Viaţa Sarei. Ca mamă a tuturor credincioşilor (Isaia 51,2; 1 Petru 3,6), Sara este singura femeie a cărei vârstă şi moarte sunt amintite în Scriptură. Isaac era în vârstă de 37 de ani la data morţii ei (vezi Geneza 17,1.17; 21,5).

Chiriat-Arba. Avraam se mutase înapoi la fostul său loc de domiciliu, aproape de Hebron (cap. 13,18; 18,1). Locuind timp de aproape 40 de ani în ţara Filistenilor (cap. 20,1; 21,31-34; 22,19), el s-a întors acum în Canaanul propriu-zis, fapt pe care Moise îl notează în mod special. Chiriat-Arba (Iosua 14,15; 15,13; 21,11), însemnând cetatea lui Arba, a fost numită după un uriaş al lui Anachim, care a întemeiat-o, după câte se pare. Numele de Hebron a fost dat cetăţii mai târziu.

Să jelească pe Sara. După câte se pare este singura ceremonie funerară respectată de Avraam. Probabil că aceasta se referă la o jelire formală – şezând pe pământ şi plângând în faţa mortului. Mai târziu, jelirea s-a dezvoltat într-un ritual cu grijă întocmit, cuprinzând astfel de ceremonii precum sfâşierea hainelor, raderea capului, purtarea hainelor de sac şi acoperirea capului cu praf şi cenuşă (2 Samuel 3,31; Iov 1,20; 2,12).

A vorbit fiilor... lui Het. Locuitorii regiunii sunt numiţi aici fiii lui Het, sau hetiţi (v.10). În timpul primei perioade a locuirii lui Avraam, Hebronul fusese în stăpânirea Amoriţilor (vezi comentariul pentru cap. 20,1). Obiecţia critică cu privire la prezenţa hetiţilor în Palestina sudică în această perioadă timpurie nu este confirmată de cele mai recente descoperiri arheologice.

De fapt, în lumina legilor hetite se pot explica cel mai bine unele amănunte în legătură cu această întâmplare (vezi v.11,17 şi M. R. Lehmann în Bulletin of the American Schools of Oriental Research, 129 [Feb., 1953], pag. 15-18).

Eu sunt străin. Apropierea curtenitoare a lui Avraam de hetiţi, poporul ţării este vrednică de luat în seamă (v.7, 12.13). El a recunoscut deschis starea lui de peregrin şi nu a pretins nimic din ţară de drept (vezi Evrei 11,13). Dumnezeu îi promisese totul din Canaan. Cu sute de servitori, el a învins forţa expediţionară aliată din Mesopotamia (Geneza 14). Chiar şi aceşti hetiţi l-au recunoscut ca pe un prinţ puternic (cap. 23,6). Cu toate acestea, Avraam nu s-a prezentat la vecinii lui cu o revendicare, el a cerut îngăduinţa să-şi asigure titlul de proprietate asupra unei părţi de pământ, nu de drept, ci ca o favoare şi pentru un preţ.

Loc de îngropare. Acesta este primul mormânt amintit în Scriptură. Incinerarea a fost practicată de multe naţiuni păgâne din vechime, însă evreii au preferat înmormântarea. Dorinţa de a fi cineva în propriul pământ este comună oamenilor din toate veacurile, rasele şi nivelurile de cultură.

Un domnitor al lui Dumnezeu. Hetiţii au răspuns politicos la cererea lui Avraam, reflectând politeţea lui. Refuzând politicos să accepte aprecierea lui cu privire la situaţia lui printre ei, un străin, ei l-au recunoscut ca pe un prinţ puternic, ca în KJV. În ebraică, tot aşa, munţii cei mari din Psalmi 36,6 (text englez) sunt literal munţii lui Dumnezeu şi cedrii considerabil de mari (text englez) din Psalmi 80,10, cedrii lui Dumnezeu. Socotindu-l pe Avraam ca pe un prinţ puternic, hetiţii au exprimat recunoaşterea lui Avraam ca un bărbat pe care Dumnezeu îl favorizase.

Nici unul din noi nu te va opri. Ei au aprobat din toată inima cererea lui Avraam. Mai întâi ei i-au oferit să folosească pentru el propriile morminte – un adevărat gest de politeţe.

Avraam s-a sculat. În aranjamentele dintre Avraam şi fiii lui Het, procedura de afaceri, tactul şi politeţea orientală sunt evidente. Avraam şi-a exprimat aprecierea prin plecăciune, un obişnuit gest oriental de gratitudine. Neîntâlnind opoziţie la sugestia sa cam vagă, Avraam face după aceea

o propunere concretă.

Rugaţi pentru mine. Într-un fel tipic oriental, Avraam nu a făcut cererea sa direct către Efron însuşi, însă a cerut bătrânilor cetăţii să folosească influenţa lor în ce priveşte obţinerea proprietăţii dorite. Ei urma să fie mijlocitorii săi în dirijarea tranzacţiei. O astfel de procedură avea să ducă la încheierea acordului cu mai mare promptitudine şi să evite neînţelegerile care s-ar fi putut ivi. Numele cel bun al întregii comunităţi avea să asigure o afacere cinstită şi să-i ocrotească atât pe Avraam, cât şi pe Efron de critică.

Macpela. Numele acesta este explicat în diferite feluri. Unii îl iau drept nume propriu, alţii ca descriere a vreunei particularităţi a peşterii. El este din rădăcina kaphal, a dubla, dând sugestia că se poate ca aceasta să fi fost o peşteră dublă, sau poate una cu două intrări. Prima reinterpretare pare de preferat. În această peşteră au fost aşezate rămăşiţele pământeşti ale Sarei, Avraam, Isaac, Rebeca, Lea şi Iacov (cap. 25,9; 49,31; 50,13). Din marea familie patriarhală a lipsit numai Rahela (cap. 35,19). Macpela este identificată cu două peşteri, una deasupra celeilalte, dedesubtul unei moschei musulmane de pe o pantă aproape de Hebron. Accesul a fost interzis timp de secole, însă în 1882 s-a făcut o excepţie pentru viitorul (rege) al Angliei, George al V-lea, şi fratele său. De la primul război mondial mai mulţi creştini au avut ocazia să viziteze peştera de sus, care conţine însemnări în piatră cu numele lui Avraam, Sara, Isaac, Iacov, Rebeca şi Lea. Aceste plăci se presupune că marchează mormintele lor reale în peştera scobită în stâncă de dedesubt. Dacă această foarte veche tradiţie este de acord cu faptele nu poate fi stabilit, până când nu sunt îngăduite studii ştiinţifice în peştera de dedesubt.

Îţi dăruiesc ogorul. Toate tranzacţiile de felul acesta se făceau la poarta cetăţii (vezi Geneza 34,20; Rut 4,1). Efron, care era fără îndoială unul din nobilime şi care a fost amintit acum pe nume, fiind de faţă, a vorbit. El i-a oferit lui Avraam pământul cu peştera, evident ca un dar definitiv. Această ofertă urmează un bun obicei răsăritean care mai dăinuieşte în multe locuri până în zilele noastre. Oricine ştia, desigur, că această ofertă nu era luată în serios, Efron nevoind să vândă peştera fără ogor.

Motivul puternicei dorinţe a lui Efron de a vinde întreaga proprietate şi nu numai o parte din ea, constă în legile hetite (Nos. 46, 47), care permit transferul serviciului feudal, numai dacă este cumpărat ogorul întreg, şi nu dacă acesta este desfăcut în bucăţi. Deci, dacă Avraam ar fi cumpărat numai peştera, sarcinile fiscale ale lui Efron nu ar fi fost uşurate, în timp ce eventuala cumpărare Avraam a întregii proprietăţi ar fi transferat obligaţiile feudale ale lui Efron asupra cumpărătorului Avraam.

Îţi dau preţul. Recunoscând în răspunsul lui Efron bunăvoinţa sa de a-l face să aibă peştera, numai dacă va cumpăra şi ogorul în care se afla ea, Avraam a mai făcut o plecăciune de gratitudine. Desigur că el a refuzat să primească proprietatea lui Efron ca un dar, însă a întrebat de preţ făcând cunoscută dorinţa lui de a plăti pentru ea.

Patru sute de sicli. Aproximativ 116 (vezi comentariul pentru cap. 20,16). Efron spune acum preţul său, lăsând să se înţeleagă că acesta era o simplă bagatelă pentru un om bogat ca Avraam. Deşi preţul pare foarte rezonabil în termenii valorilor moderne, pe vremea lui Avraam trebuie să fi părut exorbitant. Rapoartele babiloniene arată că, în medie, pe atunci ogoarele se vindeau cu 4 sicli de acru, iar cele mai fertile grădini cu 40 de sicli acrul. Conform cu standardul babilonian, Avraam ar fi fost în stare să cumpere un ogor de 100 de acri pentru banii lui. Deşi nu ştim cât de întins era ogorul lui Efron, se pare că Moise lasă impresia că Efron a profitat de situaţia grea a lui Avraam pentru a realiza un bun profit pentru el însuşi.

Avraam a cântărit. Dorind să evite orice simţământ de duşmănie, Avraam ca semit aflat în mijlocul hetiţilor, a plătit fără discuţie şi fără să mai negocieze asupra preţului. Atunci, ca şi acum, o astfel de procedură era obişnuită în întregul Orient, iar Efron se aştepta fără îndoială ca Avraam să facă la fel. Ca prinţ puternic, bogat conducător nomad, se poate ca Avraam să fi simţit că nu era de demnitatea sa să se tocmească sau poate că el a ales în mod deliberat să evite reputaţia unei comportări necinstite. El a plătit totul pe loc, conform obiceiului comercial, aşa cum arată expresia care mergeau la orice negustor.

Ogorul. Aici sunt date unele stipulări care, fără îndoială, se găsesc şi mai detaliate într-un act scris. Numeroase astfel de contracte din acel timp, din Ur, vechiul cămin al lui Avraam, şi din alte părţi ale Mesopotamia, prezintă un tablou clar al formei unui astfel de contract. Documentul lui Avraam conţinea, fără îndoială, o descriere exactă a proprietăţii şi a aşezării ei, şi enumerarea pomilor şi a altor obiecte accesorii de pe ea, în cazul acesta fiind inclusă peştera. Dacă, spre exemplu, pomii nu ar fi fost incluşi în mod special, Efron ar fi putut pretinde recolta lor în fiecare an.

Acesta este încă un amănunt interesant dovedind că hetiţii erau incluşi în contract, deoarece enumerarea exactă a numărului de pomi la fiecare vânzare de proprietate este o trăsătură caracteristică în documentele de afaceri hetite.

În faţă cu Mamre. Adică, la răsărit de Mamre (RSV).

Avraam a îngropat-o pe Sara. Peştera se afla aproape de Mamre, unde Avraam locuise înainte de naşterea lui Isaac. În faţa păduricii care fusese căminul lor timp de atâţia ani, unde ei şi-au împărtăşit bucuriile şi necazurile lor, dezamăgirile şi speranţele lor, Avraam a aşezat-o pe iubita sa soţie la odihnă.

În faţă cu Mamre. Expresia ebraică tradusă aici în faţă cu urmează să fie înţeleasă la răsărit de. Arătând direcţiile, un evreu socotea în mod obişnuit ca având în faţa sa răsăritul, care era astfel în faţă cu el (vezi Zaharia 14,8; Ioel 2,20; Deuteronom 11,24). Mamre nu era un alt nume dat Hebronului, ci era pur şi simplu în vecinătatea lui (vezi Geneza 13,18).

În ţara Canaan. Pentru a sublinia, ca în versetul 2, că Sara şi-a găsit ultimul ei loc de odihnă într-o bucată de pământ aparţinând lui Avraam din ţara făgăduită a Canaanului. Comentariile lui Ellen G. White

7 ML 192

17-20 PP 169