1 Femeia înţeleaptă îşi zideşte casa, iar femeia nebună o dărâmă cu înseşi mâinile ei. –

Femeia. Nici o casă nu poate fi puternică decât dacă e supravegheată de o femeie înţeleaptă şi harnică. Când stăpâna casei e nebună, nu numai că neglijează să-şi ţină casa în bună rânduială, dar purtarea ei nebună face duşmani în exterior, dar dă naştere şi la ceartă în interior (vezi cap. 24,3; 31,10-31).

2 Cine umblă cu neprihănire, se teme de Domnul, dar cine apucă pe căi strâmbe, Îl nesocoteşte. –

Se teme de Domnul. Adică Îl respectă. Temerea omului bun se deosebeşte enorm de înspăimântarea şi teroarea care îl apucă pe păcătos când îşi dă seama în mod clar de direcţia în care merge şi de soarta care îl aşteaptă.

Îl nesocoteşte. Cât de ciudat şi totuşi adevărat e că bietul om, o simplă particulă de praf pe cântarul universului, îndrăzneşte să-L socotească inferior pe Creatorul şi Susţinătorul marilor aştri şi al planetelor lor satelit, sau să ia în deşert sfântul Său Nume.

3 În gura nebunului este o nuia pentru mândria lui, dar pe înţelepţi îi păzesc buzele lor. –

Buzele. Cuvintele înţeleptului sunt smerite şi conciliante, câştigă prieteni şi fereşte de rele (vezi cap. 13,3; 15,1).

4 Unde nu sunt boi, ieslea rămâne goală, dar puterea boilor aduce belşug de roade. –

Goală. [Curată, KJV]. O iesle plină şi un hambar plin reclamă o muncă grea din partea fermierului şi au strictă nevoie de forţa boilor pentru arat şi pentru treieratul grâului. Cine nu se îngrijeşte de terenul său nu se poate aştepta la un câştig bogat (vezi cap. 12,11; 28,19).

Cuvântul tradus aici "goală", bar, deşi se poate referi la "curăţia morală" (Psalm 19,8; 24,4) nu pare să denote "curăţire" cu sensul de "gol". Bar poate fi tradus şi "bucate" ("grâu", KJV, Genesa. 41,35; etc.). O uşoară schimbare în cuvântul precedent permite traducerea "unde nu sunt boi, nu sunt bucate".

5 Un martor credincios nu minte, dar un martor mincinos spune minciuni. –

Spune minciuni. Literal, "suflă minciuni". Omul drept suflă, fireşte, adevăr (vezi la cap. 12,17), iar martorul mincinos, minciuni. Martorul credincios nu poate şi nu vrea să mintă (vezi cap. 13,5).

6 Batjocoritorul caută înţelepciunea şi n-o găseşte, dar pentru omul priceput ştiinţa este lucru uşor. –

Ştiinţa este lucru uşor. Deosebirea dintre cel care nu reuşeşte să găsească ştiinţă şi cel care obţine ştiinţă stă în felul de a căuta. Cel batjocoritor nu este pregătit să primească învăţătura şi, în consecinţă, când caută ştiinţă, "nu este" (redarea literală). Omul priceput se smereşte ca să asculte de învăţătorii săi. El nu primeşte fără discernământ tot ce i se spune, dar ascultă şi apoi probează toate lucrurile. Ca rezultat, el găseşte multă ştiinţă demnă de a fi primită (Psalm. 25,9; 1 Tesaloniceni 5,21).

7 Depărtează-te de nebun, căci nu pe buzele lui vei găsi ştiinţa. –

Depărtează-te. Versetul acesta consolidează lecţia din cap. 13,20. Nu e nimic de câştigat, dar e mult de pierdut din întovărăşirea cu prieteni nebuni şi nepocăiţi.

8 Înţelepciunea omului chibzuit îl face să vadă pe ce cale să meargă, dar nebunia celor nesocotiţi îi înşală pe ei înşişi. –

Îi înşeală. [E înşelăciune, KJV]. Nebunul înşeală pe alţii şi gândeşte că prin aceasta va câştiga, pentru că nu s-a deranjat să studieze şi să evalueze rezultatul acţiunilor sale. Omul chibzuit îşi arată înţelepciunea supunând fiecare fapt unei cercetări atente. El trebuie să fie mulţumit că drumul pe care merge duce spre viaţă veşnică. El este conştientă că există forţe care lucrează în el şi în afară lui care caută să-l abată din drum (vezi Ieremia 17,9; Efeseni 5,15).

9 Cei nesocotiţi glumesc cu păcatul, dar între cei fără prihană este bunăvoinţă. –

Glumesc. Ebr. yalis, un verb la singular, care cere un subiect la singular. Prin urmare, e mai corect să se traducă expresia: "vinovăţia îşi bate joc de nebuni". Indiferent dacă nebunii râd sau nu de păcat, e sigur faptul că păcatul râde de ei, deoarece nu-şi dau seama cât de puternică e influenţa pe care o are asupra lor săvârşirea răului (vezi cap. 5,22; Ed 291).

10 Inima îşi cunoaşte necazurile şi niciun străin nu se poate amesteca în bucuria ei. –

Necazurile. [Amărăciunea, KJV]. Prima parte sună literal: "inima cucereşte amărăciunea sufletului său". Cu toate că prietenii şi cei dragi nouă ajung să înţeleagă ceva din bucuriile şi durerile noastre, ei nu pot să pătrunde în inima noastră şi să simtă tot ceea ce simţim noi ca amărăciune şi întristare. Ei sunt totodată străini de bucuriile noastre. Totuşi, Isus cunoaşte cele mai adânci dureri ale noastre şi ia parte la cele mai mari bucurii ale noastre (vezi DA 327).

11 Casa celor răi va fi nimicită, dar cortul celor fără prihană va înflori. –

Cortul. Ebr. 'ohel, "cort". S-ar putea să fie urmărit un contrast în versetul acesta între "casă" şi "cort". Nelegiuitul face toate planurile sale pentru viaţa aceasta. El caută să se aşeze într-o locuinţă stabilă şi confortabilă. Dar cel drept îşi aduce aminte că e străin şi călător, locuind într-un cort, pe drumul spre cetatea lui Dumnezeu. (Evrei 11,9.10). Mai curând sau mai târziu, casa celui nelegiuit se prăbuşeşte, lăsându-l pe proprietar, mândru cândva, tremurând şi fără adăpost în faţa unui Judecător drept. Omul cinstit socoteşte cortul lui ca un liman al păcii şi al fericirii până îşi va sfârşi alergarea. El aşteaptă venirea împărăţiei veşnice, când va avea un lăcaş măreţ şi veşnic (vezi Proverbe. 3,33; 12,7; Matei. 7,24-27).

12 Multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte. –

La moarte. Căile morţii despre care se vorbeşte aici nu sunt urmate orbeşte sau fără discernământ. Ele sunt alese cu asigurarea că, cel puţin, par să fie bune în împrejurările date. Avertizarea este împotriva încrederii în călăuzirea conştiinţei fără a pune la probă mereu conştiinţa cu Cuvântul lui Dumnezeu. Mulţi oameni s-au convins că Dumnezeu va accepta un surogat al cerinţelor Lui precise, doar ca să descopere că au pierdut totul. Guvernatorul roman Pilat este un exponent important al acestei categorii. Cu toate că nu cunoştea cuvântul scris, Însuşi Cuvântul l-a învăţat prin viu grai şi exemplu. Guvernatorul a gândit că poate să facă compromis cu răul şi totuşi să-şi păstreze avuţia şi poziţia, dar compromisul său a dus la dezonoare şi la moarte (Matei 27,11-26; DA 738).

13 De multe ori chiar în mijlocul râsului inima poate fi mâhnită, şi bucuria poate sfârşi prin necaz. –

În mijlocul râsului. O aducere aminte a faptului că multe inimi triste caută să-şi ascundă necazul sub masca râsului nepăsător şi că tipul rău de veselie poate să se termine numai cu durere (vezi Eclesiast 7,4).

14 Cel cu inima rătăcită se satură de căile lui, şi omul de bine se satură şi el de ce este în el. –

Cel cu inima rătăcită. [Cel decăzut, KJV]. Recidivistul a cunoscut lucruri mai bune. Pentru el calea satisfacţiilor egoiste aduce repede saţietate şi insatisfacţie lăuntrică, chiar dacă acea insatisfacţie ar putea să nu ducă la pocăinţă.

Ce este în el. După cum cel decăzut este plin de roadele căilor sale rele, tot aşa şi omul bun este plin de roadele căilor sale bune (vezi Isaia 3,10). LXX redă acest verset astfel: "Cel îndrăzneţ se va sătura de căile sale; şi omul bun, de gândurile sale".

15 Omul lesne crezător crede orice vorbă, dar omul chibzuit ia seama bine cum merge. –

Omul lesne crezător. [Cel simplu, KJV]. Ebr. pethi, care înseamnă "simplu", probabil în sensul că e lipsit de prejudecăţi, dispus să fie învăţat. În sens negativ, pethi se referă la cei care se rătăcesc uşor.

16 Înţeleptul se teme şi se abate de la rău, dar nesocotitul este îngâmfat şi fără frică. –

Se teme. Înţeleptul ştie că fiecare cărare este presărată cu capcanele adversarului şi de aceea studiază cu grijă fiecare acţiune şi fiecare idee nouă în lumina Cuvântului lui Dumnezeu. În cadrul acesta s-ar părea că furia nebunului este o purtare îngâmfată şi plină de încredere în sine care face din el o pradă pentru Satana şi care înlesneşte adversarului să-l conducă spre o capcană din care, după toate probabilităţile nu există şanse de scăpare (vezi cap. 22,3; 28,26).

17 Cine este iute la mânie face prostii, şi omul plin de răutate se face urât. –

Plin de răutate. Ebr. mezimmoth, un cuvânt care poate fi înţeles într-un sens bun, "chibzuinţă" (cap. 1,4; 2,11; 3,21; 5,2), sau într-un sens rău, "uneltiri nelegiuite", ca în cap. 12,2 şi probabil aici. Dacă se înţelege "uneltiri nelegiuite", atunci versetul e lipsit de paralelismul antitetic obişnuit. LXX păstrează acest paralelism redând astfel acest verset: "Cel grabnic la mânie lucrează fără socoteală, iar omul înţelept rabdă multe".

18 Cei proşti au parte de nebunie, dar oamenii chibzuiţi sunt încununaţi cu ştiinţă. –

Proşti. Vezi la v. 15. Cei proşti refuză să înveţe şi astfel prin alegere premeditată se fac moştenitori ai tatălui a toată nebunia. Omul chibzuit umblă după înţelepciune şi acceptă ştiinţa ca o coroană de onoare şi de biruinţă.

19 Cei răi se pleacă înaintea celor buni, şi cei nelegiuiţi înaintea porţilor celui neprihănit. –

Înaintea porţilor. Versetul acesta nu se împlineşte în mod invariabil în viaţa aceasta, dar, chiar şi aici, nelegiuiţii văd că roata se învârteşte, fiind astfel nevoiţi să se plece înaintea celor drepţi. După cum bogatul bogat din pildă era dispus să se plece înaintea lui Avraam şi a lui Lazăr (Luca 16,19-31), tot aşa, cândva, cei nelegiuiţi se vor pleca în afara zidurilor noului Ierusalim şi vor recunoaşte ca dreaptă excluderea lor din cer (vezi Apocalipsa 20,9.12; GC 666-669).

20 Săracul este urât chiar şi de prietenul său, dar bogatul are foarte mulţi prieteni. –

Urât. Prea adesea săracul e vrednic de cinste şi bogatul este josnic şi semeţ, totuşi unul e ignorat, iar celălalt e lăudat de semenii săi (vezi Iacov 2,1-6; cf. Proverbe 18,5; 24,23; 28,21).

21 Cine dispreţuieşte pe aproapele său face un păcat, dar ferice de cine are milă de cei nenorociţi. –

Verset ce nu a fost comentat.

22 În adevăr, cei ce gândesc rău se rătăcesc, dar cei ce gândesc binele lucrează cu bunătate şi credincioşie.

Se rătăcesc. [Nu se rătăcesc?, KJV]. Scopul întrebării e de a face o afirmaţie puternică. Chiar dacă nu ar exista Dumnezeu şi o răsplată veşnică, tot ar merita ca omul să "gândească binele" şi în felul acesta să întâlnească bunătate şi sinceritate la cei din jur. Îndurarea apare în combinaţie cu adevărul (Psalm 61,7; 85,10; Proverbe 3,3; 16,6).

23 Oriunde se munceşte este şi câştig, dar oriunde numai se vorbeşte, este lipsă. –

Verset ce nu a fost comentat.

24 Bogăţia este o cunună pentru cei înţelepţi, dar cei nesocotiţi n-au altceva decât nebunie. –

Bogăţia. Se pare că aici este vorba de ceva mai mult decât bogăţiile materiale, deoarece înţelepţii sunt adesea relativ săraci. Totuşi înţelepţii întrebuinţează mijloacele pe care le au într-un mod care aduce onoare numelui lor. Ei posedă atât bogăţii spirituale şi cât şi bogăţii intelectuale.

Nesocotiţi. [Nesocotinţă, KJV]. Ebr. 'iwweleth. Acelaşi cuvânt este tradus "nebunie" în acelaşi verset. 'Iwweleth vine de la rădăcina ul, care înseamnă: (1) "a fi nebun", (2) "a fi tare", "a fi înălţat". S-a sugerat că Solomon folosea un joc de cuvinte, aşa cum se obişnuia în vremurile străvechi, şi că prima apariţie a lui 'iwweleth derivă din înţelesul (1) şi a doua apariţie din înţelesul (2). O astfel de derivare ar putea să dea proverbului următorul sens: "în timp ce folosirea pe care înţelepţii o dau avuţiei lor este o podoabă pentru ei, înălţarea nebunilor, departe de a le aduce onoare, serveşte doar ca să dezvăluie nebunia lor". Totuşi, interpretarea este ipotetică. Cu toate că cele două semnificaţii ale rădăcinii pot fi demonstrate, nu poate fi găsită o derivare a rădăcinii, aşa cum este ortografiată în text, care să semnifice "înălţare".

25 Martorul care spune adevărul scapă suflete, dar cel înşelător spune minciuni. –

Martorul care spune adevărul. Când o viaţă este în primejdie din cauza unor învinuiri neadevărate, mărturia curajoasă a unui om onest poate să o salveze. Când mărturia mincinoşilor este acceptată fără o investigaţie minuţioasă, întregul sistem al justiţiei ajunge să nu mai fie demn de încredere.

26 Cine se teme de Domnul are un sprijin tare în El, şi copiii lui au un loc de adăpost la El. –

Verset ce nu a fost comentat.

27 Frica de Domnul este un izvor de viaţă, ea ne fereşte de cursele morţii. –

Frica de Domnul. Compară cu cap. 8,13; 19,23.

28 Mulţimea poporului este slava împăratului, lipsa poporului este pieirea voievodului. –

Mulţimea poporului. Onoarea împăratului nu stă în războaie şi cuceriri, ci în mulţimea supuşilor săi care trăiesc în pace şi siguranţă.

29 Cine este încet la mânie are multă pricepere, dar cine se aprinde iute, face multe prostii. –

Încet la mânie. Ordinea cuvintelor sugerează că o cantitate mare de pricepere vine în urma stăpânirii de sine, şi lucrul acesta este adevărat; dar este tot atât de adevărat că cu cât e mai mare priceperea cu atât e mai mare şi stăpânirea de sine. S-a spus că a înţelege totul ar însemna a ierta totul. O parte însemnată din natura omului se datorează moştenirii şi mediului în care trăieşte. Când înţelegem care sunt factorii care l-au făcut pe un altul nevrednic de încredere sau cu un temperament violent, iritarea noastră se diminuează. Aceasta nu vrea să spună că mediul e cel care determină caracterul unui om şi că, deci, există o scuză pentru păcatul lui. Dar moştenirea şi mediul constituie handicapuri însemnate în vederea dezvoltării cu succes a caracterului.

Omul cu o fire violentă manifestă un comportament nebunesc acolo unde toţi pot să-l vadă. El îşi demască lipsă de înţelegere şi de stăpânire de sine, şi acestea sunt unele dintre semnele principale ale unui nebun. Cel mai înţelept om îşi ia rămas bun de la înţelepciunea lui când îşi iese din fire şi pentru timpul acela devine un nebun. Poate că deprinderile lui de a acţiona în mod înţelept fac ca accesul lui să nu fie tot atât de nebunesc ca al unui om mai puţin înţelept, dar în agitaţia momentului el se află în pericolul de a nu mai avea un control conştient asupra cuvintelor sau faptelor sale (vezi Numeri 20,7-13; PP 417-421).

30 O inimă liniştită este viaţa trupului, dar pizma este putrezirea oaselor. –

Viaţa. O inimă sănătoasă şi liniştită face ca şi corpul să fie sănătos şi liniştit. S-a descoperit că multe boli şi diformităţi reale se datorează cultivării geloziei, sentimentului de vinovăţie şi mâniei, şi de multe ori vindecare a venit readucerea liniştii şi încrederii în suflet (vezi MH 241-258).

31 Cine asupreşte pe sărac, batjocoreşte pe Ziditorul său, dar cine are milă de cel lipsit, cinsteşte pe Ziditorul său. –

Milă de cel lipsit. Neglijarea şi dispreţuirea celui sărac a o fost atitudine obişnuită oriunde şi oricând a lipsit relevaţia lui Dumnezeu din Sfintele Scripturi. Atitudinea aceasta este în contrast flagrant cu sublinierea făcută de Biblie că săracii sunt un dar încredinţat de Dumnezeu poporului Său mai favorizat (vezi Ioan 12,8). Israel a avut un sistem de proprietate asupra pământului menit să păstreze pentru fiecare familie bucata ei de pământ şi multe reglementări pentru a uşura de greutăţi soarta celor nenorociţi (vezi Levitic 25,10.23-28; Deuteronom 15,7-11; MH 184, 185).

Deoarece Dumnezeu a îngăduit să existe sărăcia, pe de o parte ca demonstrare a rezultatelor păcatului şi a leneviei şi pe de altă parte ca testare a generozităţii poporului Său, aceia care nu îi ajută pe săraci Îl dezonorează pe Dumnezeu şi sunt neascultători de El, Tatăl tuturor oamenilor (vezi Marcu 10,21; 14,7; Galateni 2,10).

32 Cel rău este doborât de răutatea lui, dar cel neprihănit chiar şi la moarte trage nădejde. –

Doborât. Ebraica acestei expresii poate fi redată mai bine "doborât în nenorocirea lui". Atunci contrastul este între păcătosul, care înfruntă nenorocirea fără asigurarea protecţiei lui Dumnezeu, fiindcă nu L-a slujit cu credincioşie în timp de pace şi prosperitate, şi omul bun, care poate înfrunta moartea sigură cu încrederea sigură care l-a purtat prin viaţă.

33 Înţelepciunea se odihneşte într-o inimă pricepută, dar în mijlocul celor nesocotiţi ea se dă de gol. –

Se odihneşte. Versetul poate fi parafrazat astfel: "înţelepciunea sălăşluieşte liniştit în omul înţelept, dar nebunii anunţă în gura mare cât de puţină înţelepciune e în ei". LXX evită dificultatea atribuirii de înţelepciune nebunului redând propoziţia a doua astfel: "dar în inima nebunilor [înţelepciunea] nu se cunoaşte".

34 Neprihănirea înalţă pe un popor, dar păcatul este ruşinea popoarelor. –

Înalţă pe un popor. Dreptatea implică aici purtare dreaptă în toate privinţele. În cazul indivizilor, rezultatele purtării drepte sau nedrepte nu sunt totdeauna imediat vizibile. Unii oameni buni au avut o viaţă de lipsuri şi suferinţă, în timp ce nelegiuiţii au părut că se bucură de plăcerile păcatului. Psalmistul a observat această aparentă inversare a regulii divine şi doar privind la răsplata viitoare a fost asigurat din nou cu privire la purtarea lui Dumnezeu cu oamenii (Psalm 73). Dar în cazul popoarelor declaraţia aceasta pare, în general, să se împlinească mai mult, chiar dacă punerea ei în aplicare se face mai încet. Popoarelor li se acordă un timp de probă pentru a se vedea dacă împlinesc sau nu planul lui Dumnezeu. Când resping principiile lui Dumnezeu, ele atrag propria lor distrugere (vezi PK 502, 535).

35 Un împărat are plăcere de un slujitor chibzuit, dar pe cel de ocară îl atinge mânia lui.

Un împărat are plăcere. [Favoarea împăratului, KJV]. Cu toate că Dumnezeu îngăduie ca poporul Său să treacă prin situaţii grele pentru ca să poată învăţa lecţii care să- pregătească pentru viaţa veşnică şi deşi unii făcători de rele izbutesc să scape de consecinţele faptelor lor pentru o vreme, proverbul acesta este totuşi adevărat prin aplicare la modul general. Aceste afirmaţii sau afirmarea oricărui alt adevăr general nu trebuie să fie răsturnate şi folosite pentru a condamna anumite persoane sau popoare ca fiind vinovate de păcat din cauză că sunt în necaz sau pentru a dovedi că un om care se bucură de binecuvântările unui om drept e în neapărat drept (vezi DA 470, 471).

Slujitorul chibzuit. De repetate ori adevărul exprimat în v. 35 şi-a găsit întrebuinţarea în parabolele şi în alte învăţături ale lui Isus. Acest contrast este îndeosebi subliniat în parabola polilor (Luca 19,11-27) şi în cea a talanţilor (Matei 25,14-30). Acela care pretinde că slujeşte, dar lucrează fără chibzuinţă merită mustrarea şi dispreţul. COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

9Ed 291

12�

DA 738; PK 57; PP 55, 361, 634, 720

23�

AH 391; Ed 135

26�

MH 250 29�

2T 164, 426

32�

PK 264

34 �

Ed 47, 175; GC 277; MM 113; PK 502