1 „Ascultaţi cuvântul Domnului, copiii lui Israel! Căci Domnul are o judecată cu locuitorii ţării, pentru că nu este adevăr, nu este îndurare, nu este cunoştinţă de Dumnezeu în ţară.

Ascultaţi Cuvântul. Capitolul acesta deschide o nouă secţiune a profeţiilor lui Osea. Profetul pune capăt folosirii limbajului figurat şi simbolic şi începe să întrebuinţeze un limbaj clar, literal. Este evident din conţinutul lor că soliile din capitolele 4-14 au venit mult după vremea lui Ieroboam II (vezi cap. 1,1).

Domnul are o judecată. Poporul lui Dumnezeu este chemat să ia aminte la acuzaţia ridicată împotriva lui şi la sentinţa rostită. În calitate de crainic al Cerului, Osea prezintă acuzaţia împotriva lui Israel, apărând dreptatea divină în ceea ce priveşte modul în care s-a procedat cu acesta.

Aşa cum se foloseşte aici, cuvântul judecată este echivalent cu primul sens al numelui metaforic Izreel (vezi comentariul la cap. 1,3). Ideile de împrăştia şi judecată sunt paralele una cu alta.

Nu este adevăr. Profetul începe prin a declara că poporul acesta duce lipsă de lucrurile esenţiale ale adevăratei religii. Lipsit de aceste lucruri esenţiale, cultul lui Dumnezeu nu este altceva decât o pretenţie goală.

Îndurare. Ebr. chesed, pentru o definiţie a căruia vezi Nota Adiţională la Psalmul 36.

2 Fiecare jură strâmb şi minte, ucide, fură şi preacurveşte; năpăstuieşte şi face omoruri după omoruri.

Jură. Întorcându-se de la deficienţele spirituale ale lui Israel, Osea prezintă acum păcatele lui în purtare, un adevărat potop de rele. Lipsa de adevăr, de milă şi de cunoştinţă (v. 1) aduc toate aceste nelegiuiri în ţară.

3 De aceea, ţara se va jeli, toţi cei ce o locuiesc vor tânji împreună cu fiarele câmpului şi păsările cerului; chiar şi peştii mării vor pieri.

De aceea. Suferinţele enumerate (v. 3-5) sunt declarate un rezultat al păcatelor lui Israel, în special ale acelora menţionate în v. 12. Ţara se va jeli. Compară cu Isaia 33,9. Fiarele. Din pricina păcatului lui, omul a adus suferinţă asupra lumii animale. Compară cu Romani 8,19-23.

4 Dar nimeni să nu certe pe altul, nimeni să nu mustre pe altul, căci poporul tău este ca cei ce se ceartă cu preoţii.

Certe. Toţi oamenii erau răi, prin urmare nici unul nu trebuia să-i mustre pe alţii pentru faptele lor rele. Pasajul ar putea însemna, de asemenea, că vinovaţii sunt atât de puternic adânciţi în păcat încât este zadarnic a-i mai certa.

Se ceartă cu preoţii. O îndatorire a preotului era aceea de a-i învăţa pe oameni adevărul lui Dumnezeu (Maleahi 2,7; vezi comentariul la 2Cronici 15,3). Aceia care refuză să-i asculte şi să-i respecte pe adevăraţii preoţi ai lui Dumnezeu merită asprul blestem al lui Osea (vezi şi Deuteronom 17,8.13).

5 Te vei poticni ziua, prorocul se va poticni şi el împreună cu tine noaptea, şi pe mama ta o voi nimici.

Te vei poticni. Ebr. Kashal, a se împiedica, a se clătina, sau a şovăi. Atât de neînduplecate vor fi nenorocirile viitoare, încât în nici un timp, ziua sau noaptea, nu va scăpa vreunul, fie că este din popor sau dintre preoţi.

Pe mama ta o voi nimici. Adică, naţiunea Israel însăşi (vezi comentariul la cap. 2,2-5). LXX zice Am asemănat-o pe mama ta cu noaptea, sugerând că Israel va intra în noaptea întunecoasă a întristării, deznădejdii şi în tăcerea nimicirii pe timpul captivităţii lui.

6 Poporul Meu piere din lipsă de cunoştinţă. Fiindcă ai lepădat cunoştinţa, şi Eu te voi lepăda şi nu-Mi vei mai fi preot. Fiindcă ai uitat Legea Dumnezeului tău, voi uita şi Eu pe copiii tăi!

Din lipsă de cunoştinţă. Literal, din lipsa cunoştinţei. Cunoştinţa specială care lipsea este cunoştinţa de Dumnezeu, cea mai importantă cunoştinţă. Isaia punea captivitatea pe seama unei asemenea lipse (vezi comentariul la Isaia 5,13). Deşi Dumnezeu poate să treacă cu vederea anumite forme de ignoranţă (Faptele Apostolilor 17,30), El nu poate să ierte ignorarea cu voia a obligaţiilor spirituale (vezi comentariul la Exod 4,21). Poporul urma să piară în mod inevitabil din cauza lipsei lor de cunoştinţe esenţiale. Ei ar fi putut să aibă cunoştinţa dacă ar fi depus eforturi ca să o capete. Oamenii sunt traşi la răspundere nu numai pentru ceea ce ştiu (Ioan 9,41; 15,22.24; Iacov 4,17), dar şi pentru ceea ce ar fi putut cunoaşte dacă ar fi depus efortul de a obţine cunoştinţa esenţială (comp. 2Petru 3,5). Sunt mulţi care se tem că o cercetare mai în profunzime a adevărului vor descoperi că s-ar putea să ceară din partea lor o schimbare în purtare, o schimbare pe care inima lor iubitoare de păcat nu este dispusă să o facă, aşadar, în mod deliberat ei renunţă să cerceteze mai departe. Dumnezeu nu poate scuza o astfel de ignoranţă voită.

Lepădat cunoştinţa. Acum interlocutorul este preotul, sau poate clasa preoţilor (vezi v. 8 şi 9).

Preot. Se arată cauza principală a acestei ignoranţe din partea poporului, şi anume preotul necredincios, care lepădase cunoştinţa adevăratului Dumnezeu şi a legii Sale, pe care ar fi trebuit să

o predea poporului (vezi Deuteronom 13,30; Maleahi 2,1-9; vezi comentariul la 2Cronici 15,3).

Nu-Mi. Adică lui Dumnezeu. Preoţii pe care Ieroboam I îi rânduise când despărţise regatul lui Israel de Iuda (vezi 1Regi 12,25-33) nu erau preoţi ai Domnului, ci preoţi ai viţeilor de aur.

Legea. Ebr. torah (vezi comentariul la Deuteronom 31,9; Proverbe 3,1).

7 Cu cât s-au înmulţit, cu atât au păcătuit împotriva Mea. De aceea, le voi preface slava în ocară.

Cu cât s-au înmulţit. Naţiunea sporise în ceea ce priveşte populaţia şi în ceea ce priveşte bogăţia economică, datorită prosperităţii din timpul domniei lui Ieroboam II (vezi comentariul la cap. 2,8). Totuşi, referirea poate fi în primul rând tot la preoţi (vezi comentariul la v. 6) care sporiseră în ce priveşte puterea şi bogăţia.

Ocară. Ebr. qalon, ruşine sau dezonoare.

8 Ei se hrănesc din jertfele pentru păcatele poporului Meu şi sunt lacomi de nelegiuirile lui.

Păcat. Ebr. chata’th, păcat sau jertfă pentru păcat. Pasajul se referă, probabil, la preoţii lacomi care încurajau păcatul îndemnând poporul să aducă mereu tot mai multe jertfe, întrucât ei se hrăneau din carnea acestor jertfe (Levitic 6,26) şi fără îndoială că ei organizaseră o adevărată afacere cu carnea aceasta (vezi comentariul la 1Samuel 2,12). Cu cât erau mai multe păcate, cu atât erau mai multe jertfe şi cu atât era mai mare profitul şi plăcerea.

9 Dar şi preotului i se va întâmpla ca şi poporului; îl voi pedepsi după umbletele lui şi-i voi răsplăti după faptele lui.

Şi preotului i se va întâmpla ca şi poporului. Sau cum e poporul, aşa e şi preotul. Poporul şi preoţii erau asociaţi la păcat. Preoţii apostaţi se dedau chiar la acele nelegiuiri pe care ar fi trebuit să le mustre. La rândul lui, poporul, luând notă de purtarea lumească şi de mulţumirea de sine a preoţilor, se ascundea după exemplul lor. După cum a spus cineva: Înălţimea poziţiei civile nu constituie o scuză pentru laici, aşa cum nici demnitatea funcţiei sale nu este o scuză pe preot. Şi unii şi alţii vor fi în aceeaşi măsură traşi la răspundere înaintea barei de judecată a lui Dumnezeu.

Răsplătiţi. Literal, voi face să se întoarcă; de unde a răsplăti, în cazul de faţă, sau a recompensa.

Faptele. Aici este vorba de acţiunile îndrăzneţe, pline de obrăznicie ale lui Israel împotriva legii şi voinţei lui Dumnezeu.

10 Vor mânca, şi tot nu se vor sătura, vor curvi, şi tot nu se vor înmulţi, pentru că au părăsit pe Domnul şi poruncile Lui.

Nu se vor sătura. Aceasta va fi pedeapsa pentru faptul că se hrănesc cu jertfele pentru păcatele poporului (v. 8).

Nu se vor înmulţi. Referirea de aici este probabil la prostituţia religioasă legată de cultele fertilităţii, în jurul cărora se concentra o mare parte din vechiul cult canaanit (vezi Vol. II, p. 38-41). În ciuda adorării zeiţei fertilităţii, populaţia nu va spori, deoarece binecuvântarea Cerului fusese înlăturată de la Israel.

11 Curvia, vinul şi mustul iau minţile omului.

Curvia, vinul. Aceste vicii sunt aşezate laolaltă în mod adecvat pentru a arăta puterea lor de a-l lipsi pe om de simţămintele lui drepte şi potrivite, de raţiune şi judecată (vezi comentariul la Geneza 9,21).

Iau minţile. Literal inima. Inima este folosită aici pentru a reprezenta mintea, priceperea, afecţiunile. Cum gândeşte un om, în inima sa, aşa este (Proverbe 23,7) [KJV]. Dacă mintea, priceperea şi afecţiunile unui om sunt viciate şi stricate prin excese ale plăcerilor, el jertfeşte posibilităţile sale în ce priveşte slujirea de Dumnezeu (vezi Proverbe 4,23). Un lucru care însoţea în mod lamentabil închinarea lui Israel la zeii străini era dedarea la ritualuri desfrânate şi la purtarea morală înjositoare care însoţeau cultul idolatru.

12 Poporul Meu îşi întreabă lemnul lui, şi toiagul lui îi proroceşte; căci duhul curviei îi duce în rătăcire şi sunt necredincioşi Dumnezeului lor.

Lemnul. Adică chipurile de lemn.

Toiagul. Probabil o baghetă folosită pentru ghicire.

Duhul curviei. Dorinţa nepotolită, ca de vrajă, de a se închina la idoli, Osea o aseamănă cu adulterul spiritual, care în mod tragic îl îndepărta pe Israel de la Domnul. Duhul curviei ar mai putea să descrie şi vehemenţa care îi poseda pe oameni şi-i atrăgea în vârtejul şi excitarea pasiunilor rele.

Sunt necredincioşi Dumnezeului lor. Sau de sub Dumnezeul lor. Despre o soţie se spunea că este sub bărbatul ei, adică, sub autoritatea lui (vezi comentariul la Numeri 5,19). Această legătură înceta când ea se oferea altuia, lucru valabil şi pentru Israel, când s-a îndepărtat de Domnul şi s-a alipit de idolii lui.

13 Aduc jertfe pe vârful munţilor, ard tămâie pe dealuri, sub stejari, plopi şi terebinţi a căror umbră este plăcută. De aceea, fetele voastre curvesc, şi nurorile voastre sunt preacurve.

Vârful mulţilor. Aici avem o continuare a tratării subiectului idolatriei, în special aşa cum se vedea în viaţa publică. Păgânii de obicei alegeau munţii şi dealurile ca locuri de cult din cauza poziţiei lor înălţate (vezi comentariul la Ezechiel 6,13).

A căror umbră. Copacii verzi amintiţi dădeau o umbră plăcută faţă de arşiţa soarelui din Orient, şi, de asemenea, mai ofereau şi o oarecare protecţie pentru practicarea ritualurilor desfrânate. În astfel de locuri se junghiau victime pentru jertfe şi se ardea tămâie în cinstea zeilor (vezi comentariul la Ieremia 7,31).

Nurorile. Sau miresele. Pilda rea a părinţilor îi influenţa pe copii să meargă în aceeaşi direcţie şi cu acelaşi urmări (Plângeri 5,7; vezi comentariul la Osea 2,4).

14 Nu pot pedepsi pe fetele voastre pentru că sunt curve, nici pe nurorile voastre pentru că sunt preacurve, căci ei înşişi se duc la o parte cu nişte curve şi jertfesc împreună cu desfrânatele din temple. Poporul fără minte aleargă spre pieire.

Nu pot pedepsi. Fiicele şi nurorile acestea erau mai puţin vinovate decât părinţii şi bărbaţii lor desfrânaţi, care le duseseră pe căi rătăcite.

Desfrânatele de la templu. Acestea erau femei care se dedau la desfrânare în slujba idolilor. Din vremurile străvechi, astfel de persoane au fost unite cu cultul idolatru din multe ţări păgâne (vezi comentariul la Deuteronom 23,17).

Fără minte. Sau Care nu înţeleg [KJV]. Vezi comentariul la v. 6.

15 Dacă tu curveşti, Israele, măcar Iuda să nu se facă vinovat. Nu vă duceţi măcar la Ghilgal, nu vă suiţi la Bet-Aven şi nu juraţi zicând: „Viu este Domnul!”

Iuda să nu se facă vinovat. Osea, ca şi cum n-ar mai fi avut nici o nădejde de schimbare în atitudinea lipsită de evlavie a lui Israel, face apel într-un mod prevenitor la regatul de sud al lui Iuda

(v. 15-17). Israel era atât de strâns alipit din punct de vedere geografic de Iuda, iar unii din regii demai târziu ai lui Iuda au fost atât de mult influenţaţi de idolatrie, încât era mare primejdia ca sudul să urmeze nordul în apostazie. Vezi p. 31; vezi comentariul la cap. 11,12; 12,1-2.

Nu vă duceţi. Aici avem o poruncă clară de interzicere a pelerinajelor la centrele de adorare a idolilor, precum Ghilgal şi Bet-Aven.

Ghilgal. Au fost mai multe localităţi în teritoriul regatului de nord care purtau numele acesta (vezi comentariul la 1Samuel 11,15; 2Regi 2,1). Numele Ghilgal apare în mod proeminent în istoria lui Israel (vezi Iosua 4,19.20; 5,9.10; 9,6; 10,6-9.43; 14,6; 1Samuel 10,8; 11,14.15; 13,4-8; 15,21.33; 2Regi 4,38). Nu se ştie sigur la care Ghilgal se referă profetul aici.

Bet-Aven. Literal, casa puterii rele, sau casa nelegiuirii. Acesta este probabil un epitet ironic pentru Betel, care înseamnă literal casa lui Dumnezeu (vezi Geneza 28,19-22). Totuşi, în momentul în care Ieroboam I a întemeiat cultul viţelului la Betel (vezi 1Regi 12,25-33) şi a făcut din oraşul acela o casă a zeilor mincinoşi, numele Betel a devenit cu totul necorespunzător. Betelul a constituit un loc proeminent în istoria religioasă a poporului lui Dumnezeu (vezi Geneza 28,19; 25,15).

Nu juraţi. Mărturisirea ipocrită a închinării la Domnul nu trebuia făcută de cei dedaţi la idolatrie (vezi 1Regi 12,28)

16 Pentru că Israel dă din picioare ca o mânzată neîmblânzită; şi să-l mai pască Domnul acum ca pe un miel în imaşuri întinse!

Neîmblânzită. Literal încăpăţânată, sau răzvrătită. Poporul regatului de nord era hotărât să meargă pe propria lui cale, şi ca atare erau ca o mânză neîmblânzită care se împotriveşte să fie învăţată şi nu poate fi folosită la arat.

Să-l mai pască Domnul acum ca pe un miel. Unii au sugerat că aceasta înseamnă că Dumnezeu pe bună dreptate îl va lăsa pe Israel în voia lui, aşa cum un miel este lăsat pe un câmp să rătăcească după cum vrea, lipsit de hrană şi apărare. În locul controlului şi jugului (vezi comentariul la Matei 11,29.30) poruncilor lui Dumnezeu, el urma să aibă slobozenia într-un pustiu, unde nu sunt garduri protectoare. În starea aceasta, lipsit de grija protectoare a unui păstor, un miel ar fi ajuns uşor pradă fiarelor răpitoare şi ar fi pierit. Puţine făpturi sunt mai vulnerabile ca un miel care s-a îndepărtat de păstorul lui (vezi Luca 15,2-7). Aşa va fi cu Israel.

După alţii, aceasta ar trebui să fie considerată mai degrabă o întrebare decât o afirmaţie.

17 Efraim s-a lipit de idoli: lasă-l în pace!

Efraim. Efraim era seminţia cea mai de seamă a regatului de nord, iar numele aceasta era adesea aplicat la întregul regat (vezi comentariul la Ieremia 7,15). La fel, numele Iuda era aplicat regatului de sud.

Lasă-l în pace! O nebunie nelegiuită l-a alipit pe Efraim de idolatrie şi astfel l-a lăsat unei sorţi inexorabile. Cele zece seminţii ajunseseră atât de departe în idolatrie, încât pentru ele nu a fost făcută nici o făgăduinţă de refacere deplină (vezi PK 298). Evident, doar câţiva oameni răzleţi din cele zece seminţii din exil s-au alăturat mai târziu lui Iuda pentru a se întoarce în Palestina după captivitate.

Dumnezeu nu constrânge voinţa. El stăruie pe lângă oameni să accepte calea vieţii (Ezechiel 33,11), dar lasă în seama lor dacă vor asculta sau dacă nu vor asculta (Ezechiel 2,5). Aceia care refuză stăruitor să primească îmbierile harului, sunt lăsaţi să culeagă roadele propriei lor alegeri (Geneza 6,3; Psalm 81,10-16; Proverbe 1,25-33; Apocalipsa 22,11).

18 Abia au încetat să bea şi se dedau la curvie; cârmuitorii lor sunt lacomi, da, sunt lacomi după ruşine!

Cârmuitorii lor. Literal, scuturile lor, însemnând conducătorii ca protectori ai naţiunii (vezi comentariul la Psalmi 47,9).

19 Vântul îi va strânge cu aripile lui şi vor fi daţi de ruşine cu altarele lor!

Vântul va strânge. Probabil o imagine care se referă la furtuna judecăţii divine care va fi dezlănţuită asupra lui Efraim, ducându-l în captivitate. Această imagine este în contrast izbitor cu aceea a aripilor de vultur care i-au scos pe evrei din Egipt şi i-au dus în ţara făgăduinţei (Exod 19,4; Deuteronom 32,9-12). Cu răbdare şi îndelungă răbdare, Dumnezeu îi suportă pe păcătoşi, chemându-i la pocăinţă. Chiar şi captivitatea prezisă a celor zece triburi a venit în stadii treptate (vezi comentariul la cap. 7,9).

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1 PK 281

1, 2 GC 60; PK 297

6 COL 306; CT 467; GC 60; PK 297

6–9, 16PK 281

17 COL 237; PK 285; PP 165, 405; 1T 187, 383, 486; 3T 544; 5T 190