1 În vremea aceea, s-a citit în faţa poporului în cartea lui Moise şi s-a găsit scris că amonitul şi moabitul nu trebuiau să intre niciodată în adunarea lui Dumnezeu,

În vremea aceea. Potrivit v. 6, evenimentele din cap. 13 au avut loc în cursul celui de-al doilea mandat de guvernator al lui Neemia, după o perioadă de lipsă din Iudea.

S-a citit. Nu e clar dacă această citire a Legii era aceea poruncită de Lege, legată de Sărbătoarea corturilor (Deuteronom 31,10-13; vezi la Neemia 8,1.8.18), sau dacă Neemia a rânduit

o din cauza circumstanţelor pe care le-a găsit în Iudea, circumstanţe care cereau o grabnică îndreptare.

S-a găsit scris. Cuprinsul acestei porunci aflate în Deuteronom 23,3-5 este redat în întregime, deşi uşor prescurtat ca formă.

2 pentru că nu veniseră înaintea copiilor lui Israel cu pâine şi apă şi pentru că tocmiseră împotriva lor cu preţ de argint pe Balaam ca să-i blesteme. Dar Dumnezeul nostru a prefăcut blestemul în binecuvântare.

Dumnezeul nostru a prefăcut blestemul în binecuvântare. Despre Balaam, vezi Numeri 22 la

24. Faptul că blestemele lui au fost transformate în binecuvântare este confirmat în Numeri 24,10.

3 Când au auzit Legea, au deosebit din Israel pe toţi străinii.

Străinii. [Mulţimea amestecată, KJV.] Ebr. 'ereb. Cuvântul acesta este folosit în Exod 12,38 în legătură cu "mulţimea de oameni de tot soiul" ["Mulţimea amestecată", KJV] a egiptenilor care se alăturaseră Israeliţilor. Aici el este aplicat neiudeilor de diferite naţionalităţi care locuiau în mijlocul israeliţi. Este posibil să se fi folosit o procedură asemănătoare cu cea pusă în aplicare anterior, sub Ezra (Ezra 10,10-19). Întrucât această acţiune este pomenită din nou în v. 30 şi deoarece s-a aplicat o mustrare aspră privitoare la căsătoriile cu păgâni (v. 25-27), se pare că n-a fost uşor. Când cineva are de-a face cu preocupările oamenilor pe care aceştia le consideră strict personale are şansa să stârnească simţăminte neplăcute.

4 Înainte de aceasta, preotul Eliaşib, care era pus peste cămările Casei Dumnezeului nostru şi rudă cu Tobia,

Rudă cu Tobia. [Era aliat cu Tobia, KJV.] Eliaşib era marele preot (vezi cap. 3,1; 12,10.22; 13,28), iar Tobia era vrăjmaşul amonit al lui Neemia, care a căutat să împiedice construirea zidului, în timpul primul mandat de guvernator al lui Neemia (cap. 2,10.19 etc.). Alianţa aceasta a fost de obicei interpretată ca fiind o legătură stabilită prin căsătorie.

5 pregătise pentru el o cămară mare, unde puneau mai înainte darurile de mâncare, tămâia, uneltele, zeciuiala din grâu, din must şi din untdelemn, părţile rânduite pentru leviţi, cântăreţi şi uşieri şi darurile ridicate pentru preoţi.

O cămară mare. În calitate de mare preot, Eliaşib avea răspunderea întregului domeniu al Templului şi, în lipsa lui Neemia, a pus la dispoziţia lui Tobia una din cele mai bune încăperi ale Templului, pe care acesta, evident, a folosit-o ca locuinţă (v. 8). În timpul cârmuirii lui Neemia, Tobia ţinea legătura cu conducătorii din Ierusalim, dar nu putea să intre în cetate. Acum, când guvernatorul era plecat, el nu numai că a reuşit să intre în cetate, dar şi, faptic, şi-a aşezat locuinţa în Templu. O astfel de profanare nu mai este amintită nicăieri, cu atât mai mult cu cât "cămara" aceea fusese rânduită pentru jertfele şi darurile poporului.

6 Eu nu eram la Ierusalim când s-au petrecut toate acestea, căci mă întorsesem la împărat în al treizeci şi doilea an al lui Artaxerxe, împăratul Babilonului. La sfârşitul anului am căpătat de la împărat învoire

Când s-au petrecut toate acestea. [În timpul acesta, KJV.] Literal, "În cursul tuturor acestora", adică a înţelegerilor dintre Eliaşib şi Tobia.

Al treizeci şi doilea an. Vezi la cap. 5,14.

Împăratul Babilonului. Titlul acesta fusese purtat de Cir, de Cambise, de Dariu I şi de Xerxe, în cursul primilor ani de domnie. El a fost desfiinţat oficial de cel din urmă, după revolte care au avut loc în timpul domniei lui. Neemia foloseşte probabil titlul cu care atât de mult timp fusese deprins să-l numească pe împăratul Persiei.

La sfârşitul anului. [După câteva zile, KJV.] Literal, "la sfârşitul zilelor", subînţelegându-se un interval determinat de timp (vezi la Genesa 4,3). Părerea anumitor comentatori, că aceasta înseamnă un an, este nefondată. Rămânerea lui Neemia la curtea Persiei trebuie să fi durat mai mult de un an, deoarece pare imposibil ca atât de multe ilegalităţile ale comunităţii iudaice, câte a descoperit Neemia la întoarcere, nu puteau fi săvârşite într-un timp atât de scurt.

Învoire. Doar din acest pasaj aflăm despre două mandate de guvernator ale lui Neemia. Primul mandat a fost de 12 ani (cap. 5,14), dar nu este dată nici o indicaţie cu privire la lungimea celui de-al doilea mandat. Trebuie să se fi sfârşit înainte de 407 î.Hr., când ştim dintr-o scrisoare elefantină că guvernatorul Iudeii era Bigvai (vezi la cap. 12,11).

7 să mă întorc la Ierusalim, şi am văzut răul pe care-l făcuse Eliaşib, pregătind o cămară pentru Tobia în curţile Casei lui Dumnezeu.

În curţile. Cămara pe care Eliaşib o pusese la dispoziţia lui Tobia nu era în clădirea principală a Templului, ci într-una din clădirile adiacente, în incinta domeniului Templului. Fără îndoială, că acest amănunt a făcut ca profanarea să fie mai puţin flagrantă, dar departe de a îndreptăţi fapta.

8 Mi-a părut foarte rău şi am aruncat afară din cămară toate lucrurile lui Tobia.

Lucrurile. Se pare că Tobia folosea odaia ca locuinţă când vizita Templul, ocazional.

9 Apoi am poruncit să se cureţe odăile şi am pus iarăşi în ele uneltele Casei lui Dumnezeu, darurile de mâncare şi tămâia.

Să se curăţească odăile. Iniţial, a fost menţionată doar o singură "cămară" ca fiind folosită de Tobia (vers. 5.7.8), dar în afară de odaia sau sala cea mare din v. 5, au fost folosite şi altele. Aceste alte "odăi" poate că au fost mai mici, fiind folosite de Tobia pentru membrii casei sale sau ai suitei sale. Odăile acestea fuseseră profanate schimbarea întrebuinţarea lor în scopuri lumeşti, şi era nevoie de o curăţire ceremonială. Aceasta s-ar fi putut face pe diferite căi, dar de obicei se folosea ritualul simbolic al sângelui sau al apei (vezi Levitic 12; 14,4-32; 17,15.16).

10 Am auzit de asemenea că părţile leviţilor nu li se dăduseră şi că leviţii şi cântăreţii însărcinaţi cu slujba fugiseră fiecare în ţinutul lui.

Am auzit. [Am înţeles, KJV.] Ce a văzut Neemia a fost că leviţii erau absenţi şi că serviciul Templului era neglijat. Când a cercetat mai atent, a înţeles motivul absenţei lor - zecimea nu fusese dată. Întrucât trăiau din zecime şi din primele roade, iar acestea nu mai fuseseră date, leviţii au fost nevoiţi să-şi câştige existenţa muncind ogoarele care înconjurau târgurile şi satele unde locuiau.

11 Am mustrat pe dregători şi am zis: „Pentru ce a fost părăsită Casa lui Dumnezeu?” Şi am strâns pe leviţi şi pe cântăreţi, şi i-am pus iarăşi în slujba lor.

Am mustrat. Deşi vina profanării Templului cădea asupra clasei preoţeşti, aceea a reţinerii zecimilor era de pus în special pe seama dregătorilor şi a nobililor. În calitate de conducători, se pare că ei dăduseră un rău exemplu poporului şi erau, în mod special, vrednici de mustrare pentru circumstanţele deplorabile pe care Neemia le-a găsit la întoarcerea lui la Ierusalim.

12 Atunci tot Iuda a adus în cămări zeciuiala din grâu, din must şi din untdelemn.

Verset ce nu a fost comentat.

13 Am dat cămările în grija preotului Şelemia, cărturarului Ţadoc şi lui Pedaia, unul din leviţi, şi le-am adăugat şi pe Hanan, fiul lui Zacur, fiul lui Matania, căci le mergea numele că sunt credincioşi. Ei au fost însărcinaţi să facă împărţirile cuvenite fraţilor lor.

Am dat în grija. [Am făcut tezaurari, KJV.] Din nou au început să vină zecimile în tezaurul Templului (v. 12) pentru întreţinerea corpului de lucrători de la Templu. Problema care-l confrunta pe Neemia era de a asigura o distribuire echitabilă, aşa încât fiecare să primească partea sa şi nici unul să nu fie neglijat (vezi Fapte 6,1-5).

Şelemia. Cei patru păstrători ai tezaurului erau: un preot, un levit, un secretar şi un laic de frunte. În acest fel erau reprezentate principalele clase ale populaţiei. Persoanele menţionate nu pot fi identificate, cu toate că unele dintre nume mai apar în Neemia. Şelamiţi sunt menţionaţi în Ezra 10,39.41; Neemia 3,30, dar probabil nici unul dintre ei nu este Şelemia menţionat aici. Pedaia s-ar putea să fie cel menţionat în cap. 8,4, care a explicat Legea împreună cu Ezra. Hanan era un nume obişnuit (vezi Neemia 8,7; 10,10.22), dar persoana indicată aici pare să nu mai fie nicăieri menţionată. Trei bărbaţi cu numele Ţadoc sunt amintiţi în Neemia (cap. 3,4.29; 10,21), dar este incert dacă vreunul dintre ei poate fi identificat cu acest "cărturar".

Cărturarul. Ebr. sopher, "scriitor" sau "secretar".

14 Adu-Ţi aminte de mine, Dumnezeule, pentru aceste lucruri şi nu uita faptele mele evlavioase făcute pentru Casa Dumnezeului meu şi pentru lucrurile care trebuie păzite în ea!

Adu-ţi aminte de mine. Cereri asemănătoare ale lui Neemia sunt raportate în cap. 5,19; 13,31. Lucrurile care trebuie păzite în ea. [Slujbele, KJV.] Mai degrabă "respectate" sau "slujba"

(RSV).

15 Pe vremea aceasta am văzut în Iuda nişte oameni călcând la teasc în ziua Sabatului, aducând snopi, încărcând măgarii cu vin, struguri şi smochine, şi cu tot felul de lucruri şi aducându-le la Ierusalim în ziua Sabatului. Şi i-am mustrat chiar în ziua când îşi vindeau mărfurile.

Pe vremea aceasta. O indicaţie de timp nedefinită, ca în cap. 12,44; 13,1. Probabil că îndreaptă atenţia către o perioadă ulterioară de timp în raport cu evenimentele descrise. Poate că Neemia a făcut un tur prin ţară ca să observe cum era ţinut Sabatul.

I-am mustrat. [Am mărturisit contra lor, KJV.] Călcarea strugurilor în teasc era prima etapă în producerea vinului şi, deci, o călcare flagrantă a poruncii a patra. La fel era şi cu aceia care transportau produse agricole în capitală spre vânzare. Unii comentatori au socotit că transportarea cerealelor era o necesitate, astfel încât să poată fi în cetate destul devreme pentru târgul de a doua zi. Dar legea nu făcea prevederi pentru o atare activitate. Faptul că se făcea negoţ în Sabat este raportat în v. 16. Ultima parte a v. 15 ar trebui de aceea înţeles ca însemnând că Neemia îi avertiza în ziua aceea, şi anume în Sabat, când transportau bunurile la Ierusalim şi, de fapt, le şi vindeau.

16 Mai erau şi nişte tirieni, aşezaţi în Ierusalim, care aduceau peşte şi tot felul de mărfuri şi le vindeau fiilor lui Iuda în ziua Sabatului şi în Ierusalim.

Tirieni. Legea nu interzicea străinilor de neam să locuiască în Ierusalim, iar Neemia nu obiectează că tirienii locuiau în cetate.

Care aduceau peşte. Peştele a fost întotdeauna un produs alimentar favorit pentru israeliţi (Levitic 11,9; Numeri 11,5; Deuteronom 14,9; Isaia 19,10; Matei 15,34; Luca 24,42 etc.). Peştele provenea mai ales din Lacul Galileii şi din Mediterana.

17 Am mustrat pe mai marii lui Iuda şi le-am zis: „Ce înseamnă această faptă rea pe care o faceţi, pângărind ziua Sabatului?

Am mustrat. Ca şi în problema zecimilor, şi în cea Sabatului, se pare că nobilii erau vinovaţi, fie pentru că nu făcuseră nici o încercare să oprească negoţul acesta, fie pentru că ei înşişi erau implicaţi în ea.

18 Oare n-au lucrat aşa părinţii voştri, şi nu din pricina aceasta a trimis Dumnezeul nostru toate aceste nenorociri peste noi şi peste cetatea aceasta? Şi voi aduceţi din nou mânia Lui împotriva lui Israel, pângărind Sabatul!”

N-au lucrat aşa părinţii noştri ? Profanarea Sabatului se număra printre păcatele cele mai puternic mustrate de Ieremia (cap. 17,21-27) şi Ezechiel (cap. 20,13; 22,8.26; 23,38). Potrivit cu Amos (cap. 8,5), Sabatul fusese ţinut mai mult în literă decât în spirit. Şi Neemia reaminteşte iudeilor că marile nenorociri din timpul lui Nebucadneţar veniseră ca urmare a călcării poruncii a patra de către înaintaşii lor, aşa cum prezisese Ieremia (cap. 17,27), o profeţie pe care este posibil ca Neemia să o fi avut în minte.

19 Apoi am poruncit să se închidă porţile Ierusalimului înainte de Sabat, de îndată ce le va ajunge umbra, şi să nu se deschidă decât după Sabat. Şi am pus câţiva din slujitorii mei la porţi să oprească intrarea sarcinilor de mărfuri în ziua Sabatului.

Îndată ce le va ajunge umbra. Ebr. şalal, "a deveni umbros". Încă de la creaţiune, ziua biblică a început la apusul soarelui (vezi la Genesa 1,5). Sărbătorile speciale erau ţinute "din seara zilei... până în seara următoare" (Levitic 23,32), Sabatul săptămânal de asemenea (vezi la Marcu 1,32). Prin urmare, Neemia a instituit regula ca porţile cetăţii să fie închise cu ceva timp înainte de începutul Sabatului. Procedând astfel, el intenţiona să ocrotească "hotarele" orelor sfinte ale Sabatului lui Dumnezeu. Prin săvârşirea de treburi lumeşti până în ultimele clipe îngăduite este profanat spiritul Sabatului.

Câţiva dintre slujitorii mei. Vezi la cap. 4,1; 5,16. Sarcinilor. Probabil că le era îngăduit oamenilor să se ducă şi să vină îndeplinind misiuni îngăduite în Sabat, dar erau puse străji care să împiedice transportul de mărfuri în Sabat.

20 Şi aşa negustorii şi vânzătorii de tot felul de lucruri au petrecut noaptea o dată şi de două ori afară din Ierusalim.

Am petrecut noaptea... afară din Ierusalim. Sosind în Sabat şi găsind porţile închise, negustorii au aşteptat afară şi au făcut probabil acolo negoţul pe care altfel l-ar fi făcut în interiorul cetăţii. Închiderea porţilor avea, deci ca rezultat, doar mutarea negoţului din piaţa din cetate în afara porţii. Două Sabate s-a procedat astfel. Apoi Neemia a observat practica şi a interzis-o, ameninţând că-i aresteze pe negustorii care vor fi găsiţi din nou în Sabat, în apropiere de cetate cu mărfurile lor (v. 21).

21 I-am mustrat şi le-am zis: „Pentru ce staţi noaptea înaintea zidului? Dacă veţi mai face încă o dată lucrul acesta, voi pune mâna pe voi.” Din clipa aceea, n-au mai venit în timpul Sabatului.

Verset ce nu a fost comentat.

22 Am poruncit şi leviţilor să se cureţe şi să vină să păzească porţile, ca să sfinţească ziua Sabatului. Adu-Ţi aminte de mine, Dumnezeule, şi pentru aceste lucruri şi ocroteşte-mă după marea Ta îndurare!

Să păzească porţile. Probabil că doar temporar proprii săi slujitori au păzit porţile (v. 19) în Sabat, pentru ca sarcina permanentă să le fie încredinţată acelor leviţi pe care Neemia i-a adus curând înapoi în cetate (v. 11). Sarcina aceasta le fusese încredinţată când fuseseră aşezate porţile pentru prima dată (cap. 7,1), dar fusese neglijate când leviţii, lipsiţi de suport financiar, nu şi-au mai îndeplinit obligaţiile în Ierusalim, ca să obţină din pământ cele trebuincioase existenţei. Deoarece fuseseră angajaţi pentru un timp în activităţi vremelnice, probabil că leviţii s-au curăţit înainte de a îndeplini din nou îndatoririle sfinte.

Adu-Ţi aminte de mine. Vezi la v. 14.31.

23 Tot pe vremea aceea, am văzut pe nişte iudei, care îşi luaseră neveste asdodiene, amonite şi moabite.

Pe vremea aceea. Compară cu comentariul de la v. 15. Neemia raportează aici ce făcuse în problema căsătoriilor mixte, aşa cum este spus în v. 1-3. La reîntoarcerea sa în Ierusalim, ochiul său atent a observat că mulţi iudei căzuseră din nou în acelaşi păcat cu care Ezra se confruntase la sosirea lui în Ierusalim, în 457 î.Hr. (Ezra 9 şi 10) şi care era în mod special menţionat în legământul încheiat la scurt timp de la începerea primului său mandat de guvernator (Neemia 9,38; 10,1.30). Câtă vreme Neemia a rămas în Iudea, probabil că n-a existat nici o încălcare gravă a legământului, dar de îndată ce el a părăsit Iudea, se pare că din nou au fost aduse soţii de neam străin în familiile iudeilor.

Nevestele asdodiene. Nevestele filistene, dintr-o neam întotdeauna ostil lui Israel şi de obârşie dintr-o cetate care de curând se aliase cu cei mai înverşunaţi vrăjmaşi ai lui Neemia (cap. 4,7).

Amonite şi moabite. Compară cu Ezra 9,1 şi Neemia 13,1.

24 Jumătate din fiii lor vorbeau limba asdodiană şi nu ştiau să vorbească limba evreiască; nu cunoşteau decât limba cutărui sau cutărui popor.

Fiii lor. Dacă căsătoriile fuseseră contractate după plecare lui Neemia şi el a găsit copiii născuţi din acele legături capabil să vorbească, trebuie să fi lipsit din Ierusalim câţiva ani buni. Vorbeau limba asdodiană. [Jumătate în limba asdodiană, KJV.] Unii traducători consideră că copiii vorbeau un jargon jumătate evreiesc, jumătate străin. Pare mai verosimil că "jumătate" se

referă la copiii născuţi din aceste femei de neam străin. În felul acesta, în unele familii, jumătate dintre copii nu vorbeau ebraica corect. În timpul acela, "limba asdodiană" nu era limba filisteană originală, ci aramaica, acum larg răspândită în tot Imperiul persan. Neemia care, în calitate de funcţionar persan, nu se împotrivea cunoaşterii acelei limbi, era în schimb indignat descoperind că unii tineri nu erau în stare să vorbească bine ebraica. Limba moabită şi amonită erau dialecte strâns înrudite cu ebraica, dar deosebirea nu a fost niciodată perceptibilă, iar Neemia era necăjit că aceste dialecte străine câştigau teren în Iudea.

25 I-am mustrat şi i-am blestemat; am lovit pe unii din ei, le-am smuls părul şi i-am pus să jure în Numele lui Dumnezeu, zicând: „Să nu vă daţi fetele după fiii lor şi să nu luaţi fetele lor de neveste nici pentru fiii voştri, nici pentru voi.

I-am blestemat. Gravitatea cazurilor şi direcţia primejdioasă pe care o reprezentau l-au marcat profund pe Neemia şi l-au făcut să treacă la faptele descrise aici.

Smuls părul. Ezra îşi smulsese părul din cap şi din barbă, ca semn al extremei sale îngrijorări (Ezra 9,3). Smulgerea părului pare să fi fost o formă recunoscută de pedeapsă (Isaia 50,6). Pierderea bărbii era socotită în sine o mare dezonoare (2 Samuel 10,4).

26 Oare nu în aceasta a păcătuit Solomon, împăratul lui Israel? Nu era alt împărat ca el în mulţimea popoarelor; el era iubit de Dumnezeul lui, şi Dumnezeu îl pusese împărat peste tot Israelul. Totuşi femeile străine l-au târât şi pe el în păcat.

Oare nu în aceasta a păcătuit Solomon? Exemplul era mai potrivit decât oricare altul ca să impresioneze pe iudei. Ceea ce 1 Regi 11,3 numeşte eufemistic "abatere a inimii" Neemia, fără înconjur şi pe faţă, numeşte "păcat".

Nu era alt împărat ca el. Compară cu 1 Regi 3,12.13; 2 Cronici 1,12.

Iubit de Dumnezeul lui. O aluzie la 2 Samuel 12,24.

Dumnezeu îl pusese împărat. Vezi 1 Regi 4,1.

27 Şi acum trebuie să auzim despre voi că săvârşiţi o nelegiuire atât de mare şi că păcătuiţi împotriva Dumnezeului nostru luând neveste străine?”

Trebuie să auzim. Cu această întrebare, Neemia spune celor vinovaţi că el şi cei care simt la fel nici nu vor adopta practica pe care aceşti oameni o recomandă şi nici nu le vor permite acestora să facă aşa. Exemplul lui Solomon era o avertizare suficientă cu privire la rezultatele unei astfel de purtări.

28 Unul din fiii lui Ioiada, fiul marelui preot, Eliaşib, era ginerele lui Sanbalat, horonitul. L-am izgonit de la mine.

Fiii lui Ioiada. Vinovatul nu putea fi Iohanan sau Ionatan (cap. 12,10.11), succesorul lui Ioiada, ci trebuie să fi fost un alt fiu, al cărui nume nu este dat. Eliaşib, marele preot, trebuie să fi fost bătrân la data aceasta, ca să aibă un nepot suficient de mare să se poată căsători. Faptul că un membru al familiei de mari preoţi făcuse o asemenea alianţă cu vrăjmaşul lui Neemia era cât se poate de neplăcut şi umilitor pentru Neemia.

Sanbalat. Vezi la cap. 2,10. Cu privire la legăturile nedemne ale lui Eliaşib cu celălalt vrăjmaş al lui Neemia, Tobia, vezi cap. 13,4-9.

L-am izgonit de la mine. Aceasta probabil înseamnă că Neemia l-a constrâns pe vinovat să părăsească ţara şi să devină un exilat. Putem presupune că el a refuzat să-şi repudieze soţia străină şi a preferat să se refugieze la Sanbalat, în Samaria.

29 Adu-Ţi aminte de ei, Dumnezeule, căci au spurcat preoţia şi legământul încheiat de preoţi şi leviţi.

Au spurcat preoţia. Neemia considera o astfel de căsătorie a unui membru al familiei marelui preot ca o profanare a preoţiei, fiind opus în principiu, aşa cum era, sfinţeniei slujbei preoţeşti (vezi Levitic 21,7.14).

Legământul încheiat de preoţi. [Legământul preoţiei, KJV.] Nu legământul preoţiei veşnice, pe care Dumnezeu îl acordase lui Fineas (Numeri 25,13), ci legământul pe care Dumnezeu îl încheiase cu seminţia lui Levi şi cu Aaron şi descendenţii lui (Exod 28,1). Acest legământ le cerea preoţilor să fie "sfinţi pentru Dumnezeul lor" (Levitic 21,6.8), fiind aleşi de El pentru a fi slujitori ai sanctuarului Său şi ispravnici ai harului Său.

De alungarea ginerelui lui Sanbalat din Ierusalim poate fi legată construirea templului schismatic al samaritenilor pe Muntele Garizim. Iosif Flavius (Antiquities xi. 7. 2) relatează că Manase, un frate al marelui preot Iadua, s-a căsătorit cu Nikaso, o fiică a satrapului Sanbalat, un cutit. Atunci când, autorităţile iudaice l-au exclus de la preoţie, el a înfiinţat, cu ajutorul socrului său, templul şi serviciul de închinare de pe Muntele Garizim. Mulţi alţi preoţi i s-au aliat. Însă Iosif Flavius plasează istoria pe timpul lui Alexandru, cam la o sută de ani după Neemia. E foarte posibil ca întâmplarea în sine să fie adevărată şi că Iosif Flavius a făcut doar o greşeală în ceea ce priveşte timpul. Ştim că el îl plasează pe Sanbalat cu 100 de ani prea târziu (vezi p. 373). Faptul că Iosif Flavius îl numeşte pe conducătorul schismatic un frate al lui Iadua, prin urmare un nepot al lui Ioiada, în timp ce Biblia îl numeşte un fiu al lui Ioiada, poate fi uşor explicat admiţând fie că Iosif Flavius a făcut o greşeală, fie că, aşa cum se face atât de des în Biblie, "unul dintre fiii lui Ioiada" (v. 28) era de fapt "unul dintre nepoţii lui Ioiada".

30 I-am curăţat de orice străin şi am pus rânduială în tot ce trebuiau să păzească preoţii şi leviţii, fiecare în slujba lui,

I-am curăţit. Aceasta se referă la măsurile descrise în v. 1-3 şi 23-29.

Am pus rânduială. Adică a dat însărcinări diferiţilor preoţi şi leviţi (vezi cap. 10,38.39; 12,44-46; 13,13).

31 în ce privea atât darul lemnelor la vremuri hotărâte, cât şi cele dintâi roade. Adu-Ţi aminte de mine spre bine, Dumnezeule!

Darul lemnelor. Au fost rânduiţi oameni care să supravegheze strângerea lemnelor (cap. 10,3) şi a celor dintâi roade (cap. 10,35-37).

Adu-Ţi aminte de mine. Neemia îşi încheie cartea cu o expresie caracteristică personalităţii sale (vezi cap. 5,19; 13,14.22.29). Una dintre caracteristicile principale ale vieţii şi lucrării lui Neemia a fost comuniunea constantă şi intimă cu Izvorul a toată tăria şi înţelepciunea. Rugăciunile lui erau secretul succesului lui (vezi cap. 1,4-11; 2,4; 4,4.5.9; 5,19; 6,9.14; 13,14.22.29).COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1-31PK 669-678

4-7�

PK 669

8-13�

PK 670

14�

GC 481

15-19�

PK 671

18�

PK 182

19�

PK 667

20.21�

PK 672

22-25.27�

PK 673

28.29�

PK 674

CARTEA ESTERA