1 Copiii lui Israel au făcut ce nu plăcea Domnului; şi Domnul i-a dat în mâinile lui Madian, timp de şapte ani.

Madian. Madianiţii erau un popor nomad care se întindea din partea sudică a peninsulei Sinai (Exod 3:1) spre nord, până la golful Acaba (1 Regi 11:18) şi până departe în câmpiile de la răsărit de Moab (Geneza 36,35; Numeri 22,4; 25,1.6; Iosua 13,21). Ei erau rudele evreilor având în vedere că Madian a fost fiul lui Avraam de la Chetura, cea de a doua soţie a lui (Geneza 25,1-6). Tatăl soţiei lui Moise se numea preot al Madianului (Exod 2,15-21).

Influenţa vecinilor lor păgâni a fost atât de puternică, iar propriile lor convingeri religioase atât de slabe, încât israeliţii au uitat curând minunata intervenţie a lui Dumnezeu în favoarea lor pe muntele Tabor, şi s-au întors la vechile lor căi rele. Într-un efort mai depărtat spre a trezi poporul faţă de păcatele lui, Domnul a îngăduit ca teritoriul lor să fie iarăşi cotropit, de data aceasta de către madianiţi.

Vezi o harta cu ultimele trei robii ale lui Israel

2 Mâna lui Madian a fost puternică împotriva lui Israel. Ca să scape de Madian, copiii lui Israel fugeau în văgăunile munţilor, în peşteri şi pe stânci întărite.

Văgăuni. Pentru a se apăra, evreii au părăsit căminele lor şi au locuit în ascunzătorile munţilor şi în peşteri.

3 După ce semăna Israel, Madian se suia cu Amalec şi fiii răsăritului şi porneau împotriva lui.

După ce semăna Israel. Având în vedere că madianiţii erau triburi nomade, ei nu cucereau ţara şi să se aşeze în mod permanent. Întocmai ca şi beduinii de astăzi, ei au preferat ca neamurile care s-au aşezat să facă lucrarea de semănare. Apoi, într-o serie de raiduri ei aveau să măture ţara confiscând recoltele şi ducând cu ei toate animalele de fermă pe care le puteau găsi. Conform obiceiului, ei lăsau casele nedărâmate pentru ca fermierii să fie ispitiţi să se reîntoarcă să semene din nou ogoarele.

Amaleciţii. De asemenea popoare nomade din deşertul Palestinei de sud (Exod 17:8).

Fiii răsăritului. În mod literal, fiii Chedemului. Chedem înseamnă răsărit, dar aici se pare că trebuie să fie luat ca nume propriu. El reprezintă marele deşert sirian de la răsărit de Moab şi Amnon. Capitolul 8:26 descrie pe căpeteniile poporului acestei regiuni în îmbrăcăminte fastuoasă şi cercei de aur, urcaţi pe dromadere şi cămile, de gâtul cărora atârnau ornamente de aur în formă de lună. Având în vedere că incursiunile descrise aici erau făcute de un număr foarte mare de triburi diferite, se crede că probabil aceasta a fost o mişcare generală de nomazi pricinuită de lipsa de ploaie în propriile lor districte.

4 Tăbărau în faţa lui, nimiceau roadele ţării până spre Gaza; şi nu lăsau în Israel nici merinde, nici oi, nici boi, nici măgari.

Spre Gaza. Probabil că itinerarul prădătorilor a fost următorul: după traversarea Iordanului la vadurile de la Bet-Şan pe vremea secerişului, aceste bande de prădători aveau să devasteze bogata câmpie a Isreelului şi toată Şefela spre sud, până la Gaza, care, fiind o cetate fortificată (cap. 16,3), i-a oprit.

5 Căci se suiau împreună cu turmele şi corturile lor, soseau ca o mulţime de lăcuste, erau fără număr, ei şi cămilele lor, şi veneau în ţară ca s-o pustiască.

Ca o mulţime de lăcuste. O comparaţie potrivită, pentru că prădătorii străbăteau cu repeziciune ţara lăsând-o despuiată şi goală (vezi despre Exod 10:4-15).

6 Israel a ajuns foarte nenorocit din pricina lui Madian, şi copiii lui Israel au strigat către Domnul.

Au strigat către Domnul. După ce au pierdut recoltele lor timp de şapte ani la rând, israeliţii erau în pragul înfometării. În această stare disperată ei şi-au adus aminte de ajutorul lui Dumnezeu din deceniile trecute şi L-au chemat să le vină în ajutor. Deşi ei au nesocotit grav pe Dumnezeu şi au refuzat să-L cheme până ce au fost aduşi să facă acest lucru prin strâmtorare, Dumnezeu a ascultat totuşi strigătele lor. Aceasta dovedeşte cât de gata este Dumnezeu să ierte şi cât de înclinat este El să asculte rugăciunea. Astfel de îndurare din partea lui Dumnezeu ar trebui să fie o mare încurajare pentru păcătoşi să se pocăiască şi să se întoarcă la El.

În toate acele împrejurări ar trebui păstrată în minte deosebirea dintre procedeele lui Dumnezeu cu poporul Israel şi relaţiile Sale faţă de israelitul individual. Calamitatea şi judecata naţională nu a însemnat lepădarea indivizilor care alcătuiau naţiunea. Vina care a adus dezastrul a rămas asupra israelitului individual numai în măsura în care el participase personal la apostazie. În ciuda lepădării naţionale, uşa îndurării stătea larg deschisă pentru mântuire personală, ca şi mai înainte. Fără îndoială că mulţi au găsit pe Dumnezeul lor în aceste vremuri periculoase, şi primirea lor individuală, în nici un caz n-a fost dependentă de restabilirea favorii divine faţă de naţiune. Cu alte cuvinte, legătura unei naţiuni faţă de Dumnezeu este o chestiune cu totul diferită de relaţiile personale ale cetăţeanului individual faţă de Dumnezeul lui, cu excepţia şi în măsura în care atitudinea lui Dumnezeu faţă de naţiune poate să fie determinată de numărul de indivizi din naţiune care caută să slujească în afară de programul divin.

7 Când copiii lui Israel au strigat către Domnul din pricina lui Madian,

Verset ce nu a fost comentat.

8 Domnul a trimis copiilor lui Israel un proroc. El le-a zis: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel: „Eu v-am scos din Egipt, Eu v-am scos din casa robiei.

Un prooroc. Dacă acest profet a vorbit poporului când a fost adunat la o mare sărbătoare religioasă, sau dacă el a călătorit din cetate în cetate şi din sat în sat, nu se ştie. Solia lui, poate că a întâmpinat un răspuns favorabil, întrucât, curând după aceea Dumnezeu a trimis eliberarea. Solia lui a mustrat poporul pentru nerecunoştinţa lui faţă de Dumnezeu, care a făcut atât de mult pentru ei. Cu toate acestea, în mustrările lui Dumnezeu se află încurajare. Ele sunt mult mai bune decât tăcerea. Ele aduc aminte primitorului că Dumnezeu se mai gândeşte încă la el, şi sugerează că mustrările Lui urmăresc să-i aducă pe ei înapoi la Dumnezeu, iar nu să-i alunge de la El.

9 V-am scăpat din mâna egiptenilor şi din mâna tuturor celor ce vă apăsau; i-am izgonit dinaintea voastră şi v-am dat vouă ţara lor.

Verset ce nu a fost comentat.

10 V-am zis: „Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru; să nu vă temeţi de dumnezeii amoriţilor, în a căror ţară locuiţi.” Dar voi n-aţi ascultat glasul Meu.”

Amoriţii. Vezi cele despre cap. 1,34 (vezi Iosua 24:15; 1 Regi 21:26).

11 Apoi a venit Îngerul Domnului şi S-a aşezat sub stejarul din Ofra, care era al lui Ioas, din familia lui Abiezer. Ghedeon, fiul său, bătea grâu în teasc ca să-l ascundă de Madian.

Sub stejarul. În mod literal, sub terebint. Cuvântul ebraic folosit aici indică terebintul sau pomul din care se extrage terebentina, care se aseamănă cu stejarul, cu excepţia că el creşte singur, nu în grămadă. Acest terebint, ni se spune că era proprietatea tatălui lui Ghedeon.

Ofra. Deşi locul exact al acestei cetăţi este necunoscut, din naraţiunea cap.9 se pare că trebuie să fi fost în apropierea Sihemului. El aparţinea familiei abiezeriţilor (cap. 6,24) care erau din seminţia lui Manase (Iosua 17,2).

În teasc. Locul obişnuit pentru vatra treieratului era în câmp deschis. Dar astfel de locuri erau prea vulnerabile pentru atac (1 Samuel 23:1). Pentru a evita descoperirea, Ghedeon a recurs la un teasc, un ciubăr adăpostit în pământ, sperând că grupurile rătăcitoare de madianiţi nu aveau să caute într-un astfel de loc improbabil. Lucrând astfel în teasc, el putea să treiere o dată numai puţine grâne.

12 Îngerul Domnului i S-a arătat şi i-a zis: „Domnul este cu tine, viteazule!”

Viteazule. Aceste cuvinte pot să sugereze că Ghedeon se distinsese deja prin fapte de bravură în război. În declaraţia din cap. 8,18 este o sugestie despre o ciocnire anterioară cu madianiţii, pe muntele Tabor. Pe acea vreme probabil că Ghedeon se apropia de vârsta mijlocie, având în vedere că el avea un fiu adolescent (cap. 8,20). El, de asemenea se poate să fi fost un om înstărit după cum arată faptul că avea mulţi slujitori şi chiar un slujitor personal sau un purtător de arme (cap. 7,10). Dar faptul că el se poate să fi fost un om înstărit şi cu reputaţie nu l-a făcut să considere că îndeplinirea sarcinilor de servitor ale unui fermier nu erau pentru el. Este vrednic de observat că, atunci când Dumnezeu se arată oamenilor spre a-i chema la o lucrare, sau spre a le da

o solie din cer, în general, El cheamă pe acei care sunt ocupaţi, poate cu obişnuitele lor lucrări de toate zilele, ca apostolii la pescuit, sau păstorii care păzesc turmele lor. O persoană angajată în lucrare cinstită este mult mai probabil să primească vizitatori cereşti, decât una care petrece timpul în lenevie, pentru că Dumnezeu nu poate folosi în lucrarea Sa oameni leneşi.

13 Ghedeon I-a zis: „Rogu-te, domnul meu, dacă Domnul este cu noi, pentru ce ni s-au întâmplat toate aceste lucruri? Şi unde sunt toate minunile acelea pe care ni le istorisesc părinţii noştri când spun: „Nu ne-a scos oare Domnul din Egipt?” Acum Domnul ne părăseşte şi ne dă în mâinile lui Madian!”

Ni s-au întâmplat toate acestea. Ghedeon n-a fost numai un bărbat viteaz şi bogat ci şi un bărbat care chibzuieşte. Este evident că el reflectase la neputinţa israeliţilor de a-şi apăra ţara şi încercarea de a formula planuri pentru a-i izgoni pe invadatori. Fără îndoială că din cauza aceasta solul ceresc a ales să deschidă discuţia cu cuvintele, Domnul este cu tine, ca şi când ar fi spus, Dumnezeu este cu tine, Ghedeon, în planurile tale curajoase. Dacă Domnul este cu noi, întreabă ironic Ghedeon, pentru ce sunt eu obligat să scot puţin grâu într-un teasc, când ar trebui să-l treier în seceriş bogat pe câmp?

Unde sunt toate minunile acelea? Ieşirea din Egipt a fost întotdeauna un glorios punct de plecare în expunerea marilor lucrări ale lui Dumnezeu în favoarea israeliţilor. În acea vreme, spune Ghedeon, Dumnezeu a fost cu noi, dar, după cât s-ar părea, acum nu mai este, altfel, aceleaşi minuni ar fi făcute spre a ne ajuta. Ghedeon a recunoscut că păcatele poporului făcuseră ca prezenţa lui Dumnezeu să părăsească naţiunea, dar credinţa lui se pare că n-a înţeles adevărul că, atunci când poporul strigă către Dumnezeu, cu bucurie El se întoarce să-i ajute.

A fost greu pentru Ghedeon să împace împrejurările penibile cu afirmaţia solului despre prezenţa lui Dumnezeu. Credinţa lui a fost slabă. El dorea să vadă minuni fără a se lansa în credinţă. Îngerul a încercat să clădească credinţa lui prin asigurări despre prezenţa lui Dumnezeu. Tot aşa şi astăzi, mulţi dau o falsă interpretare întâmplărilor din viaţa lor. Domnul ne-a părăsit, a declarat Ghedeon, şi ne dă în mâinile lui Madian. Cert este că nici una dintre aceste afirmaţii nu era întru totul adevărată. Dumnezeu nu-l părăsise pe poporul Său, ci ei L-au părăsit pe El. Ba mai mult, propria slăbiciune a lui Israel, care a rezultat din îndepărtarea de bună voie a lor de izvorul puterii lor, îi predase în mâinile madianiţilor. Este adevărat că Dumnezeu n-a făcut o minune spre a ţine departe pe madianiţi, căci Dumnezeu este mărginit în ceea ce priveşte măsura în care El se poate amesteca în treburile oamenilor. El nu constrânge niciodată voinţa, şi când oamenii aleg o cale contrară planurilor Lui, El nu împiedică consecinţele naturale ale unei astfel de căi. În astfel de împrejurări, oamenii nu au dreptul să blameze pe Dumnezeu pentru că n-a intervenit în favoarea lor. Pe de altă parte, când oamenii aleg să conlucreze cu Dumnezeu, El poate din nou să lucreze în favoarea lor şi să aducă la îndeplinire mari lucrări pentru ei.

14 Domnul S-a uitat la el şi a zis: „Du-te cu puterea aceasta pe care o ai şi izbăveşte pe Israel din mâna lui Madian; oare nu te trimit Eu?”

Cu puterea aceasta pe care o ai. Adică, foloseşte puterea pe care o consumi acum la treieratul grâului, talentele exercitate în evitarea cu dibăcie a madianiţilor, ba chiar totalitatea talentelor tale pentru nobila însărcinare a eliberării poporului tău. Dumnezeu va fi cu tine, şi se va îngriji de puterea întăritoare.

15 Ghedeon I-a zis: „Rogu-te, domnul meu, cu ce să izbăvesc pe Israel? Iată că familia mea este cea mai săracă din Manase, şi eu sunt cel mai mic din casa tatălui meu.”

Săracă. Cuvântul mai poate fi tradus slabă sau mică. Aceste sensuri par să se potrivească mai bine contextului (vezi cele despre v. 12). În mod literal, textul se poate citi atunci, familia mea este o familie slabă, adică, dintre toate familiile seminţiei. Găsim în mod repetat o smerenie şi o sfială asemănătoare la acei pe care Dumnezeu îi cheamă în slujba Lui (vezi Exod 4,10; Ieremia 1:6).

Cel mai mic. Probabil că Ghedeon vroia să spună că el era cel mai mic fiu în familie şi se îndoia că ar fi bine pentru el să-şi asume conducerea expediţiei înaintea fraţilor mai mari sau a altora.

16 Domnul i-a zis: „Eu voi fi cu tine, şi vei bate pe Madian ca pe un singur om.”

Ca pe un singur om. Ghedeon avea să nimicească pe madianiţi printr-o luptă straşnică cu tot atâta efect ca şi când vrăjmaşul ar fi fost numai o singură persoană.

17 Ghedeon I-a zis: „Dacă am căpătat trecere înaintea Ta, dă-mi un semn ca să-mi arăţi că Tu îmi vorbeşti.

Dă-mi un semn. Din v.22 se pare că Ghedeon se poate că n-a fost pe deplin convins că vizitatorul lui era o fiinţă cerească. El a cerut, deci, o minune pentru a dovedi că solul avea puterea şi autoritatea suficientă spre a susţine afirmaţia sa că madianiţii puteau fi nimiciţi.

18 Nu Te depărta de aici până mă voi întoarce la Tine, să-mi aduc darul şi să-l pun înaintea Ta.” Şi Domnul a zis: „Voi rămâne până te vei întoarce.”

Darul. Cuvântul poate să însemneze fie jertfă, fie dar. În sensul ultim el este folosit în cap. 3,15.17, deşi folosirea lui mai obişnuită este pentru o jertfă adusă lui Dumnezeu. Se poate că Ghedeon a intenţionat anume să fie vag. Poate că el a folosit acest cuvânt ambiguu, bănuind, dar nefiind încă sigur că străinul de sub terebint era ceva mai mult decât om. Dacă vizitatorul lui era doar un om, el avea să mănânce hrana procurată; dacă el era o fiinţă cerească, el o va accepta ca jertfă, iar nu ca hrană.

19 Ghedeon a intrat în casă, a pregătit un ied şi a făcut azime dintr-o efă de făină. A pus carnea într-un coş, şi zeama a turnat-o într-o oală, le-a adus sub stejar şi I le-a pus înainte.

Un ied. În v. 6 s-a spus că întreg Israelul a fost sărăcit de incursiunile madianite. Faptul că Ghedeon a aprovizionat pe oaspetele său cu un ied fript şi azimi făcute din mai mult de jumătate de buşel (= măsură de capacitate engl. pentru grâne = 36,3 litri n.n.,echivalentul nostru pentru o efă) de făină dovedeşte că el şi-a dat seama de însemnătatea vizitatorului său, şi din cămara lui sărăcăcioasă el a dorit să-i aducă o masă bogată. Azima era nedospită pentru că putea fi făcută repede. Chiar şi pentru aceasta trebuie să fi fost necesar o oră sau două pentru pregătire.

20 Îngerul lui Dumnezeu i-a zis: „Ia carnea şi azimele, pune-le pe stânca aceasta şi varsă zeama.” Şi el a făcut aşa.

Pe stânca aceasta. Stânca a slujit ca un altar temporar.

21 Îngerul Domnului a întins vârful toiagului pe care-l avea în mână şi a atins carnea şi azimele. Atunci, s-a ridicat din stâncă un foc care a mistuit carnea şi azimele. Şi Îngerul Domnului S-a făcut nevăzut dinaintea lui.

Verset ce nu a fost comentat.

22 Ghedeon, văzând că fusese Îngerul Domnului, a zis: „Vai de mine, Stăpâne Doamne! Am văzut pe Îngerul Domnului faţă-n faţă.”

Am văzut pe Îngerul. Minunea a risipit de îndată îndoiala lui Ghedeon, şi el a recunoscut că vizitatorul său a fost un sol ceresc. Asupra lui s-au abătut acum teama şi consternarea. Probabil că el şi-a adus aminte de cuvintele lui Dumnezeu către Moise, Căci nu poate omul să Mă vadă şi să trăiască (Exod 33:20), şi s-a temut că moartea va fi rezultatul faptului că a privit fiinţa divină (vezi Judecători 13,22; Geneza 32,30; Deuteronom 5,25; Evrei 12,29).

23 Şi Domnul i-a zis: „Fii pe pace, nu te teme, căci nu vei muri.”

Verset ce nu a fost comentat.

24 Ghedeon a zidit acolo un altar Domnului şi i-a pus numele „Domnul păcii”: altarul aceasta este şi astăzi la Ofra, care era a familiei lui Abiezer.

Domnul Păcii (engl. Iehova-Shalom). Pentru a comemora cuvintele de bunăvoinţă ale lui Dumnezeu faţă de el, Ghedeon a zidit chiar în noaptea aceea un altar pe care l-a numit Domnul este pace, sau Domnul a vorbit pace. Numele era o aluzie la cuvintele îngerului din v. 23. Altarul avea ca scop nu numai să slujească pentru jertfă ci şi să amintească arătarea divină (vezi Geneza 33,20; 35,7; Exod 17,15). Zidirea altarului este descrisă în versetele 25-27.

Şi astăzi la Ofra. Dacă autorul a scris cartea Judecătorilor câteva secole mai târziu, altarul se mai află încă în semn de mărturie a faptului că Domnul a vorbit pace către cei care Îl iubesc şi Îi servesc.

25 În aceeaşi noapte, Domnul a zis lui Ghedeon: „Ia viţelul tatălui tău şi un alt taur de şapte ani. Dărâmă altarul lui Baal, care este al tatălui tău, şi taie parul închinat Astarteii, care este deasupra.

A zis. Nu ni se spune prin ce mijloace a vorbit Dumnezeu către Ghedeon, dar Ghedeon a recunoscut glasul divin. Fără îndoială că până în acest moment el reflectase ce cale să urmeze.

Parul. Ebraicul aşerah, un par sacru aşezat în sus lângă altar (vezi cele despre v.3:7). Mai întâi trebuia să fie distruse altarele lui Baal. Dumnezeu nu avea să onoreze o jertfă până ce nu erau nimiciţi idolii. Aşa este şi astăzi. Orice idol trebuie îndepărtat din inimă dacă vrem să cerem astăzi binecuvântarea lui Dumnezeu.

26 Să zideşti apoi şi să întocmeşti, pe vârful acestei stânci, un altar Domnului Dumnezeului tău. Să iei taurul al doilea şi să aduci o ardere de tot, cu lemnul din stâlpul idolului pe care-l vei tăia.”

Să zideşti... un altar. Declaraţia care urmează prezintă motivul pentru care Dumnezeu putea să dea o poruncă contrară propriei Lui interdicţii anterioare (Levitic 17,8.9): Aducerea de jertfe lui Dumnezeu a fost încredinţată preoţilor, şi fusese limitată la altarul de la Şilo. Dar Acela care stabilise serviciul ceremonial, şi înspre care arătau toate jertfele, avea putere să schimbe cerinţele lui (PP 547).

27 Ghedeon a luat zece oameni dintre slujitorii lui şi a făcut ce spusese Domnul; dar, fiindcă se temea de casa tatălui său şi de oamenii din cetate, a făcut lucrul acesta noaptea, nu ziua.

Noaptea. Ghedeon era pe cât de energic pe atât de prudent. El a ales să facă fapta aceasta noaptea, nu pentru că era fricos, ci pentru că se temea ca nu avea să nu poată termina însărcinarea dacă ar fi încercat s-o facă ziua. Pe timpul zilei ar fi fost inevitabile un strigăt de protest şi o ceartă. Aceasta ar fi îngrozit pe cei nehotărâţi. Un fapt împlinit face o impresie şi dă curaj. Sarcina lui nu era numai să dărâme altarul lui Baal, care poate că a fost masiv, ci să ridice pe stânca pe care fusese consumată jertfa, un altar ordonat şi demn pentru Domnul. Sarcina aceasta poate să fi luat cel mai mult din noapte.

Deşi Ghedeon a fost prudent, el n-a îngăduit ca prudenţa să-l împiedice de a face voia lui Dumnezeu chiar dacă ştia că urmările puteau fi dezastruoase pentru el. În privinţa aceasta, Ghedeon face de ruşine pe mulţi din zilele noastre care îngăduie ca frica de om să-i împiedice să facă fapte îndrăzneţe pentru Dumnezeu.

28 Când s-au sculat oamenii din cetate dis-de-dimineaţă, iată că altarul lui Baal era dărâmat, parul închinat idolului deasupra lui era tăiat; şi al doilea taur era adus ca ardere de tot pe altarul care fusese zidit.

Verset ce nu a fost comentat.

29 Ei şi-au zis unul altuia: „Cine a făcut lucrul acesta?” Şi au întrebat şi au făcut cercetări. Li s-a spus: „Ghedeon, fiul lui Ioas, a făcut lucrul acesta.”

Cine a făcut lucrul acesta? Nu ştim cine a trădat secretul lui. Desigur că bănuiala a putut să cadă asupra lui Ghedeon, ale cărui tendinţe faţă de adevărata închinare la Dumnezeu au putut fi bine cunoscute.

30 Atunci oamenii din cetate au zis lui Ioas: „Scoate pe fiul tău, ca să moară, căci a dărâmat altarul lui Baal şi a tăiat parul sfânt care era deasupra lui.”

Ca să moară. Este greu de înţeles cum au putut israeliţii să devină atât de ataşaţi de închinarea la Baal încât să fie dispuşi să execute pe un concetăţean israelit care în mod curajos a nimicit altarul lui Baal şi a zidit un altar al Domnului în locul lui. Altarul lui Baal aparţinea tatălui lui Ghedeon (v. 25), totuşi oamenii din cetate s-au socotit îndreptăţiţi să ţină şedinţă de judecată cu privire la insulta adusă acestei zeităţi păgâne. Ei au cerut ca însuşi tatăl să-l predea pe Ghedeon în mâna lor, pentru ca ei să-l poată ucide fără să-şi atragă o duşmănie de moarte.

31 Ioas a răspuns tuturor celor ce s-au înfăţişat înaintea lui: „Oare datoria voastră este să apăraţi pe Baal? Voi trebuie să-i veniţi în ajutor? Oricine va lua apărarea lui Baal să moară până dimineaţă. Dacă Baal este un dumnezeu, să-şi apere el pricina, fiindcă i-au dărâmat altarul.”

Datoria voastră este să apăraţi pe Baal? Tatăl lui Ghedeon, căruia i se spusese despre vizita îngerului (PP 547), fusese inspirat cu curaj prin fapta îndrăzneaţă a fiului său. Acum, fără să-i fie teamă, el a luat partea lui Ghedeon. Dacă Baal este un dumnezeu, să-şi apere el pricina, convingea el mulţimea înfuriată. Pentru ce voi, nişte săteni săraci, trebuie să luaţi partea lui Baal? Voi v-aţi închinat la el ca Domn al cerului. Nu este el în stare să se îngrijească de sine? Luând partea lui voi vreţi să arătaţi că Baal n-are putere în el însuşi; în felul acesta, prin modul vostru de a raţiona, voi sunteţi acei care ar trebui daţi la moarte. Cât despre fiul meu, care a nimicit altarul lui Baal, acordaţi lui Baal puţin timp spre a avea ocazie să se răzbune. Cu acest raţionament, tatăl lui Ghedeon a convins pe oameni să aştepte să vadă ce avea să facă Baal. El ştia că într-o revoltă populară ca aceasta simţământul puternic avea să scadă şi opoziţia să dispară dacă se putea câştiga puţin timp. Probabil că el era pe deplin convins că Baal n-avea putere să vatăme pe fiul său. Strategia lui a avut efect. Simţământul popular care este atât de schimbător, în curând a înclinat de partea lui Ghedeon, şi el a fost îndreptăţit şi acceptat ca şi conducător în Manase.

32 În ziua aceea au pus lui Ghedeon numele Ierubaal căci au zis ei: „Apere-se Baal împotriva lui, fiindcă i-a dărâmat altarul.”

Ierubaal. În mod literal, lasă să lupte Baal, sau, lasă-l pe Baal să fie un adversar (vezi cap. 7,1). Numele a fost o mustrare şi provocare continuă faţă de cultul lui Baal, pentru că viaţa prelungită a lui Ghedeon şi prosperitatea au fost o mărturie zilnică pentru neputinţa zeităţii păgâne de a se răzbuna. El dovedea că teama faţă de Baal era fără temei. Un scriitor de mai târziu îl numeşte Ierubeşet, în mod literal, lasă ruşinea să lupte (2 Samuel 11:21).

33 Tot Madianul, Amalec şi fiii răsăritului, s-au strâns împreună, au trecut Iordanul şi au tăbărât în valea Izreel.

Tot Madianul. Ei şi alte triburi ale deşertului au trecut, adică Iordanul, poate pentru raidul lor anual obişnuit, spre a fura grâul pe care mii alături de Ghedeon, fără îndoială, că îl treierau în locuri ascunse de îndată ce era copt, dar probabil şi pentru că sosiseră la urechile lor ştiri despre o răscoală condusă de Ghedeon. Trecând Iordanul prin vadurile din apropiere de Betşan, ei n-au tăbărât în întinsa cîmpie la apus de Izreel, ci în vale, la răsărit de Izreel, care porneşte de la Iordan printre muntele Gilboa şi muntele Moria, până sus, la întinsa şi fertila câmpie a Esdraelonului. Această vale şi întinsa câmpie la care duce, desparte regiunea muntoasă centrală a Palestinei de dealurile Galileii.

34 Ghedeon a fost îmbrăcat cu Duhul Domnului; a sunat din trâmbiţă, şi Abiezer a fost chemat ca să meargă după el.

A fost îmbrăcat. În mod literal, îmbrăcat. Ghedeon n-a început campania îmbrăcat numai în armura de soldat, ci îmbrăcat cu puterea lui Dumnezeu. Pe acela pe care Dumnezeu îl cheamă să facă lucrarea Sa, El îl şi califică pentru aceasta.

A sunat din trâmbiţă. De când a nimicit altarul lui Baal, fără îndoială că Ghedeon a cugetat la instrucţiunile îngerului de a-i bate pe madianiţi. Acum, deoarece vrăjmaşii lui Israel intraseră în ţară, Duhul Domnului a mişcat inima lui Ghedeon să înceapă lupta pentru eliberarea poporului său. Luând un şofar sau un corn de berbece, el a sunat, semnalul de luptă, şi a trimis soli prin toată seminţia lui Manase şi încă alte trei seminţii, Aşer, Zabulon şi Neftali, îndemnându-i pe toţi să se unească cu el în lupta împotriva vrăjmaşului comun. Din toate aceste seminţii s-au adunat forţe puternice; şi propria familie a lui Ghedeon, abiezeriţii, l-au sprijit din plin.

35 A trimis soli în tot Manase, care de asemenea a fost chemat să meargă după el. A trimis soli în Aşer, în Zabulon şi în Neftali, care s-au suit să le iasă înainte.

Verset ce nu a fost comentat.

36 Ghedeon a zis lui Dumnezeu: „Dacă vrei să izbăveşti pe Israel prin mâna mea, cum ai spus,

Dacă vrei să izbăveşti. Ghedeon a recunoscut că numai prin puterea omenească israeliţii nu aveau să fie în stare să respingă marea oaste a prădătorilor. El îşi dovedise deja credinţa sa prin chemarea israeliţilor la luptă, dar acum el avea nevoie de o încurajare proaspătă. Cineva cu greu poate să condamne pe Ghedeon pentru dorinţa de reasigurare, şi totuşi el avusese cuvântul solului ceresc, şi încă atestat de o minune. O credinţă matură n-ar mai fi cerut un alt semn. Experienţa sutaşului roman stă faţă în faţă cu această experienţă a lui Ghedeon. Acest ostaş păgân n-a cerut nici o minune pe care să-şi întemeieze credinţa Sa. Cu privire la el, Isus a declarat: Nici chiar în Israel n-am găsit o credinţă atât de mare (Luca 7,9). Dacă Ghedeon ar fi avut o astfel de experienţă, el n-ar fi cerut un semn în plus după ce primise dovada convingătoare în focul care a ieşit din stâncă. Cu toate acestea, Dumnezeu se foloseşte de cele mai bune unelte existente, şi când acei care sunt slabi în credinţă cer un semn, El adesea onorează cererea. Totuşi, pe măsură ce se dezvoltă credinţa, Dumnezeu aşteaptă ca oamenii să-L ia pe El şi Cuvântul Lui şi să depindă din ce în ce mai puţin de semne doveditoare. Mulţi şi-au stricat experienţa lor religioasă urmând în mod stăruitor metode de călăuzire la întâmplare (vezi despre Iosua 7:14).

37 iată, voi pune un val de lână în arie; dacă numai lâna va fi acoperită de rouă, şi tot pământul va rămâne uscat, voi cunoaşte că vei izbăvi pe Israel prin mâna mea, cum ai spus.”

Verset ce nu a fost comentat.

38 Şi aşa s-a întâmplat. În ziua următoare, el s-a sculat dis-de-dimineaţă, a stors lâna şi a scos roua din ea, care a dat un pahar plin cu apă.

Verset ce nu a fost comentat.

39 Ghedeon a zis lui Dumnezeu: „Să nu Te aprinzi de mânie împotriva mea, şi nu voi mai vorbi decât de data aceasta. Aş vrea numai să mai fac o încercare cu lâna: numai lâna să rămână uscată, şi tot pământul să se acopere cu rouă.”

Să mai fac o încercare. Primul semn cerut de Ghedeon a fost acordat. Lâna a adunat apă, iar pământul din jurul ei era uscat. După ce a cugetat asupra faptului, Ghedeon a socotit că aceasta era, la urma urmei, ceva la care se putea aştepta, căci lâna adună în mod natural apa. Deci acesta putea să nu fie deloc un semn. El se putea astfel simţi tot atât de nesigur ca şi mai înainte.

Adesea, experienţa lui Ghedeon este reprodusă astăzi. Sunt unii care continuu hotărăsc asupra marilor chestiuni, nu pe temeiul învăţăturii Bibliei sau pe ceea ce este logic şi raţional, ci pe baza semnelor pe care ei înşişi le-au fixat. Adesea semnul cerut poate fi explicabil ca o coincidenţă, mai degrabă decât o minune de netăgăduit. Apoi, oamenii încep să se îndoiască. Acesta a fost şi cazul lui Ghedeon. El s-a temut că acesta se putea să fie aşa în cazul lui, astfel că el a cerut ca semnul să fie inversat. Recunoscând credinţa mărginită a lui Ghedeon, Domnul a consimţit să facă o minune spre a-i da semnul pe care l-a cerut. Cu cât mai bine ar fi fost dacă Ghedeon ar fi făcut cu încredere ceea ce Dumnezeu îi ceruse să facă fără ezitare.

ELLEN WHITE COMENTEAZĂ.

1-40 PP 545-548

1 PP 545

2-13 PP 546

11-16 GW 333

12 PP 555

14,17,21 PP 547

22,23 1 T 410

25-31 PP 547

33-40 PP 548

40 Şi Dumnezeu a făcut aşa în noaptea aceea. Numai lâna a rămas uscată, şi tot pământul s-a acoperit cu rouă.

Verset ce nu a fost comentat.