1 Iosafat a avut bogăţii şi slavă din belşug şi s-a încuscrit cu Ahab.

S-a încuscrit cu Ahab. Capitolul acesta e paralel cu 1 Regi 22,2-35. În Regi incidentul apare în legătură cu raportul despre domnia lui Ahab, în timp ce aici apare în legătură cu raportul despre domnia lui Iosafat. Cuvântul tradus "s-a încuscrit" înseamnă a face o legătură de căsătorie. Verbul este tradus "încuscriţi-vă" [Faceţi căsătorii, KJV] în Genesa 34,9; Deuteronom 7,3; Iosua 23,12. Alianţa dintre regi a fost sigilată prin căsătoria Ataliei, fiica lui Ahab şi a Izabelei, cu Ioram, fiul lui Iosafat (vezi 2 Cronici 21,6; vezi la 2 Regi 8,26).

2 După câţiva ani s-a coborât la Ahab în Samaria. Ahab a tăiat, pentru el şi pentru poporul care era cu el, un mare număr de oi şi boi şi l-a rugat să se suie la Ramot din Galaad.

După câţiva ani. Adică "în anul al treilea" (1 Regi 22,2). Acesta era anul al treilea şi ultimul dintr-o perioadă de trei ani de pace dintre Israel şi Siria (1 Regi 22,1). A fost anul morţii lui Ahab, 853 în. Hr. , potrivit cronologiei bazate pe lista asiriană limmu (vezi vol. II, p. 159). Alianţa dintre Iosafat şi Ahab a fost probabil încheiată în 863 î.Hr. sau cu puţin timp înainte, deoarece Ahazia, fiul lui Ioram şi al Ataliei (vezi la v. 1), avea 22 de ani în al 12-lea an de la moartea lui Ahab şi urcarea pe tron a lui Ioram (2 Regi 8,25.26).

A tăiat... un mare număr de oi şi boi. Ahab l-a copleşit pe Iosafat cu ospitalitatea, ca parte a unui plan gândit să câştige participarea regelui lui Iuda la proiectata campanie contra Siriei.

3 Ahab, împăratul lui Israel, a zis lui Iosafat, împăratul lui Iuda: „Vrei să vii cu mine la Ramot în Galaad?” Iosafat i-a răspuns: „Eu ca tine, şi poporul meu ca poporul tău, vom merge la luptă împotriva lui cu tine.”

A zis lui Iosafat. Versetul acesta este asemănător cu 1 Regi 22,4. Începând de aici, rapoartele din Cronici şi Regi diferă doar puţin (vezi la 1 Regi 22).

Poporul meu ca poporul tău. Raportul paralel adaugă "caii mei ca ai tăi" (1 Regi 22,4). Carele jucau un rol important în lupta ce stătea să înceapă. La lupta de la Qarqar, de la care Ahab abia se întorsese, Israel adusese, potrivit cu raportul asirian, 2.000 de care şi 10.000 de pedeştri, în timp ce Ben-Hadad din Siria avea 1.200 de cară şi 1.200 de călăreţi şi 20.000 de pedeştri.

4 Apoi Iosafat a zis împăratului lui Israel: „Întreabă acum, te rog, cuvântul Domnului.”

Cuvântul Domnului. Iosafat se învoise în mod necugetat să meargă cu Ahab împotriva sirienilor, dar se pare că acum conştiinţa îi spunea că ar fi trebuit ca întâi să afle voia Domnului.

5 Împăratul lui Israel a strâns pe proroci, în număr de patru sute, şi le-a zis: „Să ne ducem la luptă împotriva Ramotului din Galaad sau să-mi văd de treabă?” Şi ei au răspuns: „Suie-te, şi Dumnezeu o va da în mâinile împăratului.”

Prooroci, în număr de patru sute. Aceştia erau profeţi mincinoşi.

6 Dar Iosafat a zis: „Nu mai este aici niciun proroc al Domnului prin care să-L putem întreba?”

Prooroc al Domnului. Pe Iosafat nu îl interesa atât de mult un raport favorabil, cât unul adevărat. El nu avea încredere în cuvântul celor 400 de prooroci mincinoşi ai Samariei.

7 Împăratul lui Israel a răspuns lui Iosafat: „Mai este un om prin care am putea să întrebăm pe Domnul; dar îl urăsc, căci nu-mi proroceşte nimic bun, nu proroceşte niciodată decât rău: este Mica, fiul lui Imla.” Şi Iosafat a zis: „Să nu vorbească aşa împăratul!”

Nu-mi prooroceşte nimic bun. [Nu-mi prooroceşte niciodată bine, KJV] Profetul Domnului nu profetiza bine lui Ahab, pentru că nu era nimic bun de profetizat. El îi transmitea lui Ahab soliile care îi erau date de Dumnezeu. Ahab îl ura pe Mica pentru că ura adevărul şi Îl dispreţuia pe Domnul. Adevărul este adevăr, indiferent dacă este apreciat sau nu. Ceea ce spunea profetul Domnului urma să se întâmple, indiferent că Ahab dorea sau nu lucrul acela.

8 Atunci împăratul lui Israel a chemat un dregător şi i-a zis: „Trimite să vină îndată Mica, fiul lui Imla.”

Verset ce nu a fost comentat.

9 Împăratul lui Israel şi Iosafat, împăratul lui Iuda, şedeau fiecare pe scaunul lui de domnie, îmbrăcaţi cu hainele lor împărăteşti; şedeau în locul de la intrarea porţii Samariei. Şi toţi prorocii proroceau înaintea lor.

Verset ce nu a fost comentat.

10 Zedechia, fiul lui Chenaana, îşi făcuse nişte coarne de fier şi a zis: „Aşa vorbeşte Domnul: „Cu aceste coarne vei bate pe sirieni până îi vei nimici.”

Coarne de fer. Coarnele erau adesea folosite ca simboluri ale tăriei (Deuteronom 33,17; Ieremia 48,25; Amos 6,13).

11 Şi toţi prorocii au prorocit la fel, zicând: „Suie-te la Ramot în Galaad, căci vei avea izbândă, şi Domnul o va da în mâinile împăratului.”

Suie-te. Profeţii profetizau astfel pentru că aceasta era solia pe care o dorea Ahab. Ei erau în serviciul regelui lui Israel, nu în serviciul Domnului cerului. Spunându-i lui Ahab să se suie la Ramot din Galaad, ei îi spuneau să se ducă la moarte (vezi v. 34).

12 Solul care se dusese să cheme pe Mica i-a vorbit aşa: „Iată, prorocii cu un gând prorocesc de bine împăratului; cuvântul tău să fie, dar, ca şi cuvântul fiecăruia din ei! Vesteşte de bine!”

Vorbeşte de bine. Solul se străduia să-l înveţe pe profetul Domnului cu privire la felul de solie pe care să o dea. Dar profeţii lui Dumnezeu sunt purtători de cuvânt ai Cerului şi îşi primesc soliile de la Dumnezeu, nu de la oameni. Oamenii manifestă puţin respect faţă de un profet când încearcă să-i influenţeze solia pe care acesta urmează să o transmită.

13 Mica a răspuns: „Viu este Domnul că voi vesti ce va spune Dumnezeul meu.”

Ceva spune Dumnezeul meu. Lui Ieremia, Domnul i-a spus: "Iată, pun cuvintele Mele în gura ta" (Ieremia 1,9). Un profet adevărat nu vorbeşte pentru sine, ci pentru Domnul.

14 Când a venit la împărat, împăratul i-a zis: „Mica, să ne ducem la luptă împotriva Ramotului din Galaad sau să-mi văd de treabă?” El a răspuns: „Suiţi-vă! Căci veţi avea izbândă, şi vor fi daţi în mâinile voastre.”

Suiţi-vă. Vezi la 1 Regi 22,15. Mica pare că vorbeşte aici cu un sarcasm dramatic, repetând doar solia mincinoasă a proorocilor mincinoşi (v. 11). Evident tonul său arăta clar lucrul acesta, cum se vede din răspunsul lui Ahab (v. 15).

15 Şi împăratul i-a zis: „De câte ori va trebui să te pun să juri că nu-mi vei spune decât adevărul în Numele Domnului?”

Verset ce nu a fost comentat.

16 Mica a răspuns: „Văd tot Israelul risipit pe munţi ca nişte oi care n-au păstor; şi Domnul a zis: „Oamenii aceştia n-au stăpân, fiecare să se întoarcă în pace acasă!”

N-au păstor. Regele va cădea, iar poporul va rămâne fără conducător.

17 Împăratul lui Israel a zis lui Iosafat: „Nu ţi-am spus eu? El nu-mi proroceşte nimic bun, nu-mi proroceşte decât rău.”

Nu ţi-am spus eu? Ahab era un rege nelegiuit şi ştia că nu putea să aştepte o solie bună de la Domnul. Dar el ar fi trebuit să ştie că solia Domnului era totuşi o solie adevărată. Deoarece Ahab nu a acceptat-o, a plătit cu viaţa.

18 Şi Mica a zis: „Ascultaţi, dar, cuvântul Domnului! Am văzut pe Domnul stând pe scaunul Său de domnie, şi toată oastea cerurilor stând la dreapta şi la stânga Lui.

Am văzut. Aceasta este o viziune în parabole şi trebuia să fie interpretată ca atare. În ea, Dumnezeu este reprezentat ca făcând ceea ce nu împiedică, Dumnezeu nu constrânge voinţa. Când oameni răi aleg cu încăpăţânare să aleagă înşelăciunea, El nu intervine.

Întrucât Dumnezeu este mai presus de orice şi oricine, refuzul Lui de a opri forţele răului e adesea reprezentat ca şi când El trimite în mod direct răul. Un exemplu poate fi găsit în întâmplarea cu şerpii înfocaţi (Numeri 21,4-9). Potrivit relatării, aşa cum este redată de Moise, "Domnul a trimis împotriva poporului nişte şerpi înfocaţi" (Numeri 21,6). Totuşi, şerpii aceştia "înfocaţi" n-au fost atunci creaţi sau transportaţi printr-o minune dintr-o altă regiune cu ocazia aceea. Ei mişunau deja în pustia pe care o traversau copiii lui Israel şi ar fi fost o sursă reală de primejdie şi cauza a numeroase morţi dacă Dumnezeu, în mod miraculos, n-ar fi împiedicat aceste reptile veninoase să acţioneze. Dar când poporul s-a ridicat împotriva lui Dumnezeu care îi ocrotea de numeroasele riscuri ale pustiei, Dumnezeu Şi-a retras pur şi simplu protecţia, iar urmarea a fost moartea (vezi PP 429). Aşa a fost şi în cazul lui Ahab. Satana era deja la lucru prin intermediul profeţilor mincinoşi, iar Dumnezeu nu a făcut altceva decât că nu a barat drumul ales de rege.

19 Şi Domnul a zis: „Cine va amăgi pe Ahab, împăratul lui Israel, ca să se suie la Ramot în Galaad şi să piară acolo?” Au răspuns unul într-un fel, altul, într-altul.

Verset ce nu a fost comentat.

20 Şi un duh a venit şi s-a înfăţişat înaintea Domnului, şi a zis: „Eu îl voi amăgi.” Domnul i-a zis: „Cum?”

Verset ce nu a fost comentat.

21 „Voi ieşi”, a răspuns el, „şi voi fi un duh de minciună în gura tuturor prorocilor lui.” Domnul a zis: „Îl vei amăgi şi vei izbuti; ieşi şi fă aşa.”

Fă aşa. Porunca divină din viziunea-parabolă reprezintă permisiune divină. Satana a dorit să aducă moartea lui Ahab şi Domnul nu l-a împiedicat. Atâta vreme cât mâna lui Dumnezeu stă întinsă barând o acţiune, Satana nu are permisiunea să ucidă. Dar când mâna lui Dumnezeu se dă la o parte, Satana merge înainte cu lucrarea sa de moarte şi distrugere (vezi GC 614).

22 Şi acum, iată că Domnul a pus un duh de minciună în gura prorocilor tăi care sunt de faţă. Dar Domnul a vorbit rău împotriva ta.”

Domnul a pus. Mica, în calitate de profet al Domnului, explică caracterul adevărat al profeţilor mincinoşi ai Samariei. Ei rostesc minciuni, nu adevăr. Sfatul lor duce la moarte, nu la viaţă. Dumnezeu nu pusese duhul mincinos în gura profeţilor mincinoşi (vezi la v. 18), El doar a îngăduit ca aceşti trimişi lui Satana să-şi realizeze scopurile, deoarece, la data aceea, nu avea să mai facă nimic pentru a împiedica moartea regelui nelegiuit al lui Israel.

23 Atunci Zedechia, fiul lui Chenaana, apropiindu-se, a lovit pe Mica peste obraz şi a zis: „Pe ce drum a ieşit Duhul Domnului din mine ca să-ţi vorbească?”

A lovit pe Mica. Această insultă adusă profetului Domnului descoperă bine spiritul celui rău. Într-un fel sau altul Satana îşi demască propriul caracter prin spiritul trimişilor săi.

24 Mica a răspuns: „Vei vedea în ziua când vei umbla din odaie în odaie ca să te ascunzi.”

Vei vedea. Trimişii celui rău aveau să vadă ei înşişi rezultatele răului lor. Curând, Zedechia avea să fie forţat să se pună la adăpost de dezastrul care avea să vină, ascunzându-se într-o cameră, unde să aibă răgazul să cugete dacă el sau Mica spusese adevărul.

25 Împăratul lui Israel a zis: „Luaţi pe Mica şi duceţi-l la Amon, căpetenia cetăţii, şi la Ioas, fiul împăratului.

Verset ce nu a fost comentat.

26 Şi spuneţi: „Aşa vorbeşte împăratul: „Băgaţi pe omul acesta în temniţă şi hrăniţi-l cu pâinea şi cu apa întristării, până mă voi întoarce în pace.”

Mă voi întoarce în pace. Ahab se străduia să arboreze o atitudine curajoasă. El a încercat să-şi arate dispreţul faţă de solia lui Mica, asumându-şi rolul de profet şi prezicând că se va întoarce în pace. Dar a dat greş şi ca profet şi ca rege.

27 Şi Mica a zis: „Dacă te vei întoarce în pace, n-a vorbit Domnul prin mine!” Apoi a mai zis: „Voi, toate popoarele, auziţi!”

Dacă te vei întoarce. Profeţia urma să fie probată prin împlinirea ei (vezi Deuteronom 18,22). Moartea lui Ahab (2 Cronici 18,34) a constituit îndreptăţirea profetului Mica.

28 Împăratul lui Israel şi Iosafat, împăratul lui Iuda, s-au suit la Ramot în Galaad.

Împăratul. Iosafat s-a aflat într-o tovărăşie stranie şi în nişte circumstanţe ciudate. El ceruse un profet al Domnului şi profetul acela venise şi îşi transmise solia. Eşecul campaniei proiectate fusese clar şi accentuat prezis. Dacă Iosafat ar fi acceptat solia aceea şi ar fi refuzat să-l însoţească pe Ahab, ar fi putut fi unealta pentru cruţarea vieţii regelui lui Israel şi pentru prevenirea unei înfrângeri dezastruoase şi umilitoare. Iosafat avusese cu acel prilej o răspundere solemnă, dar a dat greş. Cei buni nu sunt totdeauna buni şi cei înţelepţi nu sunt totdeauna înţelepţi.

29 Împăratul lui Israel a zis lui Iosafat: „Vreau să-mi schimb hainele, ca să mă duc la luptă; dar tu, îmbracă-te cu hainele tale.” Şi împăratul lui Israel şi-a schimbat hainele, şi s-au dus la luptă.

Schimb hainele. Ascunzându-şi identitatea, Ahab a gândit probabil că putea să scape de răul prezis de Mica.

30 Împăratul Siriei dăduse următoarea poruncă mai marilor peste carele lui: „Să nu vă luptaţi nici cu cel mic, nici cu cel mare, ci să vă luptaţi numai cu împăratul lui Israel.”

Verset ce nu a fost comentat.

31 Când au zărit mai marii carelor pe Iosafat, au zis: „Este împăratul lui Israel.” Şi l-au înconjurat ca să lupte cu el. Iosafat a scos un ţipăt. Domnul l-a ajutat, şi Dumnezeu i-a îndepărtat de la el.

Domnul l-a ajutat. Amănuntul acesta nu se găseşte în Regi. Dacă n-ar fi fost intervenţia Domnului, Iosafat şi-ar fi pierdut şi el viaţa cu prilejul acesta. El se angajase într-o aventură nebunească, la care ştia că Domnul nu participa. El a păşit pe terenul vrăjmaşului şi ca rezultat era cât pe-aci să-şi piardă viaţa. Dar în ciuda greşelii lui nebuneşti, Dumnezeu a fost îndurător şi a intervenit scăpându-i viaţa.

32 Mai marii carelor, văzând că nu era împăratul lui Israel, s-au depărtat de el.

Verset ce nu a fost comentat.

33 Atunci un om a tras cu arcul la întâmplare şi a lovit pe împăratul lui Israel între încheieturile armăturii. Împăratul a zis celui ce-i mâna carul: „Întoarce şi scoate-mă din câmpul de bătaie, căci sunt rănit.”

La întâmplare. Omul care a tras săgeata omorându-l pe Ahab nu a ştiut în cine trage şi de asemenea nu a ştiut că împlineşte o profeţie a unui sol al lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu prevăzuse întinderea arcului aceluia şi zborul acelei săgeţi, şi aşa cum prezisese Domnul, aşa s-a întâmplat.

34 Lupta a fost înverşunată în ziua aceea. Împăratul lui Israel a stat în car, în faţa sirienilor, până seara, şi a murit pe la apusul soarelui.

A stat. Adică s-a rezemat să stea în picioare. Ahab a făcut o încercare curajoasă de a merge mai departe, pentru ca oştile lui să poată înainta spre victorie. El nădăjduia de asemenea că în ce-l priveşte nu va avea soarta pe care o prezisese Mica. A avut ocazia să se gândească serios la profetul pe care-l condamnase să fie ţinut la închisoare până la reîntoarcerea lui în siguranţă. Dar totul a fost în zadar. Aşa cum spusese Dumnezeu că va fi, aşa a fost. Curajul lui Ahab nu putea să compenseze nebunia de a nu crede o solie de la Dumnezeu. Seara a murit. Cu toate că Mica era la închisoare, prezicerea lui s-a dovedit adevărată. COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1-34 PK 192-196

1 �

PK 192

2 �

PK 195

3 �

PK 196

3-6 �

PK 195

28.33.34 �

PK 196