1 Războiul a ţinut mult între casa lui Saul şi casa lui David. David era tot mai tare, şi casa lui Saul mergea slăbind.

Războiul a ţinut mult. Nu exista un război deschis, ci o stare de ostilitate între casa lui aul şi cea a lui David. Această situaţie avea să continue aproximativ 5 ani, căci Iş-boşet a domnit 2 ani la Mahanaim înainte ca războiul să înceapă (cap. 2,10), iar David a domnit 7 ani şi 6 luni la Hebron înainte ca el să devină rege peste tot Israelul (cap. 5,5). În acel timp, David se mulţumea să lase lucrurile să-şi urmeze propriul curs. În loc să intre în ofensivă împotriva lui Israel, David aştepta rezultatul evenimentelor încrezător în împlinirea făgăduinţelor lui Dumnezeu cu privire la el în ceea ce priveşte împărăţia. David era tot mai tare.Timpul era de partea lui David. Iş-boşet era slab şi câţiva ani de conducere incompetentă, urmaţi de alţii fără rege l-a făcut de durată pentru timpul de conducere pe care l-a dovedit David pentru Iuda. David era un om de caracter şi îndemânatic, cutezanţa şi curajul său l-au făcut drag inimii poporului. Cu trecerea anilor a devenit din ce în ce mai evident că el era omul pe care Dumnezeu îl rânduise pentru împărăţie. Chiar cu ocazia ultimei bătălii, a avut loc o semnificativă renunţarea din partea seminţiei lui Manase, oamenii continuând să treacă de partea lui din zi în zi (1 Cronici 12, 19-22).

2 Lui David i s-au născut fii la Hebron. Întâiul lui născut a fost Amnon, din Ahinoam din Izreel;

I s-au născut fii.Deşi a tolerat practicarea poligamiei pentru un timp (vezi despre Deuteronom 14,20), Dumnezeu nu a prevenit răul care a rezultat dintr-un astfel de stil de viaţă. Rivalitatea, cearta, duşmănia, gelozia şi amărăciunea au intrat în casa lui David şi au lăsat efectele lor rele peste poporul împărăţiei. Trei dintre fii născuţi lui David la Hebron i-au adus multă supărare şi necaz, lui, familiei şi naţiunii.

Amnon. Literal credincios. Vezi capitolul 13 pentru raportul unor experienţe negative ale lui David cu acest fiu.

3 al doilea, Chileab, din Abigail din Carmel, nevasta lui Nabal; al treilea, Absalom, fiul Maachei, fata lui Talmai, împăratul Gheşurului;

Chileab.Numit Daniel în 1 Cronici 3,1. nimic mai mult nu se cunoaşte despre el. Este posibil ca el să fi murit la o vârstă tânără. Absalom. Trista istorie a acestui fiu, răscoala lui şi moartea sunt redate în capitolele 13–18. Gheşurului. Zonă sub Muntele Hermon la est şi nord de Marea Galileii (Deuteronom 3,14; Iosua 12,5; 13,11.13; 1 Cronici 2,23). Totuşi acolo gheşuriţii erau menţionaţi ca trăind într-un district în Negeb, la sud de Iuda, invadaţi de David în timpul şederii lui Ţiclag (1 Samuel 27,8). Expunerea din 2 Samuel 15,8 pare să identifice Gheşurul, de unde a venit Maaca, cu o regiune siriană.

4 al patrulea, Adonia, fiul Hagitei; al cincilea, Şefatia, fiul Abitalei;

Adonia. Literal Iahve este Domnul . Acesta este fiul care, atunci când David era bătrân, a aspirat la coroană (1 Regi 1,5) şi a fost mai târziu a fost omorât de Solomon (1 Regi 2,24.25). După moartea celor trei fraţi ai săi, Chileab fiid considerat mort, Adonia s-a privit ca pe moştenitorul de drept la tron. Şefatia. Literal, Iahve a judecat. Nimic nu este cunoscut cu privire la fiul acesta.

5 şi al şaselea, Itream, din Egla, nevasta lui David. Aceştia i s-au născut lui David la Hebron.

Itream, din Egla. Nu se ştie nimic despre acest fiu sau despre mama sa. Nevasta lui David. Conform cu interpretarea iudaică, acest titlu este luat din faptul că Egla a fost prima în rang printre soţiile lui David. Alţii văd în această expresie aplicarea la toate femeile listate anterior.

6 În timpul războiului dintre casa lui Saul şi casa lui David, Abner a ţinut cu tărie la casa lui Saul.

A ţinut cu tărie. Abner şi-a menţinut încrezător un rol din ce în ce mai important în treburile casei lui aul. El era sprijinul temeinic al slabei dinastii a lui aul şi şi-a definit propria importanţă. Fără puterea lui Abner, Iş-boşet nu ar fi fost niciodată capabil să-şi menţină autoritatea peste tronul lui Israel.

7 Dar Saul avusese o ţiitoare, numită Riţpa, fata lui Aiia. Şi Iş-Boşet a zis lui Abner: „Pentru ce ai intrat la ţiitoarea tatălui meu?”

Riţpa. Vezi capitolul 21,8-11. Pentru ce. În ţările orientale, haremul unui rege era privit ca proprietate a succesorului său, şi a lua

o femeie care îi aparţinuse regelui de mai înainte era privit ca o impunere a unei pretenţii la tron (vezi 2 Samuel 12,8; 16,21; 1 Regi 2,22). Nu există nici o consemnare care să indice faptul că Abner ar fi fost vinovat de actul de care era învinuit şi că s-ar fi aşteptat la tronul lui Iş-boşet, dar regele totuşi a preferat neconfirmata faptă ca pe un act de trădare, iar aceasta i-a stârnit furia lui Abner. Cuvintele de reproş ale lui Iş-boşet sunt de neînţeles pentru nefondata faptă violată de drepturile unui rege.

8 Abner s-a mâniat foarte rău de cuvintele lui Iş-Boşet şi a răspuns: „Oare cap de câine sunt eu şi ţin cu Iuda? Eu dau astăzi dovadă de bunăvoinţă faţă de casa tatălui tău, Saul, faţă de fraţii şi prietenii lui, nu te-am dat în mâinile lui David, şi astăzi îmi bagi vină pentru un păcat făcut cu femeia aceasta?

S-a mâniat foarte rău. Abner era furios din cauza unuia care datora tronul exclusiv sprijinului său, iar acum cuteza să-i reproşeze şi s-l critice. Cap de câine. Prima parte a replicii lui Abner sună literal astfel: Sunt un cap de câine care aparţine lui Iuda? Septuaginta omite expresia care aparţine lui Iuda. Cuvintele lui Abner nu sunt o încercare de a se justifica, ci mai degrabă expresia resentimentului la acuzaţia lui Iş-boşet. Iş-boşet a folosit nişte termeni de reproş împotriva lui Abner, iar acesta i-a răspuns printr-o întrebare, dacă, după toate, el era o astfel de creatură josnică şi de nimic – el care luase o aşa de puternică poziţie împotriva lui Iuda şi care continuase să arate o aşa de mare bunăvoinţă faţă de casa lui Saul.

9 Dumnezeu să pedepsească cu toată asprimea pe Abner, dacă nu voi face cum a jurat Domnul lui David,

Dumnezeu să pedepsească cu toată asprimea pe Abner. Aceste cuvinte sunt în formă de jurământ solemn (Vezi Rut 1,17; 1 Samuel 3,17; 25,22; 2 Samuel 19,13; 1 Regi 19,2; 2 Regi 6,31). Abner a jurat că îi va transfera împărăţia lui David şi a invocat pedeapsa lui Dumnezeu asupra sa dacă nu va-şi împlini cuvântul.

Cum a jurat Domnul. Această afirmaţie arată cât de general era cunoscut faptul că Domnul îl

alesese pe David să-l urmeze pe Saul. Nu există o consemnare a unui jurământ din partea lui

Dumnezeu pentru a-i da împărăţia lui David, dar Abner, evident, înţelesese promisiunea ca pe un

jurământ. Probabil există o aluzie în cuvintele nu minte şi nu Se căieşte cu privire la promisiunea

lui Dumnezeu făcută prin Samuel de a rupe împărăţia de la Saul şi de a i-o da lui David (1 Samuel

15,28.29).

Împărăţia va fi luată. Hotărârea lui Abner de a-i transfera împărăţia lui Saul nu era, probabil,

rezultatul unei judecăţi pripite. Comandantul poate că a cugetat mult la oportunitatea de a renunţa

la încercarea de a menţine şubreda casa a lui Saul. Reproşul lui Iş-boşet pare să fie oportunitatea

de a pune în aplicare o decizie la care se gândise mai dinainte.

De la Dan până la Beer-Şeba. Această expresie marchează împărăţia întreagă a lui Israel, de la

hotarul de nord la cel de sud. Expresia a fost folosită în timpul perioade judecătorilor şi mai târziu în

timpul lui Solomon (Judecători 20, 1; 1 Samuel 3,20; 2 Samuel 17,11; 24,2.15; 1 Regi 4,25; 1

Cronici 21,2), dar a folosită doar o dată după divizarea monarhiei, când Ezechia a trimis invitaţie la

tot Israelul, de la Beer-Şeba până la Dan (2 Cronici 30,5) să se unească în sărbătorirea Paştelui.

10 când i-a spus că împărăţia va fi luată de la casa lui Saul şi că scaunul de domnie al lui David va fi ridicat peste Israel şi peste Iuda, de la Dan până la Beer-Şeba.”

Verset ce nu a fost comentat.

11 Iş-Boşet n-a îndrăznit să mai răspundă o vorbă lui Abner, pentru că se temea de el.

Se temea de el. Acest verset arată clar adevăratul caracter al guvernării lui Iş-boşe. Regele slab se temea să-i răspundă omului pe care-l cunoştea ca fiind adevărata putere din spatele tronului.

12 Abner a trimis soli la David, să-i spună din partea lui: „A cui este ţara? Fă legământ cu mine, şi mâna mea te va ajuta să întorci la tine pe tot Israelul.”

Din partea lui. Literal, de unde era el. Ediţia luciană a Septuagintei redă la Hebron. A cui este ţara? Abner a recunoscut că el era într-o poziţie de târguială cu David. El ar fi cauzat transferul împărăţiei într-o singură condiţie, a David să facă o înţelegere cu el, dându-i deplina asigurare a unei consideraţii speciale faţă de el. În această propunere limitată, îngâmfată, spiritul egoist al lui Abner a fost clar descoperit. El şi-ar fi împărtăşit soarta cu David doar cu un preţ, şi el voia prima dată să se sigure că preţul avea să fie plătit.

13 El a răspuns: „Bine! voi face legământ cu tine, dar îţi cer un lucru: să nu-mi vezi faţa decât dacă-mi vei aduce mai întâi pe Mical, fata lui Saul, când vei veni la mine.”

Dacă-mi vei aduce mai întâi pe Mical. Mical îi fusese dată lui David de către Saul (1 Samuel 18,20.21.27) şi era de drept a lui. Dar pe lângă chestiunea de dreptate din cererea lui David exista şi un considerent politic, pentru că adepţii lui Saul voiau să aibă o fiică a lui aul ca regină a lui Iuda. Aceasta tinde să arate că David nu avea ranchiună împotriva casei lui Saul, iar dreptul lui David la împărăţie ar fi trebuit să sporească, pentru că era ginerele regelui precedent.

14 Şi David a trimis soli lui Iş-Boşet, fiul lui Saul, să-i spună: „Dă-mi pe nevasta mea Mical, cu care m-am logodit pentru o sută de prepuţuri de la filisteni.”

Iş-boşet. Mesagerii au fost trimişi la Iş-boşet, şi nu la Abner, probabil pentru că negocierile dintre Abner şi David erau încă secrete. Pe de altă parte era Iş-boşet, care, ca rege, ar fi transmis ordinele pentru întoarcerea lui Mical. Fără sprijinul lui Abner, Iş-boşet nu ar fi fost într-o poziţie care să-i permită să se opună cererii lui David. Prin îndeplinirea acestei cereri, Iş-boşet şi-ar fi dovedit slăbiciunea, şi-ar fi recunoscut greşeala pe care o făcuse faţă de David şi echitabilitatea cererii lui David. Să subscrie la această cerere în mod public, Iş-boşet ar fi dat dovadă peste tot, atât în Iuda, cât şi în Israel, că zilele sale erau numărate şi că David avea să preia în curând întreaga împărăţie. O sută de prepuţuri. Saul a cerut 100 de prepuţuri, dar îi fuseseră predate 200 (1 Samuel 18,25.27).

15 Iş-Boşet a trimis s-o ia de la bărbatul ei, Paltiel, fiul lui Laiş.

Paltiel. Sau Palti, a cărui casa era în Gallim (1 Samuel 25,44), care, în conformitate cu Isaia 10,29.30, pare să nu fie departe de Ghibea la Anantot. Dar el probabil îşi stabilise domiciliul peste Iordan, în regiunea Mahanaim, cu adepţii lui Saul.

16 Şi bărbatul ei a mers după ea plângând până la Bahurim. Atunci Abner i-a zis: „Pleacă şi întoarce-te!” Şi el s-a întors.

A mers după ea, plângând. Propoziţia poate fi tradusă mai cursiv: Şi bărbatul a mers cu ea, plângând, mergea în spatele ei. Cu toate că poate fi stârnită mila printr-o astfel de întâmplare, prin ceea ce s-a născut în mintea lui, Paltiel a greşit luând nevasta altui bărbat pentru el.

Bahurim. Râs eţ-Ţmîm, est de Muntele Scopus, chiar la nord-est de Ierusalim.

Atunci Abner a zis. Aceste cuvinte arată că negocierile pentru întoarcerea lui Mical erau în mâinile lui

Abner. Aceasta fiind de o importanţă vitală, Abner, evident, a luat-o ca pe o sarcină personală.

Doreaţi să aveţi împărat pe David. Aceste cuvinte sugerează că existase o mişcare populară, după

moartea lui Saul, la Ghilboa, pentru a-l stabili pe David rege peste tot Israelul. În acel timp, Abner

era ostil unei astfel de cereri. Acum, însă, cu schimbarea sa în politică, el, într-un mod prudent, le

aminteşte că ceea ce recomandase el era chiar sugestia lor. Era esenţial pentru Abner să-şi asigure

consimţământul şi cooperarea acestor oficialităţi proeminente în mişcările ce ameninţau.

Domnul a zis. Această declaraţie este, fără îndoială, adevărată, dar cuvinte exacte cu un astfel de efect nu au ajuns până la noi, în relatarea biblică. Pronunţarea (cuvintelor) era făcută, probabil, printr-unul dintre profeţi, Samuel, Gad sau Natan, dar doar un foarte mic procent dintre cuvinte erau păstrate.

17 Abner a stat de vorbă cu bătrânii lui Israel şi le-a zis: „Odinioară voi doreaţi să aveţi împărat pe David;

Verset ce nu a fost comentat.

18 puneţi-l acum, căci Domnul a zis despre el: „Prin robul Meu David voi izbăvi pe poporul Meu, Israel, din mâna filistenilor şi din mâna tuturor vrăjmaşilor lui.”

Verset ce nu a fost comentat.

19 Abner a vorbit şi lui Beniamin şi s-a dus să spună în auzul lui David la Hebron ce hotărâse Israel şi toată casa lui Beniamin.

Lui Beniamin. Saul era din seminţia lui Beniamin. În special, grija era necesară în negocierile cu adepţii acestei seminţii. Ei se simţeau ataşaţi de Saul prin legături de rudenie şi se bucurau de mari avantaje prin valoarea legăturii cu el. Abner a mers în persoană să se ocupe de negocierile cu Beniamin şi acelaşi lucru l-a făcut cu aul la Hebron.

20 A ajuns la David, în Hebron, însoţit de douăzeci de oameni; şi David a dat un ospăţ în cinstea lui Abner şi a celor care erau cu el.

Verset ce nu a fost comentat.

21 Abner a zis lui David: „Mă voi scula şi voi pleca să strâng tot Israelul la domnul meu, împăratul, ca să facă legământ cu tine şi să domneşti în totul după dorinţa ta.” David a dat drumul lui Abner, care a plecat în pace.

A plecat în pace. Termenii legământului ratificat solemn fiind stabiliţi, Abner s-a întors gata să împlinească partea sa din înţelegere. Urmărirea unei cete. Ebraicul gedud,care în general înseamnă ceată de pradă, o trupă, dar aici pare să fie folosită cu sensul de prădăciune sau un raid.

Propoziţia s-ar citi: Ioab venea dintr-o incursiune. Probabil că aceasta fusese făcută împotriva amaleciţilor, filistenilor sau altor vrăjmaşi ai lui Iuda. Este probabil ca expediţia să fi fost plănuită de David, astfel că Ioab nu avea să fie prezent în timpul vizitei lui Abner. Ioan s-a întors mândru de victoria lui şi de prada bogată pe care o luase.

Nu mai era la David. Introducerea acestui detaliu imediat după menţiunea întoarcerii lui Ioab sugerează că plecarea lui Abner înainte de întoarcerea lui Ioab a fost mai mult decât o simplă coincidenţă. Întâlnirea celor doi generali rivali faţă în faţă în această împrejurare putea să strice toate proiectele de pace.

22 Ioab şi oamenii lui David s-au întors de la urmărirea unei cete şi au adus cu ei o mare pradă. Abner nu mai era la David, în Hebron, căci David îi dăduse drumul şi plecase în pace.

Verset ce nu a fost comentat.

23 Când a venit Ioab cu toată ceata lui i s-a spus: „Abner, fiul lui Ner, a venit la împărat, care i-a dat drumul şi s-a dus în pace.”

Verset ce nu a fost comentat.

24 Ioab s-a dus la împărat şi a zis: „Ce ai făcut? Abner a venit la tine; pentru ce i-ai dat drumul şi l-ai lăsat să plece?

Ce ai făcut. Ioab a protestat amarnic faţă de David pentru că negociase în taină cu Abner. Ioab poate că a avut o bănuială întemeiată privind integritatea lui Abner, dar mai exista şi un simţământ personal de duşmănie datorat pe de o parte faptului că în renumitul războinic cu vechime Ioab ar fi găsit un rival formidabil şi pe de altă parte, duşmăniei dintre ei pentru uciderea lui Asael (2 Samuel 2,22.23).

25 Tu cunoşti pe Abner, fiul lui Ner! A venit să te înşele, ca să-ţi pândească paşii şi să ştie tot ce faci.”

Verset ce nu a fost comentat.

26 Şi Ioab, după ce a plecat de la David, a trimis pe urmele lui Abner nişte soli care l-au adus înapoi de la fântâna fără apă, Sira: David nu ştia nimic.

A trimis... soli. Fără ştirea lui David, dar probabil în numele acestuia.

Fântâna... Sira. Sau cisterna lui Sira. Locul acestei fântâni nu se cunoaşte cu siguranţă. Unii au identificat-o cu ’Ai Sarah, cam la 1,5 mile (2,4 km) nord de Hebron. Locul pare, oarecum, improbabil, pentru că în cazul acesta, Abner ar fi părăsit Hebronul chiar atunci când ar fi sosit Ioab. Alţii au identificat-o cu Şîret el-Bella, un vârf de munte cam la 2 1/4 mile nord de Hebron, unde se văd ruinele unui turn.

27 Când s-a întors Abner la Hebron, Ioab l-a tras deoparte în mijlocul porţii, ca să-i vorbească în taină, şi l-a lovit acolo în pântece şi l-a omorât, ca să răzbune moartea fratelui său Asael.

În mijlocul porţii. În ţările orientale o poartă este locul obişnuit de întâlnire. Pentru a-şi atinge scopul, era necesar ca Ioab să-l întâlnească pe Abner, înainte ca acesta să ajungă la David.

Pentru moartea fratelui său Asael. Ioab a ucis pe Abner pentru a răzbuna moartea fratelui său. El putea să-şi justifice fapta prin prevederea din Numeri 35,26.27. Este interesant că Hebron era o cetate de scăpare (Iosua 20,7) şi, având în vedere faptul acesta, Ioab a putut să aducă la îndeplinire fapta sa la poarta cetăţii. Totuşi, moartea lui Asael a avut loc în luptă, iar crima săvârşită de Abner nu a fost un act dorit, ci silit şi de auto-apărare. S-ar putea ca Ioab să nu fi cunoscut aceste detalii. Dar el ar fi trebuit să studieze efectul pe termen lung al faptei lui, împiedicând, aşa cum a şi făcut, pentru un timp întemeierea unei împărăţii unite. Încrederea lui Abner în David a fost atât de mare încât se pare că el n-a avut nici o bănuială.

28 David a aflat apoi şi a zis: „Nevinovat sunt eu şi împărăţia mea pe vecie, înaintea Domnului, de sângele lui Abner, fiul lui Ner.

Nevinovat. David avea reputaţia unui om care-şi ţine cuvântul, dar ucigaşul lui Abner a pus în primejdie numele lui cel bun. El a făcut tot posibilul ca să se absolve de orice vină în această chestiune.

29 Sângele acesta să cadă asupra lui Ioab şi asupra întregii case a tatălui său! Întotdeauna să fie în casa lui Ioab cineva atins de o scurgere de sămânţă sau de lepră, sau care să se reazeme în cârjă, sau să cadă ucis de sabie, sau să ducă lipsă de pâine!”

Să cadă. În mod literal, să se învârtească. David invocă aici un blestem asupra lui Ioab pentru josnica lui faptă de a căuta răzbunare personală. Blestemul descoperă ascuţitul simţ de dreptate al lui David şi amara lui indignare împotriva unui ins vinovat de o faptă atât de mârşavă. Acţiunea lui Ioab a aruncat bănuiala asupra integrităţii caracterului lui David. Acesta a dorit ca toţi să ştie că nu avusese nici un amestec la această faptă perfidă şi că detestase din tot sufletul o astfel de încălcare a cinstei.

Casa tatălui. Abişai, fratele lui Ioab, a luat şi el parte la complotul asasinării lui Abner (v. 30); de aceea şi el a fost inclus în blestem. Blestemul a trecut de aceşti doi oameni spre a cuprinde şi pe urmaşii lor. Pedepsele civile din vechime par să cuprindă mai mulţi decât pe cei în legătură directă cu crima. Pedeapsa pentru păcatul lui Acan a căzut asupra întregii lui familii (Iosua 7,22-26). Tot aşa şi în judecarea lui Core, Datan şi Abiram, au pierit nu numai ei, ci şi soţiile şi copiii lui Datan şi Abiram (Numeri 16,27-33; vezi şi 2 Regi 5,27). Uneori copiii puteau fi implicaţi în crima părinţilor lor (vezi cele despre Iosua 7,15). Alteori copii nevinovaţi au suferit pentru încăpăţânarea bătrânilor lor (vezi despre Numeri 16,27). În cazul de faţă nu ştim dacă blestemul pronunţat de David a fost spus sub inspiraţie şi, deci, dacă a avut vreo valabilitate sau vreun scop în afară de exprimarea supărării adânci a lui David cu privire la faptă.

O scurgere de sămânţă. Vezi Levitic 15,2. Să se rezeme în cârjă. Unii traduc: un ţinător de furcă de tors şi indică astfel o persoană lipsită de bărbăţie, bună numai pentru a face lucrarea unei femei. De sabie. În mod literal, de sabie

30 Astfel Ioab şi fratele său Abişai au omorât pe Abner, pentru că omorâse pe fratele lor Asael în lupta de la Gabaon.

Ioab şi... Abişai. Deşi nu este spus nimic despre partea lui Abişai în complot, această declaraţie arată că Abişai a fost un complice voluntar împreună cu fratele său Ioab la omorârea lui Abner, astfel că şi el trebuia să împărtăşească răspunderea pentru crima comisă. Întreaga acţiune a fost evident premeditată.

31 David a zis lui Ioab şi întregului popor care era cu el: „Rupeţi-vă hainele, încingeţi-vă cu saci şi bociţi-vă înaintea lui Abner!” Şi împăratul David mergea în urma sicriului.

Încingeţi-vă cu saci. Lui Ioab i s-a cerut să condamne în mod public propria faptă prin participarea la jelirea publică. Însuşi David a urmat cortegiul ca prim jelitor şi evident îmbrăcat în haine regale, pentru că aici este numit în mod specific împăratul David.

32 Au îngropat pe Abner la Hebron. Împăratul a ridicat glasul şi a plâns la mormântul lui Abner, şi tot poporul plângea.

La Hebron. Acesta a fost un alt semn de cinstire şi respect, deoarece Hebronul era capitala lui Iuda. Locul unde ar fi trebuit să fie înmormântat Abner era domiciliul său din Beniamin, dar a fi înmormântat în cetatea împărătească Hebron era o cinste. Poruncind ca înmormântarea lui Abner să aibă loc în cetatea împărătească, David intenţiona să convingă pe popor că nu a nutrit simţăminte rele împotriva generalului ucis şi că a căutat să cinstească memoria Samuel

33 Împăratul a făcut următoarea cântare de jale pentru Abner şi a zis: „Să moară Abner cum moare un mişel?

Cântare de jale. Într-o elegie scurtă, dar mişcătoare şi elocventă, David şi-a exprimat durerea şi a plătit un tribut valoros vrăjmaşului căzut.

34 N-aveai nici mâinile legate, nici picioarele puse în lanţuri. Ai căzut cum cade cineva înaintea celor răi!” Şi tot poporul a plâns şi mai mult după Abner.

Înaintea celor răi. Elegia lui David pentru Abner a fost o mustrare tăioasă pentru asasinii comandantului şef al lui Israel. David şi-a manifestat în mod public dispreţul şi dezgustul pentru oamenii care ar face astfel de fapte odioase. Recunoaşterea mărinimoasă a meritelor aceluia care cu puţin timp înainte fusese vrăjmaşul lui amarnic a câştigat inima întregului Israel (vezi PP 700). Poporul ştia că, avându-l pe David pe tron, împărăţia urma să fie în mâinile unui om atât integru, cât şi curajos, atât inimos, cât şi viteaz.

35 Tot poporul s-a apropiat de David ca să-l facă să mănânce ceva, cât era încă ziuă; dar David a jurat, zicând: „Să mă pedepsească Dumnezeu cu toată asprimea, dacă voi gusta pâine sau altceva înainte de apusul soarelui!”

Înainte de apusul soarelui. A posti până seara era un semn de adâncă jelire (cap. 1,12). Înainte de a trece ziua, David a fost îndemnat de popor să întrerupă postul şi să ia parte la masă, dar el a respins invitaţia. Refuzul său a făcut o impresie adâncă şi favorabilă asupra poporului.

36 Lucrul acesta a fost cunoscut şi plăcut la tot poporul; toţi au găsit că era bine ce făcuse împăratul.

Verset ce nu a fost comentat.

37 Tot poporul şi tot Israelul au înţeles în ziua aceea că Abner, fiul lui Ner, nu fusese ucis din porunca împăratului.

Verset ce nu a fost comentat.

38 Împăratul a zis slujitorilor săi: „Nu ştiţi că o căpetenie, un om mare, a căzut astăzi în Israel?

O căpetenie. În anumite privinţe, Abner fusese un bărbat remarcabil şi apreciat în Israel. Totuşi, deşi sincer în pactul său cu David, el fusese mânat de motive egoiste. Mergând la David, el s-a gândit să părăsească o cauză pierdută pentru a câştiga cinste şi glorie din nou pentru sine. Ar fi dorit cea mai înaltă poziţie în slujba lui David, dar ambiţia, egoismul şi lipsa lui de consacrare faţă de Dumnezeu n-ar fi slujit cel mai bine interesele împărăţiei lui David sau cauza Domnului. Moartea lui Abner a fost pentru împărăţia lui Iuda o binecuvântare în sine (vezi PP 700).

39 Eu sunt încă slab, măcar că am primit ungerea împărătească; şi oamenii aceştia, fiii Ţeruiei, sunt prea puternici pentru mine. Domnul să răsplătească după răutatea lui celui ce a făcut răul!”

Eu sunt încă slab. Puterea şi influenţa lui Ioab au fost slăbiciunea lui David. Dacă ar fi putut s-o facă, David ar fi pedepsit imediat pe Ioab, dar deocamdată nu era posibil. El n-a îndrăznit să facă dreptate pe loc, ca nu cumva marea lui putere şi popularitate în faţa oştirii să de naştere unei revolte. Mâinile lui David erau neputincioase şi el şi-a mărturisit slăbiciunea celor mai apropiaţi prieteni ai lui.

ELLEN G. WHITE COMENTEAZĂ:

1-39 PP 699,700

1.12.13.21.27-30 PP 699

PP 700