1 Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou; pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră, şi marea nu mai era.

Nou. Gr. kainos, nou în calitate, în opoziţie cu ceva care este învechit sau deteriorat. În acest verset apare de două ori cuvântul nou, fiind de fiecare dată traducerea grecescului kainos. Neos, de asemenea tradus nou în Noul Testament (Matei 9,17; 1 Corinteni 5,7; Coloseni 3,10; etc.), se referă la ceva nou din punct de vedere temporal. Folosind cuvântul kainos, Ioan scoate probabil în evidenţă faptul că cerul cel nou şi pământul cel nou vor fi create din elementele purificate ale celui vechi, şi astfel vor fi noi în calitate, diferite. Prin urmare, cerul cel nou şi pământul cel nou sunt o nouă creaţiune, o nouă modelare a elementelor existente, nu o creaţie ex nihilo. Compară cu 2 Petru 3,13.

Pieriseră. Adică în ce priveşte starea lor deteriorată de mai înainte. Lucrurile care erau desăvârşite atunci când au ieşit din mâna Creatorului, pe care El le-a numit foarte bune (Genesa 1,31), au ajuns să fie îngrozitor de desfigurate de păcat şi nu era posibil ca ele să dăinuiască veşnic.

Marea nu mai era. Literal, propoziţia sună aşa: şi marea nu mai este, adică mările, aşa cum le cunoaştem noi acum, nu vor mai exista pe pământul nou creat. Unii au insistat că marea simbolizează popoare, neamuri şi limbi (vezi cap. 17,15), dar în cazul acesta cerul şi pământul trebuie să fie de asemenea simbolice. Aici Ioan afirmă clar că cerul, pământul şi mările nu vor mai exista aşa cum le cunoaştem noi acum (vezi PP 44).

2 Şi eu am văzut coborându-se din cer, de la Dumnezeu, cetatea sfântă, Noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei.

Coborându-se. În viziune Ioan vedea cetatea pe măsură ce ea cobora (compară cu PP 62).

Din cer. Locul ei de origine (vezi şi cap. 3,12; 21,10).

De la Dumnezeu. Dumnezeu este Creatorul şi Sursa ei.

Cetatea sfântă. Vechiul Ierusalimul conţinea Templul, unde Dumnezeu Îşi putea manifesta prezenţa în mijlocul poporului Său (1 Regi 8,10.11; 2 Cronici 5,13.14; 7,2.3), exact ca la intrarea cortului din pustie (Exodul 29,43–46; 40,34–38). Cetatea a fost numită sfântă (Daniel 9,24; Matei 27,53), dar de-a lungul timpului degradarea spirituală a poporului lui Dumnezeu a devenit atât de mare încât Domnul Isus a declarat că Templul este o peşteră de tâlhari (Matei 21,13) şi a prezis dărâmarea cetăţii (Matei 22,7; Luca 21,20). Acum Dumnezeu făgăduieşte un altfel de Ierusalim, pe care Ioan îl numeşte noul Ierusalim.

Nou. Gr. kainos, nou în calitate şi fel (vezi comentariul de la v. 1). Vezi şi Galateni 4,26; Evrei 11,10; 12,22; 13,14. Gătită. [Pregătită, KJV]. Forma cuvântului tradus astfel sugerează că pregătirea a început

în trecut şi a fost încheiată, astfel încât cetatea este acum cu totul pregătită (vezi GC 645, 648).

Mireasă. Aici cetatea este prezentată ca o mireasă (vezi comentariul de la cap. 19,7).

Împodobită. Gr. kosmeo, a aranja, a deretica, a împodobi. Cuvântul cosmetică este derivat de la kosmeo. Forma cuvântului din limba greacă sugerează că împodobirea a început cândva în trecut şi acum a fost încheiată.

Bărbatul. Adică Mielul, Hristos (cap. 19,7).

3 Şi am auzit un glas tare care ieşea din scaunul de domnie şi zicea: „Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei, şi ei vor fi poporul Lui, şi Dumnezeu însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor.

Glas tare. Vorbitorul nu este identificat. Se pare că nu Dumnezeu, deoarece despre El se vorbeşte la persoana a III-a.

Cortul. Gr. skene, cort, colibă, tabernacol. Verbul skenoo, a trăi în corturi, a locui, apare la Ioan 1,14: Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi (vezi comentariul de acolo). Această prezenţă vizibilă a lui Dumnezeu s-a manifestat prin Şechina, în vremurile teocraţiei, iar mai târziu prin arătarea personală a lui Isus Hristos, ca membru al familiei omeneşti, locuind printre oameni. Glasul cel tare din ceruri accentuează acum minunatul fapt al unei noi creaţii şi al locuirii personale a lui Dumnezeu cu poporul Său.

Cu oamenii. În acest verset sintagma cu ei mai apare de două ori. În acest verset apostolul foloseşte de trei ori prepoziţia cu, accentuând în acest fel uimitorul fapt că Dumnezeu va fi tovarăş cu oamenii de-a lungul veşniciei, locuind cu ei.

Locui. Gr. skenoo (vezi mai sus, la cortul). Compară acest verset cu Ezechiel 37,27. Ezechiel descrie starea care ar fi putut să fie; Ioan descrie starea care va fi împlinită.

4 El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.”

Orice lacrimă. Vezi comentariul de la Apocalipsa 7,17; compară cu Isaia 25,8; 65,19. Moartea. Articolul hotărât este semnificativ. Ioan vorbeşte despre moartea – principiul morţii, care a apărut ca rezultat al păcatului. De fapt Ioan spune: această moarte, cea pe care noi

o cunoaştem atât de bine şi de care ne temem atât de mult, va fi nimicită. Compară cu limbajul lui Pavel: Moartea a fost înghiţită de biruinţă (1 Corinteni 15,54); Vrăjmaşul cel din urmă, care va fi nimicit, va fi moartea (v. 26).

Tânguire. Durere, ca cea care vine o dată cu moartea cuiva. Cauzele tânguirii vor fi complet îndepărtate. Compară cu Isaia 35,10. Ţipăt. Gr. krauge, ţipăt, strigăt, plânset. În acea ţară frumoasă care va veni nu vor mai fi motive pentru ţipete. Durere. Mare parte din mizeria şi chinul vieţii sunt rezultate ale durerii chinuitoare. Durerea va fi complet înlăturată din frumoasa ţară ce va veni Lucrurile dintâi. Adică starea de lucruri, aşa cum o cunoaştem astăzi, nu va mai fi. Nu va mai fi nimic care să poarte semnul blestemului (cap. 22,3).

5 Cel ce şedea pe scaunul de domnie a zis: „Iată, Eu fac toate lucrurile noi.” Şi a adăugat: „Scrie, fiindcă aceste cuvinte sunt vrednice de crezut şi adevărate.”

Cel ce şedea. Această persoană nu este identificată (vezi comentariul de la cap. 20,11). În cap. 4,2 (vezi comentariul de acolo), Tatăl este reprezentat ca şezând pe tron şi se poate ca aici să fie vorba despre acelaşi lucru. Unii consideră că Matei 25,31 este o dovadă că poate aici se face referire la Isus Hristos.

Iată. Vorbitorul atrage atenţia asupra unui lucru important, gata să se întâmple.

Toate lucrurile. Nu va mai rămâne nici urmă de blestem (vezi cap. 22,3).

Noi. Gr. kainoi (vezi comentariul de la v. 1).

Scrie. Vezi comentariul de la cap. 1,11. În timpul viziunii lui Ioan porunca de a scrie se repetă de mai multe ori (cap. 1,19; 2,1; 14,13; etc.).

Vrednice de crezut şi adevărate. Cuvintele şi făgăduinţele lui Dumnezeu sunt cu totul vrednice de încredere şi, de aceea, oricine se poate bizui pe ele (vezi cap. 22,6).

6 Apoi mi-a zis: „S-a isprăvit! Eu sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul. Celui ce îi este sete îi voi da să bea fără plată din izvorul apei vieţii.

S-a isprăvit. Mai degrabă a trecut. Pot fi citate dovezi textuale pentru exprimarea: Au trecut sau S-au întâmplat. De asemenea, pot fi citate importante dovezi textuale pentru exprimarea Eu am devenit Alfa şi Omega. Lucrurile făgăduite de Dumnezeu prin sfinţii Săi prooroci, lucruri către care poporul Său cel credincios a privit cu o aşteptare înfrigurată, vor deveni în cele din urmă realitate. Avanpremiera oferită lui Ioan este o chezăşie a împlinirii finale care va avea loc în viitor.

Alfa şi Omega. Vezi comentariul de la cap. 1,8.

Îi este sete. Adevăratul credincios nu este stăpânit de dorul de a aduna lucrurile acestei lumi, de a fi bogat în bunurile lumeşti. Dimpotrivă, el e stăpânit de dorinţa de a sorbi din plin din bogăţiile spirituale ale lui Dumnezeu.

Fără plată. Adică gratuit. Darul nemuririi poate fi cumpărat fără bani şi fără plată (Isaia 55,1). Izvorul. Compară cu Ioan 4,14; Apocalipsa 7,17; 22,17. Vieţii. Pasajul poate fi tradus: din izvorul acelei ape care este viaţa însăşi. Aceasta este făgăduinţa nemuririi (1 Corinteni 15,53).

7 Cel ce va birui va moşteni aceste lucruri. Eu voi fi Dumnezeul lui, şi el va fi fiul Meu.

Birui. Adică, în acord cu gramatica limbii greceşti, cel care va birui mereu sau în mod obişnuit. Creştinul trăieşte o viaţă de biruinţă prin puterea Duhului Sfânt. Poate că va mai face greşeli (vezi comentariul de la 1 Ioan 2,1), dar viaţa sa obişnuită este un tablou al creşterii spirituale (compară cu Apocalipsa 2,7.11.17.26; 3,5.12.21).

Aceste lucruri. Adică făgăduinţele date în Apocalipsa, în special cele amintite în acest capitol.

Dumnezeul lui … fiul Meu. Compară cu Genesa 17,7; 2 Samuel 7,14. Aici este dată făgăduinţa unei relaţii familiale personale. Păcătosul mântuit prin har va fi primit în familia lui Dumnezeu şi va fi adus într-o relaţie atât de strânsă ca şi cum nu ar fi păcătuit niciodată. Locuitorii lumilor necăzute nu pot fi mai aproape de Dumnezeu şi de Hristos decât va fi păcătosul răscumpărat. Vezi DA 25, 26.

8 Dar, cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua.”

Dar. Acum este prezentat un puternic contrast.

Fricoşi. Gr. deiloi, laş, fricos. Cuvântul acesta este întotdeauna folosit în sensul negativ, al laşităţii, al timidităţii nejustificate. Compară cu Matei 8,26; Marcu 4,40; cu verbul înrudit, de la Ioan 14,27, şi cu substantivul abstract înrudit, de la 2 Timotei 1,7. În fiecare din aceste situaţii laşitatea este sensul primar. Din cauza laşităţii, a slăbiciunii morale, mulţi nu câştigă biruinţa în lupta creştină; când vine încercarea, ei cedează. Compară cu Matei 24,13.

Necredincioşi. Adică cei cărora le lipseşte credinţa, în sensul că nu au rămas credincioşi. Ei nu se încred în Dumnezeu până la sfârşit; dovedind că nu sunt vrednici de încredere. Scârboşi. Gr. bdelusso, a se strica, a se îndepărta cu scârbă, a detesta, înrudit cu verbul bdeo, a puţi. Substantivul bdelugma apare la Luca 16,15; Apocalipsa 17,4.5; 21,27. Ucigaşi. Aici sunt incluşi cei care, de-a lungul istoriei, i-au persecutat şi i-au ucis pe copiii credincioşi ai lui Dumnezeu. Curvari. Gr. pornoi, desfrânaţi (vezi 1 Corinteni 5,9.10; etc.). Forma feminină e tradus curvă la Matei 21,31.32 şi femeie desfrânată la Luca 15,30. Compară cu Efeseni 5,3.5.

Vrăjitori. Gr. pharmakoi, cei care practică artele magice. Sensul primar al rădăcinii acestui cuvânt se referă la magie, farmece, vrăjitorie şi la folosirea drogurilor pentru a produce o stare de adormire. Un corespondent modern al acestei practici antice este spiritismul.

Închinătorii la idoli. Se face referire la popoarele păgâne, ca şi la creştinii care practică ritualuri păgâne. Vezi comentariul de la 1 Corinteni 5,10; 6,9; 10,7. Mincinoşii. Incluzându-i pe cei care predică învăţături false. Vezi comentariul de la Exodul 20,16; vezi PP 309. Moartea a doua. Vezi comentariul de la cap. 20,6.

9 Apoi unul din cei şapte îngeri, care ţineau cele şapte potire pline cu cele din urmă şapte urgii, a venit şi a vorbit cu mine, şi mi-a zis: „Vino să-ţi arăt mireasa, nevasta Mielului!”

Unui din cei şapte îngeri. Unul dintre îngerii care poartă urgiile îi arătase deja lui Ioan judecata curvei celei mari (vezi cap. 17,1). Acum, unul dintre ei (e posibil să fi fost acelaşi înger, după cum sugerează unii) îi atrage lui Ioan atenţia asupra Noului Ierusalim, centrul şi sediul împărăţiei veşnice. Este interesant de observat faptul că în prima ocazie un înger purtător de urgii a fost cel care i-a arătat profetului Babilonul mistic, iar acum tot unul dintre ei este cel care îi arată Noul Ierusalim. Din punct de vedere istoric, vechiul Babilonul şi Ierusalimul au fost duşmani tradiţionali, iar aici, simbolic, ei reprezintă cele două tabere din marea luptă dintre bine şi rău. Una este reprezentată de o femeie decăzută (cap. 17,5), iar cealaltă de o femeie nobilă (cap. 19,7; 21,2).

Nevasta Mielului. Vezi comentariul de la cap. 19,7; vezi şi cap. 21,2.

10 Şi m-a dus, în Duhul, pe un munte mare şi înalt. Şi mi-a arătat cetatea sfântă, Ierusalimul, care se cobora din cer de la Dumnezeu,

În Duhul. Adică în răpire, în viziune (vezi comentariul de la cap. 1,10). Ioan a fost luat în vedenie (vezi comentariul de la Ezechiel 8,3; Daniel 8,2).

Pe un munte mare. Se pare că în viziune Ioan a fost dus pe un munte mare, adică înalt. Din acest loc favorabil el putea să vadă toate amănuntele cetăţii (vezi comentariul de la Ezechiel 40,2).

Se pogora. Compară cu v. 2.

11 având slava lui Dumnezeu. Lumina ei era ca o piatră preascumpă, ca o piatră de jasp, străvezie ca cristalul.

Slava lui Dumnezeu. Probabil că este vorba de faptul că, de-a lungul veşniciei, Dumnezeu va fi mereu prezent în mijlocul poporului Său. Slava care face cunoscută prezenţa Sa nu va părăsi niciodată Noul Ierusalim. Compară cu Exodul 40,34; 1 Regi 8,11.

Lumina. Gr. phoster, un luminător, un corp care dă lumină. Cuvântul mai apare la Filipeni 2,15, în propoziţia: în care străluciţi ca nişte lumini în lume. Lumina cetăţii este slava lui Dumnezeu, menţionată în comentariul precedent (vezi Apocalipsa 21,23).

Iaspis. Gr. iaspis (vezi comentariul de la cap. 4,3). Literal, pasajul spune: având slava lui Dumnezeu, luminătorul ei, ca o piatră prea preţioasă, ca iaspisul, scânteind.

Străvezie ca cristalul. Gr. krustallizo, a fulgera lumină, a scânteia. Termenul cristal vine de la krustallizo.

12 Era înconjurată cu un zid mare şi înalt. Avea douăsprezece porţi, şi, la porţi, doisprezece îngeri. Şi pe ele erau scrise nişte nume: numele celor douăsprezece seminţii ale fiilor lui Israel.

Zid mare şi înalt. În vechime astfel de ziduri erau construite în jurul cetăţilor, ca apărare împotriva duşmanilor. Ilustraţiile lui Ioan sunt împrumutate în parte din descrierea cetăţii pe care a văzut-o Ezechiel (vezi comentariul de la Ezechiel 48,35). Este imaginea unei cetăţi antice, cu ziduri şi porţi. Aceştia erau termeni cu care apostolul era familiar, iar Inspiraţia a ales să-i descopere mărirea cetăţii eterne în cuvinte pe care el le înţelegea. Limbajul uman şi descrierile acestuia nu pot reprezenta destul de bine grandoarea cetăţii cereşti. În profeţiile care conţin tablouri, gradul de acurateţe dintre tablou şi realitate necesită o interpretare atentă (vezi comentariul de la Ezechiel 1,10; 40,1).

Douăsprezece porţi. Compară cu cetatea descrisă de Ezechiel (cap. 48,31–34). Doisprezece îngeri. Noul Ierusalim este descris ca având îngeri care îi păzesc porţile. Douăsprezece seminţii. Vezi Ezechiel 48,31–34. În ce priveşte o imagine a Israelului după seminţii, vezi comentariul de la Apocalipsa 7,4.

13 Spre răsărit erau trei porţi; spre miazănoapte, trei porţi; spre miazăzi, trei porţi, şi spre apus, trei porţi.

Spre răsărit erau trei porţi. Enumerarea lui Ezechiel este în această ordine: nord, est, sud, vest (Ezechiel 48,31–34). Ordinea lui Ioan este următoarea: est, nord, sud, vest. Diferenţa nu are, fără îndoială, vreo însemnătate.

14 Zidul cetăţii avea douăsprezece temelii, şi pe ele erau cele douăsprezece nume ale celor doisprezece apostoli ai Mielului.

Douăsprezece temelii. Numărul doisprezece apare de cinci ori în v. 12–14. În ce priveşte semnificaţia numărului doisprezece, vezi comentariul de la cap. 7,4.

Doisprezece apostoli. Biserica din Noul Testament este construită pe temelia apostolilor şi a profeţilor (Efeseni 2,0).

15 Îngerul care vorbea cu mine avea ca măsurătoare o trestie de aur, ca să măsoare cetatea, porţile şi zidul ei.

Trestie. Compară cu Ezechiel 40,3; Apocalipsa 11,1. Fără îndoială că aici a măsura şi a face cunoscute măsurile au rostul de a asigura cu privire la cât de potrivit şi de suficient este căminul ceresc (vezi comentariul de la Ioan 14,2).

16 Cetatea era în patru colţuri, şi lungimea ei era cât lărgimea. A măsurat cetatea cu trestia, şi a găsit aproape douăsprezece mii de prăjini. Lungimea, lărgimea şi înălţimea erau deopotrivă.

În patru colţuri. Este frumuseţe în simetrie, în echilibru desăvârşit şi în armonie. În ce priveşte diferite obiecte pătrate, vezi Exodul 27,1; 28,16; 30,2; 39,9; 2 Cronici 3,8; Ezechiel 41,21; 43,16; 45,2; 48,20.

Douăsprezece mii de prăjini. O prăjină are aproximativ 190 m. (vezi Vol. V. p. 50). Prin urmare, 12.000 de prăjini ar fi cam 2.280 km. Nu se specifică dacă această măsură este a perimetrului sau doar a unei singure laturi. Dacă ar fi a perimetrului, atunci lungimea unei laturi a cetăţii ar fi de 570 km. În ce priveşte obiceiul de a măsura o cetate după perimetrul ei, vezi The Letter of Aristeas 105. Ar trebui notat faptul că prăjina nu este identică cu stadionul.

Deopotrivă. S-au făcut diferite încercări de a explica dimensiunile cetăţii. Este dificil să ne imaginăm o cetate care are o înălţime de 12.000 de prăjini (sau 3.000) (vezi mai sus, la douăsprezece mii de prăjini). Unii, fără a nega realitatea cetăţii, cred că măsurile de aici, ca şi cele ale zidului, sunt măsura îngerului (vezi comentariul de la v. 17). Ei susţin că, prin urmare, este aproape imposibil ca aici să fie vorba de dimensiuni omeneşti. Alţii atrag atenţia asupra similarităţii dintre măsura cetăţii descrisă aici şi cea pe care şi-o imaginau iudeii. Despre această problemă se discută în Midrash: De unde este lungimea, lăţimea şi înălţimea [Ierusalimului]? Şi el s-a întins şi sa înălţat mereu în sus, Ezechiel 41,7. Se spune că R. Eli’ezer Ja’aqob a zis: În cele din urmă Ierusalimul se va ridica şi se va înălţa până la tronul slavei şi Îi va spune lui Dumnezeu: ‚Spaţiul meu este prea strâmt; retrage-Te de la mine, ca să pot locui!’ Isaia 49,20 (Pesiqtha 143a, citat în Strack şi Billerbeck, Kommnetar zum Neuen Testament, vol. 3, p. 849).

Alţii atribuie cuvântului tradus aici deopotrivă (isos) sensul de proporţie şi cred că deşi lungimea şi lăţimea pot fi egale, înălţimea va fi proporţională cu celelalte dimensiuni. Acest lucru este posibil, deşi este dificil de demonstrat o astfel de explicaţie fie din sursele biblice, fie din cele clasice. O altă interpretare permite ca isos să păstreze sensul obişnuit, dar face observaţia că prin cuvântul tradus aici înălţime (hupsos) se poate face referire nu doar la înălţime, ci şi la partea înaltă, vârful, culmea, coroana. Dacă înţelegem hupsos în felul acesta, Ioan vrea să spună că distanţa din jurul vârfului zidului este aceeaşi cu cea a părţii de jos a acestuia.

Oricâtă nesiguranţă ar fi cu privire la proporţia exactă sau cu privire la măsura cetăţii cereşti, un lucru este sigur, şi anume că slava ei va întrece foarte mult cele mai plăcute închipuiri. Nimeni nu trebuie fie îngrijorat, deoarece va fi loc destul pentru toţi cei care doresc să locuiască acolo. În casa Tatălui sunt multe locaşuri (Ioan 14,2).

17 I-a măsurat şi zidul, şi a găsit o sută patruzeci şi patru de coţi, după măsura oamenilor, căci cu măsura aceasta măsura îngerul.

Măsurat şi zidul. Pe temeiul măsurii cotului din Noul Testament, care era de aproximativ 57 cm (vezi Vol. V, p. 50), 144 de coţi ar fi cam 80 m. Ioan nu spune că aceasta ar fi înălţimea zidului. Unii au emis părerea că aceasta ar fi grosimii lui.

Îngerului. În greceşte substantivul înger nu are articol hotărât. Acest pasaj sună astfel: a unui om, chiar a unui înger. Sensul este destul de obscur.

Din această cauză, unii susţin că ar trebui să ne abţinem să aplicăm în mod dogmatic unităţi de măsură omeneşti la Noului Ierusalim. Indiferent de dimensiunile cetăţii, putem fi siguri că totul este desăvârşit. Când vor vedea cetatea, sfinţii vor înţelege semnificaţia simbolurilor folosite de Ioan.

18 Zidul era zidit de jasp, şi cetatea era de aur curat, ca sticla curată.

Zidul. [Clădirea, KJV]. Gr. endomesis, o înzidire, de la domao, a zidi. Cuvântul acesta apare numai în Noul Testament. Josephus (Antichităţi xv. 9. 6) îl foloseşte cu referire la un dig construit în mare. Aici endomesis ar putea să se refere la o înzidire în zid, ca şi cum zidul ar fi fost căptuşit, sau garnisit, cu iaspis.

Iaspis. Vezi comentariul de la cap. 4,3.

Aur curat. Construcţia cetăţii pare să aibă transparenţa sticlei. Cu siguranţă că frumuseţea ei strălucitoare schimbă orice rază de lumină care cade pe ea.

19 Temeliile zidului cetăţii erau împodobite cu pietre scumpe de tot felul: cea dintâi temelie era de jasp; a doua, de safir; a treia, de calcedonie; a patra, de smarald;

Împodobite. Gr. kosmeo, a împodobi (vezi comentariul de la v. 2).

Pietre scumpe. Nu toate acestea pot fi identificate de giuvaergiul modern şi nici nu avem mult de câştigat prin compararea lor cu pietrele preţioase de la pieptarul marelui preot (Exodul 28,17–20). Nici sursele antice şi nici învăţaţii moderni nu sunt de acord cu identificarea tuturor pietrelor. Unele din sugestiile lor sunt prezentate mai jos, la pietrele respective.

Iaspis. Vezi comentariul de la cap. 4,3.

Safir. Probabil lapis lazuli, o piatră transparentă, de un albastru deschis-azuriu – de o mare duritate.

Halchedon. Identificarea acestei pietre este incertă. În RSV este folosit cuvântul agat. Unii

sugerează că este vorba de o piatră preţioasă, de culoare verzuie. Smaragd. Se crede că este o piatră preţioasă, de un verde strălucitor.

20 a cincea, de sardonix; a şasea, de sardiu; a şaptea, de crisolit; a opta, de beril; a noua, de topaz; a zecea, de crisopraz; a unsprezecea, de iacint; a douăsprezecea, de ametist.

Sardonix. Probabil un onix cu linii roşii şi cafenii, pe un fundal alb.

Sardiu. Se crede că este o piatră preţioasă, de culoare roşiatică. RSV îi zice carneol, o varietate roşiatică de halchedon.

Hrisolit. Literal, piatră aurie. O piatră de culoare galbenă, neidentificată exact.

Beril. Se crede că este o piatră preţioasă, de culoare verde-marin.

Topaz. Se crede că este o piatră de culoare galbenă, mai mult sau mai puţin transparentă, folosită de cei din vechime pentru a face atât sigilii cât şi giuvaeruri. Unii cred că aici este vorba de un hrisolit de culoare aurie.

Hrisopraz. Hrisoprazul modern este o piatră preţioasă de culoare verde ca mărul. Totuşi, nu este sigur dacă la această piatră se face referire. Iacint. Probabil că este o piatră preţioasă, de culoare purpurie. Unii identifică iacintul cu safirul modern. Ametist. Se crede că este o piatră preţioasă, de culoare purpurie.

21 Cele douăsprezece porţi erau douăsprezece mărgăritare. Fiecare poartă era dintr-un singur mărgăritar. Uliţa cetăţii era de aur curat, ca sticla străvezie.

Un singur mărgăritar. Mărimea pietrelor preţioase enumerate aici este dincolo de capacitatea umană de înţelegere.

22 În cetate n-am văzut niciun Templu; pentru că Domnul Dumnezeul cel Atotputernic ca şi Mielul sunt Templul ei.

Templu. Gr. naos, cuvântul pentru sanctuar, limitat la Sfânta şi Sfânta Sfintelor, fără a include curţile exterioare şi celelalte clădiri. În ce priveşte hieron, cuvânt care se referă la întregul complex sfânt, vezi comentariul de la Luca 2,46; Apocalipsa 3,12.

Sanctuarul pământesc era un simbol al locului unde locuieşte Dumnezeu. Din pricina păcatului lor, Adam şi Eva au fost izgoniţi din Eden şi din prezenţa divină. Atunci când păcatul va fi îndepărtat, biserica va fi din nou în stare să locuiască în prezenţa Sa, şi nu va mai fi necesară nici o construcţie care să simbolizeze locul prezenţei lui Dumnezeu.

23 Cetatea n-are trebuinţă nici de soare, nici de lună, ca s-o lumineze; căci o luminează slava lui Dumnezeu, şi făclia ei este Mielul.

N-are trebuinţă. Corpurile de iluminat nu vor mai fi necesare pentru iluminarea cetăţii. Glorioasa strălucire a prezenţei lui Dumnezeu (vezi Isaia 60,19.20) va oferi lumină mai mult decât suficientă. Lucrurile materiale nu sunt indispensabile planului lui Dumnezeu; în prezenţa Sa toate sunt făcute de ruşine (vezi Isaia 24,23). Luminile create nu pot întrece în strălucire slava prezenţei divine.

24 Neamurile vor umbla în lumina ei, şi împăraţii pământului îşi vor aduce slava şi cinstea lor în ea.

Neamurile. O referire la cei mântuiţi din orice neam, orice seminţie, orice norod şi din orice limbă (Apocalipsa 7,9; compară cu Isaia 60,3.5).

Împăraţii. Tabloul este luat din Vechiul Testament (vezi Isaia 60,11).

25 Porţile ei nu se vor închide ziua, fiindcă în ea nu va mai fi noapte.

Nu va mai fi noapte. Fără îndoială că din pricina circumstanţelor menţionate în v. 23 (vezi comentariul de la Zaharia 14,7).

26 În ea vor aduce slava şi cinstea neamurilor.

Neamurilor. Compară cu v. 24.

27 Nimic întinat nu va intra în ea, nimeni care trăieşte în spurcăciune şi în minciună; ci numai cei scrişi în Cartea Vieţii Mielului.

Nimic întinat. Fără îndoială că este o aluzie la Isaia 52,1. Mare parte din tablourile descrierii pe care o face Ioan Sfintei Cetăţi este împrumutată din scrierile proorocilor din vechime, care descriau slava Ierusalimului aşa cum ar fi putut el să fie. Ioan descrie cetatea aşa cum va fi (vezi comentariul de la Ezechiel 48,35).

Trăieşte în spurcăciune. Vezi comentariul de la v. 8.

În minciună. Vezi comentariul de la v. 8.

Cartea vieţii. Vezi comentariul de la Filipeni 4,3.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1 AH 539; GC 674; PP 62; SR 430

1, 2 Ed 301

1–271T 67–71

2 AA 591; EW 18, 31, 291; GC 427, 663

3 AA 592; DA 26; Ed 302; MB 108

3, 4 GC 676; SR 431

4 AA 602; AH 543, 544; GC 568; Ed 302; EW 289; MB 17; MH 506, 508; ML 153, 348, 349, 355; SR 413; 8T 42, 45; 9T 287

6 Ed 83; EW 279; FE 363; 1T 484

6, 7 GC 540

8 2T 630; 4T 336

9, 10 EW 251; GC 426

10–14EW 18, 291

11 GC 676; SR 431

11, 12 AA 591

18, 19 ML 357

21, 22 AA 592

22 GC 676; ML 365; SR 432

23 Ed 301; EW 170, 179, 286; ML 357

24 GC 676

27 AA 76; CH 103, 285; GC 474, 481; MB 24; ML 321; MM 144, 268; PK 84; PP 326; SL 31; Te 69; TM 149; 5T 278, 331, 384, 475