Fariseii. Vezi p. 51, 52.

Cărturari. Vezi p. 55; vezi la cap. 1,22.

Din Ierusalim. Conducătorii iudei fuseseră foarte mult alarmaţi de rapida răspândire a Evangheliei dovedită de cea de-a treia călătorie galileană recentă (vezi la Matei 15,21; Marcu 6,14). Oamenii amintiţi aici erau fără îndoială membrii unei delegaţii mai mult sau mai puţin oficiale de la Sinedriu, trimişi cu scopul anumit de găsi o scuză spre a pune capăt lucrării lui Isus (cf. DA 395).

S-au adunat. [Au venit, KJV]. [Dezbatere despre tradiţie şi necurăţia ceremonială, Marcu 7,1-23 = Matei 15,1-20. Comentariu major: Marcu. Vezi harta p. 220; cf. p. 18, 96-100.] La punctul acesta din naraţiune atât Matei, cât şi Marcu trec peste incidentul plin de însemnătate din sinagoga din Capernaum, când la sfârşitul cuvântării despre Pâinea Vieţii, sentimentul popular în Galileea s-a întors contra lui Isus (vezi Ioan 6,25 la 7,1; vezi la Matei 15,21). Contrar obiceiului, Isus rămăsese în Galileea în timpul Paştelui (vezi Ioan 7,1; cf. DA 395), fără îndoială lucrând în linişte spre binele oamenilor (vezi la Marcu 6,56). La scurt timp după sărbătoare, probabil în decursul ultimei părţi a lui aprilie sau primei părţi a lui mai a avut loc această întâlnire cu cărturarii şi Fariseii, care se reîntorseseră recent de la Ierusalim.

Ei au văzut. [Când au văzut, KJV]. Fariseii şi cărturarii ştiau, natural, că ucenicii nu făceau altceva decât să urmeze obiceiul adoptat de Isus (cf. la Luca 11,38). Indirect acesta era un atac personal la Isus. Cărturarii şi Fariseii intenţionau să atribuie lui Isus dispreţuirea legilor lor. Procedând indirect ar fi evitat probabil şi să ofenseze pe aceia care gândeau bine cu privire la Isus. Conducătorii din Ierusalim priveau la oamenii analfabeţi şi simpli din Galileea cu dispreţ şi de obicei se refereau la ei numindu-i amme ha’areş, literal oameni ai pământului (vezi p. 55). Tocmai în tovărăşia unei astfel de gloate ca aceşti galileeni simpli a avut loc această confruntare.

Prânzind. [Mâncau pâine, KJV]. Literal, pâini, dar aici probabil însemnând hrană în general.

Necurate. Gr. koinos, originar însemnând de rând, adică, avute de mulţi oameni. Mai târziu el ajuns să însemne vulgar sau profan şi tocmai în sensul acesta foloseşte Marcu cuvântul aici (cf. la Fapte 10,14).

Nespălate. Evident scriind pentru neiudei (vezi p. 564) care altminteri nu ar fi înţeles natura atacului pe care îl dădeau acum spionii, Marcu defineşte ce vrea să spună prin necurate. Matei, scriind probabil în primul rând iudeilor (vezi p. 273), nu dă o astfel de afirmaţie explicativă. Spălarea la care se face aici referire era strict ritualistă, nu sanitară. Ritualul acesta se spune că ar fi constat din turnarea unei mici cantităţi de apă pe degetele şi palma unei primei mâini şi apoi pe cealaltă cu mâna înclinată aşa că apa curgea de pe palmă către încheietura mâinii (avându-se grijă tot timpul ca apa să curgă înapoi în palmă) şi apoi pe rând frecând o mână cu palma celeilalte mâini. Cantitatea minimă de apă prescrisă era aceea care putea fi conţinută într-o coajă şi jumătate de ou. Se pare, totuşi, că acolo unde nu era apă, era permisă o abluţiune uscată în care persoana ar fi făcut pur şi simplu mişcările de spălare a mâinilor sale în felul prescris.

Fără să-şi spele. Vezi la v. 2.

Cu mare băgare de seamă. [Adesea, KJV]. Gr. pugme, literal, pumn; în forma folosită aici, cu pumnul. S-a sugerat că pugme aici ar putea să însemneze cu pumn plin [de apă]. Pot fi citate, de asemenea, dovezi textuale (cf. p. 146) pentru exprimarea pukna, însemnând viguros, sârguincios, adesea.

Datina. Gr. paradosis, literal, o predanie sau ceva predat; de unde o tradiţie care este predată cuiva prin cuvântul gurii sau prin scris. După cum este folosit în Evanghelii paradosis se referă la cantitatea masivă de reglementări orale, rabinice, care s-a dezvoltat în jurul Torei (vezi la Deuteronom 31,9; Proverbe 3,1). Tradiţia rabinilor, era ţinta specială a atacurilor lui Isus asupra sistemului religios iudaic al vremii Sale. Cuvântul tradiţie înseamnă ceea ce este predat [şi anume, de la învăţător la elev, sau de la generaţie la generaţie].

În timp, tradiţia aceasta orală originară care avea intenţia să protejeze legea scrisă a VT, a ajuns să fie considerată mai sacră decât legea însăşi (vezi DA 395). Se presupune că, printr-o ascultare mecanică faţă de cerinţele tradiţiei orale, o persoană ar fi ţinut în mod automat legea scrisă inclusiv cele zece porunci. Cu alte cuvinte, dacă o persoană se conforma la litera interpretării tradiţionale a legii, nu avea nevoie să se preocupe de spiritul legii scrise. Acest sistem legalist reducea religia la o chestiune de forme şi alunga spiritul adevăratei închinări şi ascultări, fără de care un om Îi slujeşte lui Dumnezeu în zadar (vezi Ioan 4,23.24; cf. Marcu 7,7). Un sistem de neprihănire obţinut prin faptele Legii domina mai presus de planul mântuirii prin care Dumnezeu intenţiona ca oamenii să ajungă la neprihănirea care este căpătată prin credinţă (vezi Romani 9,31.32; 10,3)

Hristos a căutat să reaşeze toate instrucţiunile revelate ale lui Dumnezeu la locul lor cuvenit în gândirea şi viaţa poporului Său. El a căutat să acorde cuvintelor lui Dumnezeu prioritate faţă de cuvintele oamenilor. El a căutat să înlăture simplele forme externe ale religiei şi să cultive adevăratul spirit al religiei inimii.

Bătrânilor. Adică, ale rabinilor sau tâlcuitorilor legii mai bătrâni.

Piaţă. Adică, locul de piaţă pe uliţa deschisă, unde se cumpărau şi se vindeau produsele (vezi la Matei 11,16). Gândirea rabinică considera inevitabil ca o persoană care se mişca în mijlocul gloatei din piaţă să nu vină în contact cu persoane sau lucruri care erau necurate din punct de vedere ceremonial, deci întinătoare.

Scăldat. [Spală, KJV]. Pot fi citate şi dovezi textuale (cf. p. 146) pentru exprimarea a se curăţa. Alte obiceiuri. [Alte lucruri, KJV]. Poate cuprinzând vase, îmbrăcăminte (vezi Levitic 11,32), mâini şi picioare (cf. Exod 30,19-21). Au apucat ei să le ţină. [Primit să ţină, KJV]. Tradiţia este predată de o generaţie şi apucată…să le ţină de următoarea generaţie. Ea este predată de învăţător şi primită de elev.

Ulcioare. [Oale, KJV]. Gr. xestai (singular xestes), o măsură romană (sextariu) conţinând ceva mai mult decât un sfert de litru (vezi p. 50). Xestes este unul din cuvintele de origine latină aflate în Evanghelia lui Marcu.

Căldărilor. [Arămurilor, KJV]. Literal bronz sau aramă.

Paturilor. [Meselor, KJV]. Literal, aşternuturilor sau paturilor. Totuşi, dovezile textuale sunt împărţite (cf. p. 146) între reţinerea şi omiterea meselor.

Nu se ţin. [Umblă, KJV]. Într-un sens figurat a trăi. Comparaţi umblarea lui Enoh cu Dumnezeu (vezi Geneza 5,24). Ceea ce îi irita pe Farisei şi cărturari era felul de viaţă sau felul de a trăi al ucenicilor.

A proorocit Isaia. Vezi la Isaia 29,13. Cuvintele lui Isaia erau descriptive cu privire la Israel pe vremea lui, aşa cum arată lămurit contextul, dar ele erau la fel de adevărate cu privire la iudeii de pe vremea lui Hristos (vezi la Deuteronom 18,15). Astfel, când Hristos zicea: Isaia a proorocit de voi, El nu voia să spună că Isaia prezisese ceva adevărat îndeosebi şi exclusiv cu privire la iudeii de pe vremea lui Hristos, ci că descrierea din partea lui Isaia a lui Israel se aplica bine (vezi Marcu 7,6) şi populaţiei din vremea lui Hristos.

Făţarnicilor. Vezi la Matei 6,2.

Mă cinsteşte. Cu o pretenţie de a asculta de voia lui Dumnezeu bătrânii (v. 3) în realitate dădeau învăţături, care nu sunt decât porunci omeneşti (v. 7). Era o chestiune de mântuire prin credinţă sau prin fapte. Isus afirma că aceia care se închină lui Dumnezeu trebuie să o facă în duh şi în adevăr (vezi Ioan 4,23.24). Accentuarea din partea Lui a acestui adevăr a adus pe Hristos în conflict cu conducătorii iudei. Primejdia de a înălţa învăţăturile omeneşti şi chiar şi interpretările omeneşti ale cerinţelor divine mai presus de cele mai însemnate lucruri ale Legii (Matei 23,23) nu este mai mică astăzi de cum era atunci

Dând învăţături. [Învăţând ca doctrine, KJV]. Literal, învăţând [ca] învăţături].

Porunca lui Dumnezeu. Forma singulară, ca aici, se referă la tot ceea ce a poruncit Dumnezeu – toată voia Lui descoperită (vezi la Matei 22,37.39). Poruncile lui Dumnezeu sunt fără margini (Psalmii 119,96); ele cuprind toată datoria omului (Eclesiastul 12,13). Idealul pus înaintea noastră este acela de a fi desăvârşiţi după cum şi Tatăl nostru cel ceresc este desăvârşit (vezi la Matei 5,48).

Datina. [Tradiţia, KJV]. Datina aşezată de oameni stă în contrast fără compromis cu porunca lui Dumnezeu. Spălarea. Dovezile textuale favorizează (cf. p. 146) omiterea restului v. 8 începând cu aceste cuvinte. Afirmaţia este totuşi fără doar şi poate adevărată, deoarece acelaşi gând este exprimat în

Să ţineţi. [Să împliniţi, KJV]. Notaţi ironia implicită în cuvintele lui Hristos.

Moise a zis: Prima parte a citatului lui Hristos este din porunca a cincea şi a doua din codul civil de legi (vezi Exod 21,17).

Să fie pedepsit cu moartea. [Să moară de moarte, KJV]. Textul grecesc al acestei expresii este o reflectare a idiomului ebraic însemnând a muri cu siguranţă, literal murind veţi muri (vezi la Geneza 2,17). Cu alte cuvinte, moartea urma să fie pedeapsa inevitabilă pentru o infracţiune la porunca a cincea.

Voi, dimpotrivă, ziceţi. Isus dă aici o ilustraţie specifică a ceea ce voia El să zică atunci când spunea: Voi aveţi un fel subtil de a respinge porunca lui Dumnezeu, pentru a ţine tradiţia voastră

(v. 9 RVS). De unde reiese că Isus exprimă aici faptul că iudeii se închinau zadarnic la Dumnezeu (vezi v. 7). Ei Îl acuzau pe Hristos că desfiinţase legea, dar El lămurea că ei, prin interpretarea lor tradiţională a legii, făcuseră de fapt chiar lucrul de care pe nedrept Îl acuzau pe El (vezi la Matei 5,17-19.21.22).

Corban. Gr. korban, de la ebr. qorban, dar, ofrandă, literal ceea ce este adus aproape. În ţările orientale cuiva nici nu i-ar veni în minte să abordeze sau să se apropie de un superior fără să-i aducă un dar. Orice lucru asupra căruia cineva a rostit cuvintele: Este Corban, era dedicat prin aceasta lui Dumnezeu şi Templului.

Dat lui Dumnezeu. [Dar, KJV]. Pe cât se pare scriind în primul rând pentru cititori neiudei (vezi p. 564), Marcu traduce aici un cuvânt care n-avea aproape nici un înţeles pentru ei.

Face bine. [Va fi liber, KJV]. Scrierea cu litere cursive [în KJV] arată că întreaga propoziţie a fost adăugată de traducătorii KJV, care în felul acesta se pare că încercau să clarifice înţelesul pentru cititorii englezi.

Lăsaţi. [Suferiţi, KJV]. Mai degrabă, îngăduiţi (vezi la Matei 19,14).

Să facă nimic. În felul acesta un om putea să-şi înşele proprii părinţi în numele religiei, cu aprobarea preoţilor şi sub pretenţia că Dumnezeu cerea aceasta de la El.

Orice lucru asupra căruia fusese pronunţat cuvântul Corban era prin aceasta devotat unui uz sacru – Templu (vezi la v. 11). Părinţilor nu le era permis să se atingă de nimic care era dedicat, dar fiului neconştiincios îi era permis să se folosească de el atâta vreme cât trăia. El evita datoria sa filială printr-o mărturisire de evlavie superioară. Prin procedura aceasta ocolită preoţii erau în înţelegere cu enoriaşii lor lacomi să-i elibereze pe aceştia din urmă de obligaţia solemnă de a se îngriji de părinţii lor.

Aţi desfiinţat. [Fără de efect, KJV]. Adică, pentru orice scop practic, desfiinţând porunca a cincea. Isus stătea înaintea mulţimii adunate ca apărătorul drepturilor lor, în timp ce cărturarii şi Fariseii erau daţi la iveală în adevărata lor lumină ca făţarnici ( vezi v. 6) şi ca vrăjmaşi atât ai lui Dumnezeu, cât şi ai semenilor lor.

Multe alte lucruri de felul acesta. Exemplul pe care îl foloseşte aici Hristos nu era izolat, după cum cărturarii şi Fariseii înşişi ştiau prea bine.

Din nou. [Tot, KJV]. Gr. panta. Totuşi, dovezile textuale favorizează (cf. p. 146) exprimarea din nou. Exprimarea aceasta ar lăsa să se înţeleagă că Isus vorbea mulţimii când cărturarii şi Fariseii Îl întrerupseseră cu protestul lor (vezi v. 2). Acum, când Isus redusese la tăcere pe criticii Săi, S-a adresat din nou poporului, cu scopul de a clarifica adevărata natură a problemei cuprinse în conflictul cu privire la tradiţie (vezi la v. 3).

Ascultaţi-Mă. Oamenii trebuia să facă uz de o atenţie sârguincioasă dacă voiau să vadă prin făţărnicia conducătorilor lor spirituali.

Afară din om. Comentatorii în general pierd ideile din v. 15-23, aplicându-le la problema alimentelor din carne curată şi necurată aşa cum sunt deosebite în Levitic 11. Contextul face îndeosebi clar faptul că Isus nu punea în discuţie în nici un fel preceptele VT, ci mai degrabă tăgăduia valabilitatea tradiţiei orale (vezi la Marcu 7,3) şi aici în mod deosebit tradiţia, care declara hrana mâncată cu mâinile spălate necorespunzător (într-un sens ritual) devenea cauză de întinare (vezi la v. 2). Totdeauna şi exclusiv, Isus protesta contra poruncilor omeneşti (v. 7), în viu contrast cu porunca lui Dumnezeu (v. 8) aşa cum este prezentată în Scripturi. A aplica v. 15-23 la chestiunea mâncărurilor curate şi necurate înseamnă a ignora cu totul contextul. Dacă Isus ar fi eliminat la data aceasta distincţia dintre alimentele din carne curate şi necurate este evident că Petru mai târziu nu ar fi răspuns aşa cum a făcut la ideea de a mânca alimente din carne necurată (vezi la Fapte 10,9-18.34; 11,5-18).

Ar trebui să se scoată în evidenţă că problema în discuţie dintre Isus şi Farisei nu avea nimic de a face cu felul de hrană ce urma să fie consumată, dar numai cu felul în care ea urma să ei consumată – fie cu sau fără spălarea rituală (vezi la v. 2.3). În acord cu reglementările iudaice, chiar hrana care era curată după Levitic 11, ar fi putut fi considerată necurată datorită contactului cu persoane necurate (vezi la Marcu 6,43).

Ce iese. Pentru o listă de lucruri la care Se referă Hristos vezi v. 21-23. Aici Hristos afirmă că întinarea morală din călcarea poruncii lui Dumnezeu este de nemărginit mai mare însemnătate decât întinarea rituală, mai ales când aceasta din urmă este întemeiată pe datina aşezată de oameni (vezi la v. 7.8). Întinarea sufletului, zice Isus, este o problemă mult mai serioasă decât întinarea rituală a trupului, ocazionată de contactul cu persoane sau lucruri care sunt necurate din punct de vedere ceremonial.

Aceea îl spurcă. Vezi v. 21-23. Chiar în VT Dumnezeu afirmă în mod specific că nu-I plac doar formele cultului ritual (vezi Isaia 1,11-13; Mica 6,6-8) practicate ca un scop în ele însele.

Dacă are cineva urechi. Dovezile textuale sunt împărţite (cf. p. 146) între includerea şi excluderea v. 16. Totuşi, Hristos a folosit adesea expresia aceasta (vezi Matei 11,15; etc.) şi este cu siguranţă corespunzătoare cu contextul de aici.

Casă. Mai degrabă o casă. Posibil casa lui Petru din Capernaum (vezi la cap. 1,29; 2,1). Restul acestei secţiuni a fost adresat ucenicilor în particular (cap. 7,17-23). Ucenicii Lui. Potrivit cu Matei, ca de obicei, Petru a fost acela care a acţionat ca purtător de cuvânt pentru grup (vezi la Matei 14,28).

Pildă. Vezi p. 203-207. O pildă [parabolă] ar putea să fie numai o zicală plină de tâlc, oricât de scurtă. Aici se referă la figura folosită în v. 15, despre lucrurile care intră în om şi cele care ies din om. Dacă această pildă s-a dovedit a fi o şaradă chiar şi pentru ucenici, mulţimea n-ar fi putut să prindă însemnătatea ei deplină (vezi la v. 14).

Şi voi sunteţi fără pricepere? Adică, ca şi mulţimea de oameni căruia îi fusese spusă parabola. Era numai raţional să se aştepte ca ucenicii să fie în avans faţă de poporul de rând când era vorba de înţelegerea adevărurilor mântuirii.

Inima lui. Adică, în mintea şi sufletul lui (vezi la Matei 5,8). Cu alte cuvinte mâncarea cu mâinile nespălate nu avea vreun efect moral asupra omului.

În pântece. Alimente necurate din punct de vedere ceremonial (vezi la vers 15) mergeau în stomac şi nu era nici un mijloc prin care necurăţia ceremonială care se presupunea că este ataşată de ele să fie asimilată în structura corpului.

Hazna. Gr. aphedron privată sau toaletă. Cuvântul nu se referă, aşa cum se presupune îndeobşte, la o parte a corpului omenesc.

Curăţind toate bucatele. Literal făcând curate toate alimentele [gr. bromata, vezi la Luca 3,11]. În KJV această afirmaţie apare ca o parte din instrucţiunea lui Hristos şi pare să însemne că procesul de digestie şi eliminare are rezultatul de a curăţa toate mâncărurile. Textul grec, însă, lămureşte că acestea nu sunt cuvintele lui Hristos, ci mai degrabă ale lui Marcu şi că ele constituie comentariul lui la ce vrea să spună Hristos. În acord cu aceasta, este necesar să înţelegem expresia aceasta în legătură cu cuvintele el le-a zis din v. 18. În felul acesta ultima parte a v. 19 să zică, [acesta le-a spus] făcând toate bucatele necurate RSV – adică, indiferent dacă cel care le mănâncă săvârşeşte sau nu ritualul de abluţiune prescris. Acesta era însuşi subiectul problemei (vezi la v. 2).

În al doilea rând, ar trebui să se observe că în textul grec bromata, tradus bucate înseamnă simplu ceea ce se mănâncă, hrană şi cuprinde tot felul de alimente; el niciodată nu denotă carnea de animale spre deosebire de alte feluri de alimente. A limita cuvintele curăţind toate bucatele la alimentele din carne curată şi cea necurată folosită ca hrană şi a trage concluzia că Hristos a desfiinţat aici deosebirea dintre carnea curată şi cea necurată folosită ca hrană (vezi Levitic 11) înseamnă să ignorăm complet înţelesul textului grec.

În al treilea rând, contextul (v. 1-14, 20-23) se ocupă nu de necurăţia biologică, ci de necurăţia presupus atrasă de omiterea ritualului spălării (vezi la v. 15). Felul de hrană pe care o consumau ucenicii (v. 2,5) nu este luată în discuţie, ci doar felul în care ei mâncau (vezi la v. 2,5,15). Pretutindeni, Hristos se ocupă cu problema poruncii lui Dumnezeu faţă de tradiţia oamenilor (vezi la v. 5-15,19).Vezi la v. 21-23.

IND=200 20. Iese. Vezi la v. 15,19.

Dinăuntru. Isus încheie observaţiile Sale cu o enunţare a ceea ce de fapt spurcă pe om (v. 23). Întinarea, zice El, este morală, nu ceremonială (vezi la v. 15). Ea afectează sufletul, nu trupul.

Gânduri rele. Isus enumeră treisprezece lucruri diferite care spurcă pe om. Comparaţi lista dată aici cu cea din Romani 1,29-31 şi Galateni 5,19-21.

Curvii. Gr. porneiai, un termen cuprinzând tot felul de legături sexuale ilegale./IND

Lăcomii. Gr. pleonexiai, însemnând dorinţe avare de a avea mai mult de unde lăcomie sau avariţie. Ideea de a dobândi mereu mai mult a devenit o manie pentru persoane de caracterul acesta.

Vicleşuguri. Gr. poneriai, nelegiuiri în general, de asemenea mai specific, aşa cum este probabil cazul aici, răutate. Fapte de ruşine. [Lascivitate, KJV]. Sau desfrânare. Ochiul rău. O redare greacă a unei expresii idiomatice ebraice (vezi Deuteronom 15,9) probabil însemnând invidie, gelozie sau un duh invidios.

Hulă. Gr. blasphemia, însemnând hulă cu privire la Dumnezeu, dar vorbirea de rău când este îndreptată împotriva oamenilor ca aici. Pentru folosirea cuvântului în sensul de hulă vezi la Matei 12,31.

Nebunie. Adică, însuşirea de a fi fără sens. Neînţelegerea ar fi o altă redare cu putinţă aici.

Aceste lucruri rele. Vezi la v. 2-4, 15, 19. Pentru lista de trăsături pozitive de caracter cu care creştinul trebuie să înlocuiască aceste trăsături negative vezi Galateni 5,22.23; 2 Petru 1,4-8. Cu privire la primejdia de a încerca să se înlăture trăsăturile rele fără de a cultiva trăsăturile bune în locul lor vezi la Matei 12,43-45.

A plecat de acolo. [Retragerea în Fenicia, Marcu 7,24-30 = Matei 15,21-28. Comentariu major: Matei].

Grecoaică. Adică, dintre Neamuri, nu neapărat cineva care era din neam sau de naşterea greacă (vezi Romani 1,16; DA 399).

A părăsit. [Plecând, KJV]. [Un surdo-mut vindecat; minuni în Decapole, Marcu 7,31-37 = Matei 15,29-31.Comentariu major: Marcu. Vezi harta p. 221: diagrama p. 231; asupra minunilor p. 208 -213.]. Cu privire la regiunea la care se referă aici Marcu, pe care acum Hristos a părăsit-o vezi la Matei 15,21. Matei nu spune nimic despre drumul pe care l-a urmat Isus cu prilejul călătoriei de întoarcere din Fenicia.

Ţinutul. Literal, hotarele, aici însemnând teritoriul.

Prin Sidon. Dovezile textuale favorizează (cf. p. 146) exprimarea prin Sidon, însemnând că din vecinătatea Tirului Isus a mers mai departe spre nord înainte de a Se întoarce spre est şi sud în direcţia Decapole (cf. DA 404).

Marea Galileea. Probabil înaintând spre sud de-a lungul ţărmului răsăritean al lacului.

Decapole. Vezi p. 46; vezi la Matei 4,25.

I-au adus. Se pare că omul suferind nu a venit după propria lui voinţă, întrucât nu auzise niciodată de Hristos. Evident, credinţa prietenilor săi l-a adus la Hristos. Decapole era ţinutul în care Hristos îi vindecase pe demonizaţii din Gadara, care îşi îndepliniseră cu credincioşie şi zel însărcinarea de a vorbi semenilor lor păgâni despre Isus (vezi la cap. 5,19.20). Este posibil că prietenii surdo-mutului s-au hotărât să-l aducă la Hristos ca rezultat al lucrării oamenilor stăpâniţi pe vremuri de demoni.

Surd. Gr. kophos, literal, tont, greoi de cap; aici folosit cu referire la simţul auzului (vezi la Luca 1,22).

Mut. [Avea o piedică în vorbire, KJV]. Omul acesta nu era absolut mut, deoarece atunci când a fost vindecat a vorbit desluşit (v. 35), lăsând impresia că înainte de a fi vindecat putea vorbi, deşi nu lămurit. Incapacitatea lui de a vorbi clar şi distinct se poate să fi fost un rezultat al surzeniei lui.

L-a luat la o parte. Aşa cum a făcut mai târziu cu orbul din Betsaida Iulia (vezi cap. 8,22-26). Ambele ţinuturi erau locuite în mare parte de Neamuri (vezi la Matei 4,25) şi astfel pare probabil că omul acesta era şi el unul din Neamuri. Poate că Isus a luat pe surdo-mut deoparte din cauză că procedeul neobişnuit pe care l-a urmat la vindecarea lui ar fi putut să fie greşit înţeles de gloata lipsită de discernământ şi interpretat ca o formă de magie asemenea descântecelor săvârşitoare de miracole la păgâni.

I-a pus degetele. Literal, şi-a vârât degetele în urechile omului. S-a sugerat că prin acţiunea aceasta Isus căuta să transmită suferindului ideea că El era interesat de starea lui nefericită.

Scuipat. Deşi literatura veche păstrează numeroase exemple de folosire a salivei de către medici şi înfăptuitorii de minuni care credeau că ea este în stare să transmită sănătate din corpurile lor în cele ale pacienţilor şi astfel să aibă proprietăţi curative, nu este motiv aparent pentru care Isus a ales aici să vindece în felul acesta, atât de neobişnuit pentru El. Unii au sugerat posibilitatea că gestul acesta era doar o concesie pentru inevitabila ignoranţă şi greutate de pricepere a omului. Dar oricare va fi fost motivul, întregul procedeu urmat aici seamănă cu acela al vindecării orbului de la Betesda (vezi cap. 8,22-26).

I-a atins limba. Omul nu era numai surd, dar şi mut (vezi la v. 32) şi Hristos a atins ambele organe care aveau nevoie de vindecare.

Şi-a ridicat ochii spre cer. [Privind în sus, KJV]. Aceasta este singura ocazie de vindecare cu privire la care este relatat că Isus Şi-a îndreptat privirile spre cer. El a făcut, totuşi, aşa, la hrănirea celor cinci mii când a binecuvântat pâinile şi peştii (vezi cap. 6,4), la învierea lui Lazăr (vezi Ioan 11,41) şi la rugăciunea Lui de mijlocire pentru ucenicii Săi (vezi Ioan 17). Pe cât se pare, în ocazia aceasta scopul acestui gest era de a îndrepta gândurile surdo-mutului la Dumnezeu şi la cer, pentru a-i arăta că vindecarea urma să vină numai prin putere divină.

A suspinat. Gr. stenazo, a suspina sau a geme. Aceasta nu era o parte a procesului de a comunica cu omul suferind, ci o expresie a propriei reacţii a lui Isus ca fiinţă omenească la suferinţa şi slăbiciunea omenească (vezi la Ioan 1,14). În surzenia şi vorbirea gângavă a omului El a văzut un tablou patetic al surzeniei inimilor oamenilor faţă de solia pe care El o purta şi al vieţii şovăitoare, fără rost, pe care oameni o duceau atât de des.

Efata. O expresie aramaică păstrată de Marcu (vezi la cap. 5,41), fără îndoială exact cuvântul pe care Isus l-a folosit cu ocazia aceasta.

Deschide-te. Referitor, natural, la urechile omului şi la refacerea auzului, Marcu traduce aici expresia aramaică în folosul cititorilor săi.

Dezlegat. [Dezlegat legătura, KJV]. Gr. desmos, o legătură sau o bandă. Aceasta nu lasă în mod necesar să se înţeleagă vreun defect în organele de vorbire ale omului, deşi acesta ar putea să fie înţelesul.

Desluşit. [Lămurit, KJV]. Gr. orthos, drept, corect, desluşit. Aceasta lasă clar să se înţeleagă că omul fusese în stare să vorbească, dar atât de indistinct încât numai cu greu putea să fie înţeles.

Să nu spună nimănui. Aşa cum atât de adesea Isus poruncise acelora pentru care fuseseră săvârşite minuni neobişnuite de vindecare (vezi Matei 8,4; 9,30; 12,16; cf. 17,9; Marcu 5,43, etc.; vezi la Marcu 1,44). În regiunea aceasta predominant păgână motivul Lui principal de a impune tăcere s-ar putea să fi fost dorinţa Sa de a evita trezirea unei nădejdi a populaţiei în general că lucrarea despre care, de acum, auziseră atât de mult, urma să fie repetată aici într-o mare măsură. Păgânii, în general, erau nepregătiţi să înţeleagă şi să aprecieze adevărata natură a soliei Sale, dar acolo unde a găsit în adevăr oameni dintre Neamuri care dădeau dovadă de mare credinţă, se pare că Isus le-a onorat credinţa.

Cu atât Îl vesteau mai mult. Comparativul dublu atrage atenţia la impresia cea mai adâncă cu putinţă asupra minţii mulţimii. Cât de imposibil trebuie să fi fost ca ei să păstreze tăcerea cu privire la cele mai mari întâmplări cunoscute cândva în istoria lui Israel! Cât de copleşitoare era dovada divinităţii lui Hristos!

Toate le face bine! Acesta a fost verdictul păgânilor care ajunseseră să cunoască ceva cu privire la Isus prin cei doi demonizaţi vindecaţi din Gadara (vezi la cap. 5,20). Ca şi poporul de rând din Galileea, păgânii Îl ascultau cu bucurie (vezi la cap. 12,37)COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1 DA 395 1–23 DA 395–398

7 COL 110; EW 124

9–12 DA 396

11 DA 397, 408

13 7T 287

24–30 AA 19

24–36 DA 399–403

26–30 GC 515

31–37 DA 404