1 Era un om din muntele lui Efraim, numit Mica.

Muntele lui Efraim. Vezi cele despre cap. 2,9 şi 3,27. Locul exact al domiciliului lui Mica este lăsat nedefinit. Se înţelege că el era undeva de-a lungul drumului care trece prin regiunea muntoasă centrală a Palestinei din teritoriul lui Efraim.

Mica. Ebraicul micayehn. Această formă ebraică se află numai aici şi în versetul 4. În altă parte din această istorisire este folosită forma prescurtată, mikah. Forma întreagă a numelui înseamnă, cel care este asemenea lui Dumnezeu (Iehova), în timp ce forma prescurtată înseamnă numai cel care este asemenea.

Începând cu cap. 17, restul cărţii Judecătorilor este compus din două apendice la istoria capitolelor precedente. Până la punctul acesta al naraţiunii din cartea Judecătorilor, evenimentele s-au concentrat asupra apostaziei, asupririi şi eliberării. Restul de 5 capitole conţin raportul a două evenimente care s-au întâmplat în perioada de mai înainte a Judecătorilor. Ele sunt relatate pentru a arăta starea ilegală a treburilor în această perioadă.

Capitolele 17 şi 18 redau evenimente din viaţa lui Mica şi arată migrarea unei părţi a seminţiei lui Dan din teritoriul atribuit ei între mare şi hotarul sudic al lui Efraim înspre secţiunea nordică a Palestinei mărginaşe cu teritoriul lui Neftali. Naraţiunea se împarte în trei părţi: (1) originea idolatriei lui Mica (cap. 17,1-6), (2) cum a devenit un levit renegat preotul acestui cult idolatru (cap. 17,7-13), (3) cum s-a ajuns ca chipul să fie transferat la Dan împreună cu migrarea unei părţi a acestei seminţii. Evenimentele descrise aici probabil că au avut loc în timpul bătrânilor care au urmat lui Iosua (cap. 2,6-10; vezi cele despre cap. 18,29).


2 El a zis mamei sale: „Cei o mie o sută de sicli de argint, care ți s-au luat și pentru care ai blestemat chiar în auzul urechilor mele, argintul acesta este în mâinile mele, eu îl luasem.” Și mama sa a zis: „Binecuvântat să fie fiul meu de Domnul!”

O mie o sută. Pentru o evaluare vezi cele despre cap. 16,5.

Îl luasem. Adică l-am furat.

Blestemat. Când mama, care după cât s-ar părea era o văduvă bogată, locuind împreună cu fiul ei, a descoperit că argintul fusese furat, ea a pronunţat un blestem teribil asupra banilor şi asupra aceluia care îi luase, nebănuind nicidecum că hoţul era propriul fiu. Aruncând blestem asupra banilor, ea poate că a amintit, ca în v. 3, că ea îi pusese deoparte pentru a face un idol, interzicând astfel folosirea lor pentru alte întrebuinţări. Atunci, conform superstiţiei, hoţul nu-i mai putea folosi fără a suferi represalii din partea zeităţii astfel invocate.

În auzul urechilor mele. Mica a auzit blestemul teribil împotriva hoţului şi poate că s-a tulburat de îndată. În vremurile acelea puterea unui blestem se credea a fi foarte mare şi reală.

Eu îl luasem. Mărturisirea lui Mica poate că a fost făcută în speranţa de a-şi linişti conştiinţa şi de a evita efectul anticipat al blestemului.

Binecuvântat să fie. Oamenii din vechime credeau că un blestem nu putea fi retras. Mama lui Mica poate că a crezut că evită efectele lui neutralizându-l printr-o binecuvântare.


3 El a dat înapoi mamei sale cei o mie o sută de sicli de argint; și mama sa a zis: „Închin cu mâna mea argintul acesta Domnului, ca să fac cu el fiului meu un chip cioplit și un chip turnat; și astfel ți-l voi da înapoi.”

Închin. Vehemenţa blestemului ei se datora faptului că banii furaţi fuseseră făgăduiţi Domnului. Totuşi nu este întru totul lămurit dacă ea a zis: Acum l-am închinat, ca mulţumire pentru regăsire, sau l-am închinat înainte de a fi furat. Sunt posibile ambele sensuri.

Domnului. În mod literal, lui Iehova (Iahweh). În felul acesta, mama aceasta şi fiul ei erau închinători ai Dumnezeului evreilor. Dar închinarea lor ajunsese degradată, cum ajunsese şi aceea a altor israeliţi, până acolo că ei au făcut Domnului chipuri cioplite prin călcarea directă a poruncii a doua.

Un chip cioplit. Nu este clar dacă pesel (chip cioplit) şi massekah (chip turnat) reprezintă două chipuri diferite sau un chip de argint împodobit cu ornamente sculptate. Adesea un chip era tăiat sau cioplit dintr-un metal de rând şi apoi acoperit pe deasupra cu un metal mai preţios. Un astfel de chip al unei zeităţi a fost descoperit în cetea Meghido şi Palestina şi se află acum în muzeul Institutului Oriental al Universităţii din Chicago. Că se intenţiona, totuşi, două chipuri apare lămurit în cap. 18,17, unde cele două cuvinte sunt astfel despărţite încât al doilea cu greu poate fi o explicaţie a celui dintâi. Totuşi, în versetul 30, este amintit din nou numai unul singur.


4 El a dat argintul înapoi mamei sale. Mama sa a luat două sute de sicli de argint și a dat argintul la argintar, care a făcut din el un chip cioplit și un chip turnat. Chipurile au fost aduse în casa lui Mica.
5 Mica acesta avea o casă a lui Dumnezeu; a făcut un efod și terafimi și a sfințit pe unul din fiii lui ca preot.

Casă a lui Dumnezeu. Textul ebraic poate fi tradus o casă a lui Dumnezeu (vezi cap. 18,31). Aceasta înseamnă că Mica a construit un altar particular sau sanctuar. Efod. Pentru descrierea efodului, vezi Judecători 8,27; Exod 28,6. Efodul era purtat de preot când întreba pe Dumnezeu.

Terafimi. Aceştia erau idoli de familie (Geneza 31,19.34 – ebraicul terafim etc., vezi Geneza 31,19). Ei mai erau folosiţi şi ca unelte de oracole (Ezechiel 21,21; Zaharia 10,2). Unii dintre ei păreau a fi în formă de om (1 Samuel 19,12-17).

A sfinţit. Expresia ebraică tradusă astfel înseamnă umplut mâna. Expresia îşi poate avea originea în obiceiul de a umple mâinile noilor preoţi consacraţi cu părţi ale jertfei.

Unul din fiii lui. Mica apostaziase atât de mult încât nu numai că el a făcut un chip şi un sanctuar particular, ci de fapt a instalat pe unul dintre fiii lui ca preot al sanctuarului. Fiecare dintre aceste fapte erau o călcare directă a prescripţiilor Legii lui Moise.


6 În vremea aceea, nu era împărat în Israel. Fiecare făcea ce-i plăcea.

Nu era împărat. Şi nici vreo formă recunoscută de guvernare naţională. Credincioşia faţă de Împăratul lor nevăzut ar fi procurat lui Israel unitate naţională şi siguranţă împotriva invaziei şi servituţii faţă de vecinii lor păgâni.

Ce-i plăcea. Stăpânea anarhia. Puterea era dreptatea, şi pe oameni îi conduceau mai degrabă capriciile decât instrucţiunile legilor lui Dumnezeu. Israeliţii fuseseră avertizaţi să nu fie conduşi de o astfel de filozofie a vieţii (Deuteronom 12,8). Autorul a introdus aceste cuvinte în naraţiunea lui pentru a arăta cât de multe încălcări neînfrânate sau nepedepsite ale legii mozaice puteau să aibă loc. Expresia aceasta pare să facă dovadă că autorul a scris cartea Judecătorilor în timpul domniei unui împărat puternic, care a suprimat ilegalitatea în diferite părţi ale împărăţiei lui.


7 Era un tânăr în Betleemul lui Iuda, din familia lui Iuda; era levit și locuia pentru o vreme acolo.

Un tânăr. Oricât s-ar părea de ciudat, acest levit renegat probabil că a fost nepotul lui Moise (vezi cele despre cap. 18,30).

Levit. Cum a putut fi un levit şi totodată din familia lui Iuda, raportul nu spune. Se poate că mama lui a fost dintr-o seminţie, iar tatăl său din alta. Betleemul lui Iuda se poate să fi fost un centru pentru leviţi pe acea vreme (vezi v. 8, cap. 19,1.18), deşi localitatea nu este amintită ca cetate levitică în lista din Iosua 21,4-41).

Locuia. Cuvântul ebraic indică o locuire temporară.


8 Omul acesta a plecat din cetatea Betleemul lui Iuda, să-și caute o locuință potrivită. Urmându-și drumul, a ajuns pe muntele lui Efraim la casa lui Mica.

Să caute. Din cauza apostaziei răspândite israeliţii nu întreţineau pe leviţi cu zecimea lor, aşa cum ar fi trebuit s-o facă. Având în vedere că leviţilor nu li s-a atribuit teritoriu ca şi celorlalte seminţii, ei nu puteau, ca ceilalţi, să se întreţină singuri pentru terenurile lor. Levitul acesta peregrina primprejur evident pentru a căuta o slujbă şi vreun loc de locuit.


9 Mica i-a zis: „De unde vii?” El i-a răspuns: „Eu sunt levit, din Betleemul lui Iuda, și merg să-mi caut o locuință potrivită.”
10 Mica i-a zis: „Rămâi la mine, tu să-mi fii tată și preot, și eu îți voi da zece sicli de argint pe an, hainele de care vei avea nevoie și mijloace de trai.”

Tată. Acesta era un titlu de respect dat profeţilor şi altor slujbaşi distinşi (Geneza 45,8; 2 Regi 2,12; 5,13; 6,21 etc.) Zece sicli. Numerarul real plătit în fiecare an era mic, dar Mica i-a mai oferit, în plus, hrană şi haine precum şi locuinţa lui.


11 Și levitul a intrat la el. S-a hotărât astfel să rămână la omul acesta, care a privit pe tânăr ca pe unul din fiii lui.
12 Mica a sfințit pe levit, și tânărul acesta i-a slujit ca preot și a locuit în casa lui.

Sfinţit. Instalându-l pe acest levit în slujba de preot, probabil că Mica l-a îndepărtat pe fiul său din postul de preot (vezi v. 5).


13 Și Mica a zis: „Acum, știu că Domnul îmi va face bine, fiindcă am ca preot pe levitul acesta.”

Fiindcă am. Mica a privit-o ca pe o întâmplare fericită că el a fost în stare să întâlnească un levit, unul care probabil că era instruit pentru lucrarea sanctuarului, spre a face slujba la altarul lui. El îl instalase pe fiul său numai de nevoie, dar acum era bucuros că avea un profesionist, cel puţin unul care la început a fost chemat în serviciul sanctuarului, care îndeplinea slujba. Aceasta i-a dat asigurarea că drept rezultat al slujirii levitului, Iehova avea să-l facă prosper în tot ceea ce face. Mica este doar de compătimit în dorinţa lui după binecuvântarea lui Dumnezeu. Este vădit că el, fără să-şi dea seama, călca poruncile lui Dumnezeu în privinţa metodei de a se închina.

ELLEN G. WHITE COMENTEAZĂ.

6 1 T, p. 316.