În a douăzeci şi patra zi. Ziua 24 a lunii a 7-a (Tişri) din al 21-lea an al lui Artaxerxe I a fost 19 octombrie 444 î.Hr. (Potrivit calculului iudaic, anul al 20-lea al lui s-a încheiat odată cu sfârşitul lunii a 6-a, vezi p. 101-103).
S-au adunat... pentru ţinerea unui post. [Erau adunaţi ..., KJV.] Ar părea potrivit ca ocazia descrisă în cap. 9 şi 10 să fi avut loc în ziua a 10-a a lunii, când s-a ţinut marea zi a ispăşirii (PK 665), ziua naţională de smerire şi de cercetare de sine. În ziua aceea, după lege, fiecare trebuia să-şi cerceteze propria inimă; oricine neglija să facă aşa, urma să fie nimicit din Israel (Levitic 23,27-29). Cu siguranţă, sub Ezra, ţinerea acelei zile nu avea să fie neglijată. Oricare ar fi fost motivul amânării evenimentul descris aici, autorităţile civile şi ecleziastice au rânduit o zi, în care nu exista o altă sărbătoare, pentru actul solemn al penitenţei, în care inima poporului se consacra acum. Ziua aleasă a căzut la două zile de la încheierea vechii Sărbători a corturilor, care a avut loc în ziua a 22-a a lunii a 7-a.
În saci. Cu privire la folosirea pânzei de sac cu prilejul doliului, vezi Genesa 37,34; 2 Samuel 3,31; 21,10; 1 Regi 21,27 etc. Presărarea de pământ sau ţărână pe cap era mai puţin obişnuită (1 Samuel 4,12; 2 Samuel 1,2 şi Iov 2,12).
Despărţindu-se. Compară cu cap. 10,28, în care se pare că "străinii" erau păgânii care înconjurau statul lui Iuda. Actul acesta reprezenta o renunţare de bunăvoie la obiceiurile păgâne şi la legăturile cu păgânii (cf. 2 Corinteni 6,14).
Am şezut jos. [Am stat, KJV.] Adică au rămas acolo unde erau şi n-au plecat până nu s-a încheiat lucrarea de mărturisire şi penitenţă. Iudeii îşi mărturiseau păcatele în genunchi (Ezra 9,5) sau cu faţa la pământ (Ezra 10,1).
A patra parte. Pe vremuri, iudeii împărţeau ziua în patru părţi, fiecare cu o durată de aproape trei ore. O împărţire asemănătoare a nopţii este adesea amintită în NT (Marcu 6,48; 13,35 etc.)
Scaunul. [Scările, KJV.] Literal, "urcuşul", prin care probabil se înţelege platforma sau "amvonul" din Ezra 8,4.
Leviţilor. Repetarea numelor leviţilor în vers. 5 arată că invitaţia de a-L lăuda pe Dumnezeu e distinctă de strigarea la Dumnezeu cu glas tare, din v. 4. Se pare că leviţii, întâi, au strigat către Dumnezeu adresându-I mărturisirile şi rugăminţile lor şi, după aceea, au chemat adunarea să I se închine. În ambele versete sunt date opt nume de leviţi, iar cinci din ele -Iosua, Bani, Cadmiel, Şebania şi Şerebia - sunt identice. Faptul că celelalte trei sunt diferite nu ar trebui să fie explicat ca greşeală de transcriere sau de redactare. Există o explicaţie mai simplă. Grupa a doua a fost alcătuită, în parte, din alţi leviţi decât grupa întâi. Dacă ar fi fost aceleaşi în ambele cazuri, n-ar fi fost necesar ca autorul să repete numele lor atât de curând.
Leviţii. Vezi la v. 4.
Numele Tău cel slăvit. Marea onoare cuvenită "Numelui" lui Dumnezeu este popovăduită de autorii Sfintei Scripturi de la Muntele Sinai (Exod 20,7) până la Insula Patmos (Apocalipsa 15,4), de la Pentateuc până la cartea Apocalipsei. "Numele cel slăvit" este o expresie care apare de puţine ori în Biblie, dar exact aceleaşi cuvinte ebraice folosite aici se mai găsesc doar în Psalmi 72,19.
Tu, Doamne, numai Tu. [Tu eşti singur Domn, KJV.] Compară cu Psalmi 86,10 şi Isaia 37,16. În ultimul pasaj, aşezarea în propoziţie este aproape identică.
Cerurile cerurilor. Compară cu Deuteronom 10,14; 1 Regi 8,27; Psalmi 148,4. Expresia a fost explicată ca fiind un termen pentru cerul cel mai înalt (vezi 2 Cronici 12,2) sau pentru univers ca întreg. Ultima interpretare pare să corespundă mai bine diferitelor pasaje unde apare expresia aceasta.
Toată oştirea lor. Unii au considerat că aici este vorba despre stele, dar ultima propoziţie a versetului pare să arate spre îngeri, ca oaste a cerului.
Tu dai viaţă tuturor. [Tu le păstrezi pe toate, KJV.] Desigur că toţi scriitorii sacri au crezut că Dumnezeu, Creatorul universului, menţine toate lucrurile create, dar niciunde n-a fost atât de clar exprimată ca aici (KJV). Psalmistul zice : "Tu sprijineşti pe oameni şi dobitoace" (Psalmi 36,6) ["Tu păstrezi omul şi dobitocul", KJV], dar declaraţia aceasta nu acoperă nici pe departe amploarea universale din pasajul de faţă. Puterea de menţinere în viaţă nu e mai puţin importantă ca puterea de a crea.
Din Ur, din Haldea. Vezi la Genesa 11,31; vezi de asemenea Fapte 7,2-4.
Avraam. Vezi la Genesa 17,5.
Ai făcut legământ. O aluzie la Genesa 15,18-21; 17,7.8. Pentru o altă menţionare a popoarelor canaanite, vezi Exod 3.8 ; Deuteronom 7,1. Drept. Dumnezeu este numit drept deoarece poruncile Sale şi caracterul Său rezonează (vezi Deuteronom 32,4).
Cu câtă îngâmfare se purtaseră. "Purtarea cu îngâmfare" a egiptenilor este amintită la Exod 18,11. Ţi-ai arătat slava. [Ţi-ai făcut un nume, KJV.] Adică a ajuns cunoscut prin semnele şi minunile pe care le-a săvârşit în Egipt (vezi Exod 9,16; 14,17; 15,14-16 etc.).
A despărţit marea. Descrierea acestui eveniment se găseşte în Exod 14,21.22.28; 15,19.
Ca o piatră. Expresia aceasta şi termenul "fundul apelor" ["ape mari", KJV] sunt luate din "cântarea lui Moise" (Exod 15,5.10).
I-ai călăuzit. Despre călăuzirea pe drumul către Canaan, prin semne supranaturale ale prezenţei divine, vezi Exod 13,21 şi Numeri 14,14.
Pe muntele Sinai.. Revelarea lui Dumnezeu pe muntele Sinai şi proclamarea legii descrisă în Exod 19-20. Compară de asemenea cu Deuteronom 4,36. Despre denumirile diverse ale "legii", vezi Psalmii 19,9; 119,39; 44,62.63.66.68 etc.
Sabatul Tău cel sfânt. Cuvintele alese aici dau de înţeles că Sabatul existase înainte de darea Legii, lucru care corespunde cu Genesa 2,2.3 şi Exod 16,23. Faptul că Neemia a considerat porunca Sabatului o poruncă extraordinar de însemnată se vede din faptul că aceasta este unica poruncă a Decalogului pomenită în mod special. Ea este declarată ca fiind dată israeliţilor de către Dumnezeu ca o binefacere, întrucât în ziua aceea se împărtăşeau din odihna lui Dumnezeu.
De la înălţimea cerurilor, pâine. [Pâine din cer, KJV.] Mana fusese deja numită "pâine din cer" (Psalmi 105,40) sau "grâu din cer" (Psalmi 78,24). Acum este numită din nou "pâine din cer", o expresie familiară pentru creştini, prin folosirea ei în Ioan 6,32.51.58. Despre aprovizionarea cu mană şi apa din stâncă pentru întreţinerea lui Israel în timpul călătoriei lui prin pustie, pe drumul spre Canaan, vezi Exod 16,4.10-35; 17,6; Numeri 20,8.
Dar părinţii noştri. [Ei şi părinţii noştri, KJV.] Ebraicul we, "şi" ar trebui să fie redat prin "chiar" sau "anume". Acest verset face aluzie la diferitele răzvrătiri, dintre care unele sunt enumerate în versetele următoare.
În răzvrătirea lor. În loc de cuvântul ebraic bemiryam, "în răzvrătirea lor", şapte manuscrise ebraice spun bemişrayim, "în Egipt", cu care şi LXX este de acord. Întregul pasaj spune atunci: "Ei şi-au numit o căpetenie ca să se reîntoarcă la robia lor, în Egipt." Referirea cu privire la numirea unei căpetenii se găseşte în Numeri 14,4.
Un Dumnezeu gata să ierţi. Literal, "un Dumnezeu al iertărilor". Cuvântul ebraic pentru "iertare" este rar şi apare doar în Daniel 9,9 şi Psalmi 130,4. Restul versetului este similar cu Ioel 2,13 şi Iona 4,2.
Un viţel turnat. Vezi Exod 32,4.
Mari ocări. [Mari provocări, KJV.] O mai bună traducere ar fi "mari huliri" ["batjocuri", trd. Cornil.], aşa cum acelaşi cuvânt este tradus în Ezechiel 35,12 [KJV].
Duhul Tău cel bun. "Duhul cel bun" al lui Dumnezeu este menţionat şi în Psalmi 143,10, şi faptul că Dumnezeu îi povăţuieşte şi îi învaţă pe oameni, în Psalmi 32,8. Povăţuirea de către Duhul lui Dumnezeu nu este menţionată în mod clar în nici o altă parte din VT, dar e subînţelesă în Numeri 11,17.25, unde Dumnezeu i-a înzestrat pe cei 70 de bătrâni cu Duhul proorociei.
N-au dus lipsă de nimic. Vezi Deuteronom 2,7; 8,4.
Le-ai împărţit între ei. [Le-ai împărţit în colţuri, KJV.] Ebr. pe'ah, "colţ", poate fi tradus şi "latură", "margine" sau "hotar". Întrucât regatele lui Og şi Sihon, menţionate aici, erau teritorii de hotar ale lui Israel, pe'ah ar trebui tradus ca atare.
Şi ţara. Ca în v. 16, we, "şi", ar trebui redat "anume" sau "chiar".Ca stelele cerurilor. O referire la făgăduinţa dată lui Avraam (Genesa 15,5; 22,17). Cu privire la înmulţirea neobişnuită a copiilor lui Israel în Egipt, vezi Exod 1,7.12.
Canaaniţii. Uneori, ca în v. 8, despre "canaaniţi" se vorbeşte ca despre o naţiune aparte, alături de alte triburi. Alteori, însă, termenul este folosit într-un sens mai larg cuprinzător pentru toţi locuitorilor Canaanului, indiferent din ce trib putea fi. Aici este folosit în acest sens mai larg.
Cetăţi întărite. Printre cetăţile întărite cucerite au fost Ierihonul (Iosua 6), Lachişul (cap. 10,32) şi Haţorul (cap. 11,11), pentru a menţiona numai câteva.
Pământuri roditoare. [Pământ gras, KJV.] Compară cu Numeri 14,7.8; Deuteronom 8,7-9; 2 Regi 18,32. Despre case pline de bunuri, vezi Deuteronom 6,11. Principalii pomi cultivaţi în Palestina erau măslinul, smochinul, mărul, migdalul, nucul, dudul, sicomorul şi rodiul. Curmalii creşteau din abundenţă pe valea Iordanului.
S-au îngrăşat. În afară de acest pasaj, expresia mai e folosită doar în Deuteronom 32,15 şi în Ieremia 5,28. O comparare a acestor texte arată că aceste cuvinte nu sunt niciodată folosite ca linguşire, ci totdeauna legat o mustrare (vezi Ieremia 50,11; Ezechiel 34,20). Neemia 9,25 este o excepţie.
Au aruncat Legea ta. Vezi Exod 23,35.
Au ucis pe proorocii Tăi. Compară cu Matei 23,37 şi Luca 11,47. Zaharia, fiul lui Iehoiada, a fost omorât de Ioas (2 Cronici 24,22) şi mulţi prooroci au fost ucişi de Izabela (1 Regi 18,4). Tradiţia iudaică susţine că Isaia, Ieremia şi Ezechiel au fost ucişi de iudei, semeni ai lor, şi că este posibil ca şi alţii să fi avut aceeaşi soartă.
Le-ai dat izbăvire. Versetul acesta şi v. 28 se referă la timpul judecătorilor. În limba ebraică, Otniel şi Ehud sunt numiţi "izbăvitori" (Judecători 3,9.15); Şamgar, Ghedeon, Iefta, David şi alţii au fost şi ei eliberatori de sub jugul străin. Bărbaţii aceştia au fost ridicaţi de Dumnezeu pentru a izbăvi pe poporul Său, Israel de mâna grea a asupritorilor lor.
Când au avut odihnă. Vezi Judecători 3,11.30; 5,31; 8,28 etc.
Şi-au înţepenit grumazul. [Şi-au tras înapoi umărul, KJV.] Figura aceasta de stil este aceea a unui bou care se fereşte de jug şi se trage înapoi când i se cere să-l poarte. În Osea 4,16 se spune că "Israel dă din picioare ca o mânzată neîmblânzită" ["se dă înapoi ca o mânzată ce se trage înapoi", KJV] (vezi şi Zaharia 7,11). Acesta şi v. 30 au aplicare în vremea regilor.
Mulţi ani. Dumnezeu a avut răbdare cu regatul de nord timp de mai mult de două secole, perioadă în care 20 de regi nelegiuiţi au ocupat tronul lui Israel. A fost la fel de răbdător cu regatul de sud, căruia i-a îngăduit să dăinuie aproape 350 de ani. Mulţi dintre cei 20 de regi ai lui Iuda L-au întristat cu idolatria lor şi cu crime excesive.
Prooroci. Compară cu 2 Regi 17,13, unde sunt întrebuinţate aproximativ aceleaşi cuvinte ca în acest pasaj (vezi şi 2 Cronici 36,15.16). De pe vremea lui Solomon până la robia babiloniană şi mai departe a existat o succesiune aproape continuă de profeţi. În afară de cei ale căror scrieri au ajuns până la noi şi ale căror nume sunt cunoscute tuturor cititorilor Bibliei, au fost şi profeţi precum Ahia Şilonitul, Văzătorul Ido, profetul Şemaia, Hanani, Iehu, fiul lui Hanani, Ilie, Elisei, Mica, fiul lui Imla, Zaharia, fiul lui Iehoiada, Hulda şi un număr nenumit de oameni ai lui Dumnezeu, care pot fi şi ei clasificaţi ca profeţi. Vina poporului iudeu sporise enorm prin faptul că nu ascultaseră de îndemnurile adresate lor mereu de către solii lui Dumnezeu. De aceea, Dumnezeu i-a dat în mâinile păgânilor. Aceasta a început cu năvălirea asirienilor, care mai apoi au distrus regatul lui Israel, şi a culminat cu supunerea lui Iuda de către haldei. Mai de curând, samaritenii şi alte naţiuni înconjurătoare atacaseră rămăşiţa lui Israel.
Nu i-ai părăsit. În ciuda acestor judecăţi, Dumnezeu, potrivit făgăduinţei Lui (Ieremia 4,27; 5,10.18; 30,11 etc.), n-a părăsit cu totul pe poporul Său şi nici nu a terminat cu ei de tot. Purtarea plină de îndurare a lui Dumnezeu faţă de călcătorii Legii avea ca scop să păstreze o rămăşiţă prin care să poată împlini aceste făgăduinţe.
Dumnezeule... înfricoşat. Un limbaj asemănător apare în Deuteronom 10,17 şi Neemia 1,5. Pentru cei care refuză îndurarea Lui, Dumnezeu Se manifestă ca Judecător (vezi Apocalipsa 6,14-17).
Care Îţi ţii legământul. Gândul acesta apare şi în Psalmi 89,28 şi Neemia 1,5.
Împăraţii Asiriei. Salmanasar III al Asiriei - care nu e pomenit în Biblie - scrie în analele sale că a biruit pe Ahab şi l-a constrâns pe Iehu să-i plătească tribut şi să îngenuncheze înaintea lui. Tiglat-Pileser III (numit Pul, în Babilonia) a luat tribut de la Menahem (2 Regi 15,19-20) şi a dus două seminţii şi jumătate în captivitate (2 Regi 15,29; 1 Cronici 5,26). Un alt treilea împărat asirian, Salmanasar V, a asediat Samaria (2 Regi 17,5-23) şi foarte probabil a cucerit-o chiar înainte de moartea sa. Un al patrulea, Sanherib, a luat de la Ezechia toate cetăţile cu ziduri din Iudea şi l-a obligat să răscumpere Ierusalimul, plătind o sumă mare (2 Regi 18,13-16). Un alt împărat asirian, Esarhadon sau Asurbanipal, l-a dus pe Manase ca prizonier în Babilon (2 Cronici 33,11). Aceasta a fost cea din urmă expediţie asiriană în Iuda. Domnul, prin Isaia, l-a numit pe monarhul asirian "toiagul urgiei Mele" (Isaia 10,5). Despre aceste contacte dintre împăraţii Asiriei şi evrei, vezi vol. II,
p. 159-160.
Tu ai fost drept. Compară cu Deuteronom 32,4; Ezra 9,15; Neemia 9,8.
Împăraţii noştri. La enumerarea diferitelor clase ale poporului, profeţii sunt aici omişi, deoarece, ca martori ai lui Dumnezeu, ei nu sunt socotiţi printre cei ce încălcaseră Legea, deşi avuseseră şi ei parte de suferinţele care s-au abătut asupra naţiunii.
Când erau stăpâni. [În regatul lor, KJV.] Aceasta se referă la timpul când Iuda era un regat independent, nu supus unei puteri străine. Dar chiar şi când erau stăpâni peste propria lor ţară, iudeii au slujit rareori pe Acela care le dăduse ţara, preferând să slujească dumnezeilor popoarelor care, mai târziu, i-au subjugat.
Iată-ne robi. Întrucât Israel a refuza să-I slujească lui Dumnezeu, au fost daţi străinilor ca sclavi (vezi Ieremia 5,19). Din această cauză, ei era încă sclavi unei puteri străine, perşii, cu toate că Dumnezeu, în îndurarea Lui, le redase, într-o oarecare măsură, independenţă şi libertate. Compară cu 2 Cronici 12,8, unde sunt puse în contrast ce înseamnă să-I slujeşti lui Dumnezeu sau să slujeşti împăraţilor altor ţări.
Îşi înmulţesc roadele. Adică monarhii persani obţineau venituri mari din Iudea. Suma plătită de mica provincie a Iudeii nu este cunoscută, dar satrapia de "Dincolo de Râu", din care făcea parte Iudea, plătea anual 350 de talanţi de argint (Herodot iii, 91) sau aproape 10,9 tone, dacă este vorba de talanţi uşor, la care se adăuga o contribuţie însemnată în natură.
Stăpânesc asupra trupurilor noastre. Perşii exercitau dreptul de a-i încorpora pe supuşii lor pentru serviciu militar pentru a lupta pe uscat şi pe apă. Fără îndoială că iudeii luaseră parte la expediţiile lui Dariu şi ale lui Xerxe împotriva Greciei şi este posibil ca mulţi să fi fost ucişi în înfrângerile dezastruoase pe care le-au suferit oştirile persane acolo.
Asupra vitelor noastre. Aceasta se referă la faptul că stăpânii străini luau ce le trebuia şi stăpânii de drept trebuia să se mulţumească cu ceea ce rămânea. Cu toate că un om avea mari cirezi de vite, niciodată nu putea şti cât beneficiu ar fi avut de pe urma lor. Probabil că animalele de povară erau rechiziţionate pentru serviciu militar.
Mare strâmtorare. Întrucât stăpânii îşi însuşeau proprietăţile iudaice după plăcere, beneficiul pământului şi al cirezilor, strâmtorarea aceasta se referea probabil la starea groaznică de sărăcie. Expresia aceasta cuprindea în sine şi durerea sufletească pentru un popor iubitor de libertate când sufereau o robie exasperantă, pe pământul care era al lor prin dar divin. Cu toate acestea, nu se aude nici un murmur împotriva lui Dumnezeu. Mâna Lui e văzută din plin în toate suferinţele, iar amărăciunea lor este doar mustrare de conştiinţă.
Şi-au pus pecetea pe el. Documentele din antichitate erau de obicei pecetluite. Când rapoartele erau scrise în cuneiforme, pe tăbliţe de lut moale (vezi vol. I, p. 110, 134, 139), sigilii cilindrice erau rulate peste lutul moale al tăbliţelor, înainte de coacerea în cuptor. Un document scris pe papirus (vezi p. 417; vol. I, p. 30, 31) era făcut sul şi împăturit. În jurul lui se trecea o sfoară şi pe nod era aplicată o bucată de lut, apoi se presa o ştampilă sigiliu pe ea sau se rula un sigiliu cilindric peste ea. Uneori, fiecare parte contractantă îşi punea sigiliul pe o bucată separată de lut pentru sigiliu, pe care o ataşa apoi la document, cu ajutorul unei sfori. În acest fel se puteau oricât de multe sigilii.COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE
31-38DA 216
1.2�
�
PK 665
5.6�
�
PK 666
6�
�
Ed 130; PP 115
13�
�
PP 365
19-21�
PP 406
20�
�
AA 53
38�
�
PK 666