Veniţi la Mine. În realitate, Hristos zice: „Nu aşteptaţi să găsiţi calea vieţii, calea la adevărata înţelepciune şi „odihn㔠mergând la aşa numiţii „înţelepţi” şi „pricepuţi” [v. 25]. Ei nu sunt mai buni decât „orbi conducători de orbi” [vezi cap. 15,14]”. „În schimb veniţi la Mine”. Numai Hristos singur Îl poate descoperi pe Tatăl (vezi la cap. 6,9). În cuvintele acestea milostive, Hristos adresa mulţimii (DA 328) o invitaţie de a deveni ucenicii Săi. Invitaţia la ucenicie include luarea „jugului” lui Isus (cap. 11,29).

Cei trudiţi. [Voi cei care munciţi, KJV]. Nu de munca fizică vorbeşte aici Hristos. El vorbeşte mai degrabă de „munca [truda]” sufletului şi a minţii, care face cu adevărat ca cineva să fie împovărat de grijă. Invitaţia aceasta trebuie să fi ajuns cu o putere deosebită la mulţimea ascultătoare deoarece religia lui Israel degenerase într-un şir de osteneli fără rost într-o încercare de a afla mântuirea prin fapte.

Împovăraţi. [Greu încărcaţi, KJV]. Toată omenirea poartă multe poveri grele, dintre care cea mai grea este păcatul. Totuşi, pe lâng㠄poverile” obişnuite purtate de întreaga omenire, cărturarii şi Fariseii legaseră multe alte „sarcini grele” în spinarea poporului iudeu, sarcini care erau „anevoie de purtat” (cap. 23,4). Poporul era „împovărat” cu atât de multe cerinţe rabinice încât o întreagă viaţă era de obicei prea scurtă pentru a le deprinde. În loc de a da „odihn㔠sufletului celor care deja purtau o grea povară a păcatului (DA 328), aceste cerinţe rabinice serveau numai pentru a zdrobi şi a alunga de la oameni orice scânteie de viaţă şi nădejde care ar mai fi rămas. Oamenii care căutau să fie conştiincioşi, gemeau sub povară, în timp ce mulţi – „vameşii şi păcătoşii” – părăsiseră nădejdea cu totul. Cei din urmă erau în afara limitelor respectabilităţii religioase şi nu mai făceau nici o mărturisire de religie. Aceste rezultate nefericite şi descurajatoare erau chiar relele pe care Isus venise să le aline.

Odihnă. În greacă, anapausis, „întrerupere”, „încetare”, „odihnă”, „răgaz”, „recreare”. Anapausis este cuvântul folosit în mod obişnuit în LXX-a pentru a se referi la „odihna” Sabatului. Anapausis se referă la o încetare temporară a muncii, nu la inactivitate permanentă. Aceia care vin la Hristos nu încetează să lucreze, dar în loc de să lucreze „pentru hrana care piere” şi să devină cu totul obosiţi în această încercare, ei lucrează pentru „mâncarea care rămâne pentru viaţa veşnic㔠(vezi la Ioan 6,27). Aceia care cred că obţin salvarea purtând poveri grele „anevoie de purtat” sunt jalnic ignoranţi cu privire la faptul c㠄jugul” lui Hristos este „uşor” şi „sarcina” Lui „este uşoar㔠(Matei 11,30).