După ce s-a născut Isus. [Vizita magilor, Matei 2,1-12; vezi harta p. 215; diagramele de la p. 227]. Matei menţionează numai pe scurt faptul naşterii lui Isus (cap. 1,25) şi omite diferite incidente legate de acel eveniment care sunt relatate în Luca 1,26–2,40. Întrucât Matei pune accent asupra lui Isus ca Mesia din profeţia VT, el procedează la demonstrarea faptului că Isus a împlinit, de fapt, toate acele profeţii (vezi la cap.1,22). El pare să menţioneze, ca introducere, mai ales incidente legate de copilăria lui Isus care erau cuprinse în profeţie şi acelea care arătau spre regalitatea lui Mesia (vezi 1,1.6.17.23; 2,2.6.15.17.18.23). Pe de altă parte Luca, scriind mai mult pentru Neamuri (vezi la cap. 1,3), accentuează că Isus, Fiul lui Dumnezeu (v. 32,35,76), a crescut şi a trăit ca om printre oameni pentru ca să poată fi Mântuitorul tuturor oamenilor (cap. 2,10.14.31.32).

Pentru scopurile acestui comentariu naşterea lui Isus este aşezată ipotetic în toamna anului 5 î.Hr. (vezi p. 240; diagramele de la p. 227).

Betleemul. Literal, Casa pâinii. Numele ei mai timpuriu Efrat (Geneza 48,7) sau Efrata (Mica 5,2), înseamnă rodnicie (vezi la Geneza 35,19). Regiunea Betleemului, dealurile şi văile ei acoperite cu vii, smochini, livezi de măslini şi grâne, era probabil în parte grânarul Iudeii. Împrejurimile acestea erau pline de amintiri pentru poporul iudeu pe vremea lui Hristos, cum sunt şi pentru creştinii de azi. Tocmai în părţile acestea Rut a strâns spice în ogoarele lui Boaz (Rut 2-4) şi David păstorise turmele tatălui său (1 Samuel 16,1.11; 17,15). De asemenea, aici Samuel l-a uns pe regele David (1 Samuel 16,13). Pentru informaţii în plus cu privire la Betleem vezi la Geneza 35,19; Rut 3,3 şi 4,1. Vezi harta în culori din faţa p. 321.

Din Iudea. Pentru a deosebi Betleemul din Iudea de Betleemul din Galileea, un târg cam la şapte mile spre nord-vest de Nazaret (Iosua 19,15).

Irod. Adică, Irod cel Mare (vezi p. 39-42).

Magi. [Înţelepţi, KJV]. Gr. magoi, care denumea bărbaţi din diferite clase culte. Cuvântul nostru magicieni vine de la această rădăcină. Dar aceşti înţelepţi nu erau magicieni în sensul modern al prestigidatorilor. Ei erau de neam nobil, educaţi, bogaţi şi influenţi. Ei erau filozofii, sfetnicii regatului, învăţaţi în toată înţelepciunea Răsăritului antic. Înţelepţii care au venit să caute pe pruncul Hristos nu erau idolatri; ei erau oameni cinstiţi, integri (DA 59,61).

Ei studiaseră Scripturile ebraice şi găsiseră acolo o clară transcriere a adevărului. Îndeosebi profeţiile mesianice ale VT le-au atras atenţia şi între acestea au găsit cuvintele lui Balaam: O stea răsare din Iacob (Numeri 24,17). Ei probabil mai cunoşteau şi înţelegeau profeţiile cu privire la timp ale lui Daniel (Daniel 9,25.26) şi ajunseseră la concluzia că venirea lui Mesia era aproape. Vezi

p. 61,62.

În noaptea naşterii lui Hristos s-a arătat pe cer o lumină misterioasă, care a devenit o stea luminoasă ce a persistat pe cerurile apusene (DA 60). Impresionaţi de importanţa ei, înţelepţii s-au îndreptat din nou la sulurile sacre. Când au căutat să înţeleagă sensul scrierilor sfinte, au fost instruiţi în vise să meargă să-L caute pe Mesia. Ca şi Avraam, ei n-au ştiut la început unde trebuiau să meargă, dar au mers aşa cum erau conduşi de steaua călăuzitoare pe calea lor.

Tradiţia că n-au fost decât trei înţelepţi a izvorât din faptul că au fost trei daruri (Matei 2,11) şi este fără temei în Scriptură. O legendă interesantă, dar fără de valoare, dă numele lor ca fiind Gaşpar, Baltazar şi Melchior. Ideea lipsită de temei că ei erau regi a fost dedusă din Isaia 60,3 (cf. Apocalipsa 21,24).

Pentru un comentariu asupra extinderii influenţei iudaice în lumea romană de pe vremea lui Hristos vezi la p. 59-62.

Din Răsărit. Iudeii considerau regiunile din Arabia de nord, Siria şi Mesopotamia ca Răsărit. Astfel, Haranul era în ţara fiilor Răsăritului (Geneza 29,1.4). Regele Moabului mai târziu a adus pe Balaam Din Aram (adică Siria),... din munţii Răsăritului (Numeri 23,7; vezi la cap. 22,5). Isaia vorbea despre Cir, persanul, ridicat de la Răsărit (Isaia 41,2) şi zicând de la răsărit o pasăre de pradă (cap. 46,11).

Unii au crezut că înţelepţii erau din aceeaşi parte de ţară a Răsăritului ca şi Balaam (vezi DA 59, 60), al cărui loc de baştină a fost de curând identificat ca fiind Valea Sajur între Alep şi Carchemiş, la o mică depărtare de Eufrat (vezi la Numeri 22,5; vezi şi PP 438, 439). Dacă acesta era cazul, călătoria lor la Betleem ar fi fost cam de 400 de mile în lungime şi ar fi cerut două sau trei săptămâni de călătorie stăruitoare dacă au mers călare, poate o lună, dacă au mers pe jos. Având în vedere că ei au călătorit noaptea pentru ca să urmărească steaua (DA 60), s-ar putea ca şi călătoria lor să fi ţinut chiar mai mult. Totuşi, punctul lor de origine s-ar putea să fi fost şi mai la răsărit şi în felul acesta distanţa lor de parcurs să fi fost şi mai mare.

La Ierusalim. În cele din urmă, lunga lor călătorie i-a făcut să treacă de vârful Muntelui Măslinilor, la răsărit de Ierusalim. Chiar înainte de ivirea zorilor, poate, steaua s-a stins (DA 60) şi în curând domul de marmură lucioasă şi zidurile strălucitoare de marmură ale Templului au reflectat lumina unei noi zile. Faptul că înţelepţii au fost călăuziţi la Ierusalim şi nu la Betleem (DA 61) este o indicaţie a intenţiei divine ca vizita lor să fie mijlocul de a atrage atenţia conducătorilor naţiunii la naşterea lui Mesia (vezi v. 3-6). Atenţia şi interesul poporului au fost trezite când au aflat de misiunea înţelepţilor şi mintea lor a fost îndreptată la profeţii.

Conducătorii iudeilor s-au simţit ofensaţi de gândul că înţelepţii erau dintre Neamuri şi au refuzat să creadă că Dumnezeu ar trece pe lângă ei în favoarea unor oameni care erau păgâni (vezi DA 62,63). De partea lui, Irod era înfuriat de aparenta indiferenţă a preoţilor şi cărturarilor (v. 3,4) şi interpreta vizita înţelepţilor ca având legătură în vreun fel oarecare cu un complot contra vieţii sale (DA 61, 62).

Împăratul de curând născut al iudeilor. Întrebarea lasă să se înţeleagă că înţelepţii nu erau iudei; altminteri ei ar fi zis împăratul nostru. Pare să fi fost în general recunoscut că Împăratul-Mântuitor aşteptat de naţiunile din jurul lor urma să se ivească în Iudea (vezi la v. 1). La intrarea lor în Ierusalim înţelepţii au mers de întâia dată la Templu, deasupra căruia steaua pierise din vedere, dar în incinta lui sfântă ei au găsit numai ignoranţă, surpriză, teamă şi dispreţ (DA 60, 61).

I-am văzut steaua. Nici o conjuncţie de planete, aşa cum au crezut unii, nici o novă aşa cum au sugerat alţii. Steaua care s-a arătat în noaptea naşterii lui Hristos era o ceată îndepărtată de îngeri strălucitori (DA 60; v. 7). Înţelepţii au fost conduşi să interpreteze acest fenomen neobişnuit ca o împlinire a profeţiei lui Balaam cu privire la o stea din Iacov (Numeri 24,17; vezi DA 60).

Răsărit. Gr. anatole, literal, răsărire. Cuvântul tradus răsărit în v. 1 este anatolai, pluralul lui anatole. De asemenea în greceşte anatole are articolul definit, în timp ce anatolai nu are. Diferenţa aceasta între cele două expresii a îndemnat pe mulţi să tragă concluzia că în versetul 2 Matei nu se referă la răsărit nici ca direcţie pe cer în care a apărut steaua, nici ca denumire a ţării de unde au venit înţelepţii, ci foloseşte mai degrabă pe anatole în înţelesul lui literal, răsărire. Expresia poate fi tradusă deoarece noi am văzut steaua Lui în răsărirea (ei), adică, atunci când a apărut de prima dată. Acesta s-a dovedit a fi punctul din povestire care l-a interesat cel mai mult pe Irod (v. 7). Cealaltă interpretare, deoarece noi am văzut steaua Lui în Ţara din Răsărit este, desigur, posibilă.

S-a turburat. Catalogul atrocităţilor săvârşite de Irod, îndeosebi uciderea a diferiţi membri ai familiei sale apropiate pe care el îi bănuia că ar complota să-l îndepărteze şi să-i uzurpe tronul, mărturiseşte în mod elocvent despre sentimentele inimii lui la auzirea faptului că Cineva destinat să fie Împăratul iudeilor fusese născut (vezi p. 61,62). Reticenţa aparentă a preoţilor de a divulga informaţii cu privire la profeţiile mesianice, pe care fără îndoială înţelepţii le menţionaseră, l-a făcut pe Irod să-i suspecteze pe preoţi că uneltesc cu înţelepţii într-un complot pentru a-l îndepărta de pe tronul său, poate prin incitarea unei răzvrătiri populare. În plus, este probabil că Irod însuşi avea cunoştinţă de aşteptarea populară că un Prinţ care era destinat să stăpânească lumea urma să se nască în Iudea. Nu numai atât; el pare să se fi considerat pe sine ca Mesia şi să fi avut dorinţe tainice de a stăpâni lumea (vezi Joseph Klausner, The Mesianic Idea in Israel, p. 374).

Tot Ierusalimul. Nu este de mirare că şi întreaga cetate s-a turburat, deoarece locuitorii ei erau prea cunoscători ai atrocităţilor de care Irod era capabil. Temându-se de o agitaţie populară, el ar fi putut prea bine să decreteze măcelărirea a sute sau mii de oameni.

Preoţii cei mai de seamă. Probabil marele preot în funcţie şi preoţii în viaţă care mai înainte deţinuseră funcţia aceea, toţi fiind numiţi şi mai apoi demişi de Irod însuşi. În cursul domniei sale de aproape 33 de ani, Irod a numit în totul nouă mari preoţi în aceasta sfântă slujbă, care la origine fusese intenţionată să fie ereditară şi pentru viaţă (Exod 28,1; 40,12-15; Levitic 21,16-23; Numeri 16,40; 17; 18,1-8; Deuteronom 10,6). Simon, fiul lui Boethus, se poate să fi fost mare preot la data aceea (Iosif, Antichităţi XV 9.3), sau Matia, sau Ioazar, ginere şi respectiv fiu al lui Boethus, care au urmat lui Simon în rapidă succesiune (ibid., XVII. 4.2; 6.4; 13.1). Alţii sugeraseră că marii preoţi (preoţii cei mai de seamă) erau căpeteniile celor 24 de cete (vezi la Luca 1,5). Grupul convocat de Irod pare să fi fost oameni învăţaţi ai naţiunii, care cel mai probabil ar fi avut informaţiile pe care el le dorea.

Cărturarii. Oamenii aceştia sunt adesea numiţi jurişti (Matei 22,35; Marcu 12,28) sau învăţaţi ai Legii (Luca 5,17.21). Ei erau oameni învăţaţi a căror datorie era să studieze, să păstreze, să copieze, să interpreteze şi să dezvolte Legea sau scrierile sfinte (vezi p. 55; vezi la Marcu 1,22).

A căutat să afle. [Le-a cerut, KJV; cercetă, G.Gal.]. Sau a cercetat, forma verbului în textul grec implicând faptul că Irod cerceta stăruitor. Pe cât se pare preoţii evitau un răspuns direct. Irod a trebuit să-l scoată de la ei. Înţelepţii probabil se referiseră la studierea Scripturilor ebraice şi dacă lucrurile stăteau aşa, Irod putuse, pe bună dreptate, să presupună că învăţătorii Legii trebuiau să fi cunoscut mai mult decât păreau să cunoască. În nici un caz ei nu erau atât de necunoscători cum pretindeau că sunt, fie cu privire la profeţiile însăşi fie la evenimentele recente care arătau spre împlinirea lor. Fără îndoială, ei aveau cunoştinţă de vedenia lui Zaharia (Luca 1,22), sau de relatarea păstorilor (vezi la Luca 2,17) şi de profeţia lui Simeon (Luca 2,27.28.34.35). Dar mândria şi invidia închiseseră uşa inimii lor faţă de lumină, deoarece Dumnezeu îi trecuse cu vederea în favoarea unor păstori neciopliţi şi a unor păgâni necircumcişi, aşa cum credeau ei. Ei declaraseră că relatările erau manifestări de fanatism şi nevrednice de atenţie (vezi DA 62,63).

Unde trebuia să se nască Hristosul. Aici Irod caută să se asigure cu privire la locul naşterii lui Hristos, cum mai apoi, de la magi, de timpul ei (v. 7).

Iată ce a fost scris. [Aşa stă scris, KJV; Aşa este scris, G. Gal.]. Citatul (v. 6) dat de cei mai de seamă preoţi şi de cărturari nu concordă în întregime nici cu textul ebraic din Mica 5,2 şi nici cu LXX-a. Pare, mai degrabă, să fie o parafrază, poate dintr-un Targum sau propria lor redare liberă pe moment. Este clar din Ioan 7,42 că importanţa lui Mica 5,2 era îndeobşte cunoscută chiar în mijlocul poporului.

Căpeteniile. [Principii, KJV]. Textul ebraic la Mica 5,2 zice miile care poate fi redat şi familiile, deci subîmpărţirile majore ale unei seminţii (vezi la Exod 12,37; Mica 5,2).

Va fi Păstorul. [Va cârmui, KJV; Va paşte, G. Gal.]. Gr. poimaino, a păstori. Isaia prezisese că Mesia urma să pască turma ca un Păstor (Isaia 40,11). Isus vorbea despre Sine ca fiind Păstorul cel Bun (Ioan 10,11.14). Pavel Îl numea marele Păstor al oilor (Evrei 13,20), Petru Păstorul cel mare (1 Petru 5,4) şi Ioan, Mielul care avea să fie Păstorul lor (Apocalipsa 7,17, RSV).

Întocmai. [La ce timp, KJV; La ce vreme, G. Gal.]. Irod aflase deja de la preoţii cei mai de seamă şi de la cărturari unde urma să se nască Hristosul (v. 4-6), acum s-a îndreptat către înţelepţi ca să afle când.

I-a trimes. Irod şi-a ascuns cu grijă gândurile înapoia unei înfăţişări de aşa-zis interes plin de simpatie. El nădăjduia că înţelepţii îi vor răspunde la fel la prefăcuta lui amabilitate. Vizita lor la Betleem nu urma să trezească nici o bănuială şi i-ar fi îngăduit să-şi realizeze intenţia rea fără să agite zadarnic populaţia. Preoţii cei mai de seamă şi cărturarii se poate să fi presupus intenţia lui Irod, deoarece ei cunoşteau atitudinea lui faţă de pretendenţii la tron.

Cu deamăruntul. [Sârguincios, KJV; Cu deamănuntul, G. Gal.]. Sau, cu exactitate (vezi la v. 7). Magii trebuiau să stăruie în cercetarea lor până vor fi dat de Mesia şi vor fi verificat descoperirea lor.

Mergea înaintea lor. Plecând din Ierusalim în amurg, potrivit cu obiceiul lor de a călători noaptea (vezi la v. 1), înţelepţii au văzut că nădejdea li s-a înnoit prin reapariţia stelei.

Casă. De acum Isus era în vârstă de cel puţin 40 de zile, poate mai mare (vezi la Luca 2,22).

S-au aruncat cu faţa la pământ. [Au căzut, KJV; Căzând la pământ, G. Gal.]. Un fel oriental obişnuit de a arăta respect şi veneraţie oamenilor, idolilor şi lui Dumnezeu (vezi Estera 8,3; Iov 1,20; Isaia 46,6; Daniel 3,7; etc).

I s-au închinat. În ciuda dezamăgirilor lor de la început, magii ştiau că acest Copil era Acela pentru care ei făcuseră lunga lor călătorie.

Vistieriile. Gr. Thesauroi însemnând fie casete, sipete cu comori folosite ca recipiente pentru lucrurile de valoare, sau vistierii. Cuvântul este tradus comori în Matei 6,20 şi Coloseni 2,3. Singularul (thesauros) denotă un depozit în Matei 13,52.

Daruri. În ţările orientale nimeni nu s-ar gândi să facă o vizită unui principe sau vreunui înalt funcţionar fără a aduce un dar ca un act omagial. Comparaţi aducerea de daruri lui Iosif în Egipt (Geneza 43,11), lui Samuel (1 Sam 9,7,8), lui Solomon (1 Regi 10,2) şi lui Dumnezeu (Psalmii 96,8).

Tămâie. Un clei răşinoas alb sau pal gălbui obţinut prin crestarea scoarţei unor copaci de genul Boswellia. Este amară la gust, dar parfumată când este arsă ca tămâie. Ea era folosită ca un ingredient la tămâia sacră pentru sanctuar (Exod 30,8,34). Era de obicei importată din Arabia (Isaia 60,6; Ieremia 6,20).

Smirnă. Un alt clei aromatic foarte preţuit în antichitate, amar şi uşor picant la gust. Era probabil obţinută de la un pomişor, Balsamodendron myrrha sau Commiflora myrrha, originară din Arabia şi Africa de Est. Ea era un ingredient folosit la alcătuirea uleiului sfânt (Exod 30,23-25) şi a parfumului (Estera 2,12; Psalmii 45,8; Proverbele. 7.17); amestecată cu vin era folosită ca un calmant (Marcu 15,23) şi pentru îmbălsămare (Ioan 19,39).

Vis. [Fuga în Egipt, Matei 2,13-18. Vezi harta de la p. 215; diagrama de la p. 227]. Felul în care se arătase prima dată îngerul lui Iosif (cap. 1.20).

Fugi în Egipt. Egiptul era acum o provincie romană şi astfel dincolo de jurisdicţia lui Irod.

Hotarul tradiţional al Egiptului era aşa-numitul râu al Egiptului, Wadi el-Arish, la vreo 180 de mile la sud-vest de Betleem. Un mare număr de iudei trăia în Egipt pe vremea aceasta şi în felul acesta Iosif nu s-ar fi aflat complet printre străini. Erau sinagogi în oraşe şi într-o vreme, chiar şi un templu iudaic. Heliopolis (On, cf. Geneza 41,45; 46,20) este locul tradiţional unde s-au refugiat Iosif şi Maria pentru a fi în siguranţă.

Noaptea. Fără îndoială, Iosif a ascultat de îndată, fără zăbovire, plecând probabil chiar în noaptea aceea sau îndată ce s-au putut face pregătiri pentru călătorie (DA 65).

Moartea lui Irod. El a murit la scurt timp după măcelărirea pruncilor din Betleem (DA 66), la anul 4 î.Hr..(vezi p. 42, 241) de o moarte foarte chinuitoare şi respingătoare.

Ca să se împlinească. Citatul aşa cum este dat aici este din textul ebraic la Osea 11,1. LXX-a zice: Din Egipt am chemat pe fiii săi. În cadrul lor originar din Osea cuvintele acestei profeţii se referă la eliberarea poporului evreu din Egipt. Când îi cerea pe Faraon să-i elibereze, Moise spusese: Aşa zice Domnul: Israel este fiul Meu, întâiul Meu născut (Exod 4,22). Pentru aplicarea de către Matei a cuvintelor din Osea 11,1 la Hristos vezi la Deuteronom 18,15.

Înşelat. [Amăgit, G. Gal.]. El fusese tras pe sfoară de ei. El a înţeles că ei îl păcăliseră şi aceasta l-a înnebunit. Irod a luat aceasta ca o insultă, şi fără îndoială ca încă o dovadă a unui complot ascuns şi întunecos împotriva lui.

Să omoare pe toţi pruncii. [A omorât pe toţi pruncii, KJV; Ucise pe toţi pruncii, G. Gal.]. Probabil numai copiii de parte bărbătească. Criticii corectitudinii relatărilor Bibliei observă că Iosif, în lunga lui relatare a atrocităţilor comise de Irod, nu menţionează uciderea pruncilor din Betleem. S-a apreciat, totuşi, că într-un târguşor a cărui populaţie nu număra mai mult de 2000 de persoane, împreună cu regiunea lui învecinată, ar fi fost numai vreo 50 sau 60 de copii de vârsta arătată şi numai jumătate din ei de parte bărbătească. Unii apreciază numărul cu puţin mai mare. Se poate ca Iosif să fi considerat incidentul relativ minor în comparaţie cu lungul catalog de crime mai atroce ale lui Irod pe care el le menţionează. O faptă ca aceasta concordă bine cu caracterul dur al lui Irod. A fost una din ultimele fapte ale vieţii lui (DA 66). În plus, dacă Iosif ar fi menţionat fapta aceasta rea s-ar fi putut aştepta ca să o explice, aşa cum face pe larg cu evenimente similare pe care le relatează. Aceasta ar fi putut cere o tratare a pretenţiilor mesianice ale lui Isus din Nazaret, un subiect pe care el ca iudeu, ar fi putut alege să-l evite. Şi întrucât el scria o apologie a iudaismului pentru romani, mai ales pentru împăratul Vespasian, ar fi evitat menţionarea oricărui lucru care ar fi putut să irite Roma. Vezi p. 75,76,94.

Împrejurimile. Literal hotarele, de unde ţinuturile. În limba engleză veche coasts înseamnă frontiere sau graniţe.

În vârstă de doi ani. Potrivit cu calculul oriental, un copil este considerat ca fiind în vârstă de un an la naştere. Astfel, un copil în vârstă de un an nu ar fi unul care ar fi trecut de prima aniversare a zilei de naştere, ci unul care nu a ajuns încă la prima lui zi de naştere (vezi la Geneza 5,32). Pentru a fi în vârstă de doi ani un copil oriental ar fi astfel între întâia şi a doua aniversare a zilei de naştere. Expresia în vârstă de doi ani deci, nu arată că trecuseră doi ani de la naşterea lui Hristos. Ea s-ar putea folosi în mod corespunzător cu privire la un copil care atinsese doar întâia lui zi de naştere, adică, intrase în al doilea an al său. Ar trebui, totuşi să se reţină că Irod a extins, fără îndoială, limita dincolo de timpul arătat de magi (Matei 2,7) pentru a fi sigur că-şi va atinge ţinta. Pentru timpul probabil al naşterii lui Isus vezi p. 240.

Atunci s-a împlinit. Vezi Ieremia 31,15. În ce priveşte aplicaţia originară a acestei profeţii vezi la Isaia 31,15 şi pentru aplicarea mesianică vezi la Deuteronom 18,15.

Rama. O considerabilă diferenţă de opinie există cu privire la identitatea localităţii Rama. În VT sunt menţionate mai multe localităţi cu numele acesta. Probabil trebuie să fie identificată cu Rama în Efraimul de sud, cam la 8 mile la nord de Ierusalim (Vezi nota adiţională la 1 Samuel 1). Orăşelul acesta era în apropiere de hotarul dintre seminţiile Efraim şi Beniamin, nepotul şi respectiv fiul Rahelei.

Rahela îşi jălea. [Rahela plânge, KJV; Rahela plângea, G. Gal.]. Cuvintele lui Ieremia citate aici se refereau la amarele experienţe ale captivilor evrei duşi la Babilon în anul 586 î.Hr. (vezi la Ieremia 31,15). Moartea Rahelei în vecinătatea apropiată, la naşterea lui Beniamin (Geneza 35,18-20), face ilustraţia deosebit de corespunzătoare. Ea a numit pe fiul ei Ben-oni, fiul durerii mele (vezi Geneza 35,18). Prin inspiraţie Matei aplică cuvintele lui Ieremia la măcelărirea de către Irod a pruncilor din Betleem (vezi la Deuteronom 18.15).

După ce a murit Irod. [Când Irod era mort, KJV]. [Reîntoarcerea la Nazaret, Matei 2,19-23 =Luca 2,39, 40. Comentariu major: Matei şi Luca; vezi harta la p. 215; diagrame la p. 228, 234]. Vezi p. 42.

Ţara lui Israel. Un termen general denotând toată Palestina.

Au murit. [Sunt morţi, KJV]. Unii credeau că pluralul se referă la Irod şi la fiul său şi moştenitor prezumtiv, Antipater (ucis cu puţin timp mai înainte de moartea lui Irod); alţii, că aceasta include ostaşii care au participat la masacrarea pruncilor din Betleem.

Arhelau. În testamentul său, Irod a împărţit domeniul său în patru părţi, dând două părţi lui Arhelau şi câte una lui Antipa şi lui Filip (vezi p. 63-65). Arhelau s-a dovedit a fi cel mai rău dintre fiii în viaţă ai lui Irod. Tirania şi incompetenţa lui au făcut pe iudei şi pe samariteni să apeleze la Roma pentru înlăturarea lui, care a fost aprobată în anul 6 d.Hr., al nouălea an al domniei lui. August l-a exilat în Galia (acum Franţa), unde a murit.

Dar. Gr. de, şi sau dar.

Vis. Acesta era al treilea vis relatat al lui Iosif (vezi cap. 1,20; 2,13,19).

A plecat. [S-a întors la o parte, KJV; S-a dus, G. Gal.]. Poate că Iosif şi Maria înţelegând profeţiile despre Mesia ca Fiu al lui David, intenţionau să locuiască la Betleem.

Galileii. O transliterare a Evrei Galil sau Galilah, însemnând cerc şi astfel un circuit sau district. Populaţia ei era un amestec de iudei şi Neamuri şi prejudecăţile religioase ale iudeii predominant iudaică erau mai puţin evidente acolo. Ea nu mai avea oraşe mari. Poporul locuia mai ales în ţinuturi rurale şi sate şi se ocupau cu lucrările obişnuite şi obositoare ale vieţii. Locuitorii ei erau dispreţuiţi de locuitorii provinciei mai rafinate Iudea (Ioan 7, 52; cf. Matei 26,69; Ioan 1,46).

Din relatare, aşa cum este dată de Luca (cap. 2,39), ar putea să pară că Iosif şi Maria s-au reîntors în Galileea îndată după înfăţişarea lui Isus la Templu. Totuşi, Matei clarifică faptul că a intervenit călătoria în Egipt (vezi la Luca 2,39). Nu există nici un motiv valabil pentru a presupune că cele două relatări sunt în vreun fel contradictorii. Vezi harta în culori din faţa p. 321.

Nazaret. Un mic orăşel provincial la 88 mile la nord de Ierusalim, la jumătatea distanţei (15 mile) între capătul de jos al Mării Galileii şi Mediterana, aproximativ cam în acelaşi loc unde este modernul En-Naşirah. Vechiul sat era probabil situat pe panta apuseană care se ridică din şesul depresiunii înconjurate de vârfuri de dealuri. Depresiunea are forma unei pere cu dimensiunea cam de o milă transversal, cu gâtul perei îndreptat spre sud şi dând într-un defileu strâmt şi răsucit în câmpia Ezraelonului. Satul era situat la 1144 picioare mai sus de nivelul mării şi cam la 920 picioare deasupra câmpiei. El se găseşte pe teritoriul pe vremuri atribuit seminţiei Zabulon. Vezi ilustraţia din faţa p. 512.

Unii au dedus numele Nazaret de la o rădăcină însemnând a proteja sau a păzi şi-i dau sensul de turn de pază, o descriere corespunzătoare a aşezării lui la înălţime pe dealurile galileene. Alţii îl deduc de la o rădăcină care înseamnă ramură sau mlădiţă, care l-ar face un nume descriptiv care sugerează tufişurile păduroase dense de pe dealurile înconjurătoare. Forma originară a numelui şi astfel înţelesul lui, sunt incerte.

Aceasta este prima menţionare biblică a Nazaretului, care poate lăsa să se înţeleagă fie că era lipsit de însemnătate, fie că era inexistent în vremuri mai timpurii. Iosif nu-l include într-o listă de vreo 200 de oraşe şi sate din Galileea. Era proverbial pentru nelegiuirea lui chiar printre locuitorii Galileii (vezi la Luca 1,26).

De pe vârful dealului de deasupra oraşului se poate avea o vedere magnifică în toate direcţiile. Cam la 17 mile spre vest, se află apele albastre ale Mediteranei. Spre sud este câmpia întinsă şi fertilă a Ezraelonului, cu munţii Samariei dincolo de ea. La 5 mile spre răsărit se ridică Mt. Tabor şi în depărtare, dincolo de depresiunea Iordanului, platoul Galaad. Spre nord sunt Munţii Liban şi Anti-Liban şi maiestuosul Mt. Hermon cu vârful acoperit de zăpadă.

Prooroci. Faptul că nu se găseşte în VT nici o profeţie specifică semănând cu aceea la care se face referire aici, i/a determinat pe cercetătorii critici ai Bibliei să arate către această afirmaţie ca fiind o eroare şi deci o dovadă că Matei nu era inspirat. Totuşi, este demn de observat faptul că în cazuri anterioare în care Matei citează o anumită profeţie el vorbeşte despre profetul (cap. 1,22; 2,5,15,17). Folosirea din partea lui a formei plurale a cuvântului profeţi în cazul acesta lasă să se înţeleagă referirea nu la o anumită afirmaţie profetică, ci la mai multe, care luate laolaltă, duceau la concluzia exprimată aici (vezi la Ezra 9,11; Neemia 1,8). De asemenea, este posibil că Matei citează scrieri inspirate care nu au ajuns să facă parte din canonul Scripturii.

Nazarinean. Unii au sugerat că acest nume a fost derivat din evr. nazir, nazireu însemnând un despărţit şi că afirmaţia originară a lui Matei suna astfel: El va fi numit Nazireu (vezi la Numeri 6,2). Dar derivarea este extrem de nesigură. În plus, Isus evident nu era un Nazireu (Matei 11,19; Luca 7,33, 34; cf. Numeri 6,2-4). Rădăcina mai probabilă este nasar, de la care este derivat neşer, o mlădiţă, rămurea sau lăstar.

Neşer este tradus Odraslă în Isaia 11,1, o profeţie mesianică clară. Cuvântul mai obişnuit pentru Odraslă în profeţia mesianică este şemach (Ieremia 23,5; 33,15; Zaharia 3,8; 6,12). Este deci posibil ca derivarea lui Nazaret de la neser să fie corectă şi că profeţiile cu privire la Isus ca Odraslă puteau să fie aplicate potrivit la faptul că El a crescut în cetatea Nazaret (vezi la Deuteronom 18,15).

Alţii au văzut în afirmaţia lui Matei cu privire la Hristos ca Nazarinean o referire la ocara care a venit mai întâi asupra oraşului Nazaret şi mai apoi asupra lui Isus şi a ucenicilor lui. Atitudinea populară faţă de Nazaret este evidentă din Ioan 1,46; cf. cap. 7,52. Mesia urma să fie dispreţuit şi lepădat de oameni (Isaia 53.3; vezi şi Psalmii 22,6-8). Isus urma să apară nu ca un cârmuitor glorificat, ci ca un smerit om printre oameni. El nu urma măcar să fie cunoscut ca betleemit şi să aibă onoarea care I s-ar fi putut da ca cetăţean al cetăţii lui David. Fie soluţia aceasta, fie cea precedentă pentru această problemă ar părea să fie în acord cu Scriptura.COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1 AH 477 1, 2 DA 33, 59, 231

1–10 GC 315

1–23 DA 59–67

2 DA 62

3, 4 DA 61

5–8 DA 62

6 PK 697

9–11 DA 63

11 AH 481; CT 60; 7T 143

12–14 DA 64

16–18 DA 65

18 DA 32

19–23 DA 66