1 După aceea, David a întrebat pe Domnul: „Să mă sui în vreuna din cetăţile lui Iuda?” Domnul i-a răspuns: „Suie-te.” David a zis: „Unde să mă sui?” Şi Domnul a răspuns: „La Hebron.”

A întrebat pe Domnul. David învăţase prin experienţă amară nebunia de a lua hotărâri importante fără sfat divin (vezi 1 Samuel 27 la 30). În această importantă împrejurare, prima lui grijă a fost să ştie ce voia Dumnezeu ca el să facă. Întrebarea lui probabil că a fost făcută prin preotul Abiatar (vezi 1 Samuel 23,6.9-12; 30,6-8).

Să mă sui? Pentru un timp, David fusese un exilat în propria lui ţară, dar moartea lui Saul deschisese calea întoarcerii lui. Toate motivele păreau să indice că sosise timpul pentru întoarcere, dar înainte de a se întoarce, David a căutat să cunoască voia Domnului.

La Hebron. Vechea localitatea de domiciliu a lui Abraam (Geneza 13,18) şi locul de înmormântare a lui Abraam, Sara, Isaac şi Iacob. El se află cam la 24,75 mile (39,6 km) nord-est de Beer-Şeba şi probabil la 17 1/8 mile (27,4 km) de Ţiclag, într-o vale frumoasă, înconjurată de dealuri rodnice şi pământuri fertile. Regiunea fusese mult timp renumită pentru podgoriile ei, strugurii de aici fiind socotiţi cei mai buni din Palestina. David păstrase cu această cetate legături de prietenie în timpul vieţii lui Saul. Ea era foarte potrivită pentru a fi capitala temporară a regatului sudic al lui David, nu numai pentru că era aşezată într-o poziţie întărită din munţii lui Iuda, cu oameni prietenoşi faţă de David, dar avea şi legăturile sfinte cu primii patriarhi. Cetatea a devenit reşedinţa lui David pentru următorii şapte ani.

2 David s-a suit acolo, cu cele două neveste ale sale: Ahinoam din Izreel şi Abigail din Carmel, nevasta lui Nabal.

Cele două neveste ale sale. Vezi 1 Samuel 25,42-43.

3 David a luat cu el şi pe oamenii care erau la el, pe fiecare cu casa lui; şi au locuit în cetăţile Hebronului.

Oamenii care erau cu el. Cei şase sute de oameni care se duseseră cu David la Achiş (1 Samuel 27,2.3). Mulţi dintre ei erau căsătoriţi şi au venit cu familiile şi averile lor, inclusiv cu turmele şi cirezile lor.

Cetăţile Hebronului. Evident că Hebronul a dat numele lui, districtului în care era aşezată cetatea, după cum Samaria era numele folosit pentru ţinutul din jurul cetăţii Samaria.

4 Bărbaţii lui Iuda au venit şi au uns acolo pe David ca împărat peste casa lui Iuda. Au dat de ştire lui David că oamenii din Iabesul Galaadului au îngropat pe Saul.

Au uns... pe David. David fusese deja uns în secret de Samuel (1Samuel 16,13). Aceasta a făcut pentru el dovada că alegerea era de la Dumnezeu. Acum el a fost uns în mod public, ca o recunoaştere a acceptării lui de către seminţia lui Iuda. Şi Saul fusese mai întâi uns în taină de către Samuel, iar mai târziu proclamat împărat în mod public (1 Samuel 10,1.24; 11,14.15). Compatrioţii lui David din Iuda recunoscuseră de mult că David fusese ales pe cale divină ca viitor împărat al lor şi într-o mare măsură fuseseră în legături de prietenie cu el în timpul lungii perioade cât a fost un proscris şi un fugar dinaintea lui Saul. Ca o recunoaştere a amabilităţii lor, David le trimisese daruri (1 Samuel 30,26-31), păstrând astfel legătura de prietenie şi ataşament.

Iabeşul din Galaad. O cetate cam la aproximativ 2 2/3 (4,3 km) est de Iordan şi la 21,5 mile (34,4 km) sud de Marea Galileii. Saul venise să scape Iabeşul din Galaad când Nahaţ amonitul a tăbărât împotriva lui şi a pus pe fugă pe amoniţi (1 Samuel 11,1-11). Este clar că, pentru această bunăvoinţă, oamenii din Iabeşul din Galaad au luat corpul lui Saul de pe zidul Bet-Şanului şi i-au făcut o înmormântare onorabilă (1 Samuel 31,11-13: 1 Cronici 10,11.12).

5 David a trimis nişte soli oamenilor din Iabesul Galaadului să le spună: „Binecuvântaţi să fiţi de Domnul, fiindcă aţi arătat astfel bunăvoinţă faţă de Saul, stăpânul vostru, şi l-aţi îngropat!

A trimis nişte soli. Purtarea lui David faţă de Iabeşul din Galaad a fost desigur inspirată de bunăvoinţă şi sinceritate. Mai era şi o politică înţeleaptă. Bărbaţii din Iabeşul din Galaad se arătaseră binevoitori faţă de fostul împărat al lui Israel şi pentru aceasta au fost lăudaţi de noul împărat. David n-a arătat ură faţă de memoria lui Saul chiar dacă suferise mult din pricina acestuia. Recunoscând bunăvoinţa şi preţuirea acelora care şi-au dovedit supunerea faţă de Saul, David a câştigat supunerea acestor oameni faţă de el însuşi.

6 Şi acum, Domnul să vă arate bunătate şi credincioşie! Vă voi face şi eu bine, pentru că v-aţi purtat astfel.

Vă voi face şi eu bine. David făgăduieşte că are să fie prietenul şi ocrotitorul locuitorilor din Iabeşul din Galaad, aşa cum şi fusese Saul. Întrucât cetatea era uşor de atacat dinspre deşertul estic, putea să vină timpul când oamenii să aibă nevoie de ajutorul noului împărat. David dorea ca ei să ştie că nu are nimic împotriva lor din cauza credincioşiei lor faţă de Saul şi că puteau să conteze pe el tot aşa cum contaseră pe Saul.

7 Să vi se întărească mâinile şi fiţi viteji; căci stăpânul vostru Saul a murit, şi pe mine m-a uns casa lui Iuda împărat peste ea.”

Fiţi viteji. O invitaţie din partea lui David pentru bărbaţii din Iabeşul din Galaad de a se dovedi tot atât de credincioşi şi de viteji faţă de el cum se dovediseră credincioşi faţă de fostul împărat al lui Israel.

8 Însă Abner, fiul lui Ner, căpetenia oştirii lui Saul, a luat pe Iş-Boşet, fiul lui Saul, şi l-a trecut la Mahanaim.

Fiul lui Ner. Vezi cele despre 1 Samuel 14,50.

Căpetenia oştirii lui Saul. Când a ajuns împărat, Saul a făcut pe unchiul lui, Abner, căpetenie a oştirii (1 Samuel 14,50). Abner a fost astfel, prin legături de sânge şi de slujbă, puternic legat de casa lui Saul. El fusese împreună cu Saul în urmărirea lui David şi acum era dispus ca să urmeze la împărăţia peste care domnise Saul omul pe care îl urmărise atâta timp. Abner nu a uitat niciodată mustrarea pe care i-a făcut-o David că a dormit în post (1 Samuel 26,7-16). El era mândru, răzbunător şi ambiţios, hotărât să-şi urmeze propria cale decât să îngăduie lui David, unsul Domnului, să domnească peste Israel.

Iş-Boşet. Cel mai tânăr dintre cei patru fii ai lui Saul. Ceilalţi fuseseră ucişi împreună cu Saul în bătălia de pe muntele Ghilboa (1 Samuel 31,2). Numele lui (prescurtat Işvi în 1 Samuel 14,49) probabil că a fost iniţiat Eş-baal (1 Cronici 8,33; 9,39), care înseamnă omul lui Baal, pentru că nici un împărat nu avea să-l numească pe fiul său Iş-Boşet, care înseamnă fiul ruşinii.

Mahanaim. În mod literal, două tabere. Cetatea aceasta era pe partea de răsărit a Iordanului, dar aşezarea ei n-a fost identificată pe deplin. Probabil că nu era departe de Iabeşul din Galaad. Iacob i-a dat nume locului, când l-au întâlnit îngerii lui Dumnezeu după ce plecase de la Laban şi înainte să treacă Iabocul (Geneza 32,1.2). Era o cetate levită (Iosua 21,38). Fiind în partea de nord-est a ţării, era relativ ocrotită de atacurile filistenilor şi de forţele lui David, dacă acesta ar fi ales să-l suprime pe rivalul lui. Când mai târziu a fugit de Absalom, David a făcut din Mahanaim locul său de scăpare (2 Samuel 17,24). Cetatea este amintită în inscripţia biruinţei lui Şişac ca mhnm, în scrierea egipteană hieroglifică, fără vocale (vezi cele despre 1 Regi 14,25).

9 L-a pus împărat peste Galaad, peste gheşuriţi, peste Izreel, peste Efraim, peste Beniamin, peste tot Israelul.

L-a pus împărat. Încoronarea lui Iş-Boşet ca împărat peste Israel s-a datorat scopului urmărit cu hotărâre de Abner. Unit cu Saul timp îndelungat, Abner ajunsese să urască pe bărbatul pe care Dumnezeu îl alesese ca împărat. El era fără principii, credincios intereselor lui josnice şi egoiste şi nu intereselor poporului sau voinţei Domnului. El era să dispus mai degrabă să aducă divizarea împărăţiei şi durere asupra poporului decât să accepte pe David ca împărat.

Peste Galaad. Descrierea teritoriului peste care a stăpânit Iş-Boşet începe cu regiunea care înconjoară capitala Mahanaim şi se întinde apoi pe distanţe mari. Cu excepţia Galaadului, toate aşezările sunt la apus de Iordan, cu Beniamin la sud din regiunea aflată la nord de Ierusalim.

Gheşuriţii. (engl. Ashurites). Nu este clar ce popor se are în vedere. Referirea poate fi la membrii seminţiei lui Aşer (vezi Judecători 1,32). Septuaginta spune Thasiri, iar Vulgata şi Siriaca Gheşur. Iş-Boşet a fost acceptat mai întâi în Galaad, iar mai târziu stăpânirea lui s-a extins peste tot Israelul.

10 Iş-Boşet, fiul lui Saul, era în vârstă de patruzeci de ani, când s-a făcut împărat al lui Israel, şi a domnit doi ani. Numai casa lui Iuda a rămas lipită de David.

Doi ani. Iş-Boşet şi-a început domnia în acelaşi an cu David şi a domnit doi ani la Mahanaim. Aceasta nu înseamnă că durata totală a domniei lui Iş-Boşet a fost de doi ani, ci că după doi ani au avut loc evenimentele care urmează să fie descrise: războiul lui Abner cu David (v. 12-32), războiul lung dintre casa lui Saul şi casa lui David (cap. 3,1) şi revolta lui Abner în favoarea lui David (cap. 3,6-39; PP 699).

11 Timpul cât a domnit David la Hebron peste casa lui Iuda a fost de şapte ani şi şase luni.

Şapte ani şi şase luni. Afirmaţia aceasta pare să fie parantetică, introdusă pentru a da durata totală a domniei lui David la Hebron. Deoarece durata domniei lui Iş-Boşet nu este cunoscută (vezi despre v. 10), nu cunoaştem intervalul dintre moartea lui şi momentul ungerii lui David ca împărat peste Israel (cap. 5,3).

12 Abner, fiul lui Ner, şi oamenii lui Iş-Boşet, fiul lui Saul, au ieşit din Mahanaim ca să meargă asupra Gabaonului.

Au ieşit. Adică în vederea luptei (vezi 1 Samuel 18,30; 2 Samuel 21,17; 1 Cronici 20,1).

Asupra Gabaonului. Doritor să-şi extindă puterea peste tot Israelul, Abener s-a aventurat până la hotarele domeniului lui David. Gabaonul era în teritoriul lui Beniamin, 5,5 mile nord-vest de Ierusalim. Aşezarea este cunoscută acum sub numele de ej-Jib.

13 Ioab, fiul Ţeruiei, şi oamenii lui David, au pornit şi ei. S-au întâlnit la iazul din Gabaon şi s-au oprit unii dincoace de iaz, şi ceilalţi dincolo.

Ţeruia. Ţeruia era sora lui David (1 Cronici 2,16), astfel că Ioab era nepotul lui David. Mai târziu el a devenit căpetenia oştirii lui David (1 Cronici 11,6; compară cu 2 Samuel 5,8). Iazul din Gabaon. În partea de sud-est a dealului Gabaon este un izvor bogat, care curge întrun rezervor săpat în piatră de calcar. Dedesubt, un rezervor mare deschis, ale cărui ruine mai sunt

şi acum, adună toată apa ce curge din acest izvor subteran. Forţele lui Ioab şi Abner stăteau faţă în faţă, pe părţile opuse ale acestui lac.

14 Abner a zis lui Ioab: „Să se scoale tinerii aceştia şi să se bată înaintea noastră!” Ioab a răspuns: „Să se scoale!”

Să se bată. Abner a provocat pe Ioab să-şi arate puterea printr-o luptă între un număr egal de luptători, aleşi din fiecare ceată. Astfel de întreceri care precedau o luptă nu erau neobişnuite în vremurile străvechi.

15 S-au sculat şi au înaintat în acelaşi număr, doisprezece din Beniamin, pentru Iş-Boşet, fiul lui Saul; şi doisprezece inşi ai lui David.

Verset ce nu a fost comentat.

16 Fiecare, apucând pe potrivnicul lui de cap, i-a împlântat sabia în coastă, şi au căzut toţi deodată. Şi locul acela de lângă Gabaon s-a numit Helcat-Haţurim.

Helcat-Haţurim. Un nume comemorativ care înseamnă câmpul cremenelor sau câmpul ascuţişurilor (de sabie). Septuaginta redă aceasta prin porţiune a trădătorilor.

17 În ziua aceea a fost o luptă foarte aprigă, în care Abner şi bărbaţii lui Israel au fost bătuţi de oamenii lui David.

O luptă foarte aprigă. Numărul celor angajaţi nu a fost probabil mare, deoarece numărul total al celor ucişi a fost de numai 20 de partea lui David şi 360 de partea lui Israel (v. 30.31), dar lupta a fost dusă cu atâta furie încât a adus forţelor lui Iuda o victorie decisivă.

18 Acolo se aflau cei trei fii ai Ţeruiei: Ioab, Abişai şi Asael. Asael era iute de picioare, ca o căprioară de câmp:

Verset ce nu a fost comentat.

19 el a urmărit pe Abner, fără să se abată la dreapta sau la stânga.

Asael... a urmărit. Abner a fost coloana vertebrală a rezistenţei împotriva lui David. Dacă el putea fi scos din luptă, cauza lui Iş-Boşet ar fi fost pierdută şi regatul întreg s-ar fi unit repede sub David. Înţelegând acest lucru, Asael s-a ţinut pe urmele căpeteniei oştirii lui Israel.

20 Abner s-a uitat înapoi şi a zis: „Tu eşti Asael?” Şi el a răspuns: „Eu.”

Verset ce nu a fost comentat.

21 Abner i-a zis: „Abate-te la dreapta sau la stânga, pune mâna pe unul din tinerii aceştia şi ia-i armele.” Dar Asael n-a vrut să se abată dinapoia lui.

Abate-te. Recunoscând că vrăjmaşul care îl urmăreşte era fratele lui Ioab, Abner nu dorea să-i facă vreun rău şi l-a îndemnat să-şi găsească un adversar pe masură. Deşi iute de picior (v. 18), Asael nu se putea asemăna cu un luptător mai robust şi mai experimentat.

22 Abner a zis iarăşi lui Asael: „Abate-te dinapoia mea; pentru ce să te lovesc şi să te trântesc la pământ? Cum voi ridica apoi faţa înaintea fratelui tău Ioab?”

Cum voi ridica... faţa. Abner face o a doua încercare de a-l face pe Asael să renunţe la urmărire, arătându-i clar nu voia să curgă sânge, adică să-l ucidă pe fratele viteazului comandant şef al oştirii lui David.

23 Şi Asael n-a vrut să se abată. Atunci Abner l-a lovit în pântece cu capătul de jos al suliţei, şi suliţa a ieşit pe dinapoi. A căzut şi a murit pe loc. Toţi cei ce ajungeau în locul unde căzuse Asael mort se opreau.

Din pântece (engl. the fifth rib). Expresia aceasta (vezi cap. 3,27; 4,6; 20,10) înseamnă pur şi simplu pântece şi aşa ar trebui tradusă.

24 Ioab şi Abişai au urmărit pe Abner. Şi, la asfinţitul soarelui, au ajuns la coasta Ama, care este în dreptul Ghiahului, pe drumul care duce în pustiul Gabaonului.

Coasta Ama. Se pare că forţele lui Abner fuseseră împrăştiate până departe, dar beniaminiţii s-au ţinut aproape şi acum s-au unit cu Abner într-o poziţie întărită de pe vârful unui deal.

25 Fiii lui Beniamin s-au adunat în urma lui Abner, au făcut o ceată şi s-au oprit pe vârful unui deal.

S-au adunat. Se pare că forţele lui Abner au fost risipite simţitor, dar beniamiţii s-au menţinut uniţi, iar acum Abner adoptă o poziţie de forţă, pe un vârf de deal.

26 Abner a chemat pe Ioab şi a zis: „Oare mereu are să sfâşie sabia? Nu ştii că la sfârşit va fi amar? Până când vei pregeta să spui poporului să nu mai urmărească pe fraţii lui?”

Oare mereu are să sfâşie? Forţele lui Abner suferiseră grele pierderi în luptă, dar în poziţia lor întărită de pe vârful dealului, ele ar fi fost în stare să provoace pierderi grele trupelor lui Ioab dacă acesta din urmă ar fi continuat să atace. Dându-şi seama că nu era în poziţia de a câştiga şi cunoscând că Ioab va ţine seamă de preţul cel mare pe care avea să-l plătească dacă era hotărât să-l alunge din puternica lui poziţie defensivă, Abner a făcut un apel la forţele adverse să oprească urmărirea fraţilor lor evrei. Abner a provocat războiul şi, acum, tot el face apel la pace. În acest apel, Abner se întemeia în mare măsură pe înfrângerea lui şi pe pericolul prezent şi nu era mânat de o sinceră dorinţă de a termina lupta cu casa lui David. Propunerea lui de pace a fost dictată de o schimbare de împrejurări şi nu de o schimbare a inimii.

27 Ioab a răspuns: „Viu este Dumnezeu, că, dacă n-ai fi vorbit, poporul n-ar fi încetat până mâine dimineaţă să urmărească pe fraţii lui.”

Dacă n-ai fi vorbit (engl. unless thou hadst spoken). Însemnătatea exactă a acestor cuvinte ale lui Ioab nu este clară. I s-au dat mai multe interpretări (1) Ioan se referea la evenimentele petrecute de dimineaţă, punând asupra lui Abner vina pentru declanşarea luptei şi insistând că poporul de ambele părţi ar fi fost gata în acea dimineaţă să meargă la casele lor fără să lupte, dacă Abner n-ar fi lansat provocarea de a se bate; (2) Ioab încerca să-l facă pe Abner să înţeleagă că, dacă n-ar fi cerut pace, poporul ar fi continuat lupta până dimineaţa, cu toate urmările dezastruoase pentru Abner; (3) chiar dacă Abner n-ar fi vorbit, Ioab avusese intenţia să continue lupta numai până dimineaţa, dar, având în vedere cererea prezentă a lui Abner el era gata să oprească lupta imediat. În general, se pare că Ioab încerca să dea vina pe Abner, a cărui provocare pripită la Gabon dusese la lupta din acea zi dintre frate şi frate. A te angaja în război civil era cel mai nefericit lucru, şi Ioab a căutat să se descarce de răspundere pentru cele întâmplate.

28 Şi Ioab a sunat din trâmbiţă, şi tot poporul s-a oprit; n-au mai urmărit pe Israel şi nici nu s-au mai bătut.

N-au mai. Ebraicul ’od, în mod literal, încă, iarăşi. Cuvântul exprimă continuare, dar nu în mod necesar de durată nelimitată. Aici durata este hotărât limitată, pentru că războiul a ţinut mult între casa lui Saul şi casa lui David (cap. 3,1). Cuvintele n-au mai indică doar terminarea acestei lupte speciale.

29 Abner şi oamenii lui au mers toată noaptea în câmpie; au trecut Iordanul, au străbătut în întregime Bitronul şi au ajuns la Mahanaim.

Au mers toată noaptea. Abner n-a avut de gând să rişte continuarea luptei în dimineaţa următoare, ci s-a retras imediat.

În câmpie. În mod literal, prin Araba. Araba este un termen aplicat depresiunii Iordanului, de la Marea Galileii la Marea Moartă, până la depresiunea care se întinde la sud de Marea Moartă până în golful Acaba.

Bitronul. Din rădăcina bathar, a tăia în două. De aici, probabil, o trecătoare, în sensul unei regiuni brăzdate de munţi şi văi. Bitron, în general, s-a înţeles a fi o vale necunoscută la nord de Iaboc, aproape de Mahanaim. Unii aplică ideea de a tăia în două la unitatea de timp şi presupun că Abner şi oamenii lui au continuat toată noaptea retragerea lor, mărşăluind încă jumătate din ziua următoare (vezi RSV).

30 Ioab s-a întors de la urmărirea lui Abner şi a adunat tot poporul: lipseau nouăsprezece inşi din oamenii lui David şi Asael.

Nouăsprezece oameni. Probabil că aceştia au fost adăugaţi la cei 12 oameni care au murit în cursul dimineţii, la Gabaon (v. 15.16).

31 Dar oamenii lui David omorâseră trei sute şaizeci de inşi din bărbaţii lui Beniamin şi ai lui Abner.

Trei sute şaizeci. Această mare disproporţie între pierderile lui Iuda şi acelea ale lui Israel poate să se datoreze faptului că oamenii lui David erau veterani experimentaţi, care fuseseră cu el în perioada lungă de fugă din faţa lui Saul (vezi 1 Samuel 23,13; 27,2; 30,9), în timp ce oamenii lui Abner probabil că erau cei care mai rămăseseră din oştirea învinsă a lui Saul.

32 Au luat pe Asael şi l-au îngropat în mormântul tatălui său, la Betleem. Ioab şi oamenii lui au mers toată noaptea şi li s-au revărsat zorile în Hebron.

Au luat apoi pe Asael. Probabil că trupurile celorlalţi soldaţi care căzuţi ucişi au fost îngropate acolo unde au murit, dar, din cauza legăturilor lui Asael atât cu David cât şi cu Ioab, trupul lui a fost luat şi dus la Betleem, unde a fost înmormântat în mormântul familiei.

S-au revărsat zorile. Hebron era la 15 mile sud de Betleem şi cam la 25 mile de câmpul de luptă. Ar fi fost o faptă strălucită pentru oamenii lui David ca, după lunga urmărire a forţelor lui Abner, să părăsească locul de luptă după căderea nopţii (v. 24), să ia trupul lui Asael, să-l ducă la Betleem, să-l îngroape în mormântul familiei şi să-şi continue marşul pentru a ajunge în revărsatul zorilor la Hebron. Dar relatarea nu lasă să se înţeleagă clar dacă marşul de peste noapte a fost de la câmpul de luptă sau de la Betleem. Poate că este vorba de drumul de la Betleem, având în vedere că s-ar fi consumat câtva timp cu înmormântarea lui Asael.

Uneori este greu de înţeles motivele care au îndemnat pe un om să acţioneze într-un anumit

fel care, se pare, privind retrospectiv, că a fost imprudent.

ELLEN G. WHITE COMENTEAZĂ:

PP 697-699

1-4 PP 697

5-9 PP 698

8.10.22.23 PP 699