1 După ce a trecut ziua Sabatului, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, şi Salome au cumpărat miresme ca să se ducă să ungă trupul lui Isus.

A trecut. [Învierea, Marcu 16,1-11 = Matei 28,1-15 = Luca 24,1-12 = Ioan 20,1-18. Comentariu major: Matei şi Ioan]. Sau intervenise, adică, între evenimentele cap. 15 şi acelea ce urmau să fie prezentate în cap. 16. În felul acesta se afirmă clar că învierea a avut loc în prima zi a săptămânii, nu mai devreme, cum au propus unii (vezi la Matei 28,1).

Maria Magdaena. Vezi nota adiţională la Luca 7.

Au cumpărat. [Cumpărase, KJV]. Mai degrabă cumpărat. După toate probabilităţile aceste miresme au fost cumpărate după apusul soarelui în ceea ce noi am putea numi sâmbătă seara, şi era un plus faţă de acelea pe care femeile le pregătiseră vineri (vezi Luca 23,56) şi cele aduse de Nicodim (vezi Ioan 19,39).

2 În ziua dintâi a săptămânii, s-au dus la mormânt dis-de-dimineaţă, pe când răsărea soarele.

Dis de dimineaţă. Vezi la Matei 28,1.

3 Femeile ziceau una către alta: „Cine ne va prăvăli piatra de la uşa mormântului?”

Verset ce nu a fost comentat.

4 Şi, când şi-au ridicat ochii, au văzut că piatra, care era foarte mare, fusese prăvălită.

Verset ce nu a fost comentat.

5 Au intrat în mormânt, au văzut pe un tinerel şezând la dreapta, îmbrăcat într-un veşmânt alb, şi s-au înspăimântat.

Verset ce nu a fost comentat.

6 El le-a zis: „Nu vă înspăimântaţi! Căutaţi pe Isus din Nazaret care a fost răstignit: a înviat, nu este aici; iată locul unde Îl puseseră.

Verset ce nu a fost comentat.

7 Dar duceţi-vă de spuneţi ucenicilor Lui şi lui Petru, că merge înaintea voastră în Galileea: acolo Îl veţi vedea, cum v-a spus.”

Petru. Numai Marcu se referă aici la Petru pe nume (cf. p. 563). Menţionarea lui pe nume de către Isus era o indicaţie că, în ciuda greşelilor lui, Petru era încă recunoscut şi inclus printre cei mai intimi prieteni ai lui Isus, deoarece se pocăise cu sinceritate (vezi Matei 26,75; Marcu 17,72; DA 713).

8 Ele au ieşit afară din mormânt şi au luat-o la fugă, pentru că erau cuprinse de cutremur şi de spaimă. Şi n-au spus nimănui nimic, căci se temeau.

Nimănui nimic. Adică n-au spus nimic celor pe care i-au întâlnit pe drum până în cetate. Unii au interpretat greşit această afirmaţie ca însemnând că femeile nu au spus nimic ucenicilor şi, deci, Marcu îi contrazice aici pe ceilalţi scriitori ai Evangheliilor. O astfel de concluzie este cu totul neîntemeiată.

9 (Isus, după ce a înviat, în dimineaţa zilei dintâi a săptămânii, S-a arătat mai întâi Mariei Magdalena, din care scosese şapte draci.

Isus, după ce a înviat. [Când Isus a înviat, KJV]. Dovezi textuale importante pot fi citate (cf. p. 146) pentru omiterea cu totul a v. 9-20, şi pentru încheierea Evangheliei lui Marcu cu v. 9. Comentatorii care favorizează omiterea versetelor de la 9-20 atrag atenţia la numeroase diferenţe în stil literal, idiom şi în formulare între versetele acestea şi partea anterioară a Evangheliei. Versetele acestea sunt numite încheierea mai lungă a lui Marcu. În locul încheierii mai lungi, câteva manuscrise au ceea ce se numeşte încheierea mai scurtă: dar ele au spus pe scurt lui Petru şi celor care erau cu el tot ceea ce le fusese spus. Şi după aceea, Isus însuşi a trimis prin mijlocirea lor, de la răsărit la apus, proclamaţia sfântă şi nepieritoare a mântuirii veşnice (RSV). Luate însă ca un tot, dovezile textuale favorizează aşa numita încheiere mai lungă. Vezi la v. 14.

10 Ea s-a dus şi a dat de ştire celor ce fuseseră împreună cu El, care plângeau şi se tânguiau.

Verset ce nu a fost comentat.

11 Când au auzit ei că este viu şi că a fost văzut de ea, n-au crezut-o.

N-au crezut-o. Relatarea incredulităţii ucenicilor chiar în faţa naraţiunilor martorilor oculari, mărturisind că Isus înviase, constituie o dovadă puternică în favoarea acurateţei şi temeiniciei istorisirii învierii, chiar până în cele mai mici amănunte ale ei.

12 După aceea S-a arătat, în alt chip, la doi dintre ei, pe drum, când se duceau la ţară.

După aceea. [Drumul la Emaus, Marcu 16,12 = Luca 24,13-32. Comentariu major: Luca].

Într-alt chip. Poate o referire la trupul înviat al lui Isus în contrast cu trupul Lui de dinainte de înviere, sau la faptul că Isus a rămas de nerecunoscut pentru ucenici pe drumul spre Emaus.

13 Aceştia s-au dus de au spus lucrul acesta celorlalţi, dar nici pe ei nu i-au crezut.

IND=200 13. Dar nici pe ei nu i-au crezut. [Întâia arătare în odaia de sus, Marcu 16,13 = Luca 24,33-49 = Ioan 20,19-23. Comentariu major: Luca şi Ioan]. Vezi la Luca 24,34.35.41.

14 În sfârşit, S-a arătat celor unsprezece, când şedeau la masă; şi i-a mustrat pentru necredinţa şi împietrirea inimii lor, pentru că nu crezuseră pe cei ce-L văzuseră înviat.

În sfârşit. [După aceea, KJV]. [A doua arătare în odaia de sus, Marcu 16,14 = Ioan 20,24-

29. Comentariu major: Ioan.]. Pentru succesiunea cronologică a arătărilor de după înviere vezi nota adiţională la Matei 28.

Celor unsprezece. Un termen tehnic corect pentru grupa urmaşilor speciali ai lui Isus ca un tot, întrucât apostazia şi sinuciderea lui Iuda lăsase numai unsprezece din cei doisprezece originari. Totuşi, în altă parte ei sunt încă numiţi cu termenul familiar cei doisprezece (vezi Ioan 20,24).

Când şedeau la masă. Diferiţi ucenici par să fi făcut din odaia de sus unde luaseră parte împreună la ultima Cină, locuinţa lor trecătoare. I-a mustrat. Necredinţa, în care se stăruie când dovezile procurate sunt îndestulătoare e demnă numai de condamnare. Împietrirea inimii. Vezi la Exod 4,21.

Un manuscris vechi Codex Freerianus (vezi la p. 119), cunoscut şi ca Washingtonensis, adaugă la v. 14 ceea ce uneori este numit Loghionul mai liber. Inserţia aceasta poartă semne neînşelătoare ca fiind o interpolare mai târzie şi interesează numai ca o curiozitate textuală./IND

15 Apoi le-a zis: „Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură.

Duceţi-vă. [Arătarea pe un munte în Galileea, Marcu 16,15-18 = Matei 28,16-20. Comentariu major: Matei.]. Nu există nimic în naraţiunea de aici care să indice o schimbare în timp sau loc faţă de cele indicate în versetul 14. Totuşi, versetele acestea sunt o scurtă relatare a unei părţi a învăţăturilor extinse pe care Isus le-a dat la vreo 500 care s-au adunat pe un munte în Galileea (vezi la Matei 28,16.19; cf. DA 818,821). Iarăşi şi iarăşi cuvintele au fost repetate, pentru ca ucenicii să poată prinde însemnătatea lor (DA 818), un fapt care poate explica diferitele versiuni ale însărcinării evanghelice aşa cum este dată de diferiţi scriitori ai Evangheliei.

16 Cine va crede şi se va boteza va fi mântuit; dar cine nu va crede va fi osândit.

Va fi mântuit. Aici sunt prezentate două condiţii cerute de la cei care primeau proclamaţia evanghelică - credinţa în Isus şi botezul. Cea dintâi este primirea lăuntrică a mântuirii atât de îndurător oferită de moartea înlocuitoare a Răscumpărătorului lumii; a doua este semnul extern al unei schimbări lăuntrice a vieţii (vezi Romani 6,3-6).

Nu va crede. [Nu crede, KJV]. Este demn de notat că, dacă cineva capătă condamnare, aceasta se datorează necredinţei. Nu se face referire aici la botez în vreun fel sau altul, deoarece realitatea lăuntrică depăşeşte cu mult în importanţă semnul exterior. Lipsa botezului ar fi pur şi simplu un semn exterior al unei necredinţe lăuntrice, necredinţă care, prin ea însăşi, este suficientă pentru a împiedica pe cineva să ajungă la binecuvântările mântuirii. Poate că Isus a prezis aici că – la fel ca în cazul tâlharului de pe cruce - vor fi cazuri în care bărbaţi şi femei cu adevărat convertiţi nu vor putea să primească ritualul botezului.

Osândit. [Damnat, KJV]. Mai degrabă condamnat.

17 Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi în limbi noi;

Iată semnele. [Aceste semne, KJV]. Adică, demonstrări supranaturale şi miraculoase (vezi

p. 208) de putere divină. Totuşi, oricât de valoroase sunt minunile, nu este prea greu să fie contrafăcute sau să se pună în circulaţie zvonuri despre presupuse minuni. Veştile acestea tind să zăpăcească pe cei neglijenţi şi să atragă pe cei creduli. De fapt, minunile nu constituie dovada cea mai puternică a autenticităţii Evangheliei (vezi DA 496, 799). Ar trebui să se reţină că Isus Însuşi a refuzat în mod consecvent să face minuni ca semne.

Vor scoate draci. Vezi nota adiţională la Marcu 1.

Vor vorbi în limbi noi. Vezi Fapte 2,4; 10,46; 19,6; 1 Corinteni 12,28; 14,2-5. În cursul lucrării lor anterioare, celor doisprezece nu li se dăduseră darul limbilor, deoarece nu era necesar. Acum, că era nevoie, puterea le-a fost acordată. Vezi la 1 Corinteni14.

18 vor lua în mână şerpi; dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma; îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşi.”

Şerpi. Vezi la Luca 10,19.

Ceva de moarte. Isus foloseşte aici ilustraţii ale unor experienţe care în mod normal ar avea ca urmare mari leziuni sau moarte şi făgăduieşte solilor Evangheliei că în multe ocazii ei vor primi protecţie specială, potrivit cu voia Tatălui.

Îşi vor pune mâinile. Vezi la cap. 1,31.

19 Domnul Isus, după ce a vorbit cu ei, S-a înălţat la cer şi a şezut la dreapta lui Dumnezeu.

IND=200 19. Domnul Isus, după ce a vorbit cu dânşii. [Înălţarea, Marcu 16,19-20 =Luca 24,50-53. Comentariu major: Luca.]. Această propoziţie tranzitivă lasă impresia că înălţarea a avut loc imediat după sfatul din verstele 15-18. Totuşi nu acesta pare să fi fost cazul. Este mai probabil că aici se face referire la un interval mai lung (vezi la v. 15).

La dreapta. Poziţia de onoare şi de autoritate. Poziţia înălţată a lui Hristos în cer este de repetate ori subiectul comentariului diferiţilor scriitori NT (vezi Fapte 7,55; Romani 8,34; Efeseni 1,20; Coloseni 3,1; Evrei 1,3; 8,1; 10,12; 1 Petru 3,22; Apocalipsa 3,21; etc.).

20 Iar ei au plecat şi au propovăduit pretutindeni. Domnul lucra împreună cu ei şi întărea Cuvântul prin semnele care-l însoţeau. Amin.)

Ei au plecat. Singur printre scriitorii Evangheliei, printr-o trăsătură curajoasă de condei, Marcu ia notă de triumfurile Evangheliei săvârşite de Duhul Sfânt prin apostoli în decursul primilor câţiva ani după înălţare.

Au propovăduit pretutindeni. Aceasta a fost şi este misiunea urmaşilor lui Hristos (vezi v. 15). Lucrând cu ei. În providenţa lui Dumnezeu puterea divină trebuie să fie unită totdeauna cu efortul omenesc. Întărind Cuvântul. Parţial, prin dovada puterii divine, manifestată în semnele amintite în v. 17,18. Amin. Dovezi textuale importante pot fi citate (cf. p. 146) pentru omiterea acestui cuvânt.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE 1 DA 769 1, 2 EW 186 1–8 DA 788–794 2, 3 DA 788 7 COL 156; DA 793; Ed 90; 4T 488 9 DA 568

15 AA 174; ChS 9, 23; COL 300, 303, 371; CT 466; DA 369, 818; Ed 264; Ev 301; FE 199, 201; GC 351; GW 115; MH 106; ML 226; MM 327; TM 401; 3T 406,

408; 4T 472; 5T 391, 456; 6T 89, 273, 447, 480; 7T 39; 8T 15, 16, 119, 215; 9T 39, 136, 255; WM 187 17, 18 CH 497; DA 821, 823; EW 29 18 CH 34, 391; CT 466; MH 148, 226; ML 226; 4T 225 19, 20 CH 553; 7T 114 20 AA 599; CH 498; CM 20; DA 827; MH 139; MM 319; 6T 480; 8T 15; 9T 141/IND