Celălalt ţărm. [Cealaltă parte, KJV]. [Demonizaţii din Gadara, Marcu 5,1-20 = Matei 8,28-9,1 = Luca 8,26-39. Comentariu major: Marcu. Vezi harta p. 219; diagrama p. 231; cu privire la miracole p. 208-213]. Din cele trei relatări ale acestei minuni cea a lui Marcu este cea mai plastică şi cea a lui Matei cea mai scurtă. Celălalt ţărm [Cealaltă parte] a Lacului Galileii se referă la ţărmul răsăritean, în regiunea Decapole (vezi p. 46; vezi la Matei 4,25). Ziua precedentă Isus ţinuse predica de lângă mare, care a constat mai ales din parabole (vezi Matei 13), undeva pe ţărmul Galileii mărginindu-se cu câmpia Ghenezaret (vezi la Matei 13,1). Distanţa peste lac la acest punct era de aproape 6 sau 7 mile. Tocmai la trecerea aceasta Isus liniştise furtuna (vezi la Matei 8,18). Scopul Său la trecerea de pe ţărmul răsăritean dens populat la data aceea era pentru a se bucura de un scurt răgaz de odihnă faţă de îmbulzeala de oameni care se îngrămădeau acum în jurul Lui în măsura în care El adesea nu avea decât puţin timp sau deloc ca să mănânce sau să doarmă (vezi Marcu 3,20).

Gadarenilor. Dovezile textuale favorizează (cf. p. 146) exprimarea gherasenilor deşi pot fi citate dovezi importante şi pentru ghergheseni şi gadareni. În Matei 8,28 dovezile favorizează gadareni, dar pot fi citate dovezi şi pentru ghergheseni şi gheraseni. În Luca 8,26 dovezile favorizează gheraeseni, dar pot fi citate exemple şi pentru ghergheseni şi gadareni. Sunt evidente eforturile copiştilor şi ale redactorilor de a armoniza numele din cele trei relatări. Consensul dovezilor favorizează exprimarea gherasenilor, cu considerabile dovezi pentru fiecare din cele două.

Deşi nu sunt acum dovezi concludente, este considerat în general că întâlnirea lui Hristos cu demonizaţii gadareni a avut loc la o mică depărtare mai jos de ceea ce este acum satul Kursi, care este de obicei identificat cu vechea Gherghesa. Gadara era o cetate cam la 12 mile de vârful sudic al Lacului Galileea. Cândva ea a fost capitala ţinutului Decapole (vezi la Matei 4,25; Marcu 5,20). Probabil la data aceea era cetatea principală a districtului şi este posibil să fi dat districtului numele său. Cetatea Gherasa, cam la 35 mile la nord-est de Lacul Galileii, cu greu poate fi locul la care se face referire în relatarea acestei minuni. Nu este imposibil să fi fost un sat cu acelaşi nume, nu departe de Gherghesa, sau că atât Gheresa, cât şi Gherghesa se referă la acelaşi sat, numit acum Kursi.

Din corabie. La o mică depărtare la sud de satul Kursi (vezi la v. 1) este o faleză abruptă care coboară brusc la un ţărm îngust (vezi la v. 13). Isus şi ucenicii se prea poate să fi debarcat la sud de această faleză, acolo unde ţărmul se lărgeşte şi înălţimile se retrag de la lac.

Morminte. Munţii din calcar din regiunea din jurul satului Kursi abundă în peşteri şi încăperi săpate în stâncă. Săpate în piatra de calcar relativ moale, odăi de felul acesta erau de obicei folosite ca locuri de îngropare în Palestina din antichitate.

Un om. Matei vorbeşte despre doi oameni (cap. 8,28). Se pare, însă, că unul era deosebit de fioros. La fel Matei vorbeşte de doi oameni orbi la Ierihon (cap. 20,30), unde Marcu (cap. 10,46) şi Luca (cap. 18,35) vorbesc doar de unul, probabil pentru vreun motiv asemănător. Este demn de observat că Matei, fără îndoială martor ocular al ambelor evenimente, menţionează doi oameni în fiecare caz. Cu privire la deosebirile dintre diferitele rapoarte din Evanghelii ale aceluiaşi incident vezi nota adiţională la Matei 3, nota 2. comparaţi cele de la Marcu 10,46; Luca 5,2; 7,3; nota adiţională la Luca 7.

Un duh necurat. Cu privire la natura posesiunii demonice vezi nota adiţională la capitolul 1.

Morminte. Vezi la v. 2. Potrivit legii levitice un cadavru era necurat (vezi la Levitic 21,2) şi această necurăţie se ataşa şi locului de îngropare. Evident consideraţii de felul acesta erau fără de interes pentru demonizaţi.

Nimeni nu mai putea să-l ţină legat. [Nimeni nu-l putea lega, KJV]. Afirmaţia lui Matei că nimeni nu putea trece pe drumul acela (cap. 8,28) lasă să se înţeleagă că adăpostul acestor oameni posedaţi de demoni nu era departe de un drum, probabil unul care ducea de-a lungul ţărmului răsăritean al lacului (cf. DA 338).

Lanţ. [Lanţuri, KJV]. Gr. halusis, un lanţ, sau o legătură, adesea folosit specific pentru a desemna cătuşe sau fiare.

Obezi. Gr. pede, cătuşe la picioare, de la un cuvânt însemnând picior sau căpătâi.

Tăindu-se. Cuprins de furie el îşi făcea adesea tăieturi în trup şi era probabil o masă de cicatrice şi răni.

Când a văzut pe Isus. El şi tovarăşul lui se poate să se fi aflat pe pantele mai de jos ale muntelui care se lăsa abrupt în mare şi în felul acesta să fi observat corăbiile apropriindu-se. A alergat. Probabil cu intenţia de a-L ataca pe Isus şi pe aceia care Îl însoţeau, fără îndoială ţipând sălbatic în timp ce coborau spre ţărm.

I s-a închinat. La data când demonizaţii au venit la locul unde stătea Isus, ucenicii au fost cuprinşi de groază şi Mântuitorul era singur cu cei doi oameni stăpâniţi de demoni (DA 337). Cumva, se părea însă că ei îşi dădeau slab seama că se găsea aici un Prieten, nu un vrăjmaş (vezi DA 337,338) şi s-au plecat la pământ la picioarele lui Isus. Chiar prezenţa Lui părea adesea să impresioneze adânc chiar şi pe cei mai răi vrăjmaşi ai Săi (vezi la Matei 21,12.13; Ioan 2,15).

Ce ai cu mine? [Ce am eu cu tine?, KJV]. Atacarea autorităţii lui Hristos (vezi cap. 1,27; vezi la cap. 2,10) de fapt însemna: Ce drept ai tu să mă încurci pe mine? Vezi la Ioan 2,4. Fiul. Vezi la Luca 1,35; Ioan 1,1-3.

Dumnezeului Celui Prea Înalt. Vezi Fapte 16,17; vezi la Geneza 14,18.22. S-ar părea că duhurile rele vorbeau direct prin unul din demonizaţii din Gadara chiar lui Hristos, pentru că Isus se adresează duhului necurat şi nu omului însuşi (vezi Marcu 5,8). În acord cu aceasta, recunoaşterea lui Isus ca Fiul Dumnezeului Celui Prea Înalt reprezintă cunoştinţa pe care o aveau duhurile, nu demonizaţii.

Te jur. Gr. horkizo, a administra un jurământ cuiva. Formularea raportului din Luca este mai puţin plastic: Te rog (cap. 8,28).

Chinuieşti. Gr. basanizo, originar însemnând a încerca [metalele] ca piatra de încercare. În NT basanizo este folosit în sensul de a produce durere sau a chinui.

Îi zicea. Mai degrabă, Era zicând. Pe când Isus era chiar în curs de a porunci duhului să iasă din om, în mod surprinzător, duhul L-a întrerupt şi L-a provocat.

Care-ţi este numele? Nu este clar pentru ce a cerut Hristos numele duhului care-l stăpânea pe om sau, mai bine zis, pe purtătorul de cuvânt al legiunii de duhuri. S-a sugerat că aceasta era spre folosul ucenicilor, pentru ca ei să poată aprecia mai deplin mărimea minunii şi să-şi dea mai bine seama de natura şi puterea forţelor contra cărora ei trebuiau să lupte.

Legiune. O diviziune a armatei romane care, în forţă deplină, consta din aproximativ 6000 de pedeştri şi 700 de călăreţi sau un total de aproape 6700. De obicei, însă, aşa cum se întâmplă şi cu oştirile moderne, legiunea nu era menţinută în forţă deplină. Deşi folosirea de către demon a numelui legiune poate fi luată literal, nu există nici o cale de a determina numărul precis. Expresia este înţeleasă mai bine în sensul general că erau mulţi demoni (vezi Luca 8,30).

Îl ruga stăruitor. [L-a rugat mult, KJV]. Demonul sfidător a luat acum atitudinea unui solicitant rugându-L pe Isus să aibă milă. Poate se temea să nu-i fie luată viaţa (vezi cap. 1,24).

Din ţinutul acela. Luca zice însă în Adânc (cap. 8,31). Cuvântul grec tradus prin adânc este abussos (vezi la Apocalipsa 20;1). În LXX-a la Geneza 1,2 şi 7,11 abussos reprezintă cuvântul ebraic tehom tradus adânc [ape] (vezi la Geneza 1,2). În LXX-a la Iov 28,14 reprezintă mare şi Deuteronom 8,7 şi Psalmii 71,20 reprezintă adâncurile pământului. În Romani 10,7 adânc, abussos este folosit pentru a descrie locul unde sunt morţii, mai ales cu referire la moartea lui Hristos. În Apocalipsa 9,2.11; 11,7; 17,8; 20,1.3 abussos este tradus adânc [groapa fără fund]. Folosit ca adjectiv, în limba greacă clasică înseamnă fără fund, nemărginit. Când este folosit cu privire la fiinţe inteligente, abussos pare să lase să se înţeleagă izolarea de alte fiinţe şi incapacitatea de a scăpa din situaţie – ca un om în moarte sau închis într-o închisoare.

Lângă munte. Adică, pe panta muntelui, la o oarecare depărtare de locul unde stăteau pe ţărm Hristos şi demonizaţii (vezi la Matei 8,30). Ori de câte ori erau prin părţile acelea, porcarii erau, fără îndoială, atenţi la oamenii demonizaţi şi astfel i-au văzut când s-au repezit spre Hristos, au auzit ţipetele lor nepământeşti şi au fost martori la transformarea măreaţă care a avut loc în înfăţişarea lor.

Porci. Deşi unii iudei creşteau porci pentru câştig, nu există nici o dovadă că stăpânii acelei anumite turme de porci erau iudei. Cu siguranţă, însă, ei erau absorbiţi în afaceri şi profit, uitând de cele spirituale.

Dracii L-au rugat. Vezi la v. 10.

Trimite-ne. Era scopul lui Satana să-i îndrepte pe oamenii din această regiune contra Mântuitorului făcând să pară că El era răspunzător de nimicirea averii lor. Rezultatul imediat părea să justifice relele aşteptări ale celui rău. Dar lucrarea oamenilor transformaţi, care mai înainte fuseseră cunoscuţi prin district ca demonizaţi, împreună cu vestea despre turma de porci care a pierit în mare pentru a confirma istorisirea lor, au servit aşa cum nimic altceva nu ar fi putut face pentru a-i întoarce pe oamenii din regiune la Isus (vezi la v. 19.20).

Le-a dat voie. Comparaţi experienţa lui Iov (Iov 1,12; 2,6); propunerea care a adus pagubă lui Iov a fost făcută de cel rău şi Dumnezeu doar a consimţit la ea, dar a dirijat totul pentru folosul şi încurajarea creştinilor în decursul veacurilor.

De pe râpă. [În jos pe un loc râpos, KJV]. Literal, în jos în prăpastie. La o mică depărtare la sud de satul Kursi, locul socotit a fi fost vechea Gherghesa (vezi la v. 1), există o faleză abruptă, unde munţii se coboară până la marginea apei, singurul loc de felul acesta de pe întreaga coastă. Înclinarea este atât de abruptă încât ar putea fi numită un ţărm stâncos, deşi nu de tipul care să atârne în afară. La picioarele acestei prăpăstii ţărmul este atât de îngust încât porcii n-ar fi putut să se oprească din alergarea lor impetuoasă.

Înecat. [Scufundat, KJV]. Gr. pnigo, a se sufoca, sau a se sugruma; folosit aici în sensul de a fi înecat.

Prin satele vecine. Literal, în ţara plugarilor, în contrast cu ţară, însemnând întreaga regiune (vezi v. 10). În drumul lor spre satul Gherghesa, probabil la mică distanţă la nord de prăpastie (vezi la v. 13) se putea aştepta ca porcarii să le vestească tuturor celor pe care îi întâlneau ceea ce se petrecuse.

Şezând jos. Evident liniştit, relaxat şi odihnindu-se – un mare contrast cu starea agitată în care veniseră la Isus cu scurt timp mai înainte.

Îmbrăcat. În armonie cu principiul de obicei amintit sub numele de economia miracolului, care pur şi simplu înseamnă că Dumnezeu nu săvârşeşte de obicei minuni acolo unde rezultatul poate fi obţinut prin mijloace mai naturale şi de obicei El personal nu face ceea ce s-ar putea realiza prin efort omenesc, este improbabil ca îmbrăcămintea pe care aceşti oameni o purtau acum să fi fost procurată în chip miraculos. Este mai probabil că ucenicii au oferit sau au fost invitaţi să împartă hainele lor cu ei.

Întreg la minte. [Zdravăn la minte, KJV]. În cazurile de posesiune demonică relatate în NT mintea persoanei suferinde ajunsese să fie deranjată (vezi nota adiţională de la Marcu 1).

S-au înspăimântat. Gândurile cu privire la pierderea porcilor tindeau, deocamdată, să domine gândirea celor mai mulţi oameni ai acelei regiuni. Fără îndoială ei se întrebau ce ar putea să producă următoarea demonstrare de putere supranaturală şi se pare că se temeau că ar putea să rezulte o mai mare pagubă materială.

Cei ce văzuseră. Probabil atât porcarii, care deja povestiseră versiunea lor a întâmplării (vezi

v. 14), cât şi ucenicii. Aceştia din urmă au povestit şi experienţa liniştirii furtunii de pe lac din noaptea trecută, dar cuvintele lor au atins urechi surde (vezi la DA 339).

Să roage. Sau a-L implora, sau a-L ruga stăruitor.

Să plece. Alegerea lor fusese făcută pe temeiul unor consideraţii materiale. Ei au ales să se lipsească de orice binecuvântări posibile de felul celor care fuseseră date demonizaţilor vindecaţi, ca nu cumva să sufere o nouă pagubă în ce priveşte averea. În armonie cu sfatul pe care El Însuşi urma să-l dea celor doisprezece când i-a trimis să propovăduiască şi să vindece (vezi la Matei 10,14.23), Isus nu a ridicat nici-un protest, ci pur şi simplu S-a întors să plece. Cât de mulţi urmează astăzi exemplul patetic al oamenilor din Gadara, temându-se că prezenţa Mântuitorului le va nimici propriile planuri.

Ţinutul lor. [Ţărmurile, KJV]. Gr. horia, hotare, marginile, limitele. Aşa cum este folosit aici, horia nu se referă la ţărmurile lacului aşa cum ar putea reieşi din traducerea ţărmuri.

Pe când. Când Isus era pe punctul de a intra în corabie, omul vindecat îl implora.

Omul care fusese îndrăcit. Scurtul timp cât cei doi oameni îl petrecuseră cu Isus trebuie să fi fost pentru ei cel mai emoţionant moment al vieţii lor. Când L-au văzut urcându-Se în corabie pentru a pleca, ei şi-au dat seama că erau pe punctul de a fi separaţi de Acela care le readusese sănătatea mintală. Poate, pentru moment, s-au temut că absenţa Lui ar fi însemnat revenirea demonilor, lucru de care ei se temeau mai mult decât moartea însăşi. Pentru orice caz, ei doreau să rămână cu Isus.

Îl ruga. [S-au rugat, KJV]. Vezi la v. 17.

Nu i-a dat voie. Isus a făcut tot ce era cel mai bine pentru toţi cei în cauză. Locuitorii din Decapole aveau nevoie de lucrarea acestor oameni. În plus, era probabilitatea că ei, ca Neamuri (vezi la Matei 4,25; cf. DA 339) ar fi devenit o piedică pentru lucrarea lui Isus în Galileea.

Ai tăi. [ La prietenii tăi, KJV]. Literal, la cei ai tăi, adică la propriile lui rude care fuseseră primitori ai minunilor Lui să nu răspândească vestea despre ceea ce fusese făcut pentru ei (vezi la cap. 1,44.45), nu se aplicase la situaţia din Decapole. Erau probabil puţini cărturari şi Farisei în Decapole care să dea un raport fals despre activităţile lui Isus. În plus, Isus nu plănuia să rămână în regiune şi n-ar fi fost o agitaţie populară în favoarea Lui care ar fi putut tinde să-I împiedice lucrarea. De asemenea, o minune ca aceasta nu ar fi creat nădejdi false cu privire la Mesia (vezi la Matei 3,2; 4,17; 5,2).

Să vestească. Gr. kerusso literal, a vesti; de unde a proclama. În scurta oră în cursul căreia Isus rămăsese cu aceşti oameni, se petrecuseră lucruri mari. Ei aveau de povestit o istorisire plină de inspiraţie şi, în intervalul dinainte ca oamenii să vină din cetate la Isus, fără îndoială că i-a învăţat adevărurile fundamentale ale naraţiunii Evangheliei. Când proclamau solia lor prin regiunea Decapole, ceea ce spuneau ei era confirmat de relatarea porcarilor, care trebuie să se fi răspândit prin toată vecinătatea Gherghesei (vezi la v. 1) cu viteza fulgerului. Oameni din tot locul trebuie să fi ascultat cu un viu interes când aceştia, pentru folosul cărora fusese săvârşit miracolul, au venit cu istorisirea Evangheliei. Propria lor reputaţie de mai înainte ca alienaţi mintal trebuie să fi fost cunoscută până departe (vezi Matei 8,28).

Decapole. Vezi p. 46. Diferitele cetăţi din Decapole fuseseră elenistice încă de pe vremea lui Alexandru cel Mare, dar fuseseră supuse de iudei sub Macabei. Ele au fost eliberate de sub stăpânirea iudaică de generalul roman Pompei, care a distribuit pământul la veteranii armatei sale.

Toţi se minunau. Când cei doi oameni, acum sub stăpânirea Duhului lui Dumnezeu, au povestit istorisirea lor, oamenii de pretutindeni ascultau cu surprindere şi uimire. Rezultatele lucrării lor ar trebui să aducă multă încurajare celor care poate şi-ar închipui că propria lor capacitate şi educaţie nu sunt îndestulătoare pentru a-i face în stare să dea mărturie eficientă pentru Hristos. Aceia care-L iubesc cu sinceritate pe Hristos şi a căror viaţă a fost transformată de puterea Lui, n-au nevoie decât să spună în mod simplu altora tot ce a făcut Domnul pentru ei (v. 19) şi oamenii vor fi câştigaţi la Hristos.

Aceasta a avut loc probabil târziu, în toamna anului 29 d.Hr. (vezi la Luca 8,1). Când Isus S-a reîntors la Decapole peste vreo nouă sau zece luni (vezi la Matei 15,32) mii de oameni au venit cu grămada ca să-L vadă şi să-L audă (cf. DA 340, 341). Aceia care au venit să-L audă pe Isus la ocazia aceea de mai târziu erau aproape în întregime Neamuri.

După ce a trecut Isus iarăşi de cealaltă parte. [Femeia bolnavă, fiica lui Iair, Marcu 5,21-43 = Matei 9,18-26 = Luca 8,40-56. Comentariu major: Marcu. Vezi harta p. 219; diagrama p. 231; cu privire la minuni p. 208-213]. Vindecarea femeii bolnave şi învierea fiicei lui Iair au avut loc curând după vindecarea celor doi demonizaţi (vezi la Matei 8,18; 12,22; 13,1). Trecerea lacului la care se face referire aici a fost din vecinătatea Gherghesei, de pe ţărmul răsăritean (vezi la Marcu 5,1), la Capernaum, o distanţă de 5 sau 6 mile în direcţia nord-vest.

S-a adunat mult norod. Aşa cum s-a întâmplat oriunde a mers Isus în cursul acestei perioade a lucrării Lui (vezi cap. 3,7.20.32; 4,1).

Lângă mare. Se pare că norodul a început să se adune pe ţărm de îndată ce oameni L-au recunoscut pe Isus apropriindu-se în una din corăbii. Pentru un timp El a rămas acolo unde debarcase, învăţând şi vindecând, aşa cum Îi era obiceiul când oameni se adunau în jurul Lui. Apoi, împreună cu unii din ucenici, s-a dus acasă la Matei Levi pentru a participa la ospăţul dat acolo în onoarea Lui (vezi la cap. 2,15-17). Aici L-a găsit Iair pe Isus (vezi Matei 9,10.14.18; DA 342).

Unul dintre fruntaşii sinagogii. Fruntaşul unei sinagogi era cineva care avea grijă de serviciul divin public (vezi p. 56). Nu se ştie sigur dacă Marcu vrea să spună aici că Iair era unul din cei câţiva fruntaşi ai acestei anumite sinagogi sau unul din categoria cunoscută sub numele acesta, câte unul din fiecare sinagogă.

Iair. Probabil derivat de la ebr. Ya’ir, Iair din VT (vezi la Numeri 32,41).

S-a aruncat la picioarele Lui. Ca înaintea unui domn sau a cuiva cu mare autoritate (vezi la Estera 3,2; cf. la Matei 2,11; 8,2). Dacă prin aceasta ar fi putut să-şi salveze fiica, acest mândru rabi era gata să se smerească chiar şi înaintea lui Isus, Cel dispreţuit şi urât de cei mai mulţi oameni din categoria lui.

Rugăminte stăruitoare. Sau L-a implorat (vezi la v. 17). Fetiţa mea. Din cele trei Evanghelii care relatează incidentul acesta numai Marcu dă vârsta exactă a fetiţei (vezi v. 42) şi de aceea foloseşte aici forma diminutivă a cuvântului fată. Trage să moară. [Este pe punctul să moară, KJV]. Boala, neidentificată de nici-unul din scriitorii Evangheliilor era în stadiul ei final. Moartea era sigură dacă nu intervenea Isus. Te rog. Aceste cuvinte nu apar în textul grec. Să-ţi pui mâinile. Atingerea personală a lui Isus pare să fi fost un semn al interesului Său personal faţă de fiecare suferind (vezi la cap. 1,31).

Să trăiască. Nu era nici o îndoială în mintea tatălui că Isus avea puterea de a-i reda sănătatea fetiţei lui. Fără îndoială erau zeci sau chiar sute de persoane în Capernaum şi în împrejurimile lui a căror viaţă dădea mărturie despre puterea lui Isus. Între aceştia era fiul slujbaşului împărătesc (Ioan 4,46-54) şi robul sutaşului (Luca 7,1-10).

Îl îmbulzea. Gr. sunthlibo, a înghesui, sau a presa din toate părţile. În relatarea sa paralelă, Luca foloseşte un cuvânt mai plastic, sunpnigo, a sufoca sau a înăbuşi. În drumul către casa lui Iair, Isus era înconjurat de o mulţime atât de densă încât înaintarea era, literal, sugrumată. De abia se putea mişca.

Era o femeie. Pentru cadrul acestei minuni vezi la v. 21. Aceasta este comparativ una din puţinele minuni relatate de toţi cei trei scriitori sinoptici. Relatarea dată de Marcu este mai vie decât aceea a lui Matei sau a lui Luca şi conţine un număr de detalii plastice pe care ceilalţi evanghelişti le omit.

Îi era mai rău. Pe măsură ce starea cronică a bolii devenea tot mai evidentă cu trecerea timpului şi fondurile ei erau irosite într-o încercare zadarnică de a alina, femeia ajungea, fără îndoială, tot mai deznădăjduită.

Despre Isus. Pot fi citate dovezi textuale importante pentru exprimarea (cf. p. 146) lucrurilor cu privire la Isus, adică relatările despre el. Aşa cum era de aşteptat vestea s-a răspândit repede (vezi la Marcu 1,28; Luca 7,17.18; 4,14).

Prin mulţime. [În înghesuială, KJV]. Literal, în mulţime. Poate femeia aceasta plănuise de un oarecare timp să-L întâlnească pe Isus, dar absenţa Lui datorată celei de a doua călătorii galileene pare să fi făcut lucrul acesta, deocamdată, cu neputinţă. Când a aflat că Isus Se înapoiase la Capernaum s-a grăbit să meargă la ţărmul lacului unde El învăţa şi vindeca (vezi la v. 21). Dar L-a căutat în zadar. Aflând apoi că era acasă la Matei (vezi la v. 21) s-a dus acolo în speranţa de a-L atinge, dar a ajuns din nou prea târziu. Acum, datorită acestei înaintări lente pe care Isus o făcea în direcţia casei lui Iair, în cele din urmă L-a ajuns.

Dar boala îi scăzuse cantitatea vitală de sânge din corp şi probabil era foarte slabă fiziceşte pe lângă faptul că era descurajată datorită încercărilor zadarnice de a obţine vindecarea de la medici. De asemenea, natura bolii însăşi, împreună cu necurăţia rituală implicată, era stingheritoare. Se prea poate ca ea să fi ezitat să-şi prezinte cererea verbal lui Isus, mai ales în prezenţa atâtor străini, ca nu cumva El să întrebe despre natura suferinţei ei, lucru pe care El părea să-L facă uneori (cf. cap. 10,51).

S-a atins. Potrivit cu Luca, femeia a atins poala hainei lui Isus (vezi cap. 8,44). Mulţi care numai atingeau poala hainei lui Isus erau vindecaţi (Matei 14,36; cf. Fapte 5,15; 19,12).

Să mă ating. Atingerea care a adus vindecare femeii urma să fie considerată de rabini că a adus întinare rituală lui Hristos. Tămădui. Literal, mântuită, adică, vindecată de boala ei.

Îndată. Adică, imediat.

A simţit. Literal, a ştiut. Ea şi-a dat seama de curentul de putere (vezi la v. 30) care s-a revărsat de la Hristos în ea în clipa când a atins haina Lui. Ea şi-a dat seama că puterea a intrat în trupul ei slab şi i-a adus vindecare.

Boală. [Plagă, KJV; Beteşug, G. Gal.]. Gr. mastix, un bici, nenorocire, sau o plagă. Suferinţele incurabile erau îndeobşte privite ca răsplătiri divine pentru păcate din viaţă (vezi la Marcu 1,40; Ioan 9,2).

A cunoscut. [Cunoscând, KJV]. Gr. epiginosko, a cunoaşte pe deplin, deci a recunoaşte sau a percepe. Isus era conştient de ceea ce se petrecuse în momentul în care femeia atinsese haina Lui. Relatarea nu spune dacă Isus ştia mai dinainte că această femeie Îl va atinge. Voia Tatălui a răspuns la cererea nerostită a femeii prin El. Trebuie să se reţină că toate minunile lui Hristos erau lucrate de puterea lui Dumnezeu prin slujirea îngerilor (DA 143).

O putere. [Virtute, KJV]. Gr. dunamis, literal putere (vezi la Marcu 2,10; Luca 1,35). Dunamis este adesea tradus minune ca în Marcu 9,39, sau mari lucrări [minuni], [puteri] ca în cap. 6,2.5.14. Cu privire la diferiţii termeni folosiţi în NT pentru a se referi la minuni vezi p. 208.

Cine s-a atins de hainele Mele? Mai târziu, poate ca urmare a acestei întâmplări, mulţi atingeau poalele hainei Lui. Şi toţi câţi se atingeau de El erau tămăduiţi (cap. 6,56)

Îmbulzeşte. Gr. sunthlibo (vezi la v. 24).

El se uita. Mai bine, El stăruia să privească. Isus pare să nu o fi identificat pe femeie de îndată, probabil pentru a-i da ocazia să vorbească ea mai întâi. Mai multe motive pot fi prezentate pentru faptul că nu a lăsat pe femeie să se furişeze şi să plece în linişte, neobservată: 1) Ca şi cu credinţa sutaşului (vezi la Luca 7,9), Isus dorea ca credinţa femeii să fie un exemplu pe care să-l urmeze şi alţii. 2) El dorea ca ea să ducă cu sine bucuria dăinuitoare de a şti că fusese observată şi recunoscută personal de Isus. 3) El dorea să şteargă din mintea ei orice gând superstiţios că vindecarea avusese loc ca rezultat al unei simple atingeri (vezi la Marcu 5,34). 4) Pentru propriul său folos, El dorea ca ea să recunoască binecuvântarea pe care o primise. A fi tămăduită (vezi v. 28) de boala ei, fără a fi tămăduită de boala păcatului s-ar fi dovedit doar un folos trecător.

Înfricoşată. [Temându-se, KJV]. Probabil ea socotea acum că temerile ei de mai înainte fuseseră bine întemeiate.

Credinţa ta. Isus dorea ca femeia să înţeleagă că credinţa era cea care adusese vindecare trupului ei chinuit, nu atingerea superstiţioasă. Dacă oamenii L-ar fi privit cu înfiorare superstiţioasă, aceasta ar fi zădărnicit chiar scopul pentru care erau săvârşite minunile Sale (vezi la cap. 1,38). O afirmare publică din partea Lui că credinţa era ceea ce adusese vindecare urma să înlăture în mod eficient vestea că vindecarea fusese obţinută prin magie. Oricât de nedesăvârşită s-ar fi putut să fie credinţa femeii, ea era, totuşi, credinţă autentică, o credinţă proporţională cu cunoştinţa şi înţelegerea ei limitată a voii şi căilor lui Dumnezeu.

Du-te în pace. Vezi la Ieremia 6,14. Femeia trebuia să meargă, având pace a trupului şi pace a sufletului (vezi la Marcu 2,5.10), în bucuria primirii ei de către Dumnezeu, aşa cum era mărturisită prin sănătatea primită.

Fii tămăduită. Adică, continuă să fii sănătoasă. Nu trebuie să se presupună că vindecarea a avut loc în acest moment, aşa cum au dedus unii şi nu mai înainte, deoarece femeia ştia deja că fusese vindecată (vezi la v. 29) şi Isus deja simţise că puterea de vindecare se transmisese de la El (vezi v. 30).

Pe când vorbea El încă. [În timp ce El încă vorbea, KJV]. Aici Marcu reia naraţiunea învierii fiicei lui Iair, întreruptă de istorisirea femeii bolnave (v. 25-34). Pentru cadrul naraţiunii vezi la v. 21.

Fiica ta a murit. Dacă fiica lui Iair ar fi fost deja moartă, aşa cum s-ar putea deduce din Matei 9,18, n-ar fi fost necesar ca solii să-i aducă veşti despre acest fapt (vezi la Matei 9,18). Se pare că Marcu lasă să se înţeleagă că vestea cea tristă fusese comunicată liniştit lui Iair în prezenţa norodului (vezi la Marcu 5,24).

Fără să ţină seama. [A auzit, KJV; Prinzând de veste, G. Gal.]. Dovezile textuale importante (cf. p. 146) pot fi citate pentru exprimarea surprinzând. Cuvântul vorbit liniştit lui Iair, a atins urechea lui Isus (DA 342, 343).

Nu te teme. Acolo unde este teamă, este puţină credinţă. Credinţa îndepărtează teama. Iair fusese destul de tare în credinţă, aşa că n-a întâmpinat nici o greutate în a crede că Isus putea să-i vindece fiica (vezi la v. 23). Acum era chemat să exercite şi mai multă credinţă – credinţa că gheara morţii putea să fie zdrobită. Când teama ne bântuie sufletul şi ne ironizează credinţa noastră slabă, să facem aşa cum l-a îndemnat Isus pe Iair să facă – crede numai, deoarece toate sunt cu putinţă celui ce crede (cap. 9,23).

N-a îngăduit nimănui. Vezi la Matei 19,14. Pe lângă cei trei ucenici menţionaţi aici, părinţii fetei L-au însoţit pe Isus în odaia unde zăcea ea (vezi Marcu 5,40). Balamucul celor care jeleau (vezi la v. 38,39) şi lipsa de credinţă a gloatei necredincioase care se adunase în casă (vezi v. 49), făcea ca prezenţa bocitorilor şi necredincioşilor să fie cu totul necorespunzătoare pentru solemna maiestate a puterii divine care era pe punctul să fie manifestată de Acela care avea viaţă în sine (Ioan 5,26; cf. cap. 1,4).

Petru, Iacov şi Ioan. Literal, Petrul, Iacov şi Ioan. Folosirea articolului definit în textul grec arată că cei trei ucenici sunt aici trataţi ca o unitate. Aceasta este cea dintâi ocazie în care aceşti trei ucenici au fost aleşi dintre cei doisprezece pentru a împărtăşi cu Isus unele din experienţele cele mai intime ale vieţii Sale pe pământ (vezi la Matei 17,1). Poate că, în cazul acesta, odaia era prea mică pentru a-i primi pe toţi cei doisprezece.

Zarvă. Matei aminteşte în mod deosebit pe cei care cântau din fluier (gr. auletai tradus menestreli [cântăreţi ambulanţi în KJV], vezi cap. 9,23), care chiar şi astăzi participă la funeraliile orientale şi fac să răsune tonurile lor triste. Melodiile lor jalnice erau considerate, atunci ca şi acum, de cea mai mare însemnătate. Vestitul Rabi Iuda arată datoria unui israelit în cuvintele acestea: Chiar şi cel mai sărac om din Israel [pentru funeraliile soţiei sale] trebuie să angajeze cel puţin două fluiere şi o femeie bocitoare (Mişna, Kethuboth 4,4, ed. Socino a Talmudului, p. 266).

Se tânguiau. Aceasta se referă la tânguirea monotonă a bocitorilor angajaţi, care trebuiau să fie numeroşi dacă familia era bogată, aşa cum era în cazul acesta.

Zarvă. Gr. thorubeo, a face gălăgie, a tulbura, a arunca confuzie sau a se jeli zgomotos. În Fapte 17,5 thorubeo este tradus au întărâtat [au făcut zarvă, KJV].

Doarme. Nu se putea găsi o comparaţie mai corespunzătoare pentru moarte decât acea a somnului care atât de adesea înseamnă eliberare de oboseală, trudă, dezamăgire şi durere. După cum ochii unui copil sunt închişi în somn pentru noapte şi ochii celor care iubesc pe Dumnezeu şi care aşteaptă cu încredere ziua când glasul Lui îi va trezi la viaţă nemuritoare sunt închişi în somnul paşnic şi netulburat al morţii (vezi la 1 Corinteni 15,51-55; 1 Tesaloniceni 4,16.17). Metafora mângâietoare în care somnul stă pentru moarte pare să fi fost felul favorit al lui Hristos de a se referi la această experienţă (vezi la Ioan 11,11-15). Moartea este un somn, dar este un somn adânc din care numai marele Dătător de viaţă poate trezi pe cineva, deoarece numai El are cheile mormântului (vezi Apocalipsa 1,18; cf. Ioan 3,16; Romani 6,23).

Îşi băteau joc. [ Râdeau…pentru a-şi bate joc, KJV]. Gr. katagelao, a derâde. Era mai mult decât simplul râs. Nu este de mirare că Isus i-a scos afară din odaie înainte de a o trezi pe fetiţă din somnul morţii.

Cei ce-L însoţiseră. Adică, Petru, Iacov şi Ioan (vezi la v. 37).

Talita cumi. Cuvintele acestea sunt în limba aramaică, probabil chiar cuvintele rostite de Isus cu ocazia aceasta. Folosirea lor aici mărturiseşte despre faptul că Isus vorbea în aramaică. Comparaţi alte expresii aramaice folosite de Isus, ca de pildă Efata (cap. 7,34) şi Eloi, Eloi, lama sabactani (cap. 15,34).

Îndată. Vezi la cap. 1,10.

Fetiţa s-a sculat. Acesta este singurul caz de înviere din morţi relatat în toate cele trei Evanghelii sinoptice. Învierea din cetatea Nain este relatată numai în Luca (vezi cap. 7,11-15) şi aceea a lui Lazăr, numai în Ioan (vezi cap. 11,1-45). În toate cele trei cazuri refacerea a fost imediată şi deplină.

doisprezece ani. Un detaliu relatat numai de Marcu.

Au rămas încremeniţi. [Uimiţi cu o mare uimire, KJV]. Aceasta reflectă o metodă de exprimare ebraică (şi aramaică) folosită pentru a intensifica ideea din verb. Aici înseamnă simplu: foarte uimiţi.

Le-a poruncit cu tărie. Adică le-a dat porunci stricte (cf. cap. 1,43). Nu este cu totul clar pentru ce a impus tăcere părinţilor. Porunca era, totuşi, în armonie cu repetatele încercări ale lui Hristos ca la acest stadiu al lucrării Sale să evite publicitatea inoportună (vezi la Marcu 1,43.44; cf. Matei 8,4; 9,30).

Să dea de mâncare fetiţei. O dovadă gingaşă de grijă atentă manifestată de Isus. Porunca aceasta lasă să se înţeleagă şi că fata suferise de o boală care-i istovea puterile fizice. Poate nu fusese în stare să mănânce de câtva timp.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1–20 DA 337–341, 404; GC 514, 515 4 DA 337

9 DA 338; GC 514

15 DA 338

18–20 DA 339

19 DA 341; MH 98

21–24 DA 342

21–43 DA 342–348

23 MH 59

26 DA 343

29 MH 60

30–34 ML 13; 5T 228

35 DA 342

39 DA 343, 539

41 DA 343