1 Cât despre mine, fraţilor, nu v-am putut vorbi ca unor oameni duhovniceşti, ci a trebuit să vă vorbesc ca unor oameni lumeşti, ca unor prunci în Hristos.

N-am putut să vă vorbesc. Vezi mai jos la ca unor prunci.

Supuşi firii pământeşti. [Carnali, KJV.] Gr. sarkikos, de carne, cu natura şi caracteristicile cărnii. Dovezi textuale favorizează (cf. pag. 10) exprimarea sarkikos, carnali, de carne. înrădăcinaţi în carne. Distincţia aceasta nu ar trebui să fie împinsă prea departe. Cele două cuvinte s-ar putea ca aici şi în vers. 3 să fie folosite cu însemnătate identică.

Ca unor prunci. În lucrările lui din Corint, Pavel şi-a adaptat metoda de lucru la împrejurările locale. El a fost obligat să prezinte Evanghelia într-un fel simplu, din cauza incapacităţii corintenilor de a înţelege părţile mai adânci ale creştinismului. El a trebuit să trateze pe oamenii din Corint ca pe nişte prunci spirituali şi să-şi mărginească învăţătura la lucrurile mai elementare ale religiei. El nu putea să-i trateze ca pe nişte persoane spirituale mature, calificate să înţeleagă adevărurile mai depline şi mai adânci ale Evangheliei şi nici nu-i putea considera liberi de sentimentele şi ambiţiile care-i stăpânesc şi-i mână la lucru pe oamenii lumii. Printre ei erau partide şi certuri, dovezi întristătoare că ei încă răspundeau la îndemnurile inimii fireşti.

2 V-am hrănit cu lapte, nu cu bucate tari, căci nu le puteaţi suferi; şi nici acum chiar nu le puteţi suferi,

Hrănit. Gr. potizo, a da de băut. Comparaţi Evr. 5:12–14; 1Pet. 2:2.

Lapte. Hrana naturală a pruncilor. Lapte reprezintă principiile elementare ale Evangheliei.

Bucate tari. Gr. broma, hrană în general, aici hrană solidă contrastată cu laptele. Bucate tari reprezintă adevărurile depline şi mai adânci ale Evangheliei (vezi Evr. 6:1,2).

Nici acum chiar. Nu numai că nu erau în stare să priceapă tainele superioare ale Evangheliei, când a vizitat Pavel prima dată Corintul, dar şi acum când le scrie epistola aceasta, ei nu erau mult mai avansaţi în cunoştinţa creştină pentru a putea face aceasta.

3 pentru că tot lumeşti sunteţi. În adevăr, când între voi sunt zavistii, certuri şi dezbinări, nu sunteţi voi lumeşti şi nu trăiţi voi în felul celorlalţi oameni?

Supuşi firii pământeşti. [Carnali, KJV; Fireşti, Nitz.] Gr. sarkikoi, (vezi vers. 1). Prin termenul acesta, Pavel nu lăsa în mod necesar să se înţeleagă că Corintenii erau cu totul dedaţi firii pământeşti [cărnii], ca cei nerenăscuţi, ci mai degrabă că ei mai erau în parte sub influenţa ei.

Gelozie şi ceartă. Gr. zelos kai eris, gelozie şi ceartă, erau trecute între faptele firi pământeşti (Gal. 5:20). Cea dintâi face să iasă la iveală cea din urmă. Duhul geloziei împiedica Duhul Sfânt de a avea intrare deplină la inima corintenilor (vezi AA 271; 5T 241). Dorinţele şi sentimentele care domină inima firească trebuie să fie supuse de puterea lui Isus, înainte ca omul să fie în stare să înţeleagă şi să aprecieze planul mântuirii.

Dezbinări. Gr. dichostasiai (vezi Rom. 16:17). Dovezi textuale pot fi citate (cf. pag. 10) pentru omiterea acestui cuvânt. Dichostasiai sunt la fel menţionate în Gal 5:20, ca roade ale firii pământeşti.

4 Când unul zice: „Eu sunt al lui Pavel!”, şi altul: „Eu sunt al lui Apolo”: nu sunteţi voi oameni de lume?

Eu sunt al lui Pavel. Vezi cap. 1:12.

Oameni de lume. [Carnali, KJV.] Gr. sarkikoi, de carne. Dovezi textuale favorizează (cf. pag. 10) exprimarea anthropoi, oameni, adică simpli oameni.

5 Cine este Pavel? Şi cine este Apolo? Nişte slujitori ai lui Dumnezeu, prin care aţi crezut; şi fiecare după puterea dată lui de Domnul.

Şi cine este Pavel? Dovezile textuale sunt împărţite (cf. pag. 10) între exprimarea aceasta şi exprimarea Ce e deci Pavel?, anume, Care e poziţia lui specială? Aceeaşi deosebire de dovezi se aplică la cine este Apolo?. Pavel caută să pună înaintea poporului, adevărata poziţie a servului lui Hristos. El nu a fost chemat să fie conducătorul unei partide schismatice, el este doar un slujitor (diakonos, serv; vezi Mar. 9:35) căutând să conducă pe semenii săi la mântuire.

Puterea dată lui de Dumnezeu. [Aşa cum a dat Domnul, KJV.] Probabil de înţeles în lumina lui Rom. 12:3, potrivit cu măsura de credinţă pe care a împărţit-o Dumnezeu fiecăruia (vezi comentariul de referinţă). Aice este vorba despre corintenii care au crezut ca rezultat al lucrării lui Pavel şi Apolo. Sau s-ar putea ca Pavel să se fi gândit îndeosebi la sine, Apolo şi alţi slujitori ai lui Hristos, care, în îndeplinirea însărcinării lor, făceau doar ceea ce era de aşteptat de la ei (cf. cele de la Luc. 17:10).

6 Eu am sădit, Apolo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească:

Eu am sădit. Fiecare din slujitorii lui Dumnezeu are de îndeplinit sarcina ce i-a fost rânduită. Unii slujitori au de făcut o lucrare de pionierat, semănând sămânţa Cuvântului; alţii adună recolta. Se poate să fie folosite diferite unelte pentru a duce pe un păcătos la Hristos, ca în lucrarea făcută de un tâmplar, se pot folosi diferite unelte pentru a reliza un articol din domeniu.

A făcut. [A dat, KJV.] Literal dădea. E scoasă în evidenţă binecuvântarea dăinuitoare a lui Dumnezeu.

Să crească. [Creşterea, KJV.] Oamenii sunt numai mijloacele folosite de Dumnezeu în lucrarea lui de câştigare de suflete şi tot meritul pentru convertirea păcătoşilor trebuie să fie acordat Lui (vezi 7T 298). Cei care cred prin lucrarea lor, trebuie să-şi concentreze afecţiunile asupre lui Isus şi nu la aceia prin care le-a fost dată Evanghelia.

7 aşa că nici cel ce sădeşte, nici cel ce udă nu sunt nimic; ci Dumnezeu, care face să crească.

Nimic. Aici e răspunsul la întrebarea Cine este Apolo? Şi cine este Pavel? (vezi comentariul de referinţă).

Ci Dumnezeu. El este totul. Tot succesul se datorează binecuvântării Lui. Oamenii nu trebuie să-şi pună în socoteală slava pentru succesul lor.

8 Cel ce sădeşte şi cel ce udă sunt totuna; şi fiecare îşi va lua răsplata după osteneala lui.

Sunt totuna. Cel care sădeşte şi cel care udă nu lucrează în scopuri divergente. Ei sunt uniţi în ţintele şi obiectivele lor. E lucru ridicol de a-i considera nişte conducători rivali.

Îşi va lua răsplata. [Propria sa răsplată, KJV.] Fiecare va primi răsplata corespunzătoare serviciului pe care l-a săvârşit în lucrarea lui Dumnezeu. Toţi cei răscumpăraţi primesc răsplătirea de bază a vieţii veşnice, dar dincolo de aceasta, binecuvântarea acordată celor răscumpăraţi în împărăţia slavei este în legătură cu natura serviciului lor în viaţa aceasta. Că sunt grade de răsplătire în împărăţia slavei pentru servicii făcute, pare să fie o deducţie logică din Parabola Talanţilor (Luc. 19:16–26; cf. 2T 284, 285; COL 330, 331, 363; DA 314). Ca administratori ai bunurilor lui Dumnezeu, se aşteaptă ca copiii Săi să-şi folosească destoinicia cu credincioşie în slujba Lui. Banii cheltuiţi în lucrarea lui Dumnezeu şi talentele folosite pentru a mărturisi pentru El vor avea ca rezultat salvarea veşnică a multor semeni (vezi 9T 58, 59).

9 Căci noi suntem împreună-lucrători cu Dumnezeu. Voi sunteţi ogorul lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu.

Împreună lucrători cu Dumnezeu. Textul grecesc pune accentul pe cuvântul Dumnezeu. Lucrarea este a lui Dumnezeu. Oamenii sunt numai mâini de ajutor ale mijloacelor cereşti. Ca împreună lucrători cu marele Maestru, oamenii trebuie să fie gata să lucreze în felul Său, chiar dacă aceasta ar putea să fie cu totul diferit de ideile lor naturale (Col. 3:23). Ei se vor strădui să conlucreze pe deplin cu Domnul la aducerea la îndeplinire a instrucţiunilor Sale. Copilul lui Dumnezeu ştie că Tatăl său niciodată nu-i va cere să facă ceva ce nu e spre interesul său suprem. Această legătură de voioasă conlucrare e bazată pe simpla încredere în marea iubire a Părintelui Atotştiutor. Încrederea în înţelepciunea şi iubirea lui Dumnezeu are ca rezultat voioasa supunere faţă de călăuzirea divină. Aceia care se supun în felul acesta vor fi folosiţi de Dumnezeu ca împreună lucrători ai Săi (vezi 8T 172). O viziune a naturii distinse a faptului de a fi conlucrători nu cu oamenii mari ai lumii acesteia, ci cu Creatorul acestei lumi, Acela prin a cărui putere este păstrat universul, face ca onorurile cele mai distinse şi răsplătirile cele mai mari pe care le poate oferi lumea să pară lipsite de însemnătate. Dacă toţi ar prinde viziunea aceasta a înaltului lor privilegiu şi ar lucra uniţi pentru aducerea la îndeplinire a planurilor lui Dumnezeu, ei ar putea mişca lumea (vezi 9T 221; cf. 2T 443).

Ogorul. [Gospodăria, KJV; Pământul de arat, Nitz.] Gr. georgion, teren cultivat, un câmp cultivat. Cuvântul nu apare în altă parte în NT. Pavel continuă ilustraţia începută în vers. 7. Biserica din Corint e prezentată ca un ogor pe care Dumnezeu îl cultivă pentru a aduce roade pentru împărăţia Sa. Dumnezeu este Marele Gospodar.

Clădirea. Gr. oikodome, de la oikos, casă, şi demo, a zidi. Pavel introduce o nouă metaforă. Dumnezeu e Marele Arhitect al clădirii spirituale a bisericii. Comparaţi folosirea acestei metafore în Rom. 15:20; Efes. 2:20-22.

10 După harul lui Dumnezeu care mi-a fost dat, eu, ca un meşter-zidar înţelept, am pus temelia, şi un altul clădeşte deasupra. Dar fiecare să ia bine seama cum clădeşte deasupra.

Harul lui Dumnezeu. Pavel recunoaşte că tot ceea ce făcuse el pentru înfiinţarea bisericii din Corint fusese prin favoarea lui Dumnezeu. Dumnezeu îl rânduise la lucrarea lui ca apostol pentru Neamuri (vezi Fapte 9:15, 16; 26:16–18; 2Cor. 1:1; Gal. 1:1). O parte specială a lucrării sale era întemeierea de noi biserici (vezi Rom. 15:20).

Meşter zidar. Gr. arhitekton, de la care derivă cuvântul nostru arhitect. Arhitekton vine de la cuvântul archi însemnând principal (comparaţi termenul arhaggelos arhanghel) şi tekton, meseriaş, derivat de la tikto, a naşte, a produce. Arhitekton nu apare nicăieri în altă parte în NT, dar expresia apare în LXX, la Isa. 3:3, unde KJV spune meşteşugarul iscusit [meşteşugarul ales]. Pavel procedase la lucrarea de înfiinţare a bisericii, punând o temelie tare, aşa cum ar face un arhitect iscusit, la înălţarea unei clădiri. Pe o astfel de temelie, alţi lucrători ai Evangheliei puteau să continue lucrarea de clădire, cunoscând că cei credincioşii erau bine aşezaţi pe principiile fundamentale ale adevărului.

Înţelept. Gr. sophos, aici însemnând iscusit.

Cum clădeşte. Succesorii lui Pavel trebuiau să fie atenţi cum clădeau pe temelia pe care o pusese apostolul. Aici e şi o subînţelesă avertizare împotriva învăţătorilor mincinoşi. În lucrarea lui Pavel se amestecau adesea unii a căror învăţătură nu era întemeiată pe adevărurile simple ale Evangheliei (vezi Fapte 15:1, 2, 24; 2Cor. 11:26; Gal. 1:8, 9; 2:4, 5). Nu numai că e lucru esenţial ca noii convertiţi să fie cu credincioşie instruiţi în doctrinele fundamentale ale bisericii, dar şi ca ei să fie protejaţi cu grijă împotriva învăţăturilor eronate ale unor fanatici rău sfătuiţi care ar putea să apară.

11 Căci nimeni nu poate pune o altă temelie decât cea care a fost pusă şi care este Isus Hristos.

Altă. Gr. allos, alta [de acelaşi fel], încă una (vezi Gal. 1:6). Nu e decât un singur Mântuitor. Altul pe care oamenii să îl poată proclama ca salvator nu este. Nu există un altul de acelaşi fel. Şi dacă ar fi proclamat, acela nu ar fi mântuitor (vezi Ioan 14:6; Fapte 4:12).

Pusă. Sau stă pusă.

12 Iar dacă clădeşte cineva pe această temelie aur, argint, pietre scumpe, lemn, fân, trestie,

Dacă clădeşte cineva. Cea dintâi referire a lui Pavel este la conducătorii laici din Corint, dintre care nu toţi îşi făceau lăudabil lucrarea (vezi vers. 10).

Aur, argint. Ilustraţia descrisă în versetul acesta poate fi înţeleasă ca reprezentând (1) învăţătura spirituală a conducătorilor sau (2) persoanele care alcătuiesc casa spirituală a lui Dumnezeu. Cele două idei sunt strâns înrudite şi erau poate amândouă în minte lui Pavel, când a folosit metafora aceasta. Buna instruire spirituală duce la formarea de caractere creştine sănătoase; instrucţiune inferioară rezultă în caractere defectuoase. În ce priveşte tabloul membrilor bisericii prezentaţi ca pietre vii ale casei spirituale, vezi 1Pet. 2:5.

Pietre scumpe. Materiale de construcţie durabile ca granitul şi marmura, sau poate simple pietre de ornament. Dacă Pavel avea în gând pe cele dintâi, accentua durabilitatea; dacă pe cele din urmă, valoare. Aceste materiale reprezintă fie învăţătura sănătoasă, fie pe membrii bisericii cu o viaţă spirituală viguroasă (vezi mai sus, comentariul la aur, argint).

Lemn, fân, trestie. Acestea reprezintă învăţătura defectuoasă sau membri ai bisericii, cu experienţă îndoielnică (vezi mai sus la aur, argint). Sunt multe doctrine şi învăţături eronate care nu vor suporta proba Cuvântului lui Dumnezeu şi nu vor contribui la formarea de caractere care să reziste la judecată. E mult fanatism, multă bogăţie, multă umilinţă afectată, multă atenţie exagerată faţă de formele exterioare, mult entuziasm şi multă excitare lipsită de conţinut religios autentic, care vor fi date pe faţă în ziua cea mare a lui Dumnezeu.

13 lucrarea fiecăruia va fi dată pe faţă: ziua Domnului o va face cunoscut, căci se va descoperi în foc. Şi focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia.

Dată pe faţă. Natura reală a lucrării omului nu e totdeauna vizibilă în viaţa aceasta, dar va fi dată pe faţă, în adevărata ei lumină, când Dumnezeu va judeca, prin Isus Hristos, lucrurile ascunse ale oamenilor (Rom. 2:16). Caracterul învăţăturii spirituale date va fi atunci pe deplin descoperit în rezultatele pe care le-a produs învăţătura în viaţa acelora care au primit-o. Unii vor fi cântăriţi şi vor fi aflaţi cu lipsă. Alţii vor primi coroana nemuririi.

Ziua. Adică ziua judecăţii finale, ziua Domnului, la care se face referire ca ziua aceea, în 1Tes. 5:4.

Se va descoperi în foc. [Descoperit de foc, KJV.] Numai materiale care nu ard rămân atunci când o clădire a fost mistuită de flăcări. Focul reprezintă timpul de criză, inclusiv ceasul încercării care va veni asupra întregii lumi, ca să încerce pe locuitorii pământului (Apoc. 3:10). Focul real al zilei de pe urmă pare că nu e intenţionat aici, deoarece focul reprezintă o lucrare de punere la probă şi oamenii care trec prin el, pot fi mântuiţi (vezi 1Cor. 3:14,15). În vremuri de necaz se va da pe faţă adevărata natură a credinţei mărturisite de copiii lui Dumnezeu. Dacă sunt cu adevărat convertiţi şi au fost pe deplin înrădăcinaţi în Evanghelia curată a lui Isus Hristos, focul persecuţiei şi încercării va face credinţa lor să devină tot mai puternică şi iubirea lor pentru Domnul să strălucească tot mai viu. Dacă, pe de altă parte, au primit învăţătură defectuoasă, alcătuită dintr-un amestec de filosofie omenească şi compromis lumesc, credinţa lor nu va rezista la încercarea necazului şi vor cădea de la Hristos şi de la biserica Lui. Numai aceia care au zidit credincios pe temelia adevărată, Isus Hristos, şi au folosit materiale durabile vor vedea că lucrarea lor rezistă până la sfârşit.

14 Dacă lucrarea zidită de cineva pe temelia aceea rămâne în picioare, el va primi o răsplată.

Lucrarea... rămâne. Vezi vers. 13.

Vei primi o răsplată. Vezi vers. 8.

15 Dacă lucrarea lui va fi arsă, îşi va pierde răsplata. Cât despre el, va fi mântuit, dar ca prin foc.

Va fi arsă. Acela care nu construieşte înţelept, urmând îndeaproape instrucţiunile Marelui Ziditor va vedea că lucrarea îi e nimicită (vezi Mat. 7:26,27). S-ar putea să se pocăiască pentru slaba sa lucrare şi să fie primit de Dumnezeu, dar rezultatele lucrării sale defectuoase nu vor fi schimbate. Ele vor rămâne o pagubă veşnică pentru ziditorul necredincios. Prin cuvintele şi prin faptele sale, un om poate să înfăţişeze greşit învăţăturile lui Isus şi prin aceasta să semene seminţe de îndoială, bănuieli rele şi iubire de lume. Prin influenţa sa el poate face ca multe suflete să se abată de la Evanghelia curată şi să primească rătăcirea. Se poate ca mai târziu să recunoască răul pe care l-a făcut şi să se pocăiască în mod sincer. Dumnezeu îl va ierta şi-l va mântui. Dar din cauza defectuoasei sale lucrări de zidire, suflete vor fi în afară de împărăţie. Astfel, chiar dacă e mântuit, alţii vor fi pierduţi pe veşnicie (vezi Gal. 6:7; 5T 429).

El va fi mântuit. [El însuşi va fi mântuit, KJV.] O citire superficială a vers. 12-15 a condus pe mulţi la concluzia eronată că Pavel învaţă aici predestinaţia individuală, indiferent de alegerea personală. Că aceasta nu e cazul, apare evident la o cercetare atentă a contextului (vers. 3-15). Apostolul discută aici lucrarea lui ca apostol şi aceea a altor slujitori (vers. 5) care serviseră biserica din Corint. Răsplata de care se vorbeşte aici (vers. 8) este răsplata pentru slujba îndeplinită în lucrarea Evangheliei, nu pentru propria sa viaţă de creştin. În ce priveşte comentariul la predestinaţia biblică, vezi Ioan 3:17-20; Rom. 8:29; Efes. 1:4-6.

Prin foc. Aici aparent o figură de stil reprezentând o scăpare ca prin urechile acului. Omul care zideşte pe temelie de lemn, fân, trestie s-ar putea ca în ultima clipă a punerii la probă, să se pocăiască şi să fie salvat, dar cât de tragică este viaţa lui irosită! Pocăinţa din ceasul al unsprezecelea a unui om a cărui viaţă întreagă a dat greş, poate fi acceptată, dar ce jertfă săracă şi schiloadă are el de adus (vezi 3T 165)!

16 Nu ştiţi că voi sunteţi templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?

Templul. Gr. naos, un cuvânt folosit de grecii vechi pentru a descrie chilia sau altarul cel mai lăuntric din templul, unde era aşezat chipul păgân. În NT, naos deosebeşte clădirea Templului de complexul Templului. Templul şi construcţiile legate de el – hieron-ul (cf. Mat. 4:5).

Pavel îşi îndreaptă atenţia spre aceia care constituie clădirea spirituală. Colectiv ei alcătuiesc templul spiritual al lui Dumnezeu, în care sălăşluieşte Duhul lui Dumnezeu. Pavel vorbeşte aici în primul rând de biserică şi avertizează pe succesorii săi din Corint ca nu cumva să dăuneze bisericii în vreun fel oarecare (1Cor. 3:17). E adevărat că şi creştinul individual este sălaşul Duhului Sfânt, dar acesta este cazul abea în cap. 6:19,20 (vezi comentariul aferent).

17 Dacă nimiceşte cineva templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu; căci templul lui Dumnezeu este sfânt, şi aşa sunteţi voi.

Nimiceşte. [Întinează, KJV; Strică, Nitz.] Gr. ptheiro, cuvânt tradus nimici mai departe în verset. Acest joc de cuvinte din textul grecesc e păstrat în traducerea ambelor apariţii ale lui ptheiro prin nimiceşte.

Aşa sunteţi voi. [Care templu, KJV.] Cuvântul [KJV] a fost adăugat şi probabil în mod corect, deşi gramatical care se poate referi la sfânt, astfel încât să facă propoziţia să spună de care caracter sfânt sunteţi voi. Ideea ar fi atunci că aşa după cum clădirea în care prezenţa lui Dumnezeu era sfântă, tot aşa sunt şi credincioşii în care locuieşte Duhul Sfânt.

18 Nimeni să nu se înşele: dacă cineva dintre voi se crede înţelept în felul veacului acestuia, să se facă nebun, ca să ajungă înţelept.

Să nu se înşele. Textul grec lasă a se înţelege că persoane înşelate, aşa cum sunt prezentate aici, îşi arătau cu fală înţelepciunea lor în biserica corinteană. Pavel îndemna aceste persoane înşelate de ele însele, care se socoteau singure înţelepte să practice umilinţa şi să înceteze a se sprijini pe presupusa lor înţelepciune (cf. Prov. 3:5,6). Dependenţa lor de propria lor învăţătură şi cunoştinţă dusese la confuzia care exista în biserică. Aceia care au reputaţia printre oameni de a fi înţelepţi sunt în deosebită primejdie de înălţare de sine şi au nevoie de a se smeri înaintea lui Dumnezeu, în recunoaştere din inimă că toată adevărata înţelepciune vine de la El.

Se crede înţelept. [Se pare înţelept, KJV.] Mai degrabă gândeşte că e înţelept.

19 Căci înţelepciunea lumii acesteia este o nebunie înaintea lui Dumnezeu. De aceea este scris: „El prinde pe cei înţelepţi în viclenia lor.”

Înţelepciunea lumii acesteia. Atât în propriii săi ochi, cât şi ai lumii. Să-şi dea seama că părerea sa despre sine ca om înţelept e o înşelăciune şi aşa-zisa sa înţelepciune este fără valoare în legătură cu mântuirea. Să se supună călăuzirii Duhului Sfânt, chiar dacă ar fi să fie socotit de lume că e nebun. Dacă face lucrul acesta, atunci va obţine adevărata înţelepciune care vine numai de la Dumnezeu.

Este scris. Toate eforturile oamenilor de a găsi pace şi fericire fără Dumnezeu sunt sortite înfrângerii. Studierea filosofiei omeneşti nu duce la Dumnezeu, ci la înălţarea făpturii. Părerile amăgitoare, pline de încredere în sine ale grecilor cu privire la religie sunt privite de către Dumnezeu ca nebunie (vezi cap. 1:19-21). Dumnezeu vede nedesăvârşirea întregii înţelepciuni omeneşti, deoarece El vede totul aşa cum este în realitate. Tot ce încearcă oamenii să adauge la Evanghelia simplă a lui Isus este în chip natural marcat de imperfecta lor apreciere a gândului lui Dumnezeu. Învăţătorii mincinoşi care tulburaseră biserica din Corint fără îndoială amestecaseră propriile lor speculaţii cu Scripturile.

Viclenia lor. Un citat din Iov 5:13 (vezi comentariul acolo).

20 Şi iarăşi: „Domnul cunoaşte gândurile celor înţelepţi. Ştie că sunt deşarte.”

Iarăşi. Oricât de abili, isteţi sau iscusiţi s-ar putea considera oamenii, ei nu pot să îmbunătăţească Cuvântul lui Dumnezeu. Ei nu pot să producă un plan mai bun decât planul divin. Dumnezeu poate să le dejoace scopurile şi să le nimicească planurile. El face lucrul acesta permiţându-le să demonstrez nebunia lor şi să se încâlcească sau să se încurce în ea (cf. Iov 5:12; Isa. 8:10). Multe sisteme teologice diferite şi filosofii religioase care se găsesc în lumea creştină de astăzi ilustrează forţa acestei afirmaţii.

Iarăşi. Un citat din Psa. 94:11. Sunt deşerte. Prin contrast, omul care recunoaşte bucuros insuficienţa sa şi o supune călăuzirii Duhului Sfânt are adevărata înţelepciune (vezi Psa. 94:12; Prov. 3:5–8).

21 Nimeni să nu se fălească, dar, cu oameni, căci toate lucrurile sunt ale voastre:

Dar. Pavel procedează acum la expunerea concluziei trase din argumentaţia precedentă. Deoarece adevărata înţelepciune nu vine de la nici un om, oricine ar fi el, ci de la Dumnezeu, nu există motiv pentru care vreun credincios oarecare să înalţe unealta omenească pe care o foloseşte Dumnezeu pentru a face cunoscut adevărul.

22 fie Pavel, fie Apolo, fie Chifa, fie lumea, fie viaţa, fie moartea, fie lucrurile de acum, fie cele viitoare; toate sunt ale voastre,

Toate sunt ale voastre. Şirul de argumente folosit aici e bazat pe adevărul că omul cel credincios, pe temeiul creaţiunii ca şi al mântuirii aparţine prin Hristos lui Dumnezeu (vezi Psa. 100:2–4; Fapte 20:28; Rom. 14:8; Efes. 1:14; 1Pet. 2:9). Dumnezeu e proprietarul tuturor lucrurilor, fie însufleţite sau neînsufleţite, iar lucrurile pe care le-a făcut sunt intenţionate să fie pentru binecuvântarea poporului Său răscumpărat (vezi MB 110, 111). Toţi apostolii, profeţii, slujitorii Domnului sau orice alt tip de sol pe care El îl foloseşte serveşte întreaga biserică, nu numai

o parte din ea. De aceea e greşit a pretinde ascultare de vreun anumit conducător sau reprezentant ca Pavel sau Apolo. Ei sunt numai instrumentele pe care le foloseşte Dumnezeu pentru a-Şi realiza scopurile pe pământ. Atenţia credincioşilor trebuie îndreptată spre Dumnezeu şi spre Isus, de la care vine toată înţelepciunea (vezi Col. 2:2,3). La începutul istoriei acestei lumi, Dumnezeu a aşezat pe om pe un pământ desăvârşit, unde totul era plănuit pentru binele, fericirea şi bucuria lui. Dar a pătruns păcatul, aducând cu el moarte şi suferinţă. Dumnezeu a contracarat eforturile lui Satana de a nimic neamul omenesc. Totul a fost mânjit de păcat, dar lucrurile de pe pământ sunt puse la dispoziţia copiilor Săi chiar de Tatăl (cf. Rom. 8:28).

23 şi voi sunteţi ai lui Hristos, iar Hristos este al lui Dumnezeu.

Voi sunteţi ai lui Hristos. Acesta este punctul culminant către care Pavel şi-a îndreptat argumentaţia sa. Dacă toţi credincioşii aparţin lui Hristos, trebuie să fie numai o singură mare partidă în biserică, nu grupe aflate în conflict. Ceea ce doreşte Mântuitorul să vadă în biserica Sa şi ceea ce va exista în cele din urmă este afirmaţia marii uniri (vezi Ioan 17:9–11, 21, 23; Efes. 4:13).

Hristos este al lui Dumnezeu. Comparaţi cap. 11:3; 15:28. Vezi Ioan 1:1; vezi Nota Adiţională

la Ioan 1. COMENTARII ELLEN G. WHITE 1, 2 AA 271; Ev 369 1–23TM 483 3 3T 343; 5T 241 3–99T 197 4–7AA 274 6 AA 272; ChS 260; Ev 150; GW 252; TM 54, 404; 1T 75, 380; 4T 529; 5T 381; 7T 298 8, 9AA 275; 1T 432

9 AA 56; AH 212, 259; CD 303; CE 70; CH 372; ChS 9, 21, 84, 179, 234, 253; CM 154; COL 82, 146, 402; CS 23, 52, 300; CSW 106, 120, 176; CT 22, 210, 409, 451, 452; Ed 138; Ev 95, 106, 159, 291, 685; FE 161, 194, 214, 218, 262, 325, 397, 463, 527; GW 73; ML 304, 305; MM 9, 125, 192, 217, 297; MYP 47, 211; PP 595; Te 65; TM 122, 145, 187, 209, 254, 312, 347, 379, 406, 493, 495; 1T 381; 4T 536; 5T 515, 726, 731; 6T 49, 51, 187, 232, 335, 374, 420, 423; 7T 39, 67, 94, 184, 191, 236, 272; 8T 170, 172, 197, 240; 9T 86, 103, 109, 152, 220, 221; WM 120, 223, 244, 309

9, 10 AA 303 9–138T 173 10, 11 GC 56 10–13AA 596; EW 27 11 AA 475; CT 62; DA 413; Ed 30; GW 307; MB 149; 2T 145; 5T 270; 8T 297 11–13PK 409; 3T 444; 4T 318; WM 155 11–15AA 599; CT 222; 1T 125 12 AH 417; CW 17, 47; Ev 213; FE 168, 169, 446, 452; ML 89; MM 319; MYP 44, 318; PK 36;

5T 32 12, 13 Ev 256; 4T 656; 5T 352; 8T 206 13 1T 98, 383; 5T 466 14 5T 467; 9T 285 15 CT 392; Ev 213; FE 397; MYP 419; 8T 102 16 DA 100; FE 466; MH 271; ML 88, 137 16, 17 CG 448; CH 41, 622; DA 161; Ed 36; MH 281, 288; Te 142; 2T 353; 3T 372 17 CD 131, 414; Ed 201; FE 427; MYP 242; PP 362, 462; Te 62, 64, 65, 79; 4T 33, 570 18 FE 449 18, 19 FE 130 19 COL 258; CW 102; FE 406, 414; ML 111; 2T 129; 4T 560; 6T 318; 7T 257 21 MB 110 21–23AA 280 22, 23DA 288 23 AA 306; MB 110