1 După aceea, David a bătut pe filisteni şi i-a smerit şi a luat din mâna filistenilor cârmuirea capitalei lor.

A bătut pe filisteni. După ce a fost instalat pe tron, David s-a bucurat de o perioadă de pace, care a fost folosită pentru organizarea şi dezvoltarea regatului său. Dându-şi seama de puterea lui Israel, popoarele din jur n-au mai atacat, iar David s-a mulţumit să se ocupe cu treburile interne ale regatului. Totuşi, până la urmă, el a hotărât să-i constrângă pe vrăjmaşii săi să se supună, ca astfel să nu fie în situaţia să atace când s-ar ivi ocazia. Filistenii au fost învinşi fiind obligaţi să plătească bir, iar parte din teritoriul lor a fost anexat la Israel.

Capitala lor. (engl. metheg-ammah). Sensul acestui nume este obscur. Unii îl interpretează ca frâu al cetăţii mame, frâu, fiind probabil folosit în sensul de autoritate. În conformitate cu textul paralel, David a luat din mâna filistenilor Gatul şi satele lor (1 Cronici 18,1). Gat, cetatea mamă, metropola filistenilor, este cea la care se referă textul aici. Acest oraş important era acum anexat la Israel. Păstrarea lui de către David avea să însemne completa supunere a filistenilor faţă de Israel.

2 A bătut pe moabiţi şi i-a măsurat cu o frânghie, punându-i să se culce la pământ; a măsurat două frânghii ca să-i omoare, şi o frânghie plină ca să-i lase vii. Şi moabiţii au fost supuşi lui David şi i-au plătit un bir.

vii. Şi Moabiţii au fost supuşi lui David, şi i-au plătit un bir.

A bătut pe moabiţi. Mai înainte David se bucurase de legături de prietenie cu Moabul, moabiţii acordând azil tatălui şi mamei lui în timp ce el fugea de Saul (1 Samuel 22,3.4). Cauza schimbării de atitudine a lui David faţă de Moab nu se cunoaşte în mod sigur. Există o tradiţie iudaică în sensul că moabiţii s-au dovedit nedemni de încrederea acordată, omorând pe tatăl şi pe mama lui David. Aceasta, însă, nu se poate verifica. S-ar putea să fie adevărat şi că în războiul lui David cu filistenii, Moabul s-a făcut vinovat de trădare şi a devenit astfel obiectul următorului lui atac hotărât.

Nu este nevoie să se presupună, aşa cum fac unii, că Moabul este amintit aici din greşeală, în locul lui Amon. Răzvrătirea Moabului sub Meşa (2 Regi 1,1; 3,4-27) dovedeşte că ţara a fost adusă sub stăpânirea lui Israel. În afară de acest raport nu mai este spus nimic despre subjugarea Moabului. Argumentul tăcerii, totuşi, nu este în sine însuşi dovada suficientă pentru supunerea continuă a Moabului de pe vremea lui David până la moartea lui Ahab. În anii care au urmat se poate să mai fi fost şi alte răzvrătiri şi recuceriri.

Punându-i să se culce la pământ. În mod literal, punându-i să se aşeze jos pe pământ. S-ar părea că David i-a obligat pe moabiţi să se aşeze pe pământ şi apoi i-a împărţit cu o frânghie în trei părţi, dintre care două erau pentru moarte, iar a treia a fost păstrată în viaţă. Textul paralel nu aminteşte despre acest lucru. Motivul pentru un astfel de tratament drastic nu este dat. Poate că informaţiile privind cauzele războiului ar da o lumină asupra raportului privind măsurile.

3 David a bătut pe Hadadezer, fiul lui Rehob, împăratul din Ţoba, când s-a dus să-şi aşeze iarăşi stăpânirea peste râul Eufrat.

Hadadezer. Uneori scris Hadarezer (1 Cronici 18,3.5.7.10 etc.). În mod evident că Hadadezer este redarea cea mai corectă, pentru că Hadad a fost numele unui important zeu sirian. Titlul acestui zeu mai apare şi în numele Benhadad (1 Regi 20,1.2; 2 Regi 8,7).

Ţoba. Un mic regat aramean la vest de Eufrat şi nord-est de Damasc şi cam la 50 de mile sud de Hamat. Regatul a înflorit pe timpul lui Saul, David şi Solomon (1 Samuel 14,47; 1 Cronici 18,3; 2 Cronici 8,3). În perioada dominaţiei asiriene, regiunea aceasta a devenit o provincie cu numele de Şubutu.

Peste râul Eufrat. Versetul acesta ne dă o idee despre mare întindere a domeniului lui David. Hotarul propriu-zis al lui Israel nu s-a întins până la Eufrat, dar neamurile acelei regiuni fuseseră aduse să recunoască pe David ca stăpân al lor.

4 David i-a luat o mie şapte sute de călăreţi şi douăzeci de mii de pedeştri; a tăiat vinele cailor de trăsură şi n-a păstrat cai decât pentru o sută de care.

O mie de (engl. = chariots). Cuvântul care nu se află în textul ebraic, care spune o mie şapte sute de călăreţi. Textul paralel (1 Cronici 18,4) are, totuşi, o mie de care, sugerând că, în raportul lui Samuel ar trebui să se adauge care, ca în KJV.

Şapte sute de călăreţi. Septuaginta redă şapte mii de călăreţi, care este numărul precizat în 1 Cronici 18,4.

A tăiat vinele. Adică, tendoanele. Procedura era să taie tendoanele picioarelor din spate ale cailor, făcându-i astfel inapţi pentru folosirea lor în război (Iosua 11,6-9).

N-a păstrat. Dacă prin aceasta David a făcut bine sau nu, nu ne este spus. Probabil că el a socotit că este necesar un număr de cai spre fi folosiţi ca mijloc de comunicare rapidă. Totuşi, păstrarea acestor cai a putut constitui punctul de plecare pentru înmulţirea de către Solomon a cailor (1Regi 4,26; 10,26.28.29) cu încălcarea directă a celor din Deuteronom 17,16.

5 Sirienii din Damasc au venit în ajutorul lui Hadadezer, împăratul din Ţoba, şi David a ucis douăzeci şi două de mii de sirieni.

Sirienii din Damasc. Existau multe grupe de sirieni sau aramei, dar cei din Damasc erau cei mai puternici şi cei mai renumiţi (vezi 1 Regi 20; 2 Regi 16,5-12 etc.).

6 David a pus strajă în Siria Damascului. Şi sirienii au fost supuşi lui David şi i-au plătit un bir. Domnul ocrotea pe David oriunde se ducea.

Ocrotea pe David. Compară cu v. 14 şi cap. 7,9. David a trăit o viaţă de primejdii, fiind în conflict frecvent cu vrăjmaşii lui. Dar Domnul i-a dat biruinţă şi l-a ocrotit de pericol. Ocrotitoarea purtare de grijă a lui Dumnezeu a devenit subiectul multor psalmi ai lui David (Psalmul 18,34 şi alţii).

7 Şi David a luat scuturile de aur, pe care le aveau slujitorii lui Hadadezer, şi le-a adus la Ierusalim.

Scuturile de aur. Probabil că scuturi suflate cu aur. Astfel de scuturi poate că au fost folosite pe scară largă în scop de paradă mai mult decât pentru apărarea în luptă adevărată. Şi Solomon a făcut scuturi de aur pe care le-a expus în faimoasa lui casă numită Pădurea Libanului (1 Regi 10,17). Pentru scuturi, Septuaginta foloseşte brăţări.

8 Împăratul David a mai luat multă aramă din Betah şi din Berotai, cetăţile lui Hadadezer.

Din Betah şi din Berotai. Nu există nici o informaţie cu privire la identificarea acestor locuri.

Aramă. Arama este de fapt un aliaj făcut din cupru şi zinc. Termenul de aramă din Biblie se aplică, de obicei, la cupru sau la bronz, un aliaj de cupru şi cositor. Aceste metale erau folosite în mod obişnuit în Orientul Antic. Multe obiecte făcute din ele au fost găsite în Mesopotamia, Egipt şi Siria. David a păstrat bronzul acesta si alte metale pentru templul de mai târziu. Solomon a luat arama de la sirieni pentru marea de aramă, stâlpii şi uneltele de aramă ale Templului (1 Cronici 28,8).

9 Toi, împăratul Hamatului, a auzit că David bătuse toată oştirea lui Hadadezer

Hamat. Un regat pe râul Orontes. El plătea bir lui Solomon (1 Regi 4,24; 2 Cronici 8,3.4). Şi-a recăpătat independenţa şi apoi a fost din nou cucerit pentru Israel, de Ierohoam II (2 Regi 14,28) şi până la urmă, a fost distrus de Asiria (2 Regi 19,13; Isaia 37,13).

10 şi a trimis pe fiul său Ioram la împăratul David, ca să-i ureze de bine şi să-l laude că a pornit lupta împotriva lui Hadadezer şi că l-a bătut. Căci Toi era în război cu Hadadezer. Ioram a adus vase de argint, vase de aur şi vase de aramă.

Ioram. Faptul că Toi i-a încredinţat fiului său misiunea de a-i ura de bine lui David indică înalta consideraţie pe care o avea faţă de acesta.

A adus vase. Aducerea unor astfel de daruri era privită în Orient ca echivalând cu plata tributului. Domnia lui David a sporit în mare măsură influenţa lui Israel asupra regiunilor întinse din Asia de apus.

11 Împăratul David le-a închinat Domnului, cum închinase şi argintul şi aurul luat de la toate neamurile pe care le biruise,

Le-a închinat. În loc să folosească aceste daruri pentru sine, David le-a închinat Domnului. El dorea foarte mult ca Templul să fie clădit şi, chiar dacă nu îi era îngăduit lui să aducă la îndeplinire această însărcinare, a strâns de unde a putut materiale pentru ridicarea lui.

12 din Siria, din Moab, de la fiii lui Amon, de la filisteni, de la Amalec şi din prada de la Hadadezer, fiul lui Rehob, împăratul din Ţoba.

Din Siria. Septuiaginta, Siriaca şi mai multe manuscrise ebraice conţin (Edom). De asemenea, lista aceasta, de altfel identică, a naţiunilor prezentate în 1 Cronici 18,11 redă Edom în loc de Siria. În realitate, ambele popoare au fost cucerite de David. Cele două nume, Siriam (’aram) şi Edom (’edom) diferă numai printr-o singură literă în consonantica ebraică. Acolo unde cuvântul pentru Sria are un r, cuvântul lui Edom are un d. Cele două litere se aseamănă aşa de mult, încât, adesea se confundă între ele. De exemplu, Hadadezer (2 Samuel 8,19) este scris Hadarezer în 2 Samuel 10,16.19. Pentru formele ebraicului d şi r, vezi pag. 14.

De la Amon. Deoarece capitolul 10 relatează neplăcerea lui Amon, cum s-ar părea după o prietenie neîntreruptă încă din primele zile ale lui David, comentatorii conchid că versetul de faţă enumeră naţiunile ale căror prăzi el le-a consacrat, de-a lungul domniei lui, inclusiv naţiunile atacate în războaiele capitolului 10.

Amalec. Aceasta este singura referire la războiul cu Amalec, după ce David a ajuns împărat. Saul câştigase o mare biruinţă asupra lui Amalec (1 Samuel 15), iar după aceea David, ca fugar, a bătut unele cete de amaleciţi (1 Samuel 30).

13 La întoarcerea de la biruinţa lui asupra sirienilor, David şi-a făcut iarăşi un nume, bătând în Valea Sării optsprezece mii de edomiţi.

Sirienilor. Septuaginta, Siriaca şi mai multe manuscrise ebraice redau edomiţilor. Textul paralel din 1 Cronici 18,12 redă tot edomiţi (vezi cele despre 2 Samuel 8,12) pentru o suprapunere posibilă a celor două nume. Este clar că este vorba despre edomiţi prin faptul că lupta a avut loc în valea sării, care era în Edom (2 Regi 14,7; Psalm 60, titlu; vezi şi cele despre 2 Samuel 8,14, care este, evident, o urmare a acestui verset).

Optsprezece mii. Abişai, fratele lui Ioab, este numit general al lui David şi omoară pe aceşti 18.000 de oameni (1 Cronici 18,12). Ioab însuşi a ucis 12.000 de edomiţi în acelaşi loc (Psalmul 60, titlu). Mai este un raport despre o campanie a lui Ioab, în care a lovit toată partea bărbătească din Edom (1 Regi 11,15.16).

14 A pus străji în Edom, a pus străji în tot Edomul. Şi tot Edomul a fost supus lui David. Domnul ocrotea pe David pretutindeni pe unde mergea.

A pus străji în Edom. Marea victorie câştigată de forţele lui David asupra edomiţilor în valea sării (1 Samuel 8,13; 1 Cronici 18,12) a fost urmată de punerea de străji acolo, în acelaşi fel cum pusese David străji şi în Siria (2 Samuel 8,6).

15 David a împărăţit peste Israel şi făcea judecată şi dreptate la tot poporul lui.

Verset ce nu a fost comentat.

16 Ioab, fiul Ţeruiei, era mai mare peste oştire; Iosafat, fiul lui Ahilud, era mai mare peste scriitori;

Mai mare peste oştire. După ce a dat o listă despre biruinţele lui David asupra vrăjmaşilor lui, scriitorul cărţii lui Samuel face un scurt rezumat al principalilor slujbaşi ai împărăţiei (v. 16-18) şi acelaşi lucru este valabil şi despre scriitorul cărţii Cronicilor (1 Cronici 18,15-17). Aceeaşi listă de slujbaşi este dată, în esenţă, şi în 2 Samuel 20,23-26. Cât priveşte numirea lui Ioab în această funcţie, vezi 1 Cronici 11,6.

17 Ţadoc, fiul lui Ahitub, şi Ahimelec, fiul lui Abiatar, erau preoţi; Seraia era logofăt;

Ţadoc. Aici, Ţadoc şi Ahimelec sunt enumeraţi ca preoţi, evident că mari preoţi, deoarece lista cuprinde pe cei mai înalţi slujbaşi ai împărăţiei. Ţadoc a apărut deja în prima parte a istoriei domniei lui David, unde este numit împreună cu Abiatar în legătură cu aducerea chivotului la Ierusalim (1 Cronici 15,11). În timpul domniei lui David, cei doi sunt numiţi de repetate ori colegi, după câte s-ar părea, egali.

Au fost sugerate trei motive pentru care David a urmat, după cum se pare, ciudata procedură de a avea doi mari preoţi: (1) Cei doi preoţi au reprezentat cele două linii descendente din fiii lui Aaron: Eleazar şi Itamar (vezi 1 Cronici 24,1-6), unde sunt amintiţi Ţadoc şi Ahimelec, fiul lui Abiatar; (2) Reunind pe Iuda cu Israel, după un război îndelungat, poate că David a sperat să cimenteze unitatea spiritului religios naţional, împărţind slujba de mare preot între cele două case. Linia preoţească a lui Abiatar fusese aproape nimicită de Saul (1 Samuel 22,9-20) pentru ajutorul dat lui David, dar ramura reprezentată prin Ţadoc a rămas credincioasă lui Saul, cel puţin până când David a ajuns împărat peste întregul Israel (1 Cronici 12,23-28); (3) Serviciul închinării naţionale la Iehova nu fusese încă centralizat, pentru că chivotul era la Ierusalim, iar cortul întâlnirii la Gabaon, unde fusese dus după masacrul de la Nob; de aceea era nevoie de două rânduri de mari preoţi, Ţadoc fiind amintit în mod special ca slujind la Gabaon (1Cronici 16,39.40). Pentru istoria lui Ţadoc şi a tovarăşilor lui de slujbă, vezi secţiunea următoare despre Ahimelec.

Ahimelec. Amintit ca fiu al lui Abiatar, nu numai aici ci şi în textul paralel din 1 Cronici 18,16 (ortografiat Abimelec) şi în 1 Cronici 24,6, care se referă la o ocazie de mai târziu. Dar marii preoţi uniţi cu David (vezi cele despre Ţadoc scrise mai sus) sunt numiţi de repetate ori ca Ţadoc şi Abiatar, pe tot parcursul vieţii lui şi chiar la începutul domniei lui Solomon. De aceea, pomenirea lui Ţadoc şi Ahimelec în textul de faţă şi în cel din Cronici a dat naştere la speculaţii privind erorile de scriere şi numele confuze, mai ales deoarece Ahimelec este numit fiul lui Abiatar şi Abiatar fiul lui Ahimelec.

Dar nu este nevoie să se ia în considerare o eroare. Criticii nu ţin totdeauna seamă de faptul că presupusa lor dificultate poate uşor să apară, atât din lipsa lor de informaţii complete, cât şi din greşeala din partea scrierii vechi sau a copiştilor. Referinţe dispersate despre mai multe generaţii ale unei familii preoţeşti nu constituie o naraţiune completă. De pildă, să ne închipuim un străin, nefamiliarizat cu istoria americană, care citeşte o carte despre politica americană. El poate fi mirat să afle că înaintea lui Cleveland a fost preşedinte Benjamin Harrison, alături de alte declaraţii că el a precedat pe Harrison la preşedinţia Americii. Dacă acest străin citeşte toată istoria acelei perioade, va afla că ambele informaţii sunt corecte.

Afirmaţiile despre Ahimelec si Abiatar permit următoarea reconstituire a evenimentelor: Ahimelec, care a dat lui David, ca fugar ,pâinea punerii înainte la Nob, a fost fiul lui Ahitub (1 Samuel 22,9-12) şi era un descendent al lui Eli, pentru că fiul său, Abiatar a împlinit profeţia cu privire la casa lui Eli (1 Regi 2,27). În conformitate cu genealogia din 1 Samuel 14,3, Ahimelec trebuie să fi fost un bărbat de vârstă înaintată când a ajutat pe David. Abiatar, fiul său, ar fi putut fi şi el mare preot în acelaşi timp (vezi despre Marcu 2,26), dacă făcea aceeaşi slujbă cu tatăl său. Or, el poate că a fost mare preot în funcţie, în timp ce tatăl său a fost mare preot onorific, după cum este clar că era legătura din Eli şi fiii săi şi dintre Ana şi Caiafa, pe timpul lui Hristos (vezi despre Luca 3,2). Când Saul a ucis pe preoţii familiei lui Ahimelec, Abiatar a scăpat cu efodul, simbolul slujbei sale (vezi despre Exod 28,6-20) şi a devenit sfetnic şi preot al lui David aflat în exil (1 Samuel 22,20; 23,6.9; 30,7). Abiatar şi Ţadoc sunt amintiţi din nou împreună ca mari preoţi în legătură cu ceremonia aducerii chivotului lui Dumnezeu la Ierusalim (1Cronici 15,11.12). De aici înainte, Ţadoc şi Abiatar sunt numiţi împreună de repetate ori ca mari preoţi în partea de la urmă a vieţii lui David (2 Samuel 15,29.35.36; 17,15; 19,11; 20,25) şi chiar în prima parte a domniei lui Solomon (1 Regi 4,4).

După biruinţele oştirilor lui David asupra diferiţilor vrăjmaşi din afară, consolidarea împărăţiei şi asigurarea întemeierii dreptăţii, aşa cum este descrisă în capitolul de faţă (v. 1-15), dăm de o listă a celor mai înalţi slujbaşi ai lui David. Dar aici sunt cuprinse numele lui Ţadoc şi Ahimelec marii preoţi, ca şi în textul paralel (1 Cronici 18,16). Abiatar a fost pentru un timp înlocuit cu fiul său. Nu există nimic care să indice cât timp a deţinut Ahimelec această slujbă sau de ce n-a rămas în această slujbă. Poate că el a fost făcut preot pentru o perioada, pe timpul cât tatăl său nu stătea bine cu sănătatea. Poate că bătrânul a putut fi scos cu intenţia de a fi retras din viaţa socială, din cauza desfăşurării unor evenimente neaşteptate – posibil răzvrătirea lui Absalom. Cu toate că Biblia nu ne informează asupra acestor chestiuni, în preoţie au putut avea loc schimbări pentru un număr de motive. Nu este nevoie să se presupună că avem de-a face cu o eroare a unui scrib.

Peste ani, îl găsim pe Ahimelec participând încă o dată la o ceremonie publică. Aceasta preceda încoronarea lui Solomon, când bătrânul David a prescris îndatoririle leviţilor pentru viitoarea slujire in Templul anticipativ. S-a tras la sorţi înaintea lui David şi înaintea preotului Ţadoc şi Ahimelec, fiul lui Abiatar (1 Cronici 24,1-3; compară cu v. 6 şi 31) ca reprezentanţi ai celor două ramuri ale familiei lui Aaron. Nu este deloc de mirare că Abiatar n-a fost prezent cu această ocazie, pentru că el fusese doar de curând implicat în încercarea lui Adonia de a pune mâna pe tron (1 Regi 1,5-7.19). În absenţa lui, a fost normal ca fiul său, Ahimelec să funcţioneze ca reprezentant al casei lui Itamar, faţă de Ţadoc, al casei lui Eleazar. În felul acesta, alăturarea numelui său cu cel al lui Ţadoc nu cere o altă schimbare în slujba marelui preot. Ahimelec nu este numit preot, deşi este amintit de trei ori (1 Cronici 24,3.6.31). La încoronarea lui Solomon numai Ţadoc a fost uns ca mare preot (1 Cronici 29,22).

Totuşi, Abiatar apare în prima listă a înalţilor slujbaşi la începutul domniei lui Solomon (1 Regi 4,4; compară cu v. 1, ceea ce înseamnă că această listă se referă la începutul domniei), adică înainte de moartea lui David. Probabil că Solomon l-a reţinut în slujbă din respect pentru stima pe care i-o purta David ca vechi prieten şi sfetnic. Cel puţin el n-a demis pe Abiatar din preoţit până după moartea lui David şi apoi numai după ce Adonia a făcut ceea ce Solomon a considerat a fi o altă mişcare ameninţătoare (1 Regi 2,22.26.27). De atunci înainte Ţadoc a fost singurul mare preot (1 Regi 2,35).

În felul acesta este evident că diferitele rapoarte sunt complementare, nu contradictorii, şi deci nu necesită revizuire.

Logofăt. Evident o poziţie înaltă, comparabilă cu aceea a unui ministru (vezi 2 Regi 12,10; 18,37; 19,2).

18 Benaia, fiul lui Iehoiada, era căpetenia cheretiţilor şi a peletiţilor; şi fiii lui David erau mari dregători.

Beneia. La încoronarea lui Solomon, Benaia, fostă căpetenie peste chereniţi şi peletiţi, a înlocuit pe Ioab ca mai mare peste oştire (1 Regi 4,4). Mari dregători. De la ebraicul kohen, în mod literal, preot. Referirea de aici probabil că este

cu privire la nişte slujbe civile. Septuaginta redă prinţi ai curţii.

ELLEN G. WHITE COMENTEAZĂ:

15 Ed 152; PP 719