1 Acolo era un om de nimic, numit Şeba, fiul lui Bicri, beniamitul. El a sunat din trâmbiţă şi a zis: „Noi n-avem nicio parte cu David, nicio moştenire cu fiul lui Isai! Fiecare la cortul său, Israele!”

Şeba. Un beniamit care mai păstra un spirit de vrăjmăşie faţă de casa lui David. El a profitat de disputa dintre bărbaţii lui Israel şi Iuda (cap. 19,41-43) pentru a înălţa strigătul revoltei împotriva împăratului.

La cortul său. Pentru folosirea acestei expresii vezi 1 Regi 12,16; 2 Cronici 10,16.

2 Şi toţi bărbaţii lui Israel s-au depărtat de David şi au urmat pe Şeba, fiul lui Bicri. Dar bărbaţii lui Iuda au rămas credincioşi împăratului lor şi l-au însoţit de la Iordan până la Ierusalim.

S-au depărtat de David. Numai cu puţin timp înainte, bărbaţii lui Israel protestau cu glas tare că aveau o pretenţie mai mare asupra lui David decât bărbaţii din Iuda (vezi cap. 19,43). Natura omenească este într-adevăr nestatornică. Tronul lui David era încă departe de a fi sigur, în ciuda tuturor urărilor de bun venit.

Dar bărbaţii lui Iuda au rămas credincioşi. Revolta lui Absalom îşi avea originea în Iuda, şi Iuda a fost cea care nu se grăbise să se întoarcă la steagul lui David (cap. 19,11), dar acum Iuda ia rămas credincioasă. A fost bine pentru David că şi-l apropiase pe Iuda, pentru că acum el datora tronul său tocmai acestor bărbaţi care nu se grăbiseră să-i ureze bun venit.

3 David a intrat iarăşi în casa lui, la Ierusalim. Împăratul a luat cele zece ţiitoare pe care le lăsase pentru paza casei şi le-a pus într-o casă sub pază; a îngrijit de ele, dar n-a intrat la ele. Şi au fost închise până în ziua morţii lor, trăind în văduvie.

Trăind în văduvie. Tragica soartă a celor zece ţiitoare ale lui David a fost evident rezultatul faptei neruşinate a lui Absalom adusă la îndeplinire la sugestia lui Ahitofel (cap. 16,21). Femeile aveau să fie găzduite şi hrănite atâta timp cât trăiau, dar în alte privinţe ,soţul lor era mort pentru ele.

4 Împăratul a zis lui Amasa: „Cheamă-mi peste trei zile pe bărbaţii lui Iuda, şi tu să fii de faţă aici.”

Lui Amasal David îi făgăduise lui Amasa că avea să fie comandantul şef al lui (cap. 19,13) şi aşa a fost. S-a ivit o criză gravă şi lui Amasa i s-a poruncit să pregătească oştirea în decurs de trei zile pentru a înăbuşi revolta. Pentru un om nou, aceasta nu era o sarcină uşoară într-o astfel de vreme de dezbinare şi dezordine.

5 Amasa a plecat să cheme pe Iuda; dar a zăbovit peste vremea pe care i-o hotărâse împăratul.

A zăbovit peste vreme. Nu este dată pricina întârzierii lui Amasa de a aduna oştirea. Vicleanul Ioab mai stăpânea încă puternic poporul şi cu greu se putea aştepta de la el să facă mult spre a grăbi organizarea forţei de luptă care urma să fie sub comanda succesorului şi rivalului său. Probabil că Amasa a făcut tot ce a putut, dar planurile i-au fost dejucate la fiecare pas de slujitorii şi oamenii care erau încă loiali lui Ioab, precum şi de dificultăţile inerente, neliniştea şi dezbinarea generală, existente atunci.

6 David a zis atunci lui Abişai: „Şeba, fiul lui Bicri, ne va face acum mai mult rău decât Absalom. Ia tu însuţi pe slujitorii stăpânului tău şi urmăreşte-l, ca nu cumva să găsească cetăţi întărite şi să se ascundă dinaintea noastră.”

Abişai. Fratele lui Ioab (cap. 2,18). De curând, David îşi arătase nerăbdarea faţă de el (cap. 19,22), dar acum s-a întors la el şi nu la Ioab. Este clar că el a fost hotărât să treacă peste Ioab fără să ţină seama de seriozitatea crizei. Dar Ioab nu era uşor de înlăturat, după cum aveau să arate evenimentele ulterioare.

Ne va face mai mult rău. Naţiunea era încă într-o stare de nemulţumire şi nelinişte, şi David nu avea încă un control clar asupra treburilor. În această stare generală de dezorganizare, aproape orice se putea întâmpla. David era destul de înţelept ca să simtă pericolul extrem al situaţiei. În plus, dezbinarea era de-a lungul vechii linii de demarcaţie din Iuda şi Israel.

Cetăţi întărite. Dacă lui Şeba i se dădea posibilitatea să-şi asigure un număr de cetăţi întărite şi s-ar fi fortificat după zidurile vreunuia dintre ele, sarcina de a stârpi revolta lui devenea extrem de grea. Cea mai puternică nădejde a lui David era viteza, înainte ca Şeba să-şi consolideze forţele şi să stăvilească o puternică poziţie defensivă.

Şi să se ascundă dinaintea noastră. În mod literal, să ne ia ochii. Acestui pasaj i s-au dat mai multe interpretări. Traducătorii KJV înţeleg expresia să ne ia ochii ca însemnând evitând ochii. Septuaginta poate fi tradusă să arunce o umbră asupra ochilor noştri. Cu toate acestea, Targumurile redau să ne pricinuiască vătămare, de unde RSV îşi ia redarea ei să ne pricinuiască necaz.

7 Şi Abişai a plecat, urmat de oamenii lui Ioab, de cheretiţi şi de peletiţi şi de toţi vitejii; au ieşit din Ierusalim, ca să urmărească pe Şeba, fiul lui Bicri.

Oamenii lui Ioab. David făcuse un efort disperat de a-l scoate pe Ioab din slujba de comandant, dar oştirea era încă în mare măsură a lui şi oamenii îi acordau încredere.

Cheretiţii şi peletiţii. Aceşti oameni au format garda specială a lui David (vezi cele despre cap. 15,18). Ei constituiau un corp mic de oameni bine instruiţi, pe a căror loialitate te puteai baza în mod absolut. A-i trimite pe ei la luptă dovedeşte gravitatea extremă a situaţiei, pentru că aceasta avea să-l lase pe David aproape fără pază la Ierusalim.

Toţi vitejii. Aceasta era o unitate specială de eroi, oameni care s-au distins în mod deosebit în timpul primelor zile ale lui David ca exilat şi mai târziu ca împărat (vezi cap. 23,8-39).

8 Când au fost lângă piatra cea mare care este la Gabaon, Amasa a ajuns înaintea lor. Ioab era încins cu o sabie pe deasupra hainelor de război, cu care era îmbrăcat; ea era legată la coapsă şi stătea în teacă, şi când a înaintat Ioab, sabia a alunecat.

Gabaon. O cetate cam la 10 km nord-vest de Ierusalim, acum ej-Jib.

A ajuns înaintea lor. Sau a venit în prezenţa lor. Se pare că Amasa şi-a adunat trupele şi a urmat pe Abişai spre nord.

A alunecat. Amănuntele nu sunt întru totul clare. Ioab purta o haină militărească cu o centură în care îşi băgase pumnalul. În timp ce mergea alături, pumnalul a căzut. Unii socotesc că s-a aplecat şi l-a ridicat cu mâna stângă când a apărut Amasa Unii cred că a putut avea o altă armă ascunsă şi a lăsat să cadă sabia pentru a lăsa să pară că era neînarmat

9 Ioab a zis lui Amasa: „Eşti sănătos, frate?” Şi cu mâna dreaptă a apucat pe Amasa de barbă să-l sărute.

Cu mâna dreaptă. Fapta lui Ioab de a lua pe vărul său de barbă şi a-l săruta era, clar, o formă obişnuită de salut între rude.

10 Amasa n-a luat seamă la sabia care era în mâna lui Ioab; şi Ioab l-a lovit cu ea în pântece şi i-a vărsat măruntaiele pe pământ, fără să-i mai dea o a doua lovitură. Şi Amasa a murit. Ioab şi fratele său Abişai au urmărit pe Şeba, fiul lui Bicri.

N-a luat seamă. Totul s-a petrecut aşa de repede şi acţiunile lui Ioab au fost atât de

înşelătoare încât Amasa n-a avut nici o bănuială de trădare.

În pântece (engl. the fifth rib). El l-a lovit în pântece şi l-a despicat.

Ioab şi fratele său Abişai. Amasa fiind mort, nu se mai punea problema cine era comandantul

şef al forţelor lui David, trecându-se peste porunca împăratului. Postul îi fusese dat lui Amasa (v. 4) şi apoi Abişai a fost trimis cu trupele existente (v. 6). Dar acum Ioab a trecut pur şi simplu pe vechea lui poziţie şi, fără să mai întrebe nimic, a continuat urmărirea lui Şeba.

11 Un bărbat dintre oamenii lui Ioab a rămas lângă Amasa şi zicea: „Cine vrea pe Ioab şi cine este pentru David? Să urmeze pe Ioab!”

Un bărbat dintre oamenii lui Ioab. Ceea ce era important acum era urmărirea rapidă a lui Şeba şi înăbuşirea revoltei. Obiectul acesta odată atins, Ioab socotea că avea să fie în situaţia de a face pace cu David. Totuşi, între timp, problema era că Amasa, zăcea la pământ, tăvălindu-se în propriul lui sânge (v. 12). Ioab a pus pe unul din oamenii lui de încredere la faţa locului care scotea un strigăt, lăsând să se înţeleagă că Amasa s-a sinucis pentru trădarea cauzei lui David şi că, acum, Ioab era acela care conducea urmărirea rebelilor până la capăt, pentru ca David să-şi poată asigura tronul. Loialitatea lui Ioab faţă de David era binecunoscută oamenilor în conflictul de faţă şi ei şi-au mai adus aminte de Amasa ca despre omul care comandase forţele lui Absalom împotriva cărora fuseseră trimişi de curând. Aceşti oameni aveau puţină încredere în Amasa şi probabil au fost bucuroşi să fie înlăturat din cale. Desigur că Ioab a ucis pe Amasa pentru că nu-l putea suferi ca rival şi pentru că era hotărât să rămână pe vechea lui poziţie.

12 Amasa se rostogolea în sânge în mijlocul drumului; şi omul acela, văzând că tot poporul se opreşte, a tras pe Amasa din drum pe un câmp şi a aruncat o haină pe el, când a văzut că toţi cei ce ajungeau lângă el se opreau.

Omul acela, văzând. Când soldaţii care urmăreau pe Şeba au văzut că Amasa era mort, fireşte că ei s-au oprit şi au întrebat. Aceasta împiedica urmărirea, de aceea trupul lui Amasa a fost îndepărtat din drum. Acum oamenii care ajungeau în acest loc îşi continuau drumul, mergând pur şi simplu în spatele lor din faţa lor.

13 După ce a fost luat din drum, fiecare a urmat pe Ioab, ca să urmărească pe Şeba, fiul lui Bicri.

Verset ce nu a fost comentat.

14 Ioab a străbătut toate seminţiile lui Israel înspre Abel-Bet-Maaca, şi toţi bărbaţii de seamă s-au strâns şi l-au urmat.

Şi el (engl. and he ). Adică Şeba.

Între Abel-Bet Maaca. Acesta a fost probabil Abel-Bet-Maaca din nordul îndepărtat al lui Israel, o cetate fortificată din seminţia lui Neftali (1 Regi 15,20; 2 Regi 15,29). Se crede că acesta este modernul Tell Abil, aşezat pe o movilă a cursului superior al Iordanului, cam la 20 km nord de lacul Hule, aproape de Daniel

Toţi bărbaţii (engl. all the Berites). Acesta poate fi numele unei familii sau al unui clan care locuia în vecinătatea lui Abel-Bet-Maaca. Nimic altceva nu se ştie despre ei. Unii cred că expresia aceasta se referă la bicriţi, membrii clanului lui Şeba. Şeba a fost un fiu al lui Bicri (v. 1).

L-au urmat Ei au mers după Şeba. Este clar că Şeba aduna forţă (militară) aici, în această regiune nordică şi, dacă era lăsat, în curând avea să fie în situaţia de a duce o luptă formidabilă împotriva forţelor lui David.

15 Au venit şi au împresurat pe Şeba în Abel-Bet-Maaca şi au ridicat împotriva cetăţii un val care atingea întăritura. Tot poporul care era cu Ioab săpa zidul ca să-l facă să cadă.

Au împresurat. Şeba avusese timp suficient să se stabilească într-o cetate întărită care putea fi luată numai prin asediu.

Au ridicat... un val. Vezi 2 Regi 19,32; Isaia 37,33. Aceasta era o metodă obişnuită a ostilităţilor de asediere în Orientul Antic. Partea cea mai slabă a zidului era partea aproape de vârf, care putea fi făcută numai din cărămizi de pământ (nearse), în timp ce partea de jos era din piatră. Un val de pământ era ridicat împotriva zidului şi maşini de asediu urcate pe el, dacă se foloseau astfel de maşini. În felul acesta, putea să se facă o deschizătură prin zid şi să se intre în cetate.

Întăritura. Ebraicul chel, metereză. Unii socotesc că chel se referă la o parte fortificată între partea de jos a zidului exterior şi zidul principal al cetăţii sau chiar zidul exterior însuşi sau panta (din faţa fortului), alţii, prin metonimie, spun că se referă la un şanţ (de fortificaţii) sau tranşee. Cu un val ridicat împotriva zidului principal, asediatorii erau în situaţia de a da atacul final.

Săpa zidul. Este îndoielnic dacă forţele lui David aveau maşini de asediu, precum berbeci de lovit. Acestea au apărut în anii de mai târziu la oştirea asiriană şi babiloniană şi au adus acestor popoare mari succese.

16 Atunci o femeie înţeleaptă a început să strige din cetate: „Ascultaţi, ascultaţi! Spuneţi, vă rog, lui Ioab: „Apropie-te până aici, căci vreau să-ţi vorbesc!”

O femeie înţeleaptă. Femeia a cerut să aibă o întrevedere cu Ioab. Cetatea ei era pe punctul de a fi inundată cu sânge din cauza unui singur om, care era revoltat împotriva lui David. Lucrul acesta nu i se părea rezonabil.

17 El s-a apropiat de ea, şi femeia a zis: „Tu eşti Ioab?” El a răspuns: „Eu sunt.” Şi ea i-a zis: „Ascultă vorbele roabei tale.” El a răspuns: „Ascult.”

Verset ce nu a fost comentat.

18 Şi ea a zis: „Odinioară era obiceiul să se spună: „Să întrebăm în Abel!” Şi totul se isprăvea astfel.

Verset ce nu a fost comentat.

19 Eu sunt una din cetăţile liniştite şi credincioase din Israel; şi tu cauţi să pierzi o cetate care este o mamă în Israel! Pentru ce ai nimici tu moştenirea Domnului?”

Să pierzi o cetate. Războiul lui Ioab împotriva lui Şeba devenise un război împotriva lui Abel, şi acea cetate veche, cu locuitori paşnici, era acum în pericol de nimicire.

20 Ioab a răspuns: „Departe, departe de mine gândul să nimicesc sau să dărâm!

Verset ce nu a fost comentat.

21 Nu este aşa! Dar un om din muntele lui Efraim, numit Şeba, fiul lui Bicri, a ridicat mâna împotriva împăratului David; daţi-l încoace numai pe el, şi mă voi depărta de cetate.” Femeia a zis lui Ioab: „Iată, capul lui îţi va fi aruncat peste zid.”

Verset ce nu a fost comentat.

22 Şi femeia s-a dus şi a înduplecat pe tot poporul cu înţelepciunea ei; au tăiat capul lui Şeba, fiul lui Bicri, şi l-au aruncat lui Ioab. Ioab a sunat din trâmbiţă; s-au împrăştiat de lângă cetate şi fiecare s-a dus în cortul lui. Şi Ioab s-a întors la Ierusalim, la împărat.

Pe tot poporul. Femeia s-a dovedit într-adevăr înţeleaptă. Ea s-a dus la poporul ale cărui interese şi existenţă erau în joc şi a discutat problema cu ei. Dacă s-ar fi dus la Şeba, desigur că n-ar fi câştigat nimic pentru popor, ci numai necaz pentru ea. Dacă nu s-ar fi făcut nimic, locuitorii din Abel ar fi plătit preţul egoismului şi ambiţiei lui Şeba.

A sunat din trâmbiţă. Semnalul pentru sfârşitul ostilităţilor (vezi cap. 2,28; 18,16).

În cortul lui. Acasă la el (vezi cele despre cap. 18,17).

23 Ioab era mai mare peste toată oştirea lui Israel; Benaia, fiul lui Iehoiada, era în fruntea cheretiţilor şi a peletiţilor;

Ioab era mai mare peste toată oştirea. Ofiţerii lui David sunt arătaţi în v. 23-26. Există unele schimbări faţă de ofiţerii arătaţi anterior (cap. 8,16-18). Ioab şi-a păstrat poziţia de comandant şef după ce a reprimat revolta lui Şeba.

Benaia. Benaia a continuat să comande corpul de gardă al lui David (vezi 2 Samuel 8,18; 1 Cronici 18,17). El era unul dintre cei mai puternici oameni ai lui David, care s-a distins prin uciderea celor doi fii ai lui Ariel din Moab (2Samuel 23,20).

24 Adoram era mai mare peste dări; Iosafat, fiul lui Ahilud, era scriitor (arhivar);

Mai mare peste dări. În mod literal, peste ceata de lucru (vezi 1Re 5,14; unde acelaşi cuvânt ebraic tradus aici dări este tradus impozite). Slujba aceasta nu este amintită în lista din 2 Samuel 8,16-18 sau din 1 Cronici 18,14-17 şi se pare că a fost înfiinţată numai spre sfârşitul domniei lui David. Aceeaşi slujbă a fost deţinută de Adoniram, fiul lui Abda (1Re 4,6), în timpul domniei lui Solomon şi de Adoram în timpul primei părţi a domniei lui Roboam (1Re 12,8). Este posibil ca aceste texte diferite să se refere toate la acelaşi individ. Sistemul muncii forţate a ajuns să fie un astfel de spin în trupul israeliţilor, pe timpul domniei lui Solomon, încât Adoram a fost ucis cu pietre în timpul primelor dificultăţi ale domniei lui Roboam, când s-au răzvrătit seminţiile nordice (1 Regi 12,18).

Iosafat. Amintit în prima listă de dregători ai lui David. El a continuat să deţină aceeaşi funcţie şi în timpul domniei lui Solomon (1 Regi 4,3). Cât despre lucrarea lui, vezi cele despre 2 Samuel 8,16.

25 Şeia era logofăt; Ţadoc şi Abiatar erau preoţi;

Ţadoc şi Abiatar. Anterior, Ţadoc şi Ahimelec, fiul lui Abiatar au fost numiţi preoţi (cap. 8,17). Lista de faţă, totuşi, este pentru o perioadă mai târzie a domniei lui David şi de aceea este surprinzător să vedem că fiul pare să fi precedat tatălui său, ca preot. Pentru o discuţie cu privire la aceşti bărbaţi, vezi cele despre cap. 8,17.

26 şi Ira din Iair era slujbaş de stat al lui David.

Şi Ira şi Iair. Slujbaşul acesta nu este enumerat în cap. 8,16-18 şi nici în 1 Cronici 18,14-17. S-a presupus că Ira din Iair, enumerat printre dregătorii lui David în 2 Samuel 23,28 poate fi acelaşi bărbat, dar Cuvântul tace în această privinţă.

ELLEN G. WHITE COMENTEAZĂ:

1-22 PP 746