1 Domnul S-a aprins de mânie din nou împotriva lui Israel; și a stârnit pe David împotriva lor, zicând: „Du-te și fă numărătoarea lui Israel și a lui Iuda.”

S-a aprins. Pricina neplăcerii de aici nu este arătată. Contextul sugerează că motivul ar fi putut fi creşterea îngâmfării şi încrederii de sine a lui Israel, care a rezultat din măreţia naţională atinsă de curând. Apăruseră ambiţia pentru măreţia lumească şi o dorinţă de a fi ca şi naţiunile din jurul lor şi, odată cu acestea, se ivise şi o descreştere a simţământului solemn al destinului la care fusese chemată naţiunea.

A stârnit. Adică Domnul a făcut aşa. Raportul paralel spune: Satana s-a sculat împotriva lui Israel şi a aţâţat pe David să facă numărătoarea lui Israel (1Cronici 21,1). Aceste afirmaţii nu sunt în mod necesar contradictorii, ci pot reprezenta, pur şi simplu, două aspecte ale aceluiaşi eveniment. În textul în discuţie avem un alt caz în care este spus despre Dumnezeu că face ceea ce El nu împiedică (PP 728.739). În realitate, Satana a fost cel care a aţâţat mândria şi ambiţia care au făcut pe împăratul lui Israel să promoveze procedee spre a mări numărul oştirii sale cu scopul de a întinde hotarele lui Israel prin noi cuceriri militare (vezi PP 747).

Fă numărătoarea lui Israel. Nu există nimic în naraţiune care să indice în mod precis când anume a avut loc acest eveniment în viaţa lui David. Faptul că în această lucrare a fost angajat Ioab timp de aproape zece luni (v. 8). arată că trebuie să fi fost într-o perioadă când nu era război. În raportul paralel (1Cronici 21), naraţiunea este imediat urmată de prezentarea pregătirilor lui David pentru zidirea Templului. Atât în cartea lui Samuel cât şi în Cronici, pregătirile acestea se află printre ultimele chestiuni raportate despre domnia lui David. Toate acestea duc la concluzia că numărătoarea militară a avut loc spre sfârşitul domniei lui David.


2 Și împăratul a zis lui Ioab, căpetenia oștirii, care se afla lângă el: „Străbate toate semințiile lui Israel, de la Dan până al Beer-Șeba; să se facă numărătoarea poporului și să știu la cât se ridică numărul lor.”

Lui Ioab. Lucrarea a fost încredinţată lui Ioab pentru că el era comandantul oştirii, iar numărătoarea era făcută în scopuri militare (vezi v. 9; PP 747).

De la Dan până la Beer-Şeba. Expresia este inversată în 1 Cronici 21,2: De la Beer-Şeba până la Dan (vezi 2 Cronici 30,5). În toate cărţile mai timpurii, în Judecători, Samuel şi Regi, redarea este de la Dan până la Beer-Şeba (Judecători 20,1; 1Samuel 3,20; 2Samuel 3,10; 17,11; 24,2.15; 1Regi 5,25). O explicaţie posibilă pentru inversare este că, pe vremea când au fost scrise Cronicile, cam prin sec. V î.Hr., mai ales în mentalitatea ebraică, era Iuda, pentru că regatul de nord al lui Israel luase sfârşit cu două secole înainte. Deoarece Dan era în regatul de nord, nu se considera potrivit ca el să fie numit înainte de Beer-Şeba. În felul acesta, folosirea acestei expresii de la Dan până la Beer-Şeba este un indiciu despre data timpurie a (scrierii) cărţilor lui Samuel.


3 Ioab a zis împăratului: „Domnul Dumnezeul tău să facă poporul de o sută de ori mai mare, și împăratul, domnul meu, să vadă cu ochii lui lucrul acesta! Dar pentru ce vrea împăratul, domnul meu, să facă lucrul acesta?”

De ce? Ioab era un general călit şi fără scrupule, dar chiar şi el a putut să vadă că efectuarea unei astfel de numărători nu se potrivea cu principiile fundamentale ale monarhiei ebraice. Printr-un număr de întrebări, el s-a străduit să-l facă pe David să recunoască nebunia procedeului său.


4 Împăratul a stăruit în porunca pe care o dădea lui Ioab și căpeteniilor oștirii; și Ioab și căpeteniile oștirii au plecat de la împărat, ca să facă numărătoarea poporului Israel.
5 Au trecut Iordanul și au tăbărât la Aroer, la dreapta cetății care este în mijlocul văii Gad, și lângă Iaezer.

Au trecut Iordanul. Aceste amănunte ale metodei de a efectua numărătoarea sunt omise în Cronici. Trecând Iordanul, Ioab şi căpeteniile oştirii au început lucrarea în sudul extrem, la Aroer. Cetatea aceasta era pe malul râului Arnon (Deuteronom 2,36; Iosua 13,16), în partea sudică a teritoriului lui Israel, în Transiordania. Ruinele ei mai poartă încă numele de ’Ara’ir.

În mijlocul văii. Sau mijlocul râului (Iosua 13,9).

Gad. Unul dintre textele revizuite ale Septuagintei redă spre Gad sau până la Gad.

Iaezer. O cetate la hotarul lui Gad (Iosua 13,24.25).


6 Au venit până în Galaad și în țara lui Tahtim-Hodși. S-au dus până la Dan Iaan și în împrejurimile Sidonului.

Până în Galaad. Galaadul se află la sud-est de marea Galileii şi include Gad şi Manase. Tahtim-Hodşi. Nu se cunoaşte nimic despre acest ţinut şi nimic nu se poate afla din acest nume. Unul din textele revizuite ale LXX redă Cadeş, în ţara hitiţilor. Dan-Iaan. Acesta este singurul loc unde numele de Dan apare cu sufixul jaan. Nu este nici

o îndoială că este vorba de Dan, deoarece la el se face referire de două ori (v. 2 şi 15) şi deoarece la acest punct al descrierii, un loc în apropierea Sidonului ar fi potrivit(vezi Iosua 19,17; Judecători 18,27-29).

Sidon. Deşi Sidonul era nominal în interiorul lui Aşer, nu pare să fi fost deţinut vreodată de aşeriţi (Judecători 1,31.32).


7 Au venit până la cetățuia Tir și în toate cetățile heviților și ale canaaniților. Au ieșit spre partea de miazăzi a lui Iuda, la Beer-Șeba.

Cetăţuia Tir. Au venit până la un oarecare loc întărit de pe hotarul fenician în apropiere de Tir, chiar dacă n-au venit chiar până la cetatea însăşi. Pe vremea aceea, Tirul era un stat independent, al cărui domnitor, Hiram, a fost prieten şi al lui David (2Samuel 5,11; 1Cronici 14,1) şi al lui Solomon (1Regi 5,1).

Heviţilor. Se pare că rămăşiţele acestor vechi locuitori ai ţării (Deuteronom 7,1; Judecători 3,5) ocupau încă porţiuni la frontierele lui Israel.

La Beer-Şeba. Nici un amănunt nu este dat despre locurile vizitate la efectuarea numărătorii în principalele părţi ale lui Israel şi Iuda.


8 Au străbătut astfel toată țara și au ajuns la Ierusalim, după nouă luni și douăzeci de zile.

Nouă luni şi douăzeci de zile. Acest amănunt exact reflectă veracitatea raportului. Faptul că a durat atât de mult dovedeşte că a trebuit să se lucreze cu grija.


9 Ioab a dat împăratului numărul poporului: erau în Israel opt sute de mii de oameni de război care scoteau sabia, și în Iuda cinci sute de mii de oameni.

A dat numărul. Cifrele date aici diferă de cele din 1 Cronici 21,5. Unii cred că totalul stabilit pentru Israel în Cronici poate să cuprindă şi oastea permanentă de 288.000 de bărbaţi (1Cronici 27,1-15). Alţii iau acest text ca incluzând estimări ale seminţiilor lui Levi şi Beniamin, a căror numărătoare nu fusese făcută (1Cronici 21,6). Se poate face o deosebire între oameni de război arătaţi aici şi tot Israelul din 1 Cronici 21,5, privind prima grupă ca unităţi alese pentru operaţiuni active, iar a doua ca incluzând şi unităţi de rezervă. În orice caz este clar că, aşa cum sunt date, cifrele sunt rotunde.


10 David a simțit cum îi bătea inima, după ce făcuse numărătoarea poporului. Și a zis Domnului: „Am săvârșit un mare păcat, făcând lucrul acesta! Acum, Doamne, binevoiește și iartă nelegiuirea robului Tău, căci am lucrat în totul ca un nebun!”

Am săvârşit un mare păcat. În timp ce numărătoarea era în curs, David a început să cugete la implicaţiile acţiunii sale şi a înţeles că făcea o mare greşeală. Cel care îi vorbea era Duhul lui Dumnezeu, care îi arăta nebunia procedeului său. În adâncă umilinţă, el şi-a mărturisit greşeala înaintea lui Dumnezeu şi a cerut iertare.


11 A doua zi, când s-a sculat David, cuvântul Domnului a vorbit astfel prorocului Gad, văzătorul lui David:
12 „Du-te și spune lui David: „Așa vorbește Domnul: „Îți pun înainte trei nenorociri; alege una din ele, și te voi lovi cu ea.”
13 Gad s-a dus la David și i-a făcut cunoscut lucrul acesta, zicând: „Vrei șapte ani de foamete în țara ta sau să fugi trei luni dinaintea vrăjmașilor tăi, care te vor urmări, sau să bântuie ciuma trei zile în țară? Acum alege și vezi ce trebuie să răspund Celui ce mă trimite.”

Şapte ani. Septuaginta redă trei ani, după cum redă şi textul paralel, 1 Cronici 21,12.


14 David a răspuns lui Gad: „Sunt într-o mare strâmtorare! Of! mai bine să cădem în mâinile Domnului, căci îndurările Lui sunt nemărginite; dar să nu cad în mâinile oamenilor!”

În mâinile Domnului. Se pare că aici David n-a ales ce pedeapsă să primească, ci mai degrabă şi-a exprimat dorinţa ca ea să vină de la Dumnezeu. Atât ciuma cât şi foametea puteau fi privite ca venind de la Dumnezeu. Amândouă judecăţile aveau să cadă asupra naţiunii şi a împăratului, dar, deoarece poporul nutrea aceleaşi păcate ca cele care l-au împins pe David la acţiune, Domnul, prin greşeala lui David, a pedepsit păcatele lui Israel (vezi PP 748)


15 Domnul a trimis ciuma în Israel, de dimineață până la vremea hotărâtă. Și, din Dan până la Beer-Șeba, au murit șaptezeci de mii de oameni din popor.

Cină la vremea hotărâtă. Cele trei zile specificate (v. 13).


16 Pe când îngerul întindea mâna peste Ierusalim ca să-l nimicească, Domnul S-a căit de răul acela și a zis îngerului care ucidea poporul: „Destul! Trage-ți mâna acum!” Îngerul Domnului era lângă aria lui Aravna, iebusitul.

Domnul S-a căit. Vezi cele despre Geneza 6,6; Exod 32,14.

Aravna. Sau Ornon (1Cronici 21,15).


17 David, văzând pe îngerul care lovea pe popor, a zis Domnului: „Iată că am păcătuit! Eu sunt vinovat: dar oile acestea ce au făcut? Mâna Ta să se îndrepte, dar, împotriva mea și împotriva casei tatălui meu!”

Iată că am păcătuit. David a mărturisit deschis păcatul lui. Nu a fost nici o încercare de a arunca vina pe altcineva. El era răspunzător în primul rând şi şi-a asumat răspunderea înaintea lui Dumnezeu.


18 În ziua aceea, Gad a venit la David și i-a zis: „Suie-te și înalță un altar Domnului în aria lui Aravna, iebusitul.”

Înalţă un altar. Locul unde s-a oprit îngerul a fost muntele Moria, muntele unde Avraam înălţase un altar pentru jertfirea lui Isaac şi unde i Se arătase Dumnezeu (Geneza 22,1-14; 2 Cronici 3,1 şi tot aici a fost locul unde, mai târziu, Solomon ridicase templul lui. Locul unde moartea fusese oprită prin har era loc sfânt şi de aici înainte el a fost recunoscut ca atare de poporul lui Dumnezeu (PP 748,749).


19 David s-a suit, după cuvântul lui Gad, cum poruncise Domnul.
20 Aravna s-a uitat și a văzut pe împărat și pe slujitorii lui îndreptându-se spre el; și Aravna a ieșit și s-a închinat înaintea împăratului, cu fața la pământ.
21 Aravna a zis: „Pentru ce vine domnul meu, împăratul, la slujitorul lui?” Și David a răspuns: „Ca să cumpăr de la tine aria și să zidesc în ea un altar Domnului, pentru ca să înceteze urgia aceasta de peste popor.”
22 Aravna a zis lui David: „Să ia domnul meu, împăratul, aria și să aducă în ea jertfele care-i vor plăcea; vezi, boii vor fi pentru arderea de tot, și carele cu uneltele lor vor ține loc de lemne.”
23 Aravna a dat împăratului totul. Și Aravna a zis împăratului: „Domnul Dumnezeul tău să te primească!”

Ca împăratului (engl. as a king). Textul acesta ar trebui să fie citit: Toate aceste lucruri, o, împărate, Aravna le dă împăratului. De îndată ce Aravna a aflat că David doreşte aria pentru un altar, el a fost gata să i-o dea, împreună cu boii şi uneltele de treierat. El era gata să sacrifice din ce era al lui pentru ca nenorocirea să înceteze.


24 Dar împăratul a zis lui Aravna: „Nu! Vreau s-o cumpăr de la tine pe preț de argint și nu voi aduce Domnului Dumnezeului meu arderi de tot, care să nu mă coste nimic.” Și David a cumpărat aria și boii cu cincizeci de sicli de argint.

Vreau s-o cumpăr. Era numai drept ca David să cumpere aria şi nu să o accepte ca dar. Principiul pe baza căruia a acţionat David stă la temelia tuturor adevăratelor servicii şi sacrificii.

Cincizeci de sicli de argint. Cronicile redau preţul de şase sute de sicli de aur (1Cronici 21,25). Se poate că raportul din Samuel se ocupă cu preţul plătit numai pentru o parte a tranzacţiei. David a plătit 50 de sicli de argint , pentru că greutatea argintului era pentru arie şi boi. Cronicile afirmă că el a cumpărat ,,locul cu 600 sicli de aur. ,,Locul poate să însemne întregul munte Moria, pe care avea să fie zidit mai târziu Templul.


25 David a zidit acolo un altar Domnului și a adus arderi de tot și jertfe de mulțumire. Atunci Domnul a fost potolit față de țară și a încetat urgia deasupra lui Israel.

A adus arderi de tot. Arderi de tot se aduceau pe acea vreme la Gabaon, unde se afla tabernacolul mozaic (1Cronici 16,39.40; 21,29; 2Cronici 1,3-6). 1 Cronici 21,26 spune că atunci când au fost aduse aceste jertfe, Domnul a răspuns prin foc, care s-a pogorât din cer pe altarul arderii de tot. David a stabilit această parte, ca loc pentru casa Domnului (1Cronici 22,11; 2Cronici 3,1).

Cu acest raport despre pocăinţa şi împăcarea lui David cu Dumnezeu, cartea lui Samuel se încheie. Viaţa lui David este o mărturie constantă despre bunătatea şi îndurarea lui Dumnezeu şi despre puterea mântuitoare a harului Său în experienţa acelora care Îi predau viaţa cu seriozitate şi umilinţă.

ELLEN G. WHITE COMENTEAZĂ:

1-25 P 747-749

1-13 PP 747

14 TM 354; 5T 57

14-25 PP 748

24 2T 127