsat în îndoială cu privire la răspunsul la rugăciunea lui. Profetul Isaia i-a transmis imediat mesajul că Dumnezeu a auzit cererea lui şi că asupra asirienilor va fi trimisă judecata.

21 Iată cuvântul pe care l-a rostit Domnul împotriva lui: „Fecioara, fiica Sionului, te dispreţuieşte şi râde de tine; fata Ierusalimului dă din cap după tine.

Fecioara. Ierusalimul a rezistat la orice efort al asirienilor împotriva lui şi nu a îngăduit să ajungă pângărit. Această personificare a Ierusalimului ca femeie este o figură obişnuită (vezi Isaia 23,12; 52,2; Plângeri 2,13; Mica 4,10).

Dă din cap. Un gest de dispreţ printre evrei (vezi Psalmul. 22,7; 109,25; Matei 27,39).

22 Pe cine ai batjocorit şi ai ocărât tu? Împotriva cui ai ridicat glasul? Şi împotriva cui ţi-ai ridicat ochii? Împotriva Sfântului lui Israel!

Sfântului lui Israel. Aceasta este o expresie favorită a lui Isaia. El o foloseşte de 27 de ori în cartea lui. În restul Bibliei, ea apare numai de cinci ori (Psalmul. 71,22; 78,41; 89,18; Ieremia 50,29; 51,5).

23 Prin solii tăi ai batjocorit pe Domnul şi ai zis: „Cu mulţimea carelor mele am suit vârful munţilor, coastele Libanului! Voi tăia cei mai înalţi cedri ai lui, cei mai frumoşi chiparoşi ai lui şi voi atinge creasta lui cea mai înaltă, pădurea lui care este ca o grădină de poame;

Ai zis. Isaia exprimă aici gândurile care erau în inima lui Sanherib. Regele asirian era extrem de încrezător în sine, gândind că, prin mulţimea carelor lui, avea să fie în stare să cucerească oricare regiune pe care o alegea şi că oştile lui puteau să zdrobească toată opoziţia şi să învingă toate obstacolele care-i puteau sta în cale.

Cei mai înalţi cedri. Expresia aceasta poate avea atât o aplicaţie literală, cât şi figurată. Asirienii au plănuit să taie cedrii cei frumoşi ai Libanului pentru propriul lor uz. La figurat, expresia înseamnă completă devastare a ţării întregi cu ruinarea palatelor statale ale naţiunii şi a mândrilor locuitori (vezi Isaia 2,12-17; 10,33,34).

24 am săpat şi am băut ape străine, şi voi seca cu talpa picioarelor mele toate râurile Egiptului.”

Am săpat şi am băut. Sensul pare a fi acela că Sanherib a considerat că este în stare să facă faţă oricărei dificultăţi. Munţii nu-l opresc, el se caţără pe ei. Deşertul nu-l opreşte, el îl traversează, săpându-şi fântânile lui de apă. Râurile nu-l întârzie, ele se usucă sub picioarele lui.

25 N-ai auzit că Eu de mult am pregătit aceste lucruri şi că le-am hotărât din vremurile vechi? Acum însă am îngăduit să se împlinească şi să prefaci cetăţi întărite în mormane de dărâmături.

Eu… am pregătit. Domnul dă acum răspunsul Lui regelui asirian. După toată lăudăroşenia lui Sanherib cu privire la ce avea el să facă, Domnul îl întreabă dacă nu a auzit că Iehova are soarta naţiunilor sub stăpânirea Lui şi că fiecare naţiune îşi ocupă locul numai aşa cum este îngăduit de El s-o facă (vezi PK 535, 536). În acel timp asirienii au fost unealta pentru aducerea la îndeplinire a scopurilor Lui (vezi Isaia 10,5-15).

26 Locuitorii lor sunt neputincioşi, îngroziţi şi înmărmuriţi; au ajuns ca iarba de pe câmp şi ca verdeaţa fragedă, ca iarba de pe acoperişuri şi ca grâul care se usucă înainte de a-i da spicul.

Neputincioşi. Succesul oştirilor asiriene era prin îngăduinţă divină. Asiria putea să devină o puternică influenţă aspre bine în lume dacă naţiunea ar fi urmat reforma care a rezultat din predica lui Iona (Iona 3,5-10). Când ninivenii s-au întors de la pocăinţa lor temporara ,spre idolatria lor de mai înainte şi spre cucerirea lumii, ei au asigurat condamnarea Asiriei ca naţiune.

27 Dar ştiu când stai jos, când ieşi şi când intri şi când eşti furios împotriva Mea.

Verset ce nu a fost comentat.

28 Pentru că eşti furios împotriva Mea şi pentru că trufia ta a ajuns până la urechile Mele, de aceea voi pune belciugul Meu în nările tale şi zăbala Mea între buzele tale, şi te voi face să te întorci pe drumul pe care ai venit.

Belciug… în nările tale. Sculpturile mesopotamiene arată că uneori asirienii au folosit cel mai barbar tratament pentru prizonierii lor. Un relief din Esarhadon zugrăveşte pe Taharca al Egiptului şi pe Baalu al Tirului cu inele în nasul lor şi cu funii care duceau la mâna învingătorului. Se poate ca Manase să fi fost dus în Asiria într-un fel ca acesta. (2 Cronici. 33,11).

29 Acesta să-ţi fie semnul: Anul acesta veţi mânca ce creşte de la sine, şi al doilea an ce va răsări din rădăcinile rămase; dar în al treilea an veţi semăna, veţi secera, veţi sădi vii şi veţi mânca din rodul lor.

Semnul. Domnul a dat multe semne prin profetul Isaia (2 Regi 20,9-11; Isaia 7,11.14; 8,18; 20,2.3). În timpul restului anului, poporul avea să fie în măsură să găsească suficientă mâncare din ceea ce creşte de la sine pe câmp. Anul următor (probabil sabatic), ei de asemenea puteau obţine hrană din ce va răsări, iar în anul care urma ei aveau să reia semănatul şi recoltatul. Lucrările agricole normale au fost întrerupte de prezenţa oştilor asiriene în ţară.

30 Rămăşiţa din casa lui Iuda, ce va mai rămâne, va prinde iarăşi rădăcini dedesubt, şi deasupra va da rod.

Rămăşiţa. Expresia aceasta arată întinderea devastării efectuată ca rezultat al invaziei asiriene în Iuda.

31 Căci din Ierusalim va ieşi o rămăşiţă, şi din muntele Sionului cei scăpaţi. Iată ce va face râvna Domnului oştirilor.”

Va ieşi. Mare parte din Iuda fusese complet devastată de oştile asiriene. Probabil că o mare mulţime s-a adunat la Ierusalim pentru a scăpa de masacrul lui Sanherib. Acum, din acest oraş, o rămăşiţă va urma să plece să repopuleze şi să refacă ţara. Isaia, Ieremia şi Mica folosesc adesea termenul de rămăşiţă (vezi Isaia 10,21; 11,11; 14,22; 46,3; Ieremia 23,3; 31,7; 40,11.15; 42,2; 43,5; 44,14; Mica 2,12; 4,7; 5,7,8).

32 De aceea, aşa vorbeşte Domnul asupra împăratului Asiriei: „Nu va intra în cetatea aceasta, nici nu va arunca săgeţi în ea, nu va sta înaintea ei cu scuturi şi nu va ridica întărituri de şanţuri împotriva ei.

Cu scuturi. Scuturile asiriene sunt vizibile în sculpturile antice. Soldaţii angajaţi în lupta de asediere erau ocrotiţi de scuturi enorme, fiind astfel în stare să se apropie cât mai mult de zidurile cetăţii în timpul atacului (vezi planşa de la p. 64 orig.)

Ridica întărituri. În reliefurile asiriene sunt reprezentări frecvente a unor astfel de întărituri sau rampe. Ele erau ridicate contra zidurilor spre a înlesni berbecilor asediatori să se apropie de părţile superioare şi mai slabe ale apărătorilor.

33 Se va întoarce pe drumul pe care a venit şi nu va intra în cetatea aceasta, zice Domnul.

Verset ce nu a fost comentat.

34 Căci Eu voi ocroti cetatea aceasta ca s-o mântuiesc, din pricina Mea şi din pricina robului Meu David.”

Ocrotiţi cetatea aceasta. Vezi Isaia 31,5; 37,35; 38,6. Din pricina Mea. În joc era onoarea lui Dumnezeu, deoarece Sanherib L-a dispreţuit în public.

35 În noaptea aceea, a ieşit îngerul Domnului şi a ucis în tabăra asirienilor o sută optzeci şi cinci de mii de oameni. Şi când s-au sculat dimineaţa, iată că toţi erau nişte trupuri moarte.

În noaptea aceea. Adică noaptea care a urmat după ziua în care Isaia a făcut profeţia lui.

A ucis. În tabăra împăratului Asiriei pe toţi vitejii, domnitorii şi căpeteniile (2 Cron. 32,21). Poate că cea mai mare parte a oştirii care fusese trimisă să ia Ierusalimul, a fost ucisă.

Când s-au sculat. Aparenta nepotrivire a ultime părţi a acestui verset dispare când se observă că subiectul propoziţiei este nedefinit şi general, ca şi când propoziţia s-ar citi când oamenii s-au sculat. Adică, atunci când acei care au mai rămas din oştire s-au sculat a doua zi dimineaţa toţi camarazii lor (cei 185.000 pe care i-au ucis îngerul) deveniseră cadavre.

36 Atunci Sanherib, împăratul Asiriei, şi-a ridicat tabăra, a plecat şi s-a întors; şi a locuit la Ninive.

A plecat. Sanherib era împreună cu oştirea păzind apropierile dinspre Egipt când a avut loc judecata (vezi PK 361). Cu groază şi ruşine, el a plecat întorcându-se în Asiria şi lăsând pe Ezechia în pace să-şi refacă ţara.

37 Şi, pe când se închina în casa dumnezeului său, Nisroc, Adramelec şi Şareţer, fiii săi, l-au ucis cu sabia şi au fugit în ţara Ararat. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Esar-Hadon.

Fiii săi l-au ucis. Rapoartele asiriene şi babiloniene confirmă asasinarea lui Sanherib prin mâna fiilor lui. Ţara Ararat. Textele asiriene sprijină amănuntul că ucigaşii lui Sanherib şi o mare parte a fracţiunii rebele au fugit spre Ararat, în regiunea Armeniei spre nord. În locul lui a domnit. După rapoartele asiriene, Esarhadon a venit la tron în 681 şi a domnit până la 669.

Sub domnia lui Esarhadon, Asiria a ajuns la cea mai mare întindere şi putere. După o campanie nereuşită, el a cucerit Egiptul. În ciuda faptului că nici o fiinţă omenească nu deţinuse vreodată puterea care era acum a lui, l-au tulburat semne ale pericolului iminent. Încercând să divizeze pe vrăjmaşii lui potenţiali, el a încheiat un tratat cu sciţii împotriva cimerienilor, da, în cele din urmă a murit în drumul lui spre sud, să înăbuşe o răscoală în Egipt.

ELLEN WHITE COMENTEAZĂ

1-37 PK 354-366 10-19 PK 355 23-30 PK 360 35 GC 512

1, 3-7 PK 354 20-22 PK 359 31-35 PK 361 37 PK 361