1 După aceea, iată ce s-a întâmplat. Absalom, fiul lui David, avea o soră frumoasă, numită Tamar; şi Amnon, fiul lui David, a iubit-o.

După aceea. Seria de istorisiri care urmează (cap. 13 la 21) este un raport al nenorocirilor care s-au abătut asupra lui David după păcatul lui. Cronicile nu menţionează aceste calamităţi, după cum acel raport omite să amintească păcatul lui David. După adulterul lui cu Bat-Şeba şi omorârea lui Urie, David a fost un om schimbat. El pierduse mult din încrederea în sine însuşi şi nici nu mai era stăpân complet al regatului său. Nici poporul nu mai avea încredere şi astfel nu se grăbea să asculte de înştiinţările cu privire la răsplătirea faptelor de dreptate sau la pedepsirea faptelor nelegiuite. Când vedea pe alţii făcând lucruri pentru care el fusese un exemplu, îi era greu să-i mustre. Proprii lui fii au refuzat să-l asculte şi n-au mai respectat sfatul lui. De unde înainte era tare şi curajos, acum el devenise slab şi ezitant. Deasupra lui plana permanent un simţământ de ruşine. Capitolele care urmează descriu cursul evenimentelor care, cel puţin în parte, au fost urmarea păcatului lui David.

O soră frumoasă. În mod literal, o soră frumoasă. Absalom şi sora lui, Tamar, erau copiii lui Maaca, fiica împăratului din Gheşur, iar naşterea lui Absalom avusese loc în timp ce David domnea la Hebron (cap. 3,3). Amnon era întâiul născut al lui David, fiul lui Ahinoam din Izreel (3,2). Deoarece se pare că aceşti fii se aflau acum la tinereţea lor, întâmplările relatate aici trebuie să fi avut loc cam la jumătatea domniei de 40 de ani a lui David.

2 Amnon era atât de chinuit din această pricină, încât a căzut bolnav după sora sa Tamar; căci era fecioară şi-i venea greu lui Amnon să-i facă ceva.

A căzut bolnav. Istorisirea aceasta este inclusă în Sfintele Scripturi cu scopul de a demonstra ce urmări tragice pot să vină peste familia unui om al lui Dumnezeu care s-a abătut de la calea cea dreaptă şi a cedat ispititorului. Defectele copiilor lui David erau în parte datorate defectelor lui.

Şi-i venea greu. Lui îi venea greu, în împrejurările date, să-i facă după dorinţele lui. Fiind obişnuit cu auto-mulţumirea şi cu împlinirea oricărei dorinţe a lui, a căzut bolnav din cauza neputinţei lui de a-şi satisface plăcerile cu privire la Tamar.

3 Amnon avea un prieten, numit Ionadab, fiul lui Şimea, fratele lui David. Şi Ionadab era un om foarte şiret.

Un prieten. Prietenia a fost rea şi a dus la nimicirea lui Amnon. Dacă Amnon şi-ar fi ales prietenii cu înţelepciune, la vreme de criză, ar fi avut ajutorul unui prieten adevărat care să-i dea un sfat sănătos şi salvator.

Foarte şiret. Ionadab era un bărbat şiret, care prin mijloace cinstite sau necinstite avea să-şi atingă scopurile.

4 El i-a zis: „Pentru ce te usuci din zi în zi, tu, fiul împăratului? Nu vrei să-mi spui?” Amnon i-a răspuns: „Iubesc pe Tamar, sora fratelui meu Absalom.”

Verset ce nu a fost comentat.

5 Ionadab i-a zis: „Culcă-te în pat şi fă-te bolnav. Când va veni tatăl tău să te vadă, să-i spui: „Dă voie surorii mele Tamar, să vină să-mi dea să mănânc; să-mi pregătească sub ochii mei o mâncare, ca s-o văd şi s-o iau din mâna ei.”

Fă-te bolnav. Adică pretinde că eşti bolnav. Într-un anumit sens, Amnon era deja bolnav (v. 2). Boala lui era rezultatul patimii nesatisfăcute şi nestăpânite. În acest caz, el avea să cadă bolnav în cu totul alt fel, care avea să apeleze la simpatiile împăratului.

Din mâna ei. David, ca tată cu discernământ şi înţelepciune, ar fi trebuit să înţeleagă ceva din firea fiului său. Nu există, însă, nici un indiciu care să sugereze că el a ghicit toate intenţiile lui Amnon. Altfel el n-ar fi fost de acord cu dorinţele acestuia. Dar ar fi trebuit să se alarmeze suficient de tare ca să nu-i permită lui Tamar să părăsească locuinţa şi să intre la Amnon, unde putea să aibă loc urmări atât de serioase.

6 Amnon s-a culcat şi s-a făcut bolnav. Împăratul a venit să-l vadă, şi Amnon a zis împăratului: „Te rog, să vină sora mea Tamar să facă două turte sub ochii mei şi să le mănânc din mâna ei.”

Verset ce nu a fost comentat.

7 David a trimis să spună Tamarei înăuntrul odăilor ei: „Du-te în casa fratelui tău Amnon şi pregăteşte-i o mâncare.”

Du-te. După cât s-ar părea, era o poruncă nevinovată, dar, dând acest ordin David trimitea pe fiica lui la ruşine, iar pe fiul său la moarte.

8 Tamar s-a dus în casa fratelui ei Amnon, care era culcat. A luat plămădeală, a frământat-o, a pregătit turte înaintea lui şi le-a copt;

Tamar s-a dus. Tamar a fost împinsă să părăsească siguranţa locuinţei ei pentru apartamentul lui Amnon, unde acesta avea să dispună de ea după plăcerea lui.

9 luând apoi tigaia, le-a răsturnat înaintea lui. Dar Amnon n-a vrut să mănânce. El a zis: „Scoateţi pe toată lumea afară.” Şi toată lumea a ieşit afară de la el.

Verset ce nu a fost comentat.

10 Atunci Amnon a zis Tamarei: „Adu-mi mâncarea în odaie şi s-o mănânc din mâna ta.” Tamar a luat turtele pe care le făcuse şi le-a dus fratelui său Amnon, în odaie.

În odaie. Atunci când Amnon a refuzat să mănânce pe motiv că este bolnav şi necăjit, Tamar însăşi a adus mâncarea în dormitorul lui.

11 Pe când i le dădea ea să le mănânce, el a apucat-o şi i-a zis: „Vino, soro, şi culcă-te cu mine.”

Verset ce nu a fost comentat.

12 Ea i-a răspuns: „Nu, frate, nu mă necinsti, căci nu se face aşa în Israel; nu face mişelia aceasta.

Nu se face aşa. Vezi Geneza 34,7. Nefiind altcineva acasă, Tamar nu avea pe nimeni care s-o ajute în încercările ei de a rezista răului pe care dorea fratele ei să-l facă şi planului lui hotărât. La început, ea a încercat să-i argumenteze vorbind despre păcătoşenia şi nebunia unui astfel de act.

13 Unde mă voi duce eu cu ruşinea mea? Şi tu vei trece drept un mişel în Israel. Acum, vorbeşte, te rog, împăratului, şi nu se va împotrivi să fiu a ta.”

Unde mă voi duce cu ruşinea mea? Tamar a încercat să-l readucă pe Amnon la realitate, arătându-i că, făcând o astfel de faptă, el avea s-o dispreţuiască, pe fata împăratului şi soră a lui, pentru toată viaţa. Dacă el ar fi avut consideraţie pentru ea cu siguranţă că n-ar fi adus o asemenea umilire asupra ei şi a familiei împăratului.

Şi tu. Tamar s-a gândit nu numai la urmările care o priveau pe ea, ci şi la Amnon. Făcând o faptă atât de rea, el avea să devină un mişel, făcându-se de ruşine şi demn de dispreţ în toată ţara. Tamar a gândit şi a judecat clar şi logic.

Vorbeşte... împăratului. Văzând că nu reuşea să-l convingă pe fratele ei să-şi schimbe planul, Tamar a început să tragă de timp. Ceea ce conta acum era să scape din ghearele lui şi aceasta era ultima ei încercare.

14 Dar el n-a vrut s-o asculte; a silit-o, a necinstit-o şi s-a culcat cu ea.

N-a vrut s-o asculte. Amnon era cu totul egoist, pătimaş şi hotărât să meargă pe calea lui, indiferent de urmări. El nu putea fi înduplecat. Cerinţele lui Dumnezeu, virtutea surorii lui şi cinstea propriului său nume nu însemnau nimic pentru el. Pentru caracteristicile acestea era vinovat, în parte, şi David. El a evitat să ceară socoteală copiilor lui când făceau rele şi le-a îngăduit să meargă pe propria lor cale. Acum nu mai putea fi nici înduplecaţi, nici constrânşi.

15 Apoi Amnon a urât-o foarte mult, mai mult decât o iubise. Şi i-a zis: „Scoală-te şi du-te!”

Amnon a urât-o. Rezultatul a fost cel aşteptat. Amnon a fost împins nu de iubire, ci de patimă, iar acum, deoarece patimile lui animalice fuseseră satisfăcute, nu mai avea nici o consideraţie faţă de sora lui, căreia îi făcuse un rău atât de crud.

16 Ea i-a răspuns: „Nu mai mări răul pe care l-ai făcut, izgonindu-mă.”

Nu mai mări. N-a existat nici un motiv ca Amnon să ceară plecarea surorii lui. Făcându-i rău, singurul lucrul pe care-l mai putea face acum, era s-o ocrotească şi s-o mângâie. Alungând-o, el comitea încă o mişelie.

17 El n-a vrut s-o asculte şi, chemând băiatul care-i slujea, a zis: „Izgoneşte de la mine pe femeia aceasta, scoate-o afară şi încuie uşa după ea!”

N-a vrut s-o asculte. Vezi v. 14. Amnon nu fusese făcut să asculte de glasul raţiunii, conştiinţei sau de Dumnezeu. Protestul lui Tamar n-a însemnat nimic pentru el.

18 Ea avea o rochie pestriţă; căci aceasta era haina pe care o purtau fetele împăratului, câtă vreme erau fecioare. Slujitorul lui Amnon a scos-o afară şi a încuiat uşa după ea.

O rochie pestriţă. Ea purta o rochie lungă cu mâneci, după cum era obiceiul la fecioarele familiei regale. Amănuntul este amintit pentru a se arăta că Tamar era recunoscută ca fecioară de viţă regală.

19 Tamar şi-a presărat cenuşă pe cap şi şi-a sfâşiat haina pestriţă; a pus mâna în cap şi a plecat ţipând.

Şi-a sfâşiat haina. Probabil că aceasta s-a făcut imediat. Tamar n-a încercat să acopere ruşinea care se abătuse asupra ei. Ea era o tânără virtuoasă, a cărei purtare era cu desăvârşire mai presus de orice reproş. Când a părăsit apartamentul lui Amnon, ea a dat o dovadă puternică despre adânca durere prin care trecuse (vezi Estera 4,1; 2 Regi 5,8). În felul acesta, ea l-a împiedicat pe Amnon să inventeze o poveste că ea fusese vinovată de purtare rea faţă de el şi că, din acest motiv, fusese alungată din faţa lui. Tamar era, în mod evident, pe deplin sinceră, acţiunile ei arătând indignarea şi durerea care o cuprinseseră. Dacă ar fi rămas liniştită, ar fi putut fi socotită ca părtaşă la crimă.

20 Fratele ei Absalom i-a zis: „A stat fratele tău Amnon cu tine? Acum, soro, taci, căci este fratele tău; nu te prea trece cu firea din pricina aceasta.” Şi Tamar, nemângâiată, a locuit în casa fratelui ei Absalom.

Cu tine? Membri ai familiei regale trebuie să fi cunoscut cusururile lui Amnon şi, după câte se părea, Absalom şi-a dat imediat seama ce se întâmplase.

Acum taci. Sfatul era de fapt să se păstreze spiritul de răzbunare pe Absalom. Răul care fusese făcut lui Tamar, cerea pedeapsă imediată. Ruşinea pe care o suferise ea era cunoscută de toţi, pentru că, prin comportamentul ei la părăsirea apartamentului lui Amnon ea a împiedicat orice speranţă de tăinuire. N-ar fi fost nici un câştig prin amânare. Dacă Absalom ar fi fost el însuşi omul care ar fi trebuit să fie, s-ar fi ocupat imediat de problemă şi n-ar fi stat liniştit până ce răul făcut surorii lui nu ar fi fost îndreptat. Dar, în loc să caute redresarea prin mijloace legale, el a complotat să se răzbune.

Nemângâiată. Tamar fusese făcută de ruşine, apoi părăsită. A continuat să locuiască în casa fratelui ei, nemăritată şi nefericită, în amintirea necinstirii ei.

21 Împăratul David a aflat toate aceste lucruri şi s-a mâniat foarte tare.

S-a mâniat foarte tare. David s-a mâniat într-adevăr foarte tare când a auzit de această faptă ruşinoasă din partea unui fiu al său, dar se pare că, din cauza amintirii proprii lui purtări rele, n-a căutat să se facă dreptate. El şi-a dat seama că mâinile îi erau legate de păcatul său. Ca urmare, el a manifestat faţă de copii o îngăduinţă care a încurajat purtări rele ca aceasta. Dacă ar fi fost mai demult, când conştiinţa îi era integră şi liberă de capcanele în care s-a încurcat ulterior, probabil că ar fi administrat repede judecata. Dar acum, tot ce a făcut, a fost să dea o probă de mânie şi să îngăduie păcătosului să umble nepedepsit.

22 Absalom n-a vorbit nici bine, nici rău cu Amnon; dar a început să-l urască, pentru că necinstise pe sora sa Tamar.

Nici bine, nici rău. Absalom n-a dat pe faţă nici o umbră a simţămintelor sale puternice. Deşi ardea de ură şi de răzbunare, el a reuşit să-şi păstreze calmul, în timp ce se gândea şi plănuia fără oprire moartea fratelui său. Ar fi fost cu mult mai bine pentru toţi cei în cauză dacă s-ar fi căutat de îndată dreptatea prin cuvenitele căi legale.

23 După doi ani, pe când Absalom avea tunsul oilor la Baal-Haţor, lângă Efraim, a poftit pe toţi fiii împăratului.

Absalom avea tunsul oilor. Tunsul oilor era atunci şi mai este încă un timp de sărbătoare şi de veselie (vezi 1 Samuel 25,2.8). Baal-Haţar. Localitatea aceasta a fost identificată cu Jebel el’Aşur, cam la 4,5 mile (7,2 km) nord-est de Betel şi la vreo 14,25 mile (22,8 km) de Ierusalim. Toţi fiii împăratului. Desigur că invitaţia aceasta l-a inclus şi pe Amon, pentru că scopul adevărat al organizării acestei sărbători a fost să-şi asigure ocazia de a-l prinde.

24 Absalom s-a dus la împărat şi a zis: „Iată, robul tău are tunsul oilor; să vină împăratul şi slujitorii lui la robul tău.”

S-a dus la împărat. Profunda viclenie a lui Absalom este descoperită în această invitaţie făcută lui David. Nu prea spera ca tatăl său să vină, dar îndemnându-l să facă astfel, el avea să ajute la îndepărtarea bănuielii şi avea să-l încurajeze în felul acesta pe Amnon să participe.

25 Şi împăratul a zis lui Absalom: „Nu, fiule, nu vom veni toţi, ca să nu-ţi fie greu.” Absalom a stăruit de el; dar împăratul n-a vrut să se ducă şi l-a binecuvântat.

Să nu-ţi fie greu. David a respins invitaţia, pe motiv că prezenţa atât de multor oameni putea să fie o povară pentru Absalom.

26 Absalom a zis: „Dă voie măcar fratelui meu Amnon să vină cu noi.” Împăratul i-a răspuns: „Pentru ce să vină el cu tine?”

A stăruit de el. Continuând să-l îndemne pe tatăl său să fie prezent, Absalom a ascuns în mod eficient adevăratul plan şi a reuşit să asigure binecuvântarea lui David asupra festivităţii. Acum totul părea mai presus de orice bănuială.

Pentru ce să vină el? Întrebarea sugerează că David ar fi avut nişte presimţiri.

27 În urma stăruinţelor lui Absalom, împăratul a lăsat să meargă cu el pe Amnon şi toţi fiii săi.

În urma stăruinţelor. Prin stăruinţă continuă, până la urmă Absalom a înfrânt rezistenţa tatălui său şi a fost sigur că nu numai Amnon, dar şi toţi prinţii (v. 29) aveau îngăduinţa să vină la festivitate.

28 Absalom a dat următoarea poruncă slujitorilor săi: „Luaţi seama când se va înveseli inima lui Amnon de vin şi când vă voi zice: „Loviţi pe Amnon!” atunci să-l omorâţi; să nu vă temeţi de nimic: oare nu vă poruncesc eu? Fiţi tari şi arătaţi-vă oameni de inimă!”

Loviţi de Amnon. La data aceea, cel de-al doilea fiu al lui David, Chileab (cap. 3,3), era probabil deja mort, pentru că nu mai auzim nimic despre el în raportul biblic. Dacă este aşa, moartea lui Amnon avea să-l facă pe Absalom moştenitor al tronului (vezi cap. 3,2.3). Poate că slujitorii lui Absalom au crezut că poruncile lui cu privire la moartea lui Amnon ţinteau asigurarea propriei lui succesiuni la tron.

29 Slujitorii lui Absalom au făcut lui Amnon cum le poruncise Absalom. Şi toţi fiii împăratului s-au sculat, au încălecat fiecare pe catârul lui şi au fugit.

Pe catârul lui. După cât se pare, David călărea un catâr (1 Regi 1,33.38) şi tot aşa a făcut şi Absalom (2 Samuel 18,9). Astfel, se pare că la data aceea, catârul era animalul călărit de persoane de rang înalt.

Au fugit. Când a fost omorât Amnon, fără îndoială că ceilalţi fii ai lui David s-au temut ca acesta să nu fie decât începutul unui masacru general, în care ei să fie victimele.

30 Pe când erau pe drum, a ajuns zvonul la David că Absalom a ucis pe toţi fiii împăratului şi că n-a mai rămas niciunul din ei.

A ajuns zvonul la David. Zvonul care a ajuns la David era fals. Chestiuni de felul acesta se amplifică pe drum, pe măsură ce sunt duse de la o persoană la alta.

31 Împăratul s-a sculat, şi-a rupt hainele şi s-a culcat pe pământ, şi toţi slujitorii lui stăteau acolo cu hainele sfâşiate.

Şi-a rupt hainele. Aşa exagerat cum era raportul, David l-a acceptat ca adevărat. Chiar ezitarea lui, când a fost de acord ca fiii lui să fie prezenţi la serbare, sugerează că avea presimţiri sumbre. De fapt, el a consimţit numai după stăruinţe (vezi v. 26.27) şi probabil împotriva propriei judecăţi. Acum el a crezut că cele mai rele temeri ale lui fuseseră adeverite şi că avusese loc masacrarea generală a tuturor prinţilor regali.

32 Ionadab, fiul lui Şimea, fratele lui David, a luat cuvântul şi a zis: „Să nu creadă domnul meu că toţi tinerii, fiii împăratului, au fost ucişi, căci numai Amnon a murit; aceasta este urmarea unei hotărâri a lui Absalom, din ziua când Amnon a necinstit pe sora sa Tamar.

Ionadab. Ionadab era un om foarte şiret, care dăduse sfatul cel rău care a avut ca rezultat siluirea lui Tamar (v. 3-5). Ca prieten al lui Amnon, el şi-a dat seama de pericolul la care era expus prietenul său. El ştia că avea să vină ziua când fratele lui Tamar va căuta să se răzbune. Ionadab a prezentat lui David propria lui părere despre cele ce avuseseră loc, şi anume că numai Amnon fusese ucis.

33 Să nu se mai muncească, dar, împăratul, domnul meu, cu gândul că toţi fiii împăratului au murit, căci numai Amnon a murit.”

Să nu se mai amărască. Moartea lui Amnon a fost o lovitură destul de grea, dar ea era o chestiune mică în comparaţie cu raportarea morţii tuturor fiilor lui David. David greşise când nu-l pedepsise pe Amnon pentru crima împotriva surorii lui. Din cauza acestei neîndepliniri a datoriei, Domnul a îngăduit ca împrejurările să-şi urmeze cursul. Piedicile fusese îndepărtate de forţele răului şi a urmat o suită de evenimente care au pedepsit pe Amnon pentru crima lui (vezi PP 728).

34 Absalom a fugit. Şi tânărul pus de strajă a ridicat ochii şi s-a uitat. Şi iată că o mare ceată venea pe drumul dinapoia lui, dinspre munte.

Absalom a fugit. Fără îndoială că Absalom a fugit imediat după uciderea lui Amnon, dar scriitorul a omis să amintească până acum acest fapt. Un număr de evenimente se desfăşura acum în mod simultan, dar scriitorul a putut să le relateze numai pe rând, unul câte unul. Fuga prinţilor probabil că a avut loc în acelaşi timp cu fuga lui Absalom, prinţii întorcându-se la palat şi Absalom fugind într-o altă direcţie. Septuaginta are următoarea adnotare la acest verset pe pantă: şi străjerul a venit şi a spus împăratului: am văzut oameni, pe drumul Oronenului, pe partea dinspre munte.

35 Ionadab a zis împăratului: „Iată că vin fiii împăratului! Astfel se adevereşte ce spunea robul tău.”

Ce spunea robul tău. Când Ionadab spusese lui David că numai Amnon murise (v. 32), este evident el vorbise nu din cunoaşterea faptelor, ci dintr-o bănuială isteaţă. Văzând pe prinţi apropiindu-se, el a ştiut că avusese dreptate şi n-a ezitat să-i amintească acest lucru lui David.

36 Pe când isprăvea el vorba, iată că fiii împăratului au venit. Au ridicat glasul şi au plâns; şi împăratul şi toţi slujitorii lui au plâns mult.

Verset ce nu a fost comentat.

37 Absalom fugise şi s-a dus la Talmai, fiul lui Amihur, împăratul Gheşurului. Şi David jelea în fiecare zi pe fiul său.

Talmai. Tatăl lui Maaca, mama lui Absalom (cap. 3,3). Absalom ştia că bunicul său avea să-i acorde refugiu, pentru că viaţa lui nu avea să fie în siguranţă dacă rămânea în Israel.

Jelea pe fiul său. Nu se ştie sigur dacă îl jelea pe Amnon sau pe Absalom. Probabil că era vorba despre Amnon. David avea o inimă sensibilă şi a suferit mult din cauza morţii fiului său.

38 Absalom a stat trei ani la Gheşur, unde se dusese după ce fugise.

După ce fugise. Este pentru a treia oară când este amintit faptul acesta, dar fiecare, repetate, are scopul de a prezenta un nou amănunt. În versetul 34, este spus faptul simplu că Absalom a fugit. În versetul 37 este dată localitatea unde a fugit (vezi harta de la pag. 662) şi durata şederii lui acolo.

39 Împăratul David a încetat să mai urmărească pe Absalom, căci se mângâiase de moartea lui Amnon.

Sufletul lui (numai în engl. the soul of). Cuvintele acestea nu sunt în textul ebraic şi aici sunt inserate pentru că verbul este feminin şi David nu putea fi subiectul potrivit. Septuaginta are duhul lui. Dar, dacă a fost întristat după Absalom, dorind continuu întoarcerea lui, de ce nu l-a chemat înapoi? Deşi David îşi iubea fiul, fără îndoială că a crezut că era necesară o lecţie atât pentru Absalom, cât şi pentru popor, ca o manifestare a neplăcerii faţă de fapta lui Absalom (compară cu PP 729).

ELLEN G. WHITE COMENTEAZĂ:

1-39 PP 727, 728

30.31.36.37 PP 729 39 GC 537, 539