1 Legământul dintâi avea şi el porunci privitoare la slujba dumnezeiască şi la un Locaş pământesc de închinare.

Legământul dintâi. Cuvântul legământ este adăugat, dar corect, ca în cap. 8,13 (vezi comentariul de acolo). Este vorba de legământul făcut cu Israel la Sinai (vezi Evrei 8,7; compară cu Ezechiel 16,60).

Vezi imaginea pictată de Harry Anderson Hristos Marele nostru Preot

Avea şi el. Faptul că legământul dintâi avea şi el porunci dă de înţes că şi legământul nou avea. Autorul aduse deja în discuţie lucrare lui Hristos ca Mare Preot (cap. 5,5.6; 6,19.20; 7,22–25; 8,1.2). Acum vorbeşte pe larg despre aceasta.

Porunci. [Rânduieli, KJV]. Gr. dikaiomata, reglementări, cerinţe, porunci.

Slujba dumnezeiască. Gr. latreia (vezi Romani 9,4; 12,1).

Locaş pământesc de închinare. [Sanctuar pământesc, KJV]. Adică sanctuarul era adaptat la acest pământ, era terestru. Se observă un contrast puternic cu sanctuarul noului legământ, adevăratul cort, care a fost ridicat nu de un om, ci de Domnul (cap. 8,2).

2 În adevăr, s-a făcut un Cort. În partea dinainte, numită „Locul Sfânt”, era sfeşnicul, masa şi pâinile pentru punerea înaintea Domnului;

Cort. [Tabernacol, KJV]. Gr. skene, cort, locuinţă, gheretă, locaş.

Partea dinainte. [Întâi, KJV]. Adică primul cort sau primul tabernacol. În engleză (KJV) prima încăpere este numită aici cort, la fel ca şi a doua (v. 3). De-a lungul anului întâia despărţitură era singura din sanctuar în care se intra. În a doua despărţitură, Sfânta Sfintelor, se intra numai în Ziua Ispăşirii.

Locul Sfânt. [Sanctuarul, KJV]. Gr. hagia. Pot fi citate dovezi textuale pentru exprimarea ta hagia (vezi cap. 8,2), precum şi pentru exprimarea hagia hagion (vezi cap. 9,3). Dar învăţaţii sunt în general de acord că este preferabil cuvântul hagia. Trebuie rezolvată o problemă gramaticală cu privire la hagia. Luată ca atare, forma neaccentuată poate fi: (1) O formă de feminin singular care ar putea fi un adjectiv care determină substantivul skene, cort. Atunci s-ar traduce astfel: care e numită [cort] sfânt. (2) O formă de neutru plural care poate fi tradusă sfinte sau [locuri] sfinte. Ortografia ambelor forme este aceeaşi, totuşi, când cuvântul este accentuat, forma de feminin singular are accentul pe a doua silabă, în timp ce neutrul plural are accentul pe prima silabă. Întrucât în manuscrisele cele mai timpurii erau neaccentuate, este cu neputinţă să se hotărască, pe baza acestora, care formă a fost intenţionată aici. Manuscrisele mai târzii, care au accentele, favorizează foarte mult forma de neutru plural. În Textus Receptus, textul grec după care a fost tradusă KJV, se accentuează prima silabă, şi deci se consideră că hagia este un neutru plural. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu Nestle's Greek Text. De fapt există doar puţine dovezi textuale pentru

o formă de singulară. Vulgata şi unele manuscrise greceşti târzii sunt aproape singurele mărturii lipsite de echivoc.

Este adevărat că toate acestea nu sunt dovezi concludente împotriva unei forme de singular, deoarece copiştii manuscriselor, care au pus accentele, erau persoane neinspirate. Ei au pus accentul acolo unde credeau că o cere contextul. În cazul acesta forma de neutru plural părea cea mai naturală. Totuşi, chiar dacă posibilitatea unei forme singulare nu poate fi tăgăduită, o astfel de formă pare destul de nepotrivită. Hagia, ca o formă de plural, pare să desemneze prima încăpere

(v. 3, unde se pare că este numită şi a doua încăpere). Vezi cap. 8,2

Sfeşnicul. Mobilierul este descris aşa cum exista în vechiul tabernacol, nu în templul care pe atunci mai exista încă la Ierusalim (compară cu v. 3). Pentru o descriere a sfeşnicului, vezi Exodul 25,31–40.

Masa. Vezi Exodul 25,23–30.

Pâinile pentru punerea înainte. Vezi Leviticul 24,5–9.

3 după perdeaua a doua se afla partea Cortului care se chema „Locul Preasfânt”.

După. Gr. meta, după, dincolo de, de partea îndepărtată.

Perdeaua a doua. Adică perdeaua care despărţea Sfânta de Sfânta Sfintelor; este numită a doua deoarece cuvântul folosit aici pentru perdea (katapetasma) e folosit şi cu privire la perdeaua de la intrarea în Sfânta (vezi cap. 6,19).

Cortului. Compară cu v.2.

Locul prea Sfânt. Gr. hagia hagion. Ca şi în v. 2, şi aici există aceeaşi problemă cu privire la cuvântul hagia, şi anume dacă este o formă de singular sau de plural (vezi comentariul de acolo). Din cauza aceasta expresia poate fi tradusă sau [cortul] sfânt al sfintelor [locuri], sau [locurile] sfinte ale sfintelor [locuri]. Originalul grecesc permite şi traducerea sfânta sfintelor.

4 El avea un altar de aur pentru tămâie, şi chivotul legământului, ferecat peste tot cu aur. În chivot era un vas de aur cu mană, toiagul lui Aaron care înfrunzise şi tablele legământului.

Altar. [Cădelniţa, KJV]. Gr. thumiaterion literal, un loc [sau vas] pentru arderea tămâii, de unde, fie o cădelniţă, fie altarul tămâierii. Pentru exemple ale ultimului sens, vezi Josephus, War

v. 5. 5 [216]; Antiquities iii. 6. 8; 8. 3 [147; 198]; compară cu Herodotus 2. 162. În Epistola lui Pavel către Evrei probabil că este vorba despre altarul tămâierii. Acesta era obiectul cel mai important din Sfânta. E puţin probabil ca autorul să omită menţionarea lui, mai ales că el enumără obiectele din fiecare încăpere.

Totuşi, traducerea altarul tămâierii dă naştere unei probleme, deoarece se pare că aici autorul situează acest altar în Locul prea sfânt, în timp ce în vechiul cort el se găsea în prima încăpere (Exodul 30,6). Trebuie remarcat faptul că autorul nu afirmă că altarul tămâierii era în a doua încăpere, ci doar că Locul prea sfânt avea altarul. Cuvântul grecesc pentru avea poate fi tradus conţine, dar aceasta nu este în mod necesar singurul său sens.

Legătura care apare aici între altar şi Locul prea sfânt poate fi că funcţia lui era strâns legată de Locul prea sfânt. Tămâia adusă zilnic pe acest altar era îndreptată către tronul harului din Locul prea sfânt. Acolo Dumnezeu Îşi manifesta prezenţa între heruvimi, şi, în timp ce tămâia se înălţa cu rugăciunile credincioşilor, ea umplea atât Sfânta Sfintelor cât şi Sfânta. Perdeaua care separa cele două încăperi nu se înălţa până la plafon, ci numai până la o anumită înălţime. În felul acesta tămâia putea fi adusă în Locul sfânt (Sfânta) – singurul loc unde puteau să intre preoţii obişnuiţi – şi totuşi să ajungă în a doua încăpere, spre care era îndreptată. În 1Regi 6,22 se spune că altarul tămâierii din Templul lui Solomon era înaintea Locului prea Sfânt, adică în legătură cu Locul prea sfânt, sau aparţinând Locului prea sfânt.

Chivotul. Vezi Exodul 25,10–16.

Legământului. Chivotul este numit aşa deoarece conţinea tablele legământului, cele două table de piatră pe care Dumnezeu scrisese cele Zece Porunci. În Deuteronom 4,13 se declară că cele Zece Porunci sunt condiţiile legământului pe care Dumnezeu a poruncit poporului să le îndeplinească.

Un vas de aur. Vezi Exodul 16,33.34. Ideea de aur vine din LXX, care în Exodul 16,33 zice vas de aur. În ebraică se spune simplu: vas.

Toiagul lui Aaron. Vezi Numeri 17,1–11. Se pare că aici se declară că vasul şi toiagul lui Aaron erau în chivot. În Vechiul Testament se spune despre ele că sunt înaintea Domnului sau înaintea chivotului mărturiei (Exodul 16,33.34; Numeri 17,10). Nu există nici o discrepanţă, deoarece aceste ultime expresii pot desemna şi o poziţie înlăuntrul chivotului. Afirmaţia din 1 Regi 8,9, că în chivot nu erau decât cele două table de piatră, pe cari le-a pus Moise, pot implica faptul că în chivot au fost cândva şi alte obiecte, ca cele menţionate aici (vezi comentariul din 1 Regi).

Unii au încercat să rezolve aparenta discrepanţă sugerând că prin cuvintele în chivot (Evrei 9,4) se face referire la partea chivotului care se cheamă Locul prea sfânt (Evrei 9,3). Deşi gramatical lucrul acesta este posibil, contextul general este împotriva unei astfel de asocieri. În plus, faptul că tablele legământului sunt cuprinse în lista lucrurilor care urmează după cuvintele în chivot, sugerează puternic că aici e vorba de chivot, şi nu de Locul prea sfânt.

Tablele legământului. Vezi Exodul 25,16; 32,15.16; Deuteronomul 9, 9; vezi mai sus la legământului.

5 Deasupra erau heruvimii slavei, care acopereau capacul ispăşirii cu umbra lor. Nu este vremea să vorbim acum cu de-amănuntul despre aceste lucruri.

Heruvimii. Mai degrabă heruvimul. Este o transliterare a cuvântului ebraic kerubim, o formă de plural şi deci nu este nevoie de adăugarea lui i pentru a-l face plural. Pentru o descriere a heruvimilor, vezi Exodul 25,18–20.

Slavei. Probabil că heruvimii sunt numiţi aşa pentru a face referire la slava lui Dumnezeu care se manifesta între heruvimi (vezi Exodul 25,22; Numeri 7,89; 1 Samuel 4,4; Psalmi 80,1).

Capacul ispăşirii. [Scaunul milei, KJV]. Gr. hilasterion (vezi Romani 3,25).

Nu este vremea să vorbim acum. [Nu putem să vorbim acum, KJV]. Autorul nu doreşte să intre în detalii, deoarece aici scopul său nu este să discute pe larg despre aceste chestiuni.

6 Şi, după ce au fost întocmite astfel lucrurile acestea, preoţii care fac slujbele intră totdeauna în partea dintâi a Cortului.

Întocmite. [Rânduite, KJV]. Mai degrabă pregătite, mobilate. Ideea este că tabernacolul a fost ridicat şi mobilat.

Fac slujbele. [Îndeplinesc slujba, KJV]. O parte din slujbă era aducerea zilnică a tămâii în Locul sfânt şi pregătirea candelelor (Exodul 27,20.21; 30,7–8). Săptămânal pâinile punerii înainte erau aşezate în ordine pe masă (Leviticul 24, 5–9). De asemenea, ori de câte ori preotul sau întreaga adunare păcătuiau, era jertfit un viţel şi preotul lua din sângele acestuia şi-l aducea în întâia despărţitură. Acolo îşi muia degetul în sângele animalului, stropea cu el de şapte ori înaintea perdelei şi, de asemenea, punea sânge pe coarnele altarului pentru tămâia mirositoare care este înaintea Domnului (Leviticul 4,5–7, 16–18).

Intră. [Intrau, KJV]. Mai degrabă merg. În original timpul verbului este prezentul. Acţiunea este prezentată ca având loc în mod obişnuit (compară cu v.9). Partea dintâi a cortului. [Întâiul tabernacol, KJV]. Adică prima încăpere (vezi v.2).

7 Dar în partea a doua intră numai marele preot, o dată pe an, şi nu fără sânge, pe care îl aduce pentru sine însuşi şi pentru păcatele din neştiinţă ale norodului.

În partea a doua. Marele preot era singurul căruia îi era îngăduit să intre în a doua încăpere, iar pentru el lucrul acesta era permis numai într-o singură zi din an, Ziua Ispăşirii (Leviticul 16,2.24; 23,27).

Nu fără sânge. Marele preot intra în Locul prea sfânt mai întâi cu sângele unui viţel ca jertfă pentru păcatele lui şi ale casei sale (Leviticul 16,3.4.11–14). Când intra a doua oară, aducea sângele ţapului pentru Domnul, prin care era curăţit atât sanctuarul cât şi poporul (Leviticul 16,15–17).

Pentru. Gr. huper, în numele, de dragul, cu referire la. În contextul prezent huper poate fi tradus pentru a face ispăşire pentru (vezi Leviticul 16,30).

Păcatele din neştiinţă. [Greşelile, KJV]. Gr. agnoemata, păcate săvârşite din neştiinţă (compară cu Leviticul 4,2.13). Nu există nici o garanţie pentru ideea că în Ziua Ispăşirii nu se făcea nimic pentru iertarea păcatelor.

8 Prin aceasta, Duhul Sfânt arăta că drumul în Locul Preasfânt, nu era încă deschis câtă vreme stătea în picioare Cortul dintâi.

Duhul Sfânt. Duhul Sfânt este interpretul divin al adevărului (vezi Ioan 14,26).

Arată. Compară cu 1 Petru 1,11.

Locul prea Sfânt. Gr. ta hagia, sfintele sau [locurile] sfinte (vezi cap. 8,2; 9,24.25). Contextul arată lămurit că aici ta hagiase referă la cortul acela mai mare şi mai desăvârşit, care nu este făcut de mâini (cap. 9,11), adică sanctuarul ceresc (compară cu v. 24, 25).

Este adevărat că traducătorii KJV au tradus ta hagia cea mai sfântă din toate. Dar nu înseamnă că se gândeau la sanctuarul ceresc sau la cer, unde S-a dus Isus (v. 24), ca la locul cel mai sfânt dintre toate, corespunzând Locului prea sfânt din sanctuarul pământesc. Totuşi ar trebui să se reţină că înţelesul pasajului poate fi decis nu de vreo traducere oarecare, ci de versiunea greacă, dându-se atenţie gramaticii şi sintaxei.

Sta în picioare. [Încă stând în picioare, KJV]. Mai degrabă stă încă în picioare. Versiunea greacă nu denotă în mod necesar poziţia verticală a clădirii propriu-zise, ci s-ar putea să se refere la valabilitatea funcţiei acesteia. Pentru a înţelege sensul în care cortul dintâi stă încă în picioare, vezi v. 9. S-ar putea ca expresia stă în picioare să însemne îşi ocupă locul rânduit lui sau îşi păstrează statutul rânduit de Dumnezeu.

Cortul dintâi. Unii susţin că este vorba de prima încăpere a sanctuarului. Opinia aceasta este întemeiată pe faptul că în v. 2 şi 6 expresia este folosită cu acest sens. Întrucât v. 6–8 sunt strâns legate, cei care propun acest punct de vedere susţin că puterea şi logica acestui pasaj ar fi slăbite dacă în v. 8 cortul dintâi nu ar primi acelaşi înţeles care îi este dat în v.6.

Alţii susţin că prin cortul dintâi, aşa cum este folosită aici expresia, se face referire la întregul cort mozaic, în contrast cu cortul ceresc (cap. 8,2). Ei declară că scopul lui Pavel este de a pune în contrast sanctuarele celor două legăminte (cap. 9,1), şi că v. 8 învaţă că serviciul din cer n-ar putea să înceapă până când nu s-a sfârşit serviciul pământesc.

Ambele opinii se împacă cu teza lui Pavel, cum că lucrarea de Mare Preot a lui Hristos, care are loc în cortul mai desăvârşit (v. 11) nu ar fi putut începe până când nu s-a sfârşit serviciul tabernacolului pământesc.

9 Aceasta era o asemănare pentru vremurile de acum, când se aduc daruri şi jertfe care nu pot duce pe cel ce se închină în felul acesta la desăvârşirea cerută de cugetul lui.

Aceasta. [Care, KJV]. Versiunea greacă clarifică faptul că acest pronume înlocuieşte substantivul cortul dintâi. De aceea, interpretarea v. 9 depinde de definiţia dată cortului dintâi (vezi v. 8).

Era. Cuvântul acesta a fost adăugat. Având în vedere că în original în restul acestui verset şi în v. 10 verbele sunt la timpul prezent, ar trebui adăugat cuvântul este (vezi mai jos, la vremurile de acum).

Asemănare. [Înfăţişare, KJV]. Gr. parabole, parabolă (vezi Vol. V, p. 203, 204;).

Vremurile de acum. [Timpul de atunci, KJV]. Mai degrabă timpul de acum. Poate din motive de diplomaţie, Pavel admite că serviciul sanctuarului pământesc încă funcţionează, deşi de fapt Hristos, ca Mijlocitor al unui legământ mai bun (cap. 8,6), era deja înscăunat la dreapta Măririi în ceruri (cap. 1,3; 9,11.12). La Templu încă se mai desfăşurau serivicii (cap. 8,4), la care se pare că mulţi iudeo-creştini luau parte (vezi AA 189). Numai treptat au ajuns aceşti convertiţi să înţeleagă faptul că simbolurile sistemului ceremonial fuseseră împlinite în Hristos şi că acest sistem luase sfârşit. Conciliul de la Ierusalim hotărâse că cei credincioşi dintre neamuri nu erau obligaţi să fie circumcişi şi să ţină legea lui Moise (vezi Faptele Apostolilor 15; compară cu AA 188–200), dar nu există nici o relatare cum că acest conciliu a luat vreo hotărâre pentru creştinii iudei. Se pare că ei fuseseră lăsaţi să rezolve, pe temeiul conştiinţei lor, chestiunea supunerii cel puţin la anumite ritualuri ale legii ceremoniale (compară cu Romani 14,1.5). Astfel, se pare că, deoarece serviciile de la Templu încă mai aveau loc şi din cauză că mulţi iudeo-creştini dovedeau respect pentru ritualurile şi ceremoniile legii mozaice, autorul se simţea liber să vorbească despre acest sistem ca fiind încă în vigoare. Scopul lui era să arate că ceva mai bun fusese inaugurat.

Se aduc. [Erau aduse, KJV]. Literal, se aduc (vezi mai sus, la vremurile de acum).

Daruri şi jertfe. O expresie generală pentru diferitele jertfe levitice.

Nu pot duce… la desăvârşirea. [Nu puteau face… desăvârşit, KJV]. Mai bine, nu pot face desăvârşit (vezi mai sus, la vremurile de acum). Autorul a vorbit deja de insuficienţa vechiul sistem (vezi cap. 7,18.19).

Cugetul. [Conştiinţa, KJV]. Gr. suneidesis (vezi Romani 2,15). Închinătorul putea să împlinească toate cererile exterioare şi totuşi să nu aibă pacea sufletului şi asigurarea primirii de către Dumnezeu. Numai dacă avea credinţă în Hristos putea să găsească pace. Dar puţini ajungeau la această experienţă superioară. Pentru a fi acceptaţi de Dumnezeu, majoritatea iudeilor se bizuiau pe îndeplinirea meticuloasă a unei mulţimi de reguli.

10 Ele sunt doar nişte porunci pământeşti date, ca toate cele privitoare la mâncări, băuturi şi felurite spălături, până la o vreme de îndreptare.

Ele sunt. [Care stăteau, KJV]. Cuvintele acestea sunt adăugate şi, în armonie cu timpurile folosite în original în v. 9, ele ar trebui să fie la prezent, deci ele se ocupă cu sau ele sunt (ca în traducerea Cornilescu).

Doar. Este scoasă în evidenţă natura exterioară a sistemului levitic.

Porunci pământeşti. [Şi rânduielile fireşti, KJV]. Dovezi textuale favorizează omiterea conjuncţiei şi. Astfel, expresia porunci pământeşti, ar fi apoziţie pentru daruri şi jertfe (v. 9) sau poate pentru mâncări, băuturi şi spălături (v.10). Literal, cuvântul porunci înseamnă reglementări (compară cu v. 1). Adjectivul pământeşti este în contrast evident cu spiritual. Poruncile pământeşti nu au izbutit să aducă satisfacţie spirituală, punerea lor în aplicare nu îi făcea pe oameni desăvârşiţi în ce priveşte conştiinţa (v. 9).

Date. [Impuse, KJV]. Gr. epikeimai, literal, a sta pe, a fi impus, a fi obligatoriu.

Mâncăruri, băuturi. Este vorba de diferitele jertfe de carne sau cereale şi de băuturi, jertfe prevăzute de legea ceremonială iudaică (Exodul 29,40.41; Leviticul 2,1–15; 23,13.18.37; Numeri 6,15; etc.).

Felurite spălări. Vezi Marcu 7,3.4.8; compară cu Exodul 29,4; Leviticul 11,25; Numeri 8,7; etc. Unele spălări erau menite să ofere învăţături sanitare şi de igienă, în afară de implicaţiile spirituale pe care le puteau avea. Dar la poruncile originale iudeii adăugaseră multe altele, pe care Dumnezeu nu le poruncise. În felul acesta, spălările erau transformate în elemente importante ale religiei.

O vreme de îndreptare. [Timp de reformă, KJV]. Literal, un timp de îndreptare. Astfel se arată clar că sistemul levitic fusese temporar. Poruncile lui arătau înainte, către lucrarea lui Mesia, şi aveau să fie în vigoare până la venirea Sa. Trecerea de la sistemul vechi la cel nou poate fi numită aici îndreptare, din cauza abuzării vechiului sistem (vezi Efeseni 2,15).

11 Dar Hristos a venit ca Mare Preot al bunurilor viitoare, a trecut prin cortul acela mai mare şi mai desăvârşit, care nu este făcut de mâini, adică nu este din zidirea aceasta,

Dar Hristos. Acum se ia în discuţie lucrarea de Mare Preot a lui Hristos şi se arătată superioritatea ei faţă de slujbele săvârşite de marele preot pământesc.

A venit. Gr. paraginomai, a veni, a sosi, a fi prezent, a apărea. Este preferabilă traducerea a venit sau a apărut. Hristos este prezentat aici în momentul instalării ca Mare Preot al sanctuarului ceresc.

Bunurilor viitoare. Dovezi textuale sunt împărţite între exprimarea aceasta şi exprimarea bunurilor care au venit. Ambele pot fi bine încadrate în context. Expresia bunurile viitoare ar ţine cont de faptul că perioada când scria Pavel era una de tranziţie şi că elementele noi nu luaseră pe deplin locul celor vechi. Lucrul acesta era în deosebi adevărat cu privire la creştinii iudei (vezi v. 9). Traducerea bunurile care au venit ar ţine cont de faptul că o dată cu preluarea de către Isus a funcţiei de Mare Preot în cer, veniseră şi lucrurile cele bune ale noului legământ.

Prin. Gr. dia, prin, cu ajutorul, cu. Prepoziţia mai are şi multe alte sensuri. Contextul trebuie să determine sensul precis. Aici nu este favorizat înţelesul de trecere prin ceva. Adoptând acest sens, unii comentatori interpretează cuvântul cort din acest verset ca făcând referire la cerurile inferioare, prin care Isus a trecut în drum spre cer. Dar nu sunt dovezi suficiente pentru a adopta în acest caz un alt sens decât cel dat cuvântului cort în cap. 8,2 (vezi comentariul de acolo). În plus, cerurile inferioare sunt în zidirea aceasta, literal, din creaţiunea aceasta. Totuşi, sensul de a trece prin este numai unul din multele înţelesuri ale lui cuvântului dia. Ideea instrumentală este foarte obişnuită şi, cu sensul de folosire, este excelent în acest context. Pasajul poate tradus astfel: Dar Hristos, arătându-se ca Mare Preot al bunurilor viitoare, folosind cortul mai mare şi mai desăvârşit … a intrat o dată pentru totdeauna în locul sfânt [ sau locurile sfinte]. Pentru a-şi îndeplini serviciile preoţii pământeşti foloseau un cort făcut de mâini omeneşti, dar pentru lucrarea Sa Hristos a folosit un cort mai mare şi mai desăvârşit.

S-ar mai putea menţiona încă un punct de vedere. Majoritatea părinţilor bisericeşti, atât greci cât şi latini, susţineau că aici cuvântul cort se referă la trupul lui Hristos sau la natura Lui umană. Ei dădeau cuvântului dia înţeles instrumental şi considerau că prin întruparea Sa Hristos a fost pregătit pentru lucrarea de Mare Preot. Această idee a fost deja subliniată de autor (vezi cap. 5,7–9). Cei care propun aceeastă opinie observă că Hristos vorbea despre templul trupului Său (Ioan 2,21) şi că verbul a locuit, din Ioan 1,14 înseamnă, literal, a locuit în cort (Gr. skenao, a cărui formă substantivală este skene, cuvânt tradus cort în Evrei 9,11). De asemenea ei citează alte texte pentru a arăta că trupul omenesc este numit cort (2 Corinteni 5,1.4) sau templu (1 Corinteni 6,19). Obiecţia principală adusă acestui punct de vedere este că nu pare să fie potrivit contextului. Susţinătorii acestei opinii definesc cuvântul cort într-un fel care nu se potriveşte cu sensul pe care autorul îl dă acestuia, cel puţin până aici. De aceea, este mai sigură pentru cuvântul cort definiţia deja dată în context, mai ales că aceasta nu întâmpină nici o dificultate.

Cortul. Vezi cap. 8,2; cap. 9,24.

Mai mare şi mai desăvârşit. Nici o construcţie pământească nu poate să reprezinte vastitatea şi slava templului ceresc, unde locuieşte Dumnezeu (vezi PP 357).

Nu este făcut de mâini. Adică nu este făcut de mâini omeneşti. Marii preoţi din sistemul mozaic slujeau în temple făcute de mâini omeneşti. Hristos, supremul Mare Preot, slujeşte într-un cort infinit superior, ridicat de Domnul (cap. 8,2).

Zidirea. Literal, creaţiunea, aici probabil însemnând creaţiunea vizibilă (compară cu Romani 8,19).

12 şi a intrat, o dată pentru totdeauna, în Locul Preasfânt, nu cu sânge de ţapi şi de viţei, ci cu însuşi sângele Său, după ce a căpătat o răscumpărare veşnică.

O dată. Gr. ephapax, o dată pentru totdeauna (compară cu Romani 6,10). Pentru a-Şi îndeplini lucrarea de Mare Preot în sanctuarul din cer, Hristos nu avea nevoie să aducă sacrificii repetate (Evrei 9,24–26).

În Locul prea Sfânt. [Locul sfânt, KJV]. Gr. ta hagia (vezi cap. 8,2; 9,8). După ce vărsase însuşi sângele Său pe Golgota şi Se înălţase la cer, Hristos a pătruns dincolo de perdea (vezi cap. 6,19; compară cu Nota Suplimentară de la cap. 10).

Sânge de ţapi şi de viţei. Sau sânge de ţapi şi de tauri tineri. În ce priveşte rolul îndeplinit de ţapi şi de tauri în jertfele pentru păcat, la Ziua Ispăşirii, vezi Leviticul 16,5–9.11–16.

Însuşi sângele Său. Autorul dovedeşte în continuare superioritatea slujbei lui Hristos. S-a arătat deja că ea excelează prin faptul că e adusă la îndeplinire într-un cort mai mare şi mai desăvârşit (v. 11). Acum supremaţia ei este dovedită prin sângele care este baza acestei slujbe: chiar sângele Fiului lui Dumnezeu, în contrast cu cel al animalelor jertfite în sistemul ceremonial. În ce priveşte însemnătatea sângelui lui Hristos, vezi Romani 3,25.

A căpătat. Evident că este vorba de răscumpărarea obţinută pe cruce, aşa cum este arătat în v. 13–17.

Răscumpărare. Gr. lutrosis, acţiunea de a răscumpăra, acţiunea de a elibera, mântuire, slobozenie. În Noul Testament cuvântul acesta apare doar aici şi în Luca 1,68; 2,38. Cuvântul înrudit, lutron, răscumpărare, apare în Matei 20,38 (vezi comentariul de acolo). Lutrotes, izbăvitor sau răscumpărător, apare în Faptele Apostolilor 7,35 (vezi comentariul de acolo), iar apolutrosis, însemnând de asemenea mântuire, apare în Romani 3,24 (vezi comentariul de acolo).

[Pentru noi, KJV] Aceste cuvinte adăugate nu sunt indispensabile pentru înţelegerea textului, deşi, cu toate acestea, exprimă un adevăr. Preţul de răscumpărare a fost plătit pentru noi.

13 Căci, dacă sângele taurilor şi al ţapilor şi cenuşa unei vaci, stropită peste cei întinaţi, îi sfinţeşte şi le aduce curăţarea trupului,

Sângele taurilor. Vezi v. 12.

Cenuşa unei vaci. În ce priveşte curăţirea săvârşită de cenuşa unei vaci, vezi Numeri 19.

Stropită peste cei întinaţi. Sau stropită peste cei necuraţi. Vezi Numeri 19,18.

Sfinţeşte. Gr. hagiazo, a consacra, a dedica, a sfinţi, a curăţi. Se pare că hagiazo are aici înţelesul de a curăţi, ca în LXX, la Numeri 6,11, unde KJV şi traducerea Cornilescu folosesc verbul a sfinţi.

Curăţirea templului. Se face un contrast între aceasta şi curăţirea conştiinţei (v. 14). Ritualurilor levitice li se putea reproşa că erau doar externe, că ofereau curăţirea ceremonială, dar nu şi pacea sufletului (vezi cap. 3,11). Vezi cap. 7,11.19.

14 cu cât mai mult sângele lui Hristos, care, prin Duhul cel veşnic, S-a adus pe Sine însuşi jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăţa cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului celui Viu!

Cu cât mai mult. Este accentuată superioritatea jertfei lui Hristos.

Sângele lui Hristos. În contrast cu sângele animalelor (compară cu v. 12).

Prin Duhul cel veşnic. În limba greacă substantivul acesta nu este articulat, sugerând, deşi nedemonstrând, că aici nu se vorbeşte de Duhul Sfânt, ci de natura divină a lui Hristos, care este veşnică. Încă din vremea când era în starea Sa veşnică, pre-existentă, Hristos S-a oferit să-Şi dea viaţa pentru oameni (Apocalipsa 13,8).

Pe Sine. Hristos Şi-a dat viaţa ca o jertfă de bunăvoie. El avea putere să-Şi dea viaţa şi să o ia iarăşi (Ioan 10,18).

Curăţi. Gr. kataharizo, a face curat, a curăţi, a purifica. Compară cu folosirea lui kataharizo în Faptele Apostolilor 10,15; 15,9; 2 Corinteni 7,1; Efeseni 5,26; Tit 2,14; Iacov 4,8; 1 Ioan 1,7.9. Timpul verbului este viitorul, fără îndoială pentru că cei cărora le era scrisă epistola încă nu intraseră pe deplin în experienţa noului legământ (Evrei 8,10–12; vezi cap. 9,9). Prin vechiul sistem ei primiseră doar curăţirea ceremonială, dar acum puteau afla pacea sufletului, în Hristos.

Cugetul. [Conştiinţa, KJV]. Vezi v. 9.

Faptele moarte. Vezi cap. 6, 1.

Ca să slujeşti. Scopul purificării este slujirea. Bărbaţii şi femeile sunt răscumpăraţi pentru slujire. Curăţirea nu este un scop în ea însăşi; ea îi pregăteşte pe oameni să aducă un serviciu acceptabil lui Dumnezeu (vezi Romani 12,1).

Dumnezeului celui viu. Un nume obişnuit al lui Dumnezeu atât în Vechiul cât şi în Noul Testament (vezi Deuteronom 5,26; Iosua 3,10; Evrei 3,12; etc.). Se pare că acest nume este folosit aici mai ales datorită menţionării faptelor moarte. Cei care Îi slujesc viului Dumnezeu aduc roade vii spre dreptate.

15 Şi tocmai de aceea este El Mijlocitorul unui legământ nou, pentru ca, prin moartea Lui pentru răscumpărarea din abaterile făptuite sub legământul dintâi, cei ce au fost chemaţi să capete veşnica moştenire care le-a fost făgăduită.

Şi tocmai de aceea. [Din cauza aceasta, KJV]. Adică din cauza puterii sângelui lui Hristos de a curăţi conştiinţa.

Mijlocitorul unui legământ nou. [Mijlocitorul unui testament nou, KJV]. Autorul a vorbit deja despre Hristos ca mijlocitor al unui legământ mai bun (vezi cap. 8,6). În ce priveşte noul legământ, vezi cap. 8,8–12. În ce priveşte cuvântul testament (sau legământ), vezi cap. 9,16.

Prin moartea Lui. Literal, având loc moartea. Este vorba de moartea pe cruce (vezi cap. 2,14).

Răscumpărarea. Gr. apolutrosis (vezi Romani 3,24).

Sub legământul dintâi. Sau sub testamentul dintâi (vezi cap. 7,22; 9,16). Sub sistemul jertfelor iertarea de păcat era acordată pe temeiul sângelui Mielului lui Dumnezeu care urma să fie vărsat. Sângele animalelor în sine şi prin sine nu avea puterea de a ierta păcatele. Era doar un simbol pentru moartea lui Hristos pentru păcatele lumii. Dacă Isus nu Şi-ar fi dat viaţa, iertarea oferită sub legământul dintâi n-ar fi fost niciodată validată.

Chemaţi. Vezi Romani 8,28.30.

Să capete. [Să poată primi, KJV]. Primirea moştenirii depindea de sacrificiul lui Hristos. Dacă Hristos nu Şi-ar fi adus viaţa ca jertfă, atunci cei de sub vechiul legământ ar fi nădăjduit în zadar.

Moştenirii. Vezi Galateni 3,18.

16 În adevăr, acolo unde este un testament, trebuie neapărat să aibă loc moartea celui ce l-a făcut.

Testament. Gr. diatheke. Acest cuvânt poate să însemne fie legământ, fie testament în sensul de dorinţă (vezi Evrei 7,22; Galateni 3,15). În Evrei 9,15–18 este un joc al celor două înţelesuri ale acestui cuvânt. Moştenirea pomenită în v. 15 probabil a sugerat ideea unei voinţe (sau testament), iar expresia prin moartea Lui, literal, având loc moartea, probabil a adus în minte faptul că Hristos a murit, lăsându-ne o moştenire, şi că moştenirea aceasta ne-a fost lăsată printr-un testament.

Trebuie neapărat. Un testament, sau ultima dorinţă, nu are putere în timpul vieţii testatorului. Pentru ca testamentul să devină eficient, testatorul trebuie să moară.

17 Pentru că un testament nu capătă putere decât după moarte. N-are nicio putere câtă vreme trăieşte cel ce l-a făcut.

Testament. Sau ultima dorinţă (vezi v. 16). N-are nici o putere. Este subliniat în continuare bine cunoscutul fapt că ultimă dorinţă, sau testamentul, nu intră în vigoare până când nu moare testatorul.

18 De aceea şi întâiul legământ n-a fost sfinţit fără sânge.

Întâiul legământ. [Întâiul testament, KJV]. Mai exact, întâiul legământ (vezi v. 16), deoarece autorul vorbeşte despre legământul făcut cu Israel la Sinai (vezi cap. 8, 7).

Sfinţit. [Dedicat, KJV]. Gr. egkainizo, a inaugura, a dedica. În Noul Testament cuvântul acesta apare numai aici şi în cap. 10,20, unde se vorbeşte despre o cale nouă şi vie care este inaugurată.

19 Şi într-adevăr, Moise, după ce a rostit înaintea întregului norod toate poruncile Legii, a luat sânge de viţei şi de ţapi, cu apă, lână stacojie şi isop, a stropit cartea şi tot norodul

Moise, după ce. [Când Moise, KJV]. În ce priveşte incidentul descris aici, vezi Exodul 24,3–8.

Apă, lâna stacojie şi isop. Lucrurile acestea nu sunt pomenite în relatarea din Exodul 24,3–8. Folosirea lor în alte împrejurări este pomenită în Leviticul 14; Numeri 19. Nu există nimic în relatarea din Exodul care să nu permită amănuntele adăugate de autorul Epistolei către Evrei.

Cartea. Stropirea cărţii nu e menţionată în Exodul 24,3–8, dar nu vine în contradicţie cu ceremoniile descrise aici.

20 şi a zis: „Acesta este sângele legământului care a poruncit Dumnezeu să fie făcut cu voi.”

Şi a zis. Relatarea de aici este oarecum diferită de cea din Exodul 24,8, dar ideea generală este aceeaşi (vezi Note Adiţionale la Matei 3, Nota 2). Există o remarcabilă asemănare între cuvintele folosite aici şi cele rostite de Hristos când a servit vinul la instituirea Sfintei Cine (Matei 26,28).

21 De asemenea, a stropit cu sânge Cortul şi toate vasele pentru slujbă.

A stropit cu sânge. Lucrul acesta nu este menţionat în relatarea din Vechiul Testament, care se referă doar la o ungere cu untdelemn (Exodul 40,9–11). Josephus, descriind consacrarea tabernacolului, declară că sângele a fost stropit atât pe cort cât şi pe vasele din el (Antiquities, iii. 8. 6 [206]). Scriitorul Epistolei către Evrei confirmă tradiţia aceasta.

22 Şi, după Lege, aproape totul este curăţat cu sânge; şi fără vărsare de sânge nu este iertare.

După Lege. Adică după legea lui Moise (vezi şi cap. 7,12.19). Aproape totul. [Aproape toate lucrurile, KJV]. Erau şi excepţii. Unele lucruri erau curăţite cu foc sau cu apă, fără a fi folosit sângele (Numeri 19; 31,23.24). Curăţit. Gr. katharizo (vezi v. 14).

Fără vărsare de sânge. Vezi Leviticul 17,11. Totuşi, în anumite împrejurări, se putea face ispăşire de păcate cu făină, în loc de sânge (Leviticul 5,11–13). Dar, ca o regulă generală, ritualul levitic cerea vărsarea de sânge pentru ispăşire.

Iertare. Gr. aphesis, iertare (vezi Matei 26,28). Aproape de fiecare dată când apare în Noul Testament, acest cuvânt este determinat de substantivul păcate. Aphasis este neînsoţit numai aici şi în Marcu 3,29. Dar este evident că ar trebui să fie subînţeles cuvântul păcate. Marele adevăr ce reieşea din vărsarea sângelui pentru iertarea păcatelor, era că pentru mântuirea omului avea să fie necesară moartea Fiului lui Dumnezeu. Compară cu Matei 26,28. Fiecare jertfă de animale arăta către sacrificiul suprem al Mielului lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii (Ioan 1,29).

23 Dar, deoarece chipurile lucrurilor care sunt în ceruri au trebuit curăţate în felul acesta, trebuia ca înseşi lucrurile cereşti să fie curăţate cu jertfe mai bune decât acestea.

Deoarece. Adică din cauza principiului din v. 22.

Chipurile.[Modelele, KJV]. Gr. hupodeigmata (vezi cap. 8,5). Cortul din pustie şi obiectele lui erau reprezentări ale realităţilor cereşti, prefigurări ale lucrării pe care urma să o îndeplinească Marele nostru Preot, pentru a ne ierta păcatele.

Curăţite. Gr. katharizo, a curăţi (vezi v. 14).

În felul acesta. [Cu acestea, KJV]. Adică lucrurile menţionate în v. 18–22.

Cele cereşti. [Lucrurile cereşti, KJV]. Cuvântul cele [lucrurile, KJV] este adăugat. În versiunea greacă este articulat doar adjectivul plural. Totuşi, genul neutru permite adăugarea cuvântului cele [lucrurile]. Autorul le pune în contrast cele cereşti cu cele pământeşti amintite până acum. Termenul este foarte general şi se poate referi la orice lucru legat de serviciul ceresc al lui Hristos. Pasajul nu vrea să scoată în evidenţă actul curăţirii, ci nevoia de curăţire printr-un sacrificiu mai bun, şi anume prin sângele lui Hristos.

Au existat multe dezbateri cu privire la motivul pentru care vreun lucru din cer, care este un loc al curăţiei, ar trebui să ceară curăţire şi nu s-a ajuns încă la o opinie majoritară în privinţa lucrurilor care au fost curăţite prin sângele lui Hristos. Unii susţin că e aproape imposibil de înţeles intenţia autorului. Alţii au sugerat că această curăţire constă din potolirea mâniei lui Dumnezeu. Punctul acesta de vedere trebuie respins, deoarece dă pe faţă o neînţelegere a naturii lui Dumnezeu şi a ispăşirii (vezi Romani 5,10).

Poate că dificultatea se naşte din încercarea de a împinge prea departe comparaţia autorului. Ideea sa principală este clară: jertfa lui Hristos este infinit superioară faţă de sacrificiile de animale. Sângele viţeilor şi al ţapilor curăţa totul (Evrei 9,22) în cortul pământesc, sanctuarul vechiului legământ (v. 1). Sângele lui Hristos era în folosit în serviciile adevăratului cort (Evrei 8, 2), sanctuarul noului legământ (cap. 9,11.15). Cel dintâi oferea o curăţire ceremonială, cel din urmă, una morală (vezi v. 13, 14).

Hristos S-a înfăţişat pentru noi, înaintea lui Dumnezeu (v. 24). El trăieşte pururea ca să mijlocească pentru noi (cap. 7,25). Motivul pentru care avem nevoie de cineva care să se înfăţişeze înaintea lui Dumnezeu şi să mijlocească pentru noi, este că am păcătuit. Hristos S-a arătat… ca să şteargă păcatul prin jertfa Sa (cap. 9,26). Acum, prin meritele jertfei Sale, El face ispăşire în favoarea păcătosului. Ca rezultat al acestei lucrări cugetul păcătosului este curăţit (v. 14). Cuvântul tradus aici curăţit este katharizo, care în v. 23 este tradus curăţite [în engleză, purificate, KJV]. Compară cu 1 Ioan 1,9, unde katharizo e tradus să ne spele [în engleză să ne spele]. În felul acesta, Isus, ca slujitor al cortului adevărat, înfăţişându-Se pentru noi înaintea lui Dumnezeu şi mijlocind pentru noi, săvârşeşte o lucrare de curăţie, care are de a face cu păcatele oamenilor care se pocăiesc.

Totuşi, Hristos mai săvârşeşte şi o lucrare specială de curăţie a sanctuarului ceresc, care corespunde serviciului îndeplinit de marele preot în sanctuarul pământesc în Ziua Ispăşirii (vezi Leviticul 16). Cu privire la această lucrare specială a lui Hristos, profetul Daniel zice: Până vor trece două mii trei sute zile; atunci sanctuarul va fi curăţit [katharizo, LXX] (Daniel 8,14). Dacă se aplică principiul zi-an la această perioadă de timp, atunci sfârşitul ei este anul 1844 d.Hr. (vezi Daniel 8,14). La data aceea templul pământesc, o copie a celui din cer, dispăruse de multă vreme. Aşadar, în Daniel 8,14 este vorba de sanctuarul noului legământ, adevăratul cort, care a fost ridicat nu de un om, ci de Domnul (Evrei 8,2). Vezi Daniel 8,14.

Jertfe mai bune. Pentru sacrificiul unic al Domnului Hristos se foloseşte aici forma de plural, probabil pentru că acesta a luat locul jertfelor din vechiul sistem.

24 Căci Hristos n-a intrat într-un locaş de închinare făcut de mână omenească, după chipul adevăratului locaş de închinare, ci a intrat chiar în cer, ca să Se înfăţişeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu.

Locaş de închinare. [Locuri sfinte, KJV]. Gr. hagia (vezi cap. 8,2; 9,8.25).

Făurit de mâini omeneşti. Vezi v.11.

Chipul. [Înfăţişarea, KJV]. Gr. antitupa, copii, reprezentări. Cuvântul antitip derivă de la acest cuvânt grecesc, deşi noi folosim în general antitip pentru ceea ce este prefigurat de tip. Cuvântul grecesc se poate referi fie la original, fie la copie. El apare numai încă o singură dată în Noul Testament (2 Petru 3,21).

Chiar în cer. Aici, cortul acela mai mare şi mai desăvârşit, care nu este făcut de mâini (v. 11) este considerat egal cu cerul. Nici o construcţie omenească nu ar putea reprezenta vastitatea şi slava acelui templu ceresc, locul de locuit al Împăratului împăraţilor, unde mii de mii Îi slujesc şi de zece mii de ori zece mii stau înaintea Lui, acelui templu umplut de slava scaunului de domnie veşnic, unde serafimii, păzitorii lui strălucitori, îşi acoperă faţa în adorare. (PP 357)

Acum. Autorul scoate în evidenţă ideea că Hristos deja slujeşte ca Mare Preot. El îi îndeamnă pe cititori să nu mai depindă de vechiul sistem levitic şi să folosească pe deplin avantajele glorioase noului legământ (compară cu v. 9).

Pentru noi. Sau în favoarea noastră. El face mijlocire pentru noi (cap. 7,25). Dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor: pe Isus Hristos cel neprihănit (vezi 1 Ioan 2,1).

Înaintea lui Dumnezeu. Aceste cuvinte Îl pun pe Isus în contrast cu marele preot din sanctuarul pământesc (vezi v. 8), care putea să se înfăţişeze doar în prezenţa manifestării divine, în gloria Shekinei (vezi Geneza 3:24), iar lucrul acesta îi era îngăduit doar o dată pe an.

25 Şi nu ca să Se aducă de mai multe ori jertfă pe Sine însuşi, ca marele preot care intră în fiecare an în Locul Preasfânt cu un sânge care nu este al lui;

Să Se aducă. Compară cu sângele Său (v. 12).

Ca marele preot. Vezi v. 7.

Locul prea sfânt. Gr. ta hagia (vezi cap. 8,2; 9,8). Ta hagia poate, în contextul acesta, să facă referire în deosebi la Locul prea sfânt sau, într-un sens mai general, la sanctuar ca un tot, ca în cap. 8,2.

Un sânge care nu este al lui. [Sângele altora, KJV]. Intrarea marelui preot este pusă în contrast cu cea a lui Isus, care a intrat cu însuşi sângele Său (v. 12).

26 fiindcă atunci ar fi trebuit să pătimească de mai multe ori de la întemeierea lumii; pe când acum, la sfârşitul veacurilor, S-a arătat o singură dată, ca să şteargă păcatul prin jertfa Sa.

Fiindcă atunci. Adică în cazul în care jertfa lui Isus ar fi avut doar o eficacitate temporară, aşa cum avea jertfa marelui preot pământesc.

Să pătimească de mai multe ori. [Ar fi suferit adesea, KJV]. Întruparea şi moartea Lui ar fi trebuit să se repete de mai multe ori [adesea, KJV].

La sfârşitul veacurilor. [La sfârşitul lumii, KJV]. Expresia sfârşitul veacurilor este folosită aici ca un sinonim pentru la sfârşitul acestor zile din cap. 1,2 şi ar trebui să fie înţeleasă în lumina comentariului de acolo.

S-a arătat. Adică prima Lui venire.

O singură dată. Gr. hapax, o dată pentru totdeauna.

Ca să şteargă păcatele. Hristos a venit pentru a mântui pe poporul Lui de păcatele sale (Matei 1,21). El este Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii (Ioan 1,29). Vezi Isaia 53,6; 1 Petru 2,24; compară cu Daniel 9,24; Evrei 9,23.

Jertfa Sa. Vezi v. 14.

27 Şi, după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata,

Şi după cum. Versetele 27 şi 28 sunt parantetice. Argumentarea începută în v. 26 continuă în cap. 10,1.

Rânduiţi. Gr. apokeimai, a depozita, a pune deoparte, a fi depozitat, a fi rezervat. Compară cu folosirea cuvântului în Luca 19,20; Coloseni 1,5; 2 Timotei 4,8. Aparent menţionarea faptului că Hristos a murit o singură dată pare că sugerează că şi oamenii mor o singură dată. Din cauza păcatului lui Adam moartea a trecut la toţi oamenii (Romani 5,12).

Să moară o singură dată. Înainte de judecată oamenilor le este dat să moară o singură dată. Aceasta nu contrazice ideea că dacă la judecată sunt găsiţi vinovaţi, atunci mor din nou (Apocalipsa 20,15).

După aceea vine judecata. Moartea nu este sfârşitul omului. Toţi trebuie să apară cândva înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (vezi 2 Corinteni 5,10). Se pare că prin menţionarea acestei idei se intenţionează o paralelă cu lucrarea lui Hristos, a cărui primă venire n-a fost şi ultima.

28 tot aşa, Hristos, după ce S-a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora, Se va arăta a doua oară, nu în vederea păcatului, ca să aducă mântuirea celor ce-L aşteaptă.

S-a adus jertfă o singură dată. Biblia declară despre Hristos că S-a dat pe Sine Însuşi (Galateni 1,4), sau S-a jertfit (Evrei 9,14), şi despre Tatăl că L-a dat pe Fiul Său (Ioan 3,16). În acelaşi timp Scriptura spune că Hristos a fost luat, crucificat şi ucis de către oameni nelegiuiţi (Faptele Apostolilor 2,23).

Să poarte păcatele. Vezi Evrei 9,26; compară cu 2 Corinteni 5,21.

Multora. Literal, celor mulţi, echivalent cu toţi (vezi Romani 5,15).

Se va arăta. Gr. horao, în forma folosită aici, a deveni vizibil, a apărea. Compară cu folosirea acestui cuvânt în Luca 24,34; Faptele Apostolilor 7,2; 1 Timotei 3,16.

A doua oară. Întruparea Lui a fost prima dată. Acesta este singurul loc în Noul Testament unde revenirea lui Hristos în putere şi cu multă slavă este calificată de adjectivul a doua.

Nu în vederea păcatului. [Fără păcat, KJV]. Aceste cuvinte sunt în contrast cu propoziţia să poarte păcatele multora. La prima Lui venire Hristos a luat asupra Sa păcatele lumii (compară cu 1 Ioan 2,2). El a fost făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El (2 Corinteni 5,21). Dar lucrarea pe care a venit să o facă pentru păcat va fi încheiată înainte ca El să vină a doua oară.

Să aducă mântuirea. [Spre mântuire, KJV]. Adică având scopul de a mântui.

Aşteaptă. Gr. apekdechomai, a aştepta cu dor (vezi Romani 8,10).COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1 GC 413

1–5GC 411

2, 3 EW 251

3–5EW 252

4, 5 EW 32

7 PP 426

8–12DA 166

9 GC 413; PK 685; PP 356; SR 376

12 CSW 111; DA 757; GC 421; 4T 122

13, 14 TM 98; 4T 123

14 AA 565

19, 20 PP 312

21 PP 357

22 GC 418; PP 71; SR 52

22, 23 GC 417

23 PK 685; PP 356

23, 24 GC 413; PP 343, 357; SR 376

24 AA 566; GC 420, 482; PP 367

28 DA 422; GC 315, 485; PP 411; 5T 15