1 Ioab, fiul Ţeruiei, a băgat de seamă că inima împăratului era aprinsă de dor după Absalom.

După Absalom. Prepoziţia tradusă aici faţă de (engl.) mai poate să însemne împotriva. Unii cred că redarea împotriva este în intenţia textului, făcând astfel ca David să se simtă ostil faţă de fiul său din cauza omorârii lui Amnon. Totuşi vezi cele despre capitolul 13,39. Atitudinea lui David a dat naştere înstrăinării lui Absalom faţă de tatăl său (vezi PP 728). Doritor să se întoarcă şi amărât din cauza faptului că a fost ţinut departe atâta timp de treburile împărăţiei pe care o aştepta să fie a lui după moartea tatălui său, Absalom s-a dedat la comploturi trădătoare. Era o situaţie nesănătoasă, şi Ioab s-a apucat s-o îndrepte.

Vezi o hartă a luptelor cu Absalom

2 A trimis să aducă din Tecoa o femeie iscusită şi i-a zis: „Fă-te că plângi şi îmbracă-te în haine de jale; nu te unge cu untdelemn şi fii ca o femeie care de multă vreme plânge după un mort.

Tecoa. Un sat cam la km de Betleem, cel mai bine cunoscut ca domiciliu al profetului Amos (Amos 1,1). Deoarece era aproape de Betleem, strămoşescul cămin al lui Ioab, se poate că el a cunoscut personal pe această femeie, pe care s-a gândit s-o folosească pentru aducerea la îndeplinire a scopului său. Tecoa este identificată cu modernul Tequ.

Fă-te. Ioab a fost cel care a născocit parabola şi a pus cuvintele în gura femeii, dar era nevoie de multă iscusinţă pentru punerea în scenă în faţa împăratului.

3 Să te duci astfel la împărat şi să-i vorbeşti aşa şi aşa.” Şi Ioab i-a spus ce trebuia să zică.

Să te duci... la împărat. Împăratul era judecătorul suprem al ţării şi accesibil tuturor supuşilor lui. Se aştepta de la el să-i ajute în greutăţi.

4 Femeia aceea din Tecoa s-a dus să vorbească împăratului. A căzut cu faţa la pământ, s-a închinat şi a zis: „Împărate, scapă-mă!”

Verset ce nu a fost comentat.

5 Împăratul i-a zis: „Ce ai?” Ea a răspuns: „Da, sunt văduvă, bărbatul mi-a murit!

Sunt văduvă. Cazul era destul de diferit de cel al lui David pentru ca istorioara să nu dea naştere la suspiciune. Existau anumite puncte de bază în istorisire care trebuia fixate în mintea lui David şi accentul a fost pus asupra lor.

6 Roaba ta avea doi fii; amândoi s-au certat pe câmp şi n-a fost nimeni să-i despartă; unul a lovit pe celălalt şi l-a omorât.

Doi fii. Care corespundeau cu Amnon şi Absalom.

7 Şi iată că toată familia s-a ridicat împotriva roabei tale, zicând: „Scoate încoace pe ucigaşul fratelui său! Vrem să-l omorâm, pentru viaţa fratelui său pe care l-a ucis; vrem să nimicim chiar şi pe moştenitor!” Ei ar stinge astfel şi tăciunele care-mi mai rămâne, ca să nu lase bărbatului meu nici nume, nici urmaş viu pe faţa pământului.”

Împotriva roabei tale. Parabola se deosebeşte aici intenţionat de faptele reale, astfel încât să nu dea naştere la bănuieli. În cazul lui David, el era cel care se înstrăinase de Absalom şi refuzase să-i acorde îngăduinţa să se întoarcă. În parabolă era familia, nu mama, care insista ca ucigaşul să fie socotit vinovat.

Şi pe moştenitor. Probabil că aici este o aluzie ascunsă la Absalom ca moştenitor al tronului lui David.

8 Împăratul a zis femeii: „Du-te acasă. Voi da porunci cu privire la tine.”

Voi da porunci. Femeia a câştigat partea ei şi David a făgăduit că fiul ei va fi ocrotit.

9 Femeia din Tecoa a zis împăratului: „Asupra mea, împărate, domnul meu, şi asupra casei tatălui meu să cadă pedeapsa; împăratul şi scaunul lui de domnie să nu aibă nimic de suferit.”

Asupra mea... să cadă pedeapsa După faptă, ucigaşul era vinovat, dar, datorită împrejurărilor, David i-a acordat graţierea. Femeia a câştigat partea ei, dar dorea să prelungească discuţia aşa fel încât să-l facă pe David să se oblige pe sine în continuare. Pentru a face asta, ea a cerut că dacă este vreo vinovăţie de sânge, să-i fie îngăduit să cadă asupra ei şi nu asupra lui David şi a tronului său. Făcând aceasta, ea l-a atras pe David într-o situaţie în care el însuşi avea să-şi asume răspunderea. Până aici el o îndepărtase pur şi simplu cu o promisiune, fără să se implice în mod deosebit.

10 Împăratul a zis: „Dacă va vorbi cineva împotriva ta, să-l aduci la mine, şi nu se va mai atinge de tine.”

Dacă va vorbi cineva. Cuvintele înţelepte ale femeii au obţinut de la David promisiunea că el avea să-şi asume rolul de ocrotitor al ei. Fără să-şi dea seama, s-a lăsat atras într-o situaţie din care cu greu se mai putea retrage.

11 Ea a zis: „Să-şi aducă aminte împăratul de Domnul Dumnezeul tău, pentru ca răzbunătorul sângelui să nu mărească prăpădul şi să nu mi se nimicească fiul!” Şi el a zis: „Viu este Domnul, că un păr din capul fiului tău nu va cădea la pământ!”

Să-şi aducă aminte împăratul. Până aici, femeia avusese succes deplin, dar a dorit să ducă mai departe chestiunea. Cel mai mare respect al lui David era pentru Dumnezeu şi ea nu avea să se oprească până când el nu avea să se oblige faţă de Dumnezeu.

Viu este Domnul. David a jurat solemn că viaţa fiului ei va fi ocrotită. El se obliga acum în aşa fel încât nu se mai putea retrage.

12 Femeia a zis: „Dă voie roabei tale să spună o vorbă domnului meu, împăratul.” Şi el a zis: „Vorbeşte!”

Femeia a zis. Până aici ea se ocupase de un caz ipotetic, care părea să-i intereseze pe ea şi pe fiul ei. Aducându-l cu iscusinţă pe David să dea un verdict în acest caz, ea a început să aplice chestiunea la Absalom. Primele ei cuvinte au fost prudente şi oarecum ambigue, dar ea a continuat să se apropie de David cu problema procedeelor lui cu Absalom.

13 Femeia a zis: „Pentru ce gândeşti tu astfel cu privire la poporul lui Dumnezeu, căci nu iese chiar din cuvintele împăratului că împăratul este ca şi vinovat când nu cheamă înapoi pe acela pe care l-a gonit?

Pentru ce? Dacă David urmase o astfel de cale în acel caz, ce motiv avea să nu procedeze la fel şi în celălalt caz? Dacă el făcuse bine acordând o graţiere fiului ei, care era vrednic de moarte, ce îl împiedica să nu acorde o graţiere lui Absalom, care era vinovat de omor?

La poporul. La Absalom şi la întregul Israel împreună cu el. Absalom era moştenitorul tronului. Deci el aparţinea poporului şi poporul îi aparţinea. O crimă împotriva lui era o crimă împotriva întregului Israel. Refuzând moştenitorului tronului se întoarcă în ţara sa, David lipsea pe popor de drepturile lui de a avea în mijlocul lui pe viitorul împărat. Greşeala împotriva lui Absalom era o greşeală împotriva naţiuni pe care el trebuia s-o conducă. Femeia insinua doar ce dorea să spună, dar cuvintele ei erau destul de lămurite ca lui David să nu-i scape unde voia să ajungă.

Ca şi vinovat. Femeia ajunge acum la miezul problemei. David se dovedise cu puţin timp înainte să greşise în atitudinea faţă de Absalom prin verdictul pe care-l dăduse în cazul fiului ei. El fusese de acord că nu era drept ca ea să fie lipsită de moştenitorul ei, dar el lipsea pe Israel de moştenitorul lui. Pronunţându-se în favoarea fiului ei, el se condamnase singur cât priveşte comportarea lui faţă de Absalom.

Când nu cheamă înapoi. Cuvintele acestea arată lămurit că David era răspunzător pentru exilul lui Absalom. Tot ceea ce trebuie făcut pentru a-l aduce acasă era ca David să-i trimită o invitaţie. Poporul îl dorea. Absalom era nerăbdător să se întoarcă şi chiar familia regală avea să-l primească înapoi cu bucurie. Dar David însuşi se împotrivea. Aceasta era interpretat ca o greşeală, nu numai faţă de Absalom, ci şi faţă de naţiune în întregime.

L-a gonit. Din ebraicul naduch, a împinge, a îmbrânci. Rădăcina se află în Deuteronom 30,3-5; Ieremia 40,12; Mica 4,6 şi Ţefania 3,19, unde este aplicată poporului lui Dumnezeu izgonit într-o ţară păgână.

14 Trebuie negreşit să murim şi vom fi ca nişte ape vărsate pe pământ, care nu se mai adună. Dumnezeu nu ia viaţa, ci doreşte ca fugarul să nu rămână izgonit dinaintea Lui.

Trebuie negreşit să murim. Moartea este soarta comună a tuturor. Un tratament aspru faţă de Absalom nu mai poate aduce înapoi pe Amnon din morţi. Sângele lui a fost vărsat pe pământ şi nu mai poate fi adunat la loc. Atunci pentru ce să nu se uite trecutul şi să se întoarcă Absalom în căminul şi printre rudele sale şi să-şi reia drepturile sale la tron?

Dumnezeu nu ia viaţa. În mod literal, Dumnezeu nu vrea să ia viaţa. Dumnezeu este binevoitor, iubitor şi iertător. Când cineva păcătuieşte şi după aceea se pocăieşte cu adevărat, Domnul este gata să-l ierte de păcatul şi să-l repună din nou în graţia divină. Cuvintele acestea constituie o demonstrare potrivită a iubirii lui Dumnezeu faţă de păcătos şi dovedesc că poporul lui Israel avea o cunoaştere rezonabilă a planului de mântuire. David însuşi păcătuise foarte grav şi avusese nevoie de îndurare. Faptul că el mai era în viaţă şi mai păstra tronul se datora numai îndurării celei mari a Cerului. Aceste cuvinte ale femeii înţelepte din Tecoa au atins puternic inima lui David şi l-a făcut să se îndure pe fiul lui.

15 Acum, dacă am venit să spun aceste lucruri împăratului, domnului meu, am venit pentru că poporul m-a înspăimântat. Şi roaba ta a zis: „Vreau să vorbesc împăratului; poate că împăratul va face ce va zice roaba sa.

M-a înspăimântat. Există o ambiguitate intrigantă cu privire la aceste cuvinte. Oare vorbeşte femeia despre sine însăşi şi teama ei cu privire la acţiunile vecinilor ei? Sau se referă la ceea ce a spus cu privire la Absalom şi poziţia naţiunii ca întreg? Ea continuă să simuleze realitate, dar vorbeşte direct inimii împăratului în legătură cu purtarea lui faţă de Absalom. Ambiguitatea pare să fie intenţionată şi aceasta este ceea ce face din cuvintele ei un apel atât de remarcabil şi mişcător. În poziţia ei în faţa împăratului ea stă ca o reprezentantă a poporului. Glasul ei este glasul naţiunii. Înţelegând simţământul lui Israel ca popor, ea simte o apăsare care o copleşeşte şi aceasta îi dă îndrăzneală înaintea împăratului. Cu siguranţă că David a ascultat-o deoarece ea exprima dorinţele întregului popor.

16 Da, împăratul va asculta pe roaba sa, ca să scape din mâna celor ce caută să ne nimicească, pe mine şi pe fiul meu, din moştenirea lui Dumnezeu.”

Împăratul va asculta. Împăratul ascultase deja şi aprobase cererea ei referitoare la ea şi la fiul ei. Dar împăratul avea să asculte şi cererea ei cu privire la cazul pentru care venise în mod special. Ea vorbea acum în mod indirect în favoarea lui Absalom şi cerea lui David să-i îngăduie să se întoarcă. De fapt, ea spunea lui David că cererea aceasta fusese ascultată deja şi primise răspuns. Împăratul va asculta – despre aceasta era pe deplin încrezătoare. Cine ar putea să reziste unui astfel de apel?

17 Roaba ta a zis: „Cuvântul domnului meu, împăratul, să-mi dea odihnă. Căci domnul meu, împăratul, este ca un înger al lui Dumnezeu, gata să audă binele şi răul. Şi Domnul Dumnezeul tău să fie cu tine.”

Odihnă (engl. comfortable). În mod literal, pentru odihnă, adică ele să împace pe cei în discuţie.

Un înger al lui Dumnezeu. Sau sol al lui Dumnezeu. Cuvântul ebraic tradus aici înger mal’ak se găseşte de 213 ori în VT şi în KJV este tradus înger de 111 ori, sol de 98 de ori şi ambasador de 4 ori (vezi v. 20; cap. 19,27; 1 Samuel 29,19).

Să fie cu tine. Cuvintele de încheiere ale cererii ei sunt aproape ca o binecuvântare. Făcând ce este drept, David avea să aibă prezenţa şi binecuvântarea lui Dumnezeu. Ea vorbise în numele lui Dumnezeu şi l-a asigurat pe împărat că, răspunzând acestei chemări la dreptate şi raţiune, el Îl va avea pe Dumnezeu cu el.

18 Împăratul a răspuns şi a zis femeii: „Nu-mi ascunde ce te voi întreba.” Şi femeia a zis: „Să vorbească domnul meu, împăratul!”

Verset ce nu a fost comentat.

19 Împăratul a zis atunci: „Oare mâna lui Ioab nu este ea cu tine în toată treaba aceasta?” Şi femeia a răspuns: „Viu este sufletul tău, împărate, domnul meu, că nu este cu putinţă nicio abatere nici la dreapta, nici la stânga de la tot ce a zis domnul meu, împăratul. În adevăr, robul tău Ioab mi-a poruncit şi a pus în gura roabei tale toate aceste cuvinte.

Mâna lui Ioab. Lui David nu i-a fost greu să desluşească deghizarea femeii şi să-şi dea seama de sursa stratagemei. Ioab era apropiat de David şi probabil că îşi exprimase deja convingerile, dar până acum fără rezultat. Cunoscând stăruinţa şi abilitatea lui, David şi-a dat seama de îndată că Ioab era răspunzător de vizita femeii.

20 Ca să dea o altă înfăţişare lucrului, a făcut robul tău Ioab lucrul acesta. Dar domnul meu este tot atât de înţelept ca şi un înger al lui Dumnezeu, ca să cunoască tot ce se petrece pe pământ.”

Verset ce nu a fost comentat.

21 Împăratul a zis lui Ioab: „Iată, vreau să fac lucrul acesta; du-te, dar, de adu înapoi pe tânărul Absalom.”

Adu înapoi pe tânăr. Ioab şi-a atins scopul, iar împăratul l-a înştiinţat să ducă ştirea lui Absalom şi să-l aducă acasă.

22 Ioab a căzut cu faţa la pământ, s-a închinat şi a binecuvântat pe împăratul. Apoi a zis: „Robul tău cunoaşte azi că am căpătat trecere înaintea ta, împărate, domnul meu, fiindcă împăratul lucrează după cuvântul robului său.”

A binecuvântat pe împărat. Ioab avea motive întemeiate să-i mulţumească împăratului. Dacă David ar fi luat o hotărâre contrară, Ioab ar fi fost răspunzător pentru situaţie.

23 Ioab s-a sculat, a plecat în Gheşur şi a adus pe Absalom înapoi la Ierusalim.

Verset ce nu a fost comentat.

24 Dar împăratul a zis: „Să se ducă în casa lui şi să nu-mi vadă faţa.” Şi Absalom s-a dus în casa lui şi n-a văzut faţa împăratului.

Să nu-mi vadă faţa. Uciderea de către Absalom a lui Amnon nu era încă uitată, dar, de dragul naţiunii şi al lui Absalom însuşi, David a socotit necesar să arate oroare faţă de crima comisă.

N-a văzut faţa împăratului. Fiind acasă, dar nefiindu-i îngăduit să vadă faţa tatălui său sau să apară la curte împreună cu fraţii lui, mintea lui Absalom a început să se chinuiască. El îşi dădea seama că greşise şi că poporul ajunsese să-l simpatizeze. În ochii naţiunii, el era un erou care trebuia lăudat pentru o faptă de justiţie şi nu ca un criminal care să fie alungat pentru o faptă rea.

25 Nu era om în tot Israelul aşa de vestit ca Absalom în privinţa frumuseţii lui; din talpa piciorului până în creştetul capului, n-avea niciun cusur.

Verset ce nu a fost comentat.

26 Când îşi tundea capul – şi-l tundea în fiecare an, pentru că părul îi era greu – greutatea părului de pe capul lui era de două sute de sicli, după greutatea împăratului.

Două sute de sicli. Conform cu greutatea normală a siclului, aceasta ar fi aproape 2 kg. Aceasta se pare să fie o greutate prea mare pentru păr. Poate că greutatea unui siclu regal era alta decât cea a siclului obişnuit.

27 Lui Absalom i s-au născut trei fii şi o fiică, numită Tamar, care era o femeie frumoasă la chip.

Trei fii. Probabil că aceştia au murit mai la începutul vieţii (vezi cap. 18,18).

Tamar. Tamar a fost numită după numele surorii lui Absalom şi a fost la fel de frumoasă ca ea (cap. 13,1). Probabil că ea a fost cea care s-a căsătorit cu Uriel din Ghibea şi a avut o fiică Maaca (sau Micaia). Soţia lui Roboam şi mama lui Abia, ambele au fost numite Maaca fiica lui Absalom (evident nepoata, vezi despre 1 Samuel 14,50) şi Micaia, fiica lui Uriel (vezi 2 Cronici 13,2, 11,20-22; 1 Regi 15,2).

28 Absalom a locuit doi ani la Ierusalim, fără să vadă faţa împăratului.

Fără să vadă faţa împăratului. Natural că aceasta l-a amărât pe Absalom şi l-a făcut să fie posomorât, determinându-l să creadă că el era tratat cum nu trebuie. Probabil că, în proprii lui ochi el socotea că n-a greşit cu nimic omorându-l pe Amnon, pentru că n-a făcut decât să aplice dreptatea. Absalom era egoist şi fără scrupule, ambiţios şi impulsiv. El era admirat de popor şi îi câştiga treptat simpatia. Nu era deloc înţelept pentru David să îngăduie ca situaţia să continue aşa.

29 Apoi a chemat pe Ioab, să-l trimită la împăratul: dar Ioab n-a voit să vină la el. L-a chemat a doua oară; şi Ioab tot n-a vrut să vină.

N-a voit să vină. Deoarece Ioab avusese deplin succes în eforturile anterioare, David a crezut că mai putea face un serviciu. Dar fără îndoială că Ioab a socotit că făcuse atât cât era înţelept să facă şi că avea să atragă neplăcerea împăratului dacă continua să întreprindă alţi paşi în această chestiune.

30 Absalom a zis atunci slujitorilor lui: „Vedeţi, ogorul lui Ioab este lângă al meu; are orz pe el; duceţi-vă şi puneţi-i foc.” Şi slujitorii lui Absalom au pus foc câmpului.

Puneţi-i foc. O astfel de stratagemă avea să determine acţiune din partea lui Ioab, dar la ea a recurs numai un caracter iresponsabil şi fără scrupule.

31 Ioab s-a sculat şi s-a dus la Absalom acasă. Şi i-a zis: „Pentru ce au pus slujitorii tăi foc câmpului meu?”

Verset ce nu a fost comentat.

32 Absalom a răspuns lui Ioab: „Iată, ţi-am trimis vorbă şi ţi-am zis: „Vino aici, şi te voi trimite la împărat să-i spui: „Pentru ce m-am întors din Gheşur? Ar fi fost mai bine pentru mine să fiu şi acum acolo.” Doresc acum să văd faţa împăratului; şi dacă este vreo nelegiuire în mine, să mă omoare.”

Te voi trimite. Absalom l-a tratat pe Ioab ca pe slujitorul lui, dându-i porunci şi aşteptând ca ele să fie aduse la îndeplinire. Purtarea lui arată cât de departe mersese pe calea răzvrătirii şi hotărârii sale de a asigura o îndreptare a presupusului său necaz şi o restaurare a privilegiilor despre care credea că sunt, de drept, ale sale. N-a încercat deloc să explice de ce a dat foc câmpului. El a acţionat ca şi când era îndreptăţit să ia măsurile pe care le-a luat pentru a-l chema pe Ioab la el şi ca şi cum Ioab era obligat să-i îndeplinească dorinţele.

Să văd faţa împăratului. Lui Absalom îi fusese îngăduit să vină acasă, dar împăratul refuza încă să-l vadă. Un astfel de tratament era pentru Absalom mai chinuitor decât exilul. După părerea poporului, David era prea aspru în comportamentul lui faţă de Absalom şi poporul s-a simţit atras treptat de Absalom.

Dacă este vreo nelegiuire. Absalom ştia bine că David nu era în situaţia să judece. Însuşi împăratul se făcuse vinovat de crimă ucigându-l pe Urie. Străduindu-se să-l judece pe Absalom, David nu făcea decât să se încurce pe sine. Probabil că atitudinea poporului nu avea să-l sprijine pe David într-un astfel de comportament. Inima poporului era cu Absalom, iar David ştia asta.

33 Ioab s-a dus la împărat şi i-a spus lucrul acesta. Şi împăratul a chemat pe Absalom, care a venit la el şi s-a aruncat cu faţa la pământ înaintea lui. Împăratul a sărutat pe Absalom.

A sărutat pe Absalom. Lui Absalom nu i-a fost doar îngăduită prezenţa regală, dar a fost astfel tratat încât să indice cel puţin o împăcare exterioară. Compară cu experienţa lui Esau sărutând pe Iacob şi Iosif pe fraţii săi (Geneza 33,4; 45,15). Amintirea lui David despre propria lui vinovăţie l-a făcut să fie neatent şi şovăitor. După câte se pare, el n-a ştiut încotro să se îndrepte şi ce cale să urmeze. A recunoscut care îi era datoria, dar amintirea propriei lui nelegiuiri l-a împiedicat să facă ceea ce ştia că trebuie făcut.

ELLEN G. WHITE COMENTEAZĂ:

1-33 PP 728, 729

1-14 PP 728

21.24.25.28.32.33 OPP 729