1 Copiii lui Israel iarăşi au făcut ce nu plăcea Domnului, după moartea lui Ehud.

Verset ce nu a fost comentat.

2 Şi Domnul i-a vândut în mâinile lui Iabin, împăratul Canaanului, care domnea la Haţor. Căpetenia oştirii lui era Sisera, şi locuia la Haroşet-Goim.

Iabin. După cei 80 de ani de pace care au urmat după ce Ehud a înfrânt asuprirea moabită, israeliţii au dezvoltat din nou uşurătatea în viaţa lor spirituală, şi iarăşi au părăsit pe Dumnezeul lor. Pentru a trezi pe poporul Său, Domnul a îngăduit conducătorului canaanit să poruncească unui puternic lanţ de fortăreţe din Palestina nordică să asuprească seminţiile ebraice din nord pe o perioadă de 20 de ani. Istorisirea despre cum a fost frânt acest jug al asupririi de către Debora şi Barac este spusă de două ori, odată în formă de proză, în cap. 4 şi din nou în formă poetică în cap.

5.

Cartea lui Iosua aminteşte despre un Iabin ca împărat al Haţorului (Iosua 11,1-2). Cetatea a fost luată, pe acea vreme, de israeliţi, dar probabil că de atunci a fost reluată de către canaaniţi, înainte ca israeliţii să-şi poată consolida situaţia lor în această regiune. Un alt Iabin, care posibil să fi fost nepotul împăratului pe care-l nimicise Iosua dispunea acum de o largă suveranitate asupra tuturor forţelor canaanite din Palestina nordică.

Sisera. De aici înainte nu mai auzim în naraţiune despre Iabin, cu excepţia unei scurte menţiuni în v.23. El predase conducerea forţelor sale unui comandant de luptă cu numele de Sisera. Poate că acest general a fost la rândul său un rege stăpânind cetatea în care locuia. Haraşet era la 16 mile nord-vest de Meghido, unde câmpia Izreel se îngustează înainte de a se uni cu câmpia de coastă de la Acre. Câmpia reprezenta un teren natural pentru formidabila misiune de forţă a celor 900 de care de fier ale lui Sisera (cap. 4,3). Împotriva ameninţării unui astfel de vrăjmaş, în starea lor de răzvrătire păcătoasă, israeliţii nu puteau să stea, şi curând ei au fost învinşi şi obligaţi să plătească tribut.

Haroşet. Identificat cu el-Harithiyeh.

3 Copiii lui Israel au strigat către Domnul, căci Iabin avea nouă sute de care de fier şi, de douăzeci de ani apăsa cu putere pe copiii lui Israel.

Verset ce nu a fost comentat.

4 Pe vremea aceea judecător în Israel era Debora, prorociţa, nevasta lui Lapidot.

Debora. În mod literal albină. Dintre judecătorii ale căror fapte eroice sunt raportate în această carte ea este singura amintită ca având darul profeţiei.

Lapidat, ceea ce înseamnă torţe sau străluciri. Unii socotesc că expresia nevasta lui Lapidat ar trebui să fie tradusă femeia spiritului înflăcărat, care într-adevăr, în lumina celor ce urmează, se poate să nu fi fost un apelativ cu totul inaplicabil.

Judecător... era. Poate că nu ca o prinţesă prin vreo autoritate care i s-a conferit, ci ca profeteasă, corectând abuzurile şi redresând cazurile de nemulţumire.

5 Ea şedea sub finicul Deborei, între Rama şi Betel, pe muntele lui Efraim; şi copiii lui Israel se suiau la ea ca să fie judecaţi.

Ea şedea. În mod literal, ea şedea, adică pe scaunul de judecător. Locul ei favorit pentru a asculta cauzele era sub un pom dintre Rama şi Betel (vezi 1 Samuel 1:1). Acesta se pare că a fost în apropierea faimosului stejar al jalei sub care a fost înmormântată Debora, doica Rahelei (Geneza 35,8). Acest fel de sală de judecată îngăduia ca poporul să aibă cel mai liber acces la ea, şi acolo ei se suiau la ea ca să fie judecaţi.

6 Ea a trimis să cheme pe Barac, fiul lui Abinoam, din Chedeş-Neftali, şi i-a zis: „Iată porunca pe care a dat-o Domnul Dumnezeul lui Israel: „Du-te, îndreaptă-te spre muntele Taborului şi ia cu tine zece mii de oameni din copiii lui Neftali şi din copiii lui Zabulon;

Chedeş-Neftali. Poate că modernul Tell Quades, cam la 4 mile nord-vest de lacul Huleh (Lacul Semechonitis) în Galileea superioară. Chedeş-Neftali fusese o fortăreaţă canaanită. Pitoreasca poziţie de la Qudes este acoperită astăzi de ruine.

Îndreaptă-te spre. Adică concentrează-te asupra, în grupe mici.

Muntele Taborului. Acest munte însemnat (înalt de 1843 picioare) se afla la multe mile la sud de Tell Quades, în teritoriul lui Isahar. El domina drumul principal prin îngusta vale care ducea din câmpia Esdraelenonului până jos în câmpia unde Iordanul părăseşte Marea Galileii. Aşezarea lui centrală l-a făcut un loc de unificare a seminţiilor nordice, iar înălţimea lui l-a făcut uşor de apărat împotriva carelor lui Sisera. Creştetul muntelui, o platformă alungită de aproape 3.000 de picioare de la est la vest şi de 1.300 picioare la punctul cel mai larg era o excelentă regiune de organizare. După secole mai târziu Antioh Epifanul, şi apoi şi mai târziu, Iosif Flavius au folosit acest platou pentru acelaşi scop.

Neftali şi ... Zabulon. Capitolul 4 aminteşte că, luând parte la luptă numai pe aceste două seminţii. În capitolul 5 sunt amintite şase seminţii ca participante. Probabil că Neftali şi Zabulon au procurat majoritatea trupelor, iar celelalte patru seminţii, poate că au trimis numai mici contingente.

7 voi trage spre tine, la pârâul Chison, pe Sisera, căpetenia oştirii lui Iabin, împreună cu carele şi oştile lui, şi-l voi da în mâinile tale.”

Chison. Marşul lui Sisera de la cartierul lui general din Haroşet pentru a lupta cu israeliţii la muntele Taborului avea să-l ducă dea-lungul albiei uscate a râului Chison. Aici făgăduise Domnul să aducă înfrângerea lui. În vederea nimicirii era necesar să se ocupe poziţie în câmpie, nu pe muntele Tabor, pentru a distruge carele.

8 Barac i-a zis: „Dacă vii tu cu mine, mă voi duce; dar dacă nu vii cu mine, nu mă voi duce.”

Vii tu cu mine. Probabil că Barac şi-a dat seama că el nu putea susţine moralul evreilor. Prezenţa Deborei avea să servească spre a lămuri că întreprinderea era a lui Dumnezeu. Probabil că el a mai dorit să fie bine înţeles de către toţi că ea, profetesa, a fost aceea care a iniţiat campania, şi nu el. Barac este creditat că el a urmat călăuzirea profetică în această întreprindere periculoasă. De asemenea este vrednic de luat în seamă că Debora nu s-a dat înapoi de pe calea pe care ea o prescrisese pentru alţii. Cât despre Barac, el a preferat rolul mai smerit al aceluia care execută porunca ce venea de la Domnul. El s-a retras de bună voie în spatele autorităţii unei femei pe care Dumnezeu o însufleţise şi inspirase. Astăzi este nevoie de oameni care vor să asculte de glasul divin cum a făcut Barac.

În alegerea de profeţi, Dumnezeu nu s-a limitat la partea bărbătească. Atât VT cît şi NT amintesc de profetese (Exod 15,20.21; Numeri 12,2; 2 Regi 22,12-20; Luca 2,36; Fapte 21,9).

9 Ea a răspuns: „Voi merge cu tine; dar nu vei avea slavă în calea pe care mergi, căci Domnul va da pe Sisera în mâinile unei femei.” Şi Debora s-a sculat şi s-a dus cu Barac la Chedeş.

În mâinile unei femei. Debora a consimţit să meargă împreună cu expediţia militară, dar înainte de a părăsi căminul ei din muntele lui Efraim spre a-l însoţi pe Barac în Palestina nordică, ea a proorocit că victoria care avea să rezulte nu avea să revină gloriei lui Barac, ci unei femei. Ea nu se referea la sine însăşi ci la Iael (v. 18-21), care avea să omoare pe Sisera.

10 Barac a chemat pe Zabulon şi Neftali la Chedeş; zece mii de oameni mergeau în urma lui, şi Debora a plecat cu el.

A plecat. Expresia înseamnă aici a înaintat pentru luptă.

În urma lui (engl. at his feet). Expresia înseamnă urmându-l sau sub comanda lui.

11 Heber, chenitul, se despărţise de cheniţi, fiii lui Hobab, socrul lui Moise, şi îşi întinsese cortul până la stejarul Ţaanaim, lângă Chedeş.

Heber Chenitul. Versetul acesta explică împrejurările în care unii dintre cheniţi au ajuns să locuiască în această regiune nordică atunci când, după afirmaţia de mai înainte a autorului (cap. 1,16), ei se aşezaseră în Palestina sudică. Motivul era că aceşti cheniţi se separaseră de restul seminţiei lor şi au căutat un cămin în partea lui Zabulon şi Neftali. Unul dintre ei, numit Heber, s-a aşezat atât de departe spre nord tocmai până la regiunea Chedeş.

Habab. Vezi cele despre Numeri 10,29. Stejarul (în engl. plain) Acest cuvânt ebraic înseamnă stejar nu câmpie. Locul era aproape de Chedeş, domiciliul lui Barac.

12 Au dat de ştire lui Sisera că Barac, fiul lui Abinoam, s-a îndreptat spre muntele Taborului.

Au dat de ştire lui Sisera. Ei trebuie să fie înţeles în mod impersonal ca, i s-a spus lui Sisera. Unii cred că informatorii au fost cheniţii, care erau în termeni buni cu Iabin, domnitorul canaanit.

13 Şi, de la Haroşet-Goim, Sisera şi-a strâns spre pârâul Chisonului toate carele, nouă sute de care de fier, şi tot poporul care era cu el.

Carele... Cele 900 de care erau toate cele adunate de la toate cetăţile canaanite din alianţă.

Chison. Râul Chison, deşi foarte scurt, este cel mai mare râu din această parte a Palestinei, alimentat de numeroşi afluenţi mici, care brăzdează câmpia Esdraelonului şi drenează dealurile din împrejurimi. Din apropiere de Tabor, un afluent nordic se varsă în râul principal aproape de Meghido. Probabil că acesta a fost afluentul înspre care Sisera şi-a condus carele lui de război şi lângă care au tăbărât pe câmpie de-a lungul râului.

14 Atunci Debora a zis lui Barac: „Scoală-te, căci iată ziua când dă Domnul pe Sisera în mâinile tale. Într-adevăr, Domnul merge înaintea ta.” Şi Barac s-a repezit de pe muntele Taborului, cu zece mii de oameni după el.

Verset ce nu a fost comentat.

15 Domnul a pus pe fugă dinaintea lui Barac, prin ascuţişul sabiei, pe Sisera, toate carele lui şi toată tabăra. Sisera s-a dat jos din carul lui şi a fugit pe jos.

A pus pe fugă... pe Sisera. Nu se redau cu precizie mijloacele folosite de Dumnezeu. Raportul paralel din cap. 5 spune că râul Chison, dea-lungul malurilor cărui tăbărâse oştirea canaanită, a măturat oastea (cap. 5,20.21). Dumnezeu poate că a trimis deodată o ploaie torenţială curând după ce sosise oştirea lui Sisera. Sub o astfel de ploaie, pământul argilos al câmpiei avea să se schimbe în mocirlă de noroi lipicios în care carele canaaniţilor nu mai erau în măsură să manevreze. Un excavatorist, care lucra la excavarea vechii cetăţi Meghido, aproape de această poziţie, spune cum, în zilele cu ploaie era în imposibil să mergi, chiar şi călare, din cauza noroiului.

Curentul apelor a contribuit la înfrângerea turcilor chiar în locul acesta, în aprilie 1799, când numeroase trupe de-ale lor, care se retrăgeau în fugă, au fost măturate şi înecate. În primul război mondial, trupele engleze au aflat că, chiar şi un sfert de oră de ploaie pe pământul argilos făceau imposibile manevrele de cavalerie.

16 Barac a urmărit carele şi oştirea până la Haroşet-Goim; şi toată oştirea lui Sisera a căzut sub ascuţişul sabiei, fără să fi rămas un singur om.

Barac a urmărit. Direcţia de retragere ducea spre vale, pentru că, pe dealurile de pe ambele părţi ale văii, erau aşezările evreilor. Valea devenea din ce în ce mai îngustă pe măsură ce se apropia de strâmta trecătoare ce ducea la Haroşet. Înainte să poată lupta în retragere până la cartierul lor general de la Haroşet, oştirea canaaniţilor a fost decimată. Nici unul n-a trăit spre a ajunge la siguranţa zidurilor lui.

Haroşet. Localitatea aceasta se pare că a fost la capătul opus al câmpiei Esdraelonului, unde Chisonul trece prin munţi în câmpia maritimă (vezi cele despre v. 2). Cântarea Deborei vorbeşte despre fazele bătăliei ca având loc aproape de Taanac şi Meghido (cap. 5,19).

17 Sisera a fugit pe jos în cortul Iaelei, nevasta lui Heber, chenitul; căci între Iabin, împăratul Haţorului, şi casa lui Heber, chenitul, era pace.

Chenitul. Tabăra acestei seminţii era departe, la nord de scena bătăliei, poate la 30 sau 40 mile depărtare. Poate că a fost la o zi sau două după luptă când mândrul comandant de mai înainte al oştirii, flămând şi sleit de puteri a ajuns la corturile acestor oameni pe care el îi considera prieteni.

18 Iael a ieşit înaintea lui Sisera şi i-a zis: „Intră, domnul meu, intră la mine şi nu te teme!” El a intrat la ea în cort, şi ea l-a ascuns sub o învelitoare.

Iael. Probabil că Heber era plecat de acasă, lăsând cortul din tabără în grija soţiei sale. Poate că slujitorii aduseseră deja ştirea că comandantul oştirii lui Iabin se apropia pe jos. Poate că ştirea biruinţei evreilor precedase venirea lui Sisera. Având în vedere că între cheniţi şi canaaniţi erau legături de pace, desigur că Sisera s-ar fi aşteptat să găsească sprijin şi odihnă la cheniţi.

Nu te teme. Probabil că cuvintele sugerează suspiciune, pe care Iael a căutat s-o alunge.

Învelitoare. Sisera s-a culcat pe jos şi Iael l-a acoperit cu un fel de pătură sau covertură. Cuvântul ebraic tradus învelitoare se întâlneşte numai aici în Biblie, şi însemnătatea lui exactă este necunoscută. Contextul, totuşi, arată că el descrie o învelitoare.

19 El a zis: „Dă-mi, te rog, puţină apă să beau, căci mi-e sete.” Ea a deschis burduful cu lapte, i-a dat să bea şi l-a acoperit.

Dă-mi. Este o veche practică orientală generală că oricine a mâncat sau a băut ceva în cort este primit în casă în pace. Un vrăjmaş aproape mort se putea odihni în siguranţă în cortul adversarului său dacă băuse împreună cu el. Cererea lui Sisera îl arată ca fiind prudent şi precaut. Deşi sleit de puteri el n-a îndrăznit să adoarmă până ce nu obţinuse vreo garanţie despre intenţiile Iaelei. Când Iael a deschis burduful cu lapte şi i-a dat să bea, comandantul oştirii a socotit că putea să-şi îngăduie să doarmă în siguranţă.

20 El i-a mai zis: „Stai la uşa cortului, şi dacă vine cineva şi te întreabă: „Este cineva aici?”, să răspunzi: „Nu.”

Verset ce nu a fost comentat.

21 Iael, nevasta lui Heber, a luat un ţăruş de-al cortului, a pus mâna pe ciocan, s-a apropiat încet de el şi i-a bătut ţăruşul în tâmplă, aşa că a răspuns până în pământ. El adormise adânc şi era rupt de oboseală; şi a murit.

Ţăruş. Acesta era ţăruşul de lemn al cortului prin care funiile erau fixate de pământ. Iael trebuie să fi avut emoţii amestecate atunci când a luat ţăruşul ascuţit şi maiul cel greu pe care obişnuia să-l folosească la ridicarea corturilor. Atât cât se cunoaşte, ea nu avea vreo nedreptate personală de răzbunat, şi este posibil ca fapta ei să fi fost întemeiată pe recunoaşterea că Sisera era asupritorul poporului lui Dumnezeu, cu a cărui soartă se identifica soarta ei şi aceea a familiei ei.

22 Pe când Barac urmărea pe Sisera, Iael i-a ieşit înainte şi i-a zis: „Vino, şi-ţi voi arăta pe omul pe care-l cauţi.” El a intrat la ea, şi iată că Sisera stătea întins, mort, cu ţăruşul bătut în tâmplă.

Sisera stătea întins mort. Nu ştim cât timp a trecut după moartea lui Sisera până la venirea lui Barac pornit în urmărire împreună cu ai săi. Poate că păstorii care locuiau în munţi au observat pe generalul fugar şi-l informaseră pe Barac despre direcţia fugii lui. Când ceata nerăbdătoare a lui Barac a luat urma spre tabăra lui Heber, mare trebuie că le-a fost mirarea când Iael i-a condus la cortul ei şi le-a arătat pe vrăjmaşul lor ucis. În felul acesta istorisirea care începe cu curajul unei femei se încheie în acelaşi fel.

23 În ziua aceea, Dumnezeu a smerit pe Iabin, împăratul Canaanului, înaintea copiilor lui Israel.

Dumnezeu a smerit. Autorul nu atribuie victoria israelită lui Barac, Deborei sau lui Iael, ci lui Dumnezeu, a cărui putere a făcut în stare pe evrei să pună în derută pe vrăjmaşii lor.

24 Şi mâna copiilor lui Israel a apăsat greu asupra lui Iabin, împăratul Canaanului, până ce au nimicit pe Iabin, împăratul Canaanului.

A apăsat greu. Această luptă de la Chison a fost începutul eliberării complete a lui Israel de sub jugul canaaniţilor. În luptele care au urmat, evreii au exercitat o presiune din ce în ce mai mare asupra regatului lui Iabin, până ce puterea acestui rege canaanit a fost pe deplin înfrântă.