Când am venit. Pavel vorbeşte despre sosirea sa la Corint şi despre lucrarea lui timpurie acolo (Fapte 18:1-18). Trecuseră de atunci aproape trei ani.

Taina. [Mărturia, KJV.] Dovezi textuale pot fi la fel citate (cf. pag. 10) pentru exprimarea taina. În ce priveşte o definiţie a cuvântului taină, vezi Rom. 11:25; cf. Efes. 6:19; Col. 2:2; Apoc. 10:7. Evanghelia cuprinde o relatare a ceea ce a făcut Dumnezeu pentru a izbăvi pe om din păcat şi a-l readuce în armonie cu Sine. Ea relatează dovada pe care Dumnezeu a dat-o, în viaţa lui Hristos, cu privire la marea Sa iubire pentru om.

Vorbire strălucită. [Excelenţă a vorbirii, KJV.] Pavel n-a încercat să câştige pe oameni prin retorică strălucită sau prin puteri superioare ale oratoriei. Şi nici nu s-a sprijinit pe înţelepciune, adică filosofie, pentru ca să dovedească adevărul Evangheliei (vezi cap. 1:17-19). Corintenii erau lipsiţi de iscusinţă în cele divine. Era necesar ca Pavel să instruiască pe noii convertiţi chiar în ce priveşte lucrurile începătoare ale Evangheliei. Pentru acest fel de instuire, oratoria strălucită nu era potrivită.

N-am avut de gând. [Eram hotărât, KJV.] Gr. krino, denotă un act conştient al voinţei. Aici înseamnă a hotărî, a lua o hotărâre definitivă. Decizia lui Pavel cu privire la noua metodă nu era

o idee de moment, ci un plan bine cugetat, alcătuit înainte de a merge la Corint. La Atena, apostolul folosise argumente livreşti şi filosofia pentru a combate idolatria păgână a grecilor. Eforturile avuseseră un slab efect. Când a revizuit experienţa sa din Atena, s-a hotărât să adopte o metodă diferită de predicare la Corint. El a plănuit să evite discuţiile savante şi argumentele detaliate şi să prezinte relatarea simplă a lui Isus şi a morţii Lui ispăşitoare (AA 244).

Decât pe Isus Hristos. Expresia spune literal decât pe Isus Hristos şi pe Acesta [ca] răstignit. Pavel a predicat pe Hristos răstignit în ciuda faptului că ideea unui Mântuitor răstignit era

b. o pricină de poticnire, atât pentru iudei, cât şi pentru greci (vezi cap. 1:23).

Am fost. Literal am devenit, însemnând am venit [la voi].

Plin de cutremur. [Mult cutremur, KJV.] Pavel era conştient de defectele şi slăbiciunile sale (vezi 2Cor. 10:1, 10; 11:30; 12:5, 9, 10). Era îngrijorat cu privire la succesul misiunii sale în Corint, deoarece ştia că avea mulţi vrăjmaşi în cetatea aceea (vezi Fapte 18:6). Totuşi Dumnezeu îl asigurase că lucrarea lui va fi cu succes şi că nu avea nimic de ce să se teamă (vezi Fapte 18:9,10). Apostolul se mai temea ca nu cumva lucrarea lui să fie marcată numai de caracteristici omeneşti. Adevăratul sujitor al lui Dumnezeu va fi totdeauna conştient de propriile sale limite şi slăbiciuni. O astfel de atitudine îl face să se sprijine mai mult pe Dumnezeu, în ce priveşte tăria şi înţelepciunea, pentru a face lucrarea Sa. Cea mai mare tărie a noastră este atinsă atunci când ne dăm seama de slăbiciunea noastră şi o recunoaştem. (5T 70). Recea mulţumire de sine nu este dispoziţia sufletească a predicii celei mai alese. (Robertson).

Propovăduirea. Gr. kerugma, (vezi cap. 1:21).

Vorbirile înduplecătoare. [Cuvintele ademenitoare, KJV.] Literar cu cuvinte convingătoare. Nici în discuţii particulare şi nici în predica publică, Pavel nu s-a sprijinit pe puterea de înduplecare a raţionamentului omenesc. El n-a căutat să farmece şi să captiveze pe ascultătorii săi cu stilul filosofiei subtile care atrăgea atât de mult pe greci.

[Omului, KJV.] Dovezi textuale importante (cf. pag. 10) pot fi citate pentru omiterea acestui cuvânt. Înţelesul pasajului nu e schimbat esenţial prin omiterea acestuia.

Dovadă. [Demonstraţia, KJV.] Gr. apodeixis o arătare, o dovadă certă, evidenţă, demonstraţie. Dovada originii divine a soliei pe care Pavel o predica nu urma să fie găsită în argumentaţia iscusită, ci în dovada sau prezentarea Duhului Sfânt. Lucrarea lui Pavel la Corint fusese însoţită, ca şi în alte locuri, de minuni (2Cor. 12:12 cf. Fapte 14:3). Darurile Duhului Sfânt fuseseră date bisericii în măsură bogată (vezi 1Cor. 1:5–7; cap. 14). Prezenţa darurilor Duhului era

o demonstraţie a adevărului Evangheliei predicate de Pavel. Dar cea mai mare minune era convertirea multor corinteni de la păgânism la Hristos (vezi Fapte 18:8). Hoţul devenea cinstit; leneşul, sârguincios; desfrânatul, curat; beţivul, cumpătat; cel crud, blând şi milos; iar nenorocitul, fericit. Cearta şi neînţelegerea făceau loc păcii şi armoniei. Astfel de dovezi de putere a Evangheliei puteau fi observate de toţi şi nu puteau să fie tăgăduite. Evanghelia a continuat să furnizeze acest fel de dovezi despre originea sa divină, în decursul veacurilor. Fiecare păcătos convertit procură o astfel de demonstraţie; şi fiecare caz de aducere de către Evanghelie a păcii, bucuriei, nădejdii şi iubirii, arată că Dumnezeu e sursa soliei.

Credinţa voastră. Pavel dorea ca fraţii corinteni să se încreadă în marea putere a lui Dumnezeu de a schimba viaţa oamenilor. El nu dorea să-i determine să-şi pună încrederea în vreo formă oarecare de putere omenească. În eforturile sale el evitase să folosească înţelepciune filosofică pentru a convinge pe ascultătorii săi cu privire la adevărul Evangheliei. El a căutat să se ascundă în Isus pentru ca astfel credinţa credincioşilor să se sprijine cu totul pe Mântuitorul. Nu prin voinţa sau eforturile omului e cineva condus să se predea Domnului, ci prin puterea convingătoare a Duhului Sfânt.

Totuşi. Sau dar. Aceasta introduce a doua parte a argumentaţiei, în cap. 2, în care Pavel arată că numai mintea predată Duhului Sfânt poate înţelege şi aprecia Evanghelia. Deşi Pavel nu abordase pe corinteni cu excelenţa înţelepciunii omeneşti, totuşi el le adusese o comoară de adevărată înţelepciune.

Desăvârşiţi. Gr. teleioi, maturi, deplin crescuţi (vezi Mat. 5:48). Pavel descrie aici creştinii maturi. Vezi Efes. 4:13,14, unde contrastează un om desăvârşit (teleios) cu copii. Comparaţi Filp. 3:15, unde Pavel vorbeşte despre sine şi despre alţii ca desăvârşit (teleioi). În Evr. 5:14 teleioi este redat ca oameni mari. Creştinul ar trebui să crească în cunoaşterea adevărului şi să nu ceară continuu hrănire cu lapte duhovnicesc (Evr. 5:12,13). Isus Hristos lăsa a se înţelege că prezentarea doctrinei trebuia să fie adaptată la diferitele stadii ale creşterii creştine (vezi Ioan 16:12). Pavel reamintea credincioşilor corinteni că el adresa învăţătura sa celor care învăţaseră lucrurile rudimentare ale creştinismului şi trebuiau să fie acum în stare să aprecieze adevărurile mai profunde ale Evangheliei (vezi 1Cor. 3:1-3).

Înţelepciune... nu a veacului acestuia. Vezi cap. 1:21,22. Fruntaşilor veacului acestuia. Aceştia sunt identificaţi în vers. 8, ca fiind aceia care L-au crucificat pe Isus.

Vor fi nimiciţi. Textul grecesc arată că nimicirea e în curs de a fi realizată. Oameni mari, înţelepţi după felul lumii, cu toată învăţătura şi realizarea lor, sunt constant dovediţi ca nedemni de încredere în domeniul adevărului spiritual. În lumina înţelepciunii învăţate de Hristos, ei sunt descoperiţi ca ignoranţi şi fără putere.

Înţelepciunea lui Dumnezeu. Aici referindu-se îndeosebi la înţelepciunea lui Dumnezeu, aşa cum e descoperită în planul de mântuire (vezi mai jos, la tainică).

Tainică. [Mister, KJV.] Gr. musterion, (vezi Rom. 11:25). Planul de mântuire formulat înainte de crearea lumii (vezi DA 22; pag. 63) şi anunţat şi pus în practică de Tatăl şi de Fiul, când Adam a păcătuit (vezi PP 64-66), a fost un mare mister pentru tot universul. Îngerii nu puteau să-l priceapă pe deplin (vezi 1Pet. 1:12; GC 415). Profeţii care au scris despre el au înţeles numai în parte soliile pe care le-au transmis bisericii, cu privire la mântuirea prin Hristos (1Pet. 1:10,11). Omul firesc e cu totul neînstare să aprecieze înţelepciunea lui Dumnezeu, deoarece e atât de direct contrarie filosofiei vieţii acceptate de om. Chiar şi credinciosul consacrat nu poate cuprinde adâncimea înţelesului planului de mântuire (vezi Rom. 11:33-36).

Slava. Vezi Rom. 3:23.

N-a cunoscut-o nici unul. Din cauza greşitei lor interpretări a profeţiilor VT cu privire la Mesia, iudeii n-au recunoscut pe Isus din Nazaret ca pe eliberatorul făgăduit. Credinţa lor tradiţională că Mesia va veni ca un domnitor pământesc pentru a face pe Israel, naţiunea dominantă în lume, i-a făcut să respingă pe Mântuitorul. La fel astăzi, credinţe şi tradiţii eronate întunecă ochii oamenilor faţă de adevărul celei de-a doua veniri a lui Hristos. În plus, falsele învăţături ale teologiei populare, cu privire la natura lui Dumnezeu, au făcut ca mulţi să lepede cu totul creştinismul şi să devină agnostici sau chiar necredincioşi (vezi 5T 710).

Domnul slavei. Comparaţi Fapte 7:2; Efes. 1:17; Iac. 2:1. Hristos e descris aici ca Domnul slavei, în viu contrast cu ocara crucii. Comparaţi cele de la Ioan 1:14. în ce priveşte o definiţie a slavei, vezi Rom. 3:23.

Dar. Gr. alla, un puternic adversativ. Deşi oamenii neconvertiţi nu înţeleg înţelepciunea lui Dumnezeu, cea tainică (vers. 7), Dumnezeu a făcut o minunată descoperire a înţelepciunii Sale, celor care Îl iubesc. Bogăţiile harului lui Dumnezeu nu sunt înţelese de cel neconvertit, dar creştinul vede lucrurile frumoase ale lumii acesteia ca o expresie a iubirii lui Dumnezeu faţă de om şi ca o garanţie a stării desăvârşite viitoare.

Scris. Citatul este din Isa. 64:4.

Ochiul nu le-a văzut. Versetul spune literal lucrurile pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care Dumnezeu le-a pregătit pentru cei care-L iubesc . Faptele fizice ale existenţei sunt descoperite de simţuri, care sunt folosite pentru a aduna cunoştinţe despre cele din jurul nostru. Faptul că nici ochiul, nici urechea nu pot înţelege lucrurile lui Dumnezeu, dovedeşte că alte facultăţi decât simţurile fizice sunt cerute pentru a înţelege adevărurile spirituale (vers. 10).

Inima. Gr. kardia, un cuvânt care se referă la centrul facultăţilor omeneşti (vezi Rom. 1:21). Marile realităţi ale împărăţiilor harului şi slavei nu pot fi înţelese pe deplin nici pe calea simţurilor, nici pe cea a intelectului. Dar prin cunoştinţa pe care o împarte Dumnezeu celor care sunt dispuşi să fie învăţaţi de El, creştinii pot dobândi o cunoştinţă care sporeşte pururea. De la sine, omul este incapabil să priceapă sau să aprecieze binecuvântările Evangheliei. Experienţa celui neconvertit nu conţine nimic ce poate fi comparat cu pacea plină de bucurie care revine inimii păcătosului care se predă lui Hristos şi primeşte dulcea asigurare a iertării lui Dumnezeu.

Lucrurile. Tot ce a plănuit Dumnezeu pentru poporul său este cuprins în acest cuvânt amplu. În aplicaţia ei primară, declaraţia se ocupă cu tot ce e procurat prin Evanghelie pentru binele şi fericirea poporului lui Dumnezeu, cât este aici, pe pământ. Acestea au de-a face cu iertarea păcatelor, îndreptăţirea şi sfinţirea, bucuria şi pacea pe care harul lui Dumnezeu le dă credinciosului, şi eliberarea lui finală din această lume rea. Prin extensiune, afirmaţia mai cuprinde şi inexprimabila minunăţie, frumuseţe şi bucurie a împărăţiei lui Dumnezeu, căminul veşnic al celor mântuiţi. Toată cunoştinţa aceasta depăşeşte cu mult orice ar putea cunoaşte oamenii, în afară de Evanghelia lui Hristos. Vezi Isa. 64:4.

Pregătit. Comparaţi Mat. 20:23; 25:34.

Dumnezeu ni le-a pregătit. Dumnezeu a plănuit o descoperire în continuare a adevărului pentru poporul Său (vezi 5T 703). Înţelegerea lucrurilor lui Dumnezeu este dată celor ce iubesc pe Dumnezeu, care apreciază ceea ce este El şi ce a făcut El pentru ei, care sunt gata şi doritori să primească orice măsură a luat El pentru ei şi care caută după adevăr ca după o comoară ascunsă.

Prin Duhul Său. A treia Persoană a Dumnezeirii este Cel prin care este dată omenirii o înţelegere a adevărului (vezi Ioan 14:26). O continuă acumulare de cunoştinţe e cu putinţă numai pentru aceia care de bunăvoie se supun călăuzirii şi iluminării Duhului Sfânt (vezi Rom. 8:5, 14, 16).

Cercetează. Fiind o Persoană a Dumnezeirii, Duhul Sfânt cunoaşte toate lucrurile. El cercetează nu pentru a descoperi ceva ce n-a cunoscut mai înainte, ci pentru a aduce la lumină sfaturile ascunse ale lui Dumnezeu. E lucrarea Duhului Sfânt de a readuce aminte poporului Său, lucrurile lui Dumnezeu şi de a-i călăuzi în cercetarea adevărului din partea lor (Ioan 16:13,14).

Duhul omului. Gândurile, dorinţele şi planurile particulare ale unui om sunt pe deplin cunoscute şi înţelese numai de el însuşi. Nici un alt muritor nu le poate cunoaşte în afară de cazul că omul însuşi alege să i le descopere. Dacă el alege să-şi dea în vileag ideile, gândurile şi planurile faţă de alţii, ei pot cunoaşte şi înţelege numai atât cât le e descoperit.

Nimeni. [Nici un om, KJV.] Literal nici unul, incluzând în felul acesta, fiinţe ca îngerii.

Duhul lumii. Expresia aceasta este probabil aproape paralelă cu înţelepciunea lumii acesteia (vers. 6). Lumea este reprezentată aici ca posedând şi transmiţând un duh care, în natura lui, e rău. Duhul lumii e opus Duhului lui Dumnezeu. Posesorii lui nu găsesc plăcere în cele cereşti, ci se concentrează asupra lucrurilor trecătoare ale acestei vieţi.

Duhul care vine de la Dumnezeu. [Duhul care e din Dumnezeu, KJV; Duhul care e de la Dumnezeu, Nitz.] Mai degrabă, Duhul care e de la Dumnezeu. Referirea aici e la Duhul Sfânt.

Ca să putem cunoaşte. Scopul lui Dumnezeu în darea Duhului e să putem înţelege lucrurile procurate de harul lui Dumnezeu. Duhul lui Dumnezeu nu numai că descoperă omului binecuvântările Evangheliei, ci lucrează în el voia lui Dumnezeu. Rezultatul acestei primiri a Duhului Sfânt va fi văzut în viaţa care e trăită în armonie cu voia lui Dumnezeu. Într-o astfel de viaţă sunt văzute roadele Duhului (vezi Gal. 5:22,23). Cei care se îndepărtează de duhul lumii sunt goliţi de eu şi creaţi din nou şi înnobilaţi de Duhul Sfânt care-i determină să-şi preocupările spre împărăţia lui Dumnezeu. Ei sunt calificaţi pentru a deveni cetăţeni ai cerului.

Învăţate de la înţelepciunea omenească. [Ce învaţă înţelepciunea omului, KJV.] Expresia spune literal în cuvinte învăţate de la înţelepciunea omenească. Cuvintele, raţionamentul subtil al filosofiei greceşti nu puteau să prezinte cum se cuvine adevărurile lui Dumnezeu.

Învăţate de la Duhul Sfânt. Literal în [cuvinte] învăţate de la Duhul Sfânt. Pavel era primitorul învăţăturii comunicate de Duhul cel viu al lui Dumnezeu. El recunoştea că era sub conducerea Duhului Sfânt şi că gândurile sale erau iscate de Duhul Sfânt (vezi AA 251; EGW Material Suplimentar la 2Pet. 1:21). Întrucât înţelepciunea cerească e atât de diferită de cunoştinţa pământească, ea trebuie să fie exprimată într-un fel şi în cuvinte care diferă de folosirea pământească obişnuită. Cel în care locuieşte Duhul lui Dumnezeu şi prin care El lucrează, trăieşte într-o sferă diferită de a unei persoane cu mentalitate lumească şi va vorbi în mod consecvent diferit. Un matematician exprimă un adevăr matematic în limba tehnică a matematicienilor; un muzician discută o temă muzicală într-un vocabular al muzicii. La fel, adevărurile spirituale sunt exprimate în cuvinte şi forme de exprimare spirituale.

Întrebuinţând o vorbire duhovnicească pentru lucrurile duhovniceşti. [Comparând, KJV.] Gr. sugkrino, Cuvântul acesta apare în NT numai aici şi în 2Cor. 10:12, unde e tradus a pune alături, [a compara]. În LXX sugkrino, are înţelesul de a interpreta (vezi Gen. 40:8, 16, 22; 41:12, 13, 15; Dan. 5:12, 16). În uzul clasic, cuvântul înseamnă a combina laolaltă corespunzător, a combina. Înţelesul lui în papirusuri nu pare să aibă influenţă asupra pasajului prezent. Acolo înseamnă a decide [mai ales în chestiuni judiciare].

Interpretarea pasajului de faţă depinde mai întâi de înţelesul dat lui sugkrino, şi al doilea, de genul atribuit cuvântului tradus pentru lucrurile spirituale (pneumaticois). În forma în care apare, pneumaticois pate fi sau masculin, sau neutru. Dacă e masculin, se referă la persoane spirituale sau poate la cuvinte spirituale; dacă e neutru, se referă la lucruri spirituale. Ambiguitatea termenului pneumaticois împreună cu diferitele înţelesuri care pot fi date lui sugkrino fac cu putinţă diferite traduceri: (1) Combinând adevăruri spirituale cu cuvinte spirituale; (2) interpretând lucruri spirituale prin cuvinte spirituale; (3) interpretând lucruri spirituale la oameni spirituali; (4) comparând cele spirituale cu spirituale; (5) îmbrăcând conţinut spiritual în forme lucrate de Duhul. Nu există cale de a determina care din interpretările acestea avea locul cel mai de seamă în mintea lui Pavel. Toate se încadrează în context şi toate exprimă adevărul spiritual plin de însemnătate.

Omul firesc. Literal un om firesc, adică un om care nu are o mentalitate spirituală; cineva nerenăscut, ale cărui interese sunt mărginite la lucrurile acestei vieţi. Un astfel de om depinde de înţelepciunea omenească pentru soluţionarea tuturor problemelor sale. El trăieşte ca să-şi placă sieşi şi ca să satisfacă dorinţele inimii neconvertite, din care cauză nu e în stare să aprecieze lucrurile lui Dumnezeu. Pentru el planul mântuirii, minunata descoperire a iubirii lui Dumnezeu, este nebunie. El nu poate deosebi între filosofia lumească şi adevărul spiritual deoarece înţelepciunea lui Dumnezeu e înţeleasă numai de aceia care îşi îngăduie să fie învăţaţi de Duhul Sfânt.

Judecate. [Înţelese, KJV.] Gr. anakrino, a examina. a cerceta, aici pentru a ajunge la adevăr după examinarea şi judecare. Comparaţi folosirea lui anakrino, în Luc. 23:14; Fapte 4:9; 1Cor. 2:15; 10:25; etc.

Duhovniceşte. Omul nu poate ajunge fără ajutor divin la adevărul spiritual (vezi vers 9,10).

Omul duhovnicesc. [Cel spiritual, KJV.] Adică omul renăscut, cel iluminat de Duhul Sfânt, în contrast cu cel neluminat în felul acesta.

Poate să judece. Gr. anakrino, cuvântul care e tradus judecate în vers. 14 (vezi comentariul acolo). Anakrino, transmite ideea că omul spiritual examinează, discerne şi judecă cu grijă lucrurile care-i vin în atenţie. Călăuzit de Duhul Sfânt, el trage în consecinţă concluziile cele mai bune.

Judecat de nimeni. Oamenii pot încerca să facă lucrul acesta, dar nici un om cu mentalitate lumească sau firesc (vers. 14) nu poate înţelege principiile, sentimentele, opiniile, bucuriile şi nădejdile omului spiritual, deoarece inima nerenăscută nu e în stare să aprecieze lucrurile care vin de la Duhul lui Dumnezeu.

Gândul Domnului. Întâia parte a acestui verset este un citat din Isa. 40:13. Nici un om nerenăscut nu poate înţelege lucrările dumnezeieşti, din care cauză nu e în poziţia de a învăţa pe omul spiritual care primeşte lecţii de la Duhul Sfânt. Cei spirituali au Duhul Sfânt înăuntrul lor, care-i învaţă lucrurile adânci ale lui Dumnezeu.

Gândul lui Hristos. Noi, prin Duhul, suntem uniţi cu Hristos, deoarece prezenţa Duhului Sfânt este una şi aceeaşi cu prezenţa lui Isus (vezi Ioan 14:16–19); de aceea avem gândul lui Hristos (vezi Filp. 2:5). Prin Duhul Sfânt, Isus locuieşte în credincios şi lucrează în el şi prin el (Gal. 2:20; Efes. 3:17; Filp. 2:13).

COMENTARII ELLEN G. WHITE 1 AA 270 1–5MH 214 1–16FE 352; TM 481 2 AA 128, 244; CM 43; DA 510; 2T 213, 634; 3T 27; 6T 66 3 AA 250 3–8TM 482 4 AA 127, 244, 270, 402; Ev 180, 186; FE 242; 2T 344; 5T 157, 723; 6T 61 5 AA 127, 270; COL 79 6–13AA 250 8 5T 710 9 AH 545; CG 54; COL 163; CS 84; CT 55, 188, 513; Ed 301; FE 49; GC 675; MB 61; ML 175,

354; PP 602; SC 87; SR 430; 4T 446; 5T 730 9, 10 DA 412 10 AA 271; COL 113, 149; CW 82; GW 287; SC 108; TM 111; 5T 701; 8T 157, 301 10, 11 SC 109; TM 482; 5T 703 10–13AA 402 11 COL 413; Ed 134; Ev 617 12 GW 287 12–15FE 361 13 CT 461, 462; Ed 190; FE 127, 187; MYP 262; SC 90; TM 482; 3T 427; 6T 88 13, 14 COL 113; CT 437

14 AA 271; COL 106; CSW 65; DA 171, 213, 392, 509; FE 183, 188; GC 524; GW 310; MH

460; SC 19; TM 248; 2T 130, 138, 265, 344; 4T 506, 524, 585; 5T 134, 241, 300, 431 14–16TM 483 16 AH 125; DA 675; LS 323; 3T 210; 4T 354; 5T 336