1 Când s-au apropiat de Ierusalim și au fost lângă Betfaghe și Betania, înspre Muntele Măslinilor, Isus a trimis pe doi din ucenicii Săi

Când s-au apropiat. [Intrarea triumfală, Marcu 11,1-11 = Matei 21,1-11 = Luca 19,29-44 = Ioan 12,12-19. Comentariu major: Matei].


2 și le-a zis: „Duceți-vă în satul dinaintea voastră: îndată ce veți intra în el, veți găsi un măgăruș legat, pe care n-a încălecat încă niciun om; dezlegați-l și aduceți-Mi-l.

Pe care n-a încălecat nici un om. Noutatea era considerată o calitate esenţială a lucrurilor consacrate fie în folosul sacrului, fie în folosul împărătesc (vezi Exod 13,2: 23,19: Levitic 21,13.14;

Numeri 19,2; 1 Samuel 6,7).


3 Dacă vă va întreba cineva: „Pentru ce faceți lucrul acesta?”, să răspundeți: „Domnul are trebuință de el.” Și îndată îl va trimite înapoi aici.”
4 Ucenicii s-au dus, au găsit măgărușul legat afară lângă o ușă, la cotitura drumului, și l-au dezlegat.

Lângă o uşă. [La uşă afară, KJV]. Multe case orientale de locuit erau construite în forma unui pătrat cu o curte deschisă în centru. Din curtea aceasta un gang ducea în stradă. De obicei, măgarul şi mânzul ar fi fost priponiţi în curte şi nu la uşa din uliţa deschisă.

Cotitura drumului. [Un loc unde se întâlneau două drumuri, KJV; uliţă, G. Gal.] Gr. amphodon, un drum împrejurul a orice, un bloc de case sau un cartier [al unui oraş]. Totuşi, înţelesul cuvântului este obscur aici. Amphodon derivă din două cuvinte greceşti, amphi, de ambele laturi şi hodos un drum, o cale. Unii au sugerat că amphodon s-ar referi aici la un drum lăturalnic, sau poate un drum circular. Vezi harta p. 224.


5 Unii din cei ce stăteau acolo le-au zis: „Ce faceți? De ce dezlegați măgărușul acesta?”
6 Ei au răspuns cum le poruncise Isus. Și i-au lăsat să plece.
7 Au adus măgărușul la Isus, și-au aruncat hainele pe el, și Isus a încălecat pe el.
8 Mulți oameni își așterneau hainele pe drum, iar alții presărau ramuri pe care le tăiaseră de pe câmp.
9 Cei ce mergeau înainte și cei ce veneau după Isus strigau: „Osana! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului!
10 Binecuvântată este Împărăția care vine, Împărăția părintelui nostru David! Osana în cerurile preaînalte!”
11 Isus a intrat în Ierusalim și S-a dus în Templu. După ce S-a uitat la toate lucrurile de jur împrejur, fiindcă era pe înserate, a plecat la Betania cu cei doisprezece.

În Templu. Acesta era însuşi centrul vieţii naţionale şi religioase iudaice, locul logic unde Împăratul, Mesia, trebuia să fie încoronat, locul unde autoritatea Lui trebuia să fie recunoscută mai întâi şi de la care înştiinţarea oficială ar fi trebuit dusă la popor pentru a-i fi acceptată suveranitatea (vezi vol. IV, p. 27-30). Preoţii şi bătrânii lui Israel ar fi trebuit să fie aceia care să-I recunoască autoritatea. Totuşi a venit la ei Săi şi ai Săi nu L-au primit (vezi la Ioan 1,11).

S-a uitat la toate de jur împrejur. Templul fiind casa Sa, Isus a umblat prin curţile lui controlând ceea ce Îi aparţinea de drept, dar ceea ce aceia care erau însărcinaţi cu îngrijirea lui îşi însuşiseră pentru scopuri egoiste (vezi Matei 21,33-39).

A plecat la Betania. Când mulţimea de oameni a ajuns în cele din urmă la Ierusalim veniseră prea târziu şi în zadar au căutat pe Isus ca să-L încoroneze ca Împărat (cf. DA 581). Dar, ca şi în ocaziile anterioare, când misiunea Lui a trebuit să dea piept cu o criză, Isus a petrecut întreaga noapte în rugăciune (vezi la Marcu 3,13; cf. DA 581).


12 A doua zi, după ce au ieșit din Betania, Isus a flămânzit.

A doua zi. [Smochinul neroditor, Marcu 11,12-14. 20-26 = Matei 21,18-22. Comentariu major: Marcu. Vezi harta p. 224; diagrama p. 233; în ce priveşte minunile p. 208-213]. Aceasta era a doua zi după intrarea triumfală (vezi v. 1-11), şi, deci, o zi de luni dimineaţa. Urmând un şablon strict cronologic, Marcu relatează curăţirea Templului (v. 15-19) între blestemarea smochinului (v. 12-14) şi descoperirea că el se uscase (v. 20-26). Matei, care adesea urmează o ordine pe subiecte şi nu una cronologică (vezi p. 274), narează întreaga experienţă ca o unitate cu smochinul neroditor, fără a menţiona faptul că au trecut vreo 24 de ore între blestemul rostit asupra lui şi descoperirea că pomul se uscase.

Din Betania. Unde petrecuse noaptea (vezi la v. 11).

A flămânzit. Poate împrejurările care au urmat intrării triumfale (vezi la v. 11) îl împiedicaseră Isus să mănânce, cel puţin o masă deplină şi hrănitoare. Faptul că nu se menţionează nimic despre foame la ucenici ar părea să lase să se înţeleagă că ei mâncaseră de curând.


13 A zărit de departe un smochin care avea frunze și a venit să vadă poate va găsi ceva în el. S-a apropiat de smochin, dar n-a găsit decât frunze, căci nu era încă vremea smochinelor.

A zărit un smochin. [Văzând un smochin, KJV]. Ca şi cu prilejul intrării triumfale din ziua precedentă, Isus a urmat probabil un drum mai mult sau mai puţin direct din Betania la Ierusalim, urcând pe panta uşoară de răsărit a Muntelui Măslinilor şi coborând pe panta relativ abruptă de apus apoi peste valea Chedron şi intrând în Ierusalim (vezi la Matei 21,1; Luca 19,41). Smochinul atrăgea atenţia, fiind singurul din livadă care avea frunze (cf. DA 581).

De departe. Isus a văzut pomul cu câtva timp înainte de a ajunge la el. Se pare că acest pom creştea aproape de drum (vezi Matei 21,19).

Avea frunze. [Având frunze, KJV]. Un smochin deplin înfrunzit dădea făgăduinţa unor fructe destul de dezvoltate, deşi nu neapărat coapte. Pe de altă parte, pomii fără frunze, nu trezeau nădejdi zadarnice că s-ar găsi fructe în ei şi de aceea nu prilejuiau nici-o dezamăgire.

În această parabolă dramatizată (vezi la v. 14) smochinul pe deplin înverzit reprezenta naţiunea iudaică şi ceilalţi pomi, naţiunile păgâne. Este adevărat, Neamurile nu aduceau fructe, dar atunci nu se aştepta nimic de la ele deoarece ele nu pretindeau că aduc fructe (vezi vol. IV, p. 26.27). Dar acest smochin precoce avea frunze care promiteau şi smochine.

Decât frunze. [Nimic decât frunze, KJV]. Aici era o făgăduinţă fără realizare. Dintre toate viciile nu era nici unul pe care Isus îl găsea mai jignitor ca făţărnicia (vezi la Matei 6,2; 23,13). Ca şi smochinul neroditor, religia iudaică era lipsită de roade. Era plină de forme şi ceremonii, dar era lipsită de adevărata evlavie (vezi la Marcu 7,2.3; vezi vol. IV, p. 30-33).

Vremea smochinelor. În climatul Palestinei recolta timpurie de smochine se coace de obicei în iunie şi recolta târzie în septembrie. Acum era probabil pe la sfârşitul lui martie sau pe la începutul lui aprilie şi astfel numai câteva săptămâni înainte ca recolta timpurie să se coacă. Deşi era neobişnuit să se aştepte să găsească smochine pe timpul acesta atât de timpuriu în sezon, totuşi, un pom cu frunziş deplin se putea considera ca având fructe care se apropiau de coacere. Ar trebui de asemenea să se reţină că, în ţările orientale, fructele verzi sau necoapte sunt adesea scuturate (vezi la Isaia 28,4).


14 Atunci a luat cuvântul și a zis smochinului: „În veac să nu mai mănânce nimeni rod din tine!” Și ucenicii au auzit aceste vorbe.

A zis. [A răspuns, KJV]. Pomul nu vorbise; Isus răspundea numai la starea de frunziş deplin, dar fără fructe a smochinului.

În veac…nimeni. Literal, nimeni…niciodată. Dublul negativ din textul grec face opreliştea cu atât mai emfatică. Sterilitatea pomului reprezenta nerodnicia lui Israel şi blestemul, judecata pe care Isus urma să o rostească în ziua următoare – Iată că vi se lasă casa pustie (vezi la Matei 23,38). Tot în ziua următoare Isus a mustrat aspru pe cărturari şi pe Farisei pentru pretenţiile lor făţarnice (vezi Matei 23,13-33).

Scopul acestei parabole dramatizate era de a pregăti mintea ucenicilor pentru scenele următoarelor câteva zile, în care conducătorii iudei urmau să confirme lepădarea lui Isus din partea lor. Parabolele dramatizate îi determină adesea pe oameni să cugete mai eficient de cum ar putea-o face simplele cuvinte. Pentru alte parabole dramatizate vezi Isaia 20,2-6; Ezechiel 4,1 la 5,17.


15 Au ajuns în Ierusalim; și Isus a intrat în Templu. A început să scoată afară pe cei ce vindeau și cumpărau în Templu; a răsturnat mesele schimbătorilor de bani și scaunele celor ce vindeau porumbei.

Au ajuns în Ierusalim. [A doua curăţire a Templului, Marcu 11,15-19 = Matei 21,12-17 = Luca 19,45-48. Comentariu major: Matei.


16 Și nu lăsa pe nimeni să poarte vreun vas prin Templu.

Prin Templu. Adică, prin curţile Templului. Cuvântul folosit aici pentru Templu este hieron, care se referă la toate curţile şi clădirile din zona Templului, nu naos, la Templul propriu-zis. Intrând în curţile sacre ale Templului oamenii trebuiau să lase la o parte, ca semn de respect, orice povară pe care ar fi purtat-o. Pare că oamenii care purtau poveri foloseau curţile Templului ca o scurtătură pentru a evita un drum mai ocolit (vezi Mişna, Berakoth 9.5, ed. Socino a Talmudului, p. 328).


17 Și-i învăța și zicea: „Oare nu este scris: „Casa Mea se va chema o casă de rugăciune pentru toate neamurile”? Dar voi ați făcut din ea o peșteră de tâlhari.”

Se va chema o casă de rugăciune pentru toate Neamurile. [Numită de toate naţiunile, KJV]. Isus stătea, pe cât se pare, într-o anumită parte a Templului, atribuită credincioşilor în adevăratul Dumnezeu dintre Neamuri. Slujbaşii Templului transformaseră partea aceasta într-un fel de târg al Templului.

Tâlhari. [Hoţi, KJV]. Mai degrabă tâlhari, adică jefuitori organizaţi, nu simpli pungaşi.


18 Preoții cei mai de seamă și cărturarii, când au auzit cuvintele acestea, căutau cum să-L omoare; căci se temeau de El, pentru că tot norodul era uimit de învățătura Lui.

Se temeau de El. Îndeosebi din cauza marii Lui influenţe asupra oamenilor, lucru care fusese demonstrat atât de impresionant la intrarea triumfală cu o zi mai înainte. Învăţătura. Literal, învăţătură (vezi la Matei 7,28).


19 Ori de câte ori se însera, Isus ieșea afară din cetate.
20 Dimineața, când treceau pe lângă smochin, ucenicii l-au văzut uscat din rădăcini.

Dimineaţa. Adică, dimineaţa zilei de marţi, a doua zi după curăţirea Templului. De luni dimineaţa ucenicii avuseseră noi ocazii de a fi martori la vrăjmăşia încăpăţânată a conducătorilor iudei faţă de Isus. Ei urmau să vadă şi mai mult înainte ca să fi trecut ziua aceea. Pentru Isus şi cei doisprezece, cel dintâi incident al acestei zile fatale a fost priveliştea smochinului uscat.

Din rădăcini. Un amănunt notat numai de Marcu. Acesta este unica minune al lui Isus despre care se poate spune că a adus o daună. Criticii au sugerat că Isus a pronunţat blestemul asupra smochinului neroditor la mânie. Totuşi, în întreaga viaţă a lui Isus nu există nimic care să sugereze că El ar fi adus vreodată în chip capricios daune sau suferinţă oamenilor, animalelor sau altor făpturi ale mâinilor Sale, sau că El ar fi acţionat din motive nedemne. Împrejurarea în care Isus a săvârşit această minune dă o explicaţie deplin satisfăcătoare cu privire la scopul Său în săvârşirea acestui act unic. Chiar în ziua aceea conducătorii naţiunii urmau să confirme decizia lor de a-L respinge pe Isus ca Mesia şi El urma să anunţe lepădarea lor de către cer (vezi la Matei 23,38). Ucenicii nu aveau o adevărată înţelegere cu privire la toate acestea şi, fără îndoială, Isus a blestemat smochinul cu scopul de a-i pregăti pentru acest tragic eveniment.


21 Petru și-a adus aminte de cele petrecute și a zis lui Isus: „Învățătorule, uite că smochinul pe care l-ai blestemat s-a uscat.”

Petru. Numai Marcu îl identifică pe Petru ca purtător de cuvânt (vezi la Matei 14,28).

S-a uscat. Procesul de uscare avusese loc în decursul celor 24 de ore precedente şi era atât de complet încât se observa începând de la rădăcină până sus (vezi v. 20).


22 Isus a luat cuvântul și le-a zis: „Aveți credință în Dumnezeu!

Aveţi credinţă în Dumnezeu. Aşa după cum s-ar fi putut aştepta, reacţia ucenicilor era în fond una de surpriză faţă de natura miraculoasă a acestui act dramatic. Se pare, însă, că ei încă nu înţeleseseră importanţa lui. Astfel, în timp ce atenţia lor era concentrată la miracolul însuşi şi nu la însemnătatea lui, Isus S-a folosit de interesul lor pentru a le atrage atenţia la înălţimile la care se poate avânta credinţa adevărată (v. 22-24) şi a adăugat un îndemn cu privire la condiţia premergătoare pentru a se răspunde la rugăciune (Marcu 11,25; vezi la Matei 17,20).


23 Adevărat vă spun că, dacă va zice cineva muntelui acestuia: „Ridică-te și aruncă-te în mare”, și dacă nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ce zice se va face, va avea lucrul cerut.

Adevărat. Vezi la Matei 5,18.

Muntelui acestuia. Isus şi ucenicii erau chiar în clipa acesta pe panta Muntelui Măslinilor. Cu excepţia văii Chedronului, Muntele Măslinilor ocupa cea mai mare parte din spaţiu dintre Ierusalim şi Betania (vezi la Matei 21,1; vezi harta p. 224; harta color din faţa p. 545).

Ridică-te. [Fii îndepărtat, KJV]. Vezi la Matei 17,20. Isus nu a mişcat niciodată El Însuşi din loc munţi literali şi nici nu a intenţionat ca urmaşii Săi să se gândească la necesitatea de a face ei înşişi aşa ceva. Isus vorbeşte aici de munţi figuraţi ai dificultăţilor.

Îndoi. Gr. diakrino, a separa [unul de celălalt], a discrimina sau a distinge. Diakrino este tradus a îndoi în Iacov 1,6 (vezi la Iacov 1,6-8).


24 De aceea vă spun că orice lucru veți cere, când vă rugați, să credeți că l-ați și primit, și-l veți avea.

Credeţi. Vezi la Matei 7,7.


25 Și, când stați în picioare de vă rugați, să iertați orice aveți împotriva cuiva, pentru ca și Tatăl vostru care este în ceruri să vă ierte greșelile voastre.

Staţi de vă rugaţi. [Staţi rugându-vă, KJV]. Cu privire la a sta în picioare ca postură de rugăciune vezi la Luca 18,11. Referirea este probabil la statul în picioare în curţile Templului la ora de rugăciune de dimineaţa şi seara.

Iertaţi. Pentru comentariu vezi la Matei 6,14.15.


26 Dar, dacă nu iertați, nici Tatăl vostru care este în ceruri nu vă va ierta greșelile voastre.”

Dacă nu. Dovezi textuale favorizează (cf. p. 146) omiterea v. 26 deşi cele mai multe manuscrise au aceeaşi idee în Matei 18,35. Faptul că suntem refractari la a ierta Îl împiedică pe Dumnezeu să asculte rugăciunile noastre şi să răspundă la ele.


27 S-au dus din nou în Ierusalim. Și, pe când Se plimba Isus prin Templu, au venit la El preoții cei mai de seamă, cărturarii și bătrânii

S-au dus din nou. [Au venit din nou, KJV]. [Conducătorii pun în discuţie autoritatea lui Isus, Marcu 11,27-33 = Matei 21,23-27 = Luca 20,1-8. Comentariu major: Matei].


28 și I-au zis: „Cu ce putere faci Tu aceste lucruri? Și cine Ți-a dat puterea aceasta ca să le faci?”
29 Isus le-a răspuns: „Am să vă pun și Eu o întrebare; răspundeți-Mi la ea, și apoi vă voi spune și Eu cu ce putere fac aceste lucruri.

Răspundeţi-Mi. Numai Marcu relatează cererea pentru un răspuns la aceste cuvinte deschise. Pentru comentariu la întrebarea lui Isus vezi la Matei 21,24.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1–10 DA 569–579 9 6T 203

11–14, 20, 21 DA 580–588

13 DA 581, 583; ML 93; 4T 155; 5T 250, 403

13, 14 5T 257

15–19 DA 589–593

21 DA 582

22 PK 164; 6T 465; 7T 211; 8T 175, 177; 9T 213

24 COL 148; Ed 258; EW 72; ML 16; SC 51, 96; 2T 140; 8T 23

24–26 TM 487

27–33 DA 593, 594


30 Botezul lui Ioan venea din cer ori de la oameni? Răspundeți-Mi!”
31 Ei însă vorbeau astfel între ei: „Dacă răspundem: „Din cer”, va zice: „Dar de ce nu l-ați crezut?”
32 Și dacă vom răspunde: „De la oameni…” se temeau de norod, căci toți socoteau că Ioan a fost în adevăr un proroc.
33 Atunci au răspuns lui Isus: „Nu știm.” Și Isus le-a zis: „Nici Eu n-am să vă spun cu ce putere fac aceste lucruri.”