1 Pe vremea lui David, a fost o foamete care a ţinut trei ani. David a întrebat pe Domnul, şi Domnul a zis: „Din pricina lui Saul şi a casei lui sângeroase, pentru că a ucis pe gabaoniţi, este foametea aceasta.”

A fost o foamete. În mod literal, şi a fost o foamete.

Pe vremea lui David. Expresia aceasta este prea vagă pentru a îndreptăţi concluzia că foametea aceasta trebuie să fi urmat imediat după evenimentele din capitolul 20. Nu există dovadă care să precizeze timpul când a avut loc această foamete. Nu este motiv de îndoială că acesta a fost unul din necazurile care l-au copleşit pe David spre încheierea domniei lui, deşi putea să fi avut loc în orice vreme după dovedirea bunătăţii lui David faţă de Mefiboşet, fiul lui Ionatan (v. 7). Nu toate evenimentele domniei lui David sunt raportate în ordine strict cronologică.

A întrebat pe Domnul. David a conchis că trebuie să existe un motiv al foametei. Domnul spusese poporului Său că, dacă avea să fie neascultător, El avea să retragă binecuvântările Sale (Deuteronom 28,15.23.24), şi David a căutat acum pe Domnul pentru cauza prezentei foametei prezente.

A ucis pe gabaoniţi. Acesta este singurul raport despre păcatul lui Saul împotriva gabaoniţilor. Pe vremea cuceririi Canaanului, gabaoniţii au reuşit, prin viclenie, să facă un legământ cu Iosua. În conformitate cu prevederile acestui legământ, le-a fost îngăduit să locuiască împreună cu Israel în calitate de servitori(Iosua 9,3-27).

2 Împăratul a chemat pe gabaoniţi să le vorbească. – Gabaoniţii nu erau dintre copiii lui Israel, ci erau o rămăşiţă a amoriţilor; copiii lui Israel se legaseră faţă de ei cu un jurământ, şi totuşi Saul voise să-i ucidă, în râvna lui pentru copiii lui Israel şi Iuda. –

Amoriţilor. Conform cu Iosua 9,7; 11,19, oamenii din Gabaon erau heviţi, care, în multe enumerări ale locuitorilor băştinaşi ai Palestinei, sunt arătaţi separat de amoriţi (Geneza 10,16.17; Iosua 0,1; 11,3; 12,8). Dar termenul de amorit este adesea folosit într-un sens mult mai cuprinzător, ceva asemănător cu canaanit, ca însemnând oricare dintre locuitorii Canaanului (Geneza 15,16; Deuteronom 1,27). Uneori, amoriţi înseamnă mai ales locuitorii regiunii muntoase a Palestinei ca deosebiţi de canaaniţi câmpiei (Numeri 13,29; Deuteronom 1,7.20). În felul acesta, heviţii aveau să fie incluşi în această folosire mai târzie de amoriţi ca însemnând locuitorii de la munte ai Canaanului.

Se legaseră faţă de ei. Vezi Iosua 9,15.19-21. Iosua, împreună cu căpeteniile adunării, a făcut un jurământ solemn ca gabaoniţii nu vor fi ucişi, ci că li se va îngădui să locuiască în ţară. Conducătorii lui Israel s-au socotit legaţi de acest jurământ solemn şi, conform acestuia, au înţeles urmările serioase care trebuia să vină în mod inevitabil dacă ar fi călcat jurământul.

Copiilor lui Israel. Sau pentru copii lui Israel. În această abatere, Saul n-a fost singur. Ca împărat al lui Israel, el a acţionat împreună cu poporul şi în folosul acestuia. Fără îndoială că poporul i s-a alăturat în campania de exterminare a gabaoniţilor şi, în felul acesta, vinovăţia rămânea asupra lor ca şi asupra împăratului. Aceasta ar explica pentru ce a îngăduit Domnul ca pedeapsa pentru abaterea lui Saul să cadă asupra lui David şi a poporului său. Întreaga naţiune era cuprinsă în încălcarea solemnului jurământ făcut de Iosua şi căpeteniile adunării, cu mai bine de 400 de ani înainte. Sub haina zelului naţionalist al lui Saul a existat un spirit de egoism, mândrie şi aroganţă, care era cu totul străin umilinţei, dezinteresului şi înălţimii scopului cerut de Dumnezeu copiilor Lui.

3 David a zis gabaoniţilor: „Ce pot face eu pentru voi şi cu ce să fac ispăşire, ca să binecuvântaţi moştenirea Domnului?”

Cu ce să fac ispăşire? David ar fi trebuit să adreseze această întrebare lui Dumnezeu, întocmai cum adresase şi întrebarea anterioară cu privire la cauza foametei. Raportul nu afirmă că David a pus această problemă înaintea Domnului şi nici nu afirmă că ceea ce au cerut gabaoniţii şi ceea ce a adus la îndeplinire David ca răspuns a fost în armonie cu ceea ce ar fi cerut Dumnezeu pentru îndreptarea situaţiei.

Păcatul lui Saul fusese o reprezentare grosolană şi greşită a religiei lui Iehova. Atitudinea sa a reflectat probabil pe aceea a israeliţilor în general, căci, chiar după moartea lui Saul, au continuat să arate duşmănie acestor străini din mijlocul lor, pe care se legaseră să-i ocrotească. Era foarte important ca religia lui Dumnezeu să fie apărată. Ce anume ar fi cerut Dumnezeu în scopul atingerii acestui deziderat nu este descoperit.

Unul din principalele obiective ale mărturisirii greşelilor faţă de cei ce au fost păgubiţi este de a anula în cea mai mare măsură posibilă influenţa rea a greşelii. Oamenii au ajuns cu totul descurajaţi şi sufletele lor au fost pierdute ca rezultat al greşelilor semenilor lor. Este datoria celui care a fost piatră de poticnire să încerce să îndepărteze cauza greşelii, cum ştie mai bine.

Să binecuvântaţi moştenirea. Dacă greşeala împotriva gabaoniţilor nu era îndepărtată, Israel nu putea spera să se bucure de binecuvântarea Domnului. În felul acesta, dacă răul împotriva gabaonilor era ispăşit, poporul acesta avea să se dovedească a fi mijlocul de readucere a binecuvântărilor pentru naţiunea lui Israel.

4 Gabaoniţii i-au răspuns: „Nu voim nici argint, nici aur de la Saul şi de la casa lui şi nici nu este treaba noastră să omorâm pe cineva din Israel.” Şi împăratul a zis: „Ce voiţi, dar, să vă fac?”

Nici argint, nici aur de la Saul. Lovirea gabaoniţilor probabil că a inclus confiscarea averilor lor. Era numai drept ca, în efortul sincer de restituire, să li se dea înapoi ceea ce le fusese luat. Totuşi, gabaoniţii au insistat că nu sunt interesaţi de bunuri lumeşti.

Să omorâm pe cineva din Israel. Israel ca naţiune purta răspunderea uciderii gabaoniţilor prin mâna lui Saul. Dar poporului, ca întreg, nu se cerea acum să plătească preţul sângelui care fusese vărsat. Gabaoniţii au fost de părere că vina trebuia să rămână în primul rând asupra casei lui Saul şi că ispăşirea trebuia făcută prin ea.

5 Ei au răspuns împăratului: „Fiindcă omul acela ne-a slăbit şi îşi pusese de gând să ne nimicească pentru ca să ne facă să pierim din tot ţinutul lui Israel,

Ne-a slăbit. Probabil că Saul a făcut mare prăpăd printre gabaoniţi. N-au fost nimiciţi ca naţiune, deoarece o rămăşiţă s-a păstrat, răspândită probabil ici şi colo pe toată întinderea ţării. Deoarece în primul rând Saul era răspunzător pentru această crimă, gabaoniţii cereau acum ca vina să o poarte casa lui.

6 să ni se dea şapte bărbaţi din fiii lui şi-i vom spânzura înaintea Domnului, la Ghibeea lui Saul, alesul Domnului.” Şi împăratul a zis: „Vi-i voi da.”

Îi vom spânzura. Gabaoniţii se poate să fi avut în minte incidentul raportat în Numeri 25,4, unde conducătorii poporului vinovaţi de crima de la Baal-Peor trebuia să fie spânzuraţi înaintea Domnului, pentru ca să se întoarcă de la Israel mânia aprinsă a Domnului. Totuşi, situaţia de acum era diferită, pentru că în locul vinovatului vrednic de pedeapsă au fost puşi copiii.

Ghibea. Septuaginta redă Gabaon, pe care unii îl socotesc ca fiind corect (RSV). Totuşi, este un motiv bun să se reţină redarea textului ebraic. Ghibea era locul de domiciliu al lui Saul (1 Samuel 10,26; 11,4). S-ar părea potrivit ca ispăşirea pentru crima lui Saul să fie făcută la domiciliul lui strămoşesc. Este adevărat că pe vremea aceea, la Gabaon, era altarul naţional, locul unde se afla tabernaculul şi unde israeliţii aduceau jertfe (1 Regi 3,4; 1 Cronici, 16,39.40; 2 Cronici 1,3). Dar nu există nici un motiv să se creadă că executarea acestor urmaşi ai lui Saul a fost privită ca o jertfă umană expiatoare şi că, din această cauză, ea trebuia să fie adusă la îndeplinire la Gabaon, ca şi când ar fi fost mai bine primită acolo.

7 Împăratul a cruţat pe Mefiboşet, fiul lui Ionatan, fiul lui Saul, pentru jurământul pe care-l făcuseră între ei, înaintea Domnului, David şi Ionatan, fiul lui Saul.

Pentru jurământul... înaintea Domnului. Vezi 1 Samuel 18,3; 20,12.17. Jurământul solemn pe care David l-a făcut cu Ionatan cerea ca el să scutească pe fiul lui Ionatan de la răzbunarea propusă a lui Gabaon. Faptul că încălcarea solemnului jurământ al căpeteniilor lui Israel faţă de bărbaţii din Gabaon (Iosua 9,15.19-21) adusese o atât de mare nenorocire asupra lui Israel, îl făcea pe David să fie foarte atent ca să nu se mai facă o încălcare a jurământului pe care-l făcuse cu Ionatan.

8 Dar împăratul a luat pe cei doi fii, pe care-i născuse lui Saul, Riţpa, fata lui Aiia, şi anume: Armoni şi Mefiboşet, şi pe cei cinci fii, pe care-i născuse Merab, fata lui Saul, lui Adriel din Mehola, fiul lui Barzilai;

Doi fii pe care-i născuse Riţpa. Riţpa a fost una din ţiitoarele lui Saul, cu care Abner a fost învinuit de comiterea adulterului (cap. 3,7).

Pe care-i născuse. (engl. whom she brought up). În mod literal, pe care i-a născut. Nu există motiv întemeiat pentru traducerea verbului ebraic yalad, folosit în această expresie, a creşte. Desigur că dificultatea este aceea că Adriel a fost soţul lui Merab, nu al lui Mical [(cum spune textul engl., n.n.) 1 Samuel 18,19]. Soluţia cea mai simplă pare a fi aceea de a accepta redarea a două manuscrise în ebraică, una dintre revizuirile traducerilor Septuaginta şi a siriaca, care redă aici Meroh pentru Mical. Merab a fost aceea care, la început, trebuia dată lui David, dar care a fost dată, în schimb, lui Adriel, David primind-o pe Mical (1 Samuel 18,20-27). Dacă Mical n-a avut copii din căsătoria ei cu Palti (1 Samuel 25,44), ea a murit fără copii (2 Samuel 6,23).

9 i-a dat în mâinile gabaoniţilor, care i-au spânzurat pe munte, înaintea Domnului. Toţi cei şapte au pierit împreună; au fost omorâţi în cele dintâi zile ale seceratului, la începutul seceratului orzului.

La începutul seceratului orzurilor. Aceasta a fost imediat după Paşte (Levitic 23,10.11.14) şi ar fi între mijlocul şi sfârşitul lunii aprilie la noi.

10 Riţpa, fata lui Aiia, a luat un sac şi l-a întins sub ea peste stâncă, de la începutul seceratului până când a căzut peste ei ploaie din cer; şi a oprit păsările cerului să se apropie de ei în timpul zilei, şi fiarele câmpului în timpul nopţii.

A luat un sac. Probabil că sacul a fost întins ca un cort pentru a forma un adăpost rudimentar pentru Riţpa în tipul îndelungatei ei vegheri.

Până când a căzut peste ei ploaie. Sezonul uscat obişnuit dura în Palestina din primăvară până în toamnă. În condiţii normale, în timpul acestei perioade, nu era deloc ploaie. Nu ni se spune dacă în acest timp a avut loc vreo ploaie neaşteptată, întrerupând seceta care probabil că pricinuit cei trei ani de foamete. Seceratul grâului urmează după seceratul orzului (Exod 9,31.32; Rut 1,21; 2,23), iar ploaia este extrem de rară în acea vreme (1 Samuel 12,17.18; Proverbe 26,1). Raportarea întâmplării acesteia arată că vegherea devotată a Riţpei a fost de lungă durată.

A oprit păsările. Trupurile bărbaţilor ucişi au fost lăsate expuse elementelor naturii. De obicei, trupurile oamenilor care erau executaţi în felul acesta, trebuia să fie înmormântate în ziua în care erau spânzuraţi (Deuteronom 21,22.23), dar în acest caz se pare că trupurile lor au fost lăsate a fi expuse, poate până la un timp când căderea ploii avea să fie o dovadă a reîntoarcerii binecuvântării lui Dumnezeu. În Orient, un trup lăsat în câmp deschis devenea aproape imediat victima fiarelor sălbatice sau a grupurilor de vulturi (vezi 1 Samuel 17,44.46; 1 Regi 14,11; 16,4; 21,23.24; Matei 24,28). În timpul acestei grele şi lungi încercări, Riţpa a vegheat devotată trupurile fiilor săi.

11 Au înştiinţat pe David despre ce făcuse Riţpa, fata lui Aiia, ţiitoarea lui Saul.

Verset ce nu a fost comentat.

12 Şi David s-a dus şi a luat oasele lui Saul şi oasele fiului său Ionatan de la locuitorii din Iabesul Galaadului, care le luaseră din piaţa Bet-Şan, unde îi spânzuraseră filistenii când au bătut pe Saul la Ghilboa.

Oasele lui Saul. Ceea ce a făcut ca David să arate respect pentru descendenţii lui Saul (vezi

v. 13) a fost acest devotament iubitor al Riţpei. Dorind să arate că nu nutrea vrăjmăşie împotriva fostului împărat, David a adus oasele lui Saul şi ale lui Ionatan de la Iabesul Galaadului şi le-a făcut

o înmormântare onorabilă în vechiul mormânt al familiei.

Piaţa. În mod literal, întinsul loc deschis, piaţa. În conformitate cu 1 Samuel 31,10-12, filistenii au atârnat trupurile lui Saul şi ale fiilor lui pe zidurile Bet-Şanului, evident că pe partea de zid dinspre piaţa publică. Acesta este locul de unde au fost recuperate în timpul nopţii de către bărbaţii din Iabesul Galaadului (1 Samuel 31,11-13).

13 A luat de acolo oasele lui Saul şi oasele fiului său Ionatan; şi s-au strâns şi oasele celor ce fuseseră spânzuraţi.

Verset ce nu a fost comentat.

14 Au îngropat oasele lui Saul şi fiului său Ionatan în ţara lui Beniamin, la Ţela, în mormântul lui Chis, tatăl lui Saul. Şi au făcut tot ce poruncise împăratul. După aceea, Dumnezeu a fost potolit faţă de ţară.

La Ţela. O cetate a lui Beniamin (Iosua 18,28). Aceasta n-a fost încă identificată, dar probabil că era aproape de Ghibea, vechiul domiciliu al lui Saul.

Dumnezeu a fost potolit. Vezi 2 Samuel 24,25; Geneza 25,21, Isaia 19,22 pentru expresii similare. Pentru că textul declară că Dumnezeu a fost potolit nu trebuie să tragem concluzia că David a urmat planul lui Dumnezeu pentru ispăşirea faptei rele a lui Saul. Dumnezeu poate să măsoare o faptă prin sinceritatea inimii care a sugerat-o, chiar dacă El condamnă fapta în sine.

15 Filistenii au pornit iarăşi cu război împotriva lui Israel. David s-a coborât cu slujitorii lui şi a luptat împotriva filistenilor. David era obosit.

Au pornit iarăşi cu război. Aceasta se referă la un alt război pe care David l-a avut cu filistenii. Scriitorul cărţi lui Samuel dă aici un număr de întâmplări izolate, a căror legătură exactă cu alte evenimente din domnia lui David sunt necunoscute. Este clar că incidentul a avut loc după ce David domnise câtva timp şi, de aceea, era foarte înaintat în vârstă (v. 17). În 1 Cronici 20,4-8, raportul paralel al acestor lupte cu filistenii, cu excepţia primei, urmează după raportul lui Ioab despre nimicirea cetăţii Raba fiilor lui Amon, pe care scriitorul cărţii lui Samuel îl plasează în capitolul 12,26-31. Întâmplările intervenite din 2 Samuel, şi anume păcatul lui Amnon (cap. 13), întoarcerea lui Absalom de la Geşur (cap. 14), revolta lui Absalom (cap. 15-19), revolta lui Şeba (cap. 20) şi foametea de trei ani (cap. 21,1-14) nu se află în Cronici.

16 Şi Işbi-Benob, unul din copiii lui Rafa, a voit să omoare pe David; avea o suliţă în greutate de trei sute de sicli de aramă şi era încins cu o sabie nouă.

Trei sute de sicli. Aproape 3,25 kg. Greutatea fierului suliţei lui Goliat era de 500 sicli (1Samuel 17,7).

17 Abişai, fiul Ţeruiei, a venit în ajutorul lui David, a lovit pe filistean şi l-a omorât. Atunci oamenii lui David i-au jurat, zicând: „Să nu mai ieşi cu noi la luptă, ca să nu stingi lumina lui Israel.”

Să nu stingi lumina. Vezi 1 Regi 11,36; 15,4; Psalmul 132,17. Adeseori David îşi periclitase viaţa angajându-se personal în luptă cu inamicii săi. Dar a sosit timpul când nu mai era înţelept sau necesar ca împăratul să se aventureze în luptă alături de soldaţii săi, cum obişnuia.

18 După aceea, a mai fost o bătălie la Gob cu filistenii. Atunci Sibecai, huşatitul, a omorât pe Saf, care era unul din copiii lui Rafa.

La Gob. În textul paralel se spune că acest incident a avut loc la Ghezer (1 Cronici 20,4). Aşezarea Gob este necunoscută, dar probabil că era în vecinătatea lui Ghezer, un puternic bastion fortificat dominând câmpia filisteană, cam la 13 km nord-est de Ecron, aproape de valea Aialonului. Este posibil că pe vremea când a fost scris raportul Cronicilor, cătunul Gob devenise deja aproape necunoscut şi că scriitorul a redat aşezarea geografică în termenul mult mai binecunoscutei cetăţi a Ghezerului, acum Tell Yezer.

Sibecai. Şi numele acesta se află pe lista eroilor lui David (1 Cronici 11,29), dar în 2 Samuel 23,27 numele apare ca Mebunai. El era căpetenia celei de-a opta cete a oştirii lui David (1 Cronici 27,11).

Saf. Ortografiat Sippai în textul paralel (1 Cronici 20,4). Declaraţia mai adaugă acolo că filistenii au fost supuşi.

19 A mai fost o bătălie la Gob cu filistenii. Şi Elhanan, fiul lui Iaare-Oreghim, din Betleem, a omorât pe Goliat din Gat, care avea o suliţă al cărei mâner era ca sulul de ţesut.

La Gob. Numele acestei localităţi este omis în textul paralel (1 Cronici 20,5). Iaare Oreghim. Sau Iair (1 Cronici 20.5). Fratele lui. Cuvintele din acest verset nu apar în ebraică, ci sunt luate din textul paralel (1 Cronici 20,5), unde este dat şi numele de Lahmi, fratele lui Goliat.

20 A mai fost o bătălie la Gat. Acolo era un om de statură înaltă, care avea şase degete la fiecare mână şi la fiecare picior, în totul douăzeci şi patru, şi care se trăgea tot din Rafa.

Verset ce nu a fost comentat.

21 El a batjocorit pe Israel; şi Ionatan, fiul lui Şimea, fratele lui David, l-a omorât.

A batjocorit. Acelaşi cuvânt care este folosit în 1 Samuel 17,26.35.45.

Ionatan. El era astfel nepotul lui David (vezi 1 Cronici 20,7; 1 Samuel 16,9) şi frate al lui Ionadab cel foarte şiret care era prietenul lui Amnon (2 Samuel 13,3).

22 Aceşti patru oameni erau copiii lui Rafa născuţi la Gat. Au pierit ucişi de mâna lui David şi de mâna slujitorilor lui.

Copiii lui Rafa. (engl. giant). în cazul în care cuvântul uriaş este socotit substantiv colectiv sau desemnând un anumit clan, aceşti patru nu erau, în mod necesar, fraţi, ci pur şi simplu descendenţi ai neamului de uriaşi din Gat.

Slujitorii lui. Ebraicul ’ebed, cuvântul obişnuit pentru sclav sau slujitor.

’Ebed derivă din rădăcina ’abad, care înseamnă a lucra sau a sluji. Aşa cum este folosit aici, termenul se referă la cei care au slujit pe David ca oşteni.