1 Israel a plecat cu tot ce avea. A ajuns la Beer-Șeba și a adus jertfe Dumnezeului tatălui său, Isaac.

A ajuns la Beer-Şeba. Probabil că tabăra lui Iacov fusese la Hebron timp de mai mulţi ani (cap. 35,27; 37,14), locul unde erau înmormântaţi Avraam, bunicul său şi Isaac, tatăl său, împreună cu alţii membri ai familiei. Poate că acesta a fost locul plecării. În drumul spre Egipt, Iacov s-a oprit la Beer-Şeba, partea sudică a graniţelor Canaanului, unde Avraam (cap. 21,33) şi Isaac (cap. 26,25) ridicaseră altare lui Iehova. Când Iacov a trecut prin acest loc sfânt şi a văzut, poate, rămăşiţele altarului tatălui său, el s-a oprit să-I aducă jertfe lui Dumnezeu, care lucrase cu el în mod atât de îndurător în trecut. Probabil că aceste sacrificii erau jertfe de mulţumire pentru veştile cele bune cu privire la Iosif. Este posibil ca Iacov să fi dorit să-L consulte pe Dumnezeu cu privire la călătoria sa spre Egipt, care poate că i-a pricinuit presentimente rele, ţinând seama de scenele de apăsare descoperite lui Avraam (cap. 15,13). Este hotărât că aici Iacov s-a încredinţat pe sine şi familia sa purtării de grijă a lui Dumnezeu.


2 Dumnezeu a vorbit lui Israel într-o vedenie, noaptea, și a zis: „Iacove! Iacove!” Israel a răspuns: „Iată-mă!”

Dumnezeu a vorbit lui Israel. După cât se pare, aceasta a fost prima vedenie acordată lui Iacov după mai mulţi ani. Multe din descoperirile anterioare veniseră în timpul nopţii, mai ales sub formă de vise (cap. 28,12; 31,11; 32,30). Aceasta nu este numită vis, venit în timpul somnului, ci o vedenie.

Iacove, Iacove. Faptul că Dumnezeu l-a numit Iacov în loc de Israel poate să fi fost pentru a-i aminti ceea ce fusese el, deoarece îşi văzuse propriul caracter reflectat în mod clar în acela al fiilor lui. O dată îl indusese în eroare pe tatăl său şi îl înşelase pe fratele său. Proprii copii îl înşelaseră cu privire la Iosif timp de 22 de ani, înainte ca adevărul să iasă la iveală. Fără îndoială că de multe ori şi-ar fi dorit să poată vedea trăsături mai nobile în fiii săi, numai spre a se gândi la caracterul nerenăscut pe care îl avusese timp de atâţia ani.


3 Și Dumnezeu a zis: „Eu sunt Dumnezeu, Dumnezeul tatălui tău. Nu te teme să te cobori în Egipt, căci acolo te voi face să ajungi un neam mare.

Nu te teme. Acest îndemn divin descoperă faptul că Iacov s-a temut să nu facă rău mergând în Egipt. El tânjea să-l vadă pe Iosif, fiul lui de atâta timp pierdut, el şi-a adus de asemenea aminte de relele urmări ale călătoriei lui Avraam în Egipt (cap. 12,14-20), şi că o dată Dumnezeu îi interzisese lui Isaac să meargă acolo în timpul foametei (cap. 26,2). Este posibil ca aprobarea lui Dumnezeu pentru această călătorie să fi fost o problemă serioasă în mintea patriarhului. Acum, Dumnezeu Şi-a exprimat aprobarea pentru călătorie şi i-a dat noi făgăduinţe liniştitoare. Ca şi altădată, când a ieşit din Padan-Aram, acum, plecând din Egipt, Iacov a primit asigurarea că Dumnezeu va merge cu el, că făgăduinţa divină cu privire la urmaşii săi era încă în vigoare şi că mutarea în Egipt nu va însemna părăsirea permanentă a Ţării Făgăduinţei.


4 Eu însumi Mă voi coborî cu tine în Egipt și Eu însumi te voi scoate iarăși de acolo; iar Iosif îți va închide ochii.”

Te voi scoate iarăşi. Într-un sens restrâns, făgăduinţa aceasta s-a împlinit faţă de Iacov personal, când trupul său a fost readus în Canaan pentru înmormântare, dar pe deplin în ieşirea urmaşilor lui Iacov din Egipt după vreo 215 ani.


5 Iacov a părăsit Beer-Șeba; și fiii lui Israel au pus pe tatăl lor, Iacov, cu copilașii și nevestele lor, în carele pe care le trimisese faraon ca să-l ducă.
6 Și-au luat și turmele și averile pe care le agonisiseră în țara Canaanului. Și Iacov s-a dus în Egipt cu toată familia lui.

Cu toată familia sa. Întărit şi încurajat de făgăduinţele divine acordate cu bunăvoinţă din nou în vedenia de noapte, Iacov a mers în Egipt, însoţit de copiii şi nepoţii lui.

Mulţi comentatori au atras atenţia asupra unei picturi a unui mormânt de la Beni-Hassan din Egipt, ca o paralelă la migraţia lui Iacov în Egipt. Această pictură, descrisă deja în legătură cu călătoria lui Avraam în Egipt (vezi comentariul pentru cap. 12,10), zugrăveşte sosirea semiţilor în Valea Nilului în secolul al XIX-lea î.Hr., pe timpul dinastiei a douăsprezecea. Aceasta ar fi cu cel puţin două secole înainte de călătoria lui Iacov în Egipt şi de aceea pictura nu poate fi luată ca o ilustrare a evenimentului în discuţie. Totuşi, ea este importantă la înţelegerea migrării lui Iacov, deoarece arată bărbaţi şi femei semite cu bunurile lor încărcate pe măgari şi pe copiii lor în coşuri de papură pe spatele asinilor. Ea arată hainele lor colorate şi stilul îmbrăcămintei, încălţămintei, armelor lor şi chiar un instrument muzical, o liră.


7 A luat cu el în Egipt pe fiii lui și pe fiii fiilor lui, pe fiicele lui și pe fiicele fiilor lui și pe toată familia lui.
8 Iată numele fiilor lui Israel, care au venit în Egipt. Iacov și fiii lui. Întâiul născut al lui Iacov: Ruben.

Numele fiilor lui Israel. Prima întâlnire a acestei expresii. Mărimea familiei lui Iacov, care avea să crească în Egipt într-o mare naţiune, este dată aici ca o aluzie evidentă la împlinirea făgăduinţei divine cu care el a plecat în Egipt. Lista numelor include nu numai fiii lui Israel, în sensul strict, ci şi pe patriarh însuşi, şi pe Iosif cu cei doi fii ai săi, care s-au născut înainte de sosirea lui Iacov în Egipt.


9 Fiii lui Ruben: Enoh, Palu, Hețron și Carmi.

Fiii lui Ruben. Dintre cei patru fii ai lui Ruben, ultimii doi amintiţi trebuie să fi fost nişte copilaşi în braţele mamei lor, deoarece Ruben avusese numai doi fii pe timpul primei lui întoarceri din Egipt (cap. 42,37). Numele lor înseamnă: Enoh, de asemenea numele întâiului născut al lui Cain (cap. 4,17) şi al patriarhului Enoh (Cap. 5,19), înseamnă consacrat; Palu, separat; Heţron, îngrăditură; şi Carmi, vier sau via mea.


10 Fiii lui Simeon: Iemuel, Iamin, Ohad, Iachin și Țohar; și Saul, fiu dintr-o femeie canaanită.

Fiii lui Simeon. Iemuel înseamnă ziua lui Dumnezeu; Iamin, mâna dreaptă; Ohad, unit; Iachin, el (Dumnezeu) stabileşte; Ţohar, mărturie sau strălucire; Saul, cerut.

Femeie canaanită. Referinţa la unul din fiii lui Simeon ca fiu dintr-o femeie canaanită înseamnă că nu era obiceiul fiilor lui Iacov să ia neveste dintre canaaniţi. De regulă, ei îşi alegeau din rudele tatălui lor din Mesopotamia, familiile lui Ismael, fiii lui Chetura sau Esau. Numai Simeon şi Iuda (cap. 38,2) se pare că au avut neveste canaanite.


11 Fiii lui Levi: Gherșon, Chehat și Merari.

Fiii lui Levi. Gherşon înseamnă expulzare sau stoarcere; Chehat, adunare; şi Merari, amar.


12 Fiii lui Iuda: Er, Onan, Șela, Pereț și Zarah; dar Er și Onan au murit în țara Canaanului. Fiii lui Pereț au fost: Hețron și Hamul.

Fiii lui Iuda. Despre semnificaţiile numelor lui Pereţ şi Zerah, vezi comentariul pentru cap. 38,29. Er şi Onan, care au murit în ţara Canaanului, nu sunt socotiţi, iar Pereţ avea deja doi fii, Heţron şi Hamul, cel care a primit îndurare.


13 Fiii lui Isahar: Tola, Puva, Iov și Șimron.

Fiii lui Isahar. Tola înseamnă vierme sau stacojiu; şi Puva, gură. Iov, care se pare că înlocuieşte forma neprescurtată Iaşub (Numeri 26,24; 1 Cronici 7,1), înseamnă întoarcere de sine, iar Şimron, veghe.


14 Fiii lui Zabulon: Sered, Elon și Iahleel.

Fiii lui Zabulon. Sered înseamnă teamă; Elon, stejar; şi Iahleel, aşteaptă pe Dumnezeu.


15 Aceștia sunt fiii pe care i-a născut lui Iacov, Lea, în Padan-Aram, împreună cu fiica, sa Dina. Fiii și fiicele lui alcătuiau în totul treizeci și trei de inși.

Dina. După cât s-ar părea necăsătorită din pricina nenorocirii de la Sihemiţi, de aceea, amintită aici ca membru independent al familiei lui Iacov.

Treizeci şi trei. La acest număr se ajunge fie prin excluderea lui Er şi Onan şi includerea lui Iacov şi Dina, fie prin includerea lui Er şi Onan şi excluderea lui Iacov şi Dina. Cei 6 fii ai Leii, 23 de nepoţi (care mai erau în viaţă), 2 strănepoţi (fiii lui Pereţ) şi o fiică, adică în total 32 de persoane, iar cu Iacov, 33.


16 Fiii lui Gad: Țifion, Haggi, Șuni, Ețbon, Eri, Arodi și Areeli.

Fiii lui Gad. Ţifion înseamnă aşteptare; Haggi, festiv; Şuni, liniştit; Eţbon, trudire; Eri, păzire; Arodi, cocoşat şi Areeli, leul lui Dumnezeu.


17 Fiii lui Așer: Imna, Ișva, Ișvi și Beria; și Serah, sora lor. Și fiii lui Beria: Heber și Malchiel.

Fiii lui Aşer. Semnificaţia numelui Imna nu este sigură. Işva şi Işvi au ambele aceeaşi semnificaţie, el este egal, iar Beria înseamnă dar. Numele surorii lor Serah înseamnă belşug. Heber înseamnă prieten sau tovarăş, iar Malchiel, regele lui Dumnezeu. Este de neconceput că dintre nepoţii lui Iacov, dintre care 51 de băieţi arătaţi pe nume, să se fi născut numai o singură fiică, fiica lui Aşer. Probabil că este amintită din cauză că, întocmai ca Dina (v.15), ea a rămas necăsătorită. Ea nu trecuse în altă familie, cu celelalte fiice şi nepoate ale lui Iacov, care i-au urmat pe soţii lor în căminele acestora.


18 Aceștia sunt fiii Zilpei, pe care o dăduse Laban fetei sale Lea; pe aceștia i-a născut ea lui Iacov. În totul șaisprezece inși.

Şaisprezece inşi. Cei doi fii ai Zilpei, 11 nepoţi ai ei, 1 nepoată şi 2 strănepoţi dau numărul de

16.


19 Fiii Rahelei, nevasta lui Iacov: Iosif și Beniamin.
20 Lui Iosif i s-au născut, în țara Egiptului: Manase și Efraim, pe care i i-a născut Asnat, fata lui Poti-Fera, preotul lui On. –

Manase şi Efraim. Vezi comentariul pentru cap. 41,50-52.


21 Fiii lui Beniamin: Bela, Becher, Așbel, Ghera, Naaman, Ehi, Roș, Mupim, Hupim și Ard.

Fiii lui Beniamin. Bela înseamnă devorare, iar Becher, mânz de cămilă; Aşbel, Gera, Naaman, Mupin şi Ard au semnificaţii nesigure. Naaman înseamnă plăcere; Ehi, fratele meu; Roş, cap, iar Hupim, acoperitori.

În lista genealogică a lui Beniamin din Numeri 26,40, Naaman şi Ard sunt daţi ca fii ai lui Bela, adică nepoţi ai lui Beniamin. O explicaţie rezonabilă este că cei doi fii ai lui Beniamin, Naaman şi Ard, au murit fără urmaşi şi că Bela şi-a numit fiii lui după numele celor doi fraţi ai săi decedaţi. În felul acesta, ei aveau să ia nu numai numele unchilor lor, ci şi poziţia lor în seminţie şi să devină capi de familii. Numele de Becher, Gera şi Roş se pare că au fost omise din lista din Numeri 26, pentru motivul că ei muriseră mai devreme fără urmaşi.


22 Aceștia sunt fiii Rahelei, pe care i-a născut lui Iacov. În totul paisprezece inși.

În totul patrusprezece inşi. Cei doi fii ai Rahelei şi 12 nepoţi dau numărul de 14.


23 Fiul lui Dan: Hușim.

Fiii lui Dan. Este enumerat numai un fiu al lui Daniel. Forma la plural de fiii este folosită ca

o expresie stereotipă, fie că este numit unul, fie că sunt numiţi mai mulţi fii. Un alt exemplu al acestui obicei se află în v.15, unde este folosit termenul fiice, deşi este amintită numai una, Dina. Numele lui Huşim are o semnificaţie nesigură.


24 Fiii lui Neftali: Iahțeel, Guni, Iețer și Șilem.

Fiii lui Neftali. Iahţeel înseamnă împărţit de Dumnezeu, iar Guni are o semnificaţie nesigură. Ieţer înseamnă chip sau ramă, iar Şilem recompensă.


25 Aceștia sunt fiii Bilhei, pe care o dăduse Laban fetei sale Rahela; și pe aceștia i-a născut ea lui Iacov. În totul șapte inși.

În totul şapte inşi. Cei doi fii ai Bilhei şi cinci nepoţi dau acest număr.


26 Sufletele care au venit cu Iacov în Egipt și care ieșiseră din el, erau în totul șaizeci și șase, fără să numărăm nevestele fiilor lui Iacov.

Sufletele. Numărul acesta include numai urmaşii lui Iacov, care mai erau în viaţă în momentul migrării în Egipt, dar nu şi nevestele fiilor lui, sau fiicele lui măritate şi familiile lor, dacă din acestea au coborât cu el în Egipt, deoarece ele deveniseră membre ale altor seminţii. Numărul de 66 se compune din următorii: 11 fii ai lui Iacov şi o fiică nemăritată 12 Fiii lui Ruben 4 Fiii lui Simeon 6 Fiii lui Levi 3 3 fii ai lui Iuda şi doi nepoţi 5 Fiii lui Isahar 4 Fiii lui Zabulon 3 Fiii lui Gad 7 4 fii ai lui Aşer, o fiică şi 2 nepoţi 7 Fiii lui Dan 1 Fiii lui Neftali 4 Fiii lui Beniamin 10 Total 66


27 Și Iosif avea doi fii, care i se născuseră în Egipt. – Toate sufletele din familia lui Iacov, care au venit în Egipt, erau în număr de șaptezeci.

Şaptezeci. Moise îi adaugă pe Iacov, Iosif şi cei doi fii ai săi, la cei 66 de urmaşi ai lui Iacov spre a ajunge la numărul întreg al familiei lui Iacov care s-a aşezat în Egipt. Ştefan a dat numărul de 75 (Fapte 7,14), în loc de 70, probabil din cauza faptului că el i-a inclus pe cei cinci nepoţi ai lui Iosif. Lucrul acesta a fost făcut de traducătorii LXX, care dau aici numărul de 75.


28 Iacov a trimis pe Iuda înainte la Iosif ca să-i dea de știre să-i iasă înainte în Gosen.

L-a trimis pe Iuda înainte. Lista despre casa lui Iacov este urmată de o dare de seamă despre sosirea lor în Egipt. Dovedind calităţile remarcabile de conducere în călătoria lor anterioară în Egipt, fireşte că Iuda a fost ales să-l reprezinte pe bătrânul patriarh şi să anunţe sosirea lui. El avea de asemenea să primească de la Iosif instrucţiunile necesare despre locul aşezării lor, şi apoi să se întoarcă să conducă caravana în Gosen (vezi comentariul pentru cap. 45,10). Faptul că Iuda a adus la îndeplinire sarcina sa, sugerează că el fusese deja ales de Iacov ca moştenitor al dreptului de întâi născut. Beniamin, deşi iubit, era tânăr şi nu avea experienţă şi, după cum dovedesc împrejurările de mai târziu, lui îi lipseau calităţile de conducere. Beniamin era numai un lup, dar Iuda era un leu (cap. 49,9.27).


29 Și au venit în ținutul Gosen. Iosif și-a pregătit carul și s-a suit ca să se ducă în Gosen, în întâmpinarea tatălui său, Israel. Cum l-a văzut, s-a aruncat pe gâtul lui și a plâns multă vreme pe gâtul lui.

S-a aruncat pe gâtul lui. Expresia i s-a arătat (engleză) de obicei este folosită numai la apariţia lui Dumnezeu şi sugerează măreţia în care Iosif a venit să-l întâmpine pe tatăl său. Această întâlnire a făcut ca vieţile ambilor bărbaţi să ajungă la punctul culminant. Cât de mult au tânjit ei să se vadă unul pe altul este o chestiune pentru imaginaţie mai degrabă decât pentru descriere. Marea lor iubire unul pentru altul, izbucnind din bucuria inimii lor, a fost revărsată în lacrimi care nu mai puteau fi oprite. Acestea erau lacrimi de bucurie, care au urmat după numeroasele lacrimi de amărăciune vărsate în timpul îndelungatei lor despărţiri.


30 Israel a zis lui Iosif: „Acum pot să mor, fiindcă ți-am văzut fața, și tu tot mai trăiești.”

Acum pot să mor. Nu că Iacov dorea să moară, ci acum era pe deplin mulţumit. Văzându-l pe Iosif cu proprii ochi şi ştiind că fericirea iubitului lui fiu era asigurată, considera că viaţa nu-i mai putea oferi o bucurie mai mare. Ultima dorinţă pământească a inimii lui era pe deplin satisfăcută, şi el era gata să-şi încheie viaţa oricând şi oriunde Dumnezeu va găsi cu cale.


31 Iosif a zis fraților săi și familiei tatălui său: „Mă duc să înștiințez pe faraon și să-i spun: „Frații mei și familia tatălui meu, care erau în țara Canaan, au venit la mine.
32 Oamenii aceștia sunt păstori, căci cresc vite; ei și-au adus oile și boii și tot ce este al lor.”
33 Și, când vă va chema faraon și vă va întreba: „Cu ce vă îndeletniciți?”,

Când vă va chema Faraon. Primul lucru pe care Iosif şi l-a propus să-l facă, după urarea de bun venit a rudelor sale în Egipt, a fost să-i prezinte regelui pe tatăl său şi pe fraţii lui. Faraon putea să intenţioneze a-i numi pe unii dintre ei ca slujbaşi, considerând că puteau să fie tot aşa de folositori ca Iosif. Dar Iosif, dându-şi seama de viaţa seducătoare a curţii egiptene şi de caracterul slab al fraţilor lui, s-a temut că în curând puteau să cadă în ispită şi să piardă viziunea părţii lor viitoare în planul lui Dumnezeu. Din această cauză, Iosif a accentuat ca ei să declare, dacă vor fi întrebaţi, că ocupaţia lor este aceea de păstori, lăsând astfel să se înţeleagă că nu erau calificaţi pentru viaţa de curte.


34 voi să răspundeți: „Robii tăi au crescut vite, din tinerețea noastră până acum, atât noi, cât și părinții noștri.” În felul acesta veți locui în ținutul Gosen, căci toți păstorii sunt o urâciune pentru egipteni.”

Ţinutul Gosen. Gosen, în regiunea estică a Deltei era minunat de potrivit pentru turme şi cirezi. Deşi aproape de capitală (cap. 45,10), aceasta avea să-i izoleze de egipteni şi să le permită să-şi trăiască propriul trai, să-şi construiască propria cultură şi să slujească Dumnezeului lor, fără să-i jignească pe alţii. Ba mai mult, ei aveau să fie relativ aproape de Canaan şi puteau să plece uşor în timp de nevoie neprevăzută. În felul acesta, Iosif a dat pe faţă o privire pătrunzătoare asupra destinului poporului său, înţelegând, după cât s-ar părea, că va veni timpul când ei vor trebui să plece.

Toţi păstorii sunt o urâciune. Probabil că acestea nu sunt cuvintele lui Iosif, ci ale lui Moise, istoricul, date ca explicaţie la sfatul şi acţiunea lui Iosif. Dacă fraţii lui aveau să-şi exprime dorinţa de a continua ocupaţia lor de păstori, regele cu atât mai mult, probabil, că avea să consimtă la aşezarea lor în regiunea Gosen, care urma să-i izoleze de valea Nilului şi de cei mai mulţi egipteni. Aprecierea lui Moise despre atitudinea egipteană faţă de păstori este confirmată mai târziu de scriitorii greci (Herodot, ii. 47, 164) şi de Iosif Flavius (Antichităţi, ii. 7, 5), ca şi mai timpuriu de reprezentările descriptive din picturi şi basoreliefuri. Adesea, păstorii sunt reprezentaţi ca fiinţe nenorocite, murdare şi nepieptănate, goi şi pe jumătate prăpădiţi de foame şi adesea fie şchiopi, sau diformi. Comentariile lui Ellen G. White

1-34 PP 232-233

6,7 SR 147

29 5T 125