1 În zilele acelea, fiindcă se strânsese din nou mult norod și n-avea ce mânca, Isus a chemat pe ucenicii Săi și le-a zis:

În zilele acelea. [Hrănirea celor patru mii, Marcu 8,1-10 = Matei 15,32-39. Comentariu major: Matei].

Din nou. [Foarte, KJV]. Dovezile textuale favorizează (cf. p. 146) exprimarea din nou. Aceasta pare să lase să se înţeleagă că se face referire indirect la hrănirea celor cinci mii (vezi la Matei 15,32)


2 „Mi-e milă de norodul acesta; căci iată că de trei zile stau lângă Mine și n-au ce mânca.
3 Dacă le voi da drumul acasă flămânzi, au să leșine de foame pe drum, fiindcă unii din ei au venit de departe.”
4 Ucenicii I-au răspuns: „Cum ar putea cineva să sature cu pâine pe oamenii aceștia, aici într-un loc pustiu?”
5 „Câte pâini aveți?”, i-a întrebat Isus. „Șapte”, I-au răspuns ei.
6 Atunci a poruncit norodului să șadă pe pământ; a luat cele șapte pâini; și, după ce a mulțumit lui Dumnezeu, le-a frânt și le-a dat ucenicilor Săi ca să le împartă; și ei le-au împărțit norodului.
7 Mai aveau și câțiva peștișori: și Isus, după ce i-a binecuvântat, a poruncit să-i împartă și pe aceia.
8 Au mâncat și s-au săturat; și au ridicat șapte coșnițe pline cu rămășițele de firimituri.
9 Erau aproape patru mii de inși. În urmă, Isus le-a dat drumul.
10 Isus a intrat îndată în corabie cu ucenicii Săi și a venit în părțile Dalmanutei.
11 Fariseii au venit deodată și au început o ceartă de vorbe cu Isus; și, ca să-L pună la încercare, I-au cerut un semn din cer.

Fariseii au venit deodată. [Cererea unui semn, Marcu 8,11-21 = Matei 16,1-12. Comentariu major: Matei].


12 Isus a suspinat adânc în duhul Său și a zis: „Pentru ce cere neamul acesta un semn? Adevărat vă spun că neamului acestuia nu i se va da deloc un semn.”

A suspinat adânc. Un amănunt notat numai de Marcu. Isus era dezamăgit de încetineala lor de a pricepe adevărul spiritual (vezi la Matei 16,9; Marcu 7,34).


13 Apoi i-a lăsat și a intrat iarăși în corabie, ca să treacă de cealaltă parte.
14 Ucenicii uitaseră să ia pâini; cu ei în corabie n-aveau decât o pâine.

O pâine. Un alt amănunt notat numai de Marcu.


15 Isus le dădea în grijă și le zicea: „Luați seama, să vă păziți bine de aluatul fariseilor și de aluatul lui Irod!”

Aluatul lui Irod. Adică influenţa rea a lui Irod, îndeosebi duhul lui lumesc şi caracterul lui nestatornic (vezi la Matei 13,33; 16,6). În pasajul paralel din Matei (cap. 16,6) Saducheii apar în locul lui Irod. Întrucât Saducheii căutau sârguincios favoarea puterii domnitoare şi erau ei înşişi cu un duh lumesc (vezi p. 52), interesele lor principale erau de strâns identificate cu acelea ale lui Irod şi ei interpretau politica lui pentru naţiunea iudaică. În felul acesta, atât în ce priveşte înţelesul, cât şi influenţa generală, termenii daţi în Matei şi Marcu pot sta unul în locul celuilalt.


16 Ucenicii se gândeau și ziceau între ei: „Fiindcă n-avem pâini.”
17 Isus a înțeles lucrul acesta și le-a zis: „Pentru ce vă gândiți că n-aveți pâini? Tot nu pricepeți și tot nu înțelegeți? Aveți inima împietrită?
18 Aveți ochi, și nu vedeți? Aveți urechi, și nu auziți? Și nu vă aduceți aminte deloc?
19 Când am frânt cele cinci pâini la cei cinci mii de bărbați, câte coșuri pline cu firimituri ați ridicat?” „Douăsprezece”, I-au răspuns ei.
20 „Și, când am frânt cele șapte pâini la cei patru mii de bărbați, câte coșnițe pline cu firimituri ați ridicat?” „Șapte”, I-au răspuns ei.
21 Și El le-a zis: „Tot nu înțelegeți?”
22 Au venit la Betsaida; au adus la Isus un orb și L-au rugat să Se atingă de el.

Au venit. [El vine, KJV]. [Orbul din apropierea Betsaidei, Marcu 8,22-26. Vezi harta p. 221; diagrama p. 231; cu privire la minuni p. 208-213]. Isus şi ucenicii sosiseră de curând la Magdala (vezi la Matei 16,1.5) şi după incidentul acesta, au mers mai departe la Cezarea lui Filip (vezi Marcu 8,27; vezi la Matei 16,13). Venind la Betsaida (vezi la Matei 11,21), Isus a părăsit din nou Galileea, pentru aceleaşi motive care au pricinuit retragerea Lui spre Fenicia cu câteva săptămâni mai înainte de aceasta (vezi la Matei 15,21; 16,13). Minunea săvârşită cu prilejul acesta seamănă în multe privinţe cu aceea făcută pentru surdo-mutul din Decapole nu cu multă vreme mai înainte (vezi la Marcu 7,31-37).

Au adus. [Ei aduc, KJV]. Ca şi în cazul surdo-mutului din Decapole (vezi la cap. 7,32).


23 Isus a luat pe orb de mână și l-a scos afară din sat; apoi i-a pus scuipat pe ochi, Și-a pus mâinile peste el și l-a întrebat: „Vezi ceva?”

L-a scos afară. Au fost cel puţin două motive pentru aceasta: 1) spre a evita publicitatea (vezi la v. 26) şi 2) pentru a ajuta pe orb să înţeleagă şi să se concentreze la ceea ce Hristos era pe punctul să facă pentru el (cf. la cap. 5,37.40; 7,33). Isus pare să fi săvârşit comparativ puţine minuni în timpul perioadei lucrării Sale publice şi în cele mai multe cazuri El se găsea în mijlocul unei populaţii care era în cea mai mare măsură păgână.

Vezi ceva? [Dacă vedea ceva, KJV]. Aceasta este unica ocazie relatată în care Isus a pus o astfel de întrebare şi se pare că ea a fost pusă aici cu scopul de a întări credinţa imperfectă a omului (vezi la v. 24).


24 El s-a uitat și a zis: „Văd niște oameni umblând, dar mi se par ca niște copaci.”

Ca nişte copaci. Aceasta este unica ocazie relatată în care Isus a săvârşit o vindecare în două stadii. Nu există nici un motiv evident pentru folosirea acestei metode în cazul acesta. Totuşi, ar trebui să se observe că atunci când a fost redată omului vederea parţială, credinţa lui a crescut şi el a fost gata să creadă că Isus putea să-l vindece pe deplin (vezi la v. 23).


25 Isus i-a pus din nou mâinile pe ochi; i-a spus să se uite țintă; și, când s-a uitat, a fost tămăduit și a văzut toate lucrurile deslușit.

Pus din nou mâinile. Vezi la cap. 7,33; 8,23. Toate lucrurile. [Orice om, KJV]. Mai bine, orice lucru. Desluşit. Gr. telaugos, literal, strălucind departe, adică la depărtare şi clar. Dovezile textuale favorizează (cf. p. 146) exprimarea delaugos, luminos sau în deplină lumină.


26 Atunci Isus l-a trimis acasă și i-a zis: „Să nu intri în sat și nici să nu spui cuiva în sat.”

Sat. [Oraş, KJV]. Adică Betsaida (vezi la v. 22). Pe cât se pare locuinţa omului acestuia nu era în cetatea aceasta în care Isus i-a spus să nu se ducă imediat. Această restricţie era evident intenţionată să împiedice să se răspândească vestea despre minune şi în felul acesta să Îl ajute pe Isus în efortul Său de a-Şi asigura izolarea (vezi la v. 22).


27 Isus a plecat cu ucenicii Săi în satele Cezareii lui Filip. Pe drum le-a pus următoarea întrebare: „Cine zic oamenii că sunt Eu?”

Isus a plecat. [Isus a ieşit, KJV]. [Retragerea la Cezarea lui Filip; marea mărturisire, Marcu 8,27 la 9,1 = Matei 16,13-28 = Luca 9,18-27. Comentariu major: Matei].


28 Ei I-au răspuns: „Ioan Botezătorul; alții: Ilie; alții: unul din proroci.”
29 „Dar voi”, i-a întrebat El, „cine ziceți că sunt Eu?” „Tu ești Hristosul!”, I-a răspuns Petru.
30 Isus le-a poruncit cu tărie să nu spună nimănui lucrul acesta despre El.
31 Atunci a început să-i învețe că Fiul omului trebuie să pătimească mult, să fie tăgăduit de bătrâni, de preoții cei mai de seamă și de cărturari, să fie omorât, și după trei zile să învie.

A început să înveţe. Pentru comentariu vezi la Matei 16,21.


32 Le spunea lucrurile acestea pe față. Petru însă L-a luat deoparte și a început să-L mustre.

Pe faţă. Adică, lămurit sau fără rezervă. Marcu nu vrea să spună că Isus a făcut o anunţare publică a învăţăturii pe care o dădea acum ucenicilor, ci mai degrabă că El a discutat cu ei în vorbirea limpede, literară.


33 Dar Isus S-a întors și S-a uitat la ucenicii Săi, a mustrat pe Petru și i-a zis: „Înapoia Mea, Satano! Fiindcă tu nu te gândești la lucrurile lui Dumnezeu, ci la lucrurile oamenilor.”
34 Apoi a chemat la El norodul împreună cu ucenicii Săi și le-a zis: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine însuși, să-și ia crucea și să Mă urmeze.

Norodul. [Pe oameni, KJV]. Literal, mulţimea. Pe cât se pare mai erau şi alţii cu Isus în afară de ucenicii Săi obişnuiţi, poate locuitori iudei din regiune care auziseră de El (vezi la Matei 16,24).


35 Căci oricine va vrea să-și scape viața, o va pierde; dar oricine își va pierde viața din pricina Mea și din pricina Evangheliei, o va mântui.

Evangheliei. Vezi la cap. 1,1. Numai Marcu are acest amănunt al istorisirii. Aici Isus Se identifică cu solia Sa (vezi Ioan 6,51.63).


36 Și ce folosește unui om să câștige toată lumea, dacă își pierde sufletul?
37 Sau ce va da un om în schimb pentru sufletul său?
38 Pentru că de oricine se va rușina de Mine și de cuvintele Mele, în acest neam preacurvar și păcătos, Se va rușina și Fiul omului, când va veni în slava Tatălui Său împreună cu sfinții îngeri.”

Se va ruşina. Vezi la Matei 10,32; cf. Romani 1,16.

Neam preacurvar şi păcătos. Vezi la Matei 11,16; 12,39. Un alt detaliu al acestei ocazii relatat numai de Marcu (vezi la v. 35).

Slava. O referire clară la a doua venire a lui Hristos (vezi la Matei 25,31), despre care evenimentul schimbării la faţă care urmează imediat în relatare, a fost o demonstrare miniaturală (vezi la Matei 16,28).

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1–21 DA 405–409 12 DA 406, 407

18 5T 464

24 Ev 594; MM 98; 1T 462

27 DA 418

27–38 DA 410–418

31 SR 205

34 CH 590; Ev 90; FE 511; 2T 178; 4T 521, 632; 8T 209

36 AA 366; COL 374; CS 213, 217; 4T 46, 53

36, 37 CG 329; CH 593; COL 267; CS 74, 84; Ed 145; Ev 559; PK 274; 1T 706; 2T 59; 3T 250; 6T 78

38 DA 422; 5T 588