1 Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:

Verset ce nu a fost comentat.

2 „Porunceşte copiilor lui Israel să-ţi aducă pentru sfeşnic untdelemn curat de măsline tescuite, ca să ţină candelele aprinse neîncetat.

Untdelemn curat de măsline. Instrucţiunea dată aici cu privire la untdelemnul pentru candelele sfeşnicului este aceeaşi cu cea raportată în Exod 27,20.21. Untdelemnul era oferit de adunare după cum era şi făina pentru pâinea punerii înainte şi pâinile pentru Sărbătoarea Săptămânilor. Aaron era răspunzător pentru sfeşnice şi de prima dată el le-a aranjat (Exod 30,8), dar mai târziu aceasta a devenit lucrarea preoţilor.

Untdelemnul obişnuit era stors într-o presă de ulei, dar untdelemnul pentru candelele sanctuarului era scos prin tescuire. Boabele erau spălate cu grijă şi înlăturate toate impurităţile, frunzele şi crenguţele. Apoi ele erau tescuite şi sfărâmate, iar untdelemnul era lăsat să se adune singur. Această metodă producea mai puţin undelemn decât metoda cealaltă, dar rezultatul era un produs mai superior.

Experţii în materie nu sunt de acord dacă aceste candele ardeau şi ziua şi noaptea. Versetul 3 spune că Aaron trebuia să le pregătească să ardă neîncetat de seara până dimineaţa în faţa Domnului, în timp ce versetul 2 spune că el trebuia să ţină candelele aprinse neîncetat. Conform cu Exod 30,8, Aaron aprindea candelele seara, dar 1 Samuel 3,3 vorbeşte despre candele lui Dumnezeu, care nu se stinsese încă. Totuşi, în practica obişnuită, candelele nu erau stinse toate

o dată, ci răspândeau lumina ziua şi noaptea (PP 348). Deşi diferitele afirmaţii par să fie contradictorii, ele sunt armonioase. Fie candela lui Dumnezeu (1 Samuel 3,3) nu era sfeşnicul, fie Eli nu a fost aşa de atent cum ar fi trebuit, ca să urmeze ritualul prescris. După cum pe altar trebuia să fie întotdeauna o jertfă, iar pe masă trebuia să fie în permanenţă pâinea punerii înainte, tot aşa trebuia să fie şi o candelă care să ardă mereu. Chiar pe timpul zilei, lumina naturală avea să fie neîndestulătoare pentru preoţi spre a-şi îndeplini ritualul zilnic într-un cort bine acoperit şi fără ferestre.

3 Aaron să-l pregătească dincoace de perdeaua dinăuntru care este înaintea mărturiei, în Cortul întâlnirii, pentru ca să ardă neîncetat de seara până dimineaţa în faţa Domnului. Aceasta este o lege veşnică pentru urmaşii voştri.

Verset ce nu a fost comentat.

4 Să aşeze candelele în sfeşnicul de aur curat, ca să ardă neîncetat înaintea Domnului.

Verset ce nu a fost comentat.

5 Să iei floare de făină şi să faci din ea douăsprezece turte; fiecare turtă să fie făcută din două zecimi de efă.

Douăsprezece turte. Acum s-au dat instrucţiuni speciale pentru pregătirea şi folosirea pâinii punerii înainte, amintită mai înainte de trei ori (Exod 25,30; 35,13; 39,36). Fiecare pâine era făcută aproximativ din 4,5 litri de floare de făină. Nu se spune dacă pâinea trebuia să fie sau nu cu aluat, dar faptul că a fost pusă înaintea domnului în prima despărţitură ar însemna că aluatul n-a fost folosit. Fiind o jertfă de mâncare continuă (Numeri 4,7), ea avea să urmeze regulile pentru jertfele de mâncare şi, de aceea, trebuia să fi fost făcută fără aluat (Levitic 2,4.11). Iosif Flavius afirmă în mod specific că aluatul nu era folosit (Antiquities III. 6. 6). În vremurile de mai târziu pregătirea şi aranjarea pâinilor era considerată ca o lucrare a leviţilor (1 Cronici 9,32).

6 Să le pui în două şiruri, câte şase în fiecare şir, pe masa de aur curat, înaintea Domnului.

Două şiruri. Adică, grămezi. Cuvântul înseamnă o aranjare ordonată a tuturor lucrurilor (vezi Judecători 6,26). Dimensiunea pâinilor ar cere mai degrabă stivuirea, decât o aranjare în şiruri.

7 Peste fiecare şir să pui tămâie curată, care să fie pe pâine ca aducere aminte, ca un dar de mâncare mistuit de foc înaintea Domnului.

Tămâie curată. Aceasta era pusă în două ceşti de aur, iar când era luată pâine, tămâia era arsă pe cărbuni aprinşi ca jertfă pentru Domnul.

8 În fiecare zi de Sabat să se pună aceste pâini înaintea Domnului, neîncetat: acesta este un legământ veşnic pe care-l vor ţine copiii lui Israel.

În fiecare zi de Sabat. Conform Talmudului, pâine punerii înainte era luată săptămânal de preoţi în ziua de Sabat. Doi preoţi luau pâinile şi doi luau ceştile cu tămâie. Când erau gata să ia pâinile şi ceştile, alţi patru preoţi intrau aducând pâinea cea nouă şi ceştile cele noi cu tămâie. Cei care aduceau pâinea nouă stăteau în partea de nord, cu faţa spre sud, iar cei care luau pâinea veche stăteau în partea de sud, cu faţa spre nord. Când preotul dintr-o parte lua pâinile, preotul care era faţă în faţă cu el punea pâine nouă. Făcând aşa, ei erau cu băgare de seamă să nu o ia pe cea veche, până când cea nouă nu era gata să fie pusă la loc. În felul acesta, pe masă, era întotdeauna pâine. Pâinea veche era apoi mâncată de preoţi ca parte a lor în locurile sfinte ale Sanctuarului. Aceasta era pâinea pe care Abimelec a dat-o lui David şi oamenilor lui (1 Samuel 21,4-6; Matei 12,3.4).

Aceasta este adesea numită Pâinea Prezenţei şi Îl simboliza de-a lungul timpului pe Hristos, adevărata Pâine a Vieţii (vezi Ioan 6,51). Pâinea mai dovedea şi o constantă dependenţă de Dumnezeu pentru toate nevoile lor, atât spirituale, cât şi vremelnice (vezi Matei 6,31-34). Masa era întotdeauna pusă şi pâinea reînnoită săptămână de săptămână. După cum flacăra candelelor sfeşnicului se ridica spre cer, aşa şi tămâia de pe masă pâinii punerii înainte se înălţa ca un miros plăcut către Dătătorul tuturor lucrurilor bune.

De la masa Domnului din Sanctuar la masa Domnului din Noul Testament este doar un pas mic. Preoţii se împărtăşeau din pâinea care îl reprezenta pe Acela care a coborât din cer. Noi mâncăm din pâinea despre care Hristos a spus că este trupul Lui (1 Corinteni 11,24).

9 Pâinile acestea să fie ale lui Aaron şi ale fiilor lui, şi să le mănânce într-un loc sfânt; căci ele sunt pentru ei un lucru preasfânt, o parte din darurile de mâncare mistuite de foc înaintea Domnului. Aceasta este o lege veşnică.

Verset ce nu a fost comentat.

10 Fiul unei femei israelite şi al unui bărbat egiptean, venind în mijlocul copiilor lui Israel, s-a certat în tabără cu un bărbat israelit.

Fiul unei femei israelite. Faptul că tânărul era fiul unui egiptean şi că el a venit în mijlocul copiilor lui Israel arată că lui nu-i era îngăduit să fie în tabără, dar că totuşi a intrat. Aici a avut loc

o ceartă, iar tânărul a hulit numele domnului. Deoarece nu aparţinea taberei, ci era considerat un străin, el a fost dus la închisoare, până se va putea afla voia Domnului, adică, până puteau să afle cum se aplică legile lui Israel unuia care era cel puţin în parte străin. Când el a intrat în tabără, scopul lui fusese în primul rând să-şi ridice cortul lui (PP 407).

11 Fiul femeii israelite a hulit şi a blestemat Numele lui Dumnezeu. L-au adus la Moise. Mama sa se numea Şelomit, fata lui Dibri din seminţia lui Dan.

A hulit. În loc să se pocăiască, el s-a dovedit a fi de o obrăznicie impertinentă.

12 L-au aruncat în temniţă, până va spune Moise ce va porunci Domnul.

Verset ce nu a fost comentat.

13 Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:

Verset ce nu a fost comentat.

14 „Scoate din tabără pe cel ce a hulit; toţi cei ce l-au auzit să-şi pună mâinile pe capul lui şi toată adunarea să-l ucidă cu pietre.

Verset ce nu a fost comentat.

15 Să vorbeşti copiilor lui Israel şi să le spui: „Oricine va blestema pe Dumnezeul lui îşi va lua pedeapsa pentru păcatul lui.

Verset ce nu a fost comentat.

16 Cine va blestema Numele Domnului va fi pedepsit cu moartea: toată adunarea să-l ucidă cu pietre. Fie străin, fie băştinaş, să moară, pentru că a hulit Numele lui Dumnezeu.

Verset ce nu a fost comentat.

17 Cine va da unui om o lovitură de moarte să fie pedepsit cu moartea.

Verset ce nu a fost comentat.

18 Cine va da unui dobitoc o lovitură de moarte să-l înlocuiască: viaţă pentru viaţă.

Verset ce nu a fost comentat.

19 Dacă cineva răneşte pe aproapele lui să i se facă aşa cum a făcut şi el:

Verset ce nu a fost comentat.

20 frântură pentru frântură, ochi pentru ochi, dintre pentru dinte; să i se facă aceeaşi rană pe care a făcut-o el aproapelui său.

Verset ce nu a fost comentat.

21 Cine va ucide un dobitoc să-l înlocuiască; dar cine va ucide un om să fie pedepsit cu moartea.

Verset ce nu a fost comentat.

22 Să aveţi aceeaşi lege pentru străin ca şi pentru băştinaş; căci Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.”

Aceeaşi lege. Incidentul amintit în versetele 10 la 14 a dat ocazia de lămuri anumite legi civile în privinţa aplicării lor faţă de un străin (vezi Exod 21,12.24.33). Dumnezeu iartă păcatul oricare ar fi el, dar fărădelegile civile nu pot fi puse pe acest temei. Israel era atât o naţiune, cât şi

o biserică, iar Dumnezeu a dat reguli pentru amândouă. Dacă un om omoară pe un altul, în îndurarea Sa, Dumnezeu îl iartă, dacă se pocăieşte. De fapt, orice păcat poate să comită un om, oricât de odios, dar încă mai este un candidat al bogatei îndurări a lui Dumnezeu.

Dumnezeu cunoaşte inima şi poate ierta, şi chiar iartă. Dar dacă pedeapsa ar fi fost suspendată ori de câte ori un om se pocăia, fiecare criminal ar fi pretins pocăinţa şi s-ar fi salvat de la spânzurătoare. Dacă se afla că pedeapsa era scutită prin pocăinţă, curând s-ar goli toate închisorile.

Unii uită că deşi iartă, adesea, Dumnezeu nu îndepărtează pedeapsa pentru călcarea legii. David a păcătuit şi s-a pocăit, dar el n-a scăpat de rezultatul păcatului său. El suferă atâta timp cât trăieşte. Un om calcă regulile de viaţă şi oricare ar fi abaterea, oricât a păcătuit de greu, Dumnezeu poate şi vrea să ierte. Dar omul scapă de urmările naturale ale faptei sale numai în cele mai neobişnuite împrejurări. El este iertat, dar de obicei suferă pentru greşelile lui.

Stăpânirea este slujitorul lui Dumnezeu pentru binele tău. Dar dacă faci răul teme-te, căci nu degeaba poartă sabia. El este în slujba lui Dumnezeu, ca să-L răzbune şi să pedepsească pe cel ce face rău (Romani 13,4). Legea civilă îşi are locul ei.

De aceea, cerinţa lui Dumnezeu despre ochi pentru ochi şi dintre pentru dinte, nu este ceva care să fie hotărât cu uşurinţă ca o poruncă a Vechiului Testament. Acesta este principiul pe care se întemeiază astăzi orice stăpânire. Dacă n-ar fi pedeapsa de temut de cei răi, situaţia ar fi mai rea decât acum. Dregătorii nu sunt de temut pentru o faptă bună, ci pentru una rea. Vrei dar să nu-ţi fi frică de stăpânire? (Romani 13,3).

Dar dacă trebuie să fie o pedeapsă pentru fapta rea, cum să fie hotărâtă această pedeapsă.

Răspunsul este ca pedeapsa să fie potrivită cu crima. De unde, cine ucide un dobitoc, să-l înlocuiască; dobitoc pentru dobitoc. Această rânduială pare a fi dreaptă. Aceasta este dreptatea şi echitatea.

Comentariile lui Ellen G. White

5-9 PP 348

10-11 PP 407

10-16 PP 408

20 MB 109

23 Moise a vorbit copiilor lui Israel; au scos afară din tabără pe cel ce hulise şi l-au ucis cu pietre. Copiii lui Israel au făcut după porunca pe care o dăduse lui Moise, Domnul.

Verset ce nu a fost comentat.