1 Ascultaţi lucrul acesta, preoţi! Ia aminte, casa lui Israel! Şi pleacă urechea, casa împăratului! Căci pe voi vă ameninţă judecata, pentru că aţi fost o cursă la Miţpa şi un laţ întins pe Tabor!

Ascultaţi lucrul acesta. Sunt interpelate aici diferite categorii de oameni din regatul de nord: preoţi, cetăţeni şi membrii ai familii regale. În domeniul imperial divin de cerinţe morale şi spirituale, toţi stau liberi şi egali în ascultare sau neascultare de legea divină a neprihănirii. Nu se caută la faţă, toţi sunt puşi pe aceeaşi treaptă şi vor fi judecaţi prin aceeaşi lege (vezi comentariul la Deuteronom 10,17).

Vă ameninţă judecata. Preoţilor le fusese dată autoritatea să înveţe poporul (2Cronici 15,3); regelui şi conducătorilor, dreptul şi prerogativa de a executa judecăţile civile asupra lui Israel. Acum, însă, din cauză că întreaga naţiune era încurcată în păcat, atât conducătorii cât şi poporul devin subiecţii judecăţii dumnezeieşti deoarece conducătorii aceştia constituiseră o cursă pentru naţiune, în loc să fie o protecţie pentru popor.

Vestirea judecăţii cuprinde ameninţarea din numele-semn Lo-Ruhama (vezi comentariul la cap. 1,6). Aici judecata este echivalent cu Lo-Ruhama, necompătimită, sau lipsită de milă (vezi comentariul la cap. 2,23).

Miţpa. Menţionată împreună cu Taborul probabil pentru a arăta vasta întindere a influenţei rele a naţiunii, Muntele Tabor fiind la apus de râul Iordan, iar Miţpa probabil în Galaad. Se admite în general că nu este vorba de Miţpa din Beniamin, întrucât aceasta era în regatul de sud.

2 Necredincioşii se afundă în nelegiuire, dar voi avea Eu pedepse pentru toţi!

Necredincioşii. Sau rebelii. Ebraica primei jumătăţi a v. 2 este neclară.

Voi avea Eu pedepse pentru toţi. Sau Am fost un mustrător [KJV]. Oamenii disperat de păcătoşi şi cu voia pot părăsi orice criteriu de dreptate, dar Dumnezeu nu poate fi îndepărtat din conştiinţa şi experienţa umană (vezi Fapte 26,14). Nu este nevoie de nici un alt martor împotriva păcătosului în afară de propria lui conştiinţă. Nelegiuitul nu-L poate înşela pe Mustrătorul Atotştiutor şi nici să scape de pedeapsa pentru faptele lui rele (Psalm 33,13-15; Evrei 4,13).

3 Cunosc Eu doar pe Efraim, şi Israel nu-Mi este ascuns; ştiu că tu, Efraime, ai curvit şi că Israel s-a spurcat.

Nu-mi este ascuns. Vezi comentariul la v. 2.

Efraime. Se pare că această seminţie puternică, fruntaşă era căpetenie în ce priveşte cultul viţelului şi alte idolatrii, iar prin această influenţă rea tot Israelul se spurcase.

4 Faptele lor nu le îngăduie să se întoarcă la Dumnezeul lor, căci un duh de curvie este în inima lor şi nu cunosc pe Domnul!

Faptele lor nu le îngăduie. Atât de departe au mers ei în călcarea de lege, încât ei văd că acum este imposibil să se întoarcă la pocăinţă ca naţiune. Cât de puternic arată aceasta puterea obiceiului în viaţa omului (vezi Ieremia 13,23; 2Petru 2,12-14). Faptele exterioare ale poporului arată că ei se stricaseră atât de tare încât omul dinlăuntru nu mai putea fi atins de Duhul (vezi

Efeseni 3,16). Duh de curvie. Vezi comentariul la cap. 4,12

5 Dar mândria lui Israel va fi martoră împotriva lui, şi Israel şi Efraim vor cădea prin nelegiuirea lor, şi Iuda va cădea şi el cu ei.

Mândria. Ebr. ga’on (vezi comentariul la Psalmi 47,4; Ieremia 12,5). Aceasta ar putea fi o referire la Domnul, în care se afla superioritatea lui Israel. În cazul acesta, Dumnezeul care ar fi trebuit să fie slava poporului, dar care acum era nebăgat în seamă şi dispreţuit de ei, va mărturisi împotriva lor în faţă, prin pedepse împotriva lor. Sau mândria de aici se poate referi la prosperitatea şi starea înfloritoare a lui Israel pe vremea lui Osea (vezi comentariul la cap. 2,8), care dădea naştere la aroganţa care aducea cu sine lipsa de dorinţă de a face voia lui Dumnezeu; o mândrie, care LXX spune că va fi coborâtă înaintea feţei sale (vezi Proverbe 16,18; 18,12).

Iuda va cădea şi el. Solia profetului era adresată lui Israel, dar uneori era cuprins şi Iuda.

6 Vor merge cu oile şi boii lor să caute pe Domnul, dar nu-L vor găsi nicidecum: căci S-a depărtat din mijlocul lor.

Vor merge cu oile. Efraim caută să-L îmbuneze pe Dumnezeu cu jertfe numeroase şi costisitoare (vezi 1Samuel 15,22; Osea 6,6).

Nu-l vor găsi. Poporul lui Israel nu era mişcat de adevărata pocăinţă, ci de teama suferinţei care se apropia. Iubirea faţă de Dumnezeu, care produce ascultarea, nu era în inima lor (vezi Evrei 21,16-17; vezi comentariul la Geneza 27,38).

7 Au fost necredincioşi Domnului, căci au născut copii din curvie; acum îi va înghiţi o lună nouă cu avuţiile lor.

Copii din curvie. Sau Copii străini [KJV]. Vezi comentariul la cap. 2,4.

Acum îi va înghiţi o lună nouă. Sau luna nouă. Sensul este că sărbătorile lor de jertfe celebrate la vremea aceea nu-i vor scăpa de mânia divină. Întregul capitol este un raport al înlocuirii din partea poporului a cultului lui Dumnezeu cu cultul idolilor, iar pasajul de faţă ar putea fi o aluzie la punerea unei alte luni în locul lunii rânduite de Domnul pentru închinarea religios, înlocuire care fusese impusă naţiunii de către Ieroboam I (1Regi 12,33).

8 Sunaţi din trâmbiţă la Ghibeea, sunaţi din trâmbiţă la Rama! Strigaţi la Bet-Aven! Iată-i pe urma ta, Beniamine!

Trâmbiţă. Ebr. shophar (vezi Vol. III, p. 39). Osea prezintă o descriere vie a vrăjmaşilor lui Israel ca fiind deja în curs de a executa judecata divină.

Ghibea. Ghibea şi Rama erau situate în Beniamin, aproape de hotarul lui de nord şi în interiorul regatului din sud. Ele erau potrivite pentru a da semnale de apropiere a primejdiei din cauză că erau situate pe înălţimi.

Bet-Aven. Vezi comentariul la cap. 4,15.

9 Efraim va fi pustiit în ziua pedepsei: ce vestesc Eu împotriva seminţiilor lui Israel va veni negreşit!

Pustiit. Literal, o groază, sau un eveniment înspăimântător [care produce groază]. Ziua mustrării este timpul când Dumnezeu mustră păcatul prin pedeapsă.

10 Căpeteniile lui Iuda sunt ca cei ce mută semnul de la hotare; ca apa Îmi voi vărsa mânia peste ei!

Mută semnul de la hotare. Cineva care îndrăznea să mute pietrele de la hotar ale vecinului său călca unul din preceptele lui Iehova (vezi Deuteronom 19,14; 27,17). În nesocotirea lor cu totul nesăbuită şi egoistă a drepturilor altora, conducătorii lui Iuda nu ezitau să se înjosească la rele precum mutarea acestor hotare. În acest capitol, în mod interesant şi semnificativ, Osea combină condamnarea şi pedeapsa care îi urmează acesteia atât pentru Israel cât şi pentru Iuda. Nu este greu de înţeles de ce trebuia să fie aşa, întrucât judecata şi robia lui Iuda au urmat, şi nu după mult timp de la pedepsirea şi robia lui Israel. Regatele pot fi diferite, dar soarta lor finală va fi aceeaşi. De aici şi tabloul combinat al profetului.

Îmi voi vărsa mânia. Se înţelege aici o revărsare accentuată a mâniei divine, care îi va copleşi cu totul pe aceşti nelegiuiţi.

11 Efraim este asuprit, zdrobit în judecată, căci a urmat învăţăturile care-i plăceau.

Asuprit, zdrobit. Dumnezeu îi va folosi pe păgâni ca să-Şi mustre poporul.

Învăţăturile. Literal, o poruncă. În loc de a urma poruncile lui Dumnezeu, poporul a ascultat de acelea ale oamenilor (vezi Matei 15,7-9). Se pare că aceasta se referă în mod specific la porunca lui Ieroboam I de a se închina la viţei, când s-a răsculat faţă de Iuda (vezi 1Regi 12,25-33).

12 Voi fi ca o molie pentru Efraim, ca o putreziciune (a dinţilor) pentru casa lui Iuda.

Ca o molie. Aceasta este o imagine vie care arată declinul şi stricăciunea treptată a vieţii morale şi spirituale a lui Israel. Molia care roade veşmintele reprezintă în mod potrivit o distrugere lentă, dar sigură (Iov 13,28).

13 Când îşi vede Efraim boala, şi Iuda rănile, Efraim aleargă în Asiria şi trimite la împăratul Iareb, măcar că împăratul acesta nu poate nici să vă facă sănătoşi, nici să vă lecuiască rănile.

Boala. Atât Israel, cât şi Iuda îşi dădeau seama de declinul lor naţional. Totuşi, în loc să se întoarcă la Dumnezeu pentru ajutor, Efraim s-a îndreptat spre Asiria. Numai Efraim este menţionat aici ca umblând după ajutorul acesta din pricină că regatul de nord a fost cel dintâi care să se alieze cu Asiria (2Regi 15-18).

Iareb. Ebr. yareb. Nu ştim la care rege asirian s-a aplicat numele acesta, sau dacă s-a aplicat vreunuia. Unii sugerează că yareb, în loc de a fi un nume propriu, este un termen adjectival, poate de la rădăcina rib, a se lupta. De aceea ei sugerează fraza, împăratul care se luptă. Alţii spun că rădăcina este rabab, a fi mare şi de aici titlul marele împărat. Ultimul sens este susţinut de titlul obişnuit folosit de împăraţii Asiriei, sharru rabi, marele împărat (compară ugariticul mlk rb, marele împărat. Compară şi originea titlului rabi, vezi comentariul la Isaia 19,20). Traducerea din LXX, Iarim, sugerează titlul malki ram, împăratul cel înălţat.

Să vă facă sănătoşi. Osea îi reaminteşte poporului său că orice ajutor ar căuta în afară de Dumnezeu va fi în zadar.

14 Voi fi ca un leu pentru Efraim şi ca un pui de leu pentru casa lui Iuda; Eu, da, Eu voi sfâşia şi apoi voi pleca, voi lua, şi nimeni nu-Mi va răpi prada.

Ca un leu. Un simbol al unui cuceritor nimicitor. Ca de un leu care mai întâi îşi sfâşie prada şi apoi o ia cu sine, poporul lui Dumnezeu urma să fie mai întâi sfâşiat, făcut bucăţi şi apoi dus în captivitate.

15 Voi pleca, Mă voi întoarce în locuinţa Mea, până când vor mărturisi că sunt vinovaţi şi vor căuta faţa Mea. Când vor fi în necaz, vor alerga la Mine.”

Voi pleca, Mă voi întoarce. Rămânând la imaginea cu leul care îşi duce prada şi apoi se retrage în culcuşul sau peştera lui, profetul Îl prezintă pe Dumnezeu ca retrăgându-Se în locul Lui ceresc după ce a adus robia asupra poporului Său. Când, ca urmare a necazului său, poporul se pocăieşte cu adevărat, atunci, şi numai atunci Îl vor găsi pe Dumnezeu, aşa cum Ieremia se exprimă într-un mod atât de frumos şi de duios în profeţia sa (Ieremia 29,10-14).

Vor mărturisi. Cei doi paşi necesari în pocăinţă sunt mărturisirea păcatului şi consacrarea lui Dumnezeu (vezi Psalm 32,1.2.5.6; Isaia 59,1.2).

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

7 PK 279

11,13 PK 280