Am auzit. Vezi comentariul de la cap. 1,2.10.

Un glas tare. Vezi şi cap. 1,10.

Din Templu. Având în vedere faptul că cei şapte îngeri care aduceau plăgile au ieşit deja din Templu (cap. 15,6) şi c㠄nimeni” (vezi comentariul de la v. 8) „nu putea să intre în Templu”, se pare că acesta este însuşi glasul lui Dumnezeu.

Şapte îngeri. Cu privire la semnificaţia numărului „şapte” în Apocalipsa, vezi comentariul de la cap. 1,11.

Duceţi-vă. Deşi Ioan nu specifică momentul când este dată această poruncă îngrozitoare, contextul arată clar că ea va fi emisă la scurt timp după sfârşitul perioadei de probă, dar înainte de venirea lui Hristos (vezi comentariul de la cap. 15,8). Este evident că seria de calamităţi fără precedent prezise aici (vezi mai jos, la „vărsaţi ... potirele”) se află încă în viitor.

Faptul că prima plagă va veni asupra oamenilor care au primit semnul fiarei şi care se închină chipului ei (cap. 16,2) plasează plăgile după instaurarea chipului şi punerea semnului (vezi comentariul de la cap. 13,14–17), dar şi după solia celui de-al treilea înger, care avertizează împotriva fiarei şi a semnului ei (vezi comentariul de la cap. 14,9–11). În plus, faptul că cele şapte plăgi din vremea din urmă constituie apogeul mâniei lui Dumnezeu neamestecate cu har (cap. 14,10; 15,1; 16,1) implică în mod clar ideea că timpul de probă acordat celor peste care cad ele s-a sfârşit (vezi comentariul de la cap. 22,11). Faptul că în vremea celei de-a cincea plăgi oamenii încă suferă din pricina rănilor produse de prima plagă (cap. 16,11) arată clar că aceste plăgi vor cădea succesiv şi într-o perioadă de timp relativ scurtă (vezi comentariul de la v. 2). De asemenea, se pare că judecarea Babilonului mistic, care are loc sub cea de-a şaptea plagă (v. 19), o precede pe cea a împăraţilor pământului, care va avea loc la venirea lui Hristos (vezi comentariul de la cap. 17,16; 18,11.20; 19,2.11–19; vezi cap. 6,15–17; 14,14).

Vărsaţi… cele şapte potire. Adică să lovească pământul cu nenorocirile reprezentate simbolic de cele şapte potire (vezi cap. 15,7). În anumite aspecte, cele şapte plăgi din urmă sunt similare cu cele zece plăgi căzute asupra Egiptului (Exodul 5,1 la 12,30). Ambele serii certifică autoritatea şi puterea superioară a lui Dumnezeu. Ambele serii duc la înfrângerea decisivă a oamenilor care au ales să Îl sfideze pe Dumnezeu, şi deci la eliberarea poporului Său ales dintr-o situaţie care altfel ar fi fost fără scăpare. Ambele serii de plăgi demonstrează dreptatea lui Dumnezeu şi aduc onoare şi slavă Numelui Său.

Fiecare din cele zece plăgi căzute asupra Egiptului a fost dureros de reală şi fiecare dintre ele a fost menită să demonstreze cât de false erau pretenţiile idolatriei şi cât de zadarnică era încrederea acordată unei religii false (vezi comentariul de la Exodul 7,17; 12,12; compară cu PP 333, 758–760). În acelaşi fel, ultimele şapte plăgi vor fi reale, fiecare din ele lovind în câte un aspect al religiei apostaziate, având astfel nuanţe simbolice. Este evident, de exemplu, că primul înger nu are un potir real din care varsă un element chimic peste oamenii care au primit semnul unei fiare reale şi care au fost supuşi de o fiară reală. Îngerul în sine poate fi real, iar oamenii asupra cărora va cădea plaga sunt cu siguranţă reali, ca şi suferinţele lor. Importanţa simbolică a celei de-a treia plăgi este clar indicată în Apocalipsa 16,5.6.

Pe pământ. Adică asupra locuitorilor pământului.

Mâniei lui Dumnezeu. Vezi comentariul de la 2 Regi 13,3; Apocalipsa 14,10. S-ar putea pune întrebarea de ce îi pedepseşte Dumnezeu pe oameni într-o manieră atât de înspăimântătoare, aşa cum este descrisă ea în cap. 16, după încheierea timpului de probă, când nu va mai fi posibilă pocăinţa. De ce nu vine Hristos că să pună capăt imediat domniei păcatului? În timpurile Vechiului Testament diferite calamităţi, ca invazii, foamete, molimă, cutremure şi alte dezastre naturale, erau adesea permise de Dumnezeu ca mijloace de îndreptare şi de disciplinare, care să îi aducă pe oameni la pocăinţă (vezi Isaia 1,5–9; 9,13; 10,5.6; 26,9; Ieremia 2,30; 5,3; Osea 7,10; Ioel 1,4; 2,12–14; Amos 4,6–11; Hagai 1,5–11; vezi comentariul de la 1 Samuel 16,14; 2 Cronici 18,18). Este cât se poate de clar faptul că ultimele şapte plăgi nu servesc unui astfel de scop pozitiv (vezi mai sus, la „duceţi-vă”). Totuşi, nu poate exista nici o îndoială că plăgile sunt necesare în desfăşurarea planului divin.

Se poate observa că primele patru sau chiar cinci plăgi au, într-un anumit sens, o natură preliminară şi îi fac pe oameni să-şi dea seama că au luptat împotriva lui Dumnezeu (vezi GC 640). Dar în loc de a se pocăi, ei Îl blestemă cu mai multă ură şi devin tot mai neclintiţi în opoziţia lor (vezi Apocalipsa 16,9.11.21). Astfel, plăgile servesc pentru a descoperi spiritul de răzvrătire care controlează pe deplin inimile oamenilor. Se dovedeşte că neghina este neghină (vezi Matei 13,24–30.36–43) şi este dovedit faptul că Dumnezeu este drept în distrugerea păcătoşilor (vezi GC 670). Pe de altă parte, încercările din vremea de necaz ce însoţeşte plăgile desăvârşesc caracterul sfinţilor şi îi conduc la o încredere tot mai mare în Dumnezeu. Vezi şi comentariul de la Apocalipsa 7,4.

Aşa cum a-ţi da viaţa pentru cineva este manifestarea supremă a dragostei (Ioan 15,13), tot aşa dorinţa de a lua viaţa cuiva denotă apogeul urii. În timpul ultimelor două plăgi se conturează o situaţie care va face pe deplin evidentă această distincţie chiar participanţilor înşişi, iar dreptatea lui Dumnezeu în încheierea istoriei umane va fi astfel dovedită atât înaintea oamenilor cât şi înaintea îngerilor (vezi Romani 14,11; Filipeni 2,10; GC 638–640; vezi PP 260; vezi comentariul de la Apocalipsa 16,13.14.16.17). Atunci se va demonstra înaintea universului că, până la ultimul om, poporul rămăşiţei va alege mai degrabă să moară decât să nu asculte de Dumnezeu şi că cei ce au ales să-i slujească Satanei, dacă li s-ar permite, i-ar ucide pe toţi cei care le stau împotriva planului lor de a controla pământul. Surprinşi exact în acţiunea lor de a duce la îndeplinire decretul de moarte, ei rămân fără scuză înaintea lui Dumnezeu. Vezi comentariul de la cap. 16,17.

Este astfel clar trasată linia între cei care Îi slujesc lui Dumnezeu şi cei care nu-I slujesc Lui, iar prin cei neconvertiţi diavolului i se permite să demonstreze cum ar ajunge întregul univers dacă i s-ar permite să aibă controlul asupra lui (vezi GC 37). Vezi comentariul de la cap. 7,1.

Cel dintâi. Numerotarea fiecărui înger implică faptul că plăgile sunt succesive (vezi comentariul de la v. 1,11).

Rană. Gr. helkos, „ulcer”, „rană”, „bubă care supurează”. În LXX helkos este folosit pentru bubele care au venit asupra egiptenilor (Exodul 9,9.10), pentru „pecinginea” care nu se poate vindeca (Deuteronom 28,27) şi pentru bubele care l-au lovit pe Iov (Iov 2,7). După cât se pare, lăudata putere făcătoare de minuni a duhurilor care conlucrează acum cu creştinismul apostaziat (Apocalipsa 13,13–14; 18,2; 19,20) nu poate să facă nimic (vezi comentariul de la cap. 16,14) împotriva acestor „răni”. Falsitatea acestor pretenţii pe care oamenii şi le-au fundamentat pe puterea făcătoare de minuni este demonstrată într-un mod de necontestat (compară cu Exodul 8,19).

Rea şi dureroasă. Sau „dureroasă şi severă”, sau „care necăjeşte şi irită”.

Oamenii. Prima tranşă a „mâniei lui Dumnezeu” (v. 1) cade asupra celor care nu au luat aminte nici la întreita solie îngerească, care îi avertiza împotriva închinării înaintea „fiarei şi icoanei ei” (cap. 14,9), nici la apelul final al lui Dumnezeu, de a ieşi din Babilonul mistic (cap. 18,1–4). Această plagă nu va fi universală (vezi GC 628).

Semnul fiarei. Vezi comentariul de la cap. 13,16.

Care se închinau icoanei ei. Vezi comentariul de la cap. 13,14.15.

În mare. În timpul celei de-a treia plăgi de asemenea vor fi lovite „râurile şi izvoarele apelor” (v. 4). Marea este folosită în primul rând ca o cale pentru comerţul internaţional şi pentru călătorie. S-a sugerat ideea că împiedicând călătoriile şi comerţul internaţional (vezi cap. 13,13–17; 16,13.14; 17,3.12), această plagă este menită să demonstreze în mod clar nemulţumirea lui Dumnezeu cu privire la planul Satanei de a aduna laolaltă toate popoarele pământului sub conducerea sa. Compară cu experienţa lui Balaam (Numeri 22,21–35). Ca şi prima plagă, nici cea de-a doua nu este universală (vezi comentariul de la Apocalipsa 16,2; vezi GC 628).

Sânge. Fără îndoială că este sânge în consistenţă, miros, culoare, dar nu neapărat în compoziţie.

Ca sângele unui mort. Este de neimaginat ceva mai respingător decât sângele coagulat al unui om mort.

Orice făptură vie. Sau „vietate” (RSV). Cuvântul pentru „suflet” (psuche) este folosit în legătură cu viaţa animalelor şi a oamenilor (vezi comentariul de la Matei 10,28; vezi şi comentariul de la Psalmi 16,10). În Apocalipsa 8,9 psuche este tradus „făpturi”, referindu-se, evident, la viaţa din mări. La Genesa 8,1 echivalentul său ebraic (nephesh, „vietate”) este de asemenea folosit pentru animale (compară cu Iov 12,10).

În râuri şi în izvoarele apelor. În vremurile biblice râurile şi izvoarele apelor erau folosite în principal pentru necesităţile zilnice de apă potabilă, îmbăiere şi irigare. În timp ce a doua plagă va avea ca rezultat, fără îndoială, o mare neplăcere şi probabil întreruperea călătoriilor (vezi comentariul de la v. 3), efectele celei de-a treia plăgi vor fi imediate şi serioase. Compară cu prima plagă căzută asupra Egiptului (vezi comentariul de la Exodul 7,17.19). Asemeni primei şi celei de-a doua plăgi, nici cea de-a treia nu va fi universală (vezi GC 628).

Am auzit. Vezi comentariul de la cap. 1,2.10.

Îngerul apelor. Adică un înger care are stăpânire asupra apelor. Compară cu îngerii din cap. 7,1 şi 14,18, care au putere asupra vânturilor şi asupra focului. Aici poate fi foarte bine vorba despre acel înger care este desemnat să arunce a treia plagă asupra râurilor şi a izvoarelor apelor.

Drept eşti Tu. Se pare că grozăvia celei de-a treia plăgi atrage o declaraţie prin care Dumnezeu este apărat pentru că a permis-o. Cu toate acestea, El este drept în demonstrarea mâniei Sale (vezi cap. 15,3.4; 16,1).

Doamne. Dovezile textuale atestă omiterea acestui cuvânt.

Care eşti şi care erai. Vezi comentariul de la cap. 1,4.

Tu eşti Sfânt. [Vei fi, KJV]. Dovezile textuale atestă exprimarea O, Sfinte sau Cel Sfânt. Aşa apare în toate manuscrisele greceşti vechi, cu excepţia unuia cunoscut acum şi cu excepţia manuscrisului Textus Receptus, după care a fost tradusă în cea mai mare parte KJV. Caracterul neschimbător al lui Dumnezeu apare în contrast puternic cu schimbările devastatoare care au loc acum pe pământ.

În felul acesta. Literal: (lucrurile) acestea, adică primele trei plăgi şi probabil şi cele care încă n-au căzut.

Au vărsat. Aici se include fără îndoială şi sângele nevărsat al sfinţilor în viaţă, care au fost însemnaţi pentru a fi supuşi martirajului (vezi comentariul de la cap. 17,6; 18,20). Condamnând poporul lui Dumnezeu la moarte, nelegiuiţii au ajuns să fie vinovaţi de sângele lor, ca şi cum i-ar fi omorât deja (GC 628; compară cu Matei 23,35).

Sfinţilor şi al proorocilor. Vezi comentariul de la Faptele Apostolilor 9,13; Romani 1,7; Apocalipsa 18,20.

Le-ai dat. Se anunţă că plaga va fi o acţiune directă din partea lui Dumnezeu (vezi comentariul de la v. 1; compară cu GC 36, 37).

Sunt vrednici. Pedeapsa este pe măsura gravităţii crimei. Nelegiuiţii merită pedeapsa care va cădea asupra lor; acesta nu este în nici un caz un gest arbitrar din partea lui Dumnezeu (vezi comentariul de la v. 1).

Am auzit. Vezi comentariul de la cap. 1,2.10.

Altarul. Adică altarul tămâierii. Nu este menţionat nici un altar din cer, pe care sunt aduse arderi de tot (vezi cap. 8,3; 9,13; 14,18). În ce priveşte funcţia altarului tămâierii în cortul din vechime, vezi comentariul de la Exodul 30,1.6.

Probabil că nu altarul a vorbit, ci vreun înger care slujea la el sau care stătea alături de el (vezi şi cap. 14,18). Fără îndoială că nu este o personificare.

Doamne Dumnezeule, Atotputernice. Vezi comentariul de la cap. 1,8.

Adevărate şi drepte. Trimiţând aceste judecăţi teribile asupra celor care au lepădat harul Său, Dumnezeu este adevărat în sensul că Se ţine de cuvânt – împlineşte ceea ce a făgăduit că va face (cap. 14,9–11; etc.). El este drept în sensul că dreptatea cere judecarea celor care au dispreţuit Cerul. Vezi comentariul de la cap. 16,1.

Judecăţile. Adică actele de judecată, însemnând plăgile.

Peste soare. Potrivit cu exprimarea din greceşte, primele trei plăgi sunt vărsate în (eis) pământ, mare şi izvoarele apelor. Următoarele trei sunt vărsate peste (epi) soare, scaunul de domnie al fiarei şi râul Eufrat. A şaptea este vărsată în (eis; totuşi, dovezile textuale favorizează prepoziţia peste [epi]) văzduh. Nu este foarte clar care este aici ideea sugerată în acest fel.

Să dogorească pe oameni cu focul. Sau să ardă pe oameni cu focul. În mod normal soarele îi încălzeşte pe oameni şi le oferă o bună dispoziţie, influenţează creşterea plantelor, climatul şi multe alte procese naturale necesare menţinerii vieţii pe pământ. În timpul acestei plăgi el oferă un exces de căldură şi energie care tinde să-i chinuiască pe oameni şi să nimicească viaţa. Cu toate că oamenii suferă direct din pricina intensităţii căldurii, rezultatele ei cele mai grave sunt cu siguranţă o secetă şi o foamete aşa de aspre, cum lumea nu a mai cunoscut niciodată (vezi GC 628). Plaga literală este însoţită de o foamete după Cuvântul lui Dumnezeu (vezi Amos 8,11.12). Pretutindeni pe pământ se manifestă o căutare înfrigurată, dar zadarnică, după ceva care să aline suferinţa şi lipsa cauzată de primele patru plăgi şi să înlăture nenorocirile viitoare (GC 629).

Această foamete nu este motivată de un regret spiritual, ci de un regret în felul lumii (vezi comentariul de la 2 Corinteni 7,9–11). Este dorită eliberarea de chinul provocat de plăgi, nu o adevărată stare de împăcare cu Dumnezeu. În urma acestui lucru, Satana îi convinge pe locuitorii pământului nu că sunt păcătoşi, ci că au greşit tolerându-l pe poporului ales al lui Dumnezeu (vezi EW 34; vezi comentariul de la Apocalipsa 16,14). Asemeni celor trei plăgi precedente, nici aceasta nu este universală (GC 628).

Au hulit. Gr. blasphemeo (vezi comentariul de la cap. 13,1). Aici a-L huli pe Dumnezeu înseamnă a vorbi despre El într-un mod necuviincios. În timpul plăgii a patra oamenii încep să-L învinovăţească pe Dumnezeu pentru chinul lor şi să-şi dea seama, în cele din urmă, că de fapt luptă împotriva Lui (vezi comentariul de la cap. 16,1).

Numele Dumnezeului. Adică pe Dumnezeu Însuşi. Numele ţine locul persoanei care îl poartă (vezi comentariul de la Matei 6,9; Faptele Apostolilor 3,16). Stăpânire peste aceste urgii. Ei văd plăgile ca pe o demonstraţie a puterii divine (vezi comentariul de la v. 1).

Nu s-au pocăit. În loc să-şi recunoască vina, ei au început să-i învinovăţească pentru starea lor nenorocită pe cei care au rămas sinceri şi credincioşi lui Dumnezeu (vezi EW 34; GC 624). Într-o perversitate cumplită ei refuză să se supună voinţei Sale şi demonstrează ceea ce sunt cu adevărat

– slujitori devotaţi ai lui Satana (vezi comentariul de la v. 1). Refuzul lor de a se pocăi dovedeşte că sunt cu totul şi fără întoarcere împotriva lui Dumnezeu.

Să-I dea slavă. Adică să recunoască faptul că El este adevărat şi drept (vezi comentariul de la v. 7). Cei care suferă din pricina plăgilor refuză să admită că sunt greşiţi şi că Dumnezeu este drept, chiar în faţa unor judecăţi cumplite, care i-ar face pe nişte oameni oneşti şi smeriţi să-şi îndrepte căile (compară cu Isaia 26,9.10). Inimile lor se dovedesc a fi teribil de împietrite şi insensibile atât faţă de mila lui Dumnezeu cât şi faţă de asprimea Sa (vezi comentariul de la Exodul 4,21; Efeseni 4,30; Apocalipsa 16,1).

Scaunul de domnie. Gr. thronos, tron (vezi comentariul de la cap. 13,2). Se pare că scaunul de domnie al fiarei este reşedinţa ei. Fiara de aici reprezintă în primul rând papalitatea în starea ei refăcută, nu atât în aspectul ei religios, cât în rolul pe care şi l-a asumat, acela de a domina celelalte puteri mondiale.

Împărăţia. Cu excepţia unei mici rămăşiţe care rezistă încă, Satana consideră că lumea îi este supusă, şi, mai ales cu ajutorul papalităţii refăcute, va căuta să-şi asigure un control absolut asupra întregului neam omenesc (vezi GC 571, 580, 656; 5T 472; 7T 182; vezi comentariul de la cap. 16,13.14; 17,8.12; vezi şi cap. 19,19). Reiese deci că în timpul acestei plăgi întreaga lume este învăluită într-o mantie de întuneric. Astfel, în timp ce oamenii bâjbâie nepocăiţi după lumină, într-o lume întunecată spiritual (vezi cap. 16,8.9), Dumnezeu le trimite un întuneric real, simbol, al adâncii nopţi spirituale care va acoperi pământul (vezi comentariul de la v. 13, 14).

Întuneric. Întreaga propoziţie sună de fapt astfel: împărăţia ei s-a întunecat, din limba greacă reieşind că ea a rămas aşa pentru o perioadă de timp. Acesta este un întuneric real (vezi comentariul de la v. 1), cu frigul şi mizeria care îl însoţesc. Lipsa luminii şi a căldurii vor cu atât mai impresionante şi mai dureroase cu cât vor urma după căldura intensă din timpul plăgii a patra.

Hulit. Oamenii dovedesc din nou ura lor cumplită faţă de Dumnezeu. Atitudinea pe care au manifestat-o în timpul celei de-a patra plăgi (vezi comentariul de la v. 9) persistă.

Dumnezeul cerului. Vezi comentariul de la cap. 11,13.

Durerilor lor. Adică efectele plăgilor (v. 10).

Rănilor. Adică efectele primei plăgi (v. 2). După cât se pare, rănile produse de prima plagă nu ucid direct, cel puţin nu în toate cazurile. Şi după cât se pare, este de asemenea evident că plăgile cad succesiv şi nu simultan, iar efectele lor persistă (vezi comentariul de la v. 2).

Nu s-au pocăit. Vezi comentariul de la v. 9.

Al şaselea. În general comentatorii adventişti prezintă una din următoarele două interpretări ale v. 12–16. Conform primei interpretări, râul cel mare, Eufrat reprezintă Imperiul Otoman; secarea apelor râului, slăbirea treptată a acestui imperiu; împăraţii de la Răsărit, naţiunile din Orient; iar Armaghedon reprezintă valea Meghido, în nordul Palestinei. În felul acesta, se consideră că slăbirea Imperiului Otoman pregăteşte calea pentru ca naţiunile orientale să se întâlnească, în valea de la Meghido, cu cele apusene.

Conform celei de-a doua interpretări, Eufratul reprezintă oamenii peste care stăpâneşte Babilonul mistic; secarea apelor lui, retragerea sprijinului pe care aceşti oameni îl dau Babilonului; împăraţii de la Răsărit îi simbolizează pe Hristos şi cei care Îl însoţesc; iar Armaghedonul este ultima bătălie a marii lupte dintre Hristos şi Satana, dată pe câmpul de luptă al acestui pământ. Astfel, se consideră că retragerea sprijinului omenesc oferit Babilonului mistic este îndepărtarea ultimei bariere din calea înfrângerii şi pedepsirii finale a acestuia.

Conform primei interpretări, bătălia de la Armaghedon începe cu un conflict în esenţă politic şi ajunge la apogeu o dată cu arătarea Domnului Hristos şi a oştilor cereşti. Conform celei de-a doua păreri, bătălia de la Armaghedon începe atunci când puterile religioase şi politice unite pornesc în atacul lor final contra rămăşiţei poporului lui Dumnezeu.

Deşi aceste două interpretări par să se excludă reciproc, de fapt ele au multe lucruri în comun.

Adepţii ambelor opinii cu privire la Armaghedon sunt în general de acord în următoarele privinţe:

1. 1. Că aceasta este ultima bătălie mare a istoriei pământului şi că ea se află încă în viitor.

2. 2. Că acesta este războiul zilei celei mari a Dumnezeului Celui Atotputernic (v. 14).

3. 3. Că râul cel mare, Eufrat simbolizează fiinţele umane.

Am văzut. Vezi comentariul de la cap. 1,1.

Ieşind din gura. Gura este instrumentul vorbirii. Ieşind din gura balaurului, a fiarei şi a proorocului mincinos, aceste trei duhuri necurate reprezintă politica pe care această întreită organizaţie o proclamă înaintea lumii, politică despre care se spune în cap. 17,2 că este vinul Babilonului (vezi comentariul de la cap. 16,14; 17,2.6).

Balaurului. Vezi comentariul de la cap. 12,3; 13,1. Primul membru al acestei întreite organizaţii religioase este în general identificat fie cu spiritismul, fie cu păgânismul. Acesta de pe urmă se concentrează în deosebi în cultul duhurilor rele, deci în esenţă seamănă cu spiritismul modern, aşa cum este acesta practicat în ţările creştine.

Fiarei. Vezi comentariul de la cap. 13,1; 17,3.8.

Proorocului mincinos. Se pare că acesta trebuie identificat cu a doua fiară din cap. 13,11–17 (vezi comentariul de la v. 11), care o sprijină pe prima fiară din v. 1–10 şi care, prin semnele pe care are puterea de a le săvârşi în faţa fiarei (v. 12–14), îi înşeală pe oameni să-i facă acesteia o icoană. Vezi şi cap. 19,20; 20,10.

Trei duhuri necurate. Adepţii ambelor interpretări sunt de acord în identificarea balaurului, a fiarei şi a proorocul mincinos cu spiritismul modern (GC 561, 562), sau păgânismul, papalitatea şi protestantismul apostaziat (vezi şi cap. 13,4.14.15; 19,20; 20,10). Cele trei duhuri necurate simbolizează sau reprezintă acest trio al puterilor religioase, care împreună formează Babilonul cel mare al zilelor din urmă (cap. 16,13.14.18.19; vezi comentariul de la cap. 16,19; 17,5).

Duhuri de draci. Literal: duhuri de demoni sau duhuri demonice. În Evanghelii sintagma duh necurat este înlocuit uneori cu draci (vezi Marcu 1,27.34; 3,11.15; 6,7; etc.). Vezi Apocalipsa 18,2; compară cu 5T 472, 473.

Fac semne. Gr. semeia, adică minuni din punct de vedere al capacităţii lor de a autentifica pretenţiile, sau de a atesta puterea şi autoritatea persoanei care le săvârşeşte (vezi Vol. V, p. 208). La aceste semne se face referire şi în cap. 13,13.14; 19,20. Manifestările supranaturale de diferite feluri constituie mijloacele prin care Satana, lucrând prin diferiţi agenţi umani, reuşeşte să unească lumea în scopul său de a-i nimici pe cei care constituie unica piedică în a stăpâni singur omenirea.

Împăraţii pământului. Împăraţii sunt puterile politice ale pământului, în contrast cu întreita organizaţie religioasă din v. 13 (vezi comentariul de acolo), care invită naţiunile pământului să se unească într-o cruciadă care are ca scop nimicirea poporului lui Dumnezeu (9T 16; GC 562, 624). Această combinaţie politico-religioasă universală (vezi comentariul de la cap. 17,3) aspiră să domnească asupra lumii. Conform primei interpretări de mai sus, aceşti împăraţi reprezintă naţiunile din Apus, în contrast cu împăraţii ... din Răsărit (cap. 16,12), naţiunile din Orient. Conform celei de-a doua interpretări, sintagma împăraţii pământului întreg include atât naţiunile din Răsărit cât şi cele din Apus (vezi comentariul de la v. 12). Pentru mai multe informaţii cu privire la identitatea împăraţilor pământului şi la succesul temporar al acestei uneltiri, vezi cap. 17,2.12.14; vezi comentariul de la v. 12; compară cu 7T 182.

Să-i strângă. Conform primei interpretări, această strângere reprezintă pregătirile politice şi militare din partea împăraţilor pământului întreg. Conform celei de-a doua interpretări, este vorba de eforturile depuse de întreita organizaţie religioasă pentru a-şi asigura unitatea puterilor politice ale pământului, în scopul de a se lupta cu rămăşiţa poporului lui Dumnezeu.

Războiul. Adepţii ambelor interpretări sunt de acord că diferitele aspecte ale aceleiaşi război sunt descrise în cap. 14,14–20; 16,12–19; 17,14–17; 19,11–21; compară cu 6T 406. Conform primei interpretări, aceasta este în primul rând o bătălie care va fi dusă în Valea Meghido, între popoarele Răsăritului şi ale Apusului (vezi comentariul de la cap. 16,12.13). Conform celei de-a doua interpretări, această bătălie este una în care naţiunile pământului se unesc pentru a-l distruge pe poporul lui Dumnezeu, fiind deci, în primul rând, un conflict religios.

Zilei celei mari. Adică ziua mâniei lui Dumnezeu (vezi comentariul de la v. 1). Vezi comentariul de la Isaia 2,12. Dumnezeului Celui Atotputernic. Vezi comentariul de la cap. 1,8.

Iată. Sau Vezi!. Eu vin ca un hoţ. Adică va veni ca un hoţ pentru cei nelegiuiţi (vezi comentariul de la 1 Tesaloniceni 5,2.4; 2 Petru 3,10; compară cu Matei 24,43; Luca 21,35). Ferice. Vezi comentariul de la Matei 5,3. Cel ce veghează. Vezi comentariul de la Matei 24,42. Sfinţii trebuie să fie într-o stare de alarmă şi veghe, ca nu cumva să fie înşelaţi (vezi mai sus, la Eu vin ca un hoţ). Îşi păzeşte hainele. Adică rămâne statornic în credinţă şi în caracter şi pe deplin credincios lui Dumnezeu. Vezi comentariul de la Matei 22,11. Ca să nu umble gol. Adică să-şi piardă haina albă a caracterului ca rezultat al renunţării la credinţă. Vezi şi cap. 17,16.

Să i se vadă ruşinea. Adică să se vadă că s-a lepădat de credinţă. Deşi la sfârşitul timpului de probă soarta este deja stabilită (vezi comentariul de la cap. 22,11), poporul lui Dumnezeu nu trebuie să-şi slăbească vigilenţa. Dimpotrivă, pe măsură ce Satana îşi intensifică înşelăciunile, ei trebuie să fie şi mai atenţi.

I-au strâns. Este vorba de cele trei duhuri necurate din v. 13, 14. În ce priveşte procesul strângerii, vezi comentariul de la v. 14.

Adepţii ambelor interpretări sunt de acord că strângerea are loc în timpul plăgii a şasea, dar că bătălia este dată în timpul celei de a şaptea (vezi Smith, op. cit., p. 702; vezi comentariul de la Apocalipsa 16,12.17).

Cei strânşi sunt împăraţii pământului din v. 14.

Conform primei interpretări, împăraţii pământului, sau forţele militare ale pământului, sunt adunate în Valea Meghido, în nordul Palestinei (vezi comentariul de la v. 12, 14). Conform celei de-a doua interpretări, împăraţii pământului se unesc în idei şi în scop (vezi comentariul de la cap. 17,13.17). Compară cu Psalmi 83,4.5.

Locul. Gr. topos, loc, care este folosit în mai multe sensuri: ca localizare geografică, un loc într-o carte, un statut, sau figurat, condiţie sau situaţie, ca în Faptele Apostolilor 25,16 (putinţa) şi în Evrei 12,17. Conform primei interpretări, care pune accentul pe implicaţiile geografice, acest cuvânt se referă la Valea Meghido, Câmpia Esdraelon, în nordul Palestinei (vezi comentariul de la Apocalipsa 16,12.14). Conform celei de-a doua interpretări, care pune accentul asupra semnificaţiei simbolice a expresiilor din v. 12–16 (vezi comentariul de la v. 12), acest cuvânt face referire la condiţia sau dispoziţia în care se adună împăraţii pământului – înţelegerea lor de a nimici poporul lui Dumnezeu (vezi comentariul de la cap. 16,14; 17,13).

Pe evreieşte. Poate că prin asta Ioan intenţiona să-şi direcţioneze cititorii asupra unui studiu al Armaghedonului ca termen ebraic, pentru a revedea istoria ebraică şi a înţelege astfel acest nume criptic.

Armaghedon. Gr. Harmageddon, o transliterare din ebraică, după cum declară Ioan. Dovezile textuale favorizează termenul Harmagedon, dar pot fi citate dovezi textuale şi pentru Armagedon, Armagedo, Mageddon şi altele. Ţinând cont de faptul că, după cât se ştie până în prezent, nici un loc geografic nu a purtat vreodată acest nume, semnificaţia acestui termen nu este uşor lămurită. De asemenea, opiniile diferă cu privire la care cuvânt sau cuvinte ebraice sunt reprezentate de transliterarea greacă. Termenul Harmageddon provine din două cuvinte ebraice, dintre care primul poate fi ’ir, cetate, deşi e mult mai probabil har, munte. După cum s-a observat deja, unele manuscrise antice omit cu totul prima silabă, ar- sau har.

În ce priveşte a doua parte a numelui, - mageddon, au fost sugerate două etimologii diferite: (1) Că –mageddon vine de la ebraicul megiddo sau megiddon (1 Regi 9,15; Zaharia 12,11), vechea cetate Megiddo, de unde a venit numele importantei trecători prin munţi, în sud-vest, către Valea Israelului, în nord şi nord-est (2 Cronici 35,22), şi către Râul Chison (Judecători 4,7.13; 5,19.21), care curge prin această vale. (2) Că -mageddon vine de la mo’ed, cuvântul ebraic folosit de obicei în Vechiul Testament pentru întâlnire (Exodul 27,21; 28,43; 29,4.10.11.30.32; etc.), pentru o sărbătoare rânduită (vezi comentariul de la Leviticul 23,2) şi pentru adunare sau loc de adunare (Plângeri 1,15; 2,6). Prima etimologie leagă numele compus, Armaghedon, de geografia şi istoria vechiului Megiddo, în timp ce a doua sugerează o posibilă legătură cu marea luptă dintre Hristos şi Satana.

La Isaia 14,13, unde har-mo’ed este tradus muntele adunării şi desemnează muntele pe care a fost aşezat templul lui Solomon, la nord de Ierusalimul antic, se spune despre Lucifer că a dorit să ia locul lui Dumnezeu, în calitatea Sa de conducător suprem al lui Israel (vezi comentariul de acolo). Compară cu sintagma cortul întâlnirii (Exodul 33,7; etc.).

Adepţii primei interpretări cu privire la Armaghedon consideră că acest cuvânt vine de la ebraicul har-megiddo, muntele lui Megiddo, şi interpretează numele aşa cum este folosit în Apocalipsa 16,16, în termenii împrejurărilor geografice şi ai evenimentelor istorice ale oraşului antic Megiddo. Adepţii celui de-al doilea punct de vedere interpretează prima etimologie în mod figurat, adică evenimentele istoriei Vechiului Testament, asociate cu împrejurimile geografice ale cetăţii antice Megiddo (vezi Judecători 4,4 la 5,31, în special cap. 5,31; cap. 6,33 la 7,25; 1 Regi 18,36–40; Psalmi 83; compară cu 2 Cronici 35,20–24), dar fără a atribui o semnificaţie geografică termenului Armaghedon din Apocalipsa 16,16 (vezi comentariul de la v. 12). Ei înţeleg a doua etimologie, har-mo’ed, tot figurat, pe baza folosirii acestui cuvânt în Isaia 14,13, în termenii marii lupte dintre Hristos şi Satana (vezi Apocalipsa 12,7–9.17; 17,14; 19,11–21).

Al şaptelea. În ce priveşte semnificaţia numărului şapte în Apocalipsa, vezi comentariul de la cap. 1,11. În văzduh. Dovezile textuale atestă exprimarea peste văzduh (vezi comentariul de la v. 8). Se pare că efectele acestei plăgi sunt universale. Din Templu. [Din Templul din cer, KJV]. Dovezile textuale atestă exprimarea simplă: fie templu (ca în traducerea Cornilescu), fie cer. Din scaunul de domnie. Cu alte cuvinte, afirmaţia din continuare constituie o declaraţie oficială a Stăpânului universului (vezi comentariul de la cap. 4,2–5). Un glas tare. Este evident că este glasul lui Dumnezeu. Vezi şi cap. 1,10. Vezi GC 635, 636; 1T 353, 354.

S-a isprăvit. Aceleaşi cuvinte vor fi rostite a doua oară, la crearea noului pământ (cap. 21,6). Cuvinte asemănătoare – S-a sfârşit – au fost rostite de Domnul nostru pe cruce (Ioan 19,30), atunci când Şi-a încheiat menirea de a Se jertfi, asigurând astfel succesul Planului de mântuire. În contextul din Apocalipsa 16,17 această declaraţie dramatică marchează momentul când descoperirea tainei fărădelegii este completă, când este demascat adevăratul caracter al organizaţiei religioase şi politice universale din v. 13, 14, 19 (vezi comentariul de acolo şi de la v. 1).

Dumnezeu permite forţelor răului să avanseze până la punctul unui aparent succes în sinistrul lor plan de a distruge din rădăcină poporul lui Dumnezeu. Atunci când va fi dat decretul de moarte (vezi comentariul de la v. 14), iar cei nelegiuiţi se vor năpusti cu strigăte de biruinţă pentru a-i nimici pe sfinţi (GC 631, 635; EW 283, 285), se va auzi vocea lui Dumnezeu declarând: S-a isprăvit. Această declaraţie pune capăt timpului strâmtorării lui Iacov (vezi comentariul de la v. 15), îi eliberează pe sfinţi şi aduce a şaptea plagă (EW 36, 37, 282–285; GC 635, 636; 1T 353, 354).

Fulgere. Sau fulgerări de lumină. Glasuri. Sau sunete, zgomote. Vezi şi cu cap. 4,5; 8,5; 11,19. Ceea ce rostesc glasurile poate fi asemănător cu declaraţia din cap. 11,15 (vezi GC 640). Tunete. Sau bubuit de tunet.

Un mare cutremur de pământ. Este vorba despre un cutremur real, aşa cum reiese din restul v. 18 (vezi comentariul de la v. 1; vezi v. 20, 21), dar însoţit de un cutremur simbolic, care clatină Babilonul mistic (v. 19). Aşa cum un cutremur real lasă o cetate în ruine, tot la fel un cutremur simbolic aduce ruină şi pustiire asupra Babilonului cel mare (vezi comentariul de la cap. 17,16; 18,6–8.21). Întreita uniune din v. 13, 14 se prăbuşeşte (compară cu Isaia 28,14–22).

Cum ... n-a fost. Atât la propriu cât şi la figurat.

Cetatea cea mare. Adică Babilonul mistic (vezi comentariul de la cap. 17,5.18; 18,10).

Împărţită în trei părţi. Babilonul mistic al zilelor din urmă este format din papalitate, protestantismul apostaziat şi spiritismul modern (vezi comentariul de la v. 13, 14). La glasul lui Dumnezeu (cap. 16,17; 17,17) această întreită unire a organizaţiilor religioase apostaziate îşi pierde coeziunea, unitatea şi puterea de a acţiona. Compară cu Habacuc 3,3–16.

Cetăţile neamurilor. Continuând simbolul unui cutremur de pământ care dărâmă o cetatea reală, Ioan se referă acum la organizaţiile politice ale pământului – reprezentate în v. 13, 14 ca fiind împăraţii pământului – printr-un simbol similar. În ce priveşte faptul că o cetate poate reprezenta organizaţiile religioase apostaziate de pe pământ, iar cetăţile aliaţii lor politici, vezi comentariul de la cap. 11,8; 17,18.

S-au prăbuşit. Forţele politice ale pământului îşi pierd şi ele unitatea planurilor pentru care s-au adunat sub cea de-a şasea plagă (vezi comentariul de la v. 14, 16; cap. 17,13.17). Acestea cunosc o teribilă trezire în momentul când glasul lui Dumnezeu îl eliberează pe poporul Său din mâna duşmanilor (vezi GC 636, 637, 654). Acum cele trei părţi care au alcătuit mai înainte organizaţia universale religioasă şi politică din cap. 16,13.14 încep să se lupte între ele, iar cei zece împăraţi din cap. 17,12–16 se răzbună asupra Babilonului mistic (vezi comentariul de la cap. 17,17). Pline de furie, oştirile pământeşti ridică împotriva conducătorilor lor armele cu care îşi propuseseră mai înainte să îi ucidă pe sfinţi (vezi EW 290; GC 656). Peste tot este luptă şi moarte; lumea este cu adevărat inundată de sânge (vezi comentariul de la cap. 14,20).

Când se arată Domnul Hristos, zăngănitul armelor şi zgomotul bătăliei pământeşti sunt reduse la tăcere de oştirile cerului coborând. În lupta nebunească a patimilor crude şi din cauza revărsării grozave a mâniei neamestecate a lui Dumnezeu, cad locuitorii nelegiuiţi ai pământului -preoţi, conducători şi popor, bogaţi şi săraci, mari şi mici (GC 657). Pentru o descriere mai amănunţită a acestei bătălii, vezi comentariul de la cap. 17,14; 19,11–21; compară cu EW 282, 290; GC 656, 657. Compară cu descrierile foarte asemănătoare din Iosua 10,7–14; Judecători 7,19–23; 1 Samuel 14,19.20; 2 Cronici 20,22–24; Isaia 19,2; 34,8–10; 51,21–23; 63,1–6; Ieremia 25,12–15.29–38; Ezechiel 38,14–23; Hagai 2,22; Zaharia 14,13.

Şi-a adus aminte. Vezi comentariul de la cap. 18,5. De obicei în Biblie aceste cuvinte sunt folosite pentru sosirea ceasului când judecata divină trebuie adusă la îndeplinire (Psalmi 109,14; Ezechiel 21,23.24; compară cu Ieremia 31,34).

Babilonul cel mare. Vezi comentariul de la cap. 14,8; 17,1.5. Să-i dea. Compară cu cea ce au spus profeţii cu privire la Babilonul din vechime (Isaia 51,17.22; Ieremia 25,15.16).

Potirul. Un cuvânt biblic obişnuit, denotând suferinţele şi judecăţile aduse la îndeplinire (vezi Psalmi 11,6; 75,8; Isaia 51,17.22.23; Ieremia 25,15–17.28; 49,12; Matei 26,39). În ce priveşte natura potirului care îi este dat acum Babilonului mistic să-l bea, vezi comentariul de la Apocalipsa 17,16; 18,5–8; vezi şi comentariul de la cap. 14,10.

Vin. Vezi comentariul de la cap. 14,10; Vezi şi cap. 17,2.

Furiei. [Ferocităţii, KJV]. Vezi comentariul de la v. 1.

Mâniei Lui. Vezi comentariul de la cap. 14:10; 16:1.

Toate ostroavele. Aceste mişcări ale pământului sunt rezultatul cutremurului din v. 18. Vezi şi cap. 6,14.

Munţii. Vezi şi cap. 6,14.

O grindină mare. Sau mari pietre de grindină. În ce priveşte grindina care a căzut în timpul plăgilor din Egipt, vezi comentariul de la Exodul 9,18–32. În ce priveşte grindina ca instrument al judecăţii divine, vezi Iosua 10,11; Ezechiel 13,11.13, iar ca instrument al judecăţii divine în ziua cea mare a mâniei lui Dumnezeu, vezi Isaia 28,17.18; 30,30; Ezechiel 38,22; Apocalipsa 11,19.

Un talant. Probabil o greutate de 60 de pounds (aprox. 28 kg); (vezi Vol. I, p. 164).

Au hulit pe Dumnezeu. Cei asupra cărora cad plăgile Îl hulesc pe Dumnezeu pentru a treia oară, dovedindu-se că Îl sfidează complet, chiar în mijlocul celor mai severe pedepse divine (vezi comentariul de la v. 1, 9, 11).COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1 EW 64, 120, 124; TM 432; 5T 212

2 GC 445, 449

2–6GC 628

5 TM 432

8, 9 GC 628

9–11EW 282, 289

13, 14 EW 262; GC 561; 5T 451;

14 EW 87; GC 556, 624; ML 308

15 COL 319; DA 635

16 6T 406

17 FE 363; GC 613, 636; PP 509; 1T 184; 7T 235

18 GC 637; PP 110

19 FE 363

19–21GC 637

20, 21 PP 110

21 PP 509