O altă inimă. Unitatea de scop şi de acţiune urma să caracterizeze pe noul Israel al lui Dumnezeu. Din nefericire eşecul lui Israel a împiedicat împlinirea acestei făgăduinţe. Isus S-a rugat ca binecuvântarea să se poată împlini în biserica Creştină. Rugăciunea a fost realizată pe scurt în biserica primară, a cărei mulţime era o inimă şi un suflet (Fapte 4,32). Din nefericire, unitatea a fost de scurtă durată. Lupi răpitori, care nu cruţau turma, s-au vârât înăuntru şi au sfâşiat pe credincioşi (Fapte 20,29). De atunci mereu a fost dezbinare în lumea creştină, o stare care va continua până când, la revenirea Domnului, vom ajunge toţi la unirea credinţei (Efeseni 4,13).

Inimă de piatră. Experienţa cu inima schimbată devine experienţa naşterii din nou, mai pe deplin descoperită în Noul Testament (Ioan 3,3-8; etc.; vezi ML 24), deşi în nici un caz nu este aplicabilă numai la Era Creştină. Mijloacele lui Dumnezeu de mântuire au fost aceleaşi în toate vremurile, dar a avut loc o dezvăluire treptată a planului divin; nu că Dumnezeu ţine pe oameni în necunoştinţă spre dezavantajul lor, dar lipsa lor de bunăvoinţă de a primi descoperirile din cer adesea pun o stavilă la ceea ce Dumnezeu poate să descopere. Raze preţioase respinse fac cu neputinţă trimiterea de lumină suplimentară. Acesta a fost cazul cu Israel. Dacă exilaţii care se reîntorceau ar fi intrat pe deplin în experienţa descrisă aici, s-ar fi dat din ce în ce mai multă lumină. Din nefericire, ei au fost mulţumiţi cu restricţiile schiloditoare puse de interpretările pe care ei le dădeau vechiului legământ şi în felul acesta lumina mai deplină a Evangheliei a venit numai odată cu Mesia.