1 Copiii lui Israel au făcut iarăşi ce nu plăcea Domnului; şi Domnul i-a dat în mâinile filistenilor, timp de patruzeci de ani.

Am făcut iarăşi ce nu plăcea Domnului. Cu privire la cronologia acestei apostazii şi a asupririi filistene, vezi p. 35, 36.

Filistenilor. Ei au fost amintiţi pe scurt mai înainte de către autorul Judecătorilor de mai multe ori (cap. 3,31; 10,7-11). Ei, întocmai ca evreii, erau invadatori şi colonişti în Palestina. Filistenii se găseau în ţară în număr limitat încă de pe vremea lui Avraam (Geneza 21,32). Dar valul cel mare de migrare în Palestina probabil că a avut loc la începutul sec. al 12-lea î.Hr. o dată cu aceea a altor seminţii ne-semitice din Asia Mică şi Insulele Egee (v. p. 27). În conformitate cu rapoartele arheologice, popoarele acestea ale Mării, aşa cum au fost numite de egipteni, au fost întoarse înapoi de la porţile Egiptului de către Ramses III cam pe la 1194 î.Hr. În cinstea succesului, respingându-i pe invadatori, Ramses III a clădit un templu mare la Teba (numit acum Mednet-Habu) şi i-a acoperit zidurile cu scene de luptă, printre ele fiind reprezentări realistice ale războinicilor filisteni. După înfrângerea Popoarelor Mării de către egipteni, parte din această migrare s-a aşezat în câmpia maritimă a Canaanului, unde au adoptat pe scară întinsă religia, obiceiurile şi limba canaaniţilor.

Evreii i-au numit pe filisteni Peliştim, iar teritoriul lor Peleşet, cuvânt care, prin evoluţia limbii a devenit Palestina. Filistenii s-au aşezat mai cu seamă în cele cinci cetăţi vechi ale câmpiei, Ecron, Gaza, Ascalon, Aşdod şi Eglon, care au devenit centre ale confederaţiei filistene. De acolo, filistenii s-au răspândit în Şepela, şi în cele din urmă, pe vremea lui Saul, au controlat toată Palestina de apus, înspre nord până la câmpia Esdraelonului şi Marea Galileii. De pe timpul lui Samson ei au fost provocatorii principali ai israeliţilor până ce au fost subjugaţi de David.

Pentru alte informaţii despre filisteni, originea şi istoria lor, vezi cele despre Geneza 10,14; 21,32; şi vol. 2, p. 27, 33, 34, 47.

Patruzeci de ani. S-a pus întrebarea dacă această perioadă a fost înainte de vremea lui Samson sau a inclus-o şi pe ea şi poate s-a întins până dincolo de bătălia de la Ebenezer din vremea lui Samuel (1 Samuel 7,13). Samson s-a născut în primii ani ai asupririi filistene (PP, p. 560). După unele autorităţi în materie, asuprirea aceasta a fost contemporană cu asuprirea amonită şi conducerea ca judecător a lui Iefta (v. p. 128).

2 Era un om în Ţorea, din familia daniţilor, care se chema Manoah. Nevasta sa era stearpă şi nu năştea.

Ţorea. Numele înseamnă cetatea viespilor. Aceasta este moderna Şar’a, aşezată în Şefela, la 15 mile vest de Ierusalim. În Iosua 19,41, ca şi aici, ea este numită ca cetate a teritoriului lui Dan, dar în Iosua 15,33 ea este numită o cetate a lui Iuda. Probabil că cetatea a fost mai întâi a lui Iuda şi mai târziu atribuită lui Dan (vezi despre Iosua 19,41). În general, cetatea este amintită în legătură cu Eştaol (Judecători 13,25; 18,2.8.11 etc.); concluzia este că seminţia lui Dan a fost restrânsă în mare măsură la împrejurimile acestor două cetăţi. Ţorea a fost o veche cetate canaanită, fiind amintită în Scrisorile Amarna. Apropierea ei de Filistia i-a expus pe locuitori la influenţa filisteană.

Manoah. Numele, care înseamnă odihnă, poate să exprime dorinţa israeliţilor din acele zile tulburi. El nu se mai află în altă parte a Bibliei.

Stearpă. Sterilitatea pentru o femeie ebraică era cea mai care nenorocire. Sara, Rebeca şi Rahela au fost de asemenea sterile. Aşa a fost şi Ana, mama lui Samuel şi Elisabeta, mama lui Ioan Botezătorul.

3 Îngerul Domnului S-a arătat femeii şi i-a zis: „Iată că tu eşti stearpă şi n-ai copii; dar vei rămâne însărcinată şi vei naşte un fiu.

Îngerul Domnului. Acesta a fost îngerul care se arătase lui Moise, Iosua şi altora, şi nu era altul decât Hristos (v. EGW, material suplimentar asupra vers. 2-23).

Vei rămânea însărcinată. Unii dintre cei mai mari bărbaţi ai naţiunii ebraice s-au născut din femei mai înainte sterpe. Astfel de copii au fost, într-un sens special, darul lui Dumnezeu, şi au fost daţi pentru că părinţii erau întru totul devotaţi Domnului şi aveau să-i crească în aşa fel încât să-i facă în stare pe aceşti copii să fie unelte speciale ale Domnului spre binele poporului Său.

4 Acum ia bine seama să nu bei nici vin, nici băutură tare şi să nu mănânci nimic necurat.

Să nu bei nici vin. Mama trebuia să aibă o grijă deosebită să nu folosească nici un fel de vin sau altă băutură îmbătătoare făcută din struguri. Sănătatea şi caracterul acestui copil, dăruit prin providenţa directă a lui Dumnezeu, trebuiau să fie ocrotite prin obiceiurile cumpătate ale mamei din timpul sarcinii ei.

Băutură tare. V. cele despre Geneza 9,21; Numeri 6,3; 28,7; Deuteronom 14,26.

Nimic necurat. Probabil că mulţi israeliţi erau nepăsători cu privire la păzirea legilor levitice despre hrana curată şi necurată; altfel n-ar fi fost necesară nici o amintire specială despre aceasta.

5 Căci vei rămâne însărcinată şi vei naşte un fiu. Briciul nu va trece peste capul lui, pentru că acest copil va fi închinat lui Dumnezeu din pântecele mamei lui; şi el va începe să izbăvească pe Israel din mâna filistenilor.”

Briciul nu va trece. O persoană sub juruinţa nazireică nu trebuie să-şi taie părul pe timpul juruinţei. Când juruinţa expira, el trebuia să-ţi taie tot părul şi să-l prezinte la cortul întâlnirii (Numeri 6,18). Părul netuns al nazireului era semnul vizibil al consacrării lui, amintindu-i atât lui însuşi, cât şi poporului despre sacrele juruinţe pe care şi le-a asumat. Părul cel lung era astfel semnul nazireului după cum îmbrăcămintea de in era a levitului.

Închinat (în engl. a Nazarite). Cuvântul înseamnă deosebit sau consacrat. Probabil că aceasta este o formă prescurtată a întregului titlu consacrat lui Dumnezeu. Juruinţa nazireică era

o juruinţă voluntară şi vremelnică, împlinită numai pentru o perioadă specificată (Numeri 6,2). Semnificaţia ei constă în consacrarea vieţii lui Dumnezeu. Manifestarea exterioară a juruinţei consta din trei lucruri: 1. Abţinerea de la orice produse ale viţei, inclusiv vinul sau fructul, proaspăt sau uscat (Numeri 6,3,4). 2. Lăsarea părului capului să crească, neatins de brici sau instrument de tăiat (Numeri 6,5). 3. Abţinerea de a se apropia de un trup mort în orice împrejurări ca să nu se pângărească (Numeri 6,6).

Juruinţa nazireică era mult preţuită de evrei (Amos 2,11; Plângeri 4,7). Samuel a fost un nazireu (1 Samuel 1,11), după cum a fost şi Ioan Botezătorul (Luca 1,15). Unii cred că poate Iosif a fost un Nazireu (vezi Geneza 49,26, unde cuvântul tradus separat este acelaşi cuvânt folosit despre Samson în acest verset şi despre toţi Nazireii).

Va începe să izbăvească. Deşi juruinţa de Nazireu era de obicei voluntară şi temporară, în cazul lui Samson consacrarea a fost impusă din afară asupra lui prin poruncă divină şi a început de la naşterea sa. Dumnezeu avea un plan pentru viaţa lui Samson, un plan prin care, sub conducerea lui Samson, Israel să fie eliberat de jugul filistean. Atât juruinţa, cât şi educaţia credincioasă a părinţilor trebuia să-l influenţeze pe copil să recunoască acest plan al lui Dumnezeu pentru viaţa lui şi să-l facă să se consacre pe sine spre a-l aduce la îndeplinire. În Samson, cel consacrat lui Dumnezeu, Domnul a intenţionat să pună o pildă despre puterea pe care ei puteau să o atingă spre a-i învinge pe vrăjmaşii lor prin supunere şi servire pentru Dumnezeul lor. Din nefericire, când Samson a ajuns la maturitate, el a refuzat să aducă viaţa lui în armonie cu planul pe care îl avusese Dumnezeu pentru el. El a devenit încăpăţânat şi uşuratic din punct de vedere moral. Slăbiciunea caracterului lui Samson l-a făcut nepotrivit pentru eliberarea completă de sub jugul filistean. Sarcina aceasta trebuia să fie lăsată pentru alţii în vremurile de mai târziu. Totuşi, prin isprăvile puterii lui, căderea definitivă era începută. Dumnezeu are un plan pentru fiecare viaţă. Totuşi un astfel de plan nu exclude libera alegere. Oamenii trebuie să aleagă dacă vor să meargă pe urmele divine sau nu. Experienţa lui Samson este o ilustrare a felului cum poate un om să zădărnicească complet înaltul destin plănuit pentru el.

6 Femeia s-a dus şi a spus bărbatului ei: „Un om al lui Dumnezeu a venit la mine şi avea înfăţişarea unui Înger al lui Dumnezeu, o înfăţişare înfricoşată. Nu L-am întrebat de unde este şi nici nu mi-a spus care-I este numele.

Un om al lui Dumnezeu. Acesta era de obicei un termen ilustrat despre profeţi. (Deuteronom 33,1; 1 Samuel 2,27; 9,6-8; 1 Regi 12,22). Soţia lui Manoah probabil că nu şi-a închipuit că Vizitatorul ei a fost altcineva decât un profet, cu toate că ea a fost consternată de maiestatea înfăţişării Lui în aşa măsură încât nu a cutezat sa-I vorbească nici măcar pentru a-L întreba cum Îl cheamă şi de unde a venit. Compară cu vers. 10, unde ea din nou vorbeşte despre El ca omul, şi cu vers. 16, care afirmă că Manoah n-a ştiut că El era un vizitator ceresc. Un obicei oriental este acela, că atunci când se întâlneşte un străin, prima întrebare care i se pune este cu privire la nume.

7 Dar mi-a zis: „Tu vei rămâne însărcinată şi vei naşte un fiu; şi acum să nu bei nici vin, nici băutură tare şi să nu mănânci nimic necurat, pentru că acest copil va fi închinat lui Dumnezeu din pântecele maicii lui, până în ziua morţii lui.”

Ziua morţii lui. Spunând soţului ei despre solia cu privire la copil, ea a adăugat aceste cuvinte care erau subînţelese din solia îngerului către ea (vezi vers. 5).

8 Manoah a făcut Domnului următoarea rugăciune: „Doamne, Te rog, să mai vină o dată la noi omul lui Dumnezeu pe care L-ai trimis şi să ne înveţe ce să facem pentru copilul care se va naşte!”

A făcut... rugăciune. Manoah s-a temut că el şi soţia lui puteau face vreo greşeala la îndeplinirea instrucţiunii, aşa că el a căutat călăuzire şi informaţii în plus. El a pus problema sa înaintea lui Dumnezeu în rugăciune, cerând Domnului ca Omul lui Dumnezeu să vină înapoi şi să-i mai înveţe cu privire la creşterea acestui copil făgăduit. Cineva nu poate decât să admire credinţa lui Manoah, care a acceptat pe deplin şi a crezut cuvântul îngerului. El a admis că, în timpul dat, acest copil făgăduit le va fi dat. Credinţa lui este în contrast izbitor cu aceea a preotului Zaharia, tatăl lui Ioan Botezătorul, care a cerut un semn când i s-a arătat îngerul Domnului şi i-a făgăduit un copil (Luca 1,18). Ferice de acei care nu au văzut, şi totuşi, ca şi Manoah, au crezut.

9 Dumnezeu a ascultat rugăciunea lui Manoah, şi Îngerul lui Dumnezeu a venit iarăşi la femeie. Ea şedea într-un ogor, şi Manoah, bărbatul ei, nu era cu ea.

Dumnezeu a ascultat. Dumnezeu a onorat rugăciunea acestui danit credincios, după cum El onorează totdeauna rugăciunilor inimilor credincioase.

10 Ea a alergat repede să dea de veste bărbatului ei şi i-a zis: „Iată că omul care venise în cealaltă zi la mine, mi S-a arătat iarăşi.”

Verset ce nu a fost comentat.

11 Manoah s-a sculat, a mers după nevasta sa, s-a dus la omul acela şi I-a zis: „Tu ai vorbit femeii acesteia?” El a răspuns: „Eu.”

Verset ce nu a fost comentat.

12 Manoah a zis: „Acum, dacă se va împlini cuvântul Tău, ce va trebui să păzim cu privire la copil şi ce va fi de făcut?”

Cuvântul Tău. Manoah a dorit să arate încrederea sa în solia Străinului, exprimând în felul acesta nu numai dorinţa lui, ci şi credinţa lui că făgăduinţa va fi împlinită.

Ce va trebui să păzim? În mod literal, Care va trebui să fie regula (de viaţă) pentru copil? Rugăciunea aceasta ar trebui să fie în inima tuturor părinţilor. Copiii lor sunt, într-un sens special, daruri de la Domnul. Răspunderea de a-i educa pe aceşti micuţi rămâne asupra taţilor şi mamelor, în aşa fel încât ei să poată îndeplini destinul plănuit în mod divin pentru ei. Creşterea copiilor în mustrarea şi învăţătura Domnului (Efeseni 6,4) este una dintre cele mai importante şi dificile sarcini ale vieţii. Lucrarea nu poate fi îndeplinită cu succes fără ajutor divin. Părinţii ar trebui să-L caute pe Domnul pentru călăuzire, pentru ca ei să poată şti cum să-şi dirijeze copiii.

Întrebând cum să-l conducă pe copil, Manoah a vorbit la plural. Solul dăduse la început instrucţiuni pentru soţia sa, dar Manoah, în mod just, s-a privit pe sine ca fiind în legătură principală cu înţeleapta călăuzire a copilului făgăduit. Străduinţa unită a părinţilor este esenţială pentru educaţia potrivită a copiilor.

Ce va fi de făcut? În mod literal, care va fi lucrarea lui? Întrebările lui Manoah erau îndreptate spre confirmarea a ceea ce îngerul îi spusese soţiei lui la prima întâlnire, şi anume că acest copil urma să fie un Nazireu, cu totul consacrat slujirii lui Dumnezeu, şi că lucrarea lui avea să fie aceea de a-l elibera pe Israel.

13 Îngerul Domnului a răspuns lui Manoah: „Femeia să se ferească de tot ce i-am spus.

Verset ce nu a fost comentat.

14 Să nu guste niciun rod din viţă, să nu bea nici vin, nici băutură tare şi să nu mănânce nimic necurat; să păzească tot ce i-am poruncit.”

Tot ce i-am poruncit. Solul n-a răspuns la întrebarea lui Manoah mai mult decât instrucţiunile pe care le dăduse femeii la prima vizită. Domnul l-a trimes pe înger înapoi, nu pentru a da instrucţiuni în plus, ci pentru a întări credinţa lui Manoah şi să ajute să împiedice creşterea seminţelor îndoielii în inima lui. Părinţii au fost îndemnaţi să asculte cu grijă directivele pe care le-au primit, pentru ca fiul lor să poată fi pe deplin consacrat lui Dumnezeu pentru lucrarea pe care el o avea de făcut.

15 Manoah a zis Îngerului Domnului: „Îngăduie-mi să Te opresc şi să-Ţi pregătesc un ied.”

Pregătesc un ied. Un ied era privit, în general, ca o delicatesă specială. Manoah oferise cea mai bună ospitalitate pentru Solul cel necunoscut, în efortul lui de a-l convinge pe Vizitatorul său să mai rămână câtva timp oaspetele lor, astfel ca ei să poată afla mai multe despre El, şi poate să obţină mai multe informaţii de la el.

16 Îngerul Domnului a răspuns lui Manoah: „Chiar dacă M-ai opri, n-aş mânca din bucatele tale; dar dacă vrei să aduci o ardere de tot, s-o aduci Domnului.” Manoah nu ştia că este Îngerul Domnului.

Dacă vrei să aduci o ardere e tot. Îngerul a refuzat oferta de mâncare, dar i-a sugerat lui Manoah că putea să-I ofere iedul Domnului ca ardere de tot. Este improbabil ca Manoah să fi avut de gând să aducă o jertfă Solului, pentru că raportul declară că el nu a ştiut că acesta era un înger al Domnului. Cu toate acestea, îngerii care i-au vizitat pe Avraam şi pe Lot s-au împărtăşit de hrana pământească (Geneza 18,8;19,3).

17 Şi Manoah a zis Îngerului Domnului: „Care-Ţi este numele, ca să-Ţi aducem slavă, când se va împlini cuvântul Tău?”

Care-Ţi este numele? Manoah devenise tot mai nesigur cu privire la natura sau identitatea Solului misterios care le făcuse făgăduinţa cea importantă. Refuzul său de a mânca şi sugestia ca ei să aducă o jertfă l-au uimit pe Manoah încât el i-a pus direct întrebarea, sperând să-I afle identitatea.

Ca să-Ţi aducem slavă. Dacă cuvântul solului avea să se adeverească, Manoah şi soţia lui ar fi dorit să-i onoreze în mod deosebit, poate prin aceea de a-i da copilului numele Lui ori prin aducerea la cunoştinţă publică a puterii lui profetice sau printr-un dar. Aşa cum stăteau lucrurile, ei nici nu ştiau măcar cine era El şi în felul acesta nu puteau să nădăjduiască să-L onoreze mai târziu.

18 Îngerul Domnului i-a răspuns: „Pentru ce Îmi ceri Numele? El este minunat.”

Pentru ce? Iacob, după ce şi-a dat seama că acela cu care se luptase era un vizitator ceresc, îl întrebase pe Înger cum îl cheamă şi nu a primit nici un răspuns (Geneza 32,29). Din nou acest Înger (v. despre vers. 3) a refuzat să se identifice de data aceasta lui Manoah. Dimpotrivă, înaintea lui Zaharia, Gabriel şi-a descoperit identitatea (Luca 1,19).

Minunat (în engl. secret). Ebraicul peli'y este un adjectiv, care înseamnă minunat. Forma substantivală a aceluiaşi cuvânt este tradusă minunat în Isaia 9,6 (v. în Exod 15,11; Isaia 25,1; 29,14 etc.). Cuvântul înseamnă ceva extraordinar, inefabil, dincolo de înţelegerea omenească. Cea mai bună ilustrare a înţelesului acestui cuvânt este felul în care este folosit în Psalm 139:6: O ştiinţă atât de minunată este mai presus de puterile mele: este prea înaltă ca să o pot prinde. Verbul este folosit în sensul de înţelegere mai presus de mine (v. Iov 42,3, Psalm 131,1; Proverbe 30,18). Probabil că, din cauza acestui sens al cuvântului, traducătorii KJV l-au redat aici ca secret. Ceea ce vrea să spună nu este că numele îngerului era Secret sau minunat, ci că numele Lui era peste puterea de înţelegere a lui Manoah .

19 Manoah a luat iedul şi darul de mâncare şi a adus jertfă Domnului pe stâncă. S-a făcut o minune, în timp ce Manoah şi nevasta sa priveau.

Îngerul (în engl.). Cuvântul acesta este adăugat, după cum este indicat prin italice, ceea ce înseamnă că nu are formă corespunzătoare în ebraică. Este posibilă o structură diferită a propoziţiei

(v. mai jos).

S-a făcut o minune. În ebraică, aceasta are aceeaşi rădăcină ca a cuvântului folosit pentru a descrie numele Îngerului. Având în vedere că cuvântul este la forma participală, el poate fi mai bine aplicat la Domnul, făcând ca textul să se citească a adus lui Iehova jertfă pe stâncă, singurul care face minuni (v. Exod 15,11). Referirea pare să fie atât la minunea pe care Dumnezeu avea de gând să o facă în lucrarea naşterii copilului făgăduit cât şi la dispariţia miraculoasă a Îngerului în foc (vers. 20).

20 Pe când flacăra se suia de pe altar spre cer, Îngerul Domnului S-a suit în flacăra altarului. Văzând lucrul acesta, Manoah şi nevasta sa au căzut cu faţa la pământ.

Flacăra se suia. Poate că nu un foc miraculos ca acela din cap. 6,21. Îngerul a refuzat hrana, dar a sugerat o jertfă ca ardere de tot. Probabil că atunci când Manoah a adus jertfa, el a procurat şi focul.

S-a suit în flacără. Minunea aceasta a fost cumpănită spre a mări credinţa celor doi în făgăduinţa naşterii copilului. Ei au trebuit să recunoască faptul că, în zilele lor, Dumnezeu mai făcea minuni.

21 Îngerul Domnului nu S-a mai arătat lui Manoah şi nevestei lui. Atunci Manoah a înţeles că este Îngerul Domnului

Manoah a înţeles. El se îndoise mai înainte că Vizitatorul său era un sol de la Dumnezeu. Acum el a avut o dovadă indiscutabilă.

22 şi a zis nevestei sale: „Vom muri, căci am văzut pe Dumnezeu.”

Vom muri. Vezi cele despre cap. 6,22.

23 Nevasta sa i-a răspuns: „Dacă ar fi vrut Domnul să ne omoare, n-ar fi primit din mâinile noastre arderea de tot şi darul de mâncare, nu ne-ar fi arătat toate acestea şi nu ne-ar fi făcut să auzim acum asemenea lucruri.”

Ar fi vrut să ne omoare. Raţionamentul ei era logic. Manoah era cuprins de atâta groază, încât el a crezut că soarta lor va fi moartea, pentru că au privit un Înger. Soţia lui, cu perspicacitatea ei rapidă şi pătrunzătoare a înţeles repede că Domnul nu le-ar fi făgăduit un copil care să-l elibereze pe Israel, iar apoi să îi nimicească pentru că au privit la Solul prin care El trimisese solia. Deducţia ei era corectă. Dumnezeu nu lucrează pe o cale capricioasă cu poporul Său. Gândurile pe care El le are faţă de noi sunt gânduri de pace şi nu de nenorocire (Ieremia 29,11).

24 Femeia a născut un fiu şi i-a pus numele Samson. Copilul a crescut, şi Domnul l-a binecuvântat.

Samson. Ebraicul Şimşon. Înţelesul cuvântului este disputat. Unii cred că este derivat din Şemeş, soare. Lângă Be-Şemeş era un centru al închinării la soare. Totuşi, cu greu s-ar părea probabil că soţia lui Manoah avea să-i dea fiului ei făgăduit un nume al unei zeităţi păgâne. Rădăcina cuvântului mai are şi înţelesul de a sluji în dialectul arameic îndeaproape înrudit. Pe de altă parte, Şimşon ar putea să fie pur şi simplu descrierea bucuriei părinţilor la naşterea lui, sau a dispoziţiei luminoase a lui Samson ca şi copil.

Domnul l-a binecuvântat. Binecuvântările lui Dumnezeu sunt de multe feluri. Acelea la care se face aluzie aici au cuprins daruri de sănătate, tărie şi curaj.

25 Şi Duhul Domnului a început să-l mişte la Mahane-Dan, între Ţorea şi Eştaol.

Duhul Domnului. Vezi cele despre cap. 11,29. Samson a ştiut că era consacrat lui Dumnezeu pentru o însărcinare specială. Părul lui lung şi obiceiurile de abstinenţă care îl deosebeau de restul oamenilor erau un continuu aducător aminte în privinţa aceasta. Dar eforturile şi avantajele omeneşti nu sunt suficiente prin ele însele spre a aduce la îndeplinire lucrarea lui Dumnezeu (AA, p. 53).

A început să-l mişte. Verbul ebraic înseamnă a deranja, a nelinişti, a agita. Îndemnuri de la Domnul au început să-l aţâţe, să agite mintea lui să plănuiască acţiune împotriva filistenilor. Samson s-a simţit îndemnat să exercite puterea lui neobişnuită în fapte de vitejie.

Uneori. (în engl.) Unii au crezut că Samson a folosit uneori puterea lui neobişnuită în această perioadă pentru a face fapte de vitejie pe care autorul nu le descrie, şi astfel faptele lui de vitejie de la început le descrie pe scurt.

Mahane-Dan (engl. camp of Dan). Aceasta este un nume propriu. Uneori, el nu este tradus, ci dat ca Mahane-Dan, ca în cap. 18,12. Numele îşi are originea în migrarea seminţiei greu apăsate, care este descrisă în cap. 18 şi 19. Câmpia lui Dan, sau Mahane-Dan, era aproape de Chiriat-Iarim (cap. 18,12), la 8 mile nord de Ţorea (v. cap 18,2).

Eştaol. Aşezarea exactă a aceste cetăţi nu este cunoscută. Ea este amintită întotdeauna în legătură cu Ţorea, care a dus la presupunerea că ele erau cetăţi gemene (v. despre vers. 2). Se crede că ea estre modernul Eşwa, la aproximativ 1,5 mile nord-est de Ţorea (v. despre vers. 2).

ELLEN G. WHITE COMENTEAZĂ 25 PP, p. 560-562

8 PP, p. 560

4 TE, p. 90,292

CD, p. 218; DA, p. 149; MH, p. 33

PP, p. 567

MH, p. 372; TE, p. 233

ED, p. 276; MH, p. 379; PP, p. 573

12-14 PP, p. 560

13-14 AA, p. 255; CD, p. 218; MH, p. 372

14 TE, p. 90, 269

21,22 1T , p. 410

2V PP, p. 562