1 În luna Nisan, anul al douăzecilea al împăratului Artaxerxe, pe când vinul era înaintea lui, am luat vinul şi l-am dat împăratului. Niciodată nu fusesem trist înaintea lui.

Luna Nisan. Luna Nisan din al 20-lea an al lui Artaxerxes I a fost între 2 aprilie şi 1 mai 444 î.Hr. Textul acesta, luat împreună cu cap. 1,1, ne descoperă faptul că Neemia socotea anii de domnie ai împăratului persan după calendarul civil iudaic, care începea toamna (vezi p. 102, 103; de asemenea vol. II, p. 110, 116).

Ar putea părea curios că Neemia a aşteptat trei sau patru luni după ce a primit raportul de la Ierusalim înainte ca să-l abordeze pe împărat cu cererea lui. Această amânare poate să aibă mai multe cauze. Pe de o parte, este posibil ca împăratul să fi lipsit din capitală. Dar chiar dacă împăratul ar fi fost acolo, caracterul lui schimbător (vezi nota suplimentară la Ezra 4) poate că l-a făcut pe Neemia să aştepte un moment potrivit ca să-i supună cererea. În tot acest timp, Neemia a căutat să-şi ascundă adevăratele lui simţăminte, întrucât trebuia să fie vesel în prezenţa împăratului.

Împăratul Artaxerxe. Faptul că Artaxerxe, menţionat în cartea lui Neemia, este primul împărat care a purtat numele acesta şi acelaşi împărat sub care Ezra s-a înapoiat la Ierusalim poate fi demonstrat prin dovezile din papirusurile iudaice de la Elefantina (vezi nota suplimentară 2 de la sfârşitul capitolului).

2 Împăratul mi-a zis: „Pentru ce ai faţa tristă? Totuşi nu eşti bolnav; nu poate fi decât o întristare a inimii.” Atunci m-a apucat o mare frică

Pentru ce ai faţa tristă? Această întrebare plină de bunătate, adresată de marele împărat umilului său servitor, este cea mai bună pretenţie a sa de a fi judecat mai favorabil decât a fost judecat, în general, de istorici. El e cunoscut în istorie ca un cârmuitor slab, care adesea a adus prejudicii demnităţii împărăteşti, căzând la învoială cu supuşii răzvrătiţi şi tot atât de uşor dezonorând acea demnitate, călcându-şi cuvântul faţă de oameni, odată ce-i avea sub control. Cu toate că era un împărat slab, era uneori bun şi blând. Puţini monarhi ar fi fost suficient de interesaţi de slujitorii lor personali încât să observe că sunt trişti şi mai puţini ar fi manifestat compătimire. Acolo unde Xerxe s-ar fi putut să ordone o execuţie imediată, Artaxerxe a simţit compătimire şi a fost dispus să aline durerea servitorului său.

O mare frică. Cu toate cuvintele bune şi miloase ale împăratului, Neemia a simţit pericolul. El se arătase trist înaintea împăratului şi, în plus, era pe punctul de a cere permisiunea să plece de la curte. Amândouă lucrurile erau contrarii premisei majore a vieţii de la curtea persană, aşa încât a privi faţa luminoasă a împăratului, în astfel de situaţii, era fericirea cea mai mare. Va fi împăratul supărat, îi va respinge cererea, îl va concedia din slujba sa şi-l va arunca în închisoare sau îi va ierta necuviinţa aparentă şi îi va aproba cererea?

3 şi am răspuns împăratului: „Trăiască împăratul în veac! Cum să n-am faţa tristă, când cetatea în care sunt mormintele părinţilor mei este nimicită, şi porţile ei sunt arse de foc?”

Trăiască împăratul în veac. O formă orientală obişnuită de adresare către un împărat (1 Regi 1,31; Daniel 2,4; 3,9 etc.).

În care sunt mormintele părinţilor mei. Afirmaţia aceasta lasă să se înţeleagă că familia lui Neemia trăise în Ierusalim. Ca şi alte naţiuni din antichitate, perşii aveau un respect deosebit pentru morminte şi dezaprobau violarea lor. Neemia şi-a cântărit cu înţelepciune cuvintele pentru a câştiga simpatia lui Artaxerxes privind cererea lui legată de cetatea în care fuseseră înhumaţi strămoşii săi.

4 Şi împăratul mi-a zis: „Ce ceri?” Eu m-am rugat Dumnezeului cerurilor

M-am rugat. Neemia a fost un om al rugăciunii. În orice primejdie, în orice dificultate şi cu atât mai mult în orice criză, de pe buzele lui se înălţau rugăciuni (cap. 4,4.9; 5,19; 6,14; 13,14 etc.). Uneori, ca acum, rugăciunea lui era făcută în tăcere, preţ de o secundă.

5 şi am răspuns împăratului: „Dacă găseşte cu cale împăratul şi dacă robul tău îi este plăcut, trimite-mă în Iuda, la cetatea mormintelor părinţilor mei, ca s-o zidesc din nou.”

Verset ce nu a fost comentat.

6 Împăratul, lângă care şedea şi împărăteasa, mi-a zis atunci: „Cât va ţine călătoria ta şi când te vei întoarce?” Împăratul a găsit cu cale să mă lase să plec, şi i-am hotărât o vreme.

Împărăteasa. Conform vechilor istorici, femeile jucau adesea un rol însemnat în deciziile luate de împăraţi. Se spune despre Xerxe că a fost o jucărie în mâna soţiilor lui şi că aventurile amoroase şi intrigile de harem erau mai interesante pentru el decât politica şi administraţia. Dariu II a fost complet stăpânit de cruda şi perfida lui soţie, Parysatis, care era în acelaşi timp sora lui şi despre care se spune că se remarca prin setea de putere.

Cuvântul ebraic shegal e de obicei tradus "împărăteasă", aici şi în Psalmi 45,9, singurele locuri în care este folosit în VT. Vine de la rădăcina shagal, "a încânta", "a avea relaţii sexuale", şi înseamnă "concubină", aşa cum LXX l-a tradus corect în Neemia 2,6. Discuţia raportată aici a avut loc în prezenţa reginei. Neemia a hotărât probabil că era o ocazie favorabilă să-şi expună cererea sa

-poate cu sprijinul hotărât al uneia dintre concubinele lui Artaxerxes, care ar fi fost de partea lui.

I-am hotărât o vreme. Nu se spune cât timp a cerut Neemia, dar se pare că nu au fost mai mult de doi sau trei ani, suficienţi pentru a efectua călătoria şi a îndeplini lucrarea. Din cap. 5,14 reiese clar că Neemia a lipsit de la curte 12 ani, probabil mult mai mult decât plănuise la început. Poate că a primit prelungiri ale concediului său, din timp în timp. Se pare că Neemia nu a cerut permisiunea de a lipsi 12 ani, deoarece nu i-ar fi fost acordat un timp atât de lung.

7 Apoi am zis împăratului: „Dacă găseşte împăratul cu cale, să mi se dea scrisori pentru dregătorii de dincolo de Râu, ca să mă lase să trec şi să intru în Iuda,

Scrisori. Este semnificativ faptul că Neemia nu a cerut scrisori către guvernatorii dintre Susa şi Siria de nord. El trebuie să fi socotit relativ sigură acea parte a călătoriei sale, neavând nevoie acolo de protecţie specială. Însă vrăjmaşii lui trăiau în Samaria, Amon şi alte provincii care înconjurau Iudea şi care aparţineau satrapiei de "Dincolo de Râu". Pentru călătoria sa prin regiunea aceea el a cerut protecţie specială şi documente împărăteşti care îi autorizau călătoria. Vezi nota suplimentară 1 de la sfârşitul acestui capitol.

8 şi o scrisoare pentru Asaf, păzitorul pădurii împăratului, ca să-mi dea lemne să fac grinzi pentru porţile cetăţuii de lângă casă, pentru zidul cetăţii şi pentru casa în care voi locui.” Împăratul mi-a dat aceste scrisori, căci mâna cea bună a Dumnezeului meu era peste mine.

Pădurii. Ebr. pardes, un cuvânt persan împrumutat. În greceşte, cuvântul acesta devine paradeisos, de la care vine cuvântul "paradis". În limba persană, cuvântul înseamnă un parc împărătesc şi nu pădure.

Neemia menţionează trei scopuri pentru care era necesar lemnul: (1) "pentru porţile cetăţii de lângă casă". "Casa" aceasta este fără îndoială Templul, iar "cetăţuia" este fortăreaţa din colţul de nord-vest al domeniului Templului. Fortăreaţa pare să fi fost clădită între perioada lui Zorobabel şi anul 444 î.Hr., anul reîntoarcerii lui Neemia, şi era pe cât se pare predecesoarea fortăreţei Antonia, construite de Irod, conform cu Iosif Flavius (Antiquities, xv, 11.4). La început a fost numită Baris, care pare să reflecte ebr. birah, "palat", folosit aici de Neemia; (2) "pentru zidul cetăţii", îndeosebi pentru porţi; (3) "pentru casa în care voi locui". Neemia avea în minte vechea casă a familiei, care zăcea acum în ruine, sau o clădire nouă pe care plănuia să o zidească. Se pare să el a presupus că puterile pentru care le ceruse implicau numirea lui ca guvernator al Iudeii, iar în această calitate plănuia să zidească o casă corespunzătoare.

Împăratul mi-a dat. Faptul că un asemenea împărat schimbător a aprobat toate cererile lui Neemia, fără rezerve, putea fi explicat doar ca fiind un rezultat al influenţei divine. Neemia a recunoscut lucrul acesta şi a dat slavă lui Dumnezeu pentru succesul său (vezi la Ezra 8,18).

9 M-am dus la dregătorii de dincolo de Râu şi le-am dat scrisorile împăratului, care pusese să mă însoţească nişte mai mari ai oştii şi nişte călăreţi.

M-am dus la dregătorii. Cu privire la călătoria lui la Ierusalim, Neemia raportează doar că a făcut vizite diferiţilor guvernatori, pe al căror teritoriu l-a traversat, îndeosebi în satrapia de "Dincolo de Râu". Făcând astfel, el s-a ciocnit cu vrăjmaşii iudeilor care, de aici înainte, aveau să fie vrăjmaşii săi de moarte. Fiind în posesia unor împuterniciri împărăteşti şi însoţit de o escortă de ostaşi persani, el n-a întâmpinat greutăţi sau primejdii pe drum.

10 Sanbalat, horonitul, şi Tobia, slujitorul amonit, când au auzit lucrul acesta, nu le-a plăcut deloc că venea un om să caute binele copiilor lui Israel.

Sanbalat. Anumite observaţii făcute de Neemia (vezi cap. 4,1.2) au fost multă vreme interpretate de cercetători indicând faptul că Sanbalat era guvernatorul Samariei. Acum, unul dintre papirusurile elefantine (Cowley, Aramaic Papyri, nr. 30), scris în anul 407 î.Hr., soluţionează definitiv problema printr-o referire directă la Sanbalat ca "guvernator al Samariei". Lucrul acesta explică motivul pentru care el era un duşman atât de primejdios al lui Neemia. Fiind mai mult decât un cetăţean obişnuit şi având o oştire la dispoziţia sa (cap. 4,2), el se afla în postura de a face mult rău şi era hotărât să zădărnicească planurile lui Neemia.

Horonitul. Neemia nu dezvăluie poziţia oficială a lui Sanbalat şi îl numeşte doar "Horonitul". Nu este singur dacă o face din dispreţ. De asemenea nu e sigur dacă această denumire se referă la Sanbalat ca venind din cetatea moabită Horonaim (Ieremia 48,34), care nu a fost identificată, sau ca venind din una dintre cele două cetăţi Bet-Horon (Iosua 16,3.5 etc.), astăzi Beit 'Ur el-Foqa şi Beit 'Ur et-Tahta, cam la 19,2 km nord-vest de Ierusalim în linie dreaptă şi care, pe vremea lui Neemia, aparţinea Samariei. Unii comentatori sugerează că dispreţul lui Neemia pentru Sanbalat poate fi explicat cel mai bine dacă acesta din urmă venea din Moab şi nu era, deci, nici măcar samaritean.

Slujitorul. Ebr. 'ebed, "slujitor", uneori folosit în documentele biblice şi extra-biblice pentru a indica înalţi slujbaşi guvernamentali (2 Regi 24,10.11; Plângeri 5,8). Prin urmare, se poate ca Tobia să fi fost un înalt funcţionar în provincia Amon, Transiordania. Mai târziu, familia lui Tobia a devenit cunoscută ca una din cele mai influente familii ale Transiordaniei. Unul dintre descendenţii lui era în posesia unui castel în Amon, pe timpul primilor Ptolemei şi furniza regelui Egiptului onagaşi (măgari sălbatici), cai şi câini. Ruinele acestui castel de la 'Arâk el-Emir sunt încă vizibila, la jumătatea distanţei dintre Ierihon şi Aman, iar numele lui Tobia este săpat pe zidurile exterioare, la intrarea într-o peşteră.

Nu le-a plăcut deloc. Când Zorobabel a respins conlucrarea samaritenilor la reclădirea Templului (Ezra 4,3), s-a născut şi amplificat între ei un spirit de ostilitate, care a persistat până la distrugerea Ierusalimului de către Titus. Vrăjmăşia aceasta se poate să se fi extins la alte naţiuni învecinate, ca amoniţii şi arabii (vezi Neemia 2,19; 4,7), îndeosebi în timpul reformei lui Ezra (Ezra 9,10). Aflând motivele călătoriei lui Neemia şi realizând că acesta venise să sprijine interesele poporului lui Iuda, probabil că ei i-au explicat cât se poate de clar că aveau legături influente în Ierusalim (Neemia 13,4-8.28). Aceasta ar explica grija şi discreţia cu care Neemia a făcut cercetările iniţiale, la sosirea în Ierusalim.

11 Am ajuns la Ierusalim şi am rămas acolo trei zile.

Trei zile. Compară cu Ezra 8,32. Erau necesare câteva zile de odihnă după o lungă călătorie.

12 După aceea, m-am sculat noaptea cu câţiva oameni, fără să fi spus cuiva ce-mi pusese Dumnezeul meu în inimă să fac pentru Ierusalim. Nu era cu mine nicio altă vită, afară de vita pe care călăream.

M-am sculat noaptea. Până aici, Neemia nu comunicase scopul său nimănui, cu excepţia împăratului Persiei. El se aştepta la împotrivire şi se hotărâse să-i inducă în eroare pe împotrivitorii cât mai mult timp cu putinţă, ascunzându-le planurile sale exacte. Făcând cercetarea zidului noaptea, nădăjduia să scape de sub observaţie. De aceea a luat numai câţiva slujitori şi un singur animal de călătorie. Dorind să vadă cu ochii lor cât de deteriorat era zidul şi ce reparaţii erau necesare, a căutat să atragă cât mai puţin atenţia.

13 Am ieşit noaptea pe poarta văii şi m-am îndreptat spre izvorul balaurului şi spre poarta gunoiului, uitându-mă cu băgare de seamă la zidurile dărâmate ale Ierusalimului şi la porţile lui arse de foc.

Poarta văii. Pentru înţelegerea investigaţiei nocturne a lui Neemia (v. 13-15), a diferitelor porţiuni ale zidului în timpul reconstrucţiei (cap. 3) şi a ceremoniei de sfinţire (cap. 12,27-43), este cu totul necesară o descriere a caracteristicilor topografice ale Ierusalimului. Pentru aceasta, vezi nota suplimentară de la cap. 3 şi harta de la p. 406.

Cei care includ dealul vestic în cetatea Ierusalimului de pe timpul lui Neemia, amplasează Poarta văii în colţul sud-vestic al Ierusalimului, în partea opusă Văii lui Hinom. Cei care limitează cetatea lui Neemia la cele două dealuri vestice ale Ierusalimului plasează Poarta văii cam la jumătatea distanţei, în lungul zidului de vest. Una sau alta din porţile acestea fusese fortificată de Ozia cu două secole mai înainte (2 Cronici 26,9). Cel mai probabil era vorba de ultima poartă, ale cărei urme au fost descoperite de săpăturile engleze din 1927, poartă care ducea în cetate din Valea Tiropoeon.

Izvorul balaurului. Numele "Izvorul balaurului" nu apare nicăieri în altă parte a Bibliei. Izvorul acesta este, în general, identificat cu En-Rogel (Iosua 15,7 etc.), numit acum Izvorul lui Iov sau Izvorul lui Neemia, la întâlnirea văilor Hinom şi Chedron. Identificarea aceasta poate să fie valabilă numai dacă expresia ebraică 'el-pene, tradusă "înainte de" în KJV, are înţelesul de "în direcţia" ["spre", trd. Cornilescu], lucru care nu este deloc sigur. Totuşi, dacă expresia acesta înseamnă "(trecând) pe lângă" sau "prin faţa", atunci Izvorul balaurului trebuie să fi secat după timpul lui Neemia. Dacă lucrurile stau aşa, el era situat fie în partea vestică a Văii lui Hinom, fie la mijlocul drumului în Valea Tyropoeon, în funcţie de opinia care este acceptată cu privire la mărimea Ierusalimului pe vremea lui Neemia.

Poarta gunoiului. Poarta aceasta era situată la 444,4 m de poarta văii (cap. 3,13). "Poarta gunoiului" pare să-şi fi primit numele din faptul că gunoiul scos din cetate pe poarta aceasta şi dus în Valea lui Hinom.

Uitându-mă cu băgare de seamă la zidurile dărâmate. Părăsind cetatea prin Poarta văii, Neemia a cercetat zidul pe dinafară, pentru a-şi da seama de extinderea deteriorării făcute acestei părţi a zidului. Poate că Neemia a reuşit să inspecteze fără să fie observat porţiunile de zid care închideau partea de nord a cetăţii, cu ocazia apropierii de Ierusalim şi în cursul vizitelor lui la Templu şi la slujbaşii care se pare că locuiau în cartierul de nord al cetăţii.

14 Am trecut pe la poarta izvorului şi pe la iazul împăratului, şi nu era loc pe unde să treacă vita care era sub mine.

Poarta izvorului. Poarta aceasta era situată la colţul de sud-est al cetăţii, faţă în faţă cu En-Rogel, acum numit izvorul lui Iov sau izvorul lui Neemia.

Iazul împăratului. Numele acesta nu apare nicăieri în altă parte a Bibliei. Nu e cert dacă Neemia se referă la Iazul Siloamului, care era alimentat de izvorul Siloamului prin tunelul lui Ezechia (vezi la 2 Regi 20,20) sau Iazul lui Solomon, care, după Iosif Flavius (Wars, v. 4. 2) era în partea de jos a Văii Chedronului. Dacă se are în vedere iazul Siloam, Neemia trebuie să fi reintrat în cetate prin poarta izvorului şi să fi întâlnit o cantitate neobişnuită de reziduuri în partea de jos a Văii Chedron.

15 M-am suit noaptea pe la pârâu şi m-am uitat iarăşi cu băgare de seamă la zid. Apoi am intrat pe poarta văii, şi astfel m-am întors.

Pârâu. Probabil Valea Chedron. Mergând călare în lungul văii, Neemia putea să vadă sus, deasupra lui, zidurile ruinate ale Ierusalimului. Aceasta a avut loc probabil într-o noapte cu lună plină. Altfel nu ar fi fost în stare să vadă prea mult, deoarece este o distanţă suficient de mare între zidul de est şi poalele prăpăstioase ale dealului sudic şi albia Văii Chedron, prin care umbla călare.

M-am întors. Nu se ştie cât de departe a mers Neemia pe Valea Chedron, spre nord. Investigarea de către a zidului nu a cuprins probabil partea de est a Templului. Poate că el cunoştea deja pagubele din acea parte în urma vizitelor făcute pe locul Templului. Întorcându-se pe acelaşi drum, până la poarta văii, Neemia şi însoţitorii săi (vers. 12) au reintrat neobservaţi în cetate.

16 Dregătorii nu ştiau unde fusesem şi ce făceam. Până în clipa aceea nu spusesem nimic iudeilor, nici preoţilor, nici mai marilor, nici dregătorilor, nici vreunuia din cei ce vedeau de treburi.

Dregătorii. La sosirea lui Neemia la Ierusalim, el n-a găsit acolo nici o persoană cu autoritate, ci doar un număr de persoane numite "dregători" şi "mai mari". Deosebirea între aceste două categorii nu este clară. Cea dintâi se poate să fi constat din slujbaşi numiţi, iar a doua din capi de familie.

Cei ce vedeau de treburi. Sau administratori ai cetăţii, necuprinşi între "dregători" şi "mai mari" , sau oameni care fuseseră angajaţi anterior la reclădirea zidului.

17 Le-am zis atunci: „Vedeţi starea nenorocită în care suntem! Ierusalimul este dărâmat, şi porţile sunt arse de foc. Veniţi să zidim iarăşi zidul Ierusalimului şi să nu mai fim de ocară!”

Am zis atunci. Neemia nu a aşteptat mult până să treacă la acţiune. A doua zi după cercetarea zidurilor, un corp reprezentativ de bătrâni ai satului şi ai cetăţii s-a adunat să asculte raportul lui. În cuvântarea lui, el le-a reamintit starea nenorocită a lucrurilor existente în naţiune, a relatat despre ajutorul dumnezeiesc de care avusese parte în legătura lui cu împăratul şi a arătat care erau prerogativele sale. Cuvântarea lui a avut efectul scontat şi ca rezultat, hotărârea entuziastă şi aparent unanimă de "a se scula şi a zidi".

18 Şi le-am istorisit cum mâna cea bună a Dumnezeului meu fusese peste mine şi ce cuvinte îmi spusese împăratul. Ei au zis: „Să ne sculăm şi să zidim!” Şi s-au întărit în această hotărâre bună.

Verset ce nu a fost comentat.

19 Sanbalat, horonitul, Tobia, slujitorul amonit, şi Gheşem, arabul, fiind înştiinţaţi, şi-au bătut joc de noi şi ne-au dispreţuit. Ei au zis: „Ce faceţi voi acolo? Vă răsculaţi împotriva împăratului?”

Sanbalat. Despre Sanbalat şi Tobia, vezi la v. 10.

Gheşem, arabul. Când a devenit evident faptul că Sanbalat a fost guvernator al Samariei (vezi la v. 10) şi Tobia probabil guvernator al lui Amon sau cel puţin un conducător influent al acestui popor, s-a sugerat de asemenea că Gheşem (sau Gaşmu; vezi cap. 6,6) este posibil să fi deţinut o poziţie asemănătoare în provincia persană a Arabiei. Aceasta din urmă se pare că cuprindea Edomul, deoarece Edomul nu e niciodată pomenit de Neemia. Presupunerea aceasta este confirmată de descoperirea recentă de inscripţii făcute de lianiţi, care i-au alungat pe edomiţi în sec. al V-lea î.Hr, inscripţii în care este menţionat un Gheşem ca domnitor al Dedanului.

Şi-au bătut joc de noi şi ne-au dispreţuit. Sau trimiţând soli, aşa cum a făcut Sanherib (2 Regi 18,17-35) sau printr-o comunicare oficială scrisă.

20 Şi eu le-am răspuns: „Dumnezeul cerurilor ne va da izbânda. Noi, robii Săi, ne vom scula şi vom zidi; dar voi n-aveţi nici parte, nici drept, nici aducere aminte în Ierusalim.”

Eu le-am răspuns. E vrednic de observat faptul că Neemia nu a luat deloc în seamă acuzaţia gravă adusă acum împotriva lui că ar pune la cale o rebeliune. De asemenea nu face referire la ordinul împărătesc pe care-l deţinea, ci îi lasă pe vrăjmaşii săi să presupună să lucrează prin propria sa autoritate. Cu siguranţă că a avut motivele sale de a trimite adversarilor săi răspunsul pe care l-a trimis.

Dumnezeul cerurilor. Neemia, un om foarte religios, a ştiut cum să depindă de Dumnezeu. În loc să indice un decret împărătesc, el s-a referit la cea mai înaltă autoritate posibilă ca fiind aceea de la care venise permisiunea. Compară cu răspunsul lui Zorobabel adresat lui Tatnai: "Noi suntem slujitorii Dumnezeului cerurilor şi al pământului şi zidim din nou casa" (Ezra 5,11).

N-aveţi nici parte. Tot astfel cum pretenţia samaritenilor de a avea dreptul să se amestece în treburile iudeilor a fost respinsă, atunci când ei au venit să-şi ofere ajutorul (Ezra 4,2.3), tot astfel acum când amestecul lor a devenit ostil, el a fost respins cu şi mai multă împotrivire şi indignare. Li s-a spus că ceea ce se petrecea în Ierusalim nu-i privea şi că ei nu aveau loc nici măcar în amintirea locuitorilor. Neemia le-a explicat că el dorea să nu mai existe nici un amestec din partea lor şi să-şi vadă de treburile propriilor lor comunităţi şi să nu-i tulbure pe închinătorii adevăratului Dumnezeu. Până aici, Neemia evitase opoziţia ascunzându-şi planurile, dar de îndată ce opoziţia s-a arătat, a înfruntat-o curajos.

NOTE SUPLIMENTARE

LA CAPITOLUL 2

Nota 1

Un grup de documente aramaice publicat în 1954 (vezi la p. 80) include unul care poate fi comparat cu un paşaport oficial. El a fost redactat de Arşam, satrapul Egiptului, care era în Susa sau în Babilon pe vremea scrierii, în folosul anumitor oameni ai lui care călătoreau spre Egipt cu treburi oficiale. Acest document este, fără îndoială, asemănător celui pe care l-a primit Neemia de la împărat şi deci ajută la înţelegerea acestuia. Cu toate că documentul nu este datat, el ţine de timpul lui Neemia, deoarece Arşam, contemporan cu Neemia, a fost satrap al Egiptului timp de mulţi ani, în cea de-a doua jumătăţi a sec. V î.Hr.

Documentul este adresat unui număr de slujbaşi din fruntea cetăţilor sau provinciilor pe drumul dintre Persia şi Egipt, cărora li se cerea să furnizeze provizii deţinătorilor acestui permis de călătorie. În ceea ce priveşte cetăţile respective, nu se cunoaşte decât amplasarea cetăţilor Arbel, modernul Erbil, din nordul Irakului, şi a Damascului din Siria.

Întrucât documentul acesta ilustrează tipul de autorizaţie pe care Neemia a primit-o de la Artaxerxe pentru călătoria lui în Iudea, este prezentată mai jos o traducere completă a lui (vezi G.

R. Driver, Aramaic Documents of the Fifth Century B.C. [1954], p. 20):

1. 1. De la Arşam câtre Marduc, slujbaşul care este la A[...]kad, Nabu-dala, slujbaşul care este la Lair, Zatuhay, slujbaşul care este [la] Arzuhin, Apastabar, slujbaşul care este la Arbel, Hala şi Matilabaşi (şi) Bagapat, slujbaşul(ii)

2. 2. care sunt la Salam, Pradaparna şi Guzan, slujbaşii care sunt la Damasc. Şi acum, iată cineva numit Nehtihur, slujbaşul [meu] se duce în Egipt. Daţi-i (ca) provizii din domeniul meu, în provinciile noastre

3. 3. în fiecare zi două măsuri de făină inferioară (?), două măsuri de vin sau bere şi o oaie, iar pentru slujitorii săi, 10 oameni

4. 4. o măsură de făină zilnic, pentru fiecare (şi) fân după (numărul) cailor săi, şi daţi provizii pentru doi cilicieni (şi) un meşteşugar, toţi trei, slujitorii mei care merg cu el în Egipt pentru fiecare şi

5. 5. orice om, zilnic o măsură de făină; şi daţi-le proviziile acestea, fiecare slujbaş la rândul său, potrivit cu durata călătoriei sale de la o provincie la alta, până ajunge în Egipt;

6. şi dacă e mai mult ca o zi în (oricare) loc, nu-i daţi mai multe provizii pentru zilele acelea.

Bagasaru are cunoştinţă de ordinul acesta. Duşt este scribul.

Nota 2

Îndoiala cu privire la care Artaxerxe este monarhul din cartea lui Neemia a dispărut aproape

complet de la descoperirea papirusurilor de la Elefantina. Dovada cuprinsă în unele dintre aceste papirusuri stabileşte efectiv faptul că Neemia a deţinut funcţia de guvernator al Iudeii sub Artaxerxe

I.

După două papirusuri elefantine (Cowley, papirusurile nr. 30 şi 31), Iohanan a fost mare preot la Ierusalim în anul 410 î. Hr. El este menţionat şi în Neemia 12,22.23 (vezi Ezra 10,6) ca fiu al marelui preot Eliaşib, care a deţinut slujba pe vremea lui Neemia (Neemia 3,1). Iosif Flavius (Antiquities, xi, 7.1) susţine totuşi că Iohanan era nepotul lui Eliaşib, care apare să corespundă cu afirmaţia din Neemia 12,22, şi anume că Ioiada a fost mare preot între Eliaşib şi Iohanan. Totuşi faptul că Iohanan a fost fiul sau nepotul al lui Eliaşib este irelevant pentru discuţia noastră, întrucât suntem interesaţi să aflăm dacă, potrivit ambelor surse, Biblia şi Iosif, marele preot Eliaşib din timpul lui Neemia l-a precedat pe marele preot Iohanan, care deţinea slujba în anul 410 î.Hr. Aceasta cere ca Neemia să fie plasat în timpul domniei împăratului Artaxerxe I, întrucât Artaxerxe II nu a început să domnească decât după apariţia acestor documente, care erau contemporane cu fiul sau nepotul lui Eliaşib.

Dovadă suplimentară vine din menţionarea lui "Delaia şi Şelemia, fiii lui Sanbalat, guvernator al Samariei" (Cowley, nr. 30, rândul 29). Aceasta arată că Sanbalat, cel mai înverşunat vrăjmaş al lui Neemia, era încă guvernator al provinciei Samaria în anul 407 î.Hr., când scrisoarea a fost scrisă (vezi la cap. 2,10). Având în vedere faptul că scrisoarea se adresează fiilor lui Sanbalat, se pare că acesta era bătrân şi le transferase acestora conducerea. Perioada când Sanbalat hotăra singur asupra treburilor pare să fi fost de domeniul trecutului. Întrucât lucrarea lui Neemia se plasează cu siguranţă în perioada în care Sanbalat era prins în mod activ în conducerea treburilor de stat din Samaria, devine evident faptul că singurul Artaxerxe sub care Neemia ar fi putut deţine funcţia era Artaxerxe I, care a murit în anul 423 î.Hr.

Doar puţin savanţi din perioada ultimilor ani s-au îndoit că Artaxerxe din Neemia era Artaxerxe I.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1-20PK 630-638

2�

PK 630, 631

3. 4�

PK 631

4�

SC 103; TM 201

5�

PK 632

8. 9�

PK 633

10�

PK 635

11-16�

PK 636

17�

PK 637

18-20�

PK 638

20�

PK 640