Cuvintele acestei cântări. Cântarea mai apare cu variaţii numeroase, dar nesemnificative, ca Psalmul 18. Primul verset apare ca titlu al acestui psalm. Alţi psalmi care se ocupă cu întâmplări din viaţa lui David poartă titluri care explică încadrarea istorică a acestora(compară cu Exod 15,1; Deuteronom 31,30; Judecători 5,1).

Tuturor vrăjmaşilor lui. David a scris acest psalm după ce Dumnezeu i-a făcut parte de o remarcabilă eliberare din mâna vrăjmaşilor lui. Aceasta pare să nu fi fost decât după marea victorie asupra fiilor lui Amnon şi a aliaţilor lor (vezi cap. 8,10). De asemenea se pare că alcătuirea lui s-a făcut pe vremea când David putea să vorbească în faţa poporului despre neprihănirea şi curăţia mâinilor lui (cap. 22,21), care trebuie să fi fost înainte de păcatul lui împotriva lui Bat-Şeba şi a lui Urie (cap. 11; compară cu PP 716).

Din mâna lui Saul. Cuvintele acestea urmăresc să precizeze că psalmul nu aparţine ultimelor zile ale domniei lui David, chiar dacă aceasta apare aici, spre încheierea raportului acestei domnii. Eliberarea lui David din mâna lui Saul, împreună cu victoria lui asupra restului casei lui, erau destul de recente pentru a fi prezentate de David ca unul din motivele scrierii psalmului. Observaţia aceasta s-ar părea să ceară ca psalmul să fie scris cu mult timp înainte de încheierea domniei lui David.

El a zis. Aceste cuvinte apar ca ultimele cuvinte ale titlului din Psalmul 18. În acel psalm, totuşi, cuvintele de început sunt: Te iubesc din inimă, Doamne, tăria mea! Propoziţia aceasta nu apare aici. Exprimarea lui David despre adânca şi afectuoasa lui iubire pentru Dumnezeu formează o potrivită introducere la psalm, ca un tot.

Domnul este stânca mea. Expresia aceasta este tipică la David. Atunci când fugea de Saul, David găsea stâncile munţilor ca un refugiu şi tărie. Dumnezeu era pentru el ca tăria stâncilor, asigurându-i ocrotire şi scăpare de vrăjmaşii lui. Stilul psalmului este deosebit de caracteristic lui David, plin de nobleţe, tărie şi vigoare. De la început până la sfârşit, psalmul este pătruns de întregul spirit al lui David. El a locuit atât de aproape de munţii cei veşnici, stâncile fuseseră locuinţa lui timp atât de îndelungat, încât ele ajunseseră să facă parte integrantă din viaţa şi existenţa lui. A ajuns cea de-a doua natură pentru el să cuprindă aceste figuri din lumea naturală în cântările care se revărsau din inima lui.

Adăpost (engl. trust). În mod literal, caut refugiu. Aceasta este caracteristica curajului semnalat de David în Psalmii 7 şi 11. El învăţase să-şi pună nădejdea şi încrederea în Dumnezeu. El ştia că orice i-ar fi putut face oamenii, Dumnezeu nu-l va părăsi. Dumnezeu era tot atât de sigur ca şi stâncile munţilor veşnici. Omul putea să-şi pună în El toată nădejdea.

Scutul meu. Pentru cineva care nu este un bărbat de război, expresia aceasta are o însemnătate scăzută. Pentru David, scutul însemnase adesea viaţa însăşi. El cunoscuse din experienţa proprie importanţa supremă a scutului, în unele dintre cele mai critice momente ale vieţii. După cum credinciosul lui scut l-a apărat de loviturile vrăjmaşilor lui, care intenţionau să-l doboare, tot aşa Dumnezeu îl salvase în repetate rânduri de vrăjmaşul sufletului său. Figura de stil este caracteristică lui David. Cântările lui trăiesc şi respiră spiritul vieţii de războinic, care-l caracteriza, ca soldat obişnuit cu lupta.

Puterea care mă mântuieşte (engl. horn). Vezi Luca 1,69. Cornul era simbolul tăriei şi al puterii. Figura de stil se referă la coarnele fiarelor sălbatice care slujesc atât pentru a respinge, cât şi pentru a ataca (vezi 1 Samuel 2,1.10; Psalmul. 75,10; 89,17; 92,10; 112,9). Dumnezeu a fost cornul mântuirii lui David prin aceea că El i-a procurat nu numai ocrotire şi apărare, ci şi ajutor şi tărie în lupta împotriva vrăjmaşilor lui.

Turnul meu cel înalt. O cetate întărită pe munte. În sălbăticiile munţilor, un astfel de loc era înalt, inaccesibil şi sigur în faţa oricărui atac. Din înălţimea lui se putea obţine o privelişte a tuturor împrejurimilor regiunii. El constituia un loc de avertizare despre apropierea inamicului şi era şi un punct avantajos de unde se puteau respinge atacurile.

Scăparea mea, mântuirea mea. Cuvintele acestea nu se găsesc în Psalmul 18,2. Ele lămuresc declaraţiile precedente despre Dumnezeu, arătând cum era privit El de către David. În vreme de nevoie, David putea să alerge la El pentru adăpost şi putea să privească spre El ca Mântuitor de vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi.

Cel vrednic de laudă. Atribuirea laudei Celui vrednic să o primească este o caracteristică de seamă a multor psalmi.

. Valurile morţii. Legăturile morţii (Psalmul 18,4). David se gândeşte aici la pericolele presante din jurul lui, totdeauna gata să-l înghită ca un potop.

Şivoaiele nimicirii. În mod literal, potopurile lui Belial – o personificare a răutăţii nimicitoare. Torentele pierzării (RSV) se întindeau mereu în jurul lui David, părând să anihileze orice mijloc de scăpare. El a înţeles că Satana se lupta atât cu viaţa, cât şi cu sufletul lui şi că oamenii răi, folosiţi ca unelte ale celui rău, erau tot mereu îndreptaţi împotriva lui.

Mă înspăimântează. Chiar şi cei mai mari eroi sunt uneori obsedaţi de teamă.

Mormântului. Ebraicul she’ol, împărăţia figurată a celor morţi. Denumirea nu are nimic de-a face cu un loc de chin. David a avut adesea experienţa apropierii de moarte. Greutăţi, pericol, persecuţie şi strâmtorare constituiau experienţa lui zilnică. Acestea îl atrăgeau aproape de Dumnezeu.

Am chemat pe Domnul. Înconjurat continuu de pericole, David a ajuns să înţeleagă, aşa cum puţini oameni au făcut-o, nevoia lui permanentă de mâna ocrotitoare a lui Dumnezeu. Pericolul l-a făcut să se roage şi să privească la Domnul pentru ajutor. Viaţa periculoasă pe care a trăit-o, l-a ajutat să dezvolte adânca lui experienţă religioasă. Starea lui de nelinişte l-a atras spre Dumnezeu şi l-a făcut să experimenteze personal călăuzirea şi purtarea Sa de grijă constante.

Din locaşul Lui. Din locul de şedere al lui Dumnezeu, El priveşte asupra oamenilor în necazurile lor şi le trimite harul şi tăria de care au nevoie. David a recunoscut Templul din cer ca loc al locaşului lui Dumnezeu: Domnul este în Templul Lui cel sfânt; Domnul îşi are scaunul lui de domnie în ceruri (Psalmul 11,4).

S-a cutremurat şi s-a clătinat. Versetele 8-16 conţin o imagine uimitor de frumoasă şi impresionantă a lui Dumnezeu. Textul este sublim şi deosebit de solemn în descrierea puterii şi tăriei lui Sale. Imaginea este a unei furtuni teribile şi a unui puternic cutremur de pământ, însoţite de un fum şi un întuneric dens, izbucnirea fulgerului şi bubuitul asurzitor al tunetului, descoperind lui David prezenţa personală a lui Dumnezeu. Fără îndoială că imaginea a venit ca rezultat al experienţei personale, când, în câmp deschis, expus elementelor naturii şi poate luptând pentru propria lui viaţă împotriva vrăjmaşilor, lui David i s-a descoperit prezenţa lui Dumnezeu în salvarea pe care o aduce alor Săi. Scena aduce aminte de groaza care a însoţit solemnul eveniment al legii pe Sinai (Exod 19,16-18).

Pentru că El se mâniase. Printr-o figură de stil, cutremurarea groaznică a pământului şi mişcările teribile ale cerului sunt descrise ca rezultat al puternicei mânii a lui Dumnezeu.

Fum se ridica din nările Lui. Printr-o imagine poetică, forţele spectaculoase ale naturii sunt descrise ca plecând de la Dumnezeu pentru a aduce la îndeplinire lucrarea lor de nimicire, hotărâtă în mod divin.

A plecat cerurile. După cum într-o furtună norii coboară, părând să se odihnească pe copaci şi dealuri, tot aşa Dumnezeu este descris ca îndoind cerurile în mânia Sa.

Era înconjurat cu întunericul. Întunericul Şi-l făcuse învelitoare, iar cortul Lui, împrejurul Lui erau nişte ape întunecoase (Psalmul 18,11). Imaginea Îl înfăţişează pe Dumnezeu care Îşi aşează locuinţa în cutremurătorul întuneric al furtunii. El stă acolo, nevăzut dar aproape, aducând răzbunare asupra vrăjmaşilor (vezi Deuteronom 4,1; Psalmul 97,2).

Din strălucirea. Împotriva întunericului furtunii apar scăpărările orbitoare ale fulgerului.

Domnul a tunat. De îndată după fulger (v. 13) este auzit bubuitul tunetului aducând judecăţile lui Dumnezeu asupra vrăjmaşilor Lui, Psalmul 18,13 adaugă: cu grindină şi cărbuni de foc.

A aruncat săgeţi. Aceste străluciri ale fulgerului, urmate de bubuituri ale tunetului, sunt descrise şi în Psalmul 77,17.18. Dumnezeu este descris de imaginaţia poetului ca un războinic care-şi trimite săgeţile pentru nimicirea vrăjmaşilor Lui (vezi Deuteronom 32,23; Iov 6,4; Psalmul 7,12.13; 38,2; Obadia 3,12.13).

I-a pus pe fugă. Domnul aduce la îndeplinire deruta completă a vrăjmaşilor Lui şi lupta Sa împotriva lor are ca rezultat nimicirea completă a lor (vezi Exod 23,27; Iosua 10,10; Judecători 4,15.15; 1 Samuel 7,10).

Suflarea nărilor Lui. Vezi Exod 15,8, unde într-o descriere poetică a Exodului, Moise descrie pe Domnul dând înapoi apele Mării Roşii prin suflarea nărilor Lui, încât s-au închegat valurile în mijlocul mării.

M-a scos din apele cele mari. Lăsând descrierea mâniei lui Dumnezeu manifestându-se în furtună, David prezintă acum eliberarea lucrată de Dumnezeu pentru el (v. 17-20). David a fost scăpat ca dintr-o mare de necazuri.

Potrivnicul meu cel puternic. Este posibil ca David să se refere aici direct al amoniţi şi la puternicii lor aliaţi (cap. 10).

Ei mă prinseseră. În mod literal, ei mă înfruntaseră.

La loc larg. În contrast cu strâmtorările pricinuite de atacurile vrăjmaşilor lui. Cu ajutorul lui Dumnezeu puterea adversarilor lui a fost înfrântă, iar David a fost eliberat.

Pentru că mă iubeşte. David arată aici motivul pentru care Dumnezeu a dat biruinţă lui şi nu vrăjmaşilor lui. Acesta n-a fost un favoritism arbitrar, ci Dumnezeu era în măsură să lucreze în mod miraculos pentru slujitorul Său, pentru că David conlucra cu planul cerului (vezi v. 21-28).

După nevinovăţia mea. În vechime, Dumnezeu a făgăduit binecuvântarea sănătăţii şi a prosperităţii ca o răsplată imediată a ascultării (Deuteronom 28,1-14).

Curăţia mâinilor mele. Mâinile sunt instrumentele acţiunii. Dumnezeu priveşte la faptele oamenilor, dar şi la inima lor (Psalmul 15,2-5; 24,4.5). Pe vremea când erau scrise aceste cuvinte, David a putut vorbi deschis despre curăţia mâinilor lui, dar aceasta n-a mai fost posibil după păcatul lui faţă de Bat-Şeba şi Urie Hititul. Avem aici o indicaţie că psalmul acesta a fost scris după înfrângerea amoniţilor şi a aliaţilor lor (2 Samuel 10), dar înainte de păcatul lui David cu Bat-Şeba (cap 11; vezi despre cap. 11,1).

După. Vezi cele despre v. 21.

Cu cel bun. În versetul anterior, David a prezentat motivul răsplătirii lui Dumnezeu faţă de el. Acum el stabileşte un principiu general, arătând din nou că Domnul nu manifestase nici un favoritism special faţă de el, că Dumnezeu vrea să manifeste aceeaşi îndurare şi binecuvântare asupra tuturor celor care vor da pe faţă bunătate şi dreptate. Răsplătirile lui Dumnezeu sunt condiţionate de atitudinea omului faţă de El şi de comportamentul lui faţă de semenii săi. Totuşi, experienţa lui Iov arată că pot fi şi excepţii evidente la acest principiu general. Din cauza implicaţiilor marii controverse dintre Hristos şi Satana, uneori este îngăduit ca suferinţa să vină asupra celor drepţi, în ciuda dreptăţii lor.

După îndărătnicia lui. Celui îndărătnic Dumnezeu i se pare îndărătnic. Cei răi socotesc că El nu este binevoitor şi drept în căile Lui cu ei, când în realitate El este drept, pentru că îngăduie ca ei să secere ce au semănat şi să aibă parte de acelaşi tratament pe care ei înşişi l-au aplicat altora. Totuşi, prin toate acestea ,Dumnezeu caută mântuirea lor (vezi Levitic 26,23.24.40-45).

Tu eşti lumina mea. Tu îmi aprinzi lumina mea (Psalmul 18,28). Versetul acesta prezintă o altă secţiune a psalmului (2Samuel 22,29-46), în care David spune ce a făcut şi va face Domnul pentru el (vezi Psalmul 132,17; 1Regi 11,36; 15,4).

Oşti. Ebraicl jedud. O subunitate a oştirii sau o grupă de bărbaţi înarmaţi uşor, trimişi împotriva unei ţări vrăjmaşe cu scopul de prăda, ca amaleciţii care au ars Ţiclagul (1Samuel 30,8.15). David învinsese totdeauna astfel de bande cu ajutorul Domnului. Se cerea rapiditate, curaj şi putere pentru a zdrobi astfel de forţe, şi această abilitate îi fusese dată lui David de către Domnul.

Sar peste zid. Cu ajutorul lui Dumnezeu nici un obstacol nu-i stătea în cale lui David în urmărirea vrăjmaşului.

Desăvârşite. Ebraicul tamim, complet, întreg, totul. Accentul în ebraică nu este pus pe desăvârşire ci pe totalitate. Un scut. Ca în versetul 3, Dumnezeu oferă ocrotire tuturor celor ce îşi pun încrederea în El.

Căci cine este Dumnezeu? Există numai un singur Dumnezeu şi Acesta era Iehova. Aşa stând lucrurile, vrăjmaşii Lui erau lăsaţi să se descurce singuri, în timp ce El avea toată puterea cerurilor la porunca Sa.

Cine este o stâncă? Cine este vrednic de încredere, ferm, imuabil şi sigur, cu excepţia Dumnezeului nostru?

Dumnezeu este cetăţuia mea cea tare. Omul care nu se sprijină pe Domnul nu este mai tare decât el însuşi, dar omul care se încrede în Domnul are la dispoziţie toată tăria cerurilor.

Ca picioarele cerboaicelor. Pe asprele colţuri de stânci şi încurcatele cărări ale munţilor, picioarele căprioarei erau iuţi şi sigure. Pe cărările întortocheate pe care i-a fost dat lui David să umble, Dumnezeu a făcut ca el să meargă in siguranţă şi fără risc.

Imi deprinde mâna la luptă. David era un luptător priceput şi victorios, iar el atribuie acest succes lui Dumnezeu. El nu s-a angajat în lupte egoiste şi nemiloase, ci a dus luptele Domnului. În felul acesta, el a putut căuta la Dumnezeu pricepere, ocrotire şi călăuzire.

Arcul de aramă. Literal, un arc de bronz. Luptătorii antici erau mândri de forţa lor în mânuirea arcului. Domnul a dat lui David putere şi pricepere să folosească armele de război cu succes.

Scutul mântuirii Tale. Vezi Efeseni 6,17, coiful mântuirii. Cea mai bună ocrotire pe care o poate avea vreun om în orice fel de pericol al vieţii este puterea salvatoare a lui Dumnezeu. Bunătatea. Ebraicul ’anoth, în mod literal, a răspunde. Înţelesul este obscur. Psalmul 18,35

conţine ’anawah, în mod literal, umilinţă, care evident este o redare corectă. Caracterul nobil şi amabil al lui Dumnezeu (vezi Psalmi 113,6.7) arătat faţă de cei blânzi şi smeriţi (Isaia 57,15; 66,2) îi face în stare să se urce până la cele mai înalte culmi ale onorii şi succesului.

Lărgeşti drumul sub paşii mei. În locuri strâmte şi înguste, Tu mi-ai făcut loc liber astfel încât am fost în stare să înaintez fără greutate. Când vei umbla, pasul nu-ţi va fi stânjenit; şi când vei alerga, nu te vei poticni (Proverbe 4,12; compară cu Psalmul 31,8).

Picioarele. Literal, glezne. Dumnezeu a dat psalmistului putere să umble prin locuri primejdioase cu pas hotărât şi regulat; nici gleznele lui n-au şovăit, nici picioarele n-au alunecat.

Sub picioarele mele. Artiştii antici au pictat pe învingători stând deasupra vrăjmaşilor lor care zăceau morţi, sub picioarele lor sau sub picioarele cailor lor. Tabloul de aici nu este un tablou al cuceririi şi stăpânirii, ci al doborârii unui vrăjmaş şi al trecerii peste el.

Potrivnicii mei. În timpul carierei lui David, vrăjmaşii s-au ridicat mereu împotriva lui, dar Domnul i-a făcut să cadă în faţa puterii împăratului.

Să dea dosul. Sau să dea dosul gâturilor. Expresia înseamnă că vrăjmaşii au fost puşi pe fugă înaintea lui, întorcându-i spatele. Compară cu ... voi face ca toţi vrăjmaşii tăi să dea dosul (în ebraică, gâtul) înaintea ta. (Exod 23,27).

Ca pulbere. Vrăjmaşii lui David au fost transformaţi în pulbere, puterea lor fiind schimbată în neputinţă. Psalmul 18,42 conţine expresia ca praful pe care-l ia vântul, adăugând în felul acesta ideea de împrăştiere a adversarului, după cum praful este împrăştiat de vânt.

Ca noroiul de pe uliţe. O altă expresie care înseamnă biruinţă desăvârşită. Vrăjmaşii lui David nu numai că au fost zdrobiţi ca praful, ci au fost şi călcaţi sub picioarele lui (vezi Isa 10,6; Zaharia 10,5; Maleahi 4,3).

Neînţelegerile poporului meu. Psalmul 18,43 conţine neînţelegerile poporului , ca şi LXX în 2 Samuel 22,44. Deoarece David se îndrepta spre un punct culminant şi al unei victorii complete asupra vrăjmaşilor din afară (2Samuel 22,44-46), unii au crezut puţin probabil că aici el avea de-a face cu greutăţi interne. Războaiele poporului său în care era angajat aici erau războaie pe care le purtau împotriva altor naţiuni.

Căpetenie a neamurilor. Prin victoria sa asupra păgânilor, David devenise stăpânul lor şi primea de la ei tribut. Planul lui Dumnezeu n-a fost ca lumea să fie în continuu divizată în multe state angajate constant în război unele împotriva altora, ci ca, în cele din urmă, ele să fie unite într

o singură naţiune, sub un singur împărat, având Ierusalimul drept capitală. Dar israeliţii au refuzat să conlucreze cu planul lui Dumnezeu spre a face din ei conducători şi purtători de lumină pentru neamuri. Ei au fost răzvrătiţi şi mândri şi, în multe privinţe, n-au fost mai buni decât vecinii lor păgâni. În cele din urmă, Dumnezeu i-a lepădat şi le-a retras favoarea. Totuşi, sub Mesia care avea să vină ca sămânţă a lui David şi prin adevăratul Israel al lui Dumnezeu – sămânţa spirituală a lui Avraam – planul va primi o măsură de împlinire, totuşi, în multe privinţe diferit de intenţia originală (vezi Romani 9,6-8; PK 713, 714).

Pe care-l cunoşteau. Vezi Isaia 55,5.

Mă linguşesc. Literal, vor veni ploconindu-se.

Trăiască Domnul. David ajunge aici, la secţiunea de încheiere a cântării sale (v. 47-52). Pe temeiul biruinţelor pe care i le-a dat Domnul, el atribuie lauda şi recunoştinţa lui Dumnezeu. Domnul nu l-a uitat sau părăsit – El era veşnic prezent, viul Dumnezeu (Psalmul 42,2; Isaia 37,4.17; Ieremia 10,10; Osea 1,10; 1 Timotei 6,16). Dumnezeu era mai mult decât o teorie sau o simplă atracţie pentru David – el învăţase să-L descopere ca pe un Prieten şi Mântuitor personal, şi acum el îşi exprimă lauda recunoscătoare pentru El, pentru minunata Lui purtarea de grijă şi eliberare.

Stânca mântuirii mele. Vezi Psalmul 89,26. David reaminteşte ce înseamnă Dumnezeu pentru el. El este şi stâncă şi mântuire, Dumnezeul care este tăria şi apărarea lui şi care îi aduce scăparea.

Răzbunătorul meu. Dumnezeu trăieşte şi poartă de grijă. El nu l-a părăsit pe David ca pe o victimă neajutorată în mâinile vrăjmaşilor lui, ci i-a făcut dreptate (vezi Psalmul 94,1; Luca 18,7).

Mă face să scap. De repetate ori, David se afla înconjurat de vrăjmaşi şi în aparenţă fără ajutor şi în puterea lor. Dar Dumnezeu avea să-i dea eliberare, aducându-l victorios din mijlocul lor şi făcându-i supuşii lui.

Omul asupritor. Unii comentatori cred că expresia aceasta se aplică în mod special la Saul, dar aplicarea probabil că este generală. Întregul conţinut al cântării şi mai ales secţiunea de încheiere lasă să se înţeleagă că David nu se gândeşte aici la Saul în mod deosebit, ci la vrăjmaşii lui în general. Evident că oamenii aceştia au fost asupritori şi dacă ar fi reuşit să-l aibă pe David în mâinile lor s-ar fi purtat în mod crud cu el. De astfel de oameni, Dumnezeu l-a scăpat, binevoitor, pe David.

De aceea. Acest de aceea leagă mulţumirile lui David de istorisirea anterioară despre îndurările lui Dumnezeu faţă de el. Secretul experienţei religioase profunde a lui David constă în faptul că a avut mereu în minte îndurările pe care le primise de la Dumnezeu şi niciodată n-a încetat să-I mulţumească pentru ele.

Printre neamuri. Strălucitele victorii date lui David au înălţat puterea Dumnezeului lui Israel înaintea neamurilor. Pavel citează versetul acesta pentru a ilustra cum va ajunge cunoaşterea de Dumnezeu la neamuri prin predicarea Evangheliei (Romani 15,9). Dumnezeu a plănuit ca Israel să fie evanghelia mântuirii Sale. Adesea psalmistul vorbeşte despre gloria care urma să vină pentru Israel dacă el avea să aducă la îndeplinire înaltul lui destin. El privea înainte spre timpul când întregul pământ I se va închina lui Dumnezeu şi îi va înălţa cântare de laudă (Psalmul 66,4) şi când toţi împăraţii pământului se vor închina înaintea Lui (Psalmul 72,11). De aceea, psalmistul cheamă pe Israel să declare: vestiţi printre popoare isprăvile Lui (Psalmul 9,11) şi printre neamuri slava Lui (Psalmul 96,3) şi exprimă propria lui intenţie de a lăuda pe Domnul printre popoare şi de a-L cânta printre neamuri (Psalmul 57,9). Vezi şi Psalmul 105,1; Isaia 12,4.

Mari izbăviri (engl. tower of salvation). Psalmul 18,59 redă: El dă mari izbăviri împăratului Său. Înţelesul este clar: Domnul dă plinătatea mântuirii Sale împăratului, acordându-i chiar biruinţe mai mari asupra vrăjmaşilor lui.

Seminţei lui. Se pare că este o referire la profeţia lui Natan din cap. 7,12-16, că după ce David avea să adoarmă, Domnul îi va ridica o sămânţă după el şi va statornici tronul împărăţiei sale pentru totdeauna. Pentru această mare îndurare, David Îi mulţumeşte acum lui Dumnezeu. Întregul psalm este un măreţ imn de laudă şi de mulţumire, o frumoasă şi sinceră exprimare a încrederii lui David în Dumnezeu că Domnul îi va da împărăţia lui şi seminţei lui pentru veşnicie.

ELLEN G. WHITE COMENTEAZĂ:

36 Ev 639; ML 53; TM 104; 3T 477