Râu. Îngerul îi arătase lui Ioan exteriorul cetăţii (cap. 21,10), iar acum îi atrage atenţia asupra anumitor lucruri din interior. Compară cu descrierea pe care o face Ezechiel râului (vezi comentariul de la Ezechiel 47,1).
Limpede. Gr. lampros, strălucitor, luminos. Compară cu folosirea cuvântului la Luca 23,11; Faptele Apostolilor 10,30; Apocalipsa 15,6; 19,8; 22,16. Din scaunul de domnie. Vezi şi comentariul de la Ezechiel 47,1; Zaharia 14,8.
Pomul vieţii. Compară cu acea mulţime de copaci din Ezechiel (vezi comentariul de la Ezechiel 47,7.12). În ce priveşte pomul din Edenul de la început, vezi comentariul de la Genesa 2,9. În ce priveşte ceea ce s-a întâmplat mai apoi cu el, vezi 8 T 288, 289. Pomul este un simbol al vieţii veşnice, din sursa vieţii. Compară Apocalipsa 21,10 cu PP 62; GC 645, 648; Ellen G. White, Material suplimentar la Apocalipsa 22,2.
Douăsprezece feluri de rod. Vor fi mereu roade din abundenţă, suficiente pentru a satisface, de-a lungul veşniciei, toate nevoile vieţii celor mântuiţi. Compară cu Ezechiel 47,12. Vindecarea. Gr. therapeia, slujbă, vindecare, uneori cu sens colectiv, slujitorii gospodăriei. Cuvântul apare numai de patru ori în Noul Testament (compară cu Matei 24,45; Luca
9,11; 12,42). În greaca clasică therapeia are diferite sensuri, servire, îngrijire, purtare de grijă. În ce priveşte funcţia pomului vieţii în Edenul restaurat, vezi referinţele de mai sus, de la pomul vieţii.
Blestem. Gr. katathema, lucrul (sau persoană) blestemată. Probabil că acest cuvânt nu trebuie confundat cu anathema, blestemul rostit ca o osândă asupra unui lucru sau a unei persoane.
Scaunul de domnie. Asta sugerează ideea că Dumnezeu şi Hristos vor domni în cetate. Acest lucru este posibil, deoarece nimic vrednic de blestem nu se va găsi acolo.
Vor sluji. Gr. latreuo, a servi, a se închina, a îndeplini o slujbă. Cuvântul se referă la o servire normală, naturală, spontană, şi se deosebeşte de leitourgeo, cuvânt care înseamnă slujire oficială, într-o slujbă stabilită (vezi Exodul 29,30, LXX).
Vor vedea faţa Lui. Această expresie denotă o relaţie intimă cu o altă persoană şi încredere reciprocă. Vezi Psalmi 17,15; Matei 5,8; Evrei 12,14; 1 Ioan 3,2. Compară cu experienţa lui Moise (Exodul 33,20–23).
Pe frunţile lor. Numele divin pe frunte este un simbol al faptului că ei Îi aparţin lui Dumnezeu şi un simbol prin care sunt identificaţi. Aici este scoasă în evidenţă întreaga consacrare de o viaţă a sfinţilor, în slujba lui Dumnezeu (vezi cap. 7:3; 13:16).
Nu va mai fi noapte. Acest tablou înfăţişează cât de inutili sunt luminătorii cereşti în prezenţa lui Dumnezeu. Aceştia vor păli în prezenţa slavei Persoanei divine (vezi comentariul de la cap. 21,23).
Îi va lumina. Această stare reprezintă restabilirea şi reînceperea legăturilor armonioase, relaţii care au fost întrerupte prin păcat.
Vor împărăţi. Vezi cap. 5,10. Asta nu înseamnă că vor împărăţi unul asupra altuia sau asupra altor lumi. Este mai degrabă o figură de stil care sugerează fericirea celor răscumpăraţi. Ei nu vor mai fi sub conducerea vreunei puteri care să îi persecute. Se vor bucura de libertatea şi de mulţimea împăraţilor.
Vrednice de crezare şi adevărate. O declaraţie cu privire la faptul că revelaţia lui Dumnezeu este vrednică de încredere şi adevărată; profeţia, aşa cum este dată de înger, este autentică.
Duhurilor proorocilor. Sintagma duhurilor proorocilor poate fi considerată o referire la duhurile proorocilor, sub controlul Duhului Sfânt, atunci când aceştia sunt în viziune. Duhul Sfânt a iluminat duhul lui Ioan, aşa cum a făcut-o cu duhurile proorocilor din Vechiul Testament (vezi cap. 1,10). Întreagă Apocalipsa este o mărturie cu privire la faptul că în viziune duhul lui Ioan a fost controlat de către Duhul Sfânt.
Curând. Îngerul Îl citează pe Domnul Isus. Se face referire la a doua venire. Vezi comentariul de la cap. 1,1. Ferice. Alta din cele şapte fericiri ale Apocalipsei (vezi şi cap. 1,3; 14,13; 16,15; 19,9; 20,6; 22,14). Cuvintele. Adică diferitele sfaturi şi avertizări ale cărţii.
Am văzut. Literal, pasajul sună astfel: Eu, Ioan, cel care a văzut şi auzit aceste lucruri.
M-am aruncat … ca să mă închin. Probabil ca un act de omagiu, pe care îngerul l-a respins. Măreţia viziunii trebuie să-l fi copleşit cu totul pe profet, făcându-l să se simtă extrem de umil. Mai mult chiar, îngerul Îl citase pe Domnul Isus Hristos, ca şi cum Domnul Însuşi ar fi vorbit.
Împreună slujitor. Vezi comentariul de la cap. 19,10.
Care păzesc cuvintele. Vezi cap. 19,10, unde, după cât se pare, pentru acelaşi grup sunt folosite cuvintele fraţii tăi, care păstrează mărturia lui Isus. Cuvintele din cartea aceasta sunt mărturia lui Isus (vezi comentariul de la cap. 1,2).
Închină-te lui Dumnezeu. Vezi comentariul de la cap. 14,7.
Să nu pecetluieşti. Aici este exact opusul poruncii pe care a primit-o Daniel cu privire la cartea sa (vezi comentariul de la Daniel 12,4). Ţinând cont de faptul că vremea este aproape, soliile cărţii Apocalipsa nu trebuiau pecetluite. Nu aşa au stat lucrurile pe vremea lui Daniel. Cuvintele să nu pecetluieşti sunt un enunţ negativ, care de fapt înseamnă: fă cunoscute cuvintele acestei proorocii peste tot.
Vremea este aproape. Vezi comentariul de la cap. 1,1.3.
Nedrept. Literal, versetul spune: Cel care comite fărădelege, să comită şi în continuare fărădelege; iar cel întinat să fie întinat şi în continuare, iar cel fără prihană, să fie şi în continuare fără prihană.Aceste cuvinte sunt în mod deosebit aplicabile la vremea când viitorul fiecărui persoane este stabilit în mod irevocabil. Un astfel de decret va fi dat la sfârşitul judecăţii de cercetare (vezi comentariul de la cap. 14,7). Unii, comparându-le cu îndemnul lui Hristos din parabola neghinei: Lăsaţi-le să crească amândouă împreună până la seceriş (Matei 13,30), consideră că aceste afirmaţii au o aplicaţie mai largă. Nimic nu trebuie să stea în calea liberei voinţe a omului. Oamenilor li se va îngădui să trăiască viaţa pe care ei o aleg de bunăvoie, aşa ca să se dea pe faţă adevăratul lor caracter. La a doua venire a Domnului Hristos fiecare om, de orice vârstă, va dovedi din ce grupă face parte.
Eu vin curând. Vezi comentariul de la v. 7. Răsplata. Gr. misthos, chirie, salariu, ceea ce se cuvine. Compară cu folosirea acestui cuvântul la Matei 5,12.46; 20,8; 2 Petru 2,13. Să dau. Gr. apodidomi, a plăti, a fi achitată o datorie, a recompensa.
Fapta. Gr. ergon, o faptă săvârşită. Numărul singular sugerează faptul că acest cuvânt este folosit colectiv pentru toate faptele vieţii trăite de o persoană. Efectele harului lui Hristos sau ale respingerii harului sunt de asemenea luate în consideraţie atunci când este examinată fapta omului (vezi comentariul de la Ezechiel 18,22.24).
Alfa şi Omega. Acestea sunt prima şi ultima literă a alfabetului grecesc, descriindu-L pe Domnul, Creator al tuturor lucrurilor, începutul şi sfârşitul revelaţiei date omului de către Dumnezeu (vezi comentariul de la cap. 1,8).
Cel dintâi şi Cel de pe urmă. De la început până la sfârşit, desfăşurarea planului de mântuire este legată de Hristos Isus.
Începutul şi sfârşitul. Toate lucrurile create Îi datorează existenţa Domnului Hristos; toate îşi găsesc împlinirea în legătură cu El. Vezi Coloseni 1,16.17.
Ferice. Încă o binecuvântare rostită asupra celor credincioşi (vezi comentariul de la v. 7).
Cei ce îşi spală hainele. [Cei ce păzesc poruncile Lui, KJV]. Pot fi citate importante dovezi textuale pentru exprimarea cei ce îşi spală hainele (ca în traducerea Cornilescu). Câteva manuscrise spun: cei ce şi-au spălat hainele. Dintre uncialele timpurii (vezi Vol. V, pp. 114–116), numai Sinaiticus şi Alexandrinus conţin această parte a Apocalipsei, ambele redând-o identic: cei ce îşi spală hainele. În cea mai mare parte a manuscriselor minuscule se spune cei ce păzesc poruncile Lui. Versiunile antice, ca şi citatele patristice, sunt împărţite în exprimare. Cele două propoziţii sunt foarte asemănătoare în limba greacă şi este foarte uşor să ne imaginăm că un scrib putea să confunde o propoziţie cu alta; deşi este imposibil să ştim cu certitudine care a fost exprimarea din versiunea originală. Următoarele transliterări arată similaritatea dintre cele două exprimări:
hoi poiountes tas entolas autou, cei ce păzesc poruncile Lui.
hoi plunontes tas stolas auton, cei ce îşi spală hainele.
În realitate ambele exprimări se potrivesc în acest context şi sunt în armonie cu învăţăturile lui Ioan din alte părţi. În ce priveşte subiectul păzirii poruncilor, vezi Apocalipsa 12,17; 14,12; compară cu Ioan 14,15.21; 15,10; 1 Ioan 2,3–6. În ce priveşte subiectul spălării hainelor, vezi Apocalipsa 7,14, unde despre o grupare de sfinţi se spune că şi-au spălat hainele, şi le-au albit în sângele Mielului. Dreptul nostru la cer este neprihănirea lui Hristos pusă în dreptul nostru; pregătirea noastră pentru cer este neprihănirea lui Hristos transmisă nouă, reprezentată de hainele spălate. Dovada externă a faptului că am primit neprihănirea lui Hristos este perfecta conformare cu poruncile lui Dumnezeu. Prin urmare, cele două idei, cea a spălării hainelor şi a ascultării de porunci, sunt strâns legate.
Ţinând cont de problemele traducerii acestei propoziţii, ar fi înţelept să construim temelia doctrinei păzirii poruncilor lui Dumnezeu pe celelalte pasaje din Scriptură care au de-a face cu ascultarea, cu privire la care nu există discuţii cu privire la dovezile textuale. Sunt destule de felul acesta.
În ce priveşte un studiu mai complet asupra acestei probleme, vezi Probleme de Traducere a Bibliei, pp. 257–262. Cuvântul grecesc pentru haine este stolai, întrebuinţat când este vorba de hainele
exterioare, lungi, care caracterizează un om distins. Compară cu folosirea acestui cuvânt în Marcu 12,38; 16,5; Luca 15,22; 20,46. Acelaşi cuvânt grecesc este folosit în LXX pentru hainele sfinte ale lui Aaron şi ale urmaşilor săi (Exodul 28,2; 29,21). Cuvântul stolă, este derivat de la stole. La început stolă a însemnat un veşmânt lung şi larg, ajungând până la glezne, iar mai târziu o podoabă ecleziastică din mătase, purtată în jurul gâtului şi căzând în jos pe umeri.
Drept. Gr. exousia, libertate, privilegiu, drept. Va fi privilegiul şi libertatea sfinţilor să aibă parte la pomul vieţii şi să se bucure de nemurire, împreună cu Isus Hristos (vezi comentariul de la v. 2).
Să intre. Acesta este un şi mai mare privilegiu. Noul Ierusalim va fi capitala noului pământ (vezi GC 676).
Cânii. O figură de stil întrebuinţată cu privire la o persoană stricată şi neruşinată (vezi comentariul de la Filpeni 3,2).
Vrăjitorii. În ce priveşte categoria de păcătoşi enumerată aici, vezi comentariul de la cap. 21,8.
Eu, Isus. Isus autentifică descoperirile raportate în Apocalipsa. Vezi comentariul de la cap. 1,1.
Îngerul Meu. Vezi comentariul de la cap. 1,1.
Luceafărul strălucitor de dimineaţă. Această figură de stil este probabil luată din profeţia lui Balaam (Numeri 24,17). Compară cu exprimarea asemănătoare a lui Petru, care Îl numeşte pe Domnul Hristos luceafărul de dimineaţă (2 Petru 1,19). Soliile către bisericile din toate epocile nu pot avea o autentificare mai mare cea dată aici.
Duhul. Duhul Sfânt, Cel care dă energie vieţii de credinţă a creştinilor, care le dă tărie pentru a trăi o viaţă de biruinţă asupra răului şi pentru a trece cu bine prin timpul strâmtorării. Mireasa. Fără îndoială că aici este aceeaşi figură de stil ca şi în cap. 21,9.10 (vezi
comentariul de acolo).
Zic. Sau continuă să zică.
Vino. Cei mai mulţi comentatori consideră că acesta este un răspuns la făgăduinţa Domnului Isus din v. 12: Iată, Eu vin curând. Domnului Hristos I se cere să-Şi împlinească făgăduinţa. Aceasta este una din interpretările posibile. De asemenea, este posibil să fie vorba de un apel făcut lumii necredincioase, de a accepta Evanghelia.
Cine aude. Numărul singular atrage atenţia către individ. Oamenii vor fi mântuiţi câte unul, nu ca biserici sau adunări. Mântuirea este ceva strict personal. În Noul Testament cuvântul tradus aude (akouo) cuprinde în general ideea auzirii eficiente, adică a auzirii şi ascultării soliei auzite. Acesta este sensul de aici. Numai cei care aud şi primesc solia sunt calificaţi să repete chemarea. Vezi comentariul de la Matei 7,24.
Să zică. Singularul sugerează ideea că fiecare credincios ca persoană trebuie să zică bun-venit, făcând astfel public dorul său viu după a doua venire şi dorinţa ca şi alţii să se bucure de binecuvântările Domnului Hristos.
Îi este sete. Adică îi este sete după cele dumnezeieşti (vezi cap. 21,6). Vezi comentariul de la Matei 5,6.
Să vină. Un îndemn dat fiecărei persoane lipsite să folosească avantajul făgăduinţei din cap.
21:6.
Cine vrea. Oferta este universală. Nimeni nu este exclus de la posibilitatea mântuirii. Hristos este jertfa de ispăşire pentru păcatele ... întregii lumi (1 Ioan 2,2). Doctrina falsă că anumite persoane sunt predestinate pierzării este tăgăduită de această declaraţie a lui Ioan (vezi comentariul de la Romani 8,29).
Apa vieţii. Oricine doreşte să moştenească nemurirea este invitat să bea din ea. Apa vieţii este oferită tuturor (vezi comentariul de la cap. 21,6; compară cu Isaia 55,1–3). Fără plată. Sau gratuit.
Mărturisesc. Cel care vorbeşte este Domnul Isus (vezi comentariul de la v. 20). Mărturia Sa trebuie acceptată. Oricui. Legătura omului cu Dumnezeu şi cu solia Sa este o problemă personală. Nimeni nu poate să preia responsabilitatea altuia în lucruri de felul acesta. Aude. Nu este vorba de simpla auzire a sunetelor cuvintelor acestei cărţi; ci mai degrabă o aluzie la cineva care aude şi cercetează importanţa soliilor (vezi comentariul de la cap. 1,3). Proorociei. Ioan vorbeşte cu privire la lucruri adăugate Apocalipsei, deşi asta se poate aplica la oricare din cărţile Canonului Sacru.
Adăuga. Compară cu Deuteronom 4,2; 12,32. Isus autentifică această carte a Apocalipsei. El avertizează împotriva schimbărilor aduse în mod deliberat în solia ei. Cu privire la cele douăzeci şi două de cărţi care constituie Vechiul Testament ebraic, Josephus spunea: Căci, deşi până acum au trecut vremuri atât de îndelungate, nimeni nu a îndrăznit fie să adauge, fie să scoată, fie să modifice o silabă. (Against Apion i., 8 [42]; Loeb ed., pp. 179, 180).
Dumnezeu îi va adăuga. Dumnezeu, pe bună dreptate, nu poate să facă altceva decât să dea fiecăruia ceea ce i se cuvine, după faptele lui.
Scoate. Acela care scoate din cuvintele Apocalipsei este la fel de vinovat ca cel care adaugă la aceste cuvinte (vezi comentariul de la v. 18).
Va scoate ... partea lui. În acest caz cel vinovat va suferi trei pagube mari: (1) pierderea nemuririi şi, în consecinţă, moartea veşnică; (2) pierderea ocaziei de a locui în cetatea care va coborî pe noul pământ; (3) pierderea tuturor binecuvântărilor şi a făgăduinţelor Apocalipsei. Este vorba de o pierdere deplină şi nebunească, pe care nimic din viaţa aceasta nu poate nici pe departe să o compenseze.
Cel ce adevereşte. Adică Hristos. Se face referire în special la mărturia din v. 18, 19. Da. [Sigur, KJV]. Gr. nai, un cuvânt care are o puternică forţă afirmativă. Curând. Domnul reafirmă siguranţa şi iminenţa celei de a doua veniri a Sa (vezi cap. 3,11; 22,7.12; vezi comentariul de la cap. 1,1).
Amin. Vezi cap. 1,6.7.18; 3,14; 5,14; 22,7.12; 19,4. În ce priveşte sensul acestui cuvânt, vezi comentariul de la Matei 5,18. Probabil că acest Amin este rostit de către apostol. Dacă aşa stau lucrurile, el trebuie să fie legat cu cele ce urmează: Amin, vino, O, Doamne Isuse.
Vino, Doamne Isuse. Pot fi citate dovezi textuale pentru exprimarea, vino, Doamne Isuse Hristoase. Exclamaţia aceasta este răspunsul lui Ioan la mărturia Domnului Isus, care îl asigură pe apostol că El vine curând (vezi comentariul de la cap. 1,1). Probabil că lui Ioan i s-a reamintit de acea noapte din odaia de sus, cu peste o jumătate de veac în urmă, când Domnul Isus declarase: Mă voi întoarce (Ioan 14,3), şi de acea zi, la câteva săptămâni mai târziu, pe Muntele Măslinilor, când auzise îngerul spunând: Acest Isus, care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru, va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer. (Faptele Apostolilor 1,11). Acum, în timpul viziunii, lui Ioan i se dă o ultimă asigurare că fericitul său Domn va veni, şi anume curând. Asigurarea aceasta vine chiar de pe buzele Domnului său, martorul credincios şi adevărat. Inima lui tresaltă la aceste cuvinte, iar el priveşte cu nerăbdare către acea zi când în realitate, nu în viziune, Îl va vedea faţă în faţă pe fericitul său Domn.
Harul. Versetul acesta este o binecuvântare, pornită din adâncul inimii apostolului, îndreptată către toţi cei care citesc cuvinte viziunilor sale. Binecuvântarea este asemănătoare cu cea pe care o rostea Pavel la încheierea epistolelor sale (vezi Romani 16,24; 1 Corinteni 16,23; 2 Corinteni 3,14; etc.). Cuvintele acestea sunt un punct culminant al Scripturii, fiind plasate la sfârşitul colecţiei cărţilor sacre, în forma în care le cunoaştem noi.
Hristos. Pot fi citate dovezi textuale pentru omiterea acestui cuvânt.
Voi toţi. Dovezile textuale favorizează exprimarea toţi sfinţii. De asemenea, pot fi citate dovezi textuale pentru exprimarea sfinţii. Cuvântul sfinţi apare deseori de-a lungul Apocalipsei (vezi cap. 5,8; 8,3.4; 11,18; etc.).
Amin. Pot fi citate dovezi textuale pentru omiterea acestui cuvânt.COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE
1 ML 357; PP 413
1, 2 Ed 302; EW 17, 289; LS 67; 1T 61
1–5AA 592; EW 31
1–211T 67–71
2 CH 244; CSW 44; CT 34, 63; DA 366; Ev 138; EW 289; GC 675; MH 122, 173, 199; ML 342, 352, 355; MM 234; SR 22, 431; 6T 230, 393, 475; 7T 195; 8T
33, 193, 288; 9T 136, 168; WM 288
3 Ed 307; MB 17; PP 67
3, 4 COL 180; CS 46; Ed 125, 303; LS 266; MH 182, 421; ML 350; RC 54; 6T 348; 8T 268
5 AA 591; CT 344; GC 676; SR 431, 432
7 5T 266
9 DA 99; EW 231
10 6T 130; 9T 130
11 EW 48, 71, 280, 282; GC 613; MH 454; PP 201; TM 235; 484; 2T 190, 267, 355, 401; 4T 387; 5T 347, 380
11, 12 CT 418; FE 363; GC 490; 1T 343; 2T 691; 8T 315
12 CH 539; COL 310; GC 352, 422; SC 88; SR 378; TM 428; 1T 483; 2T 520, 660, 667; 4T 537; 7T 88; 9T 104
12–14FE 137; TM 133
13 Ev 485; PP 367
14 AA 592; CG 224; CS 225; EW 35, 51, 126; FE 111; GC 466; LS 103; ML 70, 340, 355; PP 62, 208; TM 235; 4T 328; 5T 628, 693
14, 15 GC 541
15 4T 336
16 TM 118, 253; 6T 58, 62
16, 17 FE 437; 6T 20
17 AA 110; CH 36, 466; COL 235, 412; CM 18, 152; CS 190; CT 371; DA 454, 745, 822; PP 413; SC 28; 4T 580; 5T 207; 6T 51, 86, 314; 9T 43
18, 19 GC 268
18–20AA 583
20 CH 539; GC 302