1 M-a adus înapoi la ușa Casei. Și iată că ieșea apă de sub pragul Casei, dinspre răsărit; căci fața Casei era spre răsărit. Apa se cobora de sub partea dreaptă a Casei înspre partea de miazăzi a altarului.

Uşa casei. Aceasta este chiar uşa templului.

Ieşea apă. Ceea ce s-a spus cu privire la interpretarea viziunii cu templul trebuie să se aibă în vedere aici (vezi comentariul la cap. 40,1). Viziunea era o profeţie în tablouri descriind o economie literală. Tabloul înfăţişează stări aşa cum ar fi putut să fie, şi nu prea e motiv pentru abatere de la limbajul literal. Dacă râul era alimentat în chip miraculos sau de o serie de izvoare sau de alte râuri nu e tratat de Ezechiel. Răspunderea lui era doar de a descrie ceea ce vedea. Intenţia trebuie să fi fost rezonabil de clară pentru Israeliţi. Apă din belşug aşa cum e zugrăvită aici, era semnul precipitării corespunzătoare şi al prosperităţii rezultante. Astfel de binecuvântări erau mai departe scoase în evidenţă de amintirea pomilor roditori şi a vieţii fecunde din ape (v. 7-12).

Întrucât aceste preziceri nu s-au împlinit niciodată în intenţia lor originală, ele vor avea o măsură de împlinire în biserica Creştină. Ioan, descoperitorul tainelor, este cel care culege ilustraţiile acestor capitole şi arată care părţi ale lor vor fi împlinite pe noul pământ (vezi, de pildă, Ezechiel 47,12; comp. Apocalips 22,2).

Aranjamente fizice sunt adesea menite să dea învăţături spirituale. Aici râul, începând într-un chip mărunt, sporea pe măsură ce curgea către pustie. În felul acesta binecuvântările legământului, la care israeliţii erau cei dintâi primitori, urma să curgă, crescând mereu până când cuprindeau lumea întreagă. Prin acelaşi tablou poate fi ilustrată lucrarea Mişcării Advente (vezi 7T 171, 172).

Dacă râul începea şi era dezvoltat în chip miraculos, el ar fi stat ca o dovadă perpetuă a puterii unui Dumnezeu pururea de faţă lucrând în favoarea poporului Său. O astfel de demonstraţie ar fi similară cu prezenţa stâlpului de foc şi de nor care însoţea pe Israeliţi în peregrinările lor prin pustie (Ezechiel 13,21.22) şi cu miraculoasa procurare de apă de băut (Ezechiel 17,1-7; etc.).


2 M-a scos pe poarta de miazănoapte și m-a făcut să ocolesc pe din afară până la poarta de răsărit. Și iată că apa curgea din partea dreaptă.

Poarta de miazănoapte. Poate pentru că poarta de răsărit dinlăuntru era rezervată pentru domnitor (cap. 46,1-8) şi partea de răsărit de afară era închisă (cap. 44,1.2). Cu privire la poarta de afară vezi comentariul la cap. 42,1.


3 Când a înaintat omul acela spre răsărit, cu măsura în mână, a măsurat o mie de coți și m-a trecut prin apă; apa îmi venea până la glezne.

Prin apă. Măsurătorile descrise în v. 3-6 descriu în mod impresionant creşterea fenomenală a apelor. La o depărtare de aproape 1,8 km. râul micuţ devenise un râu puternic care nu putea fi trecut cu piciorul (v. 5).


4 A mai măsurat iarăși o mie de coți și m-a pus să trec prin apă, și apa îmi venea până la genunchi. A măsurat iarăși o mie de coți și m-a trecut prin ea, și apa îmi venea până la șolduri.
5 A măsurat iarăși o mie de coți, și atunci era un râu pe care nu-l puteam trece, căci apa era atât de adâncă încât trebuia să înot – un râu care nu se putea trece.
6 El mi-a zis: „Ai văzut, fiul omului?” Și m-a luat și m-a adus înapoi pe malul râului.
7 Când m-a adus înapoi, iată că pe malul râului erau o mulțime de copaci pe amândouă părțile.

Mulţime de copaci. Compară cu Apocalips 22,2; vezi comentariul la Ezechiel 47,1.


8 El mi-a zis: „Apa aceasta curge spre ținutul de răsărit, se coboară în câmpie și se varsă în mare și, vărsându-se în mare, apele mării se vor vindeca.

Câmpie. Sau pustie. Ebr. ‘arabah, depresiunea Iordanului, Mării Moarte şi valea care se întinde de la Marea Moartă la Golful Aqabah. Termenul modern Arabah desemnează numai valea de la miazăzi în Marea Moartă.

Marea. Descrierea dată aici arată clar că e vorba de Marea Moartă.


9 Orice făptură vie care se mișcă va trăi pretutindeni pe unde va curge râul și vor fi o mulțime de pești; căci ori pe unde va ajunge apa aceasta, apele se vor face sănătoase, și pretutindeni pe unde va ajunge râul acesta, va fi viață.

Va trăi. Din cauza conţinutului prea mare de minerale nici un fel de peşte nu poate trăi în Marea Moartă. Fără îndoială starea aceasta deja exista pe vremea lui Ezechiel


10 Pescarii vor sta pe malurile lui, de la En-Ghedi până la En-Eglaim, și vor întinde mrejele; vor fi pești de felurite soiuri, ca peștii Mării celei Mari, și vor fi foarte mulți.

En-Ghedi . Literal, fântâna căprioarei. Locul e situat în mijlocul coastei de apus a Mării Moarte (vezi comentariul la 1Samuel 24,1). Locul se numeşte acum Tell ej-Jurn. En-Eglaim. Cuvântul acesta apare numai aici şi nu poate fi identificat.


11 Mlaștinile și gropile ei nu se vor vindeca, ci vor fi lăsate pradă sării.

Sării. Anumite arii nu erau vindecate, probabil pentru a asigura o rezervă de substanţă de aceasta minerală.


12 Dar lângă râul acesta, pe malurile lui de amândouă părțile, vor crește tot felul de pomi roditori. Frunza lor nu se va veșteji, și roadele lor nu se vor sfârși; în fiecare lună vor face roade noi, pentru că apele vor ieși din Sfântul Locaș. Roadele lor vor sluji ca hrană, și frunzele lor, ca leac.”

Roadele lor vor sluji ca hrană. În aplicaţia ei secundară prezicerea aceasta îşi va găsi împlinirea în pomul vieţii din mijlocul noului Eden al lui Dumnezeu.


13 Așa vorbește Domnul Dumnezeu: „Iată hotarele țării pe care o veți împărți ca moștenire celor douăsprezece seminții ale lui Israel. Iosif va avea două părți.

Douăsprezece seminţii. Se aşteaptă să se reîntoarcă din captivitate unii din fiecare seminţie. Făgăduinţele nu erau limitate la Iuda şi Beniamin, ci erau pentru tot Israelul.

Două părţi. Compară cu Geneza 48,22; Iosua 17,14.17. Partea lui Levi era prevăzută în darul Sfânt (Ezechiel 45,5.6) şi aşa cele două părţi pentru Iosif (Efraim şi Manase) completau cele douăsprezece părţi.


14 O veți stăpâni unul ca și altul, cum am jurat cu mâna ridicată că o voi da părinților voștri. Țara aceasta vă va cădea deci la împărțire ca moștenire.

Unul ca şi altul. Literal: fiecare cât fratele său, o expresie însemnând egal. Ezechiel descrie precis numai graniţele de miazănoapte şi de miazăzi ale ţării. Unii au susţinut că diferitele părţi atribuite seminţiilor erau fâşii de teritoriu mai mult sau mai puţin egale în lăţime, întinzându-se direct de-a curmezişul ţării de la răsărit la apus. Lucrul acesta nu poate fi stabilit.

Cu mâna ridicată. O expresie care însemnează a jura. Cu privire la făgăduinţă şi la jurământ vezi Geneza 12,7; 17,8; 26,3; 28,13.


15 Iată hotarele țării: înspre miazănoapte, de la Marea cea Mare, drumul Hetlonului până la Țedad,

Hotarele ţării. Sunt multe asemănări între hotarele date aici şi cele date în Numeri 34,1-15. Acolo, însă, hotarul de miazăzi era dat mai întâi fără îndoială pentru că Israeliţii veneau din Egipt. Aici hotarul de la miazănoapte poate fi dat întâi pentru că poporul urma să se reîntoarcă în Palestina de la miazănoapte.

Marea cea Mare. Hotarul începe la Mediterana, dar punctul exact nu e dat. Judecând după celelalte puncte geografice amintite, punctul era probabil undeva aproape de ceea ce a ajuns să fie cunoscut ca Tripoli. Unii încep hotarul din apropiere de Tir.

Hetlonului. Amintit numai aici şi în cap. 48,1. Aşezarea lui nu e cunoscută.

Ţedad. Locul acesta a fost identificat cu modernul Şadâd, cam la 92,8 km miazăzi de Hamat.


16 Hamat, Berota, Sibraim, între hotarul Damascului și hotarul Hamatului, Hațer-Haticon, spre hotarul Havranului.

Hamat. O schimbare a topicii ne permite ca aici să citim în acord cu LXX: intrarea Hamatului, Ţedad, etc. Intrarea Hamatului e socotită că se referă probabil la modernul Lebweh la 112 km. sud-sud-vest de Hamat, sau la valea lui Orontes (vezi Numeri 34,8).

Berota. Aşezarea acestui orăşel nu este cunoscută, deşi este probabil unul şi acelaşi cu Berotai (modern Bere’itân), situat în valea dintre munţii Liban şi Antiliban. Sibraim. Un punct de hotar a cărui aşezare exactă nu e cunoscută. Unii au sugerat o identificare cu modernul Khirbat Sanbarîyeh în apropiere de Ribla. Haţer-Haticon. Literal: satul de mijloc. Tot ce se poate şti despre locul acesta e ceea ce se poate afla din pasajul acesta, şi anume, că nu era pe hotarul districtului Haoran. Haoran. Acesta reprezintă fâşia de pământ de la miazăzi de Damasc, spre Galaad.


17 Astfel hotarul va fi de la mare până la Hațar-Enon, și la miazănoapte de el hotarul Damascului, Țafonului și hotarul Hamatului. Acesta va fi hotarul dinspre miazănoapte.

Haţer-Enon. Probabil modernul Qaryatein, cam la 32 km. la sud-est de Ţedad (vezi comentariul la v. 15) şi la 116,8 km. la nord-est de Damasc.


18 În partea de răsărit, dintre Havran și Damasc, între Galaad și țara lui Israel, hotarul va fi Iordanul, de la hotarul de miazănoapte până la marea de răsărit și anume până la Tamar. Acesta va fi hotarul de răsărit.

Partea de Răsărit. E dificilă trasarea hotarului acestuia cu precizie. Se includea probabil şi o parte din teritoriul de la Răsărit de lacul Chineret, sau Marea Galileii.


19 Hotarul de miazăzi, înspre miazăzi, va merge de la Tamar până la apele Meriba, de la Cades până la pârâul Egiptului și până la Marea cea Mare. Acesta va fi hotarul de miazăzi.

Tamar. Locul acesta nu a fost identificat în mod clar. Era probabil aproape de Marea Moartă.

Cadeş. Numit Cadeş-Barnea în Numeri 34,4. Unii l-au identificat cu ‘Ain Qudeirât, cam la 116,8 km. la sud-vest de Hebron, alţii cu ‘Aim Qedeis, la 8,5 km. mai spre sud.

Pârâul. O comparaţie cu Numeri 34,5; Iosua 15,4.47 arată că referirea este la pârâul Egiptului, identificat cu torentul modern Wedi el-‘Arish, care se varsă în Mediterana cam la 50 de mile la sud-vest de Gaza.


20 Hotarul de apus va fi Marea cea Mare, până la locul unde apucă spre Hamat: acesta va fi hotarul de apus.

Hotarul de apus. Hotarul de apus era Mediterana, ca în Numeri 34,6.


21 Țara aceasta o veți împărți între voi, după semințiile lui Israel.
22 O veți împărți însă ca moștenire prin sorți între voi și între străinii care vor locui în mijlocul vostru, acei străini care vor naște copii în mijlocul vostru. Pe aceștia îi veți privi ca pe niște băștinași între copiii lui Israel. Ei să aibă moștenirea prin sorți împreună cu voi între semințiile lui Israel.

Prin sorţi. Vezi comentariul la cap. 45,1.

Străinii. Mai multă libertate este acordată aici străinilor decât sub legea mozaică. Potrivit cu legea veche străinii trebuiau să fie trataţi cu bunăvoinţă (Ezechiel 22,21; Levitic 19,34; Deuteronom 1,16; 24,14), li se îngăduia să aducă jertfe (Levitic 17,8), să ia parte la sărbătoarea Paştelor dacă erau circumcişi (Ezechiel 12,48), dar este îndoielnic dacă aveau drepturi de proprietate nelimitate. Acum acelora care se aşezau în chip permanent, urma să li se dea o moştenire în seminţia în mijlocul căreia locuiau. Planul lui Dumnezeu era ca străinii să fie atraşi la Israel, să se aşeze în mijlocul lor, şi să primească religia adevăratului Dumnezeu (vezi p. 28, 29).

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1–237T 172

1 7T 171

8 7T 172

8–12AA 13; 6T 227


23 Străinului îi veți da moștenirea lui în seminția în care va locui, zice Domnul Dumnezeu.”