1 Un nume bun este mai de dorit decât o bogăţie mare, şi a fi iubit preţuieşte mai mult decât argintul şi aurul. –

A fi iubit. [bunăvoinţă iubitoare, KJV]. Literal, "favoare [sau îndurare] bună". Un nume bun şi un folos bun câştigat printr-o viaţă cinstită sunt adevărate bogăţii (vezi Eclesiast 7,1). Ambele pot fi pierdute prin întovărăşirea cu cei care nu au nu nume bun, chiar dacă nu mergem alături de ei pe căile lor dubioase. O persoană tânără găseşte adesea plăcere să stea în anturajul celor au standarde mai mici pentru minte şi purtare, fără nici cel mai vagă intenţie de a-i imita. Dar plăcerea aceasta este scump plătită. Bunul nume este pierdut şi există primejdia de a adopta unele din modurile lor gândire şi acţiune, după ce apropierea de ei a tocit acuitatea simţurilor morale.

2 Bogatul şi săracul se întâlnesc: Domnul i-a făcut şi pe unul şi pe altul.

Bogatul şi săracul. Dumnezeu nu caută la faţa omului (Fapte 10,34). Toţi sunt copiii Săi şi caută să-i mântuiască pe toţi (Tit 2,11). Bogatul şi săracul se întâlnesc în mod inevitabil. Bogatul depinde de sărac pentru multele servicii pe care le poate cumpăra bogăţia şi pentru obţinerea averii. Când bogaţii recunosc înfrăţirea cu săracii şi dependenţa lor de ei şi îşi folosesc bogăţia pentru propăşirea binelui general, Dumnezeu acceptă acţiunea ca fiind făcută în slujba Lui. Când săracii slujesc cu credincioşie pe aceia care-i folosesc, ei slujesc de asemenea pe Stăpânul tuturor (vezi Proverbe 14,31; 17,5; Matei 25,40; Efeseni 6,5.6; 1 Petru 2,18).

3 Omul chibzuit vede nenorocirea şi se ascunde, dar cei proşti merg înainte şi sunt pedepsiţi. –

Omul chibzuit. Există un contrast interesant între singularul şi pluralul din cele două părţi ale acestui verset: "omul chibzuit" este la singular şi "proşti" este la plural. Oamenii clarviziune sunt rari şi proştii sunt ceva obişnuit.

4 Răsplata smereniei, a fricii de Domnul, este bogăţia, slava şi viaţa. –

Bogăţia. Bogăţia, slava şi viaţa sunt răsplata pe care o doresc cei mai mulţi oameni, dar numai prin smerenie şi evlavie se poate bucura cineva de ele (vezi cap. 21,21).

5 Spini şi curse sunt pe calea omului stricat: cel ce-şi păzeşte sufletul se depărtează de ele. –

Verset ce nu a fost comentat.

6 Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, şi când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea. –

Calea pe care trebuie s-o urmeze. Literal, "potrivit cu gura căii sale", adică "potrivit căii sale". Mulţi părinţi au luat versetul acesta ca îndemn pentru a forţa un copil să aleagă profesia sau meseria pe care cred ei că acesta ar trebui să o aleagă. În felul acesta şi-au produs întristare şi dezamăgire, deoarece copilul, după ce creşte, alege adesea o cu totul altă cale. Versetul sfătuieşte mai degrabă pe părinţi să afle calea care, dacă ar alege-o copilul lor, ar putea să aducă cel mai mare folos lui şi altora şi pe care acesta va afla cea mai mare fericire. Condiţia socială a unui om este determinată de însuşirile lui (Ed 267). Fiecărei persoane în parte Dumnezeu i-a rânduit un loc în marele Său plan (PK 536). Dumnezeu l-a înzestrat pe om cu însuşirile necesare ca să ocupe acest loc al lui. De aceea alegerea unei ocupaţii în viaţă ar trebui să fie în acord cu înclinaţiile naturale. Eforturile părinţilor şi ale copilului ar trebui să fie îndreptate în direcţia descoperirii felului de lucrare pe care Cerul l-a precizat-o deja. Inspiraţia declară că versetul acesta îi obligă pe părinţi "să îndrume, să educe, să dezvolte", dar pentru ca să facă aceasta "ei trebuie să înţeleagă personal ‚calea' pe care copilul trebuie să meargă" (CT 108).

7 Bogatul stăpâneşte peste cei săraci, şi cel ce ia cu împrumut este robul celui ce-i dă cu împrumut. –

Bogatul stăpâneşte. Aici, în ebraică, există un contrast între singular şi plural, "bogat" fiind la singular şi "săraci" la plural (vezi la v. 3).

8 Cine seamănă nelegiuire, nelegiuire va secera, şi nuiaua nelegiuirii lui este gata. –

Nelegiuire va secera. [Culege deşertăciune, KJV]. Culegem ceea ce semănăm (Iov 4,8; Galateni 6,7). Nuiaua insolenţei va cădea din mâinile celui nelegiuit, chiar dacă nu acum, cu siguranţă când va veni ziua judecăţii şi răsplătirii.

9 Omul milostiv va fi binecuvântat, pentru că dă săracului din pâinea lui. –

Va fi binecuvântat. Un alt aspect al regulii din v. 8. Cine seamănă dărnicie, seceră binecuvântare (2 Corinteni 9,6).

10 Izgoneşte pe batjocoritor, şi cearta se va sfârşi, neînţelegerile şi ocările vor înceta. –

Se va sfârşi. Cearta şi ocările încetează când batjocura este înlocuită cu purtarea respectuoasă şi slujirea lui Dumnezeu (vezi cap. 26,20). A permite omului batjocoritor să stea în preajma noastră înseamnă să atragem necazul asupra noastră. Trebuie să avem criterii clare de selectare a cercului nostru de prieteni apropiaţi (1 Corinteni 5,11).

11 Cine iubeşte curăţia inimii şi are bunăvoinţa pe buze, este prieten cu împăratul. –

Împăratul. În contrast cu cel batjocoritor din versetul precedent, cel cu inima curată vorbeşte cu blândeţe şi naşte pace oriunde merge. Unul ca acesta este binevenit la curtea împăratului, deoarece lauda lui este cât se poate de sinceră (vezi cap. 16,13).

12 Ochii Domnului păzesc pe cel ce are ştiinţă, dar înfruntă cuvintele celui stricat. –

Păzesc pe cel ce are ştiinţă. [Păzesc ştiinţa, KJV]. Deşi îl veghează şi îl ocroteşte pe cel cu pricepere, Domnul dejoacă şi nimiceşte planurile celui neascultător.

13 Leneşul zice: „Afară este un leu, care m-ar putea ucide pe uliţă!” –

Afară este un leu. Absurditatea scuzelor unui leneş pentru lenea lui scot la suprafaţă cât de degradat este caracterul lui. Şansele ca pe uliţele cetăţii sau al satului să umble liber un leu sau un ucigaş au fost foarte reduse oricând, şi totuşi sunt aduse scuze pentru stăruirea în lenevie (cap. 26,13).

14 Gura curvelor este o groapă adâncă; pe cine vrea să-l pedepsească Domnul, acela cade în ea. –

Vrea să-l pedepsească. [Pe care-l urăşte, KJV]. Se spune că Domnul urăşte pe omul a cărui inimă se împotriveşte într-atât chemărilor Duhului Sfânt, încât ajunge să nu-I mai audă glasul călăuzitor (vezi Psalm 5,5; Proverbe 3,32; Romani 9,13). Fără acea călăuzire, omul este prins în capcanele lui Satana.

15 Nebunia este lipită de inima copilului, dar nuiaua certării o va dezlipi de el. –

Nebunia. Efectele eredităţii asupra minţii copiilor mici se manifestă atât de clar prin comportamentul îndărătnic şi rău al acestora, încât nebunia pare să constituie o parte esenţială a copilăriei. De aceea le revine părinţilor datoria să depună eforturi stăruitoare, prin folosirea chibzuită a corecţiei şi a învăţăturii, să biruiască răul pe care ei înşişi l-au transmis copiilor lor (vezi cap. 19,18; 23,13; 29,15).

16 Cine asupreşte pe sărac ca să-şi mărească avuţia, va trebui să dea şi el altuia mai bogat şi va duce lipsă. –

Va aduce lipsă. Se pare că nu există o explicaţie corespunzătoare a acestui verset. O traducere literală este: "asupritorul săracului ca să-şi aducă sieşi îmbogăţire, dătătorul bogatului, numai spre sărăcie". LXX redă acest verset astfel: "cel ce năpăstuieşte pre sărac, înmulţeşte relele sale şi dă bogatului pre mai puţin".

17 Pleacă-ţi urechea şi ascultă cuvintele înţelepţilor, şi ia învăţătura mea în inimă. –

Ascultă cuvintele. Unii au considerat că acest verset, cu invitaţia lui la ascultare, este începutul unei noi părţi a cărţii (vezi cap. 1,1; 10,1). Versetele 17-29 alcătuiesc un fragment literar continuu în contrast cu proverbele scurte, izolate de dinainte şi de după ele.

18 Căci este bine să le păstrezi înăuntrul tău şi să-ţi fie toate deodată pe buze. –

Verset ce nu a fost comentat.

19 Pentru ca să-ţi pui încrederea în Domnul, vreau să te învăţ eu astăzi, da, pe tine. –

Ca să-ţi pui încrederea. Proverbele acestea au fost scrise cu scopul ca noi să ne punem încrederea în Domnul şi nu în om. Deşi ele dau înţelepciune, totodată scot în evidenţă că adevărată înţelepciune este frica de Domnul (vezi cap. 1,7; 9,10; 15,33).

20 N-am aşternut eu oare în scris pentru tine sfaturi şi cugetări,

[Lucruri excelente, KJV]. Ebr. shalishom, evident o ortografiere greşită a lui shalishim şi corectată astfel în tradiţia masoretică, care înseamnă "slujbaşi" (vezi 2 Regi 7,2 KJV). Din această nouă variantă unii au deviat sensul improbabil "lucruri excelente". Textul ebraic consonantic poate fi tradus şi "înainte", aşa cum susţine tradiţia, "treizeci" şi aici "treizeci de zicale". LXX adoptă ideea numerică şi zice "întreit", probabil cu sensul "de repetate ori".

21 ca să te învăţ lucruri temeinice, cuvinte adevărate, ca să răspunzi cu vorbe adevărate celui ce te trimite? –

Temeinice. [Temeinicia, KJV]. Înţeleptul înţelegea bine dorinţa de siguranţă. Este clar că mulţi veneau la el sau trimiteau soli pentru a găsi un răspuns la problemele vieţii şi ale morţii. E posibil ca un număr din proverbele care urmează să fi fost scrise anume pentru un astfel de sol spre a fi duse stăpânului său. Dacă aşa stau lucrurile, s-ar putea ca întregul fragment până la sfârşitul cap. 24 să fi făcut parte din acest răspuns, întrucât cap. 25 alcătuieşte începutul proverbelor copiate de scribii lui Ezechia (vezi cap. 25,1).

22 Nu despuia pe sărac, pentru că este sărac, şi nu asupri pe nenorocitul care stă la poartă!

Pentru că. Sfatul acesta ar părea să fie pentru judecătorii care şedeau "la poarta cetăţii" (Rut 4,1-11) ca să-i avertizeze să nu favorizeze pe cel bogat şi să nu asuprească pe cel sărac în pentru obţinerea unui beneficiu personal.

23 Căci Domnul le va apăra pricina lor şi va despuia viaţa celor ce-i despoaie. –

Le va apăra pricina. Domnul va prelua cazul celor nenorociţi şi le va face dreptate, uneori prin mijloace supranaturale (vezi 2 Regi 4,1-7). Va despuia viaţa. Adică le va lua viaţa.

24 Nu te împrieteni cu omul mânios şi nu te însoţi cu omul iute la mânie,

Nu te împrieteni. Una din primejdiile asocierii cu un om care înclinat spre accese de furie e că mânia şi răzbunarea lui s-ar putea să dea naştere la o reacţie asemănătoare în prietenii lui. Mai există şi posibilitatea de a suferi în mod direct de pe urma furiei lui.

25 ca nu cumva să te deprinzi cu cărările lui şi să-ţi ajungă o cursă pentru suflet. –

Verset ce nu a fost comentat.

26 Nu fi printre cei ce pun chezăşii, printre cei ce dau zălog pentru datorii.

Dau zălog pentru datorii. Compară cu cap. 6,1; 11,15; 17,18; 20,16. Ideea că aceasta este o culegere specială de proverbe scrisă pentru un solicitant anume e susţinută de această repetiţie.

27 Căci dacă n-ai cu ce să plăteşti, pentru ce ai voi să ţi se ia patul de sub tine? –

Verset ce nu a fost comentat.

28 Nu muta hotarul cel vechi, pe care l-au aşezat părinţii tăi. –

Hotarul cel vechi. Terenul era delimitat prin grămezi mici de pietre sau prin stâlpi mai mari acolo, acolo unde aceştia erau la îndemână. Dacă nu existau metode precise de supraveghere oricine putea să mute uşor o piatră de hotar şi să-l desfidă pe cel furat ca să dovedească faptul că aceasta fusese mutat. Faptul că o astfel de mutare era un delict obişnuit se poate judeca din legile care o interziceau (Deuteronom 19,14; 27,17; cf. Iov 24,2; Proverbe 15,25).

29 Dacă vezi un om iscusit în lucrul lui, acela poate sta lângă împăraţi, nu lângă oamenii de rând.

Iscusit. [Sârguincios, KJV]. Hărnicia nu e suficientă în ea însăşi ca să ajute un om să ocupe o slujbă mai importantă, cu toate că este o calitate foarte necesară în orice domeniu. Cuvântul ebraic are şi sensul de "iscusit" (vezi Ezra 7,6). Luate la un loc, ideea sugerată este a unui om ager, iscusit şi gata să slujească.

Poate sta lângă împăraţi. Naraţiunea biblică prezintă rapoarte strălucite de vieţi de oameni în care a fost exemplificat adevărul afirmat aici. Creştinul nu poate găsi exemple omeneşti mai bune ca acelea ale unor oameni precum Iosif, Daniel şi Pavel.

Notă suplimentară la capitolul 22

În 1922 lumea savanţilor a aflat printr-un anunţ preliminar că fusese descoperită o altă lucrare de literatură didactică egipteană, care se adăuga cunoscute ca provenind din Egiptul antic. Acest document scris pe un sul de papirus şi achiziţionat de Muzeul Britanic în 1888, a fost publicat de Sir Ernest A.W. Budge în 1923. El cuprindea o colecţie de proverbe al căror autor purta numele de Amenemope. În 1924, prof. A. Erman a publicat un studiu în care arăta că există numeroase paralele între această carte egipteană de proverbe şi proverbele lui Solomon, îndeosebi cu cele din capitolele 22 şi 23. De atunci au apărut multe tratate ştiinţifice asupra acestui subiect, iar comentatorii biblici moderni susţin, în general, că Solomon a împrumutat anumite proverbe de la Amenemope.

Este evident faptul că există câteva paralele strânse, dar aceasta nu dovedeşte direcţia dependenţei. Întrucât faima înţelepciunii lui Solomon a ajuns până la popoare îndepărtate, s-ar putea ca Amenemope să fi preluat unele din proverbele lui Solomon tot aşa cum se poate şi invers, adică Solomon să fi preluat de la Amenemope. Soluţionarea problemei priorităţii depinde de timpul apariţiei celor două colecţii de proverbe.

Istoria lui Israel cunoaşte doar un singur autor posibil al Proverbelor din Vechiul Testament, şi acela a fost Solomon, care a trăit în secolul al 10-lea î.Hr., aşa cum toţi istoricii sunt de acord. Pe de altă parte, perioada când a trăit Amenemope nu este cunoscută. Un studiu al documentului în cauză prezintă următorul tablou. Experţii care datează manuscrisele egiptene antice după forma scrisului de mână spun că sunt şanse puţine ca acesta să fi fost scris înainte de regele egiptean Takelot I (cam pe la 893-870 î.Hr.) al dinastiei a 22-a, dar s-ar putea să fi fost scris şi cam până în secolul al IV-lea î.Hr. Numele găsite în document apar în Egipt din 1100-600 î.Hr., iar gramatica şi vocabularul folosit corespund cu aproximaţie perioadei 800-500 î.Hr. Astfel, studierea tipului scrisului de mână, a numelor de persoane, a gramaticii şi a vocabularului arată că aceste patru criterii folosite pentru datarea lucrării lui Amenemope acoperă perioada între 800-600 î.Hr. Aceasta duce la concluzia că proverbele lui Amenemope îşi au obârşia în această perioadă şi că ele sunt cu cel puţin 150 de ani mai târzii decât acelea ale lui Solomon.

Doar învăţaţii care nu acceptă obârşia solomonică a cărţii biblice a Proverbelor, susţinând că ea a apărut câteva secole mai târziu de vremea lui Solomon, pot argumenta în favoarea întâietăţii lui Amenemope. Dar cercetătorii Bibliei care îl acceptă pe Solomon ca autor al Proverbelor explică paralelele dintre această carte şi aceea a lui Amenemope susţinând că unele din proverbele lui Solomon şi-au croit drum în Egipt şi au fost folosite de către Amenemope în colecţia lui de proverbe, unde se află acum într-un veşmânt egiptean.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1 AH 404; 4T 588, 656; 5T 595

2 �

DA 403 6�

AH 184, 205, 235, 264, 317; CG 38, 39; CT 108, 143, 161; FE 57; ML 261; 3T 131; 4T 429; 5T 320, 424

7 �

AH 391; Ed 136

11 �

Ed 237; MB 44

15 �

CG 87

16 �

Ed 136

17-19 �

MH 447

20.21�

MH 448

26 �

1T 200

29 �

AH 391; Ed 135; FE 199; ML 104; 4T 459; 5T 178