1 Apoi am stat pe nisipul mării. Şi am văzut ridicându-se din mare o fiară cu zece coarne şi şapte capete; pe coarne avea zece cununi împărăteşti, şi pe capete avea nume de hulă.

Apoi am stătut. Dovezile textuale favorizează exprimarea „şi el a stătut”. Dacă se adoptă această exprimare, ar fi mai bine să nu se lege propoziţia „apoi el a stătut pe nisipul mării” cu cap. 12,17, aşa cum se şi face în anume ediţii greceşti şi în unele versiuni româneşti (vezi N.). În acest caz pronumele „el” s-ar referi la balaur, care stă pe ţărmul mării aşteptând să se ridice fiara, pe care are de gând să o investească cu puterea şi autoritatea sa (cap. 13,2). Dacă se adoptă exprimarea „am stătut”, Ioan doar descrie poziţia avantajoasă de unde vedea cum se ridică fiara.

Nisipul mării. Marea de aici reprezintă fără îndoială popoare, neamuri şi limbi (vezi comentariul de la Apocalipsa 17,1.2.8; vezi şi comentariul de la Daniel 7,2).

Din mare. Fiara aceasta se ridic㠄din mare”. Fiara din v. 11 se ridic㠄din pământ”. Una se ridică de acolo unde sunt o mulţime de popoare (vezi mai sus, la „nisipul mării”); cealaltă se ridică de acolo unde populaţia este rară (vezi comentariul de la v. 11).

O fiară. Cu privire la semnificaţia fiarelor în profeţiile simbolice, vezi comentariul de la Daniel 7,3. Pentru identificarea acestei fiare, vezi comentariul de la Apocalipsa 13,2.

Zece coarne. Unii identifică aceste coarne cu cele ale balaurului (vezi comentariul de la cap. 12,3). Alţii limitează aplicarea acestor coarne la naţiunile prin care şi-a exercitat voinţa şi autoritatea puterea reprezentată prin fiară (vezi comentariul de la cap. 12,3).

Şapte capete. Unii identifică aceste capete cu cele ale balaurului, ca şi cu cele ale fiarei din cap. 17 (vezi comentariul de la cap. 12,3). Alţii văd în aceste capete diferitele organizaţii politice prin care acţionează fiara cea nouă după ce balaurul cu cele şapte capete ale sale renunţă la „puterea lui, scaunul lui de domnie şi o stăpânire mare” (cap. 13,2). În ce priveşte numărul şapte, vezi comentariul de la cap. 1,11.

Cununi împărăteşti. Gr. diademata, „coroane împărăteşti” (vezi comentariul de la cap. 12,3). Aceste cununi de pe coarne confirmă identificarea coarnelor cu puteri politice.

Nume. Dovezile textuale sunt împărţite (vezi p.10) între forma de singular şi cea de plural a acestui substantiv.

Hulă. Gr. blasphemia, însemnând „ocară”, „calomnie”, când este îndreptată împotriva oamenilor, şi vorbire ireverenţioasă atunci când este îndreptată împotriva lui Dumnezeu. Fără îndoială că aici predomină ultimul sens. Se arată că numele sunt pe capete. Ele reprezintă titlurile blasfemiatoare pe care şi le dă fiara (vezi comentariul de la Daniel 7,25).

2 Fiara pe care am văzut-o semăna cu un leopard; avea labe ca de urs şi gură ca o gură de leu. Balaurul i-a dat puterea lui, scaunul lui de domnie şi o stăpânire mare.

Leopard… urs… leu. Fără îndoială că aici este o aluzie la simbolismul din Daniel 7. Dintre fiarele văzute de Daniel, prima era ca un leu, a doua ca un urs, a treia ca un leopard. Fiara văzută de Ioan avea caracteristicile fizice ale tuturor acestor trei. Acest lucru denotă cu siguranţă faptul că fiara din Apocalipsa posedă caracteristicile proeminente ale împărăţiilor Babilon, Persia şi Grecia. Unii au observat că Ioan face referire la cele trei puteri prezentându-le în ordinea inversă apariţiei lor în istorie, aşa cum le vedea privind retrospectiv din zilele sale.

Balaurul. Vezi comentariul de la cap. 12,3.

I-a dat puterea lui. Deşi în sens primar îl reprezintă pe Satana, într-un sens secundar balaurul reprezintă Imperiul Roman (vezi comentariul de la cap. 12,3). Puterea care a urmat Imperiului Roman şi care a primit de la balaur „puterea lui, scaunul lui de domnie şi o stăpânire mare” este cu siguranţă Roma papală. „Din ruinele Romei politice s-a ridicat marele imperiu moral, în ‘făptura uriaşă’ a Bisericii Romane” (A. C. Flick, The Rise of the Mediaeval Church [1900], p. 150). Această identificare este confirmată de descrierea din versetele următoare.

În spatele acestei acţiuni era Satana, căutând să nimicească biserica. Atunci când şi-a dat seama că eforturile sale de a-i anihila pe urmaşii lui Hristos prin persecuţie s-au dovedit ineficiente, el şi-a schimbat tacticile şi a încercat să atragă biserica departe de Hristos prin înfiinţarea unui uriaş sistem religios contrafăcut. În loc de a lucra direct prin păgânism, balaurul a acţionat acum în spatele unei faţade de aşa-zisă organizaţie creştină, sperând astfel să-şi ascundă identitatea.

Scaunul … de domnie. Gr. thronos, „tron”. Papii s-au urcat pe tronul cezarilor. Capitala sistemului papal a fost aceeaşi cu cea ocupată de Imperiul Roman în vremea apogeului său.

Stăpânire mare. Papalitatea a exercitat control în problemele politice şi religioase, dar şi asupra conştiinţelor oamenilor.

3 Unul din capetele ei părea rănit de moarte; dar rana de moarte fusese vindecată. Şi tot pământul se mira după fiară.

Unul din capetele ei. Vezi comentariul de la v. 1.

Rănit. Gr. splazo, „a ucide”, „a măcelări”. Cuvântul este tradus „junghiat” în cap. 5,6. Mai poate fi tradus „lovit de moarte”. Adventiştii cred că această profeţie şi-a găsit împlinirea sa dramatică în anul 1798, când Berthier, fiind în fruntea oştirii franceze, a pătruns în Roma, a declarat sfârşită domnia politică a papalităţii şi l-a dus pe papa prizonier în Franţa, unde acesta a şi murit după un scurt timp (vezi comentariul de la Daniel 7,25; vezi GC 439).

Totuşi, incidentul acesta a marcat numai apogeul unui lung şir de evenimente. Declinul puterii papale începuse cu mulţi ani mai înainte (vezi Nota Suplimentară de la Daniel 7). Apariţia Reformei Protestante a însemnat un eveniment plin de însemnătate în această serie îndelungată.

Rana. Gr. plege, „o lovitură”, sau rana produsă de o lovitură. În acest text poate fi adoptat oricare din sensuri. „Rana de moarte” poate fi atât lovitura cât şi rana care a produs moartea.

Fusese vindecată. În anii de după revoluţia din Franţa viaţa papalităţii a cunoscut o renaştere treptată. Papalitatea a întâmpinat un nou obstacol în 1870, când i-au fost luate statele papale. În 1929 a avut loc un eveniment semnificativ: Tratatul Lateran i-a redat papei puterea civilă, dându-i conducerea Cetăţii Vatican, o porţiune de circa 108,7 pogoane din oraşul Roma. Totuşi, profetul vedea o restaurare mult mai vastă. El a văzut rana vindecată pe deplin, aşa cum reiese din originalul grecesc. În urma vindecării el a văzut cum „toţi locuitorii pământului… se vor închina” fiarei, cu excepţia unui mic număr (v. 8; compară cu GC 579). Lucrul acesta se află încă în viitor. Cu toate că papalitatea primeşte omagii de la anumite grupări, populaţii întregi nu-i arată nici un respect. Dar lucrul acesta urmează să se schimbe. Fiara din v. 11 va face „ca pământul şi locuitorii lui să se închine fiarei dintâi, a cărei rană de moarte fusese vindecat㔠(v. 12).

Tot pământul se mira. Sau „toată lumea era uimită”. Faptul că puterea papală va putea să se refacă este un lucru aproape incredibil.

4 Şi au început să se închine balaurului, pentru că dăduse puterea lui fiarei. Şi au început să se închine fiarei, zicând: „Cine se poate asemăna cu fiara şi cine se poate lupta cu ea?”

Să se închine balaurului. A-i aduce închinare fiarei înseamnă de fapt a-i aduce închinare balaurului, căci fiara nu este altceva decât agentul vizibil al balaurului, împlinitorul planurilor acestuia. Era papalităţii reînviate va fi caracterizată de o perioadă în care spiritismul va fi deosebit de activ. Satana este cel care lucrează în spatele spiritismului, „cu toate amăgirile nelegiuirii” (2 Tesaloniceni 2,10). Prin romano-catolicism, prin spiritism şi prin protestantismul apostaziat Satana vrea să determine lumea să i se închine lui. El va reuşi, cu excepţia unei nobile rămăşiţe, care va refuza să asculte de el (Apocalipsa 12,17; 13,8).

Puterea. Gr. exousia, „autoritatea”. Dovezile textuale atestă exprimarea „pentru că dăduse puterea lui fiarei”, în loc de „care dăduse puterea lui fiarei” cum spun unele versiuni. Vezi comentariul de la v. 2.

Să se închine fiarei. Vezi mai sus, la „să se închine balaurului”.

Cine se poate asemăna? Probabil o parodie la întrebările similare despre Dumnezeu (vezi Exodul 15,11; Psalmi 35,10; 113,5).

Se poate lupta. În aparenţă rezistenţa la pretenţiile fiarei înseamnă luptă. Este sugerat faptul este că ea stăpâneşte prin forţa armatelor şi că rezistenţa ar fi zadarnică. În cele din urmă Hristos şi oştile cerului vor birui în lupta lor împotriva ei şi ea va fi aruncată de vie „în iazul de foc, care arde cu pucioas㔠(cap. 19,20).

5 I s-a dat o gură care rostea vorbe mari şi hule. Şi i s-a dat putere să lucreze patruzeci şi două de luni.

Vorbe mari. Pentru o exemplificare a pretenţiilor papale, vezi comentariul de la Daniel 7,25. Cele specificate în Apocalipsa 13,5–7 identifică clar puterea simbolizată de fiară cu cea reprezentată de cornul cel mic al celei de-a patra fiare din Daniel 7. Între elementele paralele pot fi amintite următoarele: (1) Fiara din Apocalipsa 13 are „o gură care rostea vorbe mari şi hule” (v. 5); cornul cel mic din Daniel 7 avea de asemenea „o gură care vorbea cu trufie” (v. 8); (2) Fiara avea să dăinuiasc㠄patruzeci şi două de luni” (Apocalipsa 13,5; vezi comentariul de la cap. 12,6); cornul cel mic avea să dăinuiasc㠄o vreme, două vremi şi o jumătate de vreme” (vezi comentariul de la Daniel 7,25). (3) Fiara avea „să facă război cu sfinţii şi să-i biruiasc㔠(Apocalipsa 13,7); cormul „a făcut război sfinţilor şi i-a biruit” (Daniel 7,21).

Hule. Vezi comentariul de la v. 1; vezi şi v. 6, unde aceste hule sunt descrise mai pe larg.

Putere. Gr. exousia, „autoritate”.

Patruzeci şi două de luni. Vezi comentariul de la cap. 12,6; vezi şi comentariul de la cap. 11,2.

6 Ea şi-a deschis gura şi a început să rostească hule împotriva lui Dumnezeu, să-I hulească Numele, cortul şi pe cei ce locuiesc în cer.

Să-I hulească Numele. A făcut acest lucru însuşindu-şi titluri dumnezeieşti. Pentru exemple, vezi comentariul de la Daniel 7,25.

Cortul. Acesta este al doilea obiect al hulei. Această putere îndrăzneşte să-şi facă un templu pe pământ, distrăgându-le astfel oamenilor atenţia de la sanctuarul din ceruri, „adevăratul cort”, unde Isus slujeşte ca Mare Preot (Evrei 8,1.2). Însă această putere caută să distrugă lucrarea care se desfăşoară în sanctuarul de sus (vezi comentariul de la Daniel 8,11; compară cu v. 12, 13). Lucrarea din cer, bazată pe jertfa lui Hristos, este dispreţuită şi este înlocuită cu jertfa liturghiei de pe pământ.

Cei ce locuiesc în cer. Acest al treilea aspect al hulei puterii papale îi afectează pe locuitorii locurilor cereşti. Probabil se face referire la Persoanele Dumnezeirii şi la fiinţele asociate cu Ele în lucrarea realizată pentru omenire. În parte lucrul acesta s-a împlinit prin pretenţia bisericii catolice de a avea putere să ierte păcatele, cum şi prin atribuirea pe seama Mariei a puterilor şi virtuţilor care Îi revin numai lui Hristos. În felul acesta, mintea oamenilor este abătută de la lucrarea de mijlocire a lui Isus şi îndreptată către spovedaniile de pe pământ.

Papalitatea a pretins de asemenea putere peste îngerii lui Dumnezeu. „Într-adevăr, excelenţa şi puterea pontifului roman nu se întind doar asupra sferei lucrurilor cereşti, a celor de pe pământ şi a celor din locurile mai de jos, ci şi peste îngeri, faţă de care el este mai mare” (tradus din Lucius Ferraris, „Papa II”, Prompta Bibliotheca, Vol VI, p. 27; vezi comentariul de la Daniel 7,25).

7 I s-a dat să facă război cu sfinţii şi să-i biruie. Şi i s-a dat stăpânire peste orice seminţie, peste orice norod, peste orice limbă şi peste orice neam.

Război cu sfinţii. Limbajul folosit aici este aproape identic cu cel din Daniel 7,21, „cormul acesta a făcut război sfinţilor, şi i-a biruit”. În ce priveşte împlinirea acestei profeţii, vezi comentariul de la Daniel 7,25.

Stăpânire. Gr. exousia, „autoritate”.

Peste orice seminţie. Este vorba de sfera lucrărilor ei şi se aplică la apogeul papalităţii, probabil în Evul Mediu, când a exercitat o stăpânire aproape nedisputată peste Europa (vezi Nota Suplimentară de la Daniel 7), dar mai ales în viitor, când puterea papalităţii va fi reînviată şi mai pe deplin (vezi comentariul de la Apocalipsa 13,3; 17,8).

8 Şi toţi locuitorii pământului i se vor închina, toţi aceia al căror nume n-a fost scris, de la întemeierea lumii, în cartea vieţii Mielului care a fost junghiat.

Toţi … i se vor închina. Acest lucru este adevărat în special cu privire la perioada papalităţii restabilită (vezi comentariul de la v. 3). Felul în care va avea loc o asemenea închinare universală este descris în v. 11–18. Compară cu 6T 14.

De la întemeierea lumii. Aceste cuvinte pot determina fie participiul „scris”, fie „junghiat”. Ambele idei sunt susţinute în Biblie. Ideea că numele sunt scrise de la întemeierea lumii se găseşte în cap. 17,8 şi este amplificată în declaraţii ca: „Moşteniţi împărăţia, care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii” (Matei 25,34); „În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii” (vezi comentariul de la Efeseni 1,4).

Pe de altă parte, ideea că Mielul a fost junghiat de la întemeierea lumii este strâns legată de cuvintele lui Petru: „... Mielul fără cusur şi fără prihană. El a fost cunoscut mai înainte de întemeierea lumii ...” (1 Petru 1,19.20). Întrucât decizia ca Hristos să moară pentru neamul omenesc păcătos a fost luată înainte de crearea acestei lumi şi confirmată atunci când omul a căzut în păcat (vezi PP 63, 64), în sensul acesta El poate fi privit ca şi cum ar fi fost junghiat de la întemeierea lumii.

Cartea vieţii. Vezi comentariul de la Filipeni 4,3.

Mielul înjunghiat. Vezi comentariul de la cap. 5,6.

9 Cine are urechi să audă!

Urechi, să audă. Vezi comentariul de la cap. 2,7.

10 Cine duce pe alţii în robie va merge şi el în robie. Cine ucide cu sabia trebuie să fie ucis cu sabie. Aici este răbdarea şi credinţa sfinţilor.

Duce pe alţii în robie. Dovezile textuale favorizează omiterea cuvântului „duce”. Fără acesta, propoziţia poate fi tradusă astfel: „Dacă un om este destinat la [sau ‘merge în’] robie…” Ideea poate fi considerată similară cu cea exprimată în Ieremia 15,2: „La moarte cei sortiţi la moarte…”

Versiunea KGV, care are oarecare suport textual, îi asigură pe copiii lui Dumnezeu care sunt persecutaţi că cei care-i urmăresc şi-i condamnă la exil şi la moarte vor avea de suferit aceeaşi soartă. Capturarea şi ducerea în exil a Papei în anul 1798 (vezi comentariul de la Daniel 7,25; vezi Nota suplimentară de la Daniel 7) poate fi considerată o împlinire parţială a acestor cuvinte.

Unii comentatori interpretează v. 10 ca un avertisment adresat creştinilor de a nu recurge la forţă împotriva puterii antihriste.

Sabia. Întrucât a folosit sabia, fiara va fi nimicită, în cele din urmă, de sabia justiţiei divine. Compară cu declaraţia Mântuitorului: „Toţi cei ce scot sabia, de sabie vor pieri” (Matei 26,52).

Răbdarea. Gr. hupomone, „stăruinţă”, „tărie”, „răbdare statornică”. Hupomone vine de la hupo, „sub”, şi meno, „a rămâne”. Forma greacă a cuvântului implică mai mult decât o resemnare pasivă, ea denotă o răbdare activă (vezi comentariul de la Romani 5,3). În timpul războiului cu fiara, sfinţii au o răbdare statornică.

Credinţa. Gr. pistis, „credinţă”, „încredere”, „credincioşie”. În ce priveşte sensul cuvântului „credinţă”, „încredere”, etc., vezi comentariul de la cap. 14,12. În ce priveşte sensul cuvântului „credincioşie”, vezi comentariul de la Evrei 11,1; vezi şi comentariul de la Habacuc 2,4. Atât sensul activ, de „credinţă”, cât şi cel pasiv, de „credincioşie”, se potrivesc acestui context, deşi cea mai apropiată exprimare paralelă, cea din Apocalipsa 14,12, pare să ceară sensul activ (vezi comentariul de acolo).

11 Apoi am văzut ridicându-se din pământ o altă fiară, care avea două coarne ca ale unui miel şi vorbea ca un balaur.

Ridicându-se. Gr. anabaino, „a se înălţa”, „a se ivi”, „a sări în sus”. În Matei 13,7 anabaino este folosit cu privire la plantele în creştere. Profetul vede desfăşurarea acţiunii.

Din pământ. Prima fiară a ieşit din mare (vezi comentariul de la v. 1). Cele patru fiare din Daniel 7 au ieşit de asemenea din mare (v. 3). Întrucât marea reprezintă popoarele şi naţiunile (vezi comentariul de la Apocalipsa 13,1; 17,1.2.8), se poate considera, pe bună dreptate, c㠄pământul” reprezintă o regiune puţin locuită. Naţiunea astfel reprezentată nu se va ridica deci prin război, prin cucerire sau prin ocupaţie, ci se va dezvolta nespus de mult dintr-o regiune cu foarte puţini locuitori.

Comentatorii adventişti consideră că această a doua fiară simbolizează Statele Unite ale Americii. Această putere împlineşte exact detaliile profeţiei. Atunci când prima fiară a fost dusă în captivitate în anul 1798 (vezi comentariul de la cap. 13,10), Statele Unite a crescut în importanţă şi putere. Naţiunea s-a ridicat nu din Lumea Veche, cu mulţimile ei numeroase de oameni, ci din Lumea Nouă, cu un număr relativ mic de locuitori (vezi GC 439–441).

Altă fiară. Adică pe lângă cea deja menţionată (v. 1). Forma din limba greacă sugerează ideea că ea este la fel ca prima. Acest lucru este confirmat pe măsură ce caracteristicile ei sunt descoperite. Ea va lucra în strânsă colaborare cu prima fiară.

Avea. Literal, „avea atunci”.

Două coarne. Acestea pot reprezenta două trăsături distincte ale sistemului de guvernământ american, libertatea civilă şi religioasă, ambele garantate în Constituţia Statelor Unite ale Americii. Libertatea civilă şi-a găsit expresia în forma republicană de guvernământ, iar libertatea religioasă în protestantism.

Miel. Un simbol al tinereţii şi al intenţiilor paşnice. Din cauza înclinaţiilor războinice, alte naţiuni au fost descrise ca fiare sălbatice. Această fiară, care are coarne ca ale unui miel, poate foarte bine să facă referire la o naţiune care, la începutul istoriei ei, nu avea astfel de aspiraţii. Preocuparea sa principală era să trăiască paşnic, să-şi administreze propriile probleme interne şi să fie un refugiu pentru toţi prigoniţii din alte popoare.

Vorbea. Literal, „obişnuia să vorbească”, adică asta era deprinderea ei, să vorbească asemenea unui balaur. Pot fi citate dovezi textuală pentru exprimarea „vorbeşte”. Timpul acesta e în acord cu cel al versetelor următoare, care descriu activitatea fiarei din timpul cât vorbeşte ca un balaur. Faptele ei opresive sunt descrise la un dramatic timp prezent.

Ca un balaur. Este un contrast izbitor între înfăţişarea şi acţiunile acestei fiare. În aparenţă ea este blândă şi pare inofensivă, dar atunci când acţionează se dovedeşte persecutoare şi crudă, aşa cum este arătat în v. 12–18. Când această profeţie este aplicată la Statele Unite ale Americii, devine imediat evident faptul că împlinirea acestei preziceri este încă în viitor. În ziua de azi Statele Unite continuă să menţină principiile libertăţii prevăzute de Constituţia ţării. În profeţia de faţă se arată felul în care va avea loc o schimbare a politicii. Aceasta va veni în legătură cu criza finală de dinaintea momentului când „împărăţia lumii a trecut în mâinile Domnului nostru şi ale Hristosului Său” (Apocalipsa 11,15; compară cu Psalmi 2,2; Daniel 2,44; 7,14.27).

12 Ea lucra cu toată puterea fiarei dintâi înaintea ei şi făcea ca pământul şi locuitorii lui să se închine fiarei dintâi, a cărei rană de moarte fusese vindecată.

Puterea. Gr. exousia, „autoritate”. Acest verset este o amplificare a propoziţiei „şi vorbea ca un balaur” (v. 11). Împlinirea este încă în viitor (v. 11). În culmea puterii sale, prima fiară, Papalitatea (vezi comentariul de la v. 2), a exercitat o autoritate larg răspândită atât în chestiuni religioase cât şi în probleme politice (vezi comentariul de la Daniel 7,8). Pentru ca a doua fiară să exercite toată autoritatea primei fiare, ea va trebui să intre pe tărâmul religios şi să caute dominaţia în problema închinării religioase. Pentru ca Statele Unite să facă acest pas va trebui să aibă loc o completă schimbare a actualei politici, care acordă deplină libertate religioasă cetăţenilor ţării. Un astfel de pas este prezis aici (vezi 5T 451).

Schimbarea politicii se va furişa pe o cale inocentă. S-au făcut eforturi repetate de a impune legi mai aspre, care să ocrotească duminica în calitate de zi de odihnă. Se speră că în felul acesta va fi încurajată participarea la biserică. Totuşi, oricât de inocent ar părea lucrul acesta, orice încercare de a reglementa prin lege practicile religioase este o încălcare a principiului fundamental al libertăţii religioase. Profeţia de aici prezice că instituţia duminicii, o odraslă a Papalităţii (vezi comentariul de la Daniel 7,25), va fi într-o zi impusă prin lege, sub ameninţarea cu sancţiuni economice şi în cele din urmă cu moartea (vezi Apocalipsa 13,12–18).

Înaintea ei. Adică în prezenţa ei. Prima fiară care a fost lovită de moarte s-a întors la viaţă şi este din nou activă în problemele mondiale. Agentul şi promotorul ei este fiara a doua.

Făcea ca pământul. Adică locuitorii pământului. Mişcarea descrisă este mai mult decât o chestiune naţională, ea atinge proporţii internaţionale (vezi GC 562, 579; TM 37; 6T 18, 19, 352, 395; 7T 141).

Să se închine. Profeţia aceasta atrage atenţia asupra impunerii unei măsuri religioase a cărei respectare să fie privită ca un act de închinare, prin aceea că închinătorul, păzind-o, recunoaşte autoritatea fiarei dintâi în materie de religie. O indicaţie cu privire la natura legii impuse se găseşte la cap. 14,9–12. Aceste versete îi pun în contrast pe sfinţi cu închinătorii fiarei şi ai chipului ei şi arată că una din caracteristicile distinctive ale sfinţilor este păzirea poruncilor lui Dumnezeu (v. 12). Potrivit cu Daniel, puterea înfăţişată aici ca o fiar㠄se va încumeta să schimbe vremile şi legea” (cap. 7,25). Istoria raportează despre o foarte îndrăzneaţă încercare de a schimba legea divin㠖 prin aşezarea duminicii în locul Sabatului Domnului (vezi comentariul de la Daniel 7,25). Deci este foarte posibil să vedem aici o referire specifică la un decret civil care cere păzirea duminicii. Impunerea unui astfel de decret ar fi un act prin care oamenilor li s-ar cere să dea cinste unei instituţii a Papalităţii. În felul acesta oamenii vor fi determinaţi „să se închine fiarei dintâi”. În materie de zi de închinare ei vor considera porunca fiarei mai presus decât cea a lui Dumnezeu. Vezi comentariul de la Apocalipsa 13,16.17. Vezi GC 422–450; 6T 352.

Chestiunea zilei de închinare este, bineînţeles, numai o trăsătură a închinării universale pe care o va primi „fiara” cândva (vezi comentariul de la v. 8). Aici este văzută în profeţie o mişcare universală sub conducerea lui Satana, care caută să-şi asigure supunerea locuitorilor acestui pământ. El va izbuti să unească diferite elemente religioase şi să asigure loialitatea oamenilor pentru această nouă organizaţie modelată după chipul celei vechi (vezi comentariul de la v. 14). El este puterea care stă în spatele „fiarei”. El, adevăratul antihrist, lucrează pentru a-şi îndeplini dorinţa de a fi ca Dumnezeu (vezi 2 Tesaloniceni 2,9.10; compară cu GC 593; TM 62; 6T 14; 9T 230).

13 Săvârşea semne mari, până acolo că făcea chiar să se coboare foc din cer pe pământ în faţa oamenilor.

Semne mari. Gr. semeia (vezi comentariul de la cap. 12,1). Aici este descoperit mijlocul prin care prinţul întunericului îşi va asigura supunerea locuitorilor pământului. Aceste semne mari îi vor înşela pe oameni, făcându-i să creadă că noua organizaţie, chipul (vezi comentariul de la cap. 13,14), are binecuvântarea lui Dumnezeu.

Până acolo. Ultima parte a v. 13 o explică pe prima. Printre semnele pe care le face fiara sunt unele mai neobişnuite, care atrag atenţia oamenilor. Pogorârea focului din cer poate fi o încercare de a contraface minunea de pe Muntele Carmel (1 Regi 18,17–39). După cum semnul din vechime a fost o dovadă a puterii adevăratului Dumnezeu, tot aşa fiara va face să pară că Dumnezeu sprijină programul ei. Adventiştii de ziua a şaptea se aşteaptă ca aceste minuni să se realizeze cu ajutorul spiritismului (vezi GC 588). Satana, pretinzând că este Dumnezeu, va încerca să-şi susţină pretenţiile prin minuni de netăgăduit (vezi 2 Tesaloniceni 2,9.10; 9T 16).

14 Şi amăgea pe locuitorii pământului prin semnele pe care i se dăduse să le facă în faţa fiarei. Ea a zis locuitorilor pământului să facă o icoană fiarei care avea rana de sabie, şi trăia.

Amăgea. Isus a avertizat cu privire la „Hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi”, care se vor ridica şi „vor face semne mari şi minuni, până acolo încât să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi” (Matei 24,24). Pavel a spus că în zilele din urmă antihristul va lucra „prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne şi puteri mincinoase, şi cu toate amăgirile nelegiuirii” (2 Tesaloniceni 2,9.10). În pregătirea pentru Armaghedon, „duhuri de draci care fac semne nemaipomenite” se vor duce „la împăraţii pământului întreg” (Apocalipsa 16,14). În general, lumea de astăzi nu crede în minuni. Despre ceea ce unii oameni consideră că sunt minuni, aceşti sceptici spun că sunt datorate circumstanţelor favorabile, prestidigitaţiei sau înşelăciunii. Ştiinţele fizice nu acceptă supranaturalul. Satana este foarte încântat de această necredinţă generală în privinţa miracolelor. Ea se potriveşte perfect planului său de a înşela. Versetele 13 şi 14 din cap. 13 descoperă faptul că la vremea potrivită el îşi va folosi puterile supranaturale într-un mod special, pentru a înşela. „Aici nu sunt prezise simple înşelătorii” (GC 553). Oamenii, incapabili de a explica miracolele lui Satana, le vor atribui puterii lui Dumnezeu. Întreaga lume va fi înşelată. Vezi 9T 16; GC 589, 624; EW 88.

Icoană. Gr. eikon, „o asemănare”, „un chip”. La 2 Corinteni 4,4 şi la Coloseni 1,15 se vorbeşte despre Domnul Hristos ca fiind un eikon a lui Dumnezeu. Este scopul planului de mântuire acela de a-l transforma pe om într-un eikon a lui Hristos. Un eikon implică existenţa unui model şi în multe aspecte este asemănător modelului său.

O icoană a primei fiare ar fi o organizaţie care funcţionează în mare parte după aceleaşi principii ca cele ale organizaţiei fiarei. Printre principiile după care acţiona prima fiară era şi folosirea braţului civil pentru a sprijini instituţiile religioase. Biserica va reuşi să facă statul să impună dogmele ei. Statul şi biserica se vor uni, iar rezultatul va fi pierderea libertăţii religioase şi persecutarea minorităţilor disidente. Vezi comentariul de la Apocalipsa 13,12; vezi GC 443–448.

Rana de sabie. Vezi comentariul de la v. 3.

15 I s-a dat putere să dea suflare icoanei fiarei, ca icoana fiarei să vorbească şi să facă să fie omorâţi toţi cei ce nu se vor închina icoanei fiarei.

Suflare. Gr. pneuma, „spirit”, „vânt”, „suflare”. Chipul simbolic pe care l-a văzut Ioan în viziune a fost însufleţit prin puterea făcătoare de minuni a fiarei a doua. Noua organizaţie începe să funcţioneze, şi, la fel ca predecesoarea ei, îi ameninţă cu moartea pe cei care refuză să asculte de ordinele ei.

Să vorbească. Primul lucru pe care îl face această nouă icoană este „să vorbească”, fără îndoială prin intermediul legilor şi al hotărârilor ei.

Să facă. Vorbind la nivel oficial prin legile sale, icoana le pune imediat în aplicare. Din moment ce aceste legi sunt religioase, ele se vor opune convingerilor multora. Pentru împlinirea acestor hotărâri se va face uz de forţă.

Să fie omorâţi. Aţa s-a întâmplat de-a lungul veacurilor întregi. Legislaţia în chestiunile religioase a fost întotdeauna urmată de persecuţie. Aşa s-a întâmplat în Evul Mediu: ca mărturie stau masacrele asupra valdenzilor, din partea autorităţilor civile, dar insuflate de biserica dominantă a vremii. În efortul ei de a face ca toţi locuitorii pământului să asculte de prima fiară (vezi comentariul de la v. 8), fiara a doua va da un decret prin care îi va ameninţa cu moartea pe toţi cei care Îi rămân credincioşi lui Dumnezeu (vezi GC 615; PK 605, 606).

16 Şi a făcut ca toţi, mici şi mari, bogaţi şi săraci, slobozi şi robi, să primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte,

A făcut. Toţi oamenii vor avea de-a face cu această legislaţie. După cât se pare, numai rămăşiţa credincioasă va refuza să asculte (vezi v. 8; vezi şi cap. 12,17).

Semn. Gr. charagma, „o imprimare”, „o ştampilare”, „un semn”. Este evident că aici este vorba de un semn al loialităţii faţă de fiară, un element special care denotă faptul că purtătorul se închină fiarei dintâi, a cărei rană de moarte a fost vindecată (v. 8). Comentatorii adventişti consideră că nu este vorba de un semn fizic, ci despre un semn care arată că purtătorul este loial puterii reprezentate de fiară. Atunci controversa se va concentra asupra legii lui Dumnezeu, şi în special asupra celei de-a patra porunci (vezi comentariul de la cap. 14,12). De aceea, păzirea duminicii va constitui un astfel de semn, dar nu înainte de momentul în care puterea fiarei va reînvia, iar păzirea duminicii va deveni o chestiune a legii civile. Adventiştii susţin că în acelaşi timp a treia solie îngerească va avertiza împotriva primirii acestui semn (cap. 14,9–11). Această solie va creşte până la o mare strigare (cap. 18,1–4) şi le va oferi oamenilor lumină cu privire la problemele aflate în litigiu. Având atunci problemele clar înaintea ochilor, dar, cu toate acestea, alegând să sprijine instituţia fiarei, deşi ştiu că ea este în contradicţie directă cu porunca lui Dumnezeu, prin aceasta oamenii vor arăta supunere faţă de această putere şi vor primi semnul fiarei.

Mâna dreaptă… pe frunte. Semnul pe mâna dreaptă sau pe frunte poate arăta că este afectată nu doar munca (mâna), ci şi credinţa omului. De asemenea poate sugera două categorii – cei care se supun decretelor fiarei pur şi simplu din cauza presiunii şi cei care o fac din convingere.

17 şi nimeni să nu poată cumpăra sau vinde fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei sau numărul numelui ei.

Cumpăra sau vinde. Această măsură cumplită va fi o încercare de a se asigura supunerea faţă de poruncile icoanei. Dar nu va avea succes (vezi comentariul de la cap. 14,1.12). Această măsură luată va atrage, fără îndoială, un decret cu privire la pedeapsa capitală (vezi comentariul de la cap. 13,15).

Semnul. Vezi comentariul de la v. 16.

Adică numele. [„Sau numele”, KJV]. Pot fi citate importante dovezi textuale pentru omiterea cuvântului „sau”. Dacă este omis, atunci sintagma „numele fiarei” poate fi considerată o apoziţie la cuvântul „semnul”: „semnul, adică numele fiarei” (ca în traducerea Cornilescu). Asta implică faptul că semnul pe care l-a văzut Ioan în viziune era numele fiarei. Această relaţie poate fi comparată cu pecetea lui Dumnezeu pusă pe fruntea sfinţilor (cap. 7,2), cu privire la care Ioan declara mai târziu c㠄aveau scris pe frunte ... Numele Tatălui Său” (cap. 14,1). Vezi şi comentariul de la cap. 14,11.

Totuşi, cuvântul „sau” apare în manuscrisul P47, cel mai vechi manuscris grecesc al Apocalipsei şi s-ar putea foarte bine ca acesta să fi existat şi în exemplarul original. Dacă aşa stau lucrurile, atunci cuvintele „semnul”, „numele fiarei”, „numărul numelui”, fiind legate prin „sau”, pot indica grade de afiliaţie cu fiara sau cu icoana ei. Dumnezeu osândeşte orice fel de asociaţie cu ea (cap. 14,9–11).

Numărul numelui ei. Vezi comentariul de la v. 18.

18 Aici e înţelepciunea. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei. Căci este un număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase.

Aici e înţelepciunea. Compară cu propoziţia: „aici este mintea plină de înţelepciune” (cap. 17,9). Înţelepciunea care este lăudată aici este fără îndoială cea la care face referire Pavel în Efeseni 1,17. Numai prin iluminare divină vor putea oamenii să înţeleagă tainele Cuvântului lui Dumnezeu (vezi comentariul de la 1 Corinteni 2,14).

Pricepere. Sau „inteligenţă”. Cei care doresc să cunoască înţelesul numărului criptic îl pot înţelege.

Numărul fiarei. Ar trebui observat faptul că fiara a fost deja identificată definitiv (vezi comentariul de la v. 1–10). Numărul oferă doar o dovadă care confirmă această identificare.

Încă de la începutul creştinismului s-a discutat mult cu privire la semnificaţia numărului 666. Unul din cei mai timpurii scriitori care a scris cu privire la această problemă a fost Irineu (aprox. 130 d.Hr.–aprox.202). El a identificat fiara cu Antihristul, crezând că, adunate la un loc, valorile numerice ale literelor numelui său ar da 666. El sugera că este foarte probabil să fie vorba de Teitan, un nume socotit uneori divin. El mai sugera, dar oferind mult mai puţină probabilitate, cuvântul Lateinos, acesta fiind numele ultimei împărăţii din cele patru văzute de Daniel. În acelaşi timp, el avertiza c㠄este mult mai sigur, şi mai puţin hazardant, să aşteptăm împlinirea profeţiei decât să facem presupuneri şi să tot căutăm împrejur printre numele care ar putea apărea, deoarece se pot găsi multe nume cu numărul menţionat” (Against Heresises, v. 30. 3; ANF, vol. 1, p. 559).

Chiar din vremea lui Irineu numărul 666 a fost aplicat la numeroase personalităţi politice ale istoriei. Totuşi, trebuie observat faptul că deoarece fiara a fost deja identificată, numărul, oricare a fi semnificaţia sa, trebuie să aibă legătură cu această putere. Altminteri n-ar exista nici un motiv serios ca, în acest moment al profeţiei, îngerul să-i dea lui Ioan informaţiile din v. 8.

O interpretare care a câştigat popularitate în perioada de după Reformă a fost cea că numărul 666 ar reprezenta numele Vicarius Filii Dei, însemnând „locţiitor al Fiului lui Dumnezeu”, unul din titlurile pe care le are Papa de la Roma. Valoarea numerică a literelor care compun acest titlu se ridică la 666, după cum urmează:

  • V= 5
  • I= 1
  • C= 100
  • A=......
  • R= ......
  • I= 1
  • V= 5
  • S= ......
  • F= ......
  • I= 1
  • L= 50
  • I= 1
  • I= 1
  • D=500
  • E= ......
  • I= 1
  • 666

Această interpretare se bazează pe identificarea Papei cu Antihristul, concepţia istorică a Reformei. Exponentul principal al acestei interpretări a fost Andreas Helwig (aprox. 1572–1643; vezi L. E. Froom, The Prophetic Faith of our Fathers, vol. 2, pp. 605–608). De atunci mulţi alţii au adoptat această interpretare. Deoarece comentariul acesta identifică fiara cu Papalitatea, acceptă de asemenea opinia aceasta ca fiind cea mai bună din câte au fost prezentate până acum, recunoscând totuşi că s-ar putea ca în criptogramă să se ascundă mult mai mult decât oferă această interpretare.

În ce priveşte titlul Vicarius Filii Dei, revista catolică Our Sunday Visitor (Vizitatorul nostru de duminică) din 18 aprilie 1915, răspundea la întrebarea: „Care sunt litere despre care se presupune că sunt în coroana Papei şi ce înseamnă ele, dacă au vreo însemnătate?” Răspuns: „Literele înscrise pe mitra Papei sunt acestea: Vicarius Filii Dei, care, traduse din latină, înseamnă Vicar al Fiului lui Dumnezeu. Catolicii susţin că Biserica, fiind o societate vizibilă, trebuie să aibă o căpetenie vizibil㔠(p. 3). Numărul revistei din 15 noiembrie 1914 admitea că numeralele latine adunate laolaltă dădeau 666, dar mergea mai departe spunând că multe alte nume dau de asemenea această sumă. În numărul din 3 august 1941, la pagina 7, s-a discutat din nou despre Vicarius Filii Dei, declarându-se că pe tiara papală nu este înscris titlul acesta. În acest număr se susţine că tiara nu poartă nici o inscripţie (p. 7). În Catholic Encyclopedia se face deosebire între mitră şi tiară, descriind tiara ca un ornament neliturgic şi mitra ca pe unul purtat în cadrul activităţii liturgice. De fapt esenţa problemei nu este dacă inscripţia Vicarius Filii Dei apare pe tiară sau pe mitră. Este recunoscut faptul că titlul se aplică Papei, iar lucrul acesta este suficient pentru scopul profeţiei.

Număr de om. Fiara reprezintă o organizaţie umană.

Şase sute şaizeci şi şase. Există unele dovezi textuale pentru numărul 616 . Totuşi, numărul 666 este foarte bine atestat.