Iată cartea. Lista generaţiilor prezentate în acest capitol se întinde pe o perioadă de aproape 1500 de ani. Sunt date numai numele patriarhilor principali, vârsta lor la naşterea întâiului născut şi vârsta totală. Într-o schiţare oarecum monotonă, îi vedem cum se nasc, cresc până la maturitate, se căsătoresc, nasc copii şi apoi mor, fără să lase posterităţii altceva decât amintirea numelor lor. Numai doi, Noe şi Enoh, îi depăşesc pe ceilalţi în virtute şi evlavie. Enoh a fost primul păcătos mântuit prin har spre a fi onorat prin înălţarea la cer. Noe a fost singurul cap de familie care a supravieţuit potopului.

Acest capitol conţine un registru de familie întocmai ca altele cuprinse în relatările din diferitele locuri ale Noului Testament. Expresia cartea neamurilor cuiva este un termen tehnic pentru o listă genealogică (vezi Matei 1,1). Cuvântul carte, sepher, este folosit în Vechiul Testament spre a se referi la un sul complet (Ieremia 36,2.8) sau la o singură foaie a unui sul (Deuteronom 24,1).

Le-a dat numele de om. Demnitatea fiinţelor create după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, deosebirea lor în ce priveşte sexul şi binecuvântarea lor dumnezeiască sunt descrise pe scurt. Unica informaţie nouă este numele dat lor de Dumnezeu – om, ’adam. Din acest text reiese clar că numele de Adam a fost la început generic, cuprinzând atât bărbatul, cât şi femeia şi fiind echivalent cu cuvântul nostru: omenire.

După chipul şi asemănarea lui. Deşi Set nu a fost fiul întâi născut al lui Adam, el a fost acela prin care urma să fie perpetuată linia celor credincioşi. Cariera lui Adam după cădere este rezumată în trei versete scurte, care servesc ca model pentru biografiile următoare.

Toate zilele pe care le-a trăit Adam. Longevitatea remarcabilă a neamului omenesc de dinainte de potop este ţinta unei critici ample. Unii declară că datele sunt produsul unei ere legendare sau rezultatul unei greşeli de transmitere a textului. Alţii sugerează că ele nu se referă la persoane, ci la dinastii, sau că nu au fost ani, ci perioade mai scurte, poate luni. Toate consideraţiile de felul acesta trebuie să fie respinse ca unele care forţează interpretarea literală a textului şi a originii sale inspirate. Noi trebuie să acceptăm aceste cifre ca fiind istorice şi exacte. Longevitatea neamului omenesc de dinainte de potop poate fi atribuită următoarelor cauze: (1) vitalitatea originală cu care a fost înzestrat omul la creaţiune, (2) evlavie superioară şi inteligenţă, (3) efectul lăsat de fructul pomului vieţii, (4) calitatea superioară a hranei disponibile, (5) harul divin care a amânat executarea pedepsei pentru păcat. Adam a trăit să vadă opt generaţii succesive ajunse la maturitate. Având în vedere că viaţa lui a cuprins mai mult decât jumătate din timpul până la potop, este evident că mulţi au putut să audă din gura lui istoria creaţiunii, a Edenului, a căderii şi a Planului de Mântuire aşa cum îi fusese descoperit lui.

Apoi a murit. Scurta biografie a lui Adam se încheie cu aceste cuvinte sumbre. Repetarea monotonă a acestei declaraţii la încheierea fiecărei biografii – cu excepţia aceleia a lui Enoh – confirmă stăpânirea morţii (Romani 5,12). Ea descoperă că sentinţa de moarte nu a fost o ameninţare aparentă. Moartea este un permanent mijloc de aducere aminte despre natura şi rezultatele neascultării.

Biografiile patriarhilor următori sunt după modelul istoriei vieţii lui Adam şi nu reclamă o explicaţie individuală (vezi comentariul pentru cap. 4,17.18 pentru exemplificarea unora dintre nume).

Enoh a umblat cu Dumnezeu. Cea mai mare parte a vieţii excepţionale a lui Enoh cere o atenţie cu totul deosebită. Se afirmă de două ori că el a umblat cu Dumnezeu. Această expresie este folosită şi cu privire la Noe (cap. 6,9) şi se află în cuvinte asemănătoare în alte texte (vezi Geneza 17,1; Deuteronom 13,4; Psalmi 116,9; Mica 6,8; Efeseni 5,1.2). Ea descrie o viaţă de creştere a evlaviei, nu numai realizarea constantă a prezenţei divine, sau chiar a efortului continuu de sfântă ascultare, ci păstrarea celei mai intime legături cu Dumnezeu. Viaţa lui Enoh a fost în modul cel mai evident în deplină şi frumoasă armonie cu voinţa divină.

După naşterea lui Metusala. Din declaraţia că el a umblat cu Dumnezeu după naşterea lui Metusala nu trebuie să se înţeleagă faptul că înainte fusese un nelegiuit şi că numai acum a trecut prin experienţa pocăinţei. El a aparţinut neamului de oameni credincioşi şi fără îndoială că I-a slujit cu credincioşie lui Dumnezeu în primii 65 de ani ai vieţii sale. Dar prin venirea unui fiu care să înfrumuseţeze căminul său, el a înţeles din experienţă adâncimea iubirii unui tată şi încrederea unui copil neputincios. Ca niciodată înainte, el a fost atras spre Dumnezeu, propriul său tată ceresc şi, în cele din urmă, calificat pentru a fi mutat de pe pământ. Umblarea lui cu Dumnezeu nu a constat numai în simpla contemplare a lui Dumnezeu, ci şi într-o activă lucrare în favoarea semenilor săi. El a privit înainte spre cea de-a doua venire a lui Hristos, avertizând în mod serios şi solemn pe păcătoşii din jurul lui despre teribila soartă care îi aşteaptă pe cei nelegiuiţi (Iuda 14.15).

Trei sute de ani. Continua credincioşie a lui Enoh dovedită de-a lungul unei perioade de trei sute de ani le inspiră încurajare acelor creştini cărora li se pare că este greu să umble cu Dumnezeu chiar şi numai o zi.

Şi a născut fii şi fiice. Conform raportului inspirat, în timpul vieţii sale de excepţională evlavie, Enoh a născut fii şi fiice. Aici este o incontestabilă dovadă că starea de căsătorie este în acord cu cea mai strictă viaţă de sfinţenie.

Nu s-a mai văzut, pentru că l-a luat Dumnezeu. Cel mai important eveniment al epocii dinainte de potop, eveniment care îl umple pe cel credincios cu speranţă şi bucurie, mutarea de pe pământ a lui Enoh, este relatat de Moise în aceste câteva cuvinte simple. Enoh, a fost mutat de pe pământ ca să nu vadă moartea (Evrei 11,5). Semnificaţia aceasta este cuprinsă în cuvântul laqach, El [Dumnezeu] l-a luat, cuvânt care niciodată nu a fost folosit ca să indice moartea. Obiceiul creştin modern de folosire a expresiei ca eufemism pentru moarte este lipsit de autoritate biblică. Cuvântul este folosit însă în legătură cu înălţarea lui Ilie (2 Regi 2,3.5.9.10). LXX redă această expresie astfel: pentru că Dumnezeu l-a înălţat, ea a fost preluată literal în Evrei 11,5. Atât cât cunoaştem, Enoh a fost singurul credincios dinainte de potop care nu a cunoscut moartea. Ca un model de virtute, Enoh, al şaptelea patriarh de la Adam se află în contrast evident cu a şaptea generaţie a spiţei cainite, Lameh, care a adăugat crima de omor la viciul poligamiei (Iuda 14; compară cu Geneza 4,16-19).

La plecarea lui Enoh au asistat unii atât dintre credincioşi, cât şi dintre cei răi (PP 88). Mutarea de pe pământ a lui Enoh a fost hotărâtă de Dumnezeu nu numai pentru a răsplăti evlavia unui om, ci pentru a demonstra certitudinea făgăduinţei lui Dumnezeu de eliberare din păcat şi moarte. Amintirea acestui remarcabil eveniment a supravieţuit în tradiţia iudaică (Eclesiasticul 44,16), în raportul creştin (Evrei 11,5; Iuda 14), şi chiar în legendele păgâne. Apocrifa Cartea lui Enoh îl descrie pe patriarh ca sfătuindu-l pe fiul său şi pe toţi contemporanii săi şi avertizându-i despre judecata viitoare. Cartea ebraică a jubileului spune că el a fost luat în paradis, unde scrie sentinţa de judecată a tuturor oamenilor. Legendele arabe fac din el inventatorul scrisului şi al aritmeticii. Plecarea sa trebuie să fi produs o impresie teribilă asupra contemporanilor săi, dacă judecăm după extinderea răspândirii istoriei lui Enoh generaţiilor de mai târziu. Viaţa exemplară a lui Enoh cu punctul culminant al gloriei sale face dovadă în zilele noastre despre posibilitatea trăirii într-o lume rea fără să fii din ea.

Metusala. Scurta viaţă pământească a lui Enoh de numai 365 de ani a fost urmată de cea a fiului său Metusala care a trăit 969 de ani până în anul potopului. Semnificaţia numelui său este nesigură. Comentatorii îl explică în diferite feluri ca om al armelor militare, om de trimis înainte sau om al progresului. Semnificaţia numelui fiului său Lameh este şi mai obscură.

Noe. În speranţa că întâiul său născut putea fi sămânţa făgăduită, Mântuitorul a cărui venire este aşteptată cu ardoare de cel credincios, Lameh i-a pus numele Noe, odihnă, zicând: acesta ne va mângâia. Numele de Noe, nuach, a se odihni, şi cuvântul a mângâia, nacham, indica spre o origine comună, având înţelesul de a ofta, a respira, a se odihni, a sta culcat. Lameh a fost un bărbat credincios care a umblat pe urmele exemplare ale bărbatului său Enoh şi ale lui Metusala, tatăl său evlavios care a trăit timp îndelungat.

Truda mâinilor noastre. Se pare că Lameh a simţit povara cultivării pământului pe care Dumnezeu l-a blestemat şi a privit înainte prin credinţă spre timpul când mizeria şi corupţia existentă vor înceta şi când mântuirea din blestem va veni. Speranţa sa că aceasta se putea realiza prin fiul său nu s-a împlinit, cel puţin nu în felul în care s-a aşteptat el. Totuşi, Noe a fost menit să proclame o avertizare îndrăzneaţă împotriva răului şi să aibă un rol important, devenind strămoşul tuturor acelora care au trăit de la el încoace.

Noe, la vârsta de cinci sute de ani. În ebraică această expresie se citeşte literal astfel: Noe era un fiu a cinci sute de ani, ceea ce înseamnă că el era în cel de-al cinci sutelea an al său. În acel timp, fiu al unui an însemna, strict vorbind, în timpul primului an al vieţii (Exod 12,5). Acest fapt, un punct important în limbajul cronologic ebraic devine şi mai clar din comparaţia versetelor 6 şi 11 ale capitolului 7. Deşi ambele versete vorbesc despre începutul potopului, unul dintre ele declară că Noe avea 600 de ani, iar celălalt spune că evenimentul s-a întâmplat în al şase sutelea an al lui Noe. Ca urmare a versetului precedent, Noe era un fiu a şase sute de ani înseamnă că el era în al şase sutelea an, şi nu în al şase sutelea unu an, după cum, în mod firesc, am trage concluzia.

Nici unul dintre patriarhii de mai înainte nu a aşteptat atât de mulţi ani înainte de naşterea urmaşilor săi ca Noe; o jumătate de mileniu a trecut înainte ca propriul cămin să fie binecuvântat de sosirea unui fiu (vezi pag. 183). Această genealogie se opreşte la Noe, menţionând numai naşterea fiilor săi. Menţionarea tuturor celor trei fii prevesteşte importanţa lor în repopularea pământului după potop.

A născut pe Sem, Ham şi Iafet. În legătură cu acesta fapt, trebuie să fie explicat un alt principiu de genealogie ebraică. Din înşiruirea numelor fiilor lui Noe redată aici şi în altă parte, se poate ajunge la impresia că Sem a fost cel mai în vârstă, iar Iafet cel mai tânăr dintre cei doi fii ai lui Noe. Acest lucru nu corespunde realităţii şi se poate vedea din comparaţia textului cu câteva alte texte. Fiii lui Noe nu erau fii gemeni (vezi cap. 9,24; 10,21). Conform capitolului 9,24, Ham a fost cel mai tânăr dintre fraţi. Capitolul 10,21, de altfel, se referă fie la Sem, fie la Iafet ca mai în vârstă din cei doi, deşi ambigua construcţie gramaticală ebraică nu lămureşte care dintre cei doi era mai în vârstă. Din capitolul 11,10 aflăm că Sem era în vârstă de 100 de ani la doi ani după potop, când tatăl său era în vârstă de 602 ani. Prin urmare, vârsta lui Noe la naşterea lui Sem trebuia să fi fost de 502 ani – nu de cinci sute de ani aşa cum se putea trage concluzia din cap. 5,32. Însă unul dintre cei trei, cel mai mare, s-a născut în al cinci sutelea an al lui Noe (cap. 5,32). Aceste texte duc la concluzia că, de fapt, Iafet a fost cel mai mare fiu al lui Noe, fiind născut când tatăl său era în vârstă de 500 de ani, şi că Sem şi Ham au urmat în această ordine. De aceea, traducerea din KJV a capitolului 10,21 este corectă, mai degrabă decât acea din RSV, din care rezultă că Sem a fost fiul cel mai mare. Ultima parte a capitolului 5,32 ar fi fost redată mai bine astfel: Şi Noe a început să nască pe Iafet, Sem şi Ham.

Sem este menţionat ca fiind cel dintâi dintre cei trei fii din cauza importanţei lui ca strămoş al liniei patriarhale de după potop, de unde urma să iasă poporul ales al lui Dumnezeu împreună cu sămânţa făgăduită. Ham este menţionat următorul că strămoş al neamurilor cu care cititorii Vechiului Testament din timpul lui Moise şi mai târziu au avut mai multe legături decât cu urmaşii lui Iafet care locuiau în regiuni mai îndepărtate. Acelaşi principiu este repetat şi în cazul lui Avraam, unde el, care este cel mai mic dintre fiii lui Terah, este menţionat cel dintâi (cap. 11,27) din cauza mai marii lui importanţe faţă de cei pentru care a fost scris raportul.

Prin reducerea vârstelor lui Iared, Metusala şi Lameh la vârsta naşterii fiilor lor întâi născuţi, Pentateucul samaritean îngăduie între creaţiune şi potop numai 1307 ani în loc de 1656 după cum este în textul ebraic şi în traducerile engleze bazate pe el.

Dimpotrivă, LXX prevede o perioadă mult mai lungă înainte de potop. Ea face aceasta prin adăugarea unui secol în plus la vârsta fiecăruia dintre primii cinci patriarhi şi la aceea a lui Enoh la data naşterii fiilor lor întâi născuţi şi prin schimbări mai mici cu privire la alţi doi. Ca urmare, ajunge la un total de 2242 sau 2262 de ani (diferite manuscrise arată o deosebire între 167 şi 187 pentru vârsta lui Metusala la naşterea lui Lameh).

Cronologia antediluviană redată de Iosif Flavius este practic aceeaşi cu cea din LXX, presupunându-se că a fost derivată din acea versiune, care circula în zilele lui. Iosif menţionează vârsta lui Metusala ca fiind de 187 ani.

Dacă cifra de 187 pentru Lameh este considerată corectă şi nu cea de 167, atunci calculul este uşor. Mulţi cititori nu sunt conştienţi de deosebirile din genealogiile antice, deoarece KJV şi alte traduceri protestante se bazează pe textul ebraic.

Este interesant de observat că lista din Geneza 5 raportează zece generaţii cu vârste îndelungate, asemenea vechilor tradiţii Mesopotamiene care arată în mod precis zece generaţii înainte de potop şi lungimea vieţii neamului de oameni în timpul acestei perioade. Lista babiloniană începe cu observaţia că suveranitatea a coborât din ceruri şi îl prezintă pe Alulim, care însemnă om ca strămoş al neamului omenesc (compară cu ebraicul ’adam, om). Totuşi, alte asemănări nu există între cele două liste, nici de nume, nici ca perioade de timp. Vezi tabelul cronologiei cărţii Geneza. Comentariile lui Ellen G. White

1-32 CH 19; PP 80-89; 3T 139

1,3 PP 80

3-8 SR 57

5 PP 82

5,8 3T 138

18-24 SR 57

21,22 GW 51; PP 84

21-24 8T 305, 329, 331

22 CT 487; Ev 78, 681; ML 8, 14, 98, 255; MM 124, 276; PP 92; SC 103; 2T 121; 3T 543; 4T 616; 5T 113, 535, 596

24 Ed 127; EW 40; GC 299; GW 254; MB 54; ML 341; PK 486; PP 87; SC 103; SR 59; TM 338, 388; 6T 392; 7T 155