1 Pune trâmbiţa în gură! Vrăjmaşul vine ca un vultur peste Casa Domnului! Căci au călcat legământul Meu şi au păcătuit împotriva Legii Mele.

Pune trâmbiţa. Ca un străjer credincios (vezi Ezechiel 33,1-3; Amos 3,6), Osea proclamă aici în tonuri stăruitoare că judecata va coborî grabnic peste poporul lui Dumnezeu. Trâmbiţa trebuie să dea alarma pentru invazia care se apropie.

Vine ca un vultur. Aceasta se referă la împăratul Asiriei, Salmanasar V, care în curând avea să invadeze Siria şi Palestina (2Regi 18,9), venind de la nord ca năpustirea rapidă şi înspăimântătoare a vulturului asupra prăzii sale (vezi Deuteronom 28,49).

Peste Casa. Aceasta nu se referă la un templu din regatul de nord, deoarece un atare templu, datorită idolatriei din el, nu putea fi numit pe bună dreptate casa Domnului. Nu se referă nici la Templul din Ierusalim, întrucât profeţia aceasta se referă la regatul de nord al lui Israel. De aceea, face aluzie la poporul lui Israel, pe baza relaţiei sale de legământ cu Domnul (vezi comentariul la Numeri 12,7). Rămâne, totuşi, posibilitatea ca expresia Casa Domnului să fie folosită aici ca un echivalent pentru casa lui Dumnezeu, sau Betel, care era unul din centrele cultului viţelului în Israel (vezi comentariul la 1Regi 12,29).

2 Atunci vor striga către Mine: „Dumnezeule, noi Te cunoaştem, noi, Israel!” –

Dumnezeule, noi Te cunoaştem. În ciuda neascultării lor de legământul şi legea lui Dumnezeu, poporul apelează plin de râvnă la Domnul lor cerând ajutor, prezentând stăruitor argumentul cunoaşterii Sale. Din nenorocire, însă, aceasta este o cunoaştere lipsită de viaţă, care nu poate aduce vreo izbăvire (vezi Matei 25,11.12).

3 Israel a lepădat binele cu scârbă; de aceea vrăjmaşul îi va urmări.

A lepădat. Dumnezeu oferă motivul pentru care nu poate face nimic pentru Israel. Ei au lepădat binele, pe bunul lor Dumnezeu, buna lor lege şi bunul lor legământ, lucrurile bune pe care le oferă Dumnezeu celor care ascultă de El. Nu mai rămăsese decât ca ei înşişi să fie acum lepădaţi de Dumnezeu şi daţi pe mâna vrăjmaşilor lor. Aceasta este întotdeauna atitudinea Domnului faţă de aceia care apelează la Dumnezeu doar pentru mântuire, dar nu fac voia şi lucrarea lui Dumnezeu necesare pentru mântuire (Matei 7,21-23; 15,7.8).

4 Au pus împăraţi fără porunca Mea şi căpetenii fără ştirea Mea; au făcut idoli din argintul şi aurul lor: de aceea vor fi nimiciţi.

Au pus împăraţi. O referire la uzurpatorii lipsiţi de evlavie care îi asasinaseră pe predecesorii lor regali pentru a putea pune mâna pe tron (vezi comentariul la cap. 7,7). Fără porunca Mea. Sau Nu prin Mine [KJV]. Adică, purtarea lor nu era călăuzită de îndrumarea lui Dumnezeu, purtare neascultătoare şi, deci, fără aprobarea Lui. Au făcut idoli. Poporul apostat folosise argintul şi aurul lor pentru a face idoli şi pentru a sprijini cultul idolatru (1Regi 12,26-28; Isaia 40,19; Ieremia 10,1-4). Vor fi nimiciţi. Rezultatul acestei idolatrii este că însăşi aceste chipuri vor fi nimicite o dată cu prăpădirea regatului.

5 Viţelul tău este o scârbă, Samario! Mânia Mea s-a aprins împotriva lor! Până când nu vor vrea ei să se ţină curaţi?

Viţelul tău. Dacă folosirea singularului viţelul are vreo însemnătate anume, probabil se face referire la viţelul din Betel, pentru că această localitate pare să fi fost centrul principal al cultului viţelului din Samaria (vezi comentariul la Amos 7,13).

Este o scârbă. Literal, a lepădat. Ebraica este oarecum incertă, iar verbului i-au fost date diferite complemente, ca de pildă te, , i etc., fiecare dând nuanţa lui de sens. Totuşi, sensul întregului pasaj (v. 5-9) este destul de clar, el arătând că naţiunea va culege în curând roadele închinării la viţel, cult care fusese instituit de Ieroboam I (1Regi 12,28). LXX zice Leapădă viţelul tău, Samario, făcând din aceasta un apel la Samaria şi la întreaga ţară să lase la o parte cultul viţelului care atrăsese asupra lor mânia lui Dumnezeu.

Mânia Mea s-a aprins. Domnul este pe deplin îndreptăţit în mânia Lui împotriva celor apostaţi. El întreabă cât va mai dura până când ei vor deveni inocenţi faţă de o asemenea nedreptate; sau, cum zice LXX, câtă vreme vor rămâne incapabili se curăţească în Israel?

6 Idolul acesta vine din Israel, un lucrător l-a făcut, şi nu este Dumnezeu. De aceea, viţelul Samariei va fi făcut bucăţi!

Vine din Israel. Osea arată aici nebunia comportării lui Israel. Această primă propoziţie afirmă originea acestui cult idolatru, chipul viţelului de aur. El a apărut în regatul de nord pe timpul lui Ieroboam I (1Regi 12,26-33) şi a continuat în timpul urmaşilor săi. Într-adevăr, nu era Dumnezeu. Această formă de închinare la viţel nu fusese împrumutată dintr-o ţară străină aşa cum fuseseră cultul lui Baal şi al Astarteei de la sidonieni, cultul lui Chemoş de la moabiţi şi al lui Moloh de la amoniţi.

Un lucrător l-a făcut. Este cea mai mare nebunie să privim la vreun obiect proiectat şi realizat de noi ca fiindu-ne superior. Idolatria îi face pe oameni să procedeze contrar însuşi principiului raţiunii. Ei sunt aceia care îşi fac idolul şi totuşi îl socotesc dumnezeul lor; în acelaşi timp ei, care sunt făcuţi şi susţinuţi de Dumnezeu, Îl părăsesc. Esenţa adevăratei religii este cultul Creatorului omului; nebunia idolatriei constă în închinarea la lucrarea propriilor mâini (vezi v. 14).

7 Fiindcă au semănat vânt, vor secera furtună. Nu le va creşte un spic de grâu; ce va răsări nu va da făină, şi, dacă ar da, ar mânca-o străinii.

Au semănat vânt. Recolta este întotdeauna ceea ce rezultă în urma semănatului (Galateni 6,7.8). Idolatria lui Israel nu poate avea decât un singur rezultat, pedeapsa divină. Vântul reprezintă goliciunea şi deşertăciunea purtării idolatre a lui Israel; furtuna reprezintă nimicirea care rezultă din aceasta. Orice lucru care devine idolul nostru, orice lucru care îl jefuieşte pe Dumnezeu de locul care I se cuvine în inimă, cu siguranţă va aduce în schimb o recoltă de regret şi necaz. Ni se va răsplăti cu moneda bătută de propria noastre monetărie morală şi spirituală (Isaia 2,17-21; Ezechiel 14,1-5).

Nu le va creşte spic. Literal, nu are grăunţe în el. Folosind mai departe imaginea vântului, când sămânţa semănată este vând, profetul arată că recolta adunată este eşec, zădărnicie, până la nimicire; întrucât sămânţa semănată nu aduce grăunţe, mugurele nu aduce hrană.

Şi dacă ar da. Iar dacă din întâmplare se recoltează ceva grăunţe, invazia străinilor hrăpăreţi cu siguranţă le va consuma. Astfel, într-o manieră izbitoare, profetul arată că pedeapsa divină coboară în mod inevitabil asupra tuturor faptelor nelegiuite (Proverbe 14,11.12).

8 Israel este nimicit! Acum ei au ajuns printre neamuri ca un vas fără preţ.

Israel este nimicit. Sau Este înghiţit. Aceasta cuprinde nu doar produsele câmpului, ci şi pe oameni.

Ca un vas. Ca un rezultat al înfrângerii umilitoare a lui Israel, reputaţia lui a suferit atât de dureros, încât a ajuns dispreţuit şi dezonorat ca o unealtă nefolositoare, aruncată pentru că este cu totul nepotrivită pentru vreo întrebuinţare (vezi comentariul la Ieremia 22,28).

9 Căci s-au dus în Asiria, ca un măgar sălbatic care umblă răzleţ. Efraim a dat daruri ca să aibă prieteni!

Un măgar sălbatic. Animalul acesta cu purtarea lui încăpăţânată şi dificil de condus este folosit aici pentru a descrie purtarea şi înclinaţia lui Efraim îndreptându-se către Asiria şi participând la practicile păgâne şi idolatre.

A dat daruri ca să aibă prieteni. Sau Şi-a luat ibovnici pe plată. Aceştia sunt asirienii cu care, ca o desfrânată, Israel a avut relaţii neîngăduite şi cărora ea le-a dat daruri în mod neruşinat (plata tributului).

10 Chiar dacă ei dau daruri neamurilor, tot îi voi apăsa, ca să înceteze pentru puţină vreme să mai ungă vreun împărat şi domni.

Să înceteze pentru puţină vreme. Sau Se vor întrista puţin. Dacă puţin se referă la timp, vrând să însemne puţină vreme, sensul este că nu după multă vreme Israel va simţi efectele dureroase ale faptului că a alergat după ajutor la Asiria. Unii cred că puţin este folosit aici într-un sens ironic: oricât de greu ar fi fost tributul impus lui Israel, şi oricât de dureros de suportat, el urma să fie uşor în comparaţie cu întristarea pe care avea să o sufere când întreaga naţiune avea să fie dusă în captivitate.

Să mai ungă. Sau pentru povara. O referire la oprimarea şi stoarcerea impusă asupra lui Israel de asirienii cruzi şi hrăpăreţi.

11 Căci Efraim a zidit multe altare ca să păcătuiască, şi altarele acestea l-au făcut să cadă în păcat.

A zidit multe altare. Vezi comentariul la cap. 10,1. În locul unicului loc de închinare cu altarul aferent rânduit de Dumnezeu (Deuteronom 12,1-14), Israel înmulţise altarele împotriva poruncii clare a lui Dumnezeu. Ele erau pentru închinarea la idoli precum viţeii, Baali (vezi comentariul la Osea 2,17) şi alţi idoli păgâni. Ele erau aşezate pe fiecare deal şi loc înalt care convenea poporului (vezi comentariul la cap. 4,13).

12 Chiar dacă-i scriu toate poruncile Legii Mele, totuşi ele sunt privite ca ceva străin.

Poruncile. Sau zecile de mii. Întrucât Israel fusese favorizat, ca nici un alt popor, cu descoperirea voii lui Dumnezeu printr-o lege scrisă, nu avea nici o scuză pentru apostazia sa. Instrucţiunile divine erau prea numeroase, prea amănunţite, prea clare şi prea cuprinzătoare pentru aşa ceva.

Privite ca ceva străin. Cu toate că îndrumările şi învăţăturile lui Dumnezeu erau depline şi adecvate, ele au ajuns străine pentru înclinaţiile poporului ales, iar astfel învăţăturile lui Dumnezeu au trecut fără să fie luate în seamă.

Având în vedere liberul acces de care toţi dispun astăzi la Cuvântul lui Dumnezeu, în toate ţările şi în toate limbile, noi care trăim într-o lume mai plină de nevoi şi de necazuri şi mai ostilă decât aceea de pe timpul lui Israel, înţelegem că nu avem scuză dacă neglijăm Sfintele Scripturi şi solia lor (Evrei 2,1-3).

13 Ei înjunghie vitele pe care Mi le aduc, şi carnea le-o mănâncă: de aceea, Domnul nu le primeşte! Acum Domnul Îşi aduce aminte de nelegiuirea lor şi le va pedepsi păcatele: se vor întoarce în Egipt!

Le-o mănâncă. Jertfele lui Israel pentru Dumnezeu nu-i erau plăcute deoarece nu erau aduse în adevăratul spirit de devoţiune (Isaia 66,3).

Se vor întoarce în Egipt. Limita răbdării lui Dumnezeu fusese atinsă din cauza deplinei lor nedreptăţi. Timpul pedepsei lor sosise. Dumnezeu care îi eliberase pe părinţii lor din sclavia Egiptului urma să-i trimită acum pe copiii lor într-o soartă asemănătoare sau mai rea decât aceea a Egiptului. Aici nu se are în vedere o reîntoarcere reală în Egipt; termenul Egipt este folosit aici doar ca un simbol al sclaviei.

14 Căci Israel a uitat pe Cel ce l-a făcut, şi-a zidit palate, şi Iuda a înmulţit cetăţile întărite; de aceea voi trimite foc în cetăţile lor, şi le va mistui palatele.”

Israel a uitat. Osea merge aici până la originea păcătoşeniei lui Israel, cu urmările sale rele, şi anume uitarea de Dumnezeu. Această uitare a Domnului a condus la idolatrie şi la zidirea de temple păgâne care i-a urmat.

Voi trimite foc. Prezicerea aceasta s-a împlinit când Sanherib a cucerit cetăţile fortificate ale lui Iuda (2Regi 18,13) şi mai târziu când Nebucadneţar a capturat şi ars Ierusalimul (2Regi 25,8.9; 2Cronici 36,19; Psalm 74,3-8; Ieremia 17,27).

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1, 2 GC 310

3 PK 280

4 PK 279

5, 6 PK 285

7 MYP 87; 1T 269

12 COL 306; Ed 127; PK 296