1 Iată numele semințiilor. La marginea de miazănoapte, de-a lungul drumului de la Hetlon, cum mergi spre Hamat și Hațar-Enon, la hotarul Damascului de la miazănoapte, spre Hamat, de la răsărit până la apus, partea lui Dan.

Numele seminţiilor. Capitolul 48 descrie distribuţia ţării şi se încheie cu o descriere a mărimii cetăţii şi a porţilor ei.

Distribuţia ţării (v. 1-7) nu este asemănătoare cu cea făcută sub Iosua (Iosua 13-19). Vârsta sau descendenţa maternă nu par să fie un criteriu călăuzitor. Partea centrală a ţării urma să fie ocupată de darul sfânt (Ezechiel 45,1-7). Avea să fie flancat de două seminţii, Iuda şi Beniamin, care au rămas credincioase un timp mai îndelungat decât celelalte zece. Seminţiile lui Ruben şi Simeon, cei doi mai vârstnici, au fost aşezate lângă ele. Dan a fost aşezat la extrema de miazănoapte, unde locuise mai înainte o parte a seminţiei. Nu pare să fie un tipar aparte pentru plasarea restului seminţiilor.


2 Lângă hotarul lui Dan, de la răsărit până la apus, partea lui Așer.
3 Lângă hotarul lui Așer, de la răsărit până la apus, partea lui Neftali.
4 Lângă hotarul lui Neftali, de la răsărit până la apus, partea lui Manase.
5 Lângă hotarul lui Manase, de la răsărit până la apus, partea lui Efraim.
6 Lângă hotarul lui Efraim, de la răsărit până la apus, partea lui Ruben.
7 Lângă hotarul lui Ruben, de la răsărit până la apus, partea lui Iuda.
8 Lângă hotarul lui Iuda, de la răsărit până la apus, va fi partea sfântă pe care o veți despărți, lată de douăzeci și cinci de mii de coți și lungă cât una din părțile de la răsărit până la apus; în mijlocul ei va fi Sfântul Locaș.

Partea sfântă. Sau darul sfânt, deja descrisă în cap. 45,1-7. În ce priveşte cap. 48,8-14 vezi comentariul la cap. 45,1-7.


9 Partea pe care o veți despărți pentru Domnul va avea douăzeci și cinci de mii de coți în lungime și zece mii în lățime.
10 Această parte sfântă va fi a preoților: douăzeci și cinci de mii de coți la miazănoapte, zece mii în lat la apus, zece mii în lat la răsărit și douăzeci și cinci de mii în lung la miazăzi. În mijloc însă va fi Sfântul Locaș al Domnului.
11 Ea va fi a preoților sfințiți, a fiilor lui Țadoc, care au făcut slujba Sfântului Meu Locaș, care nu s-au rătăcit ca leviții, când se rătăceau copiii lui Israel.
12 Ea va fi a lor, ca parte preasfântă, luată din partea țării care va fi deosebită Domnului, lângă hotarul leviților.
13 Leviții vor avea, alături cu hotarul preoților, douăzeci și cinci de mii de coți în lung și zece mii în lat, douăzeci și cinci de mii în toată lungimea și zece mii în lățime.
14 Nu vor putea să vândă nimic din ea, nici să schimbe; și această pârgă a țării nu va putea fi înstrăinată, căci este închinată Domnului.
15 Ceilalți cinci mii de coți însă, care mai rămân în lat înaintea celor douăzeci și cinci de mii, vor fi dați cetății ca loc obișnuit, pentru locuințe și pășune; și cetatea va fi la mijloc.

Cetăţii. Teritoriul preoţilor şi al leviţilor măsura fiecare 10.000 de coţi de la nord la sud, lăsând 5000 din tot darul sfânt la sudul moşiei preoţilor spre a fi dat cetăţii ca loc obişnuit.


16 Iată-i măsurile: înspre miazănoapte, patru mii cinci sute de coți, înspre miazăzi, patru mii cinci sute, înspre răsărit, patru mii cinci sute, înspre apus, patru mii cinci sute.

Măsurile. Cetatea trebuia să ocupe un pătrat cu latura de 4.500 de coţi, înconjurată de un loc liber de 250 de coţi de jur împrejur în partea din afară (v. 17), făcând întreaga suprafaţă un pătrat cu latura de 5000 de coţi (aproape 2,6 km pătraţi). Aceasta era lărgimea exactă a spaţiului care fusese lăsat la partea de miazăzi a darului sfânt.


17 Cetatea va avea o împrejurime de două sute cincizeci de coți la miazănoapte, două sute cincizeci la miazăzi, două sute cincizeci la răsărit și două sute cincizeci la apus.
18 Rămășița din lungime, de lângă partea sfântă, zece mii la răsărit și zece mii la apus, alături de partea sfântă, va da veniturile rânduite pentru întreținerea lucrătorilor cetății.

Rămăşiţa. Cele două părţi erau fiecare de 10.000 pe 5.000 de coţi.


19 Lucrătorii cetății vor fi luați din toate semințiile lui Israel.

Toate seminţiile. Locuitorii Ierusalimului fuseseră în mare parte din seminţia lui Iuda şi a lui Beniamin. În noua cetate, care era proprietate comună, toate seminţiile urma să aibă o parte.


20 Toată partea sfântă va fi de douăzeci și cinci de mii de coți în lung și douăzeci și cinci de mii în lat; și va alcătui un pătrat împreună cu partea pe care o veți deosebi din ea ca moșie a cetății.
21 Partea care va rămâne va fi a domnitorului, de amândouă laturile părții sfinte și moșiei cetății, în dreptul celor douăzeci și cinci de mii de coți ai părții sfinte lângă hotarul de răsărit, și la apus, în dreptul celor douăzeci și cinci de mii de coți lângă hotarul de apus, în dreptul părților semințiilor. Aceasta va fi partea domnitorului. Partea sfântă însă și sfântul locaș al Casei vor fi la mijloc.

A domnitorului. Fâşia de pământ care rămânea la răsărit şi la apus de darul sfânt era pentru domnitor. Teritoriul lui de la nord la sud se întindea pe aceeaşi distanţă ca şi darul sfânt. Spre răsărit şi spre apus se hotărnicea cu darul sfânt la un capăt şi se întindea fără îndoială până la marginile ţării pe de alta.


22 Astfel moșia leviților și moșia cetății vor fi în locul părții cuvenite domnitorului, în mijloc; adică ce va fi între hotarul lui Iuda și hotarul lui Beniamin va fi al domnitorului.
23 Iată celelalte seminții. De la răsărit până la apus va fi partea lui Beniamin.

Celelalte seminţii. Versetele 23-29 descriu alocările pentru restul de cinci seminţii.


24 Lângă hotarul lui Beniamin, de la răsărit până la apus, partea lui Simeon.
25 Lângă hotarul lui Simeon, de la răsărit până la apus, partea lui Isahar.
26 Lângă hotarul lui Isahar, de la răsărit până la apus, partea lui Zabulon.
27 Lângă hotarul lui Zabulon, de la răsărit până la apus, partea lui Gad.
28 Lângă hotarul lui Gad însă pe partea de miazăzi, la miazăzi, hotarul va merge de la Tamar până la apele Meriba, de la Cades până la pârâul Egiptului și până la Marea cea Mare.

Hotarul. Vezi comentariul la cap. 47,19


29 Aceasta este țara pe care o veți împărți ca moștenire prin sorți semințiilor lui Israel și acestea sunt părțile lor, zice Domnul Dumnezeu.
30 Iată ieșirile cetății: În partea de miazănoapte, care are o întindere de patru mii cinci sute de coți –

Ieşirile cetăţii. Versetele 30-34 repetă dimensiunile cetăţii aşa ca să descrie cele trei porţi de pe fiecare latură. Câte o poartă este numită pentru fiecare seminţie. Lui Levi îi e atribuită o poartă, lăsând numai una pentru Iosif.


31 și porțile cetății se vor numi după numele semințiilor lui Israel – trei porți la miazănoapte: o poartă a lui Ruben, o poartă a lui Iuda și o poartă a lui Levi.
32 În partea de răsărit, care are o întindere de patru mii cinci sute de coți, cu trei porți: o poartă a lui Iosif, o poartă a lui Beniamin și o poartă a lui Dan.
33 În partea de miazăzi, cu o întindere de patru mii cinci sute de coți și trei porți: o poartă a lui Simeon, o poartă a lui Isahar și o poartă a lui Zabulon.
34 În partea de apus, cu o întindere de patru mii cinci sute de coți și trei porți: o poartă a lui Gad, o poartă a lui Așer și o poartă a lui Neftali.
35 De jur împrejurul cetății: optsprezece mii de coți. Și, din ziua aceea, numele cetății va fi: „Domnul este aici!”

Optsprezece mii. Perimetrul cetăţii este de 18.000 de coţi, aproximativ 9,3 km. Acest nu include împrejurimile amintite în v. 17.

Cetatea viitorului, Noul Ierusalim, pe care Ioan a văzut-o coborându-se de la Dumnezeu din cer (Apocalips 21) prezintă asemănări izbitoare cu cetatea din viziunea lui Ezechiel. Ezechiel descria cetatea care ar fi putut fi; Ioan, pe aceea care va fi. Simbolul cu naţiunea lui Israel, împărţită în 12 seminţii, e dus mai departe prin istorisirea biblică. Noul Ierusalim, ai cărui locuitori sunt răscumpăraţi din orice naţiune, neam, limbă şi popor, e prezentat cu numele celor 12 seminţii înscrise pe porţile lui. În simbolul biblic, cei răscumpăraţi, indiferent din ce neam, sunt prezentaţi ca fiindu-le rânduit un loc în mijlocul celor 12 seminţii (Romani 9-11; Galateni 3,29).

Tabloul cu Israel din ţara Babilonului, gata să fie eliberat şi reaşezat în propria lui ţară, împreună cu nimicirea însoţitoare a Babilonului, alcătuieşte ilustraţia unei mari părţi din cartea Apocalipsului. Ilustraţia e folosită pentru a descrie pe Israelul lui Dumnezeu în lupta lui finală împotriva puterilor răului, din nou numit Babilon, urmată de nimicirea Babilonului şi eliberarea măreaţă a bisericii. Vezi comentariul la Ieremia 50,1.

Domnul este aici. Cu aceste nimerite cuvinte, cu care noua cetate este numită, profetul Ezechiel aduce la încheiere soliile sale profetice. Îi căzuse lui sorţul să vestească retragerea prezenţei divine din cauza stricăciunii morale a poporului său. A ajuns privilegiul lui de asemenea să vestească leacul pentru păcat; şi să declare, în imagini vii, măreaţa perspectivă pentru viitor, care ar fi putut fi realizată de Israel dacă ar fi acceptat leacul divin atât de îndurător oferit lor (vezi p. 2632).

Dacă Ezechiel a trăit să vadă pe careva dintre conaţionalii săi întorcându-se sub decretul plin de bunăvoinţă al împăratului Persan nu se poate şti. Dacă el ar fi putut să ştie că scrierile sale urma să fie păstrate în Canonul Sfânt, el s-ar fi mângâiat cu perspectiva că vreo generaţie viitoare urma să apuce solia pe care cei împreună cu el captivi o dispreţuiseră.

Provocarea este pentru noi. Noul Israel al lui Dumnezeu e aproape să intre într-o ţară mult mai măreaţă decât aceea nemijlocit oferită generaţiei lui Ezechiel. Intrarea, iarăşi, e pe temeiul unor condiţii cerute mai înainte. Deja a fost o întârziere în împlinirea din toată in