1 Ziceţi fraţilor voştri: „Ami” şi surorilor voastre, „Ruhama”!

Ami. Literal, poporul meu.

Ruhama. Literal, cea îndurată sau care a primit îndurare. Cuvintele acestea arată apogeul iubirii lui Dumnezeu şi aduc o notă de îmbărbătare.

2 Plângeţi-vă, plângeţi-vă împotriva mamei voastre! Căci nu este nevasta Mea, şi Eu nu sunt bărbatul ei! Să-şi depărteze curviile dinaintea ei şi preacurviile de la ţâţele ei!

Plângeţi-vă. Sau stăruiţi de mama voastră. Poporul lui Israel este însărcinat să se certe cu mama lui, să stăruie pe lângă ea, naţiunea lui Israel să se pocăiască şi să se întoarcă la Dumnezeu.

Nu este nevasta mea. Se crede că profetul a folosit în tot cursul cap. 2 experienţele reale ale soţiei lui infidele ca o reprezentare a Israelului infidel. Întrucât naţiunea Israel săvârşise adulter spiritual cu idolii, ea încetase în chip natural să mai fie soţia lui Dumnezeu. Ea nu mai era legată de El prin credinţă şi iubire, aşa că Dumnezeu renunţase la ea. Osea descrie în cap. 2 adânca întristare a lui din cauza necredincioşiei lui Israel.

3 Altfel, o dezbrac în pielea goală, cum era în ziua naşterii ei, o fac ca un pustiu, ca un pământ uscat şi o las să moară de sete!

O dezbrac în pielea goală. Israel urma să fie readus la starea în care se găsea când Dumnezeu l-a ales iniţial ca popor al Lui, o naţiune de sclavi călcată în picioare. Compară Ezechiel 16,39.

Cum era în ziua. Israel urma să ajungă neajutorat, slab, neîngrijit, aşa cum erau evreii când i-a chemat Dumnezeu din Egipt. Aceeaşi imagine a fost folosită mai pe larg de profetul Ezechiel (vezi Ezechiel 16).

Ca o pustie. Ţara în care cândva curgea lapte şi miere (Exod 3,8.17) va fi transformată într

o pustietate tristă (vezi Ieremia 9,12.26; 26,22.36 etc.).

O las să moară de sete. Compară Ezechiel 19,13. Starea exterioară jalnică a ţării reflectează starea spirituală lăuntrică a poporului, deoarece sufletul care L-a părăsit pe Dumnezeu, şi la rândul lui este părăsit de Dumnezeu este însingurat şi trist, chinuit de o sete arzătoare (vezi comentariul la Ieremia 2,13).

4 Nu voi avea milă de copiii ei, căci sunt copii din curvie.

Nu voi avea milă. Copii sunt înclinaţi să meargă pe căile rele ale părinţilor lor şi în felul acesta să aibă parte de pedepsele lor (vezi comentariul la Exod 20,5).

Copii din curvie. Dacă aceasta se referă la copiii menţionaţi în cap. 1, ea arată că ei, sau cel puţi doi din ei, nu erau de fapt copiii proprii ai profetului (vezi comentariul la cap. 1,6.8). Acest pasaj atrage atenţia la răul persistent al generaţiilor următoare ale lui Israel. Copii au dovedit ei înşişi că nu sunt mai buni decât mama care îi născuse.

5 Mama lor a curvit; cea care i-a născut s-a necinstit; căci a zis: „Voi alerga după ibovnicii mei care îmi dau pâinea şi apa mea, lâna şi inul meu, untdelemnul şi băuturile mele!”

Ibovnici. Naţiunile înconjurătoare, asirienii şi egiptenii, pe care Israel se sprijinea ca să-l ajute când era în primejdie din partea vrăjmaşilor lui, mai sunt numiţi astfel în alte locuri (vezi comentariul la Ieremia 3,1; 22,20; 31,14). Totuşi, referirea de aici pare să fie în special la dumnezeii străini al căror cult israeliţii îi acceptaseră cu aviditate (vezi comentariul la v. 13).

Pâinea şi apa mea. În loc de a-I fi recunoscători lui Dumnezeu pentru că le satisfăcea nevoile şi dorinţele, aşa cum era David (vezi 1Cronici 29,10-14), israeliţii apostaţi atribuiau cu neruşinare idolilor primirea celor necesare vieţii (vezi Ieremia 44,17-18). Aceeaşi lipsă de recunoştinţă faţă de Dumnezeu pentru îngrijirea de nevoile materiale ale vieţii este la fel de obişnuită şi astăzi.

6 De aceea iată, îi voi astupa drumul cu spini, i-l voi astupa cu un zid, ca să nu-şi mai afle cărările.

Îţi voi astupa drumul. Dumnezeu rosteşte acum judecata Sa asupra lui Israel în hotărârea Sa de a stăvili calea de păcat şi ocară. El va sta împotriva scopului lui. Cât de adevărată este afirmaţia lui Thomas á Kempis din Imitation of Christ, că omul propune, dar Dumnezeu dispune. Dacă lucrurile stau aşa este datorită milei lui Dumnezeu, deoarece El cunoaşte cel mai bine ceea ce este spre binele nostru final. Se spună ca Martin Luther ar fi declarat: O, ce nefericiţi sunt oamenii când Dumnezeu îi lasă în voia lor şi nu li se mai împotriveşte în poftele lor! Voi vă fericiţi pe voi înşivă de multe ori că pe calea păcatului pe care vă găsiţi nu daţi de nici o greutate. Să te fericeşti! Ai motiv să urli şi să-ţi frângi mâinile; asupra ta zace blestemul lui Dumnezeu. Blestemul înspăimântător de a-ţi plăcea calea păcatului.

Nu; Dumnezeu nu-l lasă pe păcătos să meargă nestânjenit. De repetate ori principiul acesta este afirmat în Biblie (vezi Iov 19,8; Proverbe 16,1.9; 19,21; Ieremia 10,23; Plângeri 3,7.9). Pentru propriul său bine spiritual Israel urma să experimenteze curând gardul şi zidul captivităţii asiriene. Rămăşiţa exilaţilor care ţineau cultul lui Iehova (vezi comentariul la 2Regi 17,23) au fost pentru totdeauna izbăviţi de relele închinării la idoli.

7 Va alerga după ibovnicii ei, dar nu-i va ajunge; îi va căuta, dar nu-i va găsi. Apoi va zice: „Hai să mă întorc iarăşi la bărbatul meu cel dintâi, căci eram mai fericită atunci decât acum!”

Nu-i va ajunge. Strădaniile naţiunii israelite de a-i găsi pe ibovnicii ei (vezi comentariul la v. 5) vor fi în zadar. Nici naţiunile păgâne înconjurătoare şi nici zeii lor nu vor fi în stare să ajute naţiunea israelită în ceasul necazului ei. Dacă aceasta a fost cu adevărat experienţa faptică a Gomerei (vezi comentariul la v. 2), înseamnă că tovarăşii ei adulterini nu au dorit să-i dea ajutor permanent şi au evitat s-o întâlnească oricând era posibil.

Bărbatul meu cel dintâi. În experienţa lui Israel ca naţiune, Domnul fusese bărbatul ei cel dintâi. Dacă paralela exactă se potrivea în viaţa profetului, aceasta indică faptul că Osea fusese bărbatul cel dintâi al Gomerei şi, prin urmare, că ea nu avusese legături cu alţi bărbaţi decât după căsătoria ei cu profetul.

Eram mai fericită atunci. Aceeaşi experienţă a avut-o şi fiul pierdut din parabola Domnului când şi-a venit în fire (Luca 15,17) şi şi-a dat seama că atunci în casa tatălui său era mai fericit decât acum la roşcove.

8 N-a cunoscut că Eu îi dădeam grâul, mustul şi untdelemnul şi au închinat slujbei lui Baal argintul şi aurul cel mult pe care i-l dădeam.

N-a cunoscut. Aceasta descoperă ignoranţa păcătoasă a poporului lui Dumnezeu şi nerecunoştinţa lui faţă de adevăratul Dătător a orice ni se dă bun şi orice dar desăvârşit. (Iacov 1,17).

Argintul şi aurul cel mult. Sau a înmulţit aurul şi argintul ei. Prosperitatea în afaceri şi comerţ cu care Israel fusese favorizat, în special în timpul domniei lui Ieroboam II (vezi Vol. II, p. 83), a avut ca rezultat îmbogăţirea aceasta. În loc de a folosi bogăţia aceasta pentru slava lui Dumnezeu, Israelul apostat a folosit-o în practicile lui idolatre în răzvrătire faţă de căile lui Dumnezeu. În chip tragic, Israel s-a îngrăşat şi azvârlit din picior (vezi comentariul la Deuteronom 32,15). În schimb, pentru îndurările Sale, Dumnezeu aşteaptă pe bună dreptate ca noi să-I aducem mulţumiri şi să folosim binecuvântările Lui spre slava Lui.

În această perioadă materialistă, când ştiinţa şi iscusinţa omenească ne ispitesc să fim mândri şi mulţumiţi cu propria noastră productivitate trebuie să ne ferim de primejdia de a fi nerecunoscători faţă de Dumnezeu pentru toate bunătăţile Lui (vezi Psalm 103,1.2).

Au închinat slujbei Lui Baal. Ironia finală a situaţiei era că aceste bunătăţi date de Dumnezeu erau atribuite lui Baal şi folosite în slujba lui.

9 De aceea Îmi voi lua iarăşi înapoi grâul la vremea lui şi mustul la vremea lui şi Îmi voi ridica iarăşi de la ea lâna şi inul pe care i le dădusem ca să-i acopere goliciunea.

De aceea Îmi voi lua iarăşi înapoi. Dumnezeu Se hotărăşte să Se întoarcă de la milă şi să treacă la meritata pedeapsă. El îi va da pedeapsă lui Israel lipsindu-Şi poporul de belşugul pe care ei îl folosiseră astfel în idolatrie şi păcat. Abuzul de milă va pricinui retragerea milei (vezi comentariul la Geneza 4,3). Uneori este posibil ca Dumnezeu să-Şi reţină binecuvântările de la noi pentru ca să putem înţelege că ele vin de la El şi că El doreşte părtăşia noastră recunoscătoare.

Îmi. În versetul 5, Gomera pretinde că foloasele materiale înşirate erau daruri de la ibovnicii ei; aici, Osea tăgăduieşte acuzaţia indirectă a Gomerei că nu-i acordă întreţinere şi afirmă că el i-a pus la îndemână toate lucrurile acestea. La fel, binecuvântările de care s-a bucurat Israel veniseră de la Dumnezeu, dar Israel închinase binecuvântările acestea în slujba idolilor (vezi capitolul 10,1;

p. 32, 33).

Grâul. Cele trebuincioase pentru viaţă – hrana şi îmbrăcămintea – vor fi îndepărtate prin vreun dezastru al naturii, ca de pildă furtuna ori seceta, sau prin invazia inamicului. Atunci când refuzăm să-L păstrăm pe Dumnezeu în minte (vezi Romani 1,28), binecuvântările noastre vor fi blestemate (Maleahi 2,2). Vom fi aduşi în situaţia de a recunoaşte că suntem numai administratori ai darurilor Cerului şi nu proprietari ai lor. Dacă nu-L vom cunoaşte pe Dătător prin belşug, s-ar putea să fim aduşi să-L cunoaştem prin lipsă.

10 Şi acum îi voi descoperi ruşinea înaintea ibovnicilor ei, şi niciunul n-o va scoate din mâna Mea.

Voi descoperi. Literal da la iveală (vezi Plângeri 4,22)

Ruşinea. Continuând imaginea cu soţia infidelă a lui Osea, Domnul avertizează că ocara va urma lipsurilor în cazul lui Israel. Naţiunea aceasta care fusese cândva o delectare este acum dispreţuită şi urâtă.

Ibovnicilor. Vezi comentariul la v. 5.

Nici unul n-o va scoate. Vezi comentariul la Plângeri 1,2.17.

11 Voi face să înceteze toată bucuria ei, sărbătorile ei, lunile ei cele noi, Sabatele ei şi toate praznicele ei.

Bucuria. Păcatul şi bucuria nu pot sta multă vreme împreună, deoarece dacă Israel nu va îndepărta păcatul de la bucuria lui, Dumnezeu va îndepărta bucuria de la păcatul lui. Bucuria lumească este numai o parodie a adevăratei bucurii sufleteşti. Cea din urmă este un râu adânc şi limpede, în timp ce cealaltă este doar o spună scânteietoare superficială care ţine doar un scurt timp (vezi 1Ioan 2,15-17). Unul din marile scopuri ale primei veniri a lui Hristos a fost să ne dea o bucurie adevărată şi care să ne aducă împlinire (Ioan 15,11; 16,24; 17,13).

Sărbătorile. În zadar ţinea Israel unele din formele şi ceremoniile cultului Domnului în timp ce în spirit şi apostazie se ţinea de idolatrie (vezi comentariul la 1Regi 12,32). Un asemenea compromis imposibil între cultul lui Dumnezeu şi al diavolului nu putea sfârşi decât în dezastrul captivităţii.

Lunile ei cele noi. Sărbători ţinute în ziua întâi a fiecărei luni (vezi Numeri 28,11.14).

Sabatele. Unii au considerat cu tărie versetul acesta o dovadă că Sabatul săptămânal urma să fie desfiinţat. Totuşi, o privire atentă la contextul pasajului dovedeşte falsitatea unui asemenea raţionament. Profetul declară aici că diversele sărbători şi zile de bucurie sfântă ale regatului de nord urmau să înceteze ca urmare a viitoarei captivităţi a naţiunii. În acest text nu se vorbeşte despre desfiinţarea Sabatului sau a unui serviciu religios în scopul acesta, ci mai degrabă desfiinţarea naţiunii rebele. Toţi creştinii sunt de acord că Dumnezeu nu dorea ca Paştele sau oricare altă sărbătoare anuală pe care El o instituise, să fie desfiinţată la data aceea, care era cu câteva sute de ani înainte de prima venire a lui Hristos. Atunci, consecvenţa cere ca noi să credem că scriitorul biblic nu face nici măcar vreo aluzie că Sabatul săptămânal al Domnului urma să fie desfiinţat, nici atunci şi nici la o altă dată viitoare.

Praznicile. Literal sărbătorile stabilite.

12 Îi voi pustii şi viile şi smochinii, despre care zicea: „Aceasta este plata pe care mi-au dat-o ibovnicii mei!” Le voi preface într-o pădure şi le vor mânca fiarele câmpului.

Voi pustii şi viile. Acum Dumnezeu ameninţă să îndepărteze mijloacele de trai tăind astfel orice nădejde viitoare (vezi Psalmi 107,33.34). Viţa de vie şi smochinii simbolizează prosperitatea şi pacea (vezi 1Regi 4,25; Ieremia 5,17).

Plata. Chiria mea (LXX; RSV); plata dată unei prostituate sau unei femei rău famate.

O pădure. Ebr. Ya’ar, un desiş sau o pădure. O ţară în care creşteau pomii şi viile acestea roditoare va fi preschimbată într-un hăţiş de necultivat.

13 O voi pedepsi pentru zilele când tămâia Baalilor, când se gătea cu veriga de nas, cu salba ei şi alerga după ibovnicii ei, uitând de Mine, zice Domnul.

O voi pedepsi. Acelaşi cuvânt apare şi în Osea 1,4; Psalmi 8,4; 59,5.

Baalilor. Numele Baal era folosit, în general, pentru a desemna pe oricare dintre zeii locali (vezi comentariul la v. 17). Folosirea acestui termen este o indicaţie că termenul ibovnicii aşa cum

apare aici este o referire la zeii falşi ai naţiunilor păgâne şi nu la naţiunile însele. Tămâie. Aceasta arată felul de cult pe care Israel îl transferase de la zilele de sărbătoare ale Domnului la acelea ale lui Baal. Veriga de nas şi salba ei. Sau cerceii şi bijuteriile. Naţiunea păcătoasă a lui Israel se împodobea cu podoabe frumoase în devoţiune faţă de ibovnicii ei păgâni.

14 De aceea iată, o voi ademeni şi o voi duce în pustiu, şi-i voi vorbi pe placul inimii ei.

O voi ademeni. Această trecere bruscă înfrumuseţează tabloul iubirii stăruitoare şi statornice a lui Dumnezeu faţă de poporul Său în ciuda tuturor abaterilor lui. Observaţi contrastul izbitor între uitând de Mine a lui Israel din versetul anterior şi o voi ademeni a lui Dumnezeu din acesta. S-ar putea ca noi să-L uităm pe Dumnezeu, dar El nu ne poate uita pe noi (Isaia 49,14-16).

În pustie. Întrucât Egiptul constituise casa robiei lui Israel, exodul în pustie reprezentase eliberarea şi libertatea răscumpărătoare. Pustia fusese, de asemenea, şcoala pregătitoare în care Dumnezeu l-a educat pe Israel pentru Canaan şi pentru dezvoltare naţională, locul în care Dumnezeu intrase în legământ cu poporul Lui pe când el era pe drum către Ţara Făgăduită. Ceea ce Dumnezeu a încercat să realizeze pentru Israel pe vremea experienţei din pustie, El urma să caute să îndeplinească pentru ea pe vremea lui Osea.

15 Acolo îi voi da iarăşi viile, şi valea Acor i-o voi preface într-o uşă de nădejde şi acolo va cânta ca în vremea tinereţii ei şi ca în ziua când s-a suit din ţara Egiptului.

Viile. Pustia urma să fie transformată într-un loc al viilor (vezi comentariul la Osea 2,12; Isaia 35,1).

Valea Achor. Literal, valea necazului fără îndoială o referire la evenimentele care veniseră ca urmare a păcatului lui Acan (vezi comentariul la Iosua 6,18; 7,24). Când hoţia lui Acan a fost descoperită şi blestemul adus a fost înlăturat de deasupra taberei, înfrângerea de la Ai a fost transformată într-o răsunătoare biruinţă. În tabăra nemângâiată a lui Israel, disperarea a făcut loc nădejdii că Ţara Făgăduită va fi curând luată în stăpânire. Tot aşa, pentru mângâierea lui Israel, acum, Osea asigură poporul că necazul lui Israel îi va deschide în viitor o uşă de nădejde, o uşă a restaurării după captivitate. La fel, necazurile vieţii care vin peste noi, dacă sunt primite şi suferite cu răbdare într-un duh de adevărată smerenie şi de credinţă stăruitoare în Dumnezeu, nu sunt decât porţi ale nădejdii deschizându-ne înainte rezerve mai mari de putere sufletească (1Corinteni 4,17; 7,9-11).

Va cânta. Ebr. ’anah. Cuvântul acesta are patru sensuri de bază diferite: 1) a răspunde, a replica; 2) a fi doborât, a fi întristat; 3) a fi ocupat; 4) a cânta, a urla [ca animalele]. RSV traduce răspunde. După cum Israel în vremea tinereţii lui, după ce trecuse prin Marea Roşie a cântat cântarea de biruinţă a lui Moise (Exod 15), tot aşa, din nou, Israel va cânta despre izbăvirea lui. Răspunde poartă ideea că Israel recunoaşte într-un mod plin de mulţumire semnele iubirii lui Dumnezeu şi acum intenţionează să facă voia Lui.

16 În ziua aceea, zice Domnul, Îmi vei zice: „Bărbatul meu!”, şi nu-Mi vei mai zice: „Stăpânul meu!”

Îmi vei zice: Bărbatul meu. Ebr. ’ishi înseamnă bărbatul meu indicând scopul lui Dumnezeu de după captivitate de a reînnoi legământul Lui cu Israel, de unde, figurat, de a fi recăsătorit cu naţiunea lui Israel.

Nu-mi vei mai zice: Stăpânul meu! Cuvântul ebraic corespunzător, ba’ali, poate şi el să însemne, bărbatul meu. Totuşi, cuvântul îl desemnează pe bărbat în calitatea sa de stăpân sau proprietar. Unii comentatori sugerează că ba’ali este un termen de autoritate şi conducere aspră în contrast cu bărbatul meu, un titlu de afecţiune duioasă, şi că deoarece Dumnezeu este un Dumnezeu al iubirii El doreşte ca noi să-i slujim din iubire şi nu de frică (vezi 1Ioan 4,18.19). Alţii sugerează că numele ba’ali urma să nu mai fie folosit din cauza valenţelor sale idolatre.

17 Voi scoate din gura ei numele Baalilor, ca să nu mai fie pomeniţi pe nume.

Baalilor. Popularitatea numelui Baal în diferite perioade din istoria lui Israel poate fi demonstrată de următoarea listă: Baal-Berit (Judecători 8,33), Baal-Gad (Iosua 11,17); Baal-Haman (Cântarea Cântărilor 8,11); Baal-Hazor (2Samuel 13,23); Baal-Hermon (Judecători 3,3); Baal-Meon (Numeri 32,38); Baal-Peor (Numeri 25,3); Baal-Peraţim (2Samuel 5,20); Baal-Şalişa (2Regi 4,42); Baal-Tamar (Judecători 20,33); Baal-Zebub (2Regi 1,2); Baal-Ţefon (Exod 14,2).

18 În ziua aceea, voi încheia pentru ei un legământ cu fiarele câmpului, cu păsările cerului şi cu târâtoarele pământului, voi sfărâma din ţară arcul, sabia şi orice unealtă de război şi-i voi face să locuiască în linişte.

Voi sfărâma din ţară arcul. În restaurarea ce avea să aibă loc, naţiunea urma să depindă de Dumnezeu pentru protecţie (vezi comentariul la cap. 1,7).

19 Te voi logodi cu Mine pentru totdeauna; te voi logodi cu Mine prin neprihănire, judecată, mare bunătate şi îndurare;

Pentru totdeauna. Căsătoria anterioară se sfârşise cu dezastru. Israel, ca naţiune, curvise

(v. 5), iar Dumnezeu o renegase (v. 2). Dar El era dispus să o reprimească pe soţia Sa infidelă şi să

o reaşeze în poziţia ei iniţială. Se nădăjduia că experienţa nesatisfăcătoare a abaterii ei anterioare urma să asigure noului contract un caracter de permanenţă. Dumnezeu era dispus să-Şi facă partea Lui. În ce-L privea pe El, noua unire urma să dăinuiască totdeauna. Dacă planul avea să izbutească sau nu depindea de Israel (vezi p. 34).

20 te voi logodi cu Mine prin credincioşie şi vei cunoaşte pe Domnul!

Vei cunoaşte pe Domnul. Israel cunoştea partea ceremonială a cultului Domnului, jertfele, zilele de sărbătoare şi alte ceremonii legate de cultul acela; dar ei nu-L cunoşteau pe Dumnezeu. De fapt, însuşi cultul şi serviciul religios al lui Dumnezeu devenise pentru ei, aşa cum ar putea fi pentru noi, o înlăturare înşelătoare a lui Dumnezeu Însuşi. Cultul şi slujirea lui Dumnezeu sunt zadarnice dacă nu-L cunoaştem pe Dumnezeul căruia îi aducem închinare şi Îi slujim (Matei 7,22.23; Ioan 17,3).

21 În ziua aceea, voi asculta, zice Domnul, voi asculta cerurile, şi ele vor asculta pământul;

Voi asculta. Literal voi răspunde. Sursa prosperităţii lui Israel este descrisă în v. 21 şi 22 printr-o grăitoare coborâre de la apogeu. Dumnezeu răspunde cerurilor; cerurile îi răspund pământului, iar pământul răspunde cu recoltele. În felul acesta prosperitatea materială a lui Israel este urmărită de profet până la adevărata ei sursă Dătătorul a toate (vezi comentariul la v. 5 şi 8).

22 pământul va asculta grâul, mustul şi untdelemnul, şi acestea vor asculta pe Izreel.

Izreel. În cap. 1,4, Osea foloseşte cuvântul acesta cu sensul a împrăştia, într-un înţeles rău (vezi comentariul respectiv). Aici, el foloseşte cuvântul cu sensul împrăştiere în sensul cel bun al semănării seminţei. Izreel devine un nume, care leagă laolaltă amintirea pedepsei trecute a lui Dumnezeu împreună cu făgăduinţa îndurării Lui viitoare.

23 Îmi voi sădi pe Lo-Ruhama în ţară şi-i voi da îndurare; voi zice lui Lo-Ami: „Tu eşti poporul Meu!”, şi el va răspunde: „Dumnezeul meu!”

Îmi voi sădi. Făgăduinţa că după captivitate, Israel va fi sădit iarăşi în ţara Făgăduinţei.

Îi voi da îndurare. Vezi comentariul la cap. 1,10

În v. 23, sensul metaforic al numelor celor trei copii ai Gomerei este răsturnat şi folosit în mod pitoresc pentru a reprezenta relaţia de căsătorie refăcută. Mai înainte (vezi comentariul la cap. 1,4) Izreel însemna Dumnezeu va împrăştia, dar aici Domnul zice Voi semăna. În loc de Lo-Ruhama, necompătimită (1,6), acum Dumnezeu făgăduieşte să dea îndurare. În loc de Lo-Ami, nu-i poporul Meu (1,5), Dumnezeu spune acum: Tu eşti poporul Meu.COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

14–17PK 298

14–206T 409

18–23PK 299

19 GC 381

23 AA 174; 8T 57