1 Fiule, nu uita învăţăturile mele şi păstrează în inima ta sfaturile mele!

Învăţăturile. [Legea, KJV]. Ebr. torah, de cele mai multe ori redat "lege" în VT. El derivă din rădăcina yarah, care înseamnă "a arunca", "a azvârli" şi într-o formă a verbului înseamnă "a da învăţătură", "a instrui" (vezi la Exod 4,12; 24,12; Levitic 10,11; 1 Samuel 12,23). Prin urmare, torah înseamnă "învăţătură", "instrucţiune"; de aceea propoziţia este mai bine redată "nu uita învăţătura mea." LXX foloseşte aici cuvântul nomos, care înseamnă ceva încredinţat, precum datină, regulă sau lege. Nomos este cuvântul NT pentru "lege". Dacă ideea VT de învăţătură este aplicat la "lege" în toată Biblia, ea scoate din "lege" sensul de obligativitate iraţională şi transformă poruncile lui Dumnezeu în indicatoare de drum pe calea vieţii, avertizând împotriva locurilor primejdioase ale cărărilor păcatului (vezi PK 179).

2 Căci ele îţi vor lungi zilele şi anii vieţii tale şi-ţi vor aduce multă pace.

Îţi vor lungi zilele. Ascultarea iubitore de învăţătura lui Dumnezeu va avea drept rezultat prelungirea vieţii. Deşi această făgăduinţă se va împlini pentru mulţi prin atingerea în pace a unei vârste înaintate, ea se va dovedi reală pentru toţi cei drepţii în anii de desfătare ai eternităţii.

3 Să nu te părăsească bunătatea şi credincioşia: leagă-ţi-le la gât, scrie-le pe tăbliţa inimii tale.

Bunătatea şi credincioşia. Asemenea trăsături de caracter sunt totdeauna plăcute lui Dumnezeu şi vor câştiga bunăvoinţa oamenilor. Oricât de prietenos poate fi un om, el nu va izbuti să-şi câştige prieteni dacă nu se poate pune temei pe promisiunile lui.

4 Şi astfel vei căpăta trecere şi minte sănătoasă, înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor.

Minte sănătoasă. Adică "judecată sănătoasă", "chibzuinţă".

5 Încrede-te în Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe înţelepciunea ta!

Încrede-te în Domnul. Deplina încredere în Dumnezeu este unica poziţie logică pe care creştinii trebuie să o ia. Dumnezeu are toată ştiinţa şi toată puterea, de aceea El prevede toate necazurile care vin asupra omului ca întâmplări neprevăzute şi ia măsuri. Ca cineva, oricine ar fi el, să se încreadă numai în propria sa pricepere în astfel de împrejurări, e lucru cu adevărat neînţelept. E de asemenea un lucru nebunesc de a pendula între încrederea în sine şi încrederea în Dumnezeu.

Dacă un om are puţină încredere în propria sa pricepere asta nu înseamnă acesta trebuie să pune deoparte inteligenţa şi să renunţe la puterea de alegere. Inteligenţa este necesară pentru a hotărî din Cuvântul lui Dumnezeu şi din providenţa călăuzitoare care este voia Sa. O voinţă întărită şi curăţită de Dumnezeu e necesară dacă cineva vrea să meargă pe o cale adevărată până la sfârşit.

6 Recunoaşte-L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările.

Îţi va netezi. [Îţi va îndruma, KJV]. Sau "El este Acela care îţi va îndruma." Ebraica scoate în evidenţă faptul că Dumnezeu Însuşi va îndrepta şi netezi cărarea servului Său, când acesta Îl va recunoaşte în orice fază a multelor activităţi ale vieţii.

7 Nu te socoti singur înţelept; teme-te de Domnul şi abate-te de la rău!

Nu te socoti singur înţelept. [Nu fi înţelept în proprii tăi ochi, KJV]. Atrăgând atenţia asupra primejdiei încrederii în sine, Solomon întăreşte sfatul său anterior (v. 5). Mulţi au început să meargă pe calea cea aroga bună cu deplină încredere în Mântuitorul, dar mai târziu şi-au arogat meritul realizărilor lor şi au ajuns să se revolte împotriva lui Dumnezeu. Aşa a fost experienţa lui Solomon însuşi, dar el a fost fericit că s-a trezit şi şi-a dat seama de starea sa tristă înainte de a fi fost prea târziu (vezi 1 Regi 11,1-13; PK 75-86).

8 Aceasta va aduce sănătate trupului tău şi răcorire oaselor tale.

Trupului. [Inima, KJV]. LXX-a şi Siriaca zic "trupul". Sănătatea mintală şi cea fizică sunt strâns legate între ele (cap. 17,22) şi nu există un stabilizator mai puternic al nervilor tociţi de iureşul de neliniştile vieţii decât cunoaşterea faptului că Dumnezeu este un partener activ în tot ceea ce facem, o influenţă care asigură mulţumire prezentă şi victorie finală (vezi Filipeni 4,11-13; MH 241).

9 Cinsteşte pe Domnul cu averile tale şi cu cele dintâi roade din tot venitul tău:

Cu averile tale. Maleahi citează un motiv pentru care oferirea unei părţi din avuţiile câştigate duce la un câştig şi mai mare, şi anume faptul că Dumnezeu va mustra pe cel ce mănâncă şi va face posibil un profit mai mare (Maleahi 3,8-12). Un motiv mai important este că dăruirea voioasă în zecimi şi daruri din sumele mereu în creştere, pe măsură ce bogăţiile se înmulţesc, se va dovedi un bastion împotriva ispitelor subtile ale egoismului şi lăcomiei. Dumnezeu poate încredinţa unui om care este un administrator credincios al bunurilor Sale o parte şi mai mare din bogăţiile lumii, deoarece vor fi bine întrebuinţate (vezi 3T 544-551).

10 căci atunci grânarele îţi vor fi pline de belşug, şi teascurile tale vor geme de must.

Verset ce nu a fost comentat.

11 Fiule, nu dispreţui mustrarea Domnului şi nu te mâhni de pedepsele Lui.

Mustrarea. Ebr. musar (vezi la cap. 1,2). De la ideea de prosperitate Solomon trece la aceea de adversitate. Adversitatea este adesea folosită de Dumnezeu ca mijloc pentru a-l trezi pe om ca să-şi dea seama de primejdie.

Nu te mâhni. Ebr. ma'as, în primul rând "a lepăda", "a se retrage de la", de unde "a simţi scârbă", "a simţi ură", "a simţi spaimă". Unii oameni îngăduie necazurilor care se abat asupra lor să-i despartă tot mai mult de Dumnezeu, deoarece gândesc că El e crud sau nepăsător. Cât de departe de adevăr e lucrul acesta ne-o arată versetul următor.

12 Căci Domnul mustră pe cine iubeşte, ca un părinte pe copilul pe care-l iubeşte!

Pe cine iubeşte. Pavel scoate în evidenţă în tratarea mai aprofundată a acestei idei (Evrei 12,5-11) că noi am dovedit respect faţă de părinţii noştri pământeşti când ne-au mustrat. Poate ca fiind copii, am înţeles vag că ei făceau lucrul acesta pentru că ne iubeau. Copiii lui Dumnezeu trebuie să creadă că totul este sub controlul unui Părinte ceresc, care Îi iubeşte şi care va crea împrejurări spre binele lor, dacă ei se vor supune voios metodelor de disciplinare şi vor învaţă lecţiile urmărite de acestea.

13 Ferice de omul care găseşte înţelepciunea şi de omul care capătă pricepere!

Ferice de omul. Fiind mustrat de Tatăl, copilul a găsit calea binecuvântării şi acum scoate mereu pricepere din depozitele bogate ale cunoştinţei cereşti. Toate binecuvântările sunt la îndemâna omului care a început cu frica de Domnul, a crescut în înţelepciune şi acum se adapă dintr-un izvor al vieţii care curge fără încetare (vezi Ioan 4,14).

14 Căci câştigul pe care-l aduce ea este mai bun decât al argintului, şi venitul adus de ea este mai de preţ decât aurul;

Argintului. [Mărfuri de argint, KJV]. Solomon compară valoarea înţelepciunii cu aceea a altor lucruri preţioase. El foloseşte unele dintre simbolurile lui din comerţul cu aur şi argint (vezi 1 Regi 10,21-23). El cunoştea bine foloasele ce puteau fi câştigate din negoţul cu aceste metale preţioase. Totuşi, el şi-a dat seama că venitul din negoţul cu înţelepciunea era mai mare şi trainic. Când iubirea de bani se aşează între un om şi creşterea sa în cunoaşterea adevăratei înţelepciuni, bogăţiile lui materiale devin o cursă (vezi 1 Timotei 6,9.10). Dacă trebuie să se facă o alegere, e mai bine ca omul să facă negoţ cu priceperea şi să fie sărac în aur şi argint decât să adune o recoltă de bogăţii pământeşti şi să fie sărac în înţelepciune şi alte comori veşnice.

15 ea este mai de preţ decât mărgăritarele, şi toate comorile tale nu se pot asemui cu ea.

Mărgăritarele. [Rubine, KJV]. Cuvântul tradus aici "rubine" [KJV] nu e folosit în Biblie într-un context care să clarifice sensul lui precis. Unii îl traduc "mărgăritare", alţii "pietre preţioase de tot felul", iar alţii "mărgean", datorită un cuvânt arab asemănător "ramificaţie". Ceea ce este clar din v. 14 este că acest cuvânt înseamnă ceva foarte preţios, poate chiar mai mult decât "aurul curat", deoarece Solomon pare să tindă spre un apogeu al valorii. Înţelepciunea este atât de mult de dorit încât nu există nimic pe care omul ar putea să-l dorească şi care să-l întreacă în valoare. LXX zice "pietre preţioase".

16 În dreapta ei este o viaţă lungă; în stânga ei, bogăţie şi slavă.

Viaţă lungă. Înţelepciunea nu vine niciodată singură. Când Solomon a ales să ceară de la Domnul înţelepciune, i s-au promis viaţă lungă, bogăţii şi onoare (1 Regi 3,5-14). El descrie aici înţelepciunea ca aducând în mâinile ei aceste alte daruri. În enumerarea darurilor din cartea Regilor, viaţa lungă este cea din urmă şi condiţionată de ascultarea de poruncile lui Dumnezeu. În Proverbe Solomon o pune cea dintâi şi la dreapta - locul de mare cinste în Orient (vezi Psalm 110,1), iar bogăţiile şi cinstea la stânga.

Deşi făgăduinţa aceasta poate fi privită astăzi ca aplicându-se mai ales la răsplătirea veşnică a celor drepţi, este totuşi adevărat că prevederea şi inteligenţa vor contribui mult la asigurarea unei vieţi lungi şi a prosperităţii în lumea aceasta. Mulţi suferă efectele rele ale consumului de alimente şi băuturi dăunătore şi ale altor practici nesănătoase. Este partea înţelepciunii aceea de a cerceta legătura dintre dietă şi sănătate şi de a-l ajuta pe om să trăiască în armonie cu planul Creatorului. Deşi nu totdeauna dobândeşte o bogăţie însemnată, omul înţelept va descoperi că evlavia însoţită de mulţumire este deja un câştig mare şi că oamenii buni totdeauna vor onora înţelepciunea (1Timotei 6,6).

17 Căile ei sunt nişte căi plăcute, şi toate cărările ei sunt nişte cărări paşnice.

Căi plăcute. Multora li se pare că distracţiile uşoare şi activităţile neproductive sunt căile plăcerii, dar bucuria şi satisfacţia de durată se găsesc doar pe urmele înţelepciunii. Solomon scoate în evidenţă liniştea şi fericirea umblării pe cărările neumblate ale înţelepciunii în loc de a merge împreună cu gloata în căutarea plăcerilor de o clipă şi lipsite de valoare ale trupului.

18 Ea este un pom de viaţă pentru cei ce o apucă, şi cei ce o au sunt fericiţi.

Pom de viaţă. Din cauză că primii noştri părinţi n-au ales înţelepciunea drept călăuză şi l-au urmat pe Satana, nici unul dintre noi n-a avut privilegiul să guste din pomul vieţii. Înţelepciunea divină ne va conduce pe o cale a vieţii care va avea în mare parte acelaşi rezultat. Ea ne va da o viaţă mai bună şi mai lungă în lumea aceasta şi va câştiga pentru noi accesul chiar la pomul vieţii în lumea viitore (Apocalipsa 22,14).

19 Prin înţelepciune a întemeiat Domnul pământul, şi prin pricepere a întărit El cerurile;

A întemeiat Domnul pământul. Solomon prezintă înţelepciunea ca fiind puterea divină a lui Dumnezeu care creează cerurile şi care protejează pe aceia care îşi pun încrederea în El. Unii au interpretat "înţelepciunea" de aici ca referindu-se la a doua persoană a Dumnezeirii , prin care toate lucrurile au fost făcute (Coloseni 1,16; Ioan 1,1-3). O astfel de aplicaţie se poate face în unele părţi din Proverbe 8, dar folosirea înţelepciunii, priceperii şi cunoştinţei în versuri paralele sugerează că în mintea lui Solomon nu era un astfel de gând când a scris pasajul acesta.

20 prin ştiinţa Lui s-au deschis adâncurile şi strecoară norii roua.

S-au deschis. [Sfărâmat, KJV]. Literal, "despicat" sau "despărţit". Unii s-au gândit că aceasta se referă poate la despărţirea apelor dedesubtul cerului de apele de deasupra cerurilor (Genesa 1,6-8), aşa încât roua să poată picura din cer. Alţii văd în aceste cuvinte ţâşnirea din pământ a râurilor celor mari. A fost nevoie de înţelepciune divină pentru a plănui şi a realiza un sistem care iriga pământul fără ploaie şi erodare şi care slujea de asemenea la realizarea unei temperaturi egale pe întregul glob (vezi la Genesa 1,6).

Sistemul acesta a fost cu totul schimbat cu ocazia potopului, astfel că ploaia a înlocuit roua bogată, râurile au devenit canale de scurgere a apelor, iar influenţa egalizatoare a apelor de sub cer şi a acelora de deasupra cerului s-a pierdut. Totuşi pământul a rămas propice pentru a fi locuit pe o mare parte din suprafaţa lui. Acţiunile acestea sunt o demonstraţie în plus a înţelepciunii şi precunoaşterii Creatorului.

21 Fiule, să nu se depărteze învăţăturile acestea de ochii tăi: păstrează înţelepciunea şi chibzuinţa!

Verset ce nu a fost comentat.

22 Căci ele vor fi viaţa sufletului tău şi podoaba gâtului tău.

Sufletului. Ebr. nephesh. El este tradus astfel de peste 400 de ori în VT. În majoritatea cazurilor, nephesh nu înseamnă mai mult decât "sine" şi este un sinonim al pronumelui personal sau al unei persoane. De pildă, "tot ce doreşte sufletul tău" este echivalent cu "tot ce doreşti tu". În versetul de faţă, "sufletul tău" înseamnă simplu "tu". Atunci propoziţia ar suna astfel: "ele vor fi viaţa ta".

Isus a venit ca să dea oilor Sale viaţă din belşug (Ioan 10,10), şi toţi aceia care caută să Îi slujească lui Dumnezeu vor primi rezerve proaspete de tărie fizică, dar şi putere mintală şi spirituală (MH 159).

23 Atunci vei merge cu încredere pe drumul tău, şi piciorul nu ţi se va poticni.

Vei merge cu încredere pe drumul tău. Aceia care Îi slujesc lui Dumnezeu umblă încrezători şi siguri, deoarece merg pe calea înţelepciunii pe care nu există pietre de poticnire care să-i facă să cadă. Aceia care se abat la dreapta sau la stânga, căutând distracţii sau câştig egoist, se trezesc poticnindu-se de obstacole neaşteptate şi căzând în păcat şi durere.

24 Când te vei culca, vei fi fără teamă, şi când vei dormi, somnul îţi va fi dulce.

Somnul. Somnul este o abandonare a veghii orelor de trezire, lăsând pe cel care doarme, la buna plac vrăjmaşilor săi şi într-o stare de inconştienţă asemănătoare cu moartea. Acela care ascultă de sfatul Domnului poate să se culce deplin conştient de posibilitatea primejdiei şi a morţii şi totuşi să fie furat ca un copil obosit de un somn liniştit şi netulburat.

25 Nu te teme nici de spaimă năprasnică, nici de o năvălire din partea celor răi;

Spaimă năprasnică. [Spaimă neaşteptată, KJV]. E greu să rămâi neînfricat în faţa unei primejdii venită pe neaşteptate. Numai aceia care au dezvoltat o credinţă tare şi statornică în faptul că totul lucrează împreună spre bine (Romani 8,28) pot să înfrunte o asemenea întâmplare neaşteptată cu inima liniştit şi cu o purtare calmă. Copiii lui Dumnezeu n-ar trebui să se preocupe de timpul de strâmtorare din faţa lor şi astfel să aibă un timp de strâmtorare cu anticipaţie. Mai degrabă ar trebui să înfrunte problemele fiecărei zile în puterea Domnului. Ei ar trebui să aştepte ca Domnul să-i treacă prin situaţii care le vor dezvolta credinţa, aşa încât să poată fi pregătiţi să înfrunte necazurile mai mari care le stau în faţă. Dacă vor fi printre cei proslăviţi, ei trebuie să fie pregătiţi să stea fără mijlocitor într-o lume care este chinuită de disputele dintre oameni şi de dezlănţuire nemaipomenită a elementelor neţinute în frâu ale naturii (vezi 4T 251; PK 513).

26 căci Domnul va fi nădejdea ta, şi El îţi va păzi piciorul de cădere.

Îţi va păzi piciorul. Compară cu Psalm 121,3.

27 Nu opri o binefacere celui ce are nevoie de ea, când poţi s-o faci.

Nu opri o binefacere. Înţeleptul se întoarce brusc la lucruri practice şi începe fiecare din cele cinci versete următoare cu un "nu". Există o oportunitate a binefacerilor care le sporeşte valoarea. A opri o binefacere care stă în putinţă cuiva să o facă înseamnă a jefui şi pe Dumnezeu şi pe om. Fiul omului de pe tronul judecăţii îi socoteşte pe aceia care trec cu vederea chiar pe cel mai mic din fraţii Săi ca trecând cu vederea pe Domnul Isus (Matei 25,45).

Dacă amânăm plătirea unei datorii legale, când suntem prea bine în stare să încheiem socotelile, îl lipsim pe creditorul nostru de folosirea propriilor săi bani şi s-ar putea să-l punem în încurcături serioase. Tot astfel, dacă nu ajutăm pe cineva care e strâmtorat putem să îi agravăm în mod inutil necazul. S-ar putea să descoperim, când în cele din urmă ne hotărâm să oferim ajutorul cel atât de necesar, că e prea târziu. S-ar putea ca răul să-l fi şi doborât pe nenorocit sau ca un binefăcător mai puţin întârzietor să fi câştigat binecuvântarea pe care noi am fost prea înceţi ca să ne-o putem asigura.

28 Nu zice aproapelui tău: „Du-te şi vino iarăşi; îţi voi da mâine!” când ai de unde să dai.

Du-te şi vino iarăşi. Mulţi îşi fac obiceiul de a amâna pe cel care caută ajutor. Fie că e vorba de plata unei datorii fie de oferirea unui ajutor, unii oameni par să fie încântaţi să-l constrângă pe primitor să revină de repetate ori înainte ca suma să fie în cele din urmă plătită. Motivul pentru care amână ar putea fi acela de a face în aşa fel încât să pară importanţi sau ca să-şi demonstreze puterea asupra altora. Solomon atrage atenţia că o astfel de purtare nu e potrivită pentru un slujitor al lui Dumnezeu. Ea arată lipsa din inimă a iubirii dezinteresate a lui Dumnezeu. Fără o astfel de iubire, nimeni nu poate pretinde că e un adevărat urmaş al lui Hristos.

29 Nu gândi rău împotriva aproapelui tău, când locuieşte liniştit lângă tine.

Nu gândi rău. [Nu unelti rele, KJV]. O avertizare împotriva nesincerităţii sau a amăgirii deliberate în raporturile cu un semen încrezător. Dacă adevărata înţelepciune aduce răsplata fericirii veşnice în mijlocul bogăţiilor noului pământ, ce nebunie este aceea de a pune în pericol ace viitor prin fapte rele mărunte săvârşite împotriva unui prieten nebănuitor! Atât de înşelătoare este inima omenească încât unii care jefuiesc în felul acesta pe semenii lor se conving pe ei înşişi că nu fac nici un rău (vezi Ieremia 17,9).

30 Nu te certa fără pricină cu cineva, când nu ţi-a făcut niciun rău.

Nu te certa. Al treilea din această serie de "nu" se referă la cearta fără motiv. Astăzi, ca şi atunci, sunt unii care se duc la judecată pentru rele imaginare. Cu excepţia cazul când un om ne-a făcut o pagubă reală şi reparabilă, n-ar trebui să stârnim necazul sau să pornim împotriva lui.

S-ar putea socoti că sfatul acesta permite judecata împotriva acelora care ne-au făcut rău şi astfel contrazice sfatul dat de Pavel (1 Corinteni 6,1-7); dar compararea celor două pasaje arată o deplină armonie. Pavel vorbeşte corintenilor despre un frate care dă în judecată pe un frate. E mai bine să suferim o pagubă decât să dăm în judecată pe un frate şi astfel să se dezvăluie răul pe care un semen credincios ni l-a făcut nouă. Dumnezeu e capabil să ne compenseze paguba. Dar protecţia legii este permisă tuturor celor care au fost păgubiţi de acţiunile altora, şi credinciosul este liber să caute protecţie împotriva intenţiei criminale a celor necredincioşi (Romani 13,3.4).

31 Nu pizmui pe omul asupritor şi nu alege niciuna din căile lui!

Asupritor. Literal, "omul violenţei". Omul care îi înşeală pe alţii ar putea să pară că prosperă, iar omul cinstit, care nu ajunge să strângă o recoltă tot pe atât de bogată, să fie ispitit să fie oarecum invidios.

32 Căci Domnul urăşte pe oamenii stricaţi, dar este prieten cu cei fără prihană.

Stricaţi. Un om încăpăţânat care se abate de la calea dreptăţii. Pentru purtările lui, Dumnezeu nu poate avea decât scârbă. Dacă stăruie pe calea lui rea, pentru el nu există altceva decât judecata şi în final distrugerea (cap. 14,12).

Este prieten. [Taina lui este ca, KJV]. Ebr. sod, "sfat", "legătură familiară", "apropiere". Sfatul poate fi tainic, ca în Amos 3,7. Taina lui Dumnezeu este descoperirea Sa în Cuvântul Său, în natură şi în providenţa Sa. Deşi cel necredinciosul cel mai prosper priveşte spre un viitor neclar şi nesigur şi tremură la gândul morţii, omul care merge pe căile lui Dumnezeu înţelege acţiunile providenţei, care îl fac în stare să facă faţă atât bogăţiei cât şi nenorocirii, atât vieţii cât şi morţii în aceeaşi atitudine calmă, senină.

33 Blestemul Domnului este în casa celui rău, dar locuinţa celor neprihăniţi o binecuvântă.

Blestemul Domnului. Blestemele lui Dumnezeu nu sunt ca blestemele oamenilor. Oamenii îi blestemă pe alţii pentru că îi urăsc şi doresc să le facă rău. Balaam fusese chemat să îl blesteme pe Israel, deoarece Balac credea că Balaam putea să aducă suferinţă asupra unui popor nevinovat prin intermediul blestemelor (Numeri 22-24). Blestemele lui Dumnezeu nu se datorează urii sau unei bruşte ieşiri din fire. Unele din cele mai rele blesteme din Biblie se găsesc în Deuteronom 28, iar cele mai multe din ele sunt evident exprimări ale urmărilor naturale ale neascultării de poruncile lui Dumnezeu.

Venirea babilonienilor pentru a pune stăpânire pe Ierusalim era în parte rezultatul eşecului lui Ezechia de a face cunoscut vizitatorilor din acea cetate pe Dumnezeul adevărat a cărui putere vindecătoare îi redase sănătatea (Isaia 39), dar nimicirea cetăţii ar fi putut fi evitată pe timpul lui Ieremia dacă urmaşii lui Ezechia s-ar fi întors la Domnul şi ar fi făcut posibil ca Dumnezeu să intervină în favoarea lor (Ieremia 17,19-27). Babilonienii nu uitaseră deloc comorile pe care le văzuseră şi erau bucuroşi de scuza de a veni şi a jefui pe Israel.

Un studiu al tuturor blestemelor din Biblie arată că multe dintre ele sunt profeţii cu privire la rezultatul firesc şi inevitabil al răzvrătirii împotriva lui Dumnezeu. "Blestemul Domnului este în casa celui rău", deoarece purtarea încăpăţânată a păcătosului l-a împiedicat pe Dumnezeul iubirii să-l aducă în armonie cu legile veşnice ale vieţii şi fericirii.

Este tot atât de adevărat că binecuvântarea lui Dumnezeu e peste locuinţa celui neprihănit. Dumnezeul cel iubitor pătrunde în orice inimă şi în orice cămin care sunt deschise pentru El şi oriunde intră, aduce pace şi binecuvântare (vezi Apocalipsa 3,20).

34 Când are a face cu cei batjocoritori, Îşi bate joc de ei, dar celor smeriţi le dă har.

Dă har. În timp ce Domnul le plăteşte batjocoritorilor cu aceeaşi monedă, îngăduind ca aceştia să culeagă roadele propriilor lor căi, El aduce har şi putere mântuitoare celor smeriţi. Afirmaţia din Iacov 4,6 este un citat al acestui pasaj din LXX.

35 Înţelepţii vor moşteni slava, dar partea celor nebuni este ruşinea.

Vor moşteni slava. Paralelismul sugerează că cei smeriţi din v. 34 sunt cei înţelepţi, iar batjocoritorii sunt cei nebuni. Aceasta este în armonie cu întreaga argumentaţie a lui Solomon cu privire la valoarea adevăratei înţelepciuni. Slujitorul smerit al lui Dumnezeu a intrat prin naştere din nou în familia cerului şi moşteneşte slava pe temeiul dreptului de fiu. Aparenţa de înălţare pe care păcătosul cel mândru şi încăpăţânat o câştigă uneori e doar un preludiu la ocara pe care o va gusta, când planul mântuirii şi povestea vieţii fiecărui păcătos vor fi desfăşurate în vederea cercetării înaintea întregului univers (Proverbe 16,18; 2 Corinteni 5,10; GC 666).

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE 1.2�

Ed 197; MH 286

1-4�

CT 63, 127; DA 89

5�

CSW 13; ML 185; MM 36; 4T 333, 335, 361, 538, 541; 5T 291, 427

5.6�

FE 110; GW 79; MH 417

6�

CT 369; FE 414; MH 479; 2T 281; 4T 502

9�

AH 389; CS 72, 81; 4T 474, 477; 5T 271, 481

9.10�

AA 345; CS 49, 65; Ed 140; 1T 325; 2T 331; 6T 307; 9T 253

13�

GC 602; ML 159; 4T 414

13-15�

4T 644; 5T 544

13-18�

PK 34; 6T 218

14�

GC 312

14.15�

CT 50

17�

AH 498; CH 222, 627; Ed 206; LS 293; MB 201; MYP 368; PP 600; Te 212; 1T 503; 4T 502, 626

18�

MH 456

21�

CH 295; 5T 146

21-23�

ML 109

23�

3T 108

23-26�

MH 286